P. 1
Drepturile de Proprietate Si Formele Lui

Drepturile de Proprietate Si Formele Lui

|Views: 2,933|Likes:
Published by Kellie Sherman

More info:

Published by: Kellie Sherman on Nov 13, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/20/2013

pdf

text

original

Drepturile de proprietate si formele lui

Literatura juridica de specialitate este unanima in a defini drepturile de proprietate prin punerea in evidenta a atributelor pe care acesta le confera titularului sau: posesia, folosinta si dispozitia. Cu alte cuvinte spre a intelege, sub aspect juridic, in ce consta raportul de apropriere a carei expresie este dreptul de proprietate, trebuie descifrat modul in care sunt exercitate atributele conferite de acest drept. Spre deosebire de titularii altor drepturi subiective asprua aceluiasi bun, proprietarul exercita atributele juridice ale dreptului de proprietate in putere proprie si interes propriu. Proprietatarul exercita atributele dreptului sau in putere proprie, deoarece el se supune numai legii. Celelalte personae, altele decat proprietarul, exercita unele attribute ale dreptului de proprietate in virtutea puterii transmise de proprietar si in conformitate nu numai cu legea, dar si cu vointa proprietarului care, recunoscandu-i-le altuia asupra unui bun ce ii apartine, I le concretizeaza si le fixeaza limitele de exercitare. A doua particularitate a dreptului de particularitate este aceea ca proprietarul exercita atributele dreptului sau de proprietate in interesul sau propriu. Chiar daca titularii altor drepturi subiective, reale sau de creanta, prin exercitarea acestor atribute, urmaresc realizarea unor interese proprii, proprietarul este insa singurul subiect de drept care exercita, direct sau indirect (prin alte persoane), plenitudinea atributelor proprietatii, in cele din urma, in propriul sau interes. Sintetizand cele expuse succint, dreptul de proprietate se concretizeaza in urmatoarele elemente:

– sub aspect economic, dreptul de proprietate este un drept de apropriere a unor bunuri, corporale sau incorporale; – exprima o relatie sociala de apropriere; – cuprinde in continutul sau atributele posesiei, folosintei si dispozitiei; – atributele drepturile de proprietate sunt exercitate de proprietar prin puterea si interesul sau propriu. In concluzie dreptul de proprietate este acel drept subiectiv care da expresia aproprierii unui bun, drept care permite titularului sa posede, sa foloseasca sis a dispuna de acel lucru, in putere proprie si interes propriu, in cadrul si cu respectarea legislatiei existente. Definitia si continutului de proprietate ne permit sa punem in evident caracterele sale juridice. In acelasi timp, nu trebuie sa facem abstractie de dispozitiile art.480 C.civ., care retin ca dreptul de proprietate este un drept “exclusiv si absolut”. Suntem in prezenta exprimarii juridice a ideilor revolutiei franceze din anul 1789, care au proclamat, dreptul de proprietate sacru si inviolabil. Asadar, dreptul de proprietate este un drept absolut, exclusiv si perpetuu. Dreptul de proprietate este un drept absolut Prin retinerea caracterului absolute al dreptului de proprietate se voieste demarcarea acestui drept de toate celelalte drepturi reale. Numai dreptul de proprietate este un drept real complet, deoarece este unicul astfel de drept care confera titularului sau exercitiul tuturor prerogativelor sale – poseisia, folosinta si dispozitia. Caracterul absolut al dreptului de proprietate trebuie interpretat in sensul ca titularul sau are asupra lucrului latitudinea de a-I trage toate foloasele, de a profita de toata utilitatea pe care el o confera si de a savarsi toate actele juridice care raspund nevoilor

