Sunteți pe pagina 1din 42

FUNDAIA ECOLOGIC GREEN

COALA POSTLICEAL F.E.G. IAI


SPECIALIZAREA ASISTENT MEDICAL GENERALIST

PROIECT DE ABSOLVIRE

INDRUMTOR,

CANDIDAT,

RUSU CARMEN

GRIGORA ANCA

ASISTENT MEDICAL LICENIAT

IAI
2014

COALA POSTLICEAL F.E.G

NGRIJIREA BONAVULUI CU TUBERCULOZ


PULMONAR

IAI
2014

CUPRINS
ARGUMENTUL
CAPITOLUL I
NOIUNI

DE

ANATOMIE

FIZIOLOGIE

APARATULUI

RESPIRATOR ...........................................................................................................
7
CAPITOLUL II
NOIUNI DESPRE BOAL ..........
DEFINIIE
ETIOLOGIE
FACTORI FAVORIZANI
PRINCIPALELE SEMNE I SIMPTOME
INVESTIGAII
PRINCIPII DE TRATAMENT (IGIENO-DIETETIC, MEDICAMENTOS,
PROFILACTIC)
CAPITOLUL III
ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL N EFECTUAREA INVESTIGA IILOR
PARACLINICE
PREGTIREA BOLNAVULUI PENTRU INVESTIGAII
RECOLTAREA PROBELOR BIOLOGICE
CAPITOLUL IV
INGRIJIRI SPECIFICE ACORDATE BOLNAVULUI
.
1.

INTERVENII AUTONOME SPECIFICE

COMUNICARE

HIDRATARE
ALIMENTARE
IGIEN
MOBILIZARE
PROFILAXIE
MSURAREA PARAMETRILOR VITALI
2. INTERVENII DELEGATE SPECIFICE
ADMINISTRAREA TRATAMENTULUI
CAPITOLUL V
PLAN DE NGRIJIRE 1 .
PLAN DE NGRIJIRE 2
PLAN DE NGRIJIRE 3 ..
CAPITOLUL VI
EDUCAIA PENTRU SNTATE
BIBLIOGRAFIE
ANEXE

ARGUMENT
Am ales aceast tem pentru a arta c tuberculoza (TBC) a fost i rmne o problem
de sntate public pentru multe ri de pe toate continentele, cu tendina
ngrijortoare de recrudescenta. Acest fapt se poate explica prin caracterul
tuberculozei de boal social, fiind asociat pretutindeni situaiilor socio-economice
precare.
TBC nregistreaz n prezent o morbiditate crescut, att n rile dezvoltate, ct i n
cele n curs de dezvoltare. Se apreciaz c aproximativ 1 din 3 locuitori ai Planetei este
infectat cu Mycobacterium tuberculosis, ceea ce constituie un imens rezervor din care vor
aprea milioane de cazuri noi de tuberculoz secundar.
Prevalena infeciei bolii i mortalitatea prin tuberculoz - sunt mai mari n
condiiile srciei, a supraaglomerrii i - n ultimele decenii - a creterii populaiei
infectate cu HIV. n unele din cele mai supravegheate dar i srace zone ale rilor n curs
de dezvoltare sunt infectai pn la 80% dintre aduli.
Se consider c tuberculoza a aprut odat cu constituirea primelor comuniti
umane. Date exacte care atest prezena tuberculozei sunt din epoca neolitic n
Europa i din cea a faraonilor n Egipt, deci cu aproximativ 3000 de ani naintea
erei noastre.
Evreii au consemnat ftizia n Vechiul Testament, iar indienii n legea
religioas a lui Maneu, cu 1200 de ani naintea erei noastre.
Antichitatea a cunoscut tuberculoza n cadrul larg al bolilor consumptive;
Hipocrate, Galien i mai trziu Coelius Aurelianus au descris boala, dar afeciunea a
fost remarcabil descris de Areteu din Capadocia.
n secolele XVIII i XIX cunotinele asupra tuberculozei s-au lrgit. Astfel,
Gaspard Laurent Bayle a descris granulaia tuberculoas, iar Laennec a stabilit n

1819 unitatea anatomo-clinica a tuberculozei, difereniind-o de celelalte afeciuni


cronice consumptive ale plmnului.
La 22 martie 1922, prin comunicarea inut la Societatea de Fiziologie din Berlin,
Robert Koch a schimbat irevocabil cadrul nosologic al tuberculozei prin
demonstrarea definitiv a naturii infecioase i specifice a maladiei: izolarea bacilului
tuberculozei.
Secolul XX este plin de rezultate favorabile n combaterea bolii, prin
introducerea vaccinrii cu bacilul Calmette i Guerin (1921) i descoperirea
streptomicinei de Waksman (1944) urmat apoi de apariia multor medicamente
antituberculoase, dintre care menionm INH n 1952, Rifampicina n 1960 i
Etambutolul 1961.
n Romnia, tuberculoza, dup cei mai muli autori, dateaz de foarte multe secole.
nceputurile bolii par a fi chiar n antichitate, unul din argumente constituindu-1 nsui
faptul ca Ovidiu s-ar fi mbolnavit de ftizie pe meleagurile tomitane. Studii arheologice
i antropologice efectuate lnga Curtea de Arge, au atestat existena tuberculozei n
secolul al XlV-lea, chiar printre membrii unei dinastii voievodale. Cu toate c, n
momentul de fa, exist preri c o statistic exact a morbiditii tuberculoase este un
ideal greu realizabil, cu att mai greu apare c foarte dificil reconstituirea, din punct de
vedere statistic, a imaginii morbiditii prin tuberculoza i de apariie ale unor rudimente
de asisten medical n profil.
n Romnia, istoricul luptei antituberculoase a nceput n 1901 prin nfiinarea
"Societii pentru Profilaxia Tuberculozei", care a pus n funciune dou dispensare i
cteva sanatorii, urmat n 1910 de "Societatea pentru combaterea tuberculozei".
Vaccinarea cu BCG a nceput n 1926, fiind introdus de Ion Cantacuzino.
n domeniul cercetrii tiinifice, figura cea mai proieminent este cea a lui
V.Babes., care evideniaz b.Koch n granulia i meningita TBC i face primele
ncercri de seroterapie a TBC.

n anul 1949 a luat fiin Institutul Clinic de Ftiziologie din Bucureti i 5


catedre de ftiziologie pentru instruirea studenilor i a medicilor. n aceast perioad
s-a creat baza material (204 dispensare antituberculoase, peste 25.000 paturi de
spital, peste 100 centre de radiofotografle) i s-a fundamentat o concepie modern
de combatere a tuberculozei.
Pentru a ncheia aceasta succint trecere n revista a tuberculozei pe plan
mondial i naional, amintesc ca ntr-un raport al Organizaiei Mondiale a Sntii, se
aprecia c n ciuda extinderii i a unor perspective relativ sumbre, tuberculoza rmne
totui problema de sntate cea mai neglijat din lume.

CAPITOLUL I
NOIUNI DE ANATOMIE I FIZIOLOGIE A APARATULUI
RESPIRATOR

APARATUL RESPIRATOR
ANATOMIA APARATULUI RESPIRATOR
Componentele aparatului respirator sunt:
- cavitatea nazal,
- bronhiile principale,
- faringele,
- arborele bronic,
- laringele,
- esutul pulmonar propriu-zis,
- traheea.
Cile nazale reprezint poarta de intrare a aerului, au forma aproximativ
piramidal, cu baza mare n jos, iar cele dou caviti sunt desp tite de o por iune
membranoas numit SEPT.
Cavitile sunt cptuite cu o mucoas ce secret mucus, cu rolul de a re ine
impuritile. Mucoasa nazal are la baz un esut de natur conjunctiv foarte
puternic vascularizat, asigurnd nclzirea aerului pe cavitile nazale. Pereii
proemineni ai cilor nazale se numesc cornete nazale, iar spaiile se numesc
meaturi. Meaturile mresc suprafaa mucoasei nazale i micoreaz viteza de

deplasare a aerului n timpul inspiraiei. n partea posterioar cavit ile nazale


comunic cu faringele prin orificiul naso-faringian sau coane.
Cile respiratorii sunt cile prin care aerul ptrunde n plmni i sunt de dou
feluri:
- extrapulmonare (superioare),
- intrapulmonare (inferioare).
Cile extrapulmonare sunt reprezentate de:
- cavitatea nazal (sau bucal),
- faringe,
- laringe,
- trahee,
- bronhii principale

