TITU MAIORESCU - O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867

Titu Maiorescu este fiul unui profesor ardelean stabilit laCraiova, apoi la Brasov.
Face studii stralucite, mai intai colegiul la Viena, apoi urmeaza stiintele juridice si
filozofia in Germania si isi da doctoratul la Paris. Dupa aceea, Maiorescu se
stabileste in orasul Iasi. Se remarca repede prin talentul pedagogic si prin
cultura si face cariera universitara ca profesor de filozofie 16316h71q . in paralel
practica avocatura, iar apoi intra in politica (la conservatori), fiind in mai multe
randuri ministru ori senator. Totodata, Maiorescu initiaza societatea literara
Junimea, unde se aduna elita culturii romanesti. Prin scrierile sale si prin revista
"Convorbiri literare", creeaza un spirit critic si traseaza principalele directii in
dezvoltarea literaturii din a doua jumatate a secolului al XlX-lea.
A scris studii de lingvistica, filozofie, estetica si critica literara.Dintre acestea,
amintim O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867, Directia noua in
poezia si proza romana, Comediile d-lui I. L. Caragiale, Eminescu si poeziile lui.
O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867
1867 (studiu de estetica si critica literara)
1. Acest studiu pune bazele esteticii literare.
2. Aici, Titu Maiorescu defineste poezia ca idee manifestata informa sensibila.
3. Cele doua conditii ale existentei operei artistice sunt: continutul si forma.
4. Continutul trebuie sa fie alert, tensionat si uimitor.
5. Forma trebuie sa se intemeieze pe cuvinte concretizatoare si pe figuri de stil
sugestive.
Tema
Studiul abordeaza principiile artei, pornind de la stadiul la care ajunsese
literatura autohtona in 1867.


Subiectul
O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867 este un studiu de analiza
asupra literaturii prin care criticul aduce in prim-plan exemple valoroase. El
defineste arta literara ca idee manifestata informa sensibila si face distinctia intre
stiinta (care exprima adevarul) si arta (chemata sa exprime frumosul).
Maiorescu stabileste doua "conditiuni" ale artei: conditiunea ideala, prin care
intelege continutul, si conditiunea materiala,prin care denumeste forma artistica.
Dupa parerea sa, continutul trebuie sa fie dinamic, tensionat si
cu deznodamant bine construit, iar forma operei ar trebui sa se intemeieze pe
cuvinte simple, care exprima imagini unanim stiute, dar si pe un stil elaborat (din
care sa nu lipseasca epitetul ornant, metafora, comparatia).

