Microsoft PowerPoint Presentation Nou

S-ar putea să vă placă și

Sunteți pe pagina 1din 24

Obiective n patrimoniul

UNESCO din Romnia


RIMETEA
-locul in care soarele rsare de doua
ori-
Realizat de :Sicrea Felicia Otilia

Localitatea Rimetea este celebr pentru
peisajul montan, portul popular unic i
arhitectura deosebit. Depresiunea Trascului,
cu o splendid panoram, este una dintre cele
mai interesante depresiuni intramontane din
Munii Apuseni. Pe teritoriul comunei se afl
masivul Colii Trascului cu diverse forme
carstice: peteri, poduri naturale, vechi galerii de
mine prsite. La 3 kilometri de Rimetea, n
satul Coleti, sunt ruinele unui castru medieval,
care a fost distrus de armatele generalului Tiege.
La Rimetea, soarele rsare de dou ori n
aceeai zi.
Peisajul unic in lume si casele albe cu ferestre verzi,
nechimbate de o multime de ani, atrag anual mii de turisti.

Cand ajungi la Rimetea ai senzatia ca ai intrat intr-o
alta lume. Dintre cele 300 de case, mai bine de jumatate
sunt albe si pastreaza atmosfera de secol 19.

Un arhitect UNESCO a ajuns aici in 1999 si, fermecat de
ce-a vazut, a propus localitatea pentru a intra in Patrimoniul
Mondial. Deja un sector din Budapesta da in fiecare an
familiilor de aici cate 300 de lei ca sa-si reimprospateze
fatadele, si sa le pastreze stilul autentic.
Localitatea Rimetea se afl
ascuns munii Trascului,
undeva ntre scobitura dintre
Piatra Secuiului i vrful
Ardascheia. Adic, mai pe
nelesul nostru, Rimetea se
afl n judeul Alba, la 24 de
kilometri de Aiud, mergnd n
sus pe Valea Aiudului, spre
Buru.


Rimetea este unic n Romnia din punctul de vedere al
arhitecturii. n urm cu aproape 150 de ani, a fost n pericol s
dispar, cnd un incendiu puternic a distrus toate casele. Ca prin
minune ns, minerii de aici au reuit s le reconstruiasc.

Dup ce a fost propus s candideze pentru UNESCO,
localitatea a fost vizitat de celebrul actor britanic Jeremy Irons,
care a rmas copleit de frumuseea lui.

Satul din judeul Alba a fost inclus n topul realizat de
Carpatair Magazine, mpreun cu Asociaia Cele mai Frumoase
Sate din Romnia alturi de alte nou comori ale Romniei.
Drgu (aflat la poalele Munilor Fgra, n judeul Braov);
Polovragi, satul lui Zamolxis, n judeul Gorj; satele Crlibaba i
Ciocneti din Suceava, satul Breb din Maramure; Rinari din
Sibiu; localitatea Jurilovca din Tulcea, Bazna din Sibiu i
localitatea Crpine din Bihor.

MUZEUL ETNOGRAFIC
Porturi tradiionale



V
multumesc!

S-ar putea să vă placă și