proprietarului sau impuse de propriul sau interes. Din caracterul absolut al dreptului de proprietate s-a tras adese ori concluzia ca el este un drept absolut. Prin urmare, proprietarul este liber si in masura sa efectueze toate actele materiale si juridice care nu ii sunt interzise in mod expres. Dreptul de proprietate este un drept exclusiv Acest caracter decurge din imprejurarea ca proprietarul este indreptatit sa exercite singur toate prerogativele conferite de acest drept. El poate utilize bunul sau asa cum doreste, fara ca vreo alta persoana sa poata intervene in mod oarecare in exercitiul dreptului sau. Tot astfel, proprietarul este singurul indreptatit sa “dezmembreze” dreptul sau de proprietate prin consimtirea ca anumite prerogative sa fie exercitate de alte persoane, ca drepturi reale, dezmembraminte ale dreptului de proprietate, sau ca drepturi de creanta, rezultate din raporturi juridice obligationale, dupa cum, in cazul proprietatii comune, atributele dreptului de proprietate sunt exercitate concomitent de mai multi titular asupra aceluiasi bun sau asupra aceleiasi mase de bunuri, fara insa a se pune astfel in discutie caracterul exclusive al dreptului. Dreptul de proprietate este un drept perpetuu Se spune despre dreptul de proprietate ca are acest caracter deoarece el dureaza atata vreme cat subzista bunul care ii formeaza obiectul. Dreptul de proprietate nu are o durata limitata in timp, ci dureaza atata vreme cat exista bunul asupra caruia el se exercita. In acelasi timp el nu este un bun viager, ci se transmite prin succesiune. De asemenea, el se poate transmite prin acte intre vii si va continua sa existe in patrimoniul celui care-l dobandeste.

In al doilea rand, el este perpetuu, pentru ca exista independent de exercitarea lui. Daca legea nu-l obliga, proprietarul poate sa nu uzeze de bun. In al treilea rand, din moment ce dreptul de proprietate nu se pierde prin neuz, aceasta inseamna ca actiunea ce-a mai energica prin care el are a fi aparat, anume actiunea in revendicare, este imprescriptibila extintiv. In sfarsit, numai recunoscandu-se caracterul sau perpetuu in anumite situatii speciale, se poate pune problema reconstituirii lui. Formele principale ale dreptului de proprietate Noţiunea şi caracteristica dreptului de proprietate publică formă a dreptului de proprietate Dreptul de proprietate publică se poate exercita, pe de o parte, asupra bunurilor ce constituie domeniul public, iar pe de altă parte, asupra bunurilor ce formează domeniul privat. În funcţie de acest aspect, caracterele juridice ale dreptului de proprietate publică vor fi diferite. Dreptul de proprietate publică, ce se exercită asupra bunurilor, dispune de următoarele caractere: absolut; insesizabil; exclusiv, imprescriptibil. Dreptul de proprietate publică este exclusiv în sensul că nu este susceptibil de dezmembrare în ceea ce priveşte atributele posesiei şi folosinţei, atribute care nu pot forma conţinutul unor drepturi reale (principale sau accesorii) care să aparţină unor persoane fizice sau persoane juridice. Dreptul de proprietate publică ce se exercită asupra bunurilor care formează domeniul public este de asemenea: inalienabil; imprescriptibil (din punct de vedere achizitiv); – insesizabil. În schimb, dreptul de proprietate publică exercitat asupra bunurilor aparţinând domeniului privat este alienabil şi prescriptibil. – –

Unele dintre caracterele juridice ale dreptului de proprietate publică sînt prevăzute expres în anumite texte de lege, altele nu au o reglementare proprie, dar sunt deduse din esenţa şi finalitatea acestui drept. Caracterele absolut şi exclusiv au fost analizate când au făcut prezentarea generală a dreptului de proprietate, aşa încât, nu vom reveni asupra lor, ci le vom analiza doar pe celelalte. Caracterul inalienabil În conformitate cu reglementările legislaţiei în vigoare, dreptul de proprietate publică exercitat asupra domeniului public este inalienabil, în sensul că bunurile (mobile şi imobile) care constituie obiectul său sunt scoase în afara circuitului civil general. Caracterul inalienabil al dreptului de proprietate publică este reglementat în Constituţia Republicii Moldova, Codul Civil al RM (p. 4, art. 296) şi în alte acte normative, pentru anumite categorii de bunuri. Astfel, în art. 296 alin. 4 al CCRM: "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile". De asemenea, în art. 5 alin. 2 din Codul funciar se prevede: "Terenurile care fac parte din domeniul public sunt scoase din circuitul civil, dacă prin lege nu se prevede altfel". Aceste două texte de principiu nu exclud posibilitatea aplicării lor prin analogie - şi asupra celorlalte bunuri (mobile sau imobile) care formează domeniul public. Extinderea caracterului inalienabil şi asupra celorlalte bunuri ce aparţin domeniului public, se explică prin faptul că ele sunt afectate uzului public, fie în interes naţional, fie în interes local. Caracterul imprescriptibil Bunurile din domeniul public al proprietăţii publice este imprescriptibil, adică nu se stinge prin neuz, şi nu poate fi dobândit de terţ prin: uzucapiune şi nu se supune termenelor de prescripţie. Bunurile ce constituie domeniul privat al statului cu predominanţă bunurile mobile, conform articolelor respective din Codul civil, acestea se prescriu prin simplul fapt al posesiei lor,

