Sunteți pe pagina 1din 34

Cocii gram pozitivi

Genul

StaphylococcusGenul

Caractere generale - aparţine familiei Micrococcaceae

-denumirea genului provine din limba greacă şi semnifică dispunerea cocilor în grămezi asemănătoare unor ciorchine

de

strugure, (diviziunea celulară - se produce în trei planuri

perpendiculare şi nu permite separarea completă a celulelor fiice)

-favorizată de creşterea lor pe medii solide şi este mai puţin caracteristică germenilor proveniţi din produse patologice (care sunt deseori dispuşi izolaţi, în perechi sau lanţuri scurte).

27

de

specii

şi

7

subspecii

din

care de interes

-există

medical sunt : S.aureus (singura specie izolată la om

producătoare de coagulază), S.epidermidis,

S.haemolyticus,S.lugdunensis, S.saprophyticus, S.schleiferi,

etc..

Toate celelalte

specii sunt în mod frecvent denumite (CNS).

Staphylococcus

aureus

S. aureus se deosebeşte de alţi stafilococi prin:

caracterele culturale: -colonii pigmentate galben- auriu, (spre deosebire de S. epidermidis şi S. saprophyticus); produce pe agar sânge o hemoliză clară spre deosebire de restul speciilor, care produc o hemoliză incompletă. prezenţa coagulazei: S.aureus secretă o enzimă care are proprietatea de a coagula plasma oxalatată. Alţi stafilococi nu au această enzimă, motiv pentru care sunt desemnaţi în mod colectiv sub denumirea de stafiococi coagulazo-negativi. prezenţa dezoxiribonucleazei (DNA – ază) prezenţa proteinei A în structura peretelui celular

Morfologia şi caracterele culturale

Corespund celor ale genului:

-sunt coci gram pozitivi cu diametrul de 0,5- 1,5m, dispuşi în grămezi, imobili, aerobi, facultativi anaerobi, catalazo-pozitivi, nesporulaţi,

de

regulă necapsulaţi, mezofili (se dezvoltă între

10-42C), cu dezvoltare optimă la 37C.

-cresc pe medii uzuale pe care formează colonii rotunde, convexe, pigmentate galben auriu, care produc o hemoliză completă pe geloză sânge, sunt capabili să crească pe medii suplimentate cu 10% NaCl.

Structura

Peretele celular - format din stratul bazal de mureină, de care sunt legaţi la exterior acizii teichoici.

   

-majoritatea tulpinilor au la suprafaţa lor o enzimă legată, denumită clumping factor” sau coagulază legată, care transformă fibrinogenul în fibrină. Nu trebuie confundată

de

coagulaza liberă”, secretată în exteriorul celulei

bacteriene şi care este caracteristică speciei S. aureus.

-la

majoritatea tulpinilor de S. aureus, peptidoglicanul este

acoperit de proteina A(care are proprietatea de a lega în mod nespecific anticorpii prin fragmentul Fc, ceea ce conferă stafilococilor proprietăţi antiopsonizante).

-receptorii de suprafaţă (adezinele) permit fixarea tulpinilor

de

S.aureus la nivelul moleculelor plasmatice (fibrinogen,

fibronectină) sau tisulare (colagen) având un rol în

colonizarea şi invazia tisulară.

-unele tulpini sunt încapsulate - ceea ce creşte proprietăţile antifagocitare ale stafilococilor.

Exotoxine şi enzime

-responsabile de manifestările clinice ale infecţiilor stafilococice. Cele mai importante sunt:

coagulaza. 96% din tulpinile de S.aureus elaborează enzima numită coagulază. Există două forme distincte de coagulază: legată (clumping factor) şi liberă. Coagulaza legată de peretele celular al stafilococului poate acţiona asupra fibrinogenului transformându-l în fibrină insolubilă, cauzând aglutinarea stafilococului. Coagulaza liberă are acelaşi efect, dar numai în urma reacţiei cu un factor globulinic din plasmă (CRF=coagulase reacting factor), formează trombin-like factor, sau staphylotrombin, care la rândul său catalizează conversia fibrinogenului în fibrină

insolubilă. Coagulaza este utilizată ca marker de virulenţă pentru S.aureus.

