P. 1
Www.referat.ro-morometii - Caracterizarea Lui Ilie Moromete.docfd2af

Www.referat.ro-morometii - Caracterizarea Lui Ilie Moromete.docfd2af

|Views: 3,457|Likes:
Published by carmencamy

More info:

Published by: carmencamy on Nov 15, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

04/22/2013

pdf

text

original

MARIN PREDA DATE BIOGRAFICE (1922-1980) Prozator, eseist, dramaturg, editor, traducător, scriitorul Marin Preda a rămas

nemuritor. Născut în satul Siliştea-Gumeşti din zona teleormăneană, a pus la temelia gândirii sale scriitoriceşti noţiuni fundamentale de istorie, adevăr, realitate absolut indispensabile prozei literare realiste. Satul Siliştea-Gumeşti a fost transformat în mod miraculos de prozator într-un univers monadic, perfect închis în sine si urmând legi organice. Şi-a făcut studiile la Şcoala din Bucuresti. Prima realitate scriitoricească, a rămas constantă în opera lui Marin Preda, este cea rurală, a satului românesc din Câmpia Dunării (volumele sale de nuvele), pentru ca apoi sfera să se extindă şi asupra altor medii sociale, maturitatea sa artistică ilustrându-se în romane: “Moromeţii I” - 1955; „Moromeţii II” 1967”; „Cel mai iubit dintre pământeni,” 3 volume; „Risipitorii” 1962; „Intrusul” -1968 „Marele singuratic” - 1972; „Delirul”-1975:

<-Marin Preda „Marele Singuratic”-> Satul lui Marin Preda este un univers închis, refractar la noul ce vine dinafară şi urmând ritmurile eterne ale naturii, ciclurile biologice. În ceea ce priveşte ţăranii respecta legile, tradiţiile, obiceiurile şi datinile, "glasul pământului" pune stăpânire pe întreg comportamentul lor moral.

Marin Preda excelează în oralitate, încărcată de ironie subtilă, alternând şi topind laolaltă stilul direct cu stilul indirect, dând profunzime gândului omenesc. Se remarcă o rară dexteritate a folosirii simultane a timpurilor verbale care amplifică perspectiva narativă; viziunea scenică, folosirea dialogului, simţul cosmic şi tragic, adânca observare psihologică conturează un mare prozator, realist-psihologic şi social, cu totul original. Romancier talentat, Preda se naşte în judeţul Teleorman, în Siliştea-Gumeşti, în familia lui Tudor Călăraşu. Termină în sat şapte clase şi, între 1937-1940, este elev la Şcoala Normală din Abrud, continuată la Cristuru-Odorhei şi, după aceea, la Bucureşti. Ia examenul de capacitate, dar renunţă la şcoală. E funcţionar la Institutul de Statistică. Debutează în 1942 cu schiţa „Pârlitu”. Încurajat, publică apoi proză şi e remarcat de Eugen Lovinescu la cenaclul „Zburătorul”. În 1948, debut editorial: „Întâlnirea din pamânturi”. Tânărul nuvelist plăteşte, şi el, tribut realismului socialist, ca majoritatea scriitorilor din perioada "dictaturii proletariatului" Prima sa capodoperă este „Moromeţii”(vol. I- 1955; vol. II1967), carte care a fost apoi ecranizată.

