Sunteți pe pagina 1din 145

Dreptul concurenţei. Sinteze

Dreptul concurenţei. Sinteze av. dr. Giorgiu Coman DREPTUL CONCURENŢEI Sinteze pentru învăţământul la distanţă 1

av. dr. Giorgiu Coman

DREPTUL CONCURENŢEI

Sinteze pentru învăţământul la distanţă

Dreptul concurenţei. Sinteze

Dreptul concurenţei. Sinteze În economia de pia ţă liber ă , o component ă esen ţ

În economia de piaţă liberă, o componentă esenţială a acesteia o constituie libera competiţie, concurenţa dintre agenţii economici. Concurenţa, se poate spune, reprezintă motorul funcţionării şi dezvoltării activităţii economice. Exercitarea concurenţei constituie un drept al unui agent economic. Dar, ca orice drept recunoscut şi protejat de lege, dreptul la concurenţă trebuie executat cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi agenţi economici, care desfăşoară aceeaşi activitate, cu respectarea legii şi a bunelor moravuri. Numai dacă exercitarea concurenţei are loc în aceste limite ea este licită şi protejată de lege. În cazul exercitării abuzive a dreptului la concurenţă, al folosirii de mijloace nepermise de lege pentru atragerea clientelei, concurenţa este ilicită şi este îngrădită şi sancţionată de lege. Într-o economie de piaţă funcţională, respectarea normelor privind concurenţa asigură progresul economic, apărarea interesului consumatorilor şi competitivitatea produselor şi serviciilor în cadrul economiei respective dar şi faţă de produsele de pe alte pieţe. Disciplina Dreptul concurenţei se studiază pe parcursul celor două semestre ale anului I, în cadrul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative – Universitatea Ecologică din Bucureşti. Prezenta sinteză se adresează studenţilor care urmează cursurile de învăţământ cu frecvenţă redusă (I.F.R.) şi învăţământ la distanţă (I.D.).

ă (I.F.R.) ş i înv ăţă mânt la distan ţă (I.D.). Obiectivele cursului Acest curs ofer

Obiectivele cursului

Acest curs oferă vă oferă un suport minimal de informaţii sistematizate cu privire la natura, conţinutul şi rolul normelor juridice ale dreptului concurenţei, domeniile de aplicare ale regulilor concurenţei, politicile de control ale statului asupra principalilor factori destabilizatori ai concurenţei, practicile anticoncurenţiale şi concurenţa neloială şi, în final, câteva aspecte legate de reglementările în materie din alte state (drept comparat). Obiectivul principal este să conştientizaţi importanţa din ce în ce mai mare a acestei materii în economia de piaţă dominată de regulile liberei iniţiative şi de tentaţia tot mai mare a agenţilor economici de a săvârşi fapte de concurenţă neloială şi/sau anticoncurenţiale.

Dreptul concurenţei. Sinteze

Dreptul concurenţei. Sinteze Competenţe conferite La finalul acestui curs, vei con ş tientiza care este scopul
Dreptul concurenţei. Sinteze Competenţe conferite La finalul acestui curs, vei con ş tientiza care este scopul

Competenţe conferite

La finalul acestui curs, vei conştientiza care este scopul dreptului concurenţei şi să identificaţi care ar fi situaţiile care intră sub incidenţa regulilor concurenţei loiale.

Vei putea dobândi deci:

Competenţe de cunoaştere şi înţelegere:

explicarea obiectivelor dreptului concurenţei

definirea noţiunilor-cheie din această materie

identificarea reglementărilor de bază interne şi europene

interpretarea teoriile dreptului concurenţei.

Competenţe de aplicare:

descrierea legăturilor dintre dreptul concurenţei şi celelalte ramuri ale dreptului

compararea reglementărilor juridice naţionale cu actele internaţionale în acest

domeniu

economice

identificarea situaţiilor care conduc la denaturarea concurenţei loiale între agenţii

Competenţe de integrare:

aprecierea importanţei dreptului concurenţei atât la nivel naţional cât şi în spaţiul

internaţional şi cel European

dezvoltarea teoriilor aplicate în dreptul concurenţei;

dezvoltarea teoriilor aplicate în dreptul concuren ţ ei; Resurse şi mijloace de lucru În general, pentru

Resurse şi mijloace de lucru

În general, pentru actele normative şi politicile comunitare, accesul la internet îţi va

facilita aprofundarea materiei de studiu. Actele comunitare publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sunt disponibile şi la adresa http://eur-lex.europa.eu Pentru un studiu aprofundat al acestei materii, recomand lucrarea Concurenţa în dreptul intern şi european, o vastă monografie în domeniu, apărută la Editura Hamangiu, Bucureşti,

2011.

Dreptul concurenţei. Sinteze

Dreptul concurenţei. Sinteze Structura cursului Cursul este împ ă r ţ it în 6 unit ăţ
Dreptul concurenţei. Sinteze Structura cursului Cursul este împ ă r ţ it în 6 unit ăţ

Structura cursului

Cursul este împărţit în 6 unităţi de învăţare, corespunzătoare unui număr de 14 ore alocate planului de învăţământ pe anul 2012. La sfârşitul fiecărei UI există un test de evaluare finală pentru UI respectivă. La finalul prezentului curs de sinteză există indicată o bibliografie în detaliu adresată tuturor celor care doresc sa aprofundeze studiul acestei materii. De asemenea, este necesară urmărirea pe Internet a tuturor modificărilor legislative care apar frecvent în acest domeniu, inclusiv site-ul autorităţii cu competenţe în materie – Consiliul Concurenţei http://www.consiliulconcurentei.ro/ Prezentul curs este actualizat la data de 1 ianuarie 2012.

Prezentul curs este actualizat la data de 1 ianuarie 2012. Discipline deservite Pentru parcurgerea acestei materii,

Discipline deservite

Pentru parcurgerea acestei materii, sunt necesare cunoştinţe minime de drept civil şi comercial şi drept european.

minime de drept civil ş i comercial ş i drept european. Durata de studiu individual –

Durata de studiu individual – în medie, veţi avea nevoie de 2 ore de studiu necesar asimilării noţiunilor noi şi aproximativ 45 de min pentru rezolvarea testului de verificare şi, eventual, recapitularea noţiunilor care v-au pus în dificultate la rezolvarea acestor teme.

Dreptul concurenţei. Sinteze

Dreptul concurenţei. Sinteze EVALUAREA La sfâr ş itul fiec ă rui semestru, studentul va sus ţ
Dreptul concurenţei. Sinteze EVALUAREA La sfâr ş itul fiec ă rui semestru, studentul va sus ţ

EVALUAREA

La sfârşitul fiecărui semestru, studentul va susţine câte un examen oral cu întrebări exemplificate în prezenta sinteză. De asemenea, studentul va prezenta un referat, pe o temă dată anterior datei susţinerii examenului, în cadrul orelor de curs. În stabilirea notei finale (câte o notă/semestru) se va ţine cont: 70% de răspunsurile în cadrul examenului scris şi 20% de conţinutul fiecărui referat efectuat de student.