Hemolizine - , , , , mai importante în patologia umană fiind alfa-toxina (hemolizină) care produce o liză eritrocitelor şi lezează trombocitele şi beta-toxina care degradează sfingomielina fiind toxică pentru eritrocite dar şi pentru alte tipuri de celule.

Leucocidina -lizează leucocitele polimorfonucleare neutrofile şi macrofagele. Bacteriile care produc această toxină au o rezistenţă crescută la fagocitoză. (secretată de către tulpinile izolate din furuncule).

enterotoxine. În jur de 50% din tulpini secretă nişte proteine solubile, termostabile (rezistă 30 de minute la 100C), rezistente la acţiunea enzimelor digestive. Se cunosc 6 tipuri antigenice de enterotoxine (A-E).

Tipurile A şi B sunt cel mai frecvent asociate cu producerea de bolii, tipurile C şi D sunt asociate cu contaminarea produselor lactate, iar enterotoxina B cu enterocolita pseudomembranoasă postantibioterapie.

exfoliantina. 5% din tulpini produc o toxină dermolitică răspunzătoare de producerea sindromului pielii opărite. Are un tropism cutanat, - pe plan histologic o decolare intra-epidermică, - pe plan clinic leziuni buloase. În absenţa anticorpilor serici, toxina poate difuza în organism, creind leziuni buloase generalizate. În prezenţa anticorpilor, toxina nu difuzează, fiind responsabilă de leziunile localizate de tip "impetigo bulos".

toxina şocului toxic 1 (TSST-1) - 1% din tulpini. Ea stimulează macrofagele, care vor elibera cantităţi mari de mediatori chimici, cauză a sindromului şocului toxic.

hialuronidaza depolimerizează substanţa fundamentală a ţesutului conjunctiv, facilitând astfel diseminarea infecţiei.

catalaza. Toţi stafilococii sunt producători de catalază, o enzimă protectivă care catalizează conversia peroxidului de hidrogen toxic, acumulat în cursul metabolismului bacterian, sau eliberat prin fagocitoză, în apă şi oxigen molecular.

lipazele. Toate tulpinile de S.aureus şi peste 30din CNS produc diferite tipuri de lipaze. Au rol în hidroliza lipidelor, fapt esenţial în supravieţuirea stafilococului la nivelul glandelor sebacee ale organismului (pentru care au un tropism deosebit) şi sunt responsabile de invazia stafilococului la nivelul ţesuturilor cutanate şi subcutanate, fiind implicate în patogenia furunculelor şi carbunculelor.

-lactamazele cu rol în inactivarea -lactaminelor. Sunt secretate de numeroase tulpini şi reprezintă unul din cele mai importante mecanisme de rezistenţă la aceste antibiotice.

Patogenie

-

este

un condiţionat

patogen, deci produce infecţii

atunci când străbate barierele apărării naturale şi mecanismele apărarii antiinfecţioase sunt ineficiente. Infecţiile stafilococice pot fi:

Infecţii invazive. - produce cel mai frecvent infecţii purulente localizate sau generalizate:

-Impetigo

-Foliculite -infecţii piogene determinate de localizarea S.aureus la nivelul foliculilor piloşi (apariţia la nivelul pleoapelor poartă denumirea de orjelet).

-Furuncule-colecţie apreciabile de puroi, cu extinderea infecţiei la nivelul glandelor sebacee

-Carbuncule-rezultat al extinderii infecţiei la mai multe glande pilosebacee şi la nivelul ţesuturilor subcutanate profunde

-Hidrosadenita -Mastita -Infecţii ale plăgilor

   

-Bacteriemia şi endocardita (peste 50dobândite în mediul spitalicesc, după proceduri chirurgicale sau utilizare de catetere intravenoase contaminate). Se asociază frecvent cu diseminare septică secundară de obicei la nivelul endocardului şi apariţia endocarditelor acute, infecţii severe, cu o mortalitate de cca 50.