<-Cartea lui Emil Manu „Viata lui Marin Preda” >

CARACTERIZAREA LUI ILIE MOROMETE Romanul “Moromeţii”, scris de Marin Preda a cărui originalitate stă fără îndoială în noua viziune a lumii rurale, este unul ce prezintă foarte bine povestea unei familii de ţărani din Câmpia Dunării, mai precis din satul teleormănean ŞilişteaGumeşti, care cunoaşte de-a lungul unui sfert din secol , o adâncă şi simbolică destrămare. Marin Preda pleacă în construirea personajului central Ilie Moromete de la tatăl său, Tudor Călăraşu, modelul său literar: ”Scriind, totdeauna am admirat ceva, o creaţie preexistentă, care mi-a fermecat nu numai copilăria, ci maturitatea: eroul preferat, Moromete, care a existat în realitate, a fost tatăl meu. Acest sentiment a rămas stabil şi profund pentru toată viaţa.” Ilie Moromete, aflat între “tinereţe şi bătrâneţe, când numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva”, traversează drama ţăranului legat de vechiile rânduieli ale statului, luptând contra ameninţărilor care-l asaltează: fonicirea impozitelor, datoriile la bancă precum şi taxele pentru Nicolae la şcoală. Ilie Moromete este singurul ţăran-filozof din literatura română, frământările sale despre soarta ţăranilor dependenţi de roadele pământului, de vreme şi de Dumnezeu sunt relevate pentru firea sa reflexivă. Tatăl a şase copii, Moromete este capul familiei însă are probleme financiare. Meditând asupra propriei vieţi, când părăsit de fiii cei mari, când familia sa se află în pragul destrămării, Ilie Moromete se gândeşte că greşise considerând că “lumea era aşa cum şi-o închipuia el” şi că nenorocirile sunt “numai ale altora”. Simţindu-se singur, îşi caută liniştea pe câmp, în afara satului, unde poate vorbi cu sine însuşi, deoarece “cum să trăieşti, dacă nu eşti fericit?” Gândurile sumbre se îndreaptă spre o autoanaliză a atitudinii de părinte; a relaţiei sale cu copiii şi se

consolează:”Am făcut tot ce trebuia (…) le-am dat (…) fiecăruia ce-a vrut (…) i-am iertat mereu.” Este un om raţional în ceea ce priveşte atitudinea luli faţă de pământ. Spre deosebire de Ion al lui Rebreanu, care era dominat de instinctual de posesiune, de lăcomie pentru pământ, Moromete nu este sclavul îmbogăţirii, ci pământul constituie pentru el simbolul libertăţii materiale şi spirituale.In comparaţie cu ceilalţi ţărani, Moromete nu are nimic de făcut atunci când toţi ceilalţi vecini ai săi sunt în casă muncind fiind preocupaţi de problema supravieţuirii. Se crează astfel ţăranul mijlocaş: nu e atât de sărac încât să fie tot timpul preocupat de problema supravieţuirii, aceasta neafectându-i personalitatea, dar nu e nici foarte bogat încât să fie duşmănit de vecinii săi mai săraci.De aceea el are timp şi disponibilitate către comunicare. Are o foarte mare plăcere de a comunica, fiind într-o continuă aşteptare a altor persoane cu care să vorbească “Stătea degeaba, nu se uita în mod deosebit, dar pe faţa lui se vedea că n-ar fi rău dacă s-ar ivi cineva…” Când chiar nu are cu cine să vorbească sau când ajunge la concluzia că nimeni nu e demn să vorbească cu el, vorbeşte singur. Gândurile sale sunt aparent un haos total, însă el face nişte legături ce nu sunt accesibile oricui, iar aceste legături nu sunt prezentate nici de faţă cu ceilalţi, lucru ce îi determină pe săteni să îl considere un ciudat. Când vrea să pară serios, Moromete este de fapt ironic, iar când este foarte serios şi trăieşte cu intensitate, în exterior vrea să pară că se amuză. El procedează astfel în scena tăierii salcâmului, dându-i răspunsuri ironice lui Nilă deşi era un moment foarte important. Scriitorul descoperă complicaţiile necunoscute ale sufletului rural, un fel de gândire a ţăranului, în afara oricărei dorinţe de îmbogăţire. Primul semn al unor vremurilor mai grele a fost tăierea salcâmului, simbol al stabilităţii. El este incapabil de negustorie, este incapabil să facă bani stârnind nemulţumirea băieţilor săi. Moromete presat de împrejurări se hotărăşte să-l trimită pe Achim la Bucureşti, să-i ceară un împrumut, vinde lui Bălosu o parte din pământ şi locul din spatele casei.