Dreptul concurenţei. Sinteze

Dreptul concurenţei. Sinteze Cuprins general 9 CONCUREN Ţ A – MIJLOCUL PRIN CARE SE ASIGUR Ă

Cuprins general

9

CONCURENŢA – MIJLOCUL PRIN CARE SE ASIGURĂ ECHILIBRUL ŞI PROGRESUL

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1

ECONOMIC PE PIAŢĂ

9

I. Noţiunea de concurenţă

10

II. Funcţiile concurenţei

10

III. Clientela – finalitatea principală a confruntării dintre întreprinderi

11

§.1.

Noţiunea de clientelă

11

§.2.

Felurile clientelei

12

IV. Felurile concurenţei

12

§.1. Concurenţa pură şi perfectă şi concurenţa eficientă

12

§.2. Concurenţa licită, concurenţa patologică (ilicită) şi concurenţa interzisă

13

§.3. Factori destabilizatori ai concurenţei perfecte

14

V. Reglementarea europeană şi cea internă

16

§.1. Reglementarea concurenţei în dreptul european

16

§.2. Reglementarea concurenţei în dreptul român

18

ÎNTREBĂRI PENTRU AUTOEVALUARE:

21

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2 DOMENIILE DE APLICARE A REGULILOR DE CONCURENŢĂ

UNITATEA DE ÎNV ĂŢ ARE 2 DOMENIILE DE APLICARE A REGULILOR DE CONCUREN ŢĂ

22

22

I. Noţiunea de întreprindere

 

24

II. Concurenţa comercială

25

§.1. Comercianţii

25

 

1.1. Comerciantul persoană fizică

25

1.2. Societăţile comerciale

27

1.3. Regiile autonome

 

28

1.4. Societăţile cooperative

28

1.5. Grupurile de interes economic şi grupul european de interes economic

29

1.6. Societatea

europeană (societas europeea)

30

1.7. Societatea cooperativă europeană

30

§.2. Alte entităţi care intră în sfera noţiunii de întreprindere

31

2.1. Asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile

31

2.2. Organizaţiile sindicale, federaţiile sindicale, confederaţiile sindicale, uniunile sindicale teritoriale

32

2.3. Organizaţiile patronale

32

III. Concurenţa în domeniul profesiilor liberale

33

§.1. Profesiile liberale – definiţie

33

 

§.2.

Profesiile

liberale şi concurenţa

34

§.3. Profesiile liberale în România

35

§.4. Unele precizări cu privire la concurenţa profesională

36

IV.

Concurenţa în dreptul muncii

38

§.1. Piaţa muncii – noţiune şi elemente specifice

39

§.2. Necesitatea intervenţiei statului în piaţa muncii

40

§.3. Obligaţia de fidelitate

41

§.4. Clauza de neconcurenţă din contractele individuale de muncă

42

Dreptul concurenţei. Sinteze

Dreptul concurenţei. Sinteze V. Instituţiile administraţiei publice centrale sau locale şi concurenţa neloială 44

V. Instituţiile administraţiei publice centrale sau locale şi concurenţa neloială

44

VI. Domenii sustrase concurenţei

45

§.1. Domenii sustrase concurenţei prin lege

46

1.1. Interzicerea concurenţei în raporturile dintre societatea în nume colectiv şi asociaţi

46

1.2. Interzicerea concurenţei în raporturile dintre societatea pe acţiuni şi directorii unei societăţi pe acţiuni,

în sistemul unitar, respectiv membrii directoratului, în sistemul dualist

47

1.3.

Interzicerea concurenţei în raporturile dintre societatea cu răspundere limitată şi

48

§.2. Domenii sustrase concurenţei prin convenţie. Clauza de neconcurenţă

49

ÎNTREBĂRI PENTRU AUTOEVALUARE

51

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 3

52

CONCENTRĂRILE ECONOMICE

52

I. Reglementarea la nivel comunitar şi naţional

53

II. Noţiunea de concentrare economică

53

III. Modalităţi de realizare a concentrărilor economice

56

§.1. Fuziunea între întreprinderi independente anterior

56

§.2. Preluarea controlului

57

IV. Dimensiunea operaţiunii de concentrare

61

§.1. Concentrarea de dimensiune comunitară

61

§.2. Calculul pragurilor valorice

63

§.3. Competenţa de examinare

63

V. Aprecierea operaţiunilor de concentrare

64

VI. Controlul concentrărilor economice

67

§.1. Etapele procedurii de control al concentrărilor

67

VII.

Aspecte specifice reglementării româneşti

72

ÎNTREBĂRI PENTRU AUTOEVALUARE:

75

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 4

76

INTERVENŢII ALE STATULUI CARE POT DENATURA CONCURENŢA

76

I. Controlul ajutoarelor de stat

77

§.1. Noţiunea de ajutor de stat

77

§.2. Regula „de minimis”

81

§.3. Metodologia de bază utilizată în evaluarea ajutoarelor de stat

81

§.4. Excepţii de la principiul incompatibilităţii ajutoarelor de stat

82

§.5. Executarea controlului ajutoarelor de stat

82

II. Statutul întreprinderilor publice

86

III. Activităţile economice sub monopol de stat

89

ÎNTREBĂRI PENTRU AUTOEVALUARE:

91

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 5 PRACTICILE ANTICONCURENŢIALE

92

92

I. Piaţa relevantă §.1. Noţiunea de piaţă relevantă §.2. Piaţa relevantă a produsului (serviciului) §.3. Piaţa geografică relevantă §.4. Calcularea cotelor de piaţă

93

93

94

94

95

II. Înţelegerile anticoncurenţiale §.1. Noţiune şi reglementare

95

95

7 | P a g e

Dreptul concurenţei. Sinteze

Dreptul concurenţei. Sinteze §.2. Condiţiile de existenţă a unei înţelegeri anticoncurenţiale 96 2.1.

§.2. Condiţiile de existenţă a unei înţelegeri anticoncurenţiale

96

2.1. Existenţa unei înţelegeri între întreprinderi

96

2.2. Restrângerea concurenţei

100

2.3. Afectarea comerţului dintre statele membre sau a concurenţei pe o piaţă naţională, respectiv o parte a

 

acesteia

103

§.3. Exemple de înţelegeri anticoncurenţiale

107

§.4. Exceptări de la principiul interzicerii înţelegerilor anticoncurenţiale

107

III.

Abuzul de poziţie dominantă

111

§.1. Consideraţii generale

111

§.2.

