Sunteți pe pagina 1din 7

Padurea Spanzuratilor

de Liviu Rebreanu (autor canonic)


roman obiectiv modern
roman obiectiv de analiza psihologica

Liviu Rebreanu (1885-1944) este creatorul romanului romanesc modern, deoarece scrie
primul roman realist obiectiv din literatura romana, "Ion" si primul roman obiectiv de analiza
psihologica din proza romaneasca, "Padurea spanzuratilor".
Nuvelele care preced romanul "Padurea spanzuratilor" sunt "Catastrofa", "Itic strul dezertor" si
"Hora mortii", pe baza carora Liviu Rebreanu creeaza primul roman de analiza psihologica,
obiectiv si realist din literatura romana.
Tema romanului o constituie evocarea realista si obiectiva a primului razboi mondial, in care
accentul cade pe conditia tragica a intelectualului ardelean care este silit sa lupte sub steag strain
impotriva propriului neam; "Padurea spanzuratilor" este "monografia incertitudinii chinuitoare"
(G. Caiinescu). Rebreanu este in acest roman "un analist al starilor de constiinta, al
invaimaselilor de ganduri, al obsesiilor tiranice". (Tudor Vianu)
Geneza. Romanul este inspirat dintr-o tragedie personala, fratele scriitorului, Emil, ofiter in
armata austro-ungara, fusese condamnat si spanzurat pentru ca incercase sa treaca linia frontului
la romani si o intamplare conjuncturala si anume aceea ca Rebreanu vazuse o fotografie care-l
cutremurase, imaginea reprezentand o padure de ai carei copaci atarnau spanzurati cehi.
Prozatorul marturiseste insa ca tragedia fratelui sau a fost numai un pretext literar, deoarece
Apostol Bologa nu are nimic din acesta, "cel mult poate cateva trasaturi exterioare si unele
momente de exaltare [...], in Apostol Bologa am vrut sa sintetizeze prototipul propriei mele
generatii, sovairile lui sunt sovairile noastre, ale tuturor."

Problematica, structura si compozitia romanului

Structural, romanul este alcatuit din patru parti, fiecare avand cate 11 capitole, cu exceptia
ultimei, care are doar 8 capitole, fapt ce a fost interpretat de critica literara prin aceea ca viata
tanarului Bologa s-a sfarsit prea curand si intr-un mod nefiresc. Romanul are doua planuri
distincte, care evolueaza paralel, dar se interconditioneaza, unul al tragediei razboiului, altul al
dramei psihologice a personajului principal.
Ca si in romanul "Ion", constructia este circulara si simetrica, romanul "Padurea spanzuratilor"
incepe si se termina cu imaginea spanzuratorii si cu privirea luminoasa, incarcata de iubire a
condamnatului.
Compozitional, romanul ilustreaza cateva simboluri sugestive pentru ideatica romanului, care se
constituie in adevarate obsesii cu rol de accente psihologice pe parcursul intregului roman:
imaginea spanzuratorii (de 20 de ori), cuvantul "datorie" (de 9 ori), iar lumina din ochii
condamnatului devine laitmotiv. Atmosfera dezolantd a peisajului de toamna mohorata, cu cer
rece, in care campia este neagra, arborii sunt desfrunziti, iar ploaia, vantul, intunericul, cimitirul,
precum si sarma ghimpata constituie manifestari ale naturii aflate in concordanta cu starile
sufletesti ale personajelor (elemente ale naturalismului).