fără a fi nevoie de vreo scurgere de timp. Se instituie astfel o prezumţie de proprietate, potrivit căreia, cel care posedă un bun mobil este considerat a fi proprietarul lui. Însă dreptul de proprietate publică (asupra bunurilor din domeniul public), este imprescriptibil, atât din punct de vedere achizitiv cât şi extinctiv. Astfel, fiind, în ipoteza în care va fi promovată o acţiune în revendicare a unui bun, care face parte din domeniul public, aflat în posesie nelegitimă a unei persoane fizice sau a unei persoane juridice, posesorul nu se va putea prevala de faptul că a dobândit proprietatea asupra acelui bun prin posesia lui (îndelungată, pentru imobile sau simplă, pentru mobile). Caracterul insesizabil. Acest caracter este specific dreptului de proprietate publică şi se exercită asupra domeniului public al statului. Caracterul insesizabil al dreptului de proprietate publică pune în discuţie posibila calitate de debitor a statului. Astfel, se pune problema dacă persoanele fizice sau persoanele juridice - în calitate de creditori ai statului pot urmări bunurile care formează obiectul dreptului de proprietate publică sau dacă împotriva statului pot fi exercitate căile ordinare de executare silită. Răspunsul este negativ, în sensul că statul este considerat a fi totdeauna solvabil şi, drept urmare, bunurile care formează obiectul dreptului de proprietate publică sunt insesizabile. Invocăm în susţinerea acestei opinii art. 46 alin. 1 din Constituţia Republicii Moldova, care dispune: „ creanţele asupra statului sunt garantate", în consecinţă, creditorii statului ne putând urmări bunurile proprietatea statului, pot urmări, pentru satisfacerea creanţelor lor exigibile, numai mijloacele băneşti ale statului pe calea înscrierii lor la buget.

De fapt, acest mod de satisfacere a creanţelor faţă de stat este mult mai avantajos pentru creditori decât urmărirea bunurilor. În literatura de specialitate română unii autori susţin opinia că toate bunurile ce constituie proprietate publică sunt insesizabile, şi nu pot fi aplicate dispoziţiile normelor de drept comun referitoare la urmărirea silită. Noţiunea şi caracteristica dreptului de proprietate privată formă a dreptului de proprietate. Pentru a defini dreptul de proprietate privată, pe lângă aspectele de ordin general, trebuie să reţinem şi faptul că acesta poate aparţine atât statului cât şi persoanelor fizice şi persoanelor juridice. De asemenea, tot ca un aspect specific, subliniem că obiectul său nu este determinat, acesta fiind constituit din orice fel de bunuri, în afara celor ce formează domeniul public al statului, care sunt expres indicate de lege. Dreptul de proprietate privată reprezintă, în concluzie, acel drept real care aparţine statului, unităţilor administrativ-teritoriale, persoanelor fizice şi persoanelor juridice în virtutea căruia titularii exercită posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra unor bunuri mobile sau imobile - care se află în circuitul civil în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare. Dreptul de proprietate privată are unele caractere juridice pe care le are şi dreptul de proprietate publică, dar are şi unele caractere specifice numai acestei forme de proprietate. Această diferenţiere se justifică prin faptul că dreptul de proprietate publică are ca finalitate satisfacerea intereselor titularilor săi. În acest sens, menţionăm că destinaţia bunurilor care constituie obiectul dreptului de proprietate privată, este de a satisface nevoile personale ale titularilor săi, acesta fiind posibil de realizare prin faptul că, aflându-se în circuitul civil general, lucrurile pot face obiectul oricăror acte juridice civile. Dreptul de proprietate privată este: real; perpetuu; absolut (opozabil erga omnes); exclusiv; sesizabil; alienabil; prescriptibil.

