Sunteți pe pagina 1din 12

Comportamentul animalelor

Etologia este tiina care se ocup de studiul comportamentului (obiceiuri i


deprinderi) att a animalelor (etologia animal) ct i a oamenilor (etologia
uman). Etimologia cuvntului (etos + logos = "comportament" + "tiin" n limba
greac) vorbete de la sine.
Etologia studiaz comportamentul intraspecific i interspecific al animalelor sau
oamenilor i interaciunea acestora cu mediul lor, att la nivel individual, ct i la
nivel populaional. Metoda principal este observarea, i adesea filmarea
indivizilor prezeni i comportamentelor lor, ntr-un cadru de spaiu i de timp
prealabil definit, i cu o ritmicitate definit, pentru a dispune de secvene ct mai
reprezentative i comparabile.
A definii comportamentul nu este un lucru atat de simplu cum s-ar parea.In
general in limbajul curent, prin comportament se intelege felul in care se
manifesta un organism viu.
Comportamentul reprezinta totalitatea activitatilor obiectiv-observabile
determinate endogen si/sau exogen intergrate si coordonate la nivel individual
initiate de un organism intact prin care acesta actioneaza adecvat adaptandu-se
mediului si adaptand totodata mediul trebuintelor sale astfel incat in final rezulte
supravietuirea sa si a speciei din care face parte.
.Comportamentul este o succesiune de stari temporare, un flux continuu, dar nu
uniform, de elemente legate unul de altul intr-o anumita ordine avand deci o
structura desfasurata in spatiu si timp.
Fiziologii ambientalisti sustineau ca intregul comportament al unui animal este
compus din reactii reflexe determinate de stimuli externi, mediul avand un rol
exclusiv in determinarea sa.
Comportamentul unui animal prezinta ca si structura sa morfologica o crestere si
o dezvoltare in cursul vietii individuale incepand cu nasterea si sfarsind cu
moartea.
Dezvoltarea comportamentului instinctive atinge punctual culminant atunci cand
animalul devine matur.
Comportamentul ajuta animalul sa supravietuiasca intr-o lume ostila tot asa cum
o face functia digestiva renala sau circulatorie.In aceasta consta finalitatea
comportamentului.
Comportamentul intervine in procesele de selectie atat in relatiile intraspecifice
cat si in cele interspective.Comportamente intraspecifice cum ar fi
curtarea,imperecherea,combativitatea sau ingrijirea progeniturii pot fi
directionate selectiv fata de anumitzi indivizi de aceeasi specie.Din punct de
vedere interspecific comportamentul pradatorilor fata de prada ca si alte forme
ale competitiei intre specii diferite pot avea o valoare selective.
Comportamentul intervine si la nivelul selectiei interspecifice mai ales in cadrul
relatiei pradator-prada.Este evident ca variatiile ce survin la animalele prada mai
ales in sfera comportamentului de salvare au o mare importanta adaptive si
determina o selectie din partea pradatorului.
Comportamentul expresiv al nou-nascutului cuprinde plansul si surasul.El plange
cand se simte abandonat de mama cand e flamand sau cand resimte orice alta
senzatie de disconfort.
In concluzie exista suficiente fapte ce probeaza ca in natura procesele de invatare
survin frecvent in functie de apartenenta sistematica si modul de viata al speciilor
imbinandu-se co mplex si adaptive cu elementele innascute ale
comportamentului.Procesele de invatare nu sunt insa determinate exclusiv si nici
macar in primul rand de mediul extern ci dispun de o determinare genetica caci
un animal nu poate invata orice si oricand.Invatarea este mai mult sau mai putin
prcis limitata in spatiu si in timp,in functie de obiectul sau si de perioada din
viata animalului in care se manifesta pe deplin eficienta sa adaptive.
Organismele sunt sisteme dinamice, articulate intr-un mediu schimbator si,
de cele mai multe ori, neprietenos. Fiind sisteme, organismele au tendinta
fireasca sa-si pastreze echilibrulul prin adaptari si readaptari la conditiile
schimbatoare de mediu. Mediu natural asigura cantitatea necesara de hrana,
conditiile de adapostire, de spatiu vital, posibilitati de comunicare si de
reproducere. Modificarea unuia dintre factorii de mediu produce schimbarea
corespunzatoare a comportamentului organsimelor, detreminand o permanenta
adaptare la mediu.