Fig. 1. Aparatul respirator

Cile intrapulmonare - de ramificaiile bronhiilor principale, numite: bronhii


lobare, care se mpart la rndul lor n mai multe bronhii segmentare, apoi bronhii
lobulare din care iau natere bronhiolele terminale; acestea se impart in bronhiole
respiratorii ce se continu cu canalele alveolare, ai caror perei prezint dilata ii n
form de saci, numii saci alveolari, n care se deschid alveolele pulmonare.
Traheea i bronhiile principale (ci extrapulmonare) au n pereii lor inele
cartilaginoase, cu rolul de a menine deschise cile respiratorii. Aceste inele sunt
dispuse n potcoav, nchis posterior printr-o poriune muscular. Musculatura are
rolul s elimine secreiile n exces, ajutnd la expectoraie (eliminarea secreiilor
prin tuse).
Odat ce arborele bronic se ramific, cartilajul devine mai slab reprezentat, iar
stratul muscular neted mai dezvoltat, participnd la reglarea circulaiei aerului
(bronhoconstricie, bronhodilataie).
Faringele este un segment sub form de plnie cu orificiul mic n partea
inferioar i comunic cu laringele i esofagul. Are n componena sa musculatur
striat avnd rol de a separa cele dou ci: calea digestiv i calea respiratorie.
Laringele este un segment lung de 5-6 cm cu rol de a conduce aerul n plmni
i n fonaie. Este format din mai multe cartilagii, cel mai dezvoltat fiind cartilajul
tiroid, orientat anterior, iar la mijloc exist o parte mai proeminent, mrul lui
Adam, fiind asezat glanda tiroida. Deschiderea orificiului laringian se numete
glot, iar nchiderea orificiului laringian se face cu un cpcel numit epiglot. n
interior sunt corzile vocale care au musculatura striat i produc sunete.
esutul pulmonar. Lobulaia plmnului
Plmnii reprezint organele n care se realizeaz schimbul de gaze, O2 i CO2.
Sunt n numr de doi, drept i stng, fiind aezai n cavitatea toracic de o parte i
de alta a medianului.

Culoarea variaz n funcie de vrsta pacientului i n funcie de substanele


care sunt inhalate:
- la fumtori i la cei care lucreaz n medii cu pulberi au o culoare cenu ienegricioas
- la copii culoarea este roz
Forma plmnilor este asemntoare unui trunchi de con, cu baza spre
diafragm.
Plmnul drept este format din trei lobi (superior, mijlociu, inferior), iar cel
stang din doi lobi (superior i inferior). Lobii sunt delimitai de ni te an uri
adnci-scizuri-n care ptrunde pleura visceral.
Plmnii sunt alctuii dintr-un sistem de canale rezulat din ramificarea
bronhiei principale-arbore bronic i un sistem de saci n care se termin arborele
bronic-lobuli pulmonari.
Plmnul este mprit n:
- lobi,
- segmente,
- lobuli,
- acini pulmonari.
Mai muli acini pulmonari formeaz un lobul, mai muli lobuli formeaz un
segment, mai multe segmente formeaz un lobul i mai muli lobi (doi sau trei )
formeaza un plmn.
Lobii pulmonari sunt delimitai prin scizuri. Ei au independen structural,
functional i patologic, adic fiecare lob respir singur i se poate mbolnavi
singur.
Lobulul este alctuit din ramificaii ale bronhiolelor i din vase de snge,
nconjurate de esut conjunctiv.

Lobulul pulmonar este format din acini pulmonari. Un acin pulmonar cuprinde
o bronhiola respiratorie, mpreun cu canalele alveolare care deriv din ea i cu
alveolele pulmonare respective.
n concluzie, va fi o bronhie lobar pentru fiecare lob, o bronhie segmentar
pentru fiecare segment, o bronhiol terminal pentru fiecare lobul i o bronhiol
respiratorie pentru fiecare acin pulmonar.
Pleura
Pleura nvelete plmnul i este alctuit din dou foie:
- foia viscerala, care acoper plmnii ptrunznd n scizuri,
- foia parietal, ce cptuete pereii cutiei toracice. ntre cele dou foi e se
gasete lichidul pleural, care ajut la alunecarea acestora n timpul mi crilor
respiratorii
Mediastinul
Mediastinul reprezint spaiul dintre cei doi plmni,spaiu n care se gsesc:
inima, vasele i nervii care intr i ies din plmn, esofagul, traheea, o gland
numit timus i ganglioni limfatici ataai vaselor limfatice care iriga organele
toracice.
Vascularizaia plmnului - este dubl, functional i nutritiv.
Vascularizaia funcional particip la funcia principal a plmnului: aceea
de respiraie, adic de schimb gazos ntre organism i exterior.
Vasculariztia nutritiv asigur substanele nutritive i oxigenul necesare
celulelor care intr n alctuirea plmnului, precum i eliminarea toxinelor.
Inima este organul care asigur snge oxigenat tuturor esuturilor din organism,
prin ramificaiile aortei.
La inim se ntoarce snge bogat n bioxid de carbon de la toate esuturile din
organism,prin venele cave.

Aorta i cu ramificaiile ei, plus venele cave cu ramificaiile lor, alctuiesc


mpreuna marea circulaie.
Sngele adus prin venele cave va fi transportat la plmni prin artera
pulmonar, iar sngele din aort este adus la inima prin venele pulmonare, de la
plmni. Cu alte cuvinte sngele din venele pulmonare este bogat n oxigen, iar
sngele din artera pulmonar n dioxid de carbon. Artera pulmonar, mpreuna cu
venele pulmonare alctuiesc mica circulaie.
Vasularizaia funcional a plmnului asigur schimburile gazoase prin
intermediul vaselor de snge care alctuiesc mica circulaie: artera pulmonar (cu
ramificaiile ei) care transport de la inima ctre alveole snge cu CO 2 i vena
pulmonar, care transport de la alveole spre inim snge cu O2.
Vasularizaia nutritiv face parte din marea circulaie i este asigurat de
arterele bronice, care aduc snge oxigenat de la inim i venele bronice, care
transport snge venos (cu CO2) spre inim. Arterele bronice sunt ramuri din
aort, iar venele bronice-ramuri ale venei cave superioare.

Fig. 2. Plmnul stng

Fig. 3. Alcatuirea plmnului

FIZIOLOGIA PLMNULUI
n inspir aerul atmosferic ptrunde prin cile respiratorii pn la nivelul
alveolelor pulmonare, iar n expir o parte din aerul alveolar este expulzat la
exterior. Acest proces se numete ventilaie pulmonar.
Aerul inspirat este bogat n oxigen, iar aerul expirat este bogat n bioxid de
carbon. Micrile respiratorii se repet ritmic, fr pauz, n tot cursul vieii.
Frecvena respiratorie (FR) n condiii normale este n medie de 18 respiraii/minut
la femeie i 16 respiraii /minut la brbat.
Schimburile gazoase respiratorii au loc n trei etape:
- pulmonar,
- sanguin,
- tisular.
Etapa pulmonar
Const n trecerea oxigenului din alveole n capilare i a bioxidului de carbon
din capilare n alveole.
Alveolele pulmonare reprezint suprafaa de schimb a plmnului. Peretele
alveolar este format din esut epitelial i nconjurat de esut conjunctiv, n care se
gsete o reea de capilare provenite din ramurile terminale ale arterei pulmonare.
Prin unirea peretelui alveolar cu cel capilar, se formeaz un perete despr itor care
se numete membran alveolo-capilar. Prin aceast membran se realizeaz
schimbul gazos: oxigenul este transportat din alveole n capilar, iar bioxidul de
carbon este transportat din capilar n alveole. Acest schimb gazos are loc prin
difuziune, gazele trecnd pasiv datorit diferenei de concentraie (sau de presiune
parial a gazelor) ntre cele dou spaii: aerian i sanguin.

Etapa sanguin - reprezint transportul gazelor prin vasele de snge.