Noţiunea de poziţia dominantă

112

§.3. Folosirea abuzivă a unei poziţii dominante

113

§.4. Forme ale abuzului de poziţie dominantă

114

ÎNTREBĂRI PENTRU AUTOEVALUARE

116

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 6

117

CONCURENŢA NELOIALĂ

117

I. Noţiunea de concurenţă neloială

118

II. Tipurile de acte şi fapte de concurenţă neloială

118

§.1. Confuzia

119

§.2. Dezorganizarea

124

§.3. Denigrarea

128

§.4. Parazitismul economic

129

III. Răspunderea pentru actele de concurenţă neloială

131

§.1. Răspunderea civilă

131

§.2. Răspunderea penală

131

§.3. Răspunderea administrativă

132

IV. Concurenţa neloială pe piaţa internaţională

133

ÎNTREBĂRI PENTRU AUTOEVALUARE:

136

BIBLIOGRAFIE

137

A. Legislaţie

137

B. Doctrină

140

Dreptul concurenţei. Sinteze

Dreptul concurenţei. Sinteze UNITATEA DE ÎNV ĂŢ ARE 1 Concuren ţ a – mijlocul prin care

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1 Concurenţa – mijlocul prin care se asigură echilibrul şi progresul economic pe piaţă

asigur ă echilibrul ş i progresul economic pe pia ţă COMPETEN Ţ ELE UNIT ĂŢ II

COMPETENŢELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 1

1. definirea şi înţelegerea noţiunilor de concurenţă şi clientelă

2. identificarea diferitelor tipuri de concurenţă

3. stabilirea factorilor destabilizatori ai concurenţei

4. marcarea principalelor reglementări interne şi comunitare din acest domeniu

5. cunoaşterea principalelor organisme cu competenţă în materie

terea principalelor organisme cu competen ţă în materie 1 este de 2, 5 ore Cuprins DURATA

1 este de 2, 5 ore

Cuprins

DURATA MEDIE DE PARCURGERE A UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE

I. NOŢIUNEA DE CONCURENŢĂ

9

II.

FUNCŢIILE CONCURENŢEI

10

III. CLIENTELA – FINALITATEA PRINCIPALĂ A CONFRUNTĂRII DINTRE

ÎNTREPRINDERI

11

IV. FELURILE CONCURENŢEI

12

V.

REGLEMENTAREA EUROPEANĂ ŞI CEA INTERNĂ

16

Dreptul concurenţei. Sinteze

Dreptul concurenţei. Sinteze I. Noţiunea de concurenţă Din perspectiva juri ş tilor, concuren ţ a este

I. Noţiunea de concurenţă

Din perspectiva juriştilor, concurenţa este o noţiune cu conţinut variabil [1] . Ea este privită ca fiind „confruntarea dintre agenţii economici cu activităţi similare sau asemănătoare, exercitată în domeniile deschise pieţei, pentru câştigarea şi conservarea clientelei, în scopul rentabilizării propriei întreprinderi” [2] . Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române (DEX) [3] , concurenţa presupune „întrecere, rivalitate într-un domeniu de activitate” sau „rivalitate comercială, lupta dusă cu mijloace economice între industriaşi, comercianţi, monopoluri, ţări etc. pentru acapararea pieţei, desfacerea unor produse, pentru clientelă şi pentru obţinerea unor câştiguri cât mai mari”. Observăm că noţiunea este susceptibilă de cel puţin două accepţiuni: una generică, iar alta economică. în accepţiune generală, concurenţa este „o confruntare între tendinţe adverse, care converg spre acelaşi scop” [4] . În plan social, ea semnifică conflictul interuman în cadrul căruia fiecare ins tinde la conservarea şi dezvoltarea proprie. în accepţie economică, în esenţă, concurenţa defineşte pe de o parte, un anumit tip de comportament al întreprinderilor, iar pe de altă parte, un mod specific de organizare a activităţii de piaţă [5] .

Într-o privire rezumativă, trebuie să reţinem următoarele:

a) confruntarea pe piaţă are loc între persoane fizice şi persoane juridice care exercită

activităţi lucrative mai mult sau mai puţin analoage;

b) ea se desfăşoară în domenii accesibile acestora (deschise pieţei);

c) confruntarea vizează clientela, a cărei sporire asigură rentabilitatea întreprinderii.

II. Funcţiile concurenţei

În condiţiile unei pieţe libere, putem afirma că această forţă regulatoare a economiei de piaţă – concurenţa – îndeplineşte cinci funcţii definitorii [6] :

1. facilitează ajustarea automatică a cererii şi ofertei în orice domeniu al activităţii economice;

Concurenţa stimulează preocupările pentru creşterea, diversificarea, îmbunătăţirea calităţii ofertei de mărfuri, pentru adaptarea ei la dinamica cerinţelor cererii. Pe de o parte, pe pieţele dominate de ofertă, strategia competiţională determină întreprinderile să se

[1] C. Perelman, R. Van der Elst, Les notions a contenu variable en droit, travaux de centre national des recherches de logique, 1984, p. 269. [2] G. Boroi, Dreptul concurenţei, Bucureşti, 1996, p. 5. [3] Academia Română, Institutul de lingvistică «Iorgu Iordan», Dicţionar explicativ al limbii române, ed. a II-a, Bucureşti, 1998, p. 208. [4] Ed. Goblot, La vocabulaire philosophique, Paris, 1901, p.133, citat de O. Căpăţînă, Dreptul concurenţei comerciale. Partea generală, ed. a II-a, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p. 267. [5] D. Flouzat, Économie contemporaine, vol. I, Paris, 1981, p. 41, citat de O. Căpăţînă, op. cit., p. 269. [6] T. Moşteanu, Concurenţa. Abordări teoretice şi practice, Ed. Economică, Bucureşti, 2000, p. 34 şi urm.

10 | P a g e

Dreptul concurenţei. Sinteze

Dreptul concurenţei. Sinteze particularizeze fa ţă de rivali; pe de alt ă parte, pe pie ţ

particularizeze faţă de rivali; pe de altă parte, pe pieţele dominate de cerere, în relaţiile cu clienţii potenţiali, se urmăreşte specializarea într-un sector individualizat al cererii.

2. împiedică realizarea profitului de monopol de către întreprinderi;

Ea asigură o alocare raţională a resurselor în variatele utilizări solicitate de piaţă şi statorniceşte o repartizare a beneficiilor proporţională cu contribuţia efectivă a întreprinderilor în procesul de producţie şi distribuţie de bunuri. De asemenea, prin concurenţă se descoperă mărimea şi structura optimă a activităţii desfăşurate de o întreprindere (acelea care menţin cel mai uşor costul pe unitate de produs la un nivel cât mai mic).

3. stimulează realizarea progresului (inovaţiile, crearea de mărfuri noi şi de tehnici

de producţie tot mai perfecţionate);

Concurenţa oferă întreprinderilor un puternic motiv de a dezvolta produse performante şi competitive, precum şi de a descoperi noi metode de a produce cu un cost cât mai scăzut.

4. asigură plasarea preţurilor la niveluri reale, favorizând raţionalizarea costurilor,

ca mijloc de sporire a profiturilor.

În condiţiile economiei de piaţă, raporturile ce se stabilesc între cantitatea vândută şi preţurile de desfacere practicate relevă faptul că un profit mai mare rezultă din creşterea desfacerilor şi mai puţin din preţurile mari stabilite. Un preţ rezonabil atrage o masă mare de clienţi, ajungându-se astfel la un volum mai mare al desfacerii, iar în final, la un profit egal cu cel ce ar putea fi realizat prin eventualitatea creşterii preţurilor.

5. are un rol direct asupra psihologiei întreprinderilor.