Comportamentul nu este altceva decat o forma de adaptare si readaptare la
cerintele mediului extern si intern al organsmului. In timp ce organsimele
ereditare (mostenite) cum sunt tropismele (miscarile plantelor), reflexele
neconditionate si instinctele reprezinta o adaptare aproape perfecta,
comportamentul invatat nu mai duce la o adaptare propriu-zisa, intru-cat
organismul doar se acomodeaza cu mediul. El culege informatii, raspunde, se
informeaza asupra efectului raspunsurilor si astfel se adapteaza prin acomodare,
vietuitoarele amenajandu-si, prin experienta proprie, o vatra in habitatul sau
ereditar. Vatra este o organizare a adaptarii individuale prin experienta proprie
conditiilor de viata cumulate cu posibilitatile de raspunsuri ereditare.
Omul a fost mereu intrigat atat de mersul astrelor pe cer cat si de viata minunata
a fiintelor vii cum sunt pasarile calatoare, albinele, dar si manifestarile ciudate si
inexplicabile ale unor animale in anumite imprejurari, exprimandu-si astfel
uimirea si admiratia, adesea prin desenele magice din pesteri sau totemurile
tribale cunocute la triburile primitive, cand animalele erau considerate sacre.
Comportamentele innascute (mostenite) sunt activitati stereotipe usor de
anticipat, determinate de anumiti factori specifici din mediu (stimuli) si
coordonate de sistemul nervos prin intermediul reflexelor neconditionate.
Paianjenul "stie" unde sa-si construiasca panza fara sa-l fi "invatat" cineva;
greierele "stie" cum sa-si curteze femela fara sa primeasca lectii de la alti greieri.
Construirea cuibului, a fagurelui sau a furnicarului sunt activitati inconstiente si
involuntare determinate genetic. Aceste comportamente instinctive sunt
esentiale supravietuirii indivizilor si, in final, supravietuirea speciilor.
Comportamentele dobandite (invatate) pot fi considerate modificari determinate
de acumulari experimentale individuale (prin invatare, imitare etc.). Acestea
completeaza functional comportamentele innascute, determinand anumite
schimbari in manifestarea unor activitati preexistente. Aceste procese au la baza
mecanisme neurofiziologice care actioneaza asupra genotipului individului,
provocand schimbari comportamentale individuale. Comportamentele dobandite
asigura o mai buna informare asupra stimulilor externi si o reactie mai adecvata la
acestia.
Capacitatea de invatare difera in cadrul diferitelor grupe de animale. Dintre
nevertebrate, cele mai mari posibilitati in acest sens le au cefalopodele si
insectele, iar dintre vertebrate, mamiferele.
Prin urmare, procesul de invatare este un fenomen general intalnit in lumea
animala.
I. P. Pavlov a demonstrat existenta unui mecanism neurofiziologic al proceselor de
invatare prin evidentierea modificarilor de comportament aparute ca urmare a
unor situatii speciale. Acest mecanism se numeste reflex conditionat si reprezinta
cea mai simpla forma de invatare.
Indiferent de tipul lor, comportamentele sunt reglate prin mecanisme complexe
realizate de sistemul nervos si endocrin.
In lumea animala exista diferite forme de comportament: alimentar, de aparare,
social, sexual etc.
Comportamentul alimentar este primul care se manifesta in viata unui individ. La
majoritatea speciilor de nevertebrate sau vertebrate, noul individ isi cauta sursa
de hrana cu o precizie uimitoare. In manifestarea acestui tip de comportament,
zestrea ereditara este factorul dominant. Odata eclozati, puii de gasca sunt
capabili sa se hraneasca si sa-si urmeze mama, nu intotdeauna cea naturala.
Astfel, ei pot urmari orice alt animal pe care l-a vazut. Daca ouale au fost incubate
in laborator, bobocii urmaresc laborantul pe post de mama artificiala.
Comportamentul de aparare, similar celui alimentar, se manifesta din primele
clipe de viata. De exemplu, puii de gaina se reped spre closca in caz de pericol.
Puiul de pescarus abia eclozat se ghemuie, ca raspuns la miscarea oricaror pasari
care zboara deasupra capului sau. Acesta este un comportament de aparare
adaptiv, deoarece, dupa un timp, el invata sa deosebeasca pasarile inofensive de
cele periculoase dupa forma si lungimea capului.