1. Caracterul real al dreptului de proprietate privată este determinat prin lege şi presupune existenţa unui subiect activ determinat de la început, care îşi poate realiza dreptul independent de subiectul pasiv care este nedeterminat, formând totalitatea tuturor persoanelor. 2. Caracterul perpetuu al dreptului de proprietate privată constă în aceia că acest drept durează atâta timp cât există bunul, şi că acest drept nu se stinge prin neuz, adică prin folosinţă. 3. Caracterul absolut al dreptului de proprietate privată apare în raport cu celelalte drepturi reale şi nu în raport de exerciţiul atributelor sale, adică el nu este absolut în sine ci în esenţă, deoarece legea stabileşte anumite limite exerciţiului său, ca exemplu, art. 1 al Legii nr. 459 cu privire la proprietate prevede că proprietarul are dreptul să exercite faţă de bunurile sale orice acţiuni care nu contravin legilor şi nu dăunează sănătăţii oamenilor şi mediului înconjurător. 4. Caracterul exclusiv. Acest caracter al dreptului de proprietate privată implică, în conţinutul, său, atât posibilitatea executării tuturor atributelor de către titulari, cât şi posibilitatea dezmembrării acestora. Titularul dreptului de proprietate privată este singurul care poate exercita atributele dreptului de proprietate chiar şi când nu are bunul în posesie. În mod concret, dreptul de proprietate privată se poate prezenta, mai întâi, în plenitudinea atributelor sale, când toate cele trei atribute: posesia, folosinţa şi dispoziţia - sunt exercitate de către o singură persoană proprietarul. Într-o altă ipostază, titularul poate fi lipsit de atributele posesie şi folosinţă, acestea formând conţinutul altor drepturi reale exercitate de către alte persoane. În acest fel se formează - ca dezmembrăminte ale dreptului de proprietate privată alte drepturi reale (principale) care sunt rezultatul separării atributelor dreptului de proprietate. Posibilitatea de dezmembrare a atributelor este specifică, aşa cum am mai spus, numai dreptului de proprietate privată.

5. Caracterul sesizabil. Dreptul de proprietate privată spre deosebire de dreptul de proprietate publică (cu excepţia bunurilor domeniului privat) este sesizabil deoarece bunurile care formează obiectul său, când se află în patrimoniul unei persoane care, este în raport cu alta, fiind debitor, pot fi urmărite în scopul realizării creanţei creditorului. Deci, creditorii pot urmări, când creanţa lor a devenit exigibilă, orice bun - mobil sau imobil - care se află, la momentul respectiv, în proprietatea privată a debitorului (mai puţin bunurile exceptate de lege). De regulă, bunurile şi veniturile ce se află în proprietatea privată a unei persoane, care are calitatea de debitor, sunt sesizabile. 6. Caracterul alienabil. Şi acesta este un caracter specific doar dreptului de proprietate privată. Dreptul de proprietate privată, indiferent de forma sa - mobiliară sau imobiliară - este alienabil, în sensul că bunurile ce formează obiectul său se găsesc în circuitul civil general. Deci, astfel de lucruri pot face obiectul oricăror acte juridico-civile, care au ca efect transmiterea dreptului de proprietate asupra lor cu titlu oneros ori cu titlu gratuit, între vii sau pentru cauză de moarte. El are dreptul de a se folosi de acţiunile puse la dispoziţia sa, pentru a apăra dreptul său de proprietate, şi anume: — o acţiune negatorie, şi — o acţiune posesorie în complângere.; El are şi anumite obligaţiuni. 1. Obligaţia de a nu face nimic de natură a scădea sau îngreuia întrebuinţarea servituţii. 2. El nu va putea schimba starea locurilor, ori strămuta exercitarea unor servituţi în alt loc.

Bibliografie

C. Bârsan, „Drept civil. Drepturi reale principale”, editia a IIIa Bucureşti,2008; Dumitru C. Florescu, „Dreptul de proprietate”, Bucureşti,2002; D. Radu,”Teoria generală a drepturilor reale”, Iaşi,1992;

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->