Ea alimentează optimismul acestora, stimulându-le creativitatea, făcând ca ei să se preocupe permanent de eficienţă, de maximizarea profitului şi, implicit, de satisfacerea în condiţii bune a nevoilor de consum.

III. Clientela – finalitatea principală a confruntării dintre întreprinderi

§.1. Noţiunea de clientelă

Noţiunea de clientelă include în conţinutul său o dublă semnificaţie, una de ordin uman, cealaltă de natură materială:

1. Pe de o parte, clientela se defineşte ca ansamblul de persoane care obişnuiesc să se aprovizioneze de la un anumit comerciant sau să recurgă la serviciile sale. Sunt relevante, în acest sens, personalitatea comerciantului, comportamentul său, reputaţia individuală, preţurile convenabile şi calitatea produselor, dar şi factorul obiectiv, vadul comercial, care se

Dreptul concurenţei. Sinteze

Dreptul concurenţei. Sinteze materializeaz ă în aptitudinea fondului de comer ţ de a polariza publicul îndeosebi

materializează în aptitudinea fondului de comerţ de a polariza publicul îndeosebi prin ampla- samentul favorabil. 2. Pe de altă parte, clientela este abordată în mod abstract, independent de consumatorii care o alcătuiesc în fapt, acordându-se prioritate preţuirii pecuniare aferente. Din acest punct de vedere, clientela constituie o valoare economică, datorită relaţiilor ce se stabilesc între titularul fondului de comerţ şi aceste persoane, care îşi procură mărfurile şi serviciile de la comerciantul respectiv.

În concluzie, prin clientelă înţelegem valoarea pe care o reprezintă raporturile probabile sau posibile cu persoanele care frecventează un anumit fond de comerţ. Astfel caracterizată, clientela se analizează ca o posibilitate globală de contracte viitoare şi repetabile cu consumatorii. Ea echivalează cu reprezentarea, din punct de vedere pecuniar, a beneficiului pe care titularul fondului de comerţ îl poate obţine din vânzările sau prestaţiunile ce îi sunt solicitate de ansamblul persoanelor care, în virtutea unor consideraţiuni diverse, sunt în fapt, iar nu în drept, ataşate de stabilimentul său.

§.2. Felurile clientelei

Prin raportarea la diversele legături existente între un operator economic şi clientelă putem distinge între:

clientela atrasă – se compune din consumatorii care se adresează aceluiaşi comerciant în virtutea obişnuinţei şi pentru încrederea ce le-o inspiră; clientela angajată – însumează totalitatea persoanelor care au încheiat cu comerciantul un contract de aprovizionare, stabilind aşadar între ei legături constante, de durată. clientela derivată – apare îndeosebi în magazinele universale cu multitudine de standuri, un distribuitor (concesionar) beneficiind de fluxul de consumatori atraşi de întreg complexul comercial în care îşi desfăşoară activitatea, fără să intervină decât într-o măsură modică, atractivitatea decurgând din propriile sale însuşiri sau cele atribuibile produselor oferite spre desfacere. clientela ocazională – este strâns legată de amplasamentul favorabil al fondului de comerţ, de vadul comercial. Totuşi localizarea arătată nu constituie o cerinţă obligatorie; în adevăr, un comerciant ambulant poate să-şi formeze şi el, pe itinerarul pe care îl străbate, o clientelă ocazională.

••••

IV. Felurile concurenţei

§.1. Concurenţa pură şi perfectă şi concurenţa eficientă

este prototipul confruntării pe piaţă dintre operatorii

economici. Ea se caracterizează [7] prin:

atomicitatea pieţei – presupune existenţa unui număr suficient de mare de vânzători şi de cumpărători, persoane fizice sau persoane juridice, care acţionează în mod independent, în condiţiile în care niciunul dintre aceştia nu cumulează o fracţiune notabilă a

a) Concurenţa pură şi perfectă

[7] O. Căpăţînă, op. cit., p. 334-335.

12 | P a g e

Dreptul concurenţei. Sinteze

Dreptul concurenţei. Sinteze ofertei ş i cererii pentru a putea influen ţ a, într-o m ă

ofertei şi cererii pentru a putea influenţa, într-o măsură importantă, prin operaţiunile pe care le încheie, nivelul preţului la un anumit produs; omogenitatea – decurge din relativa similitudine calitativă a produselor (mărfuri, servicii, lucrări), pe care operatorii economici le comercializează pe piaţa respectivă; transparenţa – implică accesul direct, imediat şi complet al consumatorului la orice date semnificative ce privesc caracteristicile fiecărui produs şi preţurile corespunzătoare; pluritatea de opţiuni – derivă din coroborarea cerinţelor mai sus-menţionate, consumatorii beneficiind de posibilităţi de alegere nelimitate; mobilitatea factorilor de producţie – constă în posibilitatea operatorilor eco- nomici şi a capitalului pe care îl deţin de a se conforma cu promptitudine, din proprie iniţiativă, evoluţiei conjuncturale a pieţei, adică capacitatea de a se putea adapta cerinţelor pieţii în situaţia în care o anumită ramură economică devine nerentabilă; neintervenţia statului – echivalează cu libertatea concurenţei; rolul statului nu poate consta decât în asigurarea condiţiilor optime pentru acţiunea spontană a competiţiei economice.

b)

Concurenţa

eficientă

se

caracterizează prin trei factori distinctivi [8] :

piaţa să fie deschisă, adică operatorii economici să se bucure de acces liber pe piaţă, fără a fi obstrucţionaţi artificial. Concurenţa eficientă tolerează oligopolul şi oligopsonul, dar nu se conciliază cu monopolul şi monopsonul. operatorii economici să beneficieze de libertate de acţiune pe piaţă. Condiţia se consideră îndeplinită dacă fiecare dintre întreprinderile aflate în competiţie îşi poate stabili în mod autonom propria politică în relaţiile cu ceilalţi concurenţi şi cu consumatorii. utilizatorii şi consumatorii să beneficieze de un grad satisfăcător de libertate în alegerea furnizorului şi a mărfii dorite. Noţiunea de concurenţă eficientă (practicabilă) are o natură empirică, flexibilă, adaptabilă la situaţia concretă de pe fiecare piaţă. Concurenţa încetează să mai fie eficientă de îndată ce fie consumatorii, fie furnizorii pierd facultatea de alegere a partenerului de afaceri, piaţa transformându-se în monopol (un unic vânzător pe o anumită piaţă) sau monopson (un unic cumpărător pe o anumită piaţă).