Comportamentul sexual apare la varsta adulta si se manifesta o singura data sau
de mai multe ori in timpul vietii. In general, in perioada de imperechere, masculii,
prin diferite forme de ritual mai discret sau mai agresiv, incearca sa impresioneze
femelele in vederea acuplarii. Femelele pot primi sau pot respinge prezenta unui
mascul. In mod special, in aceasta perioada se sintetizeaza anumite substante
chimice numite feromoni, prin intermediul carora indivizii aceleiasi specii isi
influenteaza reciproc comportamentul fizic si psihic in vederea imperecherii.
Multe specii de animale au un accentuat comportament social. Roiurile de albine,
bancurile de pesti, coloniile de pinguini, stolurile de pasari, turmele de erbivore
etc. reprezinta grupari mari de indivizi ai aceleiasi specii, care coabiteaza.
Forma a comportamentului social este considerata orice manifestare realizata de
catre individ, ca raspuns la actiunea unui stimul primit de la un alt individ din
aceeasi specie sau dintr-o specie diferita. De exemplu: luptele pentru dominare in
ierarhie, dansurile nuptiale, apararea cuibului si a progeniturii, sistemele de
comunicare prin gesturi si sunete etc.
In anumite societati exista un pronuntat polimorfism individual. Fiecare individ
coopereaza mutual la desfasurarea diferitelor activitati (de hranire a progeniturii,
de aparare, de miscare, de reproducere etc.). Albinele dintr-un stup au diferite
roluri: regina are rol de reproducere, albinele lucratoare specializate pe diferite
functii (de construire a fagurelui, de aducere a polenului, de aerisire a stupului
etc.) si trantorii care, dupa ce-si indeplinesc functia (de fertilizare a reginei), sunt
alungati din stup.
Asadar, grupul social prezinta anumite avantaje:
un grup interactioneaza mai eficient decat un individ singur in lupta pentru
obtinerea hranei;
este facilitat procesul de invatare si comportamentul imitativ, factori importanti
pentru supravietuire;
apararea teritoriului in mod pasiv (prin etalarea armelor de lupta si a numarului
impresionant al indivizilor) sau activ (prin lupta efectiva);
faciliteaza intalnirea dintre masculi si femele in vederea reproducerii;
toti membrii societatii ingrijesc de "tineri", indiferent daca sunt progeniturile lor
sau nu;
in conditii defavorabile se asigura, prin rotatie, apararea oualor, puilor etc.
Societatea presupune cooperare intre membrii ei. Dar, unele animale doresc sa-si
apere propriile interese si atunci intra in competitie pentru dominatie asupra
resurselor societatii (adapost, hrana, femele etc.). In general, aceste competitii se
rezolva prin agresiune.
Agresiunea poate fi definita ca o actiune psihica ofensiva din partea unui individ
asupra altuia, in vederea abandonarii de catre acesta a unui "bun". Unele specii
poseda arme de lupta (dinti, gheare, corne etc.) pe care le folosesc pentru atac
sau aparare.
Luptele desfasurate intre membrii aceleiasi specii pot fi considerate ritualuri. De
exemplu, serpii se incolacesc unul in jurul celuilalt, incercand sa se loveasca
reciproc la cap. Rivalii, la girafe, isi incolacesc gaturile, incercand sa se convinga,
prin forta musculara, sa renunte la lupta. Acestia nu se ranesc si nu se omoara.
Luptele intre animalele cu coarne sunt extrem de spectaculoase si se sfarsesc, in
general, tragic pentru unul dintre competitori.
Invingatorul competitiei devine dominant fata de ceilalti. Acum el are acces la
resursele societatii si va contribui cu succes la functia de reproducere a acesteia.
Prin astfel de lupte se stabilesc treptele ierarhiei sociale in cadrul grupului.
Esential pentru convietuirea in societate este functionarea unui sistem de
comunicare intre indivizi. De exemplu, o albina poate informa celalalte albine
asupra pozitiei unei noi surse de polen prin desfasurarea unor miscari realizate in
functie de pozitia soarelui, stup si sursa de polen ("dansul albinelor").
Comunicarea reprezinta modul prin care animalele influenteaza
comportamentele altor animale, folosind sunete, secretii odorizante, manifestari
vizuale (etalarea diferitelor arme, culori, penaj etc.), atingeri, mimica sau orice alti
stimuli senzoriali.