Transportul sanguin al oxigenului se face sub forma unei combinaii labile (care se
desface uor) cu hemoglobina (Hb), numita oxihemoglobin (HbO2).
Transportul sanguin al CO2 se face n cea mai mare parte sub forma unor
combinaii chimice labile: carbonai, carbohemoglobina (HbCO2).
Sngele care transport mai mult oxigen dect bioxid de carbon se numete
snge arterial, iar cel care transport mai mult bioxid de carbon -snge venos. Prin
aort i venele pulmonare circul snge arterial, iar prin venele cave i arterele
pulmonare snge venos.
Etapa tisular
La nivelul capilarelor tisulare sngele arterial cedeaz O2 necesar activitilor
celulare i se ncarc cu CO2 rezultat din metabolismul celular, transformndu-se n
snge venos. Acest schimb se realizeaz prin pereii capilarelor i ai celulelor. ntre
capilare i esuturi se afl esut interstiial, o mas de lichid care se afl printre
celule.
Pentru eliberarea O2 ctre esuturi este nevoie de disocierea (desfacerea) HbO2
rezultnd oxigen liber, care intr mai nti n spaiul interstiial i apoi n celul.
Schimbul de gaze la nivel tisular are loc prin difuziune, ele trecnd din esuturi
n snge (i invers) prin intermediul lichidului interstiial.

Fig.4. Transportul oxigenului n organism


REGLAREA RESPIRAIEI
La nivelul trunchiului cerebral se afl centrii respiratori, cu proprietatea de
automatism (descarc impulsuri ritmice, spontane, pentru fiecare respiraie). Prin
vasele de snge care irig trunchiul, concentraiile O 2, CO2 sau pH-ul modific
frecvena respiratorie. Astfel concentraia crescut de CO2 din snge, concentraia
sczut de O2 sau pH-ul sczut (acidozametabolic) stimuleaz centrii inspiratori,
mrind frecvena respiratorie. Tot aa, impulsurile aferente provocate de cre terea

presiunii arteriale determin inhibarea respiraiei (scade frecvena), iar


hipotensiunea exercit efecte inverse (crete frecvena respiratorie).
Stimulii tegumentari, declanai de exemplu- de un du rece, determin
oprirea temporar a respiraiei, iar temperatura crescut a mediului nconjurator, ca
i a mediului intern (de ex. febra), intensific ventilaia.
Sistemul nervos simpatic acioneaz n condiii de stress, efort fizic, febr,
emoii puternice, determinnd creterea frecvenei respiratorii (polipnee) i a
volumului de aer inspirat (bronhodilatatie), iar sistemul nervos parasimpatic
regleaz respiraia n condiii de linite, n timpul somnului, determinnd o scdere
a frecvenei respiratorii (bradipnee) i o scdere a volumului de aer inspirat
(bronhoconstricie). n condiii normale de activitate, exist un echilibru ntre
aceste dou componente ale sistemului nervos vegetativ (normopnee).
Centrii respiratori pot fi modificai voluntar (de la nivelul scoarei cerebrale):
reglarea voluntar a respiraiei (n inspirul/expirul forat, cintat, fluierat). Putem
produce voluntar polipneea (tahipnee) sau apnee (oprirea respiraiei).

CAPITOLUL II
NOTIUNI DESPRE BOAL

2.1. Definitie
Tuberculoza (TBC) este boala infecto-contagioas, cu caracter endemic
produs de Mycobacterium tuberculosis, numit si bacilul Koch, caracterizat prin
formarea de granuloame, cu inflamatie i distructie tisular importante, localizare
obinuit pulmonar i evolutie natural, adic n absenta unui tratament corect
cronic, consumptiv i deseori fatal.
n acelai timp tuberculoza este o problem de sntate public ntruct intereseaz
comunitatea n ansamblu.
Cele mai vechi dovezi ale prezentei tuberculozei la om sunt cele legate de
mumiile egiptene, avnd deci o vechime de cel putin 3000 de ani.
Boala a fost bine caracterizat n secolul al XIX-lea cu trei momente
importante: individualizarea clinic a bolii de ctre Laennec, demonstrarea naturii
transmisibile de ctre Villemin i n fine identificarea Mycobacterium tuberculosis
de ctre Robert Koch, care pune bazele diagnosticului bacteriologic al tuberculozei.
Secolul al XX-lea aduce o revolutie terapeutic n tuberculoz cu aparitia
vaccinrii BCG, urmat de descoperirea secvential a antituberculoaselor de prim
linie: streptomicina, izoniazida, etambutolul, rifampicina i pirazinamida; ulterior
au fost descoperite i alte medicamente antituberculoase, ultima grup fiind cea a
fluorochinolonelor. Sfritul secolului XX a fost marcat de ideea integrrii
chimioterapiei antituberculoase ntr-un context de msuri socio-economice, ceea ce
a condus la constituirea unor strategii cuprinse n Programe Nationale de Control al
Tuberculozei.

2.2. Etiologie
Micobacteriile (ce constituie genul Mycobacterium) sunt bacili mici, aerobi,
imobili i nesporulati.

Mycobacterium tuberculosis sau bacilul Koch constituie agentul etiologic al


tuberculozei

la

om.

Complexul

Mycobacterium

tuberculosis

cuprinde

Mycobacterium tuberculosis i alte specii strns nrudite bacteriologic: M. bovis,


M. africanum i M. microti. M. tuberculosis, M. bovis i M. Africanum determin
o boal clinic similar, dar au important epidemiologic inegal. Raritatea M.
bovis i a M. africanum contrasteaz cu rspndirea mondial a M. tuberculosis.
Peretele celular micobacterian este gros i bogat n lipide i, ca urmare, relativ
impermeabil pentru moleculele polare (coloranti hidrosolubili, acizi, alcooli). Drept
consecint micobacteriile sunt rezistente la colorarea obinuit (colorarea cu fuxin
poate fi realizat prin nclzire) i la decolorarea cu acid-alcool. Aceste dou
proprietti stau la baza metodelor de colorare specific prin care sunt puse n
evident micobacteriile n microscopie.
M. tuberculosis, ca i majoritatea micobacteriilor. Crete lent, avnd un timp
de generatie n jur de 24 ore; astfel sunt necesare minim 3 sptmni pentru aparitia
coloniilor vizibile pe mediile solide de cultur cum este mediul Lwenstein-Jensen.
M. tuberculosis este un germen obligatoriu aerob, tesuturile bogate n oxigen fiind
cele mai susceptibile de a fi invadate. Este un parazit intracelular facultativ,
virulenta lui fiind n mare msur legat de capacitatea de a supravietui i de a se
multiplica n mediul intracelular al fagocitelor mononucleare. Bacilii sunt rapid
distrui n mediul ambiant de radiatiile ultraviolete (lumina soarelui).

2.3. Factori favorizanti


Tuberculoza se raspndete mai ales n mediile n care predomin anumite
conditii: malnutritie, conditii sanitare deficitare, suprapopularea, lipsa serviciilor
medicale.
n tarile defavorizate, tuberculoza este endemic. n trile occidentale, este
rspndita mai ales in mediile defavorizate, la persoanele fr adpost, la bolnavii

de SIDA (infectia cu HIV crete cu 30% riscurile de progresie spre tuberculoza


activ.
Bacilul Koch se dezvolt doar in organismul uman si nu poate fi transmis de
animale, insecte sau sol. Transmiterea se face doar de la un bolnav de tuberculoz
pulmonar, iar bacteriile sunt transmise doar pe cale aerian.
Agentul infectios se transmite prin picaturi de saliva ce se gsesc n suspensie
n aer, emise prin tuse sau strnut. Un singur strnut poate genera 3000 picturi ce
pot infecta. Inocularea poate avea drept rezultat o infectie latent sau tuberculoza
activ. 10%-30% din persoanele infectate, n special copiii, se mbolnavesc imediat
dup ptrunderea bacteriei n organism.
Principala sursa de infectie cu bacilul Koch este omul bolnav, dar la aparitia
tuberculozei mai pot contribui si alti factori. In primul rand afectiunea este
favorizata de conditiile grele de viata, fara o alimentatie sanatoasa. Din aceasta
cauza tuberculoza mai poarta si numele de "boala saracilor".
Pe lng omul bolnav de tuberculoz, conditiile de mediu, un alt factor ce
favorizeaz aparitia bolii este praful de siliciu, substant inhalat frecvent de
mineri. Acest praf conduce mai nti la mbolnvirea de silicoz, iar n cazul n care
persoana

se

mbolnvete

de

tuberculoz

afectiunea

se

va

numi

silicotuberculoz, o form foarte rezistent la tratament.