(practicabilă,

suficientă,

workable

competition)

§.2. Concurenţa licită, concurenţa patologică (ilicită) şi concurenţa interzisă

este considerată acel tip de concurenţă în care, în domeniile pe care

legea le lasă deschise competiţiei operatorilor economici, aceştia se bucură de facultatea deplină de a se confrunta pe piaţă, dar cu bună-credinţă, respectând regulile de deontologie profesională [9] . Concurenţa are vocaţie de a contribui la modelarea şi fluctuarea preţurilor, în cadrul raportului ce se stabileşte prin cerere şi ofertă pe piaţa liberă – „Concurenţa este aceea care impune un preţ just mărfurilor şi care stabileşte raporturi corecte între ele” [10] . Însă, funcţionalitatea acesteia nu se reduce numai la atât, obiectul său fiind mult mai vast: influenţează

Concurenţa licită

[8]

B. Goldman, A. Lyon-Caen, op. cit., p. 527-530, citat de O. Căpăţînă, op. cit., p. 343. [9] O. Căpăţînă, op. cit., p. 274. [10] Montesquieu, De l`esprit des lois; Cartea XX; Capitolul 9, citat de O. Căpăţînă, op. cit., p. 275.

13 | P a g e

Dreptul concurenţei. Sinteze

Dreptul concurenţei. Sinteze calitatea m ă rfurilor, modul de prezentare a acestora, difuzarea reclamei, organizarea re

calitatea mărfurilor, modul de prezentare a acestora, difuzarea reclamei, organizarea reţelelor de distribuţie etc. În dorinţa de a-şi de a maximiza profitul, întreprinderile depăşesc limitele impuse de regulile concurenţei, fapt pentru care nu mai putem vorbi de o concurenţa normală, ci una patologică.

Concurenţa patologică

poate să îmbrace două forme:

- acapararea agresivă de către cei puternici a unor segmente de piaţă prin intermediul practicilor anticoncurenţiale sau monopolistice; - exercitarea abuzivă a concurenţei, cu scopul de a exclude de pe piaţă întreprinderile concurente sau de a le capta clientela, prin intermediul actelor de concurenţă neloială.

se manifestă în anumite domenii de activitate care sunt sustrase

competiţiei fie prin lege, fie prin convenţia părţilor. Fiind derogări de la principiul libertăţii competiţiei comerciale, interdicţiile prevăzute de lege sunt de strică interpretare. Existenţa unor asemenea domenii sustrase competiţiei comerciale face necesară disocierea dintre noţiunea de concurenţă interzisă şi cea de concurenţă permisă, dar excesivă sau anormală 11] . Concurenţa interzisă evidenţiază o zonă în cadrul căreia se exclude exercitarea rivalităţii economice, chiar dacă este onestă, fiind sancţionat orice act de concurenţă. Dimpotrivă, în domeniile deschise concurenţei, actele de competiţie sunt prin ipoteză libere, ele îndeplinind funcţii stimulative, benefice pentru consumatori. Totuşi, acestea vor fi sancţionate atunci când depăşesc condiţiile de onestitate. În concluzie, „în cazul concurenţei interzise ne aflăm în faţa unui act săvârşit fără drept, pe când în cazul concurenţei neleale este vorba de exerciţiul excesiv al unui drept sau al unei libertăţi” [12] , ca şi în ipoteza recurgerii la practici monopoliste (anticoncurenţiale) [13] .

Concurenţa interzisă

§.3. Factori destabilizatori ai concurenţei perfecte

Concurenţa pură şi perfectă rămâne un ideal greu de atins. Imposibilitatea realizării acesteia se datorează influenţei unor factori perturbatori, dintre aceştia cei mai importanţi fiind fenomenul natural al concentrării întreprinderilor (a) şi intervenţia statului în economie (b).

a) Concentrarea întreprinderilor Procesul de concentrare a întreprinderilor a debutat odată cu industrializarea, accentuându-se în perioada de criză economică. Cauzele concentrărilor sunt diverse:

de ordin tehnic – conduce la o raţionalizare a muncii, printr-o divizare şi specializare mai operativă a activităţilor; sporesc posibilităţile şi mijloacele pentru cercetare şi inovaţie; de ordin organizatoric – se reduc cheltuielile administrative prin contopirea anumitor servicii (personal, contabilitate, transport, publicitate etc.); de ordin comercial – permite strategii perfecţionate şi diversificate de apro- vizionare şi desfacere, precum şi campanii de publicitate cu arii de difuzare şi durate mai mari;

[11]

Y. Guyon, Droit des affaires, ed. 6, Paris, 1990, p. 835; O. Căpăţînă, op. cit., p. 276. [12] Y. Eminescu, Tratat de proprietate industrială, vol. 3, Bucureşti, 1984, p. 19. [13] O. Căpăţînă, op. cit., p. 276.

14 | P a g e

Dreptul concurenţei. Sinteze

Dreptul concurenţei. Sinteze de ordin financiar – sporesc posibilit ăţ ile de investi ţ ii ş

de ordin financiar – sporesc posibilităţile de investiţii şi cresc posibilităţile de acces la finanţare externă

••••

În funcţie de rezultatul obţinut, putem vorbi de:

- reunirea unor întreprinderi concurente cu profil

similar, de regulă, pe aceeaşi piaţă. Se urmăreşte: realizarea economiilor de scară prin reducerea costurilor unitare de producţie; cucerirea unei poziţii pe piaţă; reducerea intensităţii concurenţei, eventual până la constituirea unui oligopol (număr restrâns de vânzători) sau a unui monopol (un singur vânzător); lărgirea gamei de produse; difuzarea informaţiei.

– presupune integrarea în acelaşi grup de activităţi

dependente una de alta (reuniune de întreprinderi situate pe trepte diferite pe filiera de producţie sau de distribuţie de mărfuri, servicii sau lucrări: fabricanţi, angrosişti, intermediari şi detailişti). Se urmăreşte: securizarea surselor de aprovizionare; controlul distribuţiei produselor; reducerea costurilor în cazul în care stăpânirea etapelor suplimentare este mai puţin costisitoare decât dacă se apelează la subcontractanţi.

– presupune integrarea unor activităţi care iniţial nu

aveau legătură unele cu altele. Se urmăreşte: protejarea faţă de influenţele conjuncturale; o mai mare eficacitate a tehnicilor de gestiune; schimbarea strategică a domeniului de activitate; rentabilitatea capitalurilor utilizate. Tehnicile juridice folosite pentru realizarea formelor de con- centrare pot fi, de asemenea, diverse: cumpărarea de acţiuni/părţi sociale; subscrieri la majorarea capitalului social al societăţii cu care se urmăreşte asocierea; fuziune; înfiinţarea de filiale, în aceeaşi ţară sau în străinătate etc. Efectele concentrărilor sunt, de regulă, defavorabile pentru exercitarea concurenţei, dar au şi alte efecte nocive (de exemplu: reduceri de personal). Întreprinderile oligopolice tind să practice o strategie de producţie şi a preţurilor care urmăreşte, în dezacord cu interesele consumatorilor, realizarea de profituri cât mai mari.

concentrarea pe orizontală

••••

concentrarea pe verticală

••••

concentrarea conglomerat

••••

b) Intervenţia statului în economie Intervenţia statelor în desfăşurarea comerţului internaţional se realizează prin politici comerciale care pot fi clasificate după mai multe criterii:

după domeniul de aplicare, ele se pot manifesta în domeniul importului, urmărindu-se aprovizionarea economiei naţionale cu bunuri şi servicii de care aceasta are nevoie, cât şi în domeniul exportului, urmărindu-se valorificarea cât mai avantajoasă a mărfurilor naţionale pe piaţa mondială; după numărul statelor participante, există înţelegeri bilaterale sau multilaterale în stabilirea diverselor măsuri de politică economică; în funcţie de structurile economiilor naţionale şi de gradul de dependenţă al acestora faţă de piaţa externă, acestea pot fi grupate în: politici protecţioniste, urmărindu-se apărarea producătorilor interni de concurenţa externă şi liberul schimb de mărfuri, fără discriminări ale importurilor în favoarea produselor naţionale, având drept consecinţă stimularea comerţului internaţional.