-Pneumonia şi empiemul pulmonar-frecvent prin aspirare

de

secreţii sau diseminare sanguină a microorganismului

de

la un alt focar septic; mai frecventă la vârstele extreme,

precum şi la cei cu afecţiuni cronice. -Osteomielita şi artrita septică - ca rezultat al diseminării

septice secundare unor infecţii stafilococice cu alte localizări, sau postraumatic;diseminarea hematogenă la copii se produce de regulă la nivelul zonelor metafizare ale oaselor lungi

Infecţii datorate toxinelor -Toxiinfecţiile alimentare- prin consumul de alimente contaminate cu enterotoxine stafiococice; -mai frecvent implicate sunt produsele din carne de porc puse la saramură (mediu hiperclorurat), şuncă, salate de cartofi, îngheţate. -mai frecvent în sezoanele calde (iulie-august). -rezultat al contaminării produsului alimentar de către purtătorii sănătoşi (controlul).

-alimentul contaminat nu are aspectul sau gustul alterat. Incubaţia este de circa 4 ore, debutul brusc, evoluţia rapidă, cu o simptomatologie care nu durează mai mult de 24 de ore, caracterizată prin: diaree apoasă, deshidratare, greţuri, vărsături, dureri abdominale,

cefalee. -anumite tulpini pot cauza enterocolite (manifestate clinic prin febră,

diaree apoasă profuză, deshidratare); descrise la indivizii trataţi cu antibiotice cu spectru larg, administrate oral, care distrug flora normală a colonului, permiţând creşterea S.aureus.

Infecţiile mixte.

Dermatita exfoliativă (sindromul pielii opărite, maladia Ritter sau impetigo bulos) În 1878 Ritter descrie la copiii cu vârsta sub 1 lună dermatite buloase exfoliative. Se caracterizează prin eritem perioral, care în decurs de 2 zile cuprinde întreg corpul. Are loc apoi formarea de vezicule (cu lichid clar, germeni microbieni şi leucocite absente, datorită faptului patogenitatea este determinată de toxina bacteriană), urmate de descuamarea epiteliului. Refacerea epiteliului are loc în 7-10 zile, când apar

anticorpii protectori. formă localizată este reprezentată de impetigo-ul bulos :

-o

anumite tulpini de S.aureus producătoare de toxină sunt asociate cu formarea de vezicule tegumentare superficiale. Spre deosebire de manifestările diseminate, în impetigo-ul bulos veziculele sunt localizate şi au conţinut microbian (cultura este pozitivă). Eritemul nu se întinde dincolo de marginile veziculei.

Sindromul şocului toxic - descris în 1978 şi este produs de stafilococii producători de TSST-1.

-se caracterizează prin febră, hipotensiune şi un eritem scarlatiniform. Evoluţia poate fi fatală.

-a fost descris mai frecvent la femei tinere, care au utilizat tampoane

intravaginale (cu afinitate crescută pentru ionii de Mg2+, ceea ce are ca urmare scăderea concentraţiei acestora în secreţiile vaginale). Această condiţie s-a dovedit favorabilă înmulţirii aici a stafilococilor şi secreţiei

în

cantităţi mari a TSST-1. Această toxină se absoarbe şi stimulează

macrofagele care vor secreta interleukină-1, prostaglandine şi TNF-(tumor necrosis factor). Aceste citokine sunt reponsabile de

manifestările clinice.

Infecţiile nosocomiale produse de MRSA sunt în continuă creştere. Transmiterea - mai ales prin contact direct, prin intermediul purtătorilor sănătoşi de germeni

(portaj nazal, prin mâini contaminate, etc). Ele pot avea

diverse localizări: cutanată, respiratorie, renală, digestivă, osoasă, articulară, etc sau pot fi generalizate.

Epidemiologia

stafilococice

şi

profilaxia

-Stafilococii sunt ubicuitari.

infecţiilor

   

-În mod virtual toate persoanele

 

au

CNS la nivelul

tegumentelor,

iar

lui

S.aureus

îi

este

caracteristică

colonizarea tranzitorie a zonelor tegumentare sau mucoase

umede.

