Calul Troian

Mihai Eminescu

Si ascultnd asa fel de-al unora ndemn,
Bagara n cetate pe calul cel de lemn
S-apoi pe veselie, pe chef se asternura
Pn- ce n miezul noptii pe totii somnu-i fura
Din calul acel mare elinii se coboara,
Cu paza ei prin uliti n pnda se strecoara;
Cum vad ca mic si mare cazuse-n somn ca morti,
Ei gtuie strajerii, ce stau lungiti la porti
S-aprind faclii n noapte pe-a zidurilor creste.
Din Tenedos vazura luminile aceste
Si-mplatosati cum fura, armati cu lanci si sabii,
S-apropie de tarmuri pe negrele corabii.
Cnd peste lumea toata domnea a noptii slava
Ei prea cu molcomisul si fara de glceava
Intrara n cetate oricare repezi
Si ncepur-n totii a da si a snopi.
Taiau batrni si tineri, din mic pna la mare,
Ostasi n floarea vrstei si tinere fecioare
Si-s chiote, blesteme din inima, rarunchi.
Prin portile cetatii curgeau pn-n genunchi
Siroaiele de snge pe pruncii cei de tta
i aruncau n flacari, sa nu ramie vita
Si urma de Troada Si dnd n visterie
Gramezile de aur rapeau cu lacomie.
Trei zile pustiira cetatea si olatul
mplnd cu jale tara lui Priam-mparatul.
Cnd oamenii-s gramada ucisi n orice loc,
Elinii atunci dedera cetatii mndre foc
De rasarea din ziduri o mare de jeratec
Rosind bolta ntreaga si crugul singuratec.

Ard turnurile-n vnturi de vaietele mumii
Nu se vedea de flacari nici marginile lumii.