Constructia subiectului

Liviu Rebreanu este prin excelenta un narator omniscient, care povesteste intamplarile,
evenimentele la persoana a III-a. Modalitatea narativa se remarca, asadar, prin absenta marcilor
formale ale naratorului, de unde reiese obiectivitatea acestuia fata de evenimente si personaje.
Perspectiva temporala este cronologica, bazata pe relatarea evenimentelor in ordinea derularii
lor, iar cea spatiala reflecta un spatiu real, targusorul Parva, frontul, spitalul etc. si unul imaginar
inchis, al framantarilor si zbuciumului din constiinta personajului.
Incipitul il constituie descrierea atmosferei cenusii de toamna mohorata, in timpul primului
razboi mondial, in care imaginea spanzuratorii stapaneste intreg spatiul vizual si spiritual: "Sub
cerul cenusiu de toamna ca un clopot urias, de sticla aburita, spanzuratoarea noua si sfidatoare
[...] intindea bratul cu streangul spre campia neagra..."
Locotenentul Apostol Bologa, protagonistul romanului, ca membru al Curtii Martiale, facuse
parte din completul de judecata care a condamnat la moarte prin spanzurare pe sublocotenentul
ceh Svoboda ("libertate"- in lb.slava), pentru ca incercase sa treaca frontul la inamic. Convins ca
si-a facut datoria fata de stat, Bologa supravegheaza cu severitate pregatirea executiei, iar
condamnarea i se pare un act de dreapta justitie. Momentul crucial care va avea puternice
influente in constiinta eroului si care va declansa conflictul psihologic al personajului este
privirea luminoasa si "dispretuitoare de moarte" din ochii lui Svoboda, stare pe care autorul o
realizeaza prin introspectie si analiza psihologica: "simti limpede ca flacara din ochii
condamnatului i se prelingea in inima ca o imputare dureroasa." Este o prima manifestare a crizei
de constiinta, care, treptat, va domina mintea si sufletul lui Apostol.
Rebreanu face o retrospectie a vietii lui Bologa, prin flash-back, motivand devenirea personajului
din copilarie si pana la inrolarea sa in armata. Apostol isi petrecuse primii ani de viata in
targusorul Parva, de pe valea Somesului. Tatal sau, Iosif Bologa, fusese "cel mai tanar
condamnat in procesul Memorandului", iar mama sa - in absenta tatalui arestat - il creste pe
Apostol intr-o supunere totala fata de dogmele religioase, asa ca, la varsta de sase ani, copilul are
viziunea lui Dumnezeu "ca o lumina de aur orbitoare". Iesit din inchisoare, Iosif Bologa se
implica in educatia fiului sau, propunandu-si sa faca din el "un om si un caracter". Echilibrul
baiatului se clatina puternic atunci cand este anuntat ca tatal sau a murit de inima, senzatia
dureroasa fiind perceputa prin autointrospectie, simtind "cum i se darama in suflet, cu zgomot
ingrozitor,
O cladire veche, cu temelii ca radacinile stejarului." Atunci l-a cuprins o teama ingrozitoare:
"Am pierdut pe Dumnezeu", monologul interior declansand o puternica "dorinta de-a cunoaste"
raspunsuri precise si lamuritoare la toate intrebarile tulburatoare, asa ca se inscrie la Facultatea
de Filozofie din Budapesta. Venit acasa in vacanta, o cunoaste pe Marta, fiica avocatului Domsa,
se logodeste cu ea, apoi se inroleaza voluntar in armata, pentru a-i arata acesteia ca este viteaz si
curajos, fiind convins ca "razboiul este adevaratul izvor de viata [...], adevaratul generator de
energii".
Ca ofiter in armata austro-ungara, Bologa are constiinta datoriei fata de stat si se comporta
exemplar, obtinand decoratii pe frontul din Galitia si Italia, fiind apoi numit membru in
completul de judecata al Tribunalului Militar. Criza de constiinta a personajului este generata de