Alti factori favorizanti sunt: alcolismul i deteriorarea sistemului imunitar pot
favoriza aparitia tuberculozei, n acest caz organismul fiind prea slbit pentru a
lupta contra bolii.
mpiedicarea circulaiei dintr-o ncpere sporete riscul de contaminare care
este legat de densitatea germenilor i n aerul respirat. Razele ultraviolete reuesc
s sterilizeze aerul contaminat, doar prin aerisirea respectivei incinte.
Persoanele n contact intim cu eliminatorii de bacili risc mai curnd a fi
infectate dect cei cu contact ocazional , cu o surs.

2.4. Principalele semne i simptome


Dac n organism este prezent forma latent a tuberculozei, nu exist
simptome i aceasta nu poate fi rspndit altor persoane. Dac exist form activ
a tuberculozei, exist simptome i infectia poate fi raspandit.
Semnele si simptomele pot fi:
- tuse;
- expectoratii de culoare neobinuit sau sanguinolente;
- febr uoara;
- inapetent si scderea n greutate;
- transpiratii nocturne;
- dureri n piept la respiratie sau n timpul tusei;
- dureri ale coloanei vertebrale sau ale principalelor articulatii.
Peste 50 % dintre personae nu prezint nici un simptom o lung perioad de
timp.
Tusea este cel mai frecvent simptom al tuberculozei. Dar, ntrucat inpeputul
bolii este insidious, persoana infectat poate pune tusea pe seama fumatului sau a
unui episode recent de grip. Tusea poate produce o cantitate mic de sput verde
sau galben dimineata. n cele din urm sputa poate prezenta striatii sanguinolente,
dar cantittile mari de snge sunt lente.
Transpiratiile nocturne abundente constituie un alt semn al tuberculozei, dar la
fel ca i tusea, nu este specific tuberculozei.

2.5. Investigatii
n unele cazuri, bolnavul se prezint pentru investigatii medicale, datorit unor
simptome gripale persistente.
Suspiciunea diagnosticului de tuberculoz se bazeaz pe:
-

elemente epidemiologice - prezenta contactului cu bolnavi confirmati cu

tuberculoz pulmonar;

- elemente clinice - simptome generale i simptome specifice n functie de


localizare;
- elemente paraclinice, deseori imagistice; radiografia toracic ocup un rol
central n suspiciunea de tuberculoz pulmonar.
Indiferent ct de sugestive pot fi aceste elemente, ele singure nu pot stabili
diagnosticul de tuberculoz.
Diagnosticul tuberculozei poate fi realizat prin: examenul bacteriologic;
examenul histopatologic; testarea cutanat tuberculinic.
Examenul bacteriologic este metoda de referint pentru diagnosticul
tuberculozei i const n:
- prelevarea probei de sput spontan sau indus;
- examenul microscopic se practic pe frotiu din proba clinic respectiv i
identific micobacteriile punnd n evident proprietatea de acid-alcoolo-rezistent.
Frotiul se prepar steril (ans bacteriologic), se usuc la aer i se fixeaz prin
nclzire.
- cultura microbacteriilor - este metoda de referint pentru diagnosticul
tuberculozei, avnd sensibilitatea i specificitatea cea mai mare. In plus permite
identificarea tulpinii de micobacterie i ulterior testarea sensibilittii acesteia la
medicamentele antituberculoase. Probele clinice contaminate (n special sputa)
trebuie decontaminate cu antiseptice obinuite i omogenizate. Ulterior se
centrifugheaz i respectiv neutralizeaz cu un acid slab. Produsul astfel preparat,
sau direct n cazul probelor clinice sterile, se inoculeaz pe mediile de cultur.
- testarea sensibilittii la medicamente antituberculoase - ofer informatii
asupra sensibilittii/rezistentei tulpinii izolate de la pacientul respectiv la
medicamente antituberculoase. Este dificil, poate fi grevat de erori i relativ
scump.

Examenul histopatologic. Leziunile histologice ntlnite n tuberculoz pot


constitui un mijloc adjuvant n diagnosticul pozitiv, atunci cnd examenul
bacteriologic este neconcludent (i.e. n produse paucibacilare). Izolarea
microbacteriilor de tuberculoz dintr-o prob clinic este metoda ideal de
diagnostic; de aceea orice prob clinic, inclusiv fragmente tisulare, trebuie
cultivate pentru izolarea microbacteriilor de tuberculoz. Aceast cerint are
prioritate n fata examenului histopatologic, fiind necesar evitarea plasrii
fragmentului n formol (care omoar bacilii) naintea nsmntrii pentru cultura
microbacteriilor de tuberculoz. Probele clinice recoltate depind de localizarea
bolii; cel mai frecvent utilizate modalitti de recoltare sunt:pleur (punctie-biopsie
oarb pe ac, mai rar toracoscopie), ganglion (biopsie chirurgical), pericard sau
peritoneu (biopsie chirurgical), os / membran sinovial (tratament chirurgical),
rar perete bronic, laringian (biopsie endoscopic) sau plmn (biopsie
chirurgical), foarte rar alte localizri.
Prezenta granulomului necrozant este relativ specific pentru tuberculoz, fiind
ns mai putin specific dect cultura microbacteriilor de tuberculoz. Prezenta
granuloamelor giganto-epitelioide fr necroz este ns mai putin specific,
ntruct acestea pot aprea i n alte boli granulomatoase: sarcoidoz, berilioz,
lepr tuberculoas, sifilis, micoze endemice, boli de colagen, unele vasculite.
Testarea cutanata tuberculinic. Const n injectarea intradermic de
antigene din microbacteriilor de tuberculoz (derivat de proteine purificate =
purified protein derivative, PPD), care provoac o reactie de hipersensibilitate
ntrziat ce const n acumularea local de celule mononucleare (limfocite i
fagocite mononucleare) exprimat macroscopic printr-o zon de induratie la locul
injectrii. Este folosit numai pentru diagnosticul infectiei tuberculoase; nu poate
face diferenta ntre prezenta infectiei latente i prezenta bolii tuberculoase active.
PPD este standardizat la nivel international.

2.6. Principii de tratament (igieno-dietetic, medicamentos,


profilactic)
Tratamentul tuberculozei const n administrarea unor antibiotice particulare cu
efect asupra MTB (chimioterapie antituberculoas). Decizia administrrii
tratamentului antituberculos se ia pe baza unei asocieri de date epidemiologice,
clinice, radiologice i paraclinice (inclusiv examenul microscopic al sputei), fr
un diagnostic definitiv, conferit de izolarea MTB n cultur. Pragul de suspiciune
este
variabil, el trebuind sa fie mic n formele grave (meningita tuberculoas i
tuberculoza diseminat).
Parametrii chimioterapiei antituberculoase au fost stabiliti plecnd de la
caracteristicile populatiilor micobacteriene din leziunile tuberculoase i statuati pe
baza studiilor controlate randomizate asupra rezultatelor tratamentului efectuate n
ultimii 30 de ani.
Tratamentul tuberculozei poate fi: igieno-dietetic; medicamentos; profilactic.
2.6.1. Tratamentul igieno-dietetic
n cazul n care n familie exist copii, acetia vor primi de urgent vaccinul
anti TBC. n cazul persoanelor deja infectate, dar sntoase (cele din jurul
bolnavului), nu se mai poate face vaccin, dar li se va ntri sistemul imunitar cu
preparate specifice, pentru a face fa unui posibil atac.
Bolnavul trebuie s-i creeze bunul obicei de a tui i a strnuta numai n
servetele de hrtie, care vor fi aruncate fr ntrziere n wc sau n foc.
Sputa nu trebuie scuipat pe jos, cci sputa unui bolnav de tuberculoz contine
un numr foarte mare de bacili. Ea rmne contagioas mai multe zile i se poate
transforma ntr-un focar de infectie. Cel mai bine este s scuipe ntr-un recipient ce
contine solutie de cloramina, care are puterea de a ucide bacilii.