Comparativ cu bogatia limbajului uman, comunicarea dintre animale cuprinde un
repertoriu limitat de semnale.
Intotdeauna oamenii au observat modul in care se manifesta animalele. Oamenii
primitivi depindeau de animalele salbatice pentru hrana si aveau nevoie sa le
cunoasca miscarile si comportamentul pentru a le vana cu succes.. intelegerea
comportamentului animalelor consuma mult timp, rabdare si cercetari
minutIoase. Studiul stiintific al coportamentului animalelor este denumit etologie
Migratia
Migratia animalelor face parte din comportamentul acestora. Ele migreaza sau
calatoresc de la un habitat la altul, pentru a beneficia de resurse diferite sau
superioare, cum ar fi hrana mai multa sau locuri mai calde si mai sigure pentru
reproducere. Cele mai multe migratii au loc o data pe an intr-un anumit anotimp,
dar altele apar mai mult sau mai putin frecvent. Cu toate ca migratiile sunt
necesare, acestea consuma foarte mult din energia si timpul animalului,
expunand-ul la pericole, cum ar fi lipsa mancarii sau epuizarea.
1. Migratia in mediul terestru in mediul terestru, sn regiuni precum savanele
aficane si tundra arctica, mancarea si apa sunt rare mai tot timpul. Turmele de
animale calatoresc sn functie de sezon pentru a folosi cat mai bine resursele
existente. De exemplu, sn Canada, caribuul petrece iarna sn padurile de conifere.
in aprilie, el migreaza sn nord spre tundra(regiunea Arctica fara copaci) pentru
reproducere, unde se hraneste cu licheni si ierburi. El se sntoarce sn padure de
sndata ce iarna arctica resncepe si pamantul este acoperit de o crusta groasa de
gheata. in timpul migratiei acestora, ei sunt urmati de lupi. Lupii vaneaza
animalele tinere sau bolnave care nu pot tine pasul cu restul grupului.
2. Migratia pasarilor. Multe pasari migreaza sezonier. Primavara, ele zboara din
zonele cu ierni mai calde si cu cantitati mari de hrana snspre zonele mai reci unde-
si depun ouale si-si cresc puii. Aceste regiuni mai reci au hrana sndestulatoare
numai primavara si vara. Unele specii migreaza oricum sn zone cu mai putina
hrana, dar care ofera mai multa protectie sn perioada reproducerii si cressterii
puilor. Pasarile se sntorc sn fiecare an sn aceste locuri de reproducere.
Cea mai lunga distanta este parcursa de chira polara. Ea zboara din locul sn care
depune ouale, din zona arctica pana sn Anctartica si snapoi, sn fiecare an o
calatorie dus sntors de aproximativ 36000 km. Un alt exemplu sunt pinguinii
Adelle care calatoresc peste 300 km pe gheta dura a marii pentru a ajunge la
locurile unde se reproduc, pe continentul Antarctic. Aceeasi pereche de pinguini
va reveni la acelasi cuib sn fiecare an.
3 Migratia sn mediul acvatic. }i sn mediul acvatic exista multe vietuitoare care
migreaza. Astfel balenele calatoresc din teritoriile de hranire spre cele unde se
reproduc si snapoi, sn fiecare an. Din noiembrie pana sn aprilie, balena albastra si
balena cu cocoasa se hranesc cu animale mici, numite krill sn regiunile polare.
Odata cu apropierea iernii ele strabat oceanul Atlantic, Pacific si Indian ca sa se
reproduca sn apele tropicale calde. Balenele tinere consuma mai putina energie
pentru a-si pastra corpul cald, sn apele tropicale calde, mai mult decat sn cele
polare.

Exista unele animale care migreaza dintr-un mediu sn altul. Astfel broastele
testoase, broastele raioase, tritonii si salamadrele se reproduc sn apa, dar isi
petrec aproape tot timpul pe uscat. in fiecare an se sntorc la lacurile si raurile in
care s-au nascut.