cuvintele tatalui sau: "Sa nazuiesti mereu a dobandi stima oamenilor, si mai ales pe a ta insuti.
De aceea sufletul tau sa fie totdeauna la fel cu gandui, gandui cu vorba si vorba cu fapta, caci
numai astfel vei obtine un echilibru statornic intre lumea ta si lumea din afara! Ca barbat sa-ti
faci datoria si sa nu uiti niciodata ca esti roman!". Avand puternic inradacinata in constiinta ideea
echilibrului intre lumea exterioara si cea interioara, Bologa se simte zdruncinat de imaginea
spanzuratorii si de privirea condamnatului Svoboda care exprima dispret fata de moarte si care
era "infrumusetata de o dragoste uriasa".
De acum, intreaga sa fiinfa este dominata de aspiratia spre libertate si constiinta apartenentei
etnice. Cand afla ca regimentul sau urmeaza sa treaca pe frontui din Ardeal, incearca sa obtina
aprobarea de a nu participa la aceste lupte ce se vor purta impotriva neamului romanesc.
Dialogul cu Klapka, un capitan ceh, dezvaluie pentru prima oara dorinta lui Bologa de a dezerta,
daca generalul Karg nu ii va accepta cererea de a-l muta pe alt front decat cel romanesc. De
aceea el se straduieste sa se distinga prin fapte de vitejie si eroism, reusind sa distruga reflectorul
rusesc, dar generalul Karg iI refuza categoric. Analizandu-si criza de constiinta, Bologa ii
marturiseste generalului starea sa morala conflictuala, fapt ce starneste mania superiorului, care
considera ca ar merita "glonte, nu medalie!". In noaptea aceea Bologa incearca sa dezerteze "la
muscali", dar este ranit in lupta, spitalizat, dupa care se intoarce la Parva, unde petrece perioada
de convalescent si rupe logodna cu Marta. De remarcat este aici elipsa narativa, adica trecerea
sub tacere a secventei desfacerii logodnei, naratorul sugerand numai ca aceasta s-a efectuat.
Revenit pe front, Bologa lucreaza un timp in biroul coloanei de munitii, fiind gazduit de groparul
Vidor, de a carui fiica, Ilona, se indragosteste si cu care se si logodeste.
Cateva simboluri devenite obsesii, care sunt marci ale analizei psihologice, il tiranizeaza si ii
macina constiinta: lumina din ochii lui Svoboda suprapusa peste lumina reflectorului rusesc,
datoria de ofiter al statului austro-ungar si apartenenta la neamul romanesc, indreptandu-l cu
repeziciune spre implinirea destinului tragic.
Ca membru al Curtii Martiale este pus in situatia de a condamna la moarte 12 romani acuzati de
pactizare cu inamicul si, pentru a preintampina o noua greseaia, ia pentru a doua oara hotararea
de a dezerta, desi era urmarit cu tenacitate de locotenentul Varga, care-i banuia intentia.
Apostol Bologa dezerteaza chiar prin locul pazit de cel mai vigilent dusman al sau, locotenentul
ungur Varga, care iI prinde si iI preda Tribunalului Militar, consemnand in raport si faptul ca
dezertorul avusese asupra sa "harta cu pozitiile" frontului. Bologa refuza cu incapatanare sa fie
aparat de capitanul Klapka si este condamnat la moarte prin spanzurare. Odata hotarata sentinta,
Apostol Bologa isi simte sufletul impacat cu el si cu lumea din afara, inima ii este inundata de
"iubirea care imbratiseaza deopotriva pe oameni si pe Dumnezeu, viata si moartea [...] e in mine
si in afara de mine". Moare ca un erou al romanilor, intruchipand puterea de sacrificiu pentru
cauza nobila a neamului sau, pentru libertate si iubire de adevar, "cu ochii insetati de lumina
rasaritului", cu privirile indreptate "spre straiucirea cereasca", in timp ce glasul preotului ii
strabate inaitarea "Apostol! Apostol!".
Principalele modalitatile de analiza psihologica utilizate de Liviu Rebreanu sunt obiectivate