La splarea pe dinti, cltirea gurii bolnavului se va face deasupra wc-ului,


pentru a impiedica rmnerea bacililor pe chiuveta comun.
Lenjeria purtat n perioada contagioas trebuie dezinfectat i de abia apoi
spalat, separat. La fel se va proceda i cu vasele i tacmurile folosite, care vor fi
fierte separat.
Animalele de apartament se pot mbolnvi foarte uor de tuberculoz, devenind
la rndul lor focare extrem de contagioase, de aceea este necesar ndeprtarea lor
pe perioada bolii.
Chiar i dup vindecare, fostul pacient trebuie s-i pstreze obiceiul de a
merge regulat la medicul curant pentru analize radiologice i bacteriologice, iar n
caz de rceal, grip sau alte situatii care scad imunitatea i cresc riscul unei
recidive, i se va aplica un tratament profilactic.
Alimentatia bolnavului de TBC trebuie s fie variat i s cuprind aproape
toate categoriile de alimente. Bolnavii de tuberculoz au nevoie de un aport de
proteine i aminoacizi, pe care trebuie sa-i consume ins din surse sntoase.
Laptele pasteurizat i iaurturile de comert, ca i brnzeturile fermentate, nu
sunt recomandate. Se va renunta definitiv la fumat. Se vor evita dulciurile, zahrul,
produsele de patiserie, pinea alb, produsele cu aditivi i conservanti, dulceturile,
mezelurile de orice fel, carnea de porc, prjelile, pan-urile, alcoolul, buturile
carbogazoase, sifonul. Toate aceste alimente nclin PH-ul organismului spre unul
acid, care este favorabil dezvoltrii bolii. Nu n ultimul rnd, o alimentatie bogat
n grsimi i zaharuri va duna ficatului, care i aa este pus la grea ncercare de
terapia cu antibiotice de lung durat i de neutralizarea i expulzarea continu a
tuturor toxinelor generate n corp de infectie.
2.6.2 Tratamentul medicamentos.
Medicii trateaz tuberculoza cu antibiotice pentru a distruge bacteria. Aceste
medicamente sunt administrate tuturor persoanelor care au TBC, inclusiv nou-

nscutii, copiii, femeile gravide i persoanele care au un sistem imun deficitar sau
slbit. Persoanele care au TBC care nu poate fi rspndit primesc de asemenea
tratament pentru a preveni transformarea bacteriei n form activ.
Medicamentele antituberculoase se mpart n cele de prim linie i de rezerv.
Cele de prim linie sunt cele mai eficiente i mai putin toxice i de aceea sunt
incluse n regimurile antituberculoase standard.
Medicamentele de rezerv sunt mai putin eficiente i mai toxice i se folosesc
doar n tratamentul individualizat al tuberculozei chimiorezistente.
Izoniazida (sau hidrazida acidului izonicotinic) (INH,H) are activitatea
bactericid cea mai intens, n special pe populatiile cu multiplicare rapid i
extracelulare.
Rifampicina (RMP,R) este de asemenea intens bactericid, dar prezint i un
efect sterilizant potent i este activ pe toate populatiile micobacteriene.
Asocierea celor dou medicamente denumite majore pe durata a 9 luni permite
vindecarea tuberculozei cu germeni sensibili, prevenind aparitia chimiorezistentei
i a recidivelor.
Pirazinamida (PZM,Z) este modest bactericid, dar are efect sterilizant potent,
n special pe germeni intracelulari la pH acid. Asocierea pirazinamidei n primele
dou luni de tratament permite reducerea duratei de tratament la 6 luni.
Streptomicina (SM,S) i etambutolul (EMB,E) au efecte bactericid i respectiv
bacteriostatic modeste i nu au efect sterilizant. Asocierea unuia sau ambelor la
combinatia HRZ n tratamentul tuberculozei cu germeni sensibili nu aduce
beneficii suplimentare n sensul creterii ratei de vindecare sau scurtrii duratei
tratamentului. Asocierea lor se face doar n cazul riscului existentei
chimiorezistentei la nceputul tratamentului (secundar sau initial) pentru
prevenirea instalrii chimiorezistentei la al doilea antituberculos major.

n cazul rezistentei bacteriilor la primele dou medicamente (izoniazida si


rifampicina), se recurge la medicamente din a doua linie: etionamida, cicloserina,
kanamicina. Deoarece, au o eficient mai mic, acestea trebuie luate o perioad de
timp mai lung, uneori pn la 5 ani.
Dac tuberculoza nu mai e contagioas dup cteva sptmni de tratament,
acesta trebuie continuat o perioad lung de timp pentru a distruge toate bacteriile.
Un tratament interupt nainte de termen poate antrena dezvoltarea unor bacterii
rezistente la medicamentele n cauz.
2.6.3 Profilactic
Vaccinarea TBC se face imediat dup natere. Doza adugtoare de vaccin
poate fi administrat la vrsta de 12 sau 16 ani. Imunizarea celor maturi care se afl
n contact cu bolnavul de tuberculoz.
Forma uoar de tuberculoz se poate ascunde n organism fr simptome, sau
cu simptome uoare i poate fi depistat ntmpltor n urma imaginilor Roengen a
cutiei toracice. Bacteria care provoac tuberculoza ,,atac persoanele sensibile, nu
doar pe cele cu un sistem imunitar slab.
n cazul n care tuberculoza se manifest clinic, de obicei primele simptome
snt nespecifice: slbiciuni, lividitate, oboseal cronic, pasivitate, apatie, febr
uoar (n jur de 37 C, uneori 38C), transpiraie pe timp de noapte, slbire, tuse
prelungit cu mucus i uneori cu snge n stadii trzii. Uneori ganglionii limfatici ies
n eviden.
Diagnoza se face n baza analizelor Roengen a organelor afectate i a analizei
materialului biologic (proba Mantoux), precum i cu ajutorul metodei de analiz
molecular-genetice (metoda PCR) i altele. Tratamentul este complicat i de lung
durat, necesit administrarea preparatelor pe parcursul a cel puin ase luni. Cei
care s-au aflat n contact direct cu bolnavul snt investigai Roengen sau cu ajutorul

reaciei Mantoux cu posibilitatea prescrierii unor preparate mpotriva tuberculozei


n scopuri profilactice.

CAPITOLUL III
ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL N EFECTUAREA
INVESTIGAIILOR PARACLINICE
3.1. PREGTIREA BOLNAVULUI PENTRU INVESTIGAII

Internarea pacientului in spital. Internarea bolnavului reprezinta primul


contact al sau cu spitalul, concomitent intrerupandu-se si legaturile permanente cu
munca, familia, prietenii. Atitudinea corespunzatoare a personalului medical
influenteaza tonusul optimist al bolnavului, ajutandu-l sa depaseasca cu bine
problemele legate de spitalizarea de durata si motivandu-l sa-si efectueze
tratamentul complet.
Internarea bolnavului se va face pe baza buletinului de identitate, biletului de
trimitere si a dovezii de asigurat CAS (adeverinta de salariat, cupon de pensie etc.),
respectand regulamentul privind circuitele functionale ale spitalului.
Bolnavul internat este indrumat la serviciul de primire unde va fi trecut in
registrul de internari, aici se completeaza prima parte a fisei de observatie cu datele
de identitate si adresa exacta. Bolnavul este pregatit pentru examenul medical, fiind
ajutat sa se dezbrace. Asistenta se va comporta cu multa atentie si delicatete, pentru
a-l convinge ca va fi bine ingrijit. Cu datele culese de la bolnav sau/si apartinatori,
in urma consultatiei, medicul va completa o parte a fisei de observatie.
Obiectele de imbracaminte si alte eventuale bunuri care se afla asupra
bolnavului vor fi inventariate de asistenta, inregistrate, daca este necesar vor fi
dezinfectate si deparazitate, apoi invelite intr-o manta de protectie si depozitate la
magazia de efecte, pe baza unui proces verbal competat in doua exemplare.
Bolnavul este insotit in camera de imbaiere, unde, la nevoie, se va face si
deparazitarea. El este ajutat in cazul in care starea lui necesita, sa-si efectueze baia
generala sau dus, fiind servit cu: sapun, prosoape, perie de dinti si forfecuta pentru
unghii. In camera de imbracare i se dau rufe curate: pijama, papuci, ciorapi, halat
apoi este condus pe sectie, la salonul stabilit de medic.