-S.

aureus şi CNS au mai fost izolaţi în orofaringe, tract

gastro-intestinal, urogenital. Colonizarea nou-născutului

cu

S.aureus

începe

la

nivelul

bontului

ombilical,

suprafeţelor tegumentare, ariei perineale. Ulterior, portajul

de

scurtă sau lungă durată la copilul mare şi adult a fost

mai frecvent constatat la nivelul nazofaringelui.

 

-Aderenţa la nivelul epiteliul mucoasei este determinat de existenţa la

acest nivel a receptorilor pentru acizii teichoici ai stafilococului. Aproximativ 15 din adulţii sănătoşi sunt purtători nazofaringieni persistenţi, cu o rată crescută a portajului la pacienţii îndelung spitalizaţi, personal medical

(40-70, până la 90), indivizi cu infecţii de tip eczematiform, cu accese venoase repetate (drogaţi, insulino- dependenţi, cei care primesc medicaţie antialergică pe cale parenterală, sau cei supuşi tehnicilor de hemodializă).

-Datorită faptului că portajul este tegumentar sau nazofaringian, transmiterea infecţiei pe această cale este frecventă şi responsabilă pentru apariţia infecţiilor nosocomiale.

-Stafilococii sunt sensibili la temperaturi crescute,

dezinfectante, soluţii antiseptice.

-Sunt capabili să supravieţuiască pe suprafeţele umede perioade îndelungate de timp.

-Transferul la indivizii sensibili se poate realiza fie prin contact direct, fie indirect (haine sau lenjerie contaminată), ceea ce impune reguli stricte de spălare pe mâini la cadrele medicale, pentru a preveni transferul

germenilor la sau între pacienţi.

-Sensibilitatea la chimioterapice

atiinfecţioase

- în mod natural sensibil la aproape totalitatea familiilor de antibiotice. Este natural rezistent la polimixine (colistin) şi

la

quinolonele de generaţia întâi (acid nalidixic). Evoluţia

rezistenţei stafilococului la antibiotice ilustrează sugestiv succesele şi limitele antibioticoterapiei.

-Stafilococii pot dobândi rezistenţă la antibiotice prin:

1.

Producerea de beta-lactamaze (tulpini penicilino-rezistente

dar meticilino-sensibile sau Peni-R Meti-S). Aceste enzime (care hidrolizează inelul lactamic al penicilinei), sunt codificate plasmidic şi inhibate de inhibitorii de -lactamaze (acid clavulanic, sulbactam, tazobactam).

-Sensibilitatea la chimioterapice atiinfecţioase - în mod natural sensibil la aproape totalitatea familiilor de antibiotice. Este

Modificarea ţintei (tulpini meticilino-rezistente MRSA

2.

sau Meti-R). Această rezistenţă se datorează apariţiei unei PBP adiţionale şi se manifestă faţă de toate beta-lactaminele

(peniciline,

cefalosporine,

carbapenem). Singurele -active

sunt glicopeptidele (vancomicina).

Tratament, prevenţie, control

După introducerea penicilinei în terapie rezistenţa stafilococilor s-a dezvoltat rapid, actualmente doar circa

 
   

10din tulpini fiind sensibile la acest antibiotic. Rezistenţa este mediată prin producere de penicilinază. Informaţia genetică care codifică producerea enzimei este transportată

la

nivelul plasmidelor, care facilitează rapida diseminare a

rezistenţei printre stafilococi.

O

dată cu apariţia stafilococilor penicilino-rezistenţi au fost

introduse noi peniciline semisintetice rezistente la hidroliza

lactamazei (oxacilina, meticilina, nafcilina). Din nefericire însă foarte rapid, mai întâi în ţări europene, iar mai

lactamazei (oxacilina, meticilina, nafcilina). Din nefericire însă foarte rapid, mai întâi în ţări europene, iar mai apoi şi

în

cele din SUA s-a dezvoltat rezistenţa şi în acest caz (la

10

-25%din tulpinile de S.aureus şi 40% din cele de CNS).

Mecanismul de rezistenţă este reprezentat fie de alterarea sediului ţintă la antibiotic, fie prin producerea unor mari cantităţi de penicilinază, de către unele tulpini de stafilococi, care pot hidroliza antibioticele.