Grija lui pentru educaţia copiilor răzbate cu tristeţe la suprafaţă şi, deşi niciodată nu s-a arătat iubitori cu ei, este limpede că le-a dorit totdeauna binele: “toată viaţa le-am spus şi i-am învăţat (…) dar pe tine să vedem dacă eşti în stare cel puţin de-atâta (…) că de mâncare e lesne, dar ce le spui? (…) şi-or să te înveţe ei pe urmă minte când oi îmbătrâni. O să-şi ştergă picioarele pe tine, că n-ai ştiut să faci din ei oameni.” Monologul personajului este aparent dezorganizat, însă există conexiuni pe care cititorii nu le percep, deoarece Moromete are alt fel de a gândi, o viziune diferită asupra lumii decât restul oamenilor. Acest monolog are o structură diferită: este fie interiorul, la persoana I, fie un monolog adresat simplu, fie un monolog adresat prin dedublare, când vorbeşte cu el insuşi ca şi cum ar vorbi cu altă persoana. Poziţia lui Moromete la masă este deasupra tuturor, el având o poziţie privilegiată, pe prag. Statul său era de PATER FAMILIAS (capul familiei), nimeni în afară de el nu avea acest drept, acest statut fiind asumat prin tradiţie. Ilie este întruchiparea autorităţii şi este conştient de statutul său, acceptându-l. Disimularea este o trăsătură definitorie a firii lui Moromete. Scena dintre Tudor Bălosu şi Moromete este semnificativă pentru “firea sucită” a eroului. La întrebarea lui Bălosu dacă s-a hotărât să-i vândă salcâmul, Moromete se gândeşte că e posibil să i-l vândă, însă răspunde cu voce tare: “Să ţii minte că la noapte o să plouă. Dacă dă ploaia asta, o să fac o grămadă de grâu.”, subânţelegând că s-ar putea să scape şi astfel de datorii, decât tăind copacul. Stârneşte deseori reactii uluitoare celor din jur , din cauza logicii sale „sucite” , cum îi spune Catrina . După plecarea lui Jupuitu , Moromete este cuprins de o „ciudată voioşie” şi-i mărturiseşte lui Bălosu „l-am păcălit cu două sute de lei (...) i-am dat numai o mie (...) . Bălosu se uita la el cu o privire rece si buimacă. Nu înţelegea.” Ironia ascuţită, inteligenţa ieşită din comun şi spiritul jucăuş, felul său de a face haz de necaz conturează un personaj aparte între ţăranii literaturii române, stând mai aproape de realitate decât de ficţiune.

Citirea ziarelor în Poiana lui Iocan este o hrană sufletească pentru Moromete, discuţiile purtate aici au rolul de a clarifica şi disocia ideile din articolele publicate, de a descifra sensurile profunde ale politicii vremii şi nu de a prezenta fapte de senzaţie . El este categoric, în viata colectivităţii o autoritate care-i domina prin replici bine gândite, pline de umor si ironie : „Lasă-l, mă Dumitre, zise Moromete blajin. „E şi el legionar, ce-ai cu el ?”.

<-Marin Preda>
Morometre este un bun observator şi moralist dar şi un disimulat, ascunzându-şi gândurile, se amuză pe seama prostiei, a îngâmfării, a limbajului preţios. Pentru cei din jur, Moromete este sucit şi imprevizibil. Există în firea lui Moromete o anumită candoare rămasă din copilarie, dar şi un refuz de a ieşi din lumea lui. El îşi prelungeşte iluzia că poate trăi ocolit de evenimente. Dar nu ştie să-şi exteriorizeze duioşia şi dragostea nici chiar faţă de copii.