4 Monitorizarea migratiei sn diferite medii . Cercetatorii folosesc metode variate
de urmarire a miscarilor speciilor migratoare, sncluzand radarul si monitorizarea
prin sateliti. Cercetatorii pot recunoaste anumite pasari prinzandu-le ineluri la
picioare. Aceasta ajuta la indentificarea traseului de migratie al speciilor. Pasarile
mai pot fi monitorizate prin ecrane radar care pot oferi imagini ale deplasarilor
marilor carduri. Animalele mari, cum ar fi ursul polar, pot fi echipate cu zgarda sau
transmitator radio, dar numai sn timp ce se afla sub anestezie.

B. Cooperarea
Cooperarea sau comportamentul cooperativ, este comportamentul sn care
membrii unei specii se aduna sn grupuri pentru activitati ca vanatoarea, apararea
sau sngrijirea puilor. Exista multe denumiri pentru astfel de grupuri cum ar fi:
cirezi, colonii, trupe. Unele sunt temporare formate cu un anumit scop, iar altele
permanente si strans unite avand structuri clare.
1. Siguranta prin numar Traiul sn grup ofera animalelor multe avantaje o
protectie mai mare fata de pradatori, ajutor pentru fiecare membru sa gaseasca
hrana si protectie si marirea sanselor de supravietuire.
in randul pasarilor, de exemplu, gastele negre formeaza carduri mari iarna ca sa
se hraneasca sn zonele mlastinoase cu cantitati mari de iarba tiparului. Acest
lucru are avantajul ca unele se pot hrani sn timp ce altele supravegheaza
smprejurimile de dusmani, si rezulta ca fiecare pasare poate sa petreaca mai mult
timp cu hranitul decat daca ar fi fost singura. Alte pasari cum ar fi corbii de mare,
formeaza grupuri, colonii, numai sn perioada de smperechere. Creste astfel sansa
fiecarui individ de a-si gasi un partener. Cuiburile sunt amplasate sn zone
protejate ca sa se micsoreze riscul datorat pradatorilor. Daca unul dintre membrii
coloniei este sn pericol, strigatul acestuia poate alerta tot grupul.
in mediul acvatic, mii de pesti snoata unul langa altul sn aceeasi directie. Ei se
grabesc, sncetinesc si se sntorc smpreuna. Traind sn bancuri uriase se reduce
sansa individului de a fi mancat .
in plan terestru, multe animale ierbivore, ca zebra si antilopele, traiesc sn turme
mari pentru siguranta. Pradatorii nu ataca sn general tot grupul ci isi aleg un
animal solitar, prea batran, prea tanar sau bolnav care nu mai poate tine pasul.
intr-o turma zebrele stau sn grupuri mici de familie, conduse sn general de un
mascul mare. Acesta da un semnal de alarma daca grupul este sn primejdie iar
animalele stau sntotdeauna aproape unele de altele.
2. Vanatul cooperativ. Unele specii, cum ar fi leii si cimpanzeii, coopereaza ca sa-si
optina prada, vanand smpreuna si smpartind hrana. Leii sunt singurele feline mari
care traiesc sn grup. Grupurile lor numite grupuri familiale, sunt alcatuite din doi
sau trei lei si cateva leoaice si puii lor . Leoaicele vaneaza cel mai mult, lucrand sn
echipe ca sa pacaleasca turmele de antilope si zebre, prada lor favorita. Odata
aleasa prada, echipa se desparte si se apropie din diferite directii sncercand sa
separe victima de turma. Apoi ele fac un atac combinat sau o ambuscada. Daca
vanatoarea reuseste prada este smpartita de grupul familial, masculii avand
prima smbucatura . Un animal salbatic va asigura unui grup de lei destula hrana
pentru doua zile.
3. Societati de animale. Multe vietuitoare traiesc sn socieatati. Printre acestea se
numara cele de babuini, de gorile sau cele de insecte. Societati de gorile ; gorilele
sunt animale timide si blande. Ele traiesc sn familii de aproximativ 12 animale.
Fiecare grup este condus de un mascul mare cu spatele argintiu. Gorilele isi petrec
majoritatea timpului pe sol, sn paduri, hranindu-se sn liniste cu vegetatie. Gorila
cu spatele argintiu este sn general un mascul batran care apara de intrusi si
sndeparteaza rivalii grupului. Gorilele isi petrec mult timp sngrijindu-se una pe
cealalta, fapt care joaca un rol esential sn viata sociala si le ajuta sa tina grupul
unit. Un pui de gorila pastreaza contact continuu cu mama lui pana la varsta de
patru luni iar mamele sunt foarte protectoare fata de copiii lor. Femelele cu pui
stau mare parte din timp sn apropierea liderului. El este tolerant cu gorilele mici si
va sngriji puii pentru perioade scurte de timp.