Rezistenţa la aceste clase de antibiotice şi mai ales

rezistenţa la meticilină este considerată marker de rezistenţă la o serie de alţi agenţi antimicrobieni: eritromicină, clindamicină, tetraciclină, cloramfenicol, gentamicină.

Stafilococul meticilino-rezistent (atât coagulazo-pozitiv MRSA, cât şi coagulazo- negativ-MRSE) reprezintă unul dintre cei mai importanţi patogeni nosocomiali.

În ciuda acestor proprietăţi ale stafilococului de a dezvolta rezistenţă, teoretic toate speciile sunt sensibile la vancomicină, acesta fiind antibioticul

elecţie în tratamentul infecţiilor date de

Rezistenţa la aceste clase de antibiotice şi mai ales rezistenţa la meticilină este considerată marker de

lactamice,

de

stafilococii rezistenţi la antibioticele

administrat fie în monoterapie, fie în asociaţie.

În concluzie,

-cele mai piogene bacterii, capabile de a produce infecţii cu localizări variabile, începând de la tegumente şi până la infecţiile sistemice.

-prin producerea unui mare număr de toxine şi enzime - cele rezistente bacterii, care se pot împotrivii fagocitozei şi totodată, sunt destul de greu de eliminat din mediu, fiind prezenţi în număr mare pe tegumentele şi mucoasele noastre.

-introducerea lor

prin

soluţii

de

continuitate

ale

tegumentelor este deseori de neevitat. Toaleta locală a plăgii poate preveni majoritatea cazurilor de infecţie la indivizii imunocompetenţi.

-transmiterea interpersonală a sa este destul de dificil de prevenit. În mediul spitalicesc (în sectorul chirurgical) se consideră în general suficientă spălarea mâinilor şi

folosirea mănuşilor în timpul procedurii chirurgicale. Răspândirea stafilococului meticilino-rezistent este de asemenea dificil de controlat, (portajul nazal asimptomatic)

Stafilococii coagulazo- negativi (CNS)

Patogenie

Endocardita: atât S.epidermidis cât şi alţi CNS pot infecta valvulele cardiace, rareori pe cele naturale (lezate prin malformaţii cardiace, reumatism articular acut), dar mult mai frecvent protezele valvulare, -cauză majoră a endocarditelor valvulare artificiale. Microorganismul este

introdus în organism în timpul tehnicilor de chirurgie

cardiovasculară. Debutul este lent, la aproximativ 1 an de

intervenţia chirurgicală. Cel mai frecvent infecţia

la

debutează la nivelul suturii valvulei de ţesutul cardiac. Are loc formarea abceselor cardiace cu tulburări de dinamică cardiacă. Embolia septică şi bacteriemia sunt mai puţin frecvente decât în alte forme de endocardite datorită naturii

şi

sediului infecţiei. Prognosticul este rezervat, fiind

necesară o intervenţie medicală şi chirurgicală promptă.

Infecţii ale materialelor de implant: aproximativ 20- 65din totalitatea infecţiilor secundare implanturilor de dispozitive, catetere, şunturi, tuburi de dren sunt cauzate

de CNS (mai frecvent S.schleiferi şi S.lugdunensis).

- o problemă medicală majoră, mai ales la pacienţii îndelung cateterizaţi, cei din secţiile de hemodializă, terapie intensivă (cei mai supuşi de altfel metodelor invazive de diagnostic şi tratament).

-capsula lor polizaharidică - asigură ataşarea la nivelul dispozitivelor sintetice, protejându-i astfel de acţiunea antibioticelor şi a celulelor antiinflamatoare. Bacteriemia persistentă este deseori prezentă, microorganismele având

un acces continuu în torentul circulator.

Infecţii ale protezelor articulare - mai frecvente la nivelul şoldului (dureri locale, tulburări de dinamică articulară, febră, leucocitoză). Tratamentul - înlocuirea chirurgicală a protezei şi antibioterapie; riscul de reinfecţie

este crescut.

Infecţii ale tractului urinar

Alte infecţii: abcese cerebrale, meningite, în urma unor puncţii lombare, infecţii ale plăgilor, infecţii

vasculare, peritonite, septicemii, etc., majoritatea cu caracter nosocomial.