Scena în care fiul cel mic Niculae este zgâţăit de friguri când a luat premiul I, îl surprinde pe Moromete, tatal ... Scena ploii când Moromete este udat până la piele de o „ploaie repede si caldă” este revelatoare. Monologul său interior arată efortul lui Moromete de a înţelege lumea, schimbările satului, vorbind nu se ştie cu cine, el întreabă, analizează, răspunde, îşi suceşte pe toate părţile frământările proprii. Hotărârea întârziată cu care sapă, grija pentru a salva nişte biete paie ascunde de fapt zdruncinarea întregi sale fiinţe. Ploaia îi dă puterea de a-şi analiza gândurile, rostul vieţii de pănă atunci, legăturile cu oamenii, dar mai ales cu ai săi. Nepreţuit de ai săi şi părăsit de copii care fug la oras, măcinat de neînţelegerile din familie, Moromete simte că timpul îi este potrivnic, nu mai este răbdător si rosturile ei ştiute. El nu se împacă cu gândul că rosturile ţăraneşti trebuie schimbate. El nu mai fu văzut stând ceasuri întregi pe prispă, nici nu mai fu auzit răspunzând la salut cu mai multe cuvinte, nu mai fi auzit povestind, deci alte iluzii spulberate a comunicării şi a contemplaţiei.

<-Marin Preda>

După Ion Rotaru, personajul principal al romanului „Morometii” de Marin Preda , Ilie Moromete este „un contemplativ inteligent, temperat, un <filozof> iubind <liniştea> (fără de care nu se poate trăi şi nu se poate face nimic durabil) şi mai ales iubind libertatea, independenţa de gândire şi exprimare a opiniilor”. Prozatorul utilizează întreaga gamă narativă şi psihologică, de la dialog la monolog interior, autointrospecţie, conferind romanului virtuţi ale prozei de creaţie şi ale prozei de analiză psihologică . Natura înconjurătoare oferă cadrul propice stării reflexive a personajului principal, Ilie Moromete reflectând asupra condiţiei ţăranului în lume, asupra vieţii în general, fie în fundul gândirii, fie pe lotul lui de pământ, căutându-şi liniştea în singurătatea familiară a personajului rural . Părerea lui Alexandru Piru este aceea ca prin „Morometii”, Marin Preda dovedeşte că ţărănismea nu e stăpânită, cum se credea, doar de instinct, ca, dimpotrivă, e capabilă de reacţii sufleteşti nebănuite”. Moromete se arată până acum precum un personaj inteligent, diferit, subtil, ce consideră că problemele din familia lui sunt la fel de superficiale ca toate problemele din universul rural. El este ironic, foarte comunicativ, însă îşi crează un univers paralel deoarece se simte incompatibil cu universul existent.

<-Tatal lui Marin Preda, Tudor Calaraşu>

Volumul al II continuă să aibă în centrul să pe Ilie Moromete intrat însă într-un con de umbră, acum constându-se tot mai mic. Moromete face ultima încercare nereuşită de a-şi aduce acasă băieţii în sat. Părăsit la bătrâneţe de Catrina, el rămâne doar cu fata cea mică, autoritatea lui în sat scade, oamenii nu-l mai ascultă ca altădată. Vocaţia fundamentală a lui Marin Preda este cea de povestitor. Arta literară a lui Marin Preda este complexă. El stăpâneşte nu numai frazele, ci şi stiinţa organizării epice, în care distribuţia episoadelor, a faptelor, şi întâmplărilor urmăreşte un înţeles, şi acompaniază drumul secret al cărţii.

BIBLIOGRAFIE: - “Scrieri de tinereţe” de:- Marin Preda Editura Minerva, Bucuresti-1987 - “Analize literare si stilistice” de:- Ion Rotaru Editura Ion Creangă, Bucuresti-1974 -“ Moromeţii” de:- Marin Preda Editura “Biblioteca pentru toţi”-1960

- Internet
Moto:”Prin „Moromeţii”, Marin Preda dovedeşte că tărănimea nu este stăpânită doar de instinct, ci, dimpotrivă, este capabilă de reacţii sufletesti nebănuite” Alexandru Piru

Realizarea portretului literar al ţăranului din romanul lui MARIN PREDA „Ilie Moromete”

<- Marin Preda->
Powered by http://www.referat.ro/ cel mai complet site cu referate

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->