Asistenta de salon prezinta bolnavul celorlalti pacienti si il ajuta sa-si


aranjeze lucrurile in noptiera, informandu-l asupra regulamentului de ordine
interioara. Se vor masura tensiunea arteriala, pulsul, respiratia si temperatura, se
vor nota in foaia de observatie si vom instrui bolnavul referitor la ce are de facut in
vederea recoltarii analizelor de laborator.
Asigurarea conditiilor de spitalizare. Saloanele bolnavilor pulmonari trebuie sa
fie orientate cu ferestrele spre nord pentru a beneficia de o luminozitate intensa si
permanenta, fara actiunea directa a razelor solare. Este bine daca in fata saloanelor
exista terase mari, unde bolnavii, in cursul zilei, pot fi dusi afara, pentru
aeroterapie. Saloanele trebuie sa fie incalzite moderat, eventual cu 1-2 grade mai
putin decat temperatura optima a saloanelor si sa aiba o ventilatie buna.
Asigurarea conditiilor igienice pacientilor internati:
Pregatirea patului si a accesoriilor

Pentru pregatirea patului avem nevoie de urmatoarele materiale necesare:


-cearsaf simplu
-cearsaf plic
-doua fete de perna
-doua perne
-una-doua paturi
Se indeparteaza noptiera de langa pat. Se aseaza un scaun cu spatar la capatul
patului. Pe scaun se aseaza in ordinea intrebuintarii: lenjerie curata, pernele si
patura. Cearsaful se asaza la mijlocul saltelei, se desface si se intinde o parte a
cearsafului spre capatul patului, cealalata spre capatul opus. Se introduce cearsaful
adanc sub saltea.
Persoana asezata cu fata spre capatul patului, cu mana de langa pat prinde
partea laterala a cearsafului la o distanta egala de la colt cu lungimea partii atarnate
si o ridica in sus pe langa satea. Se lasa in jos partea de cearsaf ridicata si se
introduce sub saltea partea de cearsaf care atarna sub marginea inferioara a saltelei,
celelalte trei colturi se fac dupa aceeasi procedura. Se introduce sub saltea toata

partea laterala a cearsafului incepand de la colturile saltelei, se intinde bine sa nu


prezinte cute.
Daca este nevoie se aseaza musamaua si aleza. Pe urma se aseaza cel de-al
doilea cearsaf peste care se intinde patura, marginea cearsafului dinspre cap se
desface peste patura pentru ca patura sa nu constituie o greutate asupra degetelor
picioarelor pacientului. Se va face o cuta atat din cearsaf cat si din patura, se aseaza
mana stanga sub cearsaf, ridicand cearsaful si patura peste mana opusa, formand o
cuta. Se aseaza pernele introduse in fetele de perna curate.
Asigurarea igienei personale corporale

Igiena corporala incepe de la internare, cand bolnavul este imbaiat si, la


nevoie, deparazitat. Toaleta generala trebuie efectuata atat de frecvent incat sa
asigure bolnavului o infatisare curata sau sa previna orice mirosuri neplacute si
orice forma de iritatie a pielii. Datoria asistentei medicale este de a pastra pacientul
intr-o stare de curatenie, indiferent de varsta sa, de pozitie, stare fizica sau afectiva.
Toaleta bolnavului constituie una din conditiile indispensabile ale procesului
de vindecare. Prin toaleta se indeparteaza de pe suprafata pielii stratul cornos,
descuamat si impregnat cu secretiile glandelor sebacee si sudoripare, amestecate cu
alte substante straine care adera la piele. Indepartatrea acestora deschide orificiile
de excretie ale glandelor pielii si invioreaza circulatia sangelui. Toaleta linisteste
bolnavul si ii creaza o stare de confort. Majoritatea bolnavilor sunt obisnuiti cu
toaleta completa de acasa, dar exista si bolnavi, mai putini, carora asistenta trebuie
sa le dezvolte deprinderile unei toalete complete pe baza normelor igienei
personale. In vederea acestui lucru, asistenta educa bolnavul si-i pune la dispozitie:
- sapun neutru
- trei prosoape curate
- sapuniera
- perie de unghii
- forfecuta de unghii
- periuta de dinti

- pasta de dinti
- pahar cu solutie antiseptica pentru gargara
- spirt mentolat
- lenjerie de corp curata
Baia este curatata si dezinfectata inainte de fiecare utilizare. Asistenta
pregateste materialul necesar pentru efectuarea toaletei corporale, a parului, a
cavitatii bucale si taierea unghiilor pe o masuta langa vana sau dus. Pregateste apa,
a carei temperatura trebuie sa fie de 37 grade C masurata cu termometrul de baie,
dand drumul mai intai apei reci si apoi celei calde pentru evitarea aburului si
condensului. Bolnavul face singur baie si la nevoie asistenta il ajuta. Se va avea
grija la efectuarea corecta a baii si indepartarea tuturor reziduurilor de pe piele. Se
spala mai intai fata, trunchiul, membele si regiunea perianala. Se vor utiliza trei
prosoape diferite pentru uscare prin tamponare. Dintii se spala bine si unghiile se
taie. Se va atrage atentia bolnavului sa nu manevreze robinetele si sa nu se inchida
singur in baie. Asistenta va fi atenta la orice zgomote neobisnuite si va intra in baie
acordandu-i primul ajutor (pot surveni lipotimii si colaps). Este bine ca dupa
terminarea baii bolnavul sa efectueze un dus la o temperatura mai scazuta decat cea
a pei din vana. Bolnavul este imbracat cu lenjerie curata si condus in patul sau care
a fost intre timp schimbat. Bolnavul se inveleste bine si se incalzeste.
Toaleta se face in functie de starea bolnavului. In cazul in care bolnavul este
imobilizat la pat (hemoptizie, stare generala foarte alterata etc.), asistenta va
efectua toaleta bolnavului pe regiuni. Trebuie avut in vedere ca majoritatea
bolnavilor pulmonari transpira abundent, ceea ce face ca pielea sa devina fragila si
sa se lezeze usor, bolnavii facand mai repede escare de decubit. Este bine ca pielea
transpirata sa fie spalata cu alcool mentolat, care invioreaza circulatia periferica.
Obsevarea pozitiei pacientului in pat
Pozitia preferata a bolnavilor in pat este in decubit dorsal, cu o perna subtire
sub cap. Pozitia semisezanda nu are efect favorabil in vindecarea tuberculozei
pulmonare, dar este abordata in caz de hemoptizii sau insuficienta respiratorie.
Daca bolnavul are caverne deschise, mai ales in lobii superiori, pozitia
Trendelenburg favorizeaza inchiderea si cicatrizarea acestora. Acest lucru nu
trebuie fortat, iar daca starea bolnavului este buna, alegerea pozitiei trebuie lasata la
discretia sa. Durata zilnica a repausului la pat va fi hotarata de medic de la caz la