prin detasarea naratorului si constituie tehnici specifice creatiilor literare psihologice, pe care el
le imbina, cu maiestrie si talent: monologul interior, dialogul, introspectia constiintei si a
sufletului, retrospectia, autoanaliza si autointrospectia, precum si repetarea obsesiva a unor
cuvinte cu valoare de simbol.
Stilul lui Liviu Rebreanu confirma si in acest roman obiectivarea realista a temei, concizia si
precizia termenilor literari, anticalofilia: "Nu frumosul, o nascocire omeneasca, intereseaza in
arts, ci pulsatia vietii. Cand ai reusit sa-nchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarata, ai
realizat o opera mai pretioasa decat toate frazele frumoase din lume". (Liviu Rebreanu)
Apostol Bologa - expresia unei crize morale si psihologice
Apostol Bologa este personajul principal al romanului "Padurea spanzuratilor", primul erou din
literatura romana .intruchipat de intelectualui ce traieste o drama de constiinta, un tragic conflict
interior declansat de sentimentul datoriei de cetatean fata de legile statului austro-ungar si
apartenenta la etnia romaneasca. Liviu Rebreanu analizeaza personajul din punct de vedere
psihologic cu obiectivitate si, pentru prima oara in proza romaneasca, aduce in prim plan o criza
de constiinta a unui intelectual ce aspira la o existenta bazata pe principii morale solide, clare si
intransigente.
Liviu Rebreanu alcatuieste sondajul psihologic al personajului, utilizand o gama variata de
modalitati si procedee de caracterizare: monologul interior al eroului si autoanaliza ("Am
pierdut pe Dumnezeu, ii fulgera prin minte"), cuvintele personajului ce se constituie in
marturisiri ale propriilor conceptii ("Lege, datorie, juramant ...sunt valabile numai pana in clipa
cand iti impun o crima fata de constiinta ta, nici o datorie din lume n-are dreptul sa calce in
picioare sufletul omului"), caracterizarea facuta direct de catre narator ("Apostol Bologa se facu
rosu de luare-aminte si privirea i se lipise pe fata condamnatului. Isi auzea bataile inimii ca niste
ciocane."), introspectia invalmaselilor de ganduri si obsesii ce nasc situatii dramatice, prin
repetarea unor cuvinte cu valoare de simbol (datoria, lumina din privirea condamnatului, legea,
iubirea), precum si armonizarea naturii mohorate, reci, sumbre cu zbuciumul dramatic din
constiinta personajului.
Indirect, prin retrospectie si flash-back sunt relevate elemente biografice, care motiveaza evolutia
personajului. Apostol Bologa este fiul aprigului avocat Iosif Bologa, ce fusese doi ani intemnitat
- ca semnatar al Memorandumului - si al Mariei, care avea pentru copilul ei "o dragoste idolatra"
si al carui suflet era "plin de credinta in Dumnezeu". Venit din inchisoare, tatal vrea sa faca din
fiul lui "un om si un caracter" si il povatuieste ca, pentru a dobandi stima oamenilor, dar mai ales
pe a lui insusi, trebuie sa stabileasca un echilibru intre constiinta sa si lumea din afara, avand
grija ca sufletul sa fie tot una cu gandul, gandul cu vorba si vorba cu fapta, iar "ca barbat sa-ti
faci datoria si sa nu uiti niciodata ca esti roman!" Avand aceasta structura educationaia, copilul
evolueaza cu o baza de principii ce pareau solide, primul dezechilibru interior producatidu-se la
moartea tatalui sau, cand are sentimentul ca "Am pierdut pe Dumnezeu".
Bologa se inroleaza in armata austro-ungara dintr-un orgoliu juvenil, avand opinia ca "numai
razboiul e adevaratul generator de energii", fiind singura modalitate de selectie a valorilor
umane: "razboiul este [...] cel mai eficace element de selectiune. Numai in fata mortii pricepe