Pentru a contracara fenomenele negative cu grave repercusiuni sociale la care ne-am referit, statul se vede obligat să renunţe la poziţia neutră, justificată pe o piaţă cu concurenţă

Dreptul concurenţei. Sinteze

Dreptul concurenţei. Sinteze perfect ă , trecând la o politic ă de interven ţ ionism, pentru

perfectă, trecând la o politică de intervenţionism, pentru a menţine condiţii compatibile cu exigenţele legitime ale masei consumatorilor. Aşadar, statul îşi exercită influenţa asupra pieţei în trei moduri diferite, îndeplinind diferite funcţii [14] , astfel:

(„statul jandarm”). Reglementările urmăresc menţinerea

echilibrului necesar în raporturile dintre operatorii economici pe de o parte, muncitorii şi consumatorii, pe de altă parte. Astfel, ele tind să ocrotească drepturile muncitorilor, sustrăgând relaţiile de muncă de sub incidenţa concurenţei, precum şi drepturile consumatorilor, prin fixarea normelor calitative ale produselor, condiţiilor de igienă, valabilităţi maxime etc. De asemenea, statul determină accesul pe piaţă al operatorilor economici, mai ales prin edictarea statutelor profesionale şi stabilirea regimului juridic al societăţilor comerciale, iar nu în ultimul rând, adoptă norme specifice, care să cârmuiască exercitarea concurenţei comerciale.

funcţia de reglementare

••••

(„statul providenţă”). Statul foloseşte prelevări obligatorii

din impozite şi taxe, asigurând populaţiei servicii gratuite, burse de studii, subvenţii pentru cercetare ştiinţifică etc. Astfel, sunt atenuate inegalităţile sociale provocate de concurenţa comercială, precum şi efectele nocive ale acesteia.

funcţia de asistenţă

••••

••••

••••

funcţia de gestiune

(„statul întreprinzător”). Constă în preluarea şi exercitarea

anumitor activităţi economice pe care sectorul privat le poate deopotrivă îndeplini, în ideea de a moraliza şi disciplina viaţa economică, „apărând-o de excesele operatorilor economici privaţi”, sub formă de monopoluri sau de regii autonome, chiar dacă se conformează normelor comerciale şi principiilor pieţii.

V. Reglementarea europeană şi cea internă

§.1. Reglementarea concurenţei în dreptul european

Dreptul european prezintă anumite specificităţi, prin care se distinge de celelalte sisteme de drept. Normele dreptului european constituie un sistem de drept autonom original cu instituţii şi, mai ales, norme juridice proprii. Resortisanţii statelor membre nu sunt nu numai subiecte ale dreptului lor naţional, ci şi subiecte ale dreptului european. Normele dreptului european se inserează automat în ordinea juridică, făcând parte din dreptul fiecărui stat membru.

Caracteristica esenţială a dreptului european este supremaţia acestuia faţă de dreptul naţional. Astfel, dacă există conflict între o reglementare internă şi una europeană, instanţa va aplica reglementarea europeană. De asemenea, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este o jurisdicţie obligatorie din momentul ratificării tratatului. Ţărilor membre ale Uniunii Europene nu li se cere să accepte competenţa acesteia, ea fiindu-le impusă.

[14] O. Căpăţînă, op. cit., p. 341-342.

16 | P a g e

Dreptul concurenţei. Sinteze

Dreptul concurenţei. Sinteze Uniunea European ă joac ă un rol hot ă râtor în politica în

Uniunea Europeană joacă un rol hotărâtor în politica în domeniul concurenţei. Trei instituţii comunitare intervin în procesul legislativ: Consiliul Uniunii Europene, organ politic compus din miniştrii de resort ai guvernelor naţionale din toate statele membre ale Uniunii Europene, Parlamentul European, organ reprezentativ al poporului european, Comisia Europeană, organ independent de guvernele naţionale şi reprezentat al intereselor comunitare. Aceasta din urmă are iniţiativa elaborării noilor norme, pe care le supune aprobării Parlamentului European şi Consiliului.

Regulile comunitare de concurenţă au o vechime de jumătate de secol, fiind incluse în Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene (CEE), semnat la Roma, în anul 1957. În timp, principiile enunţate în Tratatul de instituire a Comunităţii Europene au fost dezvoltate prin regulamente, reglementări-cadru, linii directoare, comunicări, care formează legislaţia secundară comunitară în materie de concurenţă. Interpretările şi principiile degajate din hotărârile pronunţate de instanţele comunitare fac parte, de asemenea, din acquis-ul comunitar în materie de concurenţă.

din acquis-ul comunitar în materie de concuren ţă . De la 1 decembrie 2009, data intr

De la 1 decembrie 2009, data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care a modificat actele fondatoare ale Uniunii Europene, „Tratatul de instituire a Comunităţii Europene” (TCE) a fost redenumit „Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene” (TFUE) (în conformitate cu Tratatul de la Lisabona, articolul 2, alineatul 1), iar articolele din fostul „Tratat de instituire a Comunităţii Europene au fost renumerotate. În prezentul curs vom face referire la numerotarea actuală a TFUE.

Normele privind politica în domeniul concurenţei se regăsesc nemodificate în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, însă la articolele 101-109. Potrivit art. 101 şi 102 TFUE sunt declarate incompatibile cu piaţa internă şi interzise acordurile între întreprinderi ori deciziile acestora şi practicile concertate care pot afecta comerţul dintre statele membre şi care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei în cadrul pieţei interne, precum şi folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziţii dominante deţinute pe piaţa internă sau pe o parte semnificativă a acesteia, în măsura în care poate afecta comerţul dintre statele membre. În cazul în care, spre exemplu, o înţelegere care are ca efect restrângerea concurenţei într-un stat membru nu aduce atingere comerţului cu alte state membre, situaţia respectivă va intra sub incidenţa reglementărilor naţionale în cauză, fără a fi aplicabil art. 101 TFUE Articolele art. 107 -109 TFUE reglementează ajutorul de stat, iar art. art. 106 prevede norme aplicabile întreprinderilor cu caracter public, care sunt obligate să respecte regulile specifice mediului concurenţial, având în vedere faptul că se află în situaţii speciale, privilegiate. În baza acestor prevederi, conform art. 103 Consiliul Uniunii Europene a adoptat legislaţia secundară în vederea punerii în aplicare a normelor respective. În ceea ce priveşte dreptul derivat, dintre cele 5 acte prin care acesta se manifestă, regulamentele şi deciziile comunitare prezintă o relevanţă deosebită pentru domeniul concurenţei,

