1

Evoluia reglementrii prescripiei achizitive

1.1 Prescripia achizitiv n dreptul roman
Definit de Modestinus ca adiectio dominii par continuationem
possessionis temporis lege definitti, uzucapiunea funciona n dreptul roman n
dou situaii distincte: dobndirea de la o persoan care nu era proprietarul
lucrului, viciu de fond care mpiedica transferul proprietii i respectiv
transmiterea unor lucruri mancipi prin traditio n loc de mancipio, tradiiune
care nu era apt s strmute proprietatea din cauza acestui viciu de form.
Legea celor XII Table pretindea pentru realizarea uzucapiunii, numit
usus auctoritatis, o stpnire exercitat timp de doi ani, pentru bunurile imobile
si de un an pentru bunurile mobile. Efectele acesteia puteau fi invocate numai de
cetenii romani i numai asupre lucrurilor romane, dar prin intervenia
magistrailor sfera sa de aplicare a fost extins, sub forma denumit preascriptio
longis temporis i n favoarea strainilor precum si aspura fondurilor provinciale.
Initital, aceasta presriptie lunga functiona doar ca o exceptie, un mijloc de
aparare la indemana paratului, insa mai tarziua ea s-a transformat intr-o actiune
reala, ca o noua forma de uzucapiune, pentru implinirea careia se cerea un
termen de 10 ani inter praesentes, cand partile locuiau in aceeasi provincie sau
20 de ani inter absentes, cand locuiau in provincii diferite. In vreme ce
uzucapiunea de drept civil, prevazuta de Legea celor XII Table privea exclusive
dreptul de proprietate, praescriptio longis temporis curgea si impotriva
dezmembramintelor acestuia, jura in re aliena.
Extinzand si la situatia posesorului unui bun imobil, aplicarea regulii care
fusese introdusa de imparatul Theodosiu al II-lea, conform careia toate actiunile
se stingeau in termen de 30 de ani, Justinian a recunoscut acestei prescriptii un
caracter achizitv, in sensul ca posesorul care a stapanit imobilul tim de 30 de ani
devenea proprietarul acestuia. Vechiul proprietar pierdea asadar odata cu
actiunea si dreptul insusi de proprietate. Domeniul de aplicare a acestei
prescriptii extraordinare includea totalitatea lucrurilor, inclusiv pe acelea
furtivae, singurii posesori exceptati fiind aceia care au intrat in stapanirea
lucrului respective prin violenta. Daca la origine cele doua expresii, respectiv
uzucapiune si prescriptie achizitiva aveau semnificatii diferite, prima avand
sensul de luare, de apropriere a lucrului prin uz, iar cea de-a doua reprezentand
doar un mijloc procedural, o exceptie recunoscuta in favoarea posesorului,
2

odata cu Justinian ele dobandesc un sens unic, fiind reunite intr-o singura
institutie pentru desemnarea careia ambele pot fi la fel de bine utilizate
1


1.2 Prescriptia achizitiva in vechiul drept romanesc
Dintre legiuirile vechi romanesti, doar Codul Calimach acorda
uzucapiunii o importanta considerabila, consacrandu-i, alaturi de prescriptia
extinctiva, un intreg capitol al patrulea din partea a III-a adica aproximativ
70 de articole. Cele doua institutii sunt insa cu grija diferentiate, prescriptia fiind
definita ca pierderea unui drept prin neintrebuintare in termenul hotarat de legi
( art. 1906), in vreme ce daca dreptul s-a stins prin prescriptie se muta totodata
la altcineva, in puterea legiuitei stapaniri se zice dreptul castigat prin
neintrebuintare, iar chipul castigarii lui se numeste uzucapie ( art. 1907)
2
.
Conditia pe care acest cod, inspirat de modernul pentru epoca respectiva
- Cod civil austriac din 1811, o pretindea pentru ca dreptul sa fie castigat prin
uzucapiune consta din exercitarea asupra bunului, in termenul general de la 10 la
20 de ani, a unei stapaniri drepte, adica intemeiata pe un just titlu si de buna-
credinta: neprihanita, fara viclesug si necurmata. In acelasi timp, pentru a
fi utila, stapanirea lucrului nu trebuia sa fi fost exervitata pe ascuns sau in baza
unei simple ingaduinte a proprietarului.
Pe lansa aceasta reglementare de drept comun, legiuirea moldoveneasca
prelua din obiceiul pamantului si o prescriptie mai lunga, de 30 sau 40 de ani,
pentru care se cerea de asemenea o stapanire exercitata cu buna-credinta insa nu
se mai pretindea titularului sa arate titulul cel drept al stapanirii sale (art.
1940).
Ideea ca uzucapiunea se sustituie unui titlu care lipseste sau pentru care
mijloacele de dovada sunt insuficiente rezulta cu claritate din dispozitiile art.
1917 ale Codului, potrivit carora atunci cand dreotul fusese castigat prin titlu de
la adevaratul proprietar dobanditorul se face proprietar al lucrului si nu are
trebuinta de uzucapie.
Urmand, in general, cu fidelitate in aceasta materie modelul sau francez,
Codul civil roman de la 1864 reglementeaza, la randul lui, doua forme de ale
uzucapiunii: cea de 10-20 de ani, adica uzucapiunea propriu-zisa din dreptul
roman, cea care consolideaza, prin posesia de buna-credinta, un just titul ce nu