caz, obligatoriu fiind un repaus de minim doua ore dupa administrarea


tratamentului tuberculostatic.
Captarea eliminarilor
Captarea sputei. Deoarece majoritatea bolnavilor de tuberculoza pulmonara
expectoreaza, ei vor fi deserviti cu scuipatori speciale cu capac, ce contin solutie
dezinfectanta. Se va urmari cantitatea, culoarea, consistenta, eventual mirosul
sputei (in suprainfectiile pulmonare), toate aceste caracteristici furnizandu-ne date
despre stadiul procesului de vindecare sau eventualele complicatii survenite in acest
proces.
Urmarirea functiilor vitale si vegetative
Urmarirea functiilor vitale ale organismului este obligatorie in cursul
oricaror boli, caci modificarea lor reflecta in mare masura starea generala a
bolnavului, precum si evolutia si gravitatea bolii de care sufera. Asistenta medicala
are obligatia sa masoare zilnic si sa noteze in foaia de temperatura functiile vitale
ale organismului (temperatura, pulsul, tensiunea arteriala, respiratia) si functiile
vegetative (diureza, scaunul).
Temperatura: masurarea temperaturii se face cu ajutorul termometrului maximal.
Acesta este gradat in scara Celsius, este un termometru cu scara redusa de la 34,5 la
42 grade. Termometrele in uz sunt tinute in solutie de cloramina 2%, care trebuie
schimbata la 12 ore, in borcane pe fundul carora se pune vata.Masurarea
temperaturii se face in cavitati inchise: rect, vagin sau in cavitati semiinchise: axila,
plica inghinala si cavitatea bucala. Se va
nota in foaia de temperatura cu pix albastru. La bolnavii cu tuberculoza pulmonara
curba febrila este importanta in aprecierea evolutiei spre vindecare a leziunilor.
Pulsul: cu ocazia sistolei ventriculare sangele este impins din cavitatile
ventriculare ale inimii in arterele mari. Aceasta masa de sange intalneste in sistemul
arterial o alta masa de snge de care se loveste sub influenta contractiilor puternice
ale muschiului cardiac. Este perceput prin comprimarea arterelor pe o suprafata
dura, osoasa, ca niste zvacnituri ritmice. Se masoara numarand pulsatiile pe un
minut, apasand cu indexul, mediul si inelarul o artera superficiala (radiala, carotida,
temporala, humerala, pedioasa) pe un plan osos. Inainte de masurarea pulsului,
bolnavul va fi in repaus psihic si fizic cel putin 10 minute. La adulti, frecventa
normala a pulsului este de 60-80 batai/minut, ea putand sa creasca (tahicardie) sau
sa scada (bradicardie). Pulsul se noteaza cu pix rosu in foaia de temperatura.

Respiratia: urmarirea respiratiei se face prin simpla observare a miscarilor cutiei


toracice, fara ca bolnavul sa fie instiintat, deoarece respiratia este un act reflex si
constient care poate fi supus vointei, si astfel putandu-se modifica ritmul. Frecventa
respiratiei in mod normal merge paralel cu frecventa pulsului, raportul fiind de 1/4.
La adulti frecventa respiratiei este de 16/minut pentru barbati si de 18/minut la
femei. O frecventa mai mare se numeste tahipnee, iar una mai mica - bradipnee. La
bolnavii cu tuberculoza apare frecvent dispneea, fenomen caracterizat printr-o
respiratie dificila si aflat in corelatie cu gradul de afectare al aparatului respirator de
catre infectia cu mycobacterium tuberculosis sau cu existenta unor afectiuni
pulmonare secundare. Respiratia se noteaza in foaia de temperatura cu pix albastru.
Tensiunea arteriala: reprezinta presiunea exercitata de sangele circulant asupra
peretilor arteriali. Ea este determinata de forta de contractie a inimii, de rezistenta
intampinata de sange (elasticitatea si calibrul vaselor) si de vascozitatea sangelui.
Masurarea tensiunii arteriale se va face cu aparate speciale, numite tensiometre. Se
aplica manseta tensiometrului pe bratul sprijinit si in extensie, tensiometrul fiind
asezat astfel incat bolnavul sa nu aiba vizibilitate asupra cadranului. Cu mana
stanga se fixeaza pe artera humerala stetoscopul, sub marginea inferioara a
mansetei. Se introduc olivele in urechi, cu mana dreapta se pompeaza aer in
manseta pneumatica pana la disparitia zgomotelor pulsatile. Privind manometrul, se
decomprima cu ajutorul ventilului pana ce se aude primul zgomot - tensiunea
maxima (sistolica). Se continua decomprimarea pana la disparitia ultimei unde
pulsatile - tensiunea minima (diastolica). Se indeparteaza manseta. Notarea TA se
va face cu cifre sau grafic. Valorile normale pentru un adult sunt: tensiunea
maxima 115-140 mmHg si tensiunea minima 75-90 mmHg. La bolavii cu
tuberculoza pulmonara nu apar modificari ale TA decat in cazul coexistentei unor
afectiuni cardiace sau a aparitiei unor complicatii.

Alimentatia bolnavului

Pentru om alimentatia constituie substratul vietii fiind realizata prin aportul


permanent de substante nutritive. Deoarece prin alimentatie se mentine energia
organismului, ingrijirea bolnavilor are in vedre atat stabilirea unui regim alimentar
corespunzator bolii cat si administrarea lui.
Alimentatia bolnavilor cu tuberculoza trebuie sa fie adaptata perioadei de
evolutie a bolii. In perioadele febrile, dieta bolnavului trebuie sa fie alcatuita din

alimente lichide si pastoase, bogate in vitamina C. Mai tarziu, va primi o dieta


mixta, hipercalorica, dar alcatuita din alimente usor digerabile. Trebuie asigurat si
aportul cantitativ de lichide, luand in considerare si pierderile prin expectoratie,
daca aceasta este abundenta. Supravegherea are o importanta deosebita la bolnavii
varstnici care se deshidrateaza foarte repede. Asistenta medicala se va ingriji de
tranzitul intestinal regulat al bolnavului.
Administrarea medicamentelor
Tratamentul de baza in afectiunile tuberculoase este medicatia cu
tuberculostatice. Acestea se vor administra strict supravegheat, asistenta urmarind
cu atentie bolnavul pe parcursul ingerarii tabletelor si capsulelor, deoarece exista
posibilitatea ca acesta, inconstient de gravitatea bolii si de importanta
medicamentelor in tratarea ei, avand in vedere si numarul relativ mare de tablete ce
alcatuiesc priza zilnica (10-15), sa incerce sa le inghita doar partial, sau chiar deloc.
Asistenta se va abtine de la administrarea oricarui medicament in afara celor
indicate de catre medic. Administrarea se va face respectand doza, calea si ritmul
de administrare. Asistenta trebuie sa cunoasca efectele secundare ale
tuberculostaticelor iar in cazul in care apar, sa anunte imediat medicul.
Recoltarea produselor biologice si patologice
Examinarile de labortor efectuate produselor biologice si patologice
completeaza siptomatologia bolilor cu elemente obiective, exprimand modificarile
aparute in morfologia, fiziologia si biochimia organismului. Aceste elemente
confirma sau infirma diagnosticul clinic, reflecta evolutia bolii si efcacitatea
tratamentului, confirma vindecarea sau semnaleaza aparitia unor complicatii.
Utilitatea si obiectivitatea rezultatelor examenelor de laborator depind de
modul de recoltare a produselor care se analizeaza si modul cum se efectueaza
examenul de laborator.
Recoltarea sangelui.Asistenta medicala recolteaza sange pentru
determinarea VSH, a hemoleucogramei, examene biochimice. Recoltarea se va face
de regula dimineata, pe nemancate, prin punctie venoasa din venele plicii cotului.
Sangele se recolteaza cu materiale sterile, curate si uscate. Recipientele in care se
recolteaza vor fi etichetate corect: nume, prenume, salon, sectie, analiza ceruta si
vor fi trimise la laborator.
Recoltarea sputei. Sputa este un produs ce reprezinta totalitatea secretiilor
ce se expulzeaza din caile respiratorii prin tuse. Scopul este explorator - pentru

examinari macroscopice, citologice, bacteriologice, parazitologice, in vederea


stabilirii diagnosticului.
Pregatirea materialelor necesare: - materiale sterile: cutie Petrii, pahar conic;
scuipatoare speciala (sterilizata fara substanta dezinfectanta);
- materiale nesterile: pahar cu apa; servetele sau
batiste de unica intrebuintare.
Pregatirea pacientului:
- se anunta si i se explica necesitatea efectuarii examinarii;
- se instruieste sa nu inghita sputa, sa nu o imprastie;
- se instruieste sa expectoreze numai in vasul dat si sa nu introduca in vas
saliva.
Executie:
- i se ofera paharul cu apa sa-si clateasca gura;
- i se ofera vasul de colectare in functie de examenul cerut;
- se solicita pacientului sa expectoreze dupa un efort de tuse;
- se colecteaza sputa matinala sau adunata din 24 h.
Recoltarea sputei se mai poate face prin:
-

frotiu faringian si laringian;

spalatura gastrica;

spalatura bronsica.

