Hidrogeluri utilizate

pentru livrarea proteinelor in

ingineria tisulara
Paun Roxana Alexuta
Dominte Estera

BIM III, Gr. 2
Odata cu aparitia de proteine terapeutice,
nevoia de sisteme controlate de livrare capabile
sa consolideze proteine cu proprietati
farmacocinetice si farmacodinamice a devenit
urgenta.
In zilele noastre, proteinele sunt folosite in
tratamentul multor boli, si, de asemenea, n
ingineria tisulara, caz in care furnizarea de
indiicii despre biomolecule care imita mediul
natural al tesuturilor si care promoveaza
comunicarea dintre celule, s-a dovedit cruciala
pentru realizarea eficienta a repararii sau
inlocuirii unui tesut.
Livrarea controlata de medicamente a progresat rapid n
ultimele decenii odata cu introducerea de noi biomateriale
si tehnologii care si-au gasit aplicatii n toate domeniile
stiintelor farmaceutice i biomedicale.
Prin urmare, ingineria tisulara moderna are drept scop
asistarea re-creterii tesuturilor functionale prin
combinarea de materiale de inginerie cu biomolecule de
semnalizare.
Semnalele biomoleculare (care sunt, in principal
factori de crestere, proteine de adeziune,
chemoatractanti), trebuie sa fie livrate la nivel
local in forma lor activa si cu un profil de
eliberare sustinuta. Printre tehnologiile existente,
hidrogelurile au aparut ca promisiuni particulare
ale materialelor pentru ingineria tisulara,
deoarece acestea pot aciona ca materiale
scheletice si / sau matrici de eliberare.
Continutul lor de apa, natura moale si structura
poroasa imita tesuturile biologice si le face
potrivite pentru a gazdui celule, pentru a ingloba
i eliberara compusi solubili n apa cum ar fi
proteinele, ntr-un mod controlat.
Dintre toate moleculele identificate in prezent n
calitate de componente cheie in procesul de
vindecare a ranilor , factorii de crestere joaca un
rol esential in transferul de informatii intre
celulele si matricea extracelulara.
Factorii de crestere sunt polipeptide mari care
moduleaza proliferarea celulara, diferentierea, migratia,
adeziunea si expresia genelor la legarea de receptorii
specifici de pe suprafata celulelor tinta.
Spre deosebire de alte proteine (de exemplu, hormoni),
factorii de crestere actioneaza local si pe distante
scurte din cauza timpului lor scurt de injumatatire. De
obicei, factorii de crestere sunt enzimatic sau chimic
degradati sau dezactivati in conditii fiziologice intr-un
interval de timp limitat.
Din cauza acestor limitari, hidrogelurile sunt frecvent
utilizate pentru a elibera factori de crestere intr-o
maniera controlata si efectiva si pentru a directiona
proteina specifica la plaga.
Diverse strategii, directe (prin
incapsulare fizica) si indirecte
(terapie genica, transplant de
celule), au fost investigate pentru a
realiza livrarea controlata de
proteine din hidrogeluri.
Strategii de eliberarea a proteinelor din
hidrogeluri
Proteinele pot fi incarcate in hidrogeluri printr-o
varietate de mecanisme si strategii. Ele pot fi inglobate
fizic n hidrogeluri sau adsorbite de matrice prin
interactiuni specifice, prin intermediul linkerilor
degradabili si, ulterior, eliberate prin difuzie, umflare,
eroziune, degradare sau un declansator specific, cum
ar fi pH-ul, temperatura, etc. De asemenea, o
combinatie a mai multor sisteme de livrare poate fi
folosita pentru a obtine eliberarea modulara de mai
multe proteine. In functie de versiunea mecanismului,
diferite profile de eliberare pot fi obtinute.