omul pretul vietii si numai primejdia ii oteleste sufletul".
Statul, datoria si razboiul, repetate obsesiv, sunt cuvinte cu valoare de simbol pentru conceptia
eroului si principalele lui coordonate de constiinta. Prima zguduire a conceptiilor sale despre
viata, ce pareau atat de solide, are loc atunci cand este surprins de privirea dispretuitoare de
moarte a condamnatului ceh si el nu intelege lumina din ochii acestuia,
Ca student la Facultatea de Filozofie, isi formase cateva principii asupra vietii, eticii, considerand
ca "omul singur nu e cu nimic mai mult decat un vierme" si ca numai "colectivitatea organizata
devine o forte constructiva". In contactul direct cu lumea eterogena a frontului -cehi, rusi
polonezi, unguri, romani, nemti- toate aceste principii se rastoarna total devenind convins de
valoarea unica a omului in univers: "nimic nu e ma presus de om" sau "omul este centrul
universului [...], omul e Dumnezeu!"
Conceptiile despre viata - "Constiinta sa-ti dicteze datoria, nu legile"- precum si despre datoria
fata de stat - "Eu nu afirm ca statu nostru e bun! [...], dar cata vreme exista, trebuie sa ne facem
datoria..." se vor schimba fundamental. Dupa ce fusese ranit, intr-un dialog purtat cu Varga in
tren, Bologa sustine ideea ca legea si datoria sunt valabile "numai pana in clipa cand iti impun o
crima fata de constiinta ta" si ca nici o datorie nu are dreptul "sa calce in picioare sufletul
omului".
Vestea ca divizia lor se muta pe frontul din Ardeal si ca va fi nevoi sa lupte impotriva romanilor
duce la prabusirea definitiva a constiintei personajului, mai ales ca incercarea de a obtine
mutarea pe alt front est respinsa cu fermitate de generalul Karg, chiar daca doborarea reflectoruli
rusesc fusese un merit militar deosebit. Devine periculos de sincer pentr un ofiter al statului
Austro-Ungar si-i destainuieste generalului Karg ca i sufletul sau "s-a prabusit o lume",
exprimandu-si nadejdea ca omul e trebui sa-si stapaneasca pornirile, astfel ca "sa nu faca
niciodata inima ca nu vrea creierul si mai cu seama creierul sa nu faca ce sfasie inima!"
Plecat acasa in convalescenta, Apostol rupe logodna cu Marta si intors pe front, sta in gazda la
groparul Vidor si se indragosteste puternic
de fata acestuia, Ilona, cu care se si logodeste. Bologa dezerteaza intr-o noapte, trecand linia
frontului chiar prin sectorul ungurului Varga, care-l suspecta demult si care are acum prilejul sa-l
aresteze, gasind asupra lui si "harta cu pozitiile frontului". Refuza cu incapatanare sa fie aparat
de Klapka, simtindu-si sufletui inundat de iubire, deoarece numai "prin iubire cunosti pe
Dumnezeu si te inalti pana la ceruri...". Moartea nu-l infricoseaza, ba se intreaba chiar "daca
dincolo de moarte nu e adevarata viata?" Intreaga sa fiinta e cuprinsa de iubirea totala, fata de
oameni si de Dumnezeu, caci "cu iubirea in suflet poti trece pragul mortii" si cine are fericirea sa
o simta "traieste in eternitate...".
Apostol Bologa moare ca un erou al neamului sau, din dragoste pentru tara sa, pentru libertate si
adevar, pentru triumful valorilor morale ale omenirii, in timp ce ii rasuna in ureche glasul
preotului: "Primeste, Doamne, sufletui robului tau Apostol... Apostol... Apostol...".
Eugen Lovinescu apreciaza ca romanul "Padurea spanzuratilor" este o proza psihologica "in
sensul analizei evolutive a unui singur caz de constiinta, un studiu metodic, alimentat de fapte
precise si de coincidente, impins dincolo de tesatura logica, in adancurile inconstientului".

S-ar putea să vă placă și