Sunteți pe pagina 1din 2

Paralela intre doi filosofi

-G.W.F Hegel F.W. Nietzsche-



Cei doi filosofi de origine germana reprezinta doua nume mari ale filosofiei secolului
XIX, insa pe cat sunt de importanti si originali pe atat sunt de diferiti in ceea ce priveste
viziunea lor asupra istoriei si a multor altele. Lucrarile celor doi mari filosofi intitulate
Mersul Istoriei Universale repsectiv A Doua Consideratie reprezinta doua viziuni diferite
asupra unui singur subiect comun: istoria.
In viziunea hegeliana, omul este centrul universului, singurul capabil de a face
schimbari si de a se dezvolta, iar istoria reprezinta scena in care omul isi desfasoara
activitatea. Nietzsche pe de alta parte, considera ca istoria este mai mult decat un cadru
unde omul sa-si desfasoare activitatea; el considera ca istoria este o necesitatea in viata
oamenilor, considerand tendinta istorica a epocii un fenomen al naturii.
Nietzsche este de parere ca existenta umana este mai trista decat cea animala, prin faptul ca
omul nu se poate sustrage lumii plina de plictiseala si de durere, pe deasupra fiind
permanent legat de trecutul sau. Singura solutie a omului de a inceta sa duca povara
propriului trecut este prin moarte, insa acest lucru implica anularea prezentului si a propriei
existente. Animalele pe de alta parte nu sunt legate in nici un fel de trecut, singurul lucru
care conteaza pentru ele fiind prezentul. Hegel este de parere ca fiintele umane sunt manate
de determinare. Determinarea este cea care ii mana pe oameni de la spate, cea care-i
determina sa evolueze. Astfel, singurul obstacol peste care omul trebuie sa treaca pentru a
evolua este el insusi, iar actiunile sale determina unde va ajunge acesta in cele din urma,
niciun lucru nefiind la voia intamplarii. In ansamblu, Hegel vede istoria ca pe un cadru unde
omul poate evolua, asemanatoare unei scene de teatru pe care actorii isi desfasoara
activitatea, dar omul este cel care isi controleaza propriul viitor, cel care stabileste ce se va
intampla cu viata lui, determinarea fiind cea care-l il impinge sa evolueze. Acesta vede viata
ca pe o oportunitate pentru oameni de a evolua si de a se implini spiritual.
Spre deosebire de compatriotul sau, Nietzsche vede viata mai mult ca pe un labirint,
ca pe o capcana din care singura iesire este moartea. El crede ca fericirea este singura care-i
impinge pe oameni sa continue sa traisca in continuare. In viziunea lui fericirea este de doua
tipuri. Primul tip este fericirea marunta, cea care apare in mod intermitent zi de zi, acesta
fiind preferata ,se pare, de oameni in locul fericirii mai mari, dar cu conditia sa apara in mod
intermitent. De ce este goana dupa fericire singurul lucru care-i tine pe oameni in viata?
Pentru ca, spune Nietzsche, este singura metoda de a da uitare trecutului si te a te concentra
numai pe prezent.
Ambii filosofi germani sunt de parere ca exista, totusi, o solutie prin care omul poate
depasi obstacolele ce-l impiedica sa traisca si sa fie fericit.
In viziunea Hegeliana, starea paradiziaca a omului poate fi obtinuta prin existenta
unei presupozitii, care izvoraste nu din gandire, ci din fapte istorice confirmate de o
autoritate. Hegel da ca exemplu Biblia, despre care spune ca nu ofera nimic concret, ci
numai ca fabuleaza; pornind de la informatiile din Biblie cum ca atat natura cat si adevarul
divin i-au stat intotdeauna la dispozitie omului, au fost intemeiate diferite religii si culturi,
care, insa au deviat de la adevarurile prime, adevaruri care mai pot fi gasite si astazi in
istoriile vechi ale diverselor popoare.
Plecand de la faptul ca istoria si trecutul stau in calea dezvoltarii omului,
F.W.Nietzsche este de parere ca atingerea fericirii si regasirea esentei umane este posibila
numai printr-o traire anistorica. Anistoricul ii ofera libertate omului, ii ofera detasarea de
care are nevoie pentru a fi in comuniune cu esenta lui umana si nu ii anihileaza umanul si
personalul asa cum o face trecutul propriu.
G.W.F. Hengel considera ca istoria unui popor nu spune nimic despre caracteristicile
poporului respectiv, intrucat istoria nu reprezinta altceva decat o insiruire de fapte ale caror
decizii au fost luate colectiv; istoria universala se desfasoara intr-un context diferit de cel al
moralitatii, al constiintei individuale si al vointei personale.
Nietzsche considera ca istoria joaca un rol importantin viata oamenilor, cu conditia sa
nu fie in exces. Tot el este de parere ca istoria cunoscuta in totalitate si pierde din valoare,
iar in exces ar putea cauza o dezorganizare a vietii.
Ambii filosofi considera ca istoria joaca un rol important in dezvoltarea unui popor;
Nietzsche este de parere ca istoria nu trebuie cunoscuta pentru a fi discrediata, ci cu scopul
de a imbunatati prezentul si viitorul. Compatriotul sau este de parere ca trecutul-adica
istoria- si prezentul formeaza un intreg; prin urmare este vital sa ne cunoastem istoria, iar
trecutul poate fi considerat un prezent.
Desi istoria unui popor nu reprezinta o caracterizare precisa a poporului respectiv, ea
ne ofera o imagine detaliata si ampla a activitatilor si intereselor oamenilor din vremea
respectiva. Desi cei doi filosofi germani ofera doua viziuni diferite despre istorie, ambii sunt
de parere ca istoria este un element esential nu doar pentru cultura unui popor, ci si pentru
fiecare individ in sine, caruia istoria ii ofera un sentiment de apartenenta la un grup.