Blocare fizica a factorilor de crestere n hidrogeluri:
principii generale si mecanisme de eliberare
Incapsularea fizica a factorilor de crestere , in scopul de a
obtine un mediu controlat de eliberare activa este o tehnica
aplicata frecvent pentru livrarea locala de factori de
crestere in ingineria tisulara . Fiind relativ simpla reprezinta
un avantaj clar fata de incapsularile mai sofisticate /metode
de eliberare, majoritatea sistemelor de hidrogel bazandu-se
pe acest proces de incarcare.
In ultimii ani, atentia a cazut pe sistemele de gelifiere in situ
care sunt de preferinta lichide inainte de administrare si
gelifiate la locul injectiei. Pentru aceste geluri , incarcarea cu
proteine poate fi usor de stabilit prin dizolvarea
bioterapeuticelor in gel formand o solutie de polimer inainte
de administrare .
De obicei , mecanismele care guverneaza eliberarea de
medicamente de la aceste hidrogeluri sunt controlate de
difuzie , umflare , eroziune , stimuli externi sau combinaii ale
acestora.
Sistemele de umflare controlata depind de absorbtia
de apa si schimbarile difuziei medicamentelor in
interiorul matricei. Umflarea create flexibilitatea
polimerilor si face porii mai mari, rezultand o
mobilitate mai mare a medicamentelor.
Sistemele controlate de eroziune au crescut in
numar, de la dezvoltarea de polimeri sintetici
biodegradabili. In aceste sisteme, mobilitatea
medicamentului in matricea polimerului omogen
nedegradat este limitata iar eliberarea
medicamentului este guvernata de rata de degradare
a polimerului, cresterea porozitatii si difuzia
medicamentului.
Geometria depozitului hidrogel afecteaza, de
asemenea, rata de eliberare si durata. In general, cu
cat este mai mare este aparatul, cu atat devine mai
mare distanta de difuziune si prin urmare eliberarea
dureaza mai mult
Polimeri sintetici utilizati pentru incapsularea
fizica a factorilor de crestere
Printre diversii polimeri sintetici studiati pentru livrarea
factorilor de crestere in repararea tesuturilor, retele pe
baza de PEG (polietilenglicolul) joaca un rol important.
Burdick si colab. au investigat realizarea platformei unui
hidrogel pe baza de PEG pentru inlocuirea si livrarea de
neurotrofine la nivelul sistemului nervos central.
In acest scop, tribloccopolimeri pe baza PEG si poli
acrilati (acid lactic) au fost sintetizati si au fost formate
hidrogeluri prin fotopolimerizare. Trei neurotrofine,
factorul neurotrofic ciliar, factorul neurotrofic derivat din
creier si neurotrofina,au fost incapsulate si lansate in
vitro in principal prin difuzie in 20-80 zile, in funcie de
concentratia de polimer si dimensiunea neurotrofinei. In
vitro, proteinele eliberate au stimulat proliferarea unei
celule TF-1 si supracresterea unui numar mai mare de
nevrite.
Hidrogeluri pe baza de peptide au fost de asemenea
utilizate pentru livrarea si eliberarea de proteine .
O clasa de oligopeptide auto-complementare ionice
numite RAD 16 i comercializate ca PuraMatrix au fost
introduse de Zhang si colaboratorii.
Aceste peptide sunt capabile sa se auto-asambleze
spontan in matrici macroscopice stabile sau nanofibre.
Cationii monovalenti care sunt necesari pentru
asamblarea peptidei sunt preluati din mediu fiziologic .
Familia de peptide descrisa a fost folosita pentru a
incapsula si livra mai multe proteine intramiocardic . Acest
hidrogel pe baza de peptide a fost de asemenea folosit
pentru a furniza factorul de crestere unor derivati din
trombocite, si insulina ca factor de crestere pentru a
micsora infarctul miocardic. Eliberarea lenta si controlata
de proteine active a fost atribuita difuziei, si in completare
interaciunei dintre proteine si polimeri. Natura amfifila a
auto-asamblarii polipeptidei conduce la interactiuni cu
proteine ncarcate, care au ca rezultat difuzivitate redusa
si cinetica de eliberare mai lenta.

Polimeri naturali pentru incapsularea fizica a
factorilor de crestere
Hidrogelurile proiectate cu polimeri naturali ca
blocuri componente prezinta mai multe
avantaje decat retelele de polimeri sintetici din
punct de vedere al biocompatibilitatii lor si
prezinta bune proprietati de adeziune celulara

Principalele clase de polimeri naturali studiati
in realizarea hidrogelurilor sunt polizaharidele
si proteinele/ polipeptidele.
Hiidrogeluri

Polizaharidele sunt in general polimeri hidrofili,
prin urmare sunt foarte potrivite pentru
elaborarea de hidrogeluri.

Cele mai frecvent utilizate fiind alginatul, acidul
hialuronic, chitosanul si dextranul.
Polizaharide
Alginatul
Alginatul este o polizaharida lineara, care are in
funcie de compoziia bloc diferite preferinte si
comportamente conformationale.
Dei proprietile biologice ale alginatului sunt
bine recunoscute, unele limitri n stabilirea
proprietilor mecanice, dimensiunea porilor i
cinetica de eliberare a proteinelor din aceste
geluri inca raman. Multi cercetatori au investigat
mai multi alginati modificati pentru a depi
aceste limitri. De exemplu, Ruvinov i colab. au
examinat eliberarea factorului de cretere a
hepatocitelor din hidrogeluri de alginat modificate
si au studiat potenialul de a induce angiogeneza
in vivo.
A fost demonstrat c alginat-sulfatul a fost
capabil sa lege proteinele de heparina.