Majoritatea animalelor stau sn grupul natal cel putin opt ani. Masculii, sn general,
pleaca la maturitate si calatoresc singuri, deseori ani de zile, pana ce conving
femelele sa stea cu ei si sa formeze un nou grup.

C. Asocieri de animale.
Nu numai membrii aceleasi specii traiesc smpreuna. Exista, de asemenea, asocieri
stranse sntre membrii a doua specii diferite. Aceste aranjamente pot fi benefice
pentru ambele animale din asociere sau doar pentru unul. in unele cazuri o specie
poate face rau celeilalte sau chiar sa o omoare.
1. Simbioza. Simbioza este asocierea a doua specii ce profita amandoua de
aceasta. Unele animale de exemplu, optin hrana mancand paraziti si insecte de pe
altele mai mari. Astfel animalele mari profita de faptul ca sunt sngrijite.
Pestii curatatori lucreaza sn perechi, sn zone numite statii de curatare aflate
sn recifurile de corali. Pestii mai mari viziteaza aceste zone, la fiecare cateva zile ,
pentru a fi curatati. Pestii curatatori fac un dans de semnalizare a identitatii astfel
sncat pestele mare sa nu-i manance. Acestia sndeparteaza tegumentele moarte,
ciupercile si parazitii. Ei pot sa serveasca 50 de clienai pe zi.
Graurii curatatori cauta de mancare pe zebre, girafe, rinoceri si alte mamifere
mari. Ghearele lor sunt asezate astfel ancat sa le permite sa alerge sn susul si josul
corpului mare al animalului. Un graur ciugulitor sndeparteaza puricii, capusele si
alti paraziti pe care mamiferele nu-i pot sndeparta singure.
|estoasele uriase de Galapagos sunt curatate de paraziti de catre cinteze. O
testoasa anunta ca este pregatita pentru a fi curatata sntinzandu-si gatul si
sndepartandu-si picioarele sn asa fel sncat sa i se ridice carapacea.
Pestii clovn castiga atat protctie cat si hrana, stand langa anemona de mare
veninoasa. in schimb, pestii apara anemonele de dusmani cum ar fi pestii fluture
care au obiceiul de a musca tentaculele anemonelor.
2. Comensalismul. Comansalismul apare atunci cand o specie din asociere
beneficeaza castigand hrana si un adapost, si celelalte raman neafectate.
Starcii de cireada stau sn apropierea elefantilor, rinocerilor si altor mamifere mari.
Ele mananca insectele care ies din pamant, deranjate de picioarele acestor
animale mari.
Ratonii vin sn orase ca sa caute resturi aruncate de oameni. Aceasta nu-i
afecteaza pe oameni.
3. Parazitismul. Parazitismul are loc cand o specie (parazitul) castiga de pe urma
celeilalte (gazda). Exista multe tipuri de paraziti. Majoritatea nu-si ucid gazdele,
caci daca ar face-o si-ar reduce sansele de supravietuire.
Exoparazitii cum ar fi puricii, sunt sugatori de sange, ce traiesc pe exteriorul
gazdelor. Endoparazisii cum ar fi tenia, traiesc sn corpul gazdei hranindu-se cu
mancarea acesteia. in interiorul intestinelor umane pot traii tenii lungi de pana la
doi metri.
Parazitismul reproductiv ; cucii sunt paraziti reproductivi care ies din ou. O femela
depune pana la 12 oua fiecare sn cuibul unei pasari mai mici cum ar fi pitulicea,
apoi sl abandoneaza. Oul unui cuc este asemanator ca forma si marime cu ouale
gazdei. Cand ies din ou, puii de cuc le smping pe celelalte sn afara cuibului. Puiul
este sn curand mult mai mare decat parintii sai si are nevoie de mai multa
hrana.
Comportamentul in conditii extreme.
Diverse specii traiesc sn conditii de caldura, frig excesiv sau sntuneric total, sn
desert, zone polare, occeane si pesteri sau munti. Tipuri de comportament, cat si
adaptari fizice le permit sa supravietuiasca sn aceste habitate.