17 | P a g e

Dreptul concurenţei. Sinteze

Dreptul concurenţei. Sinteze deoarece acestea sunt direct aplicabile în statele membre, f ă r ă a

deoarece acestea sunt direct aplicabile în statele membre, fără a fi necesară transpunerea lor în dreptul intern printr-o lege sau alt act normativ. Directivele sunt destul de rare în acest domeniu. Un asemenea exemplu îl întâlnim în materia concurenţei neloiale, deşi conţinutul acesteia înclină spre dreptul consumatorului: Directiva 2005/29/CEE din 11 mai 2005 asupra practicilor comerciale neloiale (publicată în J. Of. nr. L 149 din 11 iunie 2005). Pe lângă aceste acte prevăzute de tratat, în domeniul regăsim şi alte acte, aşa-zisele acte nenumite sau în afara nomenclatorului sau acte atipice. Acestea fac parte din dreptul moale (soft law, droit mou) [15] , Comisia recurgând la comunicări (linii directoare, cărţi albe, cărţi verzi etc.), care nu au, în principiu, decât valoare informativă. Acest procedeu, contestat în principiu, este, în practică, urmat şi examinat de către actorii economici [16] . Instanţele comunitare au aprobat această practică cu condiţia ca aceste dispoziţii să nu deroge de la cele ale tratatului şi să emane de la Comisia Europeană. Comunicările sau liniile directoare, corespondentul guidelines-urilor americane, sunt destul de numeroase în materia concurenţei. Ele rezultă din experienţa dobândită şi reprezintă influenţa anglo-saxonă asupra dreptului comunitar, deoarece se bazează pe marea parte a deciziilor anterioare.

Cărţile verzi sunt publicate de către Comisie în scopul „stimulării unei reflecţii de nivel european asupra unui subiect particular” [17] . Ele invită părţile implicate să participe la un proces de consultare şi dezbatere asupra unei propuneri pe care o emit [18] . Cărţile verzi se află, de regulă, la originea modificărilor legislative.

Cărţile albe conţin propuneri de acţiuni comunitare într-un anumit domeniu. Ele pot fi publicate ca urmare a unei cărţi verzi sau nu.

§.2. Reglementarea concurenţei în dreptul român

În plan intern, concurenţa este reglementată, în principal, de

Legea nr. 21/1996 legea

concurenţei [19]

,

principala

reglementare în materie, iar prin ultimele modificări ale acesteia, realizate prin intermediul Ordonanţei de urgenţă nr. 75/2010 [20] , aprobată cu modificări prin Legea nr. 149/2011 [21] a devenit o lege modernă, armonizată cu ultimele noutăţi comunitare în materie generate de adoptarea Regulamentului (CE) nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de concurenţă prevăzute la articolele 101 şi 102 TFUE şi a legislaţiei subsecvente.

cu

modificările

şi

completările

ulterioare.

Aceasta

reprezintă

[15] E. Claudel, Regard sur le droit mou, RJcom, ian-febr. 2006, p. 4.

[16]

L. Nicolas-Vuillerme, op. cit., p. 73. [17] A se vedea Glosar, www.europa.eu [18] De exemplu, în 2001, cartea verde asupra revizuirii Regulamentului (CEE) nr. 4064/89 al Consiliului. [19] Publicată în M. Of., partea I, nr. 742 din 16 august 1996, modificată prin O.U.G. nr. 121/2003 (M. Of., partea I, nr. 875 din 10 decembrie 2003), aprobată cu modificări şi completări de Legea nr. 184/2004 (M. Of., partea I, nr. 461 din 24 mai 2004) şi republicată în temeiul art. III din Legea nr. 538/2004, în M. Of., partea I, nr. 1130 din 30 noiembrie 2004. [20] M. Of. nr. 459 din 6 iulie 2010. [21] M. Of. nr. 490 din 11 iulie 2011.

18 | P a g e

Dreptul concurenţei. Sinteze

Dreptul concurenţei. Sinteze Legea concuren ţ ei are drept scop protec ţ ia, men ţ inerea

Legea concurenţei are drept scop protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor. Dispoziţiile acesteia se aplică actelor şi faptelor care restrâng, împiedică sau denaturează concurenţa, săvârşite de:

a) întreprinderi sau asociaţii de întreprinderi – persoane fizice sau juridice – de cetăţenie, respectiv de naţionalitate română sau străină; b) autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale sau locale, în măsura în care acestea, prin deciziile emise sau prin reglementările adoptate, intervin în operaţiuni de piaţă, influenţând direct sau indirect concurenţa, cu excepţia situaţiilor când asemenea măsuri sunt luate în aplicarea altor legi sau pentru apărarea unui interes public major. Administrarea şi punerea în aplicare a legii revine Consiliului Concurenţei – autoritate administrativă autonomă, învestită în acest scop. De asemenea, Consiliului Concurentei îi revine şi aplicarea dispoziţiilor art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, potrivit prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1/2003, în cazurile în care actele sau faptele între- prinderilor sau asociaţiilor de întreprinderi pot afecta comerţul dintre statele membre ale Uniunii Europene. Legea concurenţei consacră interzicerea practicilor anticoncurenţiale (înţelegerile anticoncurenţiale, abuzul de poziţie dominantă şi acţiunile sau inacţiunile autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale sau locale, care restrâng, împiedică sau denaturează concurenţa) şi instituie un control asupra operaţiunilor de concentrare economică, stabilind, totodată, sancţiunile aplicabile. De asemenea, Legea concurenţei stabileşte competenţele şi atribuţiile Consiliului Concurenţei, precum şi procedura de examinare preliminară, de investigare şi de luare a deciziilor, un rol foarte important în limpezirea acestora avându-l Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2010, adoptată tocmai în scopul creării cadrului procedural necesar pentru a da eficienţă drepturilor pe care autoritatea naţională de concurenţă (Consiliul Concurenţei) le are în virtutea reglementărilor europene, în ceea ce priveşte practicile anticoncurenţiale de dimensiune comunitară, care pot afecta comerţul dintre statele membre, pentru a putea fi aplicate eficient la nivel naţional prevederile art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, atât din punctul de vedere al deciziilor pe care aceasta are competenţa, în temeiul Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1/2003, să le adopte, cât şi din punctul de vedere al obligaţiilor de cooperare pe care Consiliul Concurenţei le are în raporturile cu Comisia Europeana şi celelalte autorităţi de concurenţă din statele membre. Legea concurenţei este completată de o serie de ordine, regulamente şi instrucţiuni ale Consiliului Concurenţei, având în vedere transpunerea corectă şi completă a acquis-ului comunitar [22] . Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale [23] , cu modificările şi completările ulterioare [24] , a fost adoptată în perioada de încercare a refacerii legislaţiei economice, fapt pentru care a fost inspirată din legislaţia de în vigoare în perioada interbelică:

legea pentru reprimarea concurenţei neloiale din 18 mai 1932. De asemenea, se poate constata

[22] A se vedea în acest sens pagina de web a Consiliului Concurenţei www.consiliulconcurentei.ro - Documente oficiale. [23] M. Of. nr. 24 din 30 ianuarie 1990. [24] Principala modificare a constituit-o Legea nr. 298/2001, publicată în M. Of., partea I, nr. 313 din 12 iunie 2001.