Comentariul
Considerat o scriere de referinta pentru estetica romaneasca, studiul O cercetare
critica asupra poeziei romane de la 1867are in intentie formarea unui spirit critic
intemeiat pe un sistem viabil de valori. De aceea, investigatia estetica se bazeaza
pe exemple extrase din scrieri majore (cum ar fi cele shakespeariene), dar si din
productiile de duzina ale epocii. Maiorescu critica mediocritatea prin aprecieri si
judecati estetice fulgeratoare pentru ca, dupa cum remarca un exeget al operei
sale, are in intentie sacompromita nulitatile literare
1
, opace la analiza metodica.
Adevarul este ca Maiorescu are inclinatie spre catalogari definitive si structurari
clare, ceea ce si da studiilor sale prestanta dincolo de epoca sa. El impune pentru
prima data un sistem de valori, aducand exemple din productiuni adevarat
poetice apartinand unor nume de referinta din literatura universala (Homer,
Horatiu, Shakespeare), dar si unor scriitori romani deveniti modele pentru
scriitorii epocii junimiste: Alecsandri, Bolintineanu, Alexandrescu.
Dar acest studiu poate fi considerat si primul tratat despre poezie din cultura
noastra. Maiorescu expune mai intai deosebirile dintre arta si stiinta, explicand,
in mare, ca stiinta se ocupa de adevar, in timp ce poezia, ca toate artele, este
chemata sa exprime frumosul, respectiv prima informeaza (cuprinde idei), iar cea
de-a doua sugereaza (cuprinde idei manifestate in materie sensibila). Aceasta
definitie a artei poetice, formulata hegelian, lamureste esenta artei de a
transmite intr-un mod subtil idei; convertirea lor intr-o materie artistica
constituie proba capitala pe care trebuie s-o treaca un creator.
Si dizertatia asupra materialului brut din care ia nastere poezia este de interes.
Trimiterile eseistice la celelalte arte, ca si simplitatea explicatiei readuc in
memoria cititorului studiile clasice, pe care este intemeiata cultura maioresciana.
Dupa ce stabileste ca materialul poeziei este cuvantul, Maiorescu se opreste
asupra celor doua laturi ale creatiei: forma si continutul, numind
forma conditiune materiala, iar continutul - conditiune ideala.Rostul
poeziei este de a destepta prin cuvintele ei imagini sensibile infantazia
auditorului. De aceea ideea artistica este in legatura cu sentimente
autentice, caci, spune el, tocmai simtamintele si pasiunile sunt actele de sine
statatoare in viata omeneasca; ele au o nastere si o terminare pronuntata, au
inceput simtit si o catastrofa hotarata si sunt doar obiecte prezentabile sub forma
limitata a sensibilitatii. Cu alte cuvinte, sentimentul insusi se deruleaza pe
schema generala a oricarui fenomen de la incipitul derutant, la apogeul
catastrofic si apoi la starea eliberatoare, pe care o aduce orice final. Dar emotia
artistica pe care o traieste fiinta sub imperiul artei isi are originea in forta
cuvintelor. Maiorescu nu se limiteaza insa la afirmatii seducatoare si stabileste
reguli concrete. Astfel, conditiu-nea materiala se realizeaza prin alegerea
cuvintelor capabile sa concretizeze obiectul artistic. in opinia lui, cuvantul
particularizeaza imaginea si o face sa prinda contur in imaginatia cititorului in
masura in care cuvantul este uzual, simplu si perfect adaptat limbii, ceea ce face
ca neologismele sa nu fie preferate ca material al poeziei.
Pe langa aceasta, arta literaturii are nevoie de exprimari figurate, de arhitecturi
elaborate retoric. intre figurile de stil, Maiorescu trece in primul rand
epitetul ornant, respectiv capabil sa incoroneze cuvantul prin sugestii multiple.
Epitetul simplu defineste insusirea unui obiect poetic, pe cata vreme epitetul
ornant transfigureaza aceasta insusire, evocand mai multe nuante de sens. Tot
astfel, folosirea metaforei, a personificarii imbogatesc si diversifica fantezia
receptorului. Este interesant rolul pe care Maiorescu il atribuie comparatiei: o
comparatie trebuie sa fie noua si justa. Asadar, o comparatie nu
reclama un sistem de referinta pentru a dirija intelegerea, ci trebuie sa uimeasca
si sa ramana totodata credibila.
Prin aceste procedee, poetul trebuie sa creeze imagini plastice, conform princi-
piului horatian {ut pictura poesis), iar sugestiile create de aceste imagini au rolul
de a aduce in mintea cititorului sentimente si idei, adica un continut.
in ceea ce priveste conditiunea ideala (continutul), esteticianul face precizarea ca
ideea poetica este totdeauna un simtamant sau o pasiune. in viziunea lui
exista trei semne caracteristice ale afectelor, iaracestea sunt totdeodata cele trei
calitati ideale ale poeziei. Respectiv, atat in opera de fictiune, cat si in
declansarea si derularea unui sentiment, este nevoie de exagerarea
obiectului, de dinamicitatea ideilor, si de o compozitie tensionata, cu
deznodamant bine construit. Dintr-o perspectiva psihologica, obiectul artistic
poate fi comparat cu incipitul obsesional, caci, spune el, lucrurile
gandite iau dimensiuni crescande, iar, sub impresia unei pasiuni, toate ideile
momentului apar in proportiuni gigantice si sub colori neobisnuite.
Dar desfasurarea sentimentului artistic are nevoie de tensiune si dezvoltare
alerta: O mai mare repejune a miscarii ideilor. Observarea aceasta o poate
face oricine. Exemplul cel mai lamurit dintre toate ni-l prezinta spaima, cu prodi-
gioasa suma de idei ce ne pot strabate mintea in momentele ei. Alunecarea
spre catastrofa,spre deznodamant, intretine curiozitatea cititorului.
Maiorescu are vocatie didactica si stie sa explice cu claritate, fara sa coboare
nivelul informatiilor, si de aceea si este capabil sa intemeieze un sistem.
Estetica sa nu da doar retete de creatie in legatura cu forma si fondul, ci impune
o metoda, o atitudine riguroasa si critica intr-un moment in care literatura
noastra moderna isi cladea temelia.