Pregatirea produselor pentru laborator: recipientele se acopera, se eticheteaza si se


trimit la laborator.
Recoltarea urinei. Se face la orice bolnav pentru sumarul de urina in
recipiente curate si uscate din emisie spontana sau prin sondaj vezical. Examenul
de urina da indicatii asupra starii functionale a rinichilor si permite sa se aprecieze

existenta unor tulburari in restul organismului, constituind o proba importanta a


oricarui examen medical. Pentru examenul chimic se recolteaza urina de dimineata,
care este foarte concentrata, in recipient de sticla foarte curat.
Pregatirea pacientului si efectuarea tehnicilor speciale impuse de afectiune.
Intradermoreactia la tuberculina: Se face cu PPD (Purified Protein
Derivative) 2 u.
Administrarea intradermica a 2 u PPD cu lectura la 72 ore (cand se
inregistreaza intensitatea maxima a raspunsului specific) este metoda cea mai fidela
de punere in evidenta a hipersensibilitatii intarziate (de tip tuberculinic), indusa de
o infectie naturala sau de vaccinarea BCG (acolo unde este practicata).
Intradermoreactia se face pe fata anterioara a antebratului stang, in 1/3
mijlocie; la 72 ore se masoara diametrul transversal al zonei edematiate si indurate,
la locul injectarii.
Sub 5 mm = reactie negativa
6-9 mm = reactie dubioasa
Peste 10 mm = reactie pozitiva
Pe langa diametrul induratiei se recomanda sa se faca si o evaluare calitativa
a acesteia ( 4 tipuri PALMER; tipurile I si II care includ induratiile puternice, dure
la palpare, ca si reactiile flictenulare sunt considerate foarte sugestive pentru o
infectie virulenta.
Injectiile intradermice cu tuberculina se fac cu seringi de 0,5 - 1 ml, lungi si
subtiri (seringa de tuberculina).Acele trebuie sa fie cat mai fine, cu varful taiat
scurt. Locul de electie este in treimea medie anterointerna a antebratului.
Dupa degresare si dezinfectarea suprafetei alese se intinde si se imobilizeaza
pielea cu policele si indexul sau degetul mediu al mainii stangi, iar cu mana
dreapta, tinand seringa intre policele si degetul mijlociu, se introduce varful acului
in grosimea pielii usor oblic pe suprafata, cu taietura indreptata in sus, pana cand
orificiul acului dispare complet. In acest moment, incetam impingerea acului
inainte si prin rearanjarea degetelor si apasarea pistonului infiltram lichidul din
seringa ( 0,1 ml ) in grosimea dermului. In locul unde se acumuleaza lichidul, se
formeaza imediat o ridicatura palida, avand aspectul cojii de portocala.

Dupa terminarea injectiei se retage acul si se tamponeaza locul injectiei.


Toracocenteza. Se face in scop explorator sau terapeutic, in cazul aparitiei
unei colectii lichidiene intrapleurale, prin afectarea tuberculoasa a pleurei.
Pregatirea instrumentelor si materialelor necesare:
-

ace de otel, nichelate, cu un diametru de 1 mm si lungi de 10 cm (cel


putin 2);

o seringa 10-20 ml;

alcool, tinctura de iod, vata, tampoane pe porttampon, tifon steril si


emplastru pentru pansarea locului punctionat;

2-3 eprubete sterile, etichetate si inchise cu dop de vata sau cauciuc


pentru recoltarea probelor de laborator din lichidul evacuat; lampa cu
spirt;

seringa de 1-2 ml, cu ace subcutanate, pentru anestezie locala;

solutie de novocaina 1% , 1-2 fiole;

un prosop steril;

o tavita renala;

daca punctia se executa in pat, se va pregatio musama si o traversa de


panza pentru a apara patul, precum si un scaunel pentru a-l aseza sub
picioarele bolnavului;

daca punctia exploratoare va fi urmata de evacuarea colectiilor pleurale,


atunci se vor pregati alaturi de cele de mai sus, aparatele de aspirat
Dieulafoy sau Potain sau utilajul necesar pentru sifonaj sau toracocenteza
cu supapa;

recipiente pentru lichidul evacuat;

un cilindru gradat, cu o capacitate de 500-1000 ml, pentru masurarea


cantitatii de lichid extras prin punctie;

substante analeptice si tonicardiace in injectii, pentru eventuale accidente.

Pregatirea bolnavului si stabilirea locului punctiei:


Punctia se executa in camera de tratamente sau , la nevoie, in salon.
Pregatirea punctiei si asistarea medicului in timpul interventiei sunt efectuate
de doua asistente: una care sprijina si observa bolnavul in timpul punctiei si a
doua care serveste medicul cu instrumente si-l ajuta la manuirea aparatelor
de evacuare a cavitatii pleurale.
Bolnavul este asezat in pozitie sezanda la marginea patului, cu mana de
partea care urmeaza a fi punctionata, peste cap, pana la urechea de partea
opusa, pentru a indeparta coastele cat mai mult una de alta.
Locul punctiei se va alege dupa situatia si cantitatea lichidului pleural, de
catre medic, si va fi degresat, la nevoie ras, spalat cu alcool si dezinfectata cu
tinctura de iod de catre asistenta.
Rolul asistentei in cursul punctiei propriu-zise:
Introducerea acului in cavitatea pleurala este sarcina medicului. Asistenta are
rolul de a linisti si incuraja bolnavul, de a-l pozitiona, de a-i supraveghea
starea generala, de a inmana medicului instrumentele necesare, de a prelua
lichidul extras, si, la incheierea punctiei, de a badijona locul cu iod si a aplica
un pansament steril lipit cu emplastru. Dupa punctie, bolnavul va fi repus in
patul lui cu foarte mare atentie, fara miscari bruste si va fi supravegheat.
Pregatirea si asistarea examenului bronhoscopic
Prin bronhoscopie intelegem explorarea arborelui traheobronsic sub
vizibilitate directa, cu ajutorul unui aparat numit bronhoscop.
Asistenta va anunta bolnavul cu cel puint o zi inaintea examinarii,
explicandu-i necesitatea efectuarii acesteia si linistindu-l. Examinarea se face
dimineata pe namancate. La indicatia medicului, se va administra bolnavului
un anestezic de baza la timpul fixat. In vederea anesteziei, bolnavul va fi
asezat pe un scaun, se vor indeparta protezele dentare mobile, i se va da o
tavita renala in mana. Urmarind instlarea anestezicului de catre medic in
caile respiratorii, va aduce bolnavul in pozitiile cerute pentru imprastierea
anestezicului pe o suprafata cat mai mare a traheei si a bronhiilor principale
(inclinari la dreapta si la stanga, inainte, inapoi etc.).

Bronhoscopia necesita doua asistente, dintre care una asigura pozitia


bolnavului si tine sub supraveghere starea sa generala, iar cealalta serveste
medicul cu instrumentele si materialele necesare.
In ziua bronhoscopiei bolnavul ramane la pat. Timp de 4 ore, pana la
reaparitia sensibilitatii complete a mucoaselor anesteziate, el se va abtine de
la orice alimentatie.

Educatie pentru sanatate - profilaxia bolii

Educatia pentru sanatate isi aduce un aport important in profilaxie. Populatia


trebuie constientizata asupra acceptarii controlului preventiv. Trebuie pornit
de la elemente clasice de igiena personala si colectiva, folosirea batistelor,
utilizarea scuipatorii si a obiectelor de toaleta individuala. Unul din
obiectivele profilaxiei este preocuparea in ceea ce priveste intarirea
rezistentei organismului prin cultura fizica, sport si imbunatatirea cotinua a
conditiilor de viata si mediu. Populatia trebuie sa cunoasca sursa si caile de
transmitere ale bolii precum si metodele de profilaxie.
Externarea pacientului

Momentul plecarii pacientului din spital este stabilit de medicul primar si


seful de sectie. Asistenta aduna toata documentia de la bolnav pe care o pune
la dispozitia medicului de salon. Asistenta fixeaza cu bolnavul ora plecarii
pentru a-i putea asigura alimentatia pana in ultimul moment. Verifica mai
departe recuperarea hainelor de la magazia de efecte a bolnavului pe baza
procesului verbal intocmit la internare. Asistenta aporofundeaza cu bolnavul
indicatiile primite de la medic, care sunt cuprinse in biletul de iesire,
insistand pe necesitatea efectuarii in continuare a tratamentului
antituberculos complet prin dispensarul teritorial antituberculos.

3.2.

RECOLTAREA PROBELOR BIOLOGICE

http://www.rasfoiesc.com/sanatate/medicina/INGRIJIREA-PACIENTULUI-CUTUBE75.php