19 | P a g e

Dreptul concurenţei. Sinteze

Dreptul concurenţei. Sinteze influen ţ a unor dispozi ţ ii din Codul comercial elaborat în 1938,

influenţa unor dispoziţii din Codul comercial elaborat în 1938, sub domnia lui Carol al II-lea şi neintrat în vigoare [25] . În rezumat, legea subliniază obligaţia comercianţilor de a-şi exercita activitatea cu bună- credinţă, potrivit uzanţelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor şi a cerinţelor concurenţei neloiale (art. 1), precum şi răspunderea pentru nerespectarea acesteia: civilă, contravenţională şi penală. De asemenea, remarcăm faptul că defineşte concurenţa neloială (art. 2), precum şi noţiunea de fond de comerţ.

[25] Y. Eminescu, op. cit., p. 15.

20 | P a g e

Dreptul concurenţei. Sinteze

Dreptul concurenţei. Sinteze ÎNTREBĂRI PENTRU AUTOEVALUARE: 1. Enumera ţ i cel pu ţ in 3 func
Dreptul concurenţei. Sinteze ÎNTREBĂRI PENTRU AUTOEVALUARE: 1. Enumera ţ i cel pu ţ in 3 func

ÎNTREBĂRI PENTRU AUTOEVALUARE:

1. Enumeraţi cel puţin 3 funcţii ale concurenţei şi arătaţi în ce constă acestea.

2. Definiţi noţiunea de clientelă şi arătaţi cum este ea clasificată în doctrină.

3. Prin ce se caracterizează o concurenţă pură şi perfectă?

4. Care sunt cei doi factori destabilizatori ai concurenţei perfecte?

5. Explicaţi în ce constă funcţia de asistenţă a statului.

6. Care este raportul dintre dreptul european şi cel intern?

7. Enumeraţi reglementările principale din dreptul european şi pe cele din dreptul intern.

Dreptul concurenţei. Sinteze

Dreptul concurenţei. Sinteze UNITATEA DE ÎNV ĂŢ ARE 2 Domeniile de aplicare a regulilor de concuren

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2 Domeniile de aplicare a regulilor de concurenţă

ARE 2 Domeniile de aplicare a regulilor de concuren ţă COMPETEN Ţ ELE UNIT ĂŢ II

COMPETENŢELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 2

Figura centrală a reglementărilor privind concurenţa o reprezintă „întreprinderea”. Conturarea noţiunii de întreprindere are rolul de a permite identificarea tuturor autorilor obstrucţionărilor aduse liberei concurenţe. Parcurgând această unitate de învăţare, vei putea identifica entităţile care pot intra sub incidenţa legislaţiei privind concurenţa neloială, precum şi domeniile care sunt sustrase concurenţei.

, precum ş i domeniile care sunt sustrase concuren ţ ei. 2 este de 3 ore

2 este de 3 ore

CUPRINS

DURATA MEDIE DE PARCURGERE A UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE

I. NOŢIUNEA DE ÎNTREPRINDERE

24

II. CONCURENŢA COMERCIALĂ

25

§.1. Comercianţii

25

1.1. Comerciantul persoană fizică

25

1.2. Societăţile comerciale

27

1.3. Regiile autonome

…28

1.4. Societăţile cooperative

28

1.5. Grupurile de interes economic şi grupul european de interes economic

29

1.6. Societatea europeană (societas europeea)

30

1.7. Societatea cooperativă europeană

30

§.2. Alte entităţi care intră în sfera noţiunii de întreprindere

31

2.1.

Asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile

31

2.2.

Organizaţiile sindicale, federaţiile sindicale, confederaţiile sindicale, uniunile sindicale

teritoriale32

2.3.

Organizaţiile patronale

32

Dreptul concurenţei. Sinteze

Dreptul concurenţei. Sinteze III. CONCUREN Ţ A ÎN DOMENIUL PROFESIILOR LIBERALE 33 §.1. Profesiile liberale

III.

CONCURENŢA ÎN DOMENIUL PROFESIILOR LIBERALE

33

§.1. Profesiile liberale – definiţie

33

§.2. Profesiile liberale şi concurenţa

34

§.3. Profesiile liberale în România

35

§.4. Unele precizări cu privire la concurenţa profesională

36

IV.

CONCURENŢA ÎN DREPTUL MUNCII

38

§.1. Piaţa muncii – noţiune şi elemente specifice

39

§.2. Necesitatea intervenţiei statului în piaţa muncii

40

§.3.

Obligaţia de fidelitate

41

§.4. Clauza de neconcurenţă din contractele individuale de muncă

42

V.

INSTITUŢIILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE SAU LOCALE ŞI

CONCURENŢA NELOIALĂ

44

VI.

DOMENII SUSTRASE CONCURENŢEI

45

 

§.1. Domenii sustrase concurenţei prin lege

46

1.1. Interzicerea concurenţei în raporturile dintre societatea în nume colectiv şi asociaţi

46

1.2. Interzicerea concurenţei în raporturile dintre societatea pe acţiuni şi directorii unei societăţi

pe acţiuni, în sistemul unitar, respectiv membrii directoratului, în sistemul dualist

47

 

1.3.

Interzicerea concurenţei în raporturile dintre societatea cu răspundere limitată şi

 

48

§.2. Domenii sustrase concurenţei prin convenţie. Clauza de neconcurenţă

49

ÎNTREBĂRI PENTRU AUTOEVALUARE

51

Aşa cum se desprinde chiar din titulatura secţiunii 1 „Reguli aplicabile întreprinderilor” a capitolului I „Reguli de concurenţă” din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene –Titlul VII, precum şi din art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei, regulile privind concurenţa se aplică în primul rând întreprinderilor (I). Iniţial, în sfera noţiunii de întreprindere au fost avuţi în vedere comercianţii, regulile de concurenţă aplicându-se în disputa dintre aceştia, fapt pentru care în literatura de specialitate a fost consacrată noţiunea de „concurenţă comercială[26] (II). Extinderea sferei noţiunii de între- prindere înglobând orice entitate angajată într-o activitate economică (inclusiv membrii profesiilor liberale), a făcut posibilă includerea în sfera noţiunii de concurenţă şi a concurenţei profesionale (III). O zonă aparte o reprezintă cea a dreptului muncii (IV) caracterizată prin competiţia dintre angajatori, dar nu şi între angajaţi. Astfel, în disputa acerbă dintre cele două categorii, de-a lungul timpului, s-a simţit tot mai pregnantă imixtiunea statului, care, prin intermediul unor norme imperative, a sustras acest domeniu liberei concurenţe. Pe de altă parte, raporturile de muncă sunt caracterizate de obligaţia de fidelitate ce incumbă salariaţilor, precum şi de clauza de neconcurenţă care poate fi inserată