1
I.C CATUNEANU, Curs elementar de drept roman, ed cartea romaneasca 1927 p 229- 238
2
CODUL CALIMACH, editie critica, Ed. Academiei 1958, p 639 si urm.
3

si-a putut produce efectul translativ si prescriptia achizitiva de 30 de ani, pentru
implinirea careia nicio alta conditie nu este ceruta decat aceea a exercitarii
posesiei asupra imobilului pe durata stabilita de lege. Transformandu-l, la
expirarea termenului legal pe posesor in proprietar, indiferent de buna ori reaua
sa credinta, aceasta a doua forma a prescriptiei reprezinta o indepartare atat de la
traditia mai moralista a dreptului roman cat si de la vechea legiuire romaneasca,
adica de la Codul Calimach care nu recunostea efect achizitiv posesiei exercitate
cu rea-credinta, nici chiar dupa implinirea termenului mai lung de 30 respectiv
de 40 de ani.
Ca in toate sistemele in care lipsa unei publicitati imobliare precise si
eficiente face ca, de cele mai multe ori, drepturile reale sa nu fie susceptibile de
o dovada mai certa decat manifestarea lor exterioara, sub forma posesiei,
reglementarea in acest mod a uzucapiunii corespundea unei necesitati de ordine
sociala, care cerea ca dupa un timp mai indelungat, legitimarea acestei stapaniri
sa nu mai poata fi contestata.
1.3 Reglementarea uzucapiunii in regiunile cu publicitate prin carti
funciare
Organizarea publicitatii imobiliare sub forma cartilor funciare dupa
principiul inscrierii, potrivit caruia asemenea drepturi nu pot fi dobandite decat
prin efectul si din momentul inscrierii in cartea funciara, a impus un mod cu
totul diferit de reglementare a uzucapiunii. Vechiul drept maghiar si respectiv
austriac, aplicabile in principal in Transilvania si Bucovina pana in anul 1943
cuprindeau asemenea norme referitoare la dobandirea prin posesia indelungata a
drepturilor reale imobiliare. Dintre variatele termene de prescriptie reglementate
de dreptul vechi maghiar in functie de titularul dreptului de proprietate uzucapat,
practica judiciara a Curiei regesti a admis ca termen general pe acela de 32 de
ani, aplicabil deopotriva bunurilor mobile si celor imobile. Conditia comuna
ambelor categorii de bunuri era posesia faptica de buna-credinta, exercitata pe
durata termenului cerut de lege, fara sa fie necesar insa ca aceasta stapanire sa
fie legitimata printr-un just titlu. Pentru bunurile imobile, la aceasta conditie se
mai adauga si cerinta inscrierii in cartea funciara a bunului dobandit prin
uzucapiune
3
. Dreptul de proprietate asupra imobilului se dobandea prin posesia
exercitata cu buna-credinta pe durata termenului de 32 de ani, insa persoana
desemnata in cartea funciara ca proprietar trebuia sa cedeze uzucapantului si
posesiunea tabulara, adica sa-i elibereze act apt pentru intabulare. In caz contrar
uzucapantul avea deschisa calea unui proces de proprietate, prin care sa se

3
G. PLOPU, Parti alese din dreptul rivat ungar, Tomul I-Partea generala.Dreptul real, Oradea 1929 p 394 si 433
4

constate existenta dreptului sau
4
. Pentru ca in chestiunile privitoare la cartea
funciara, dreptul maghiar a preluat reglementarea din Codul civil austriac,
inscrierea dreptului uzucapat nu era admisa daca, inainte de intabulare, o terta
persoana, increzandu-se cu buna-credinta in cartea funciara, a dobandit un drept
asupra imobilului respectiv. In aceasta situatie termenul de prescriptie se
intrerupea si impotriva noului titular incepea sa curga o alta prescriptie
Codul civil austriac care a fost introdus in Transilvania in 1853 si a ramas
in vigoare in unele regiuni pana in 1861, iar in altele si ulterior acestei date, mai
reglementa o alta forma a uzucapiunii, prin cartea funciara sau tabulara, in
favoarea tertului dobanditor, care cu buna credinta, isi intabula dreptul in cartea
funciara si care il uzucapa astfel dupa implinirea unui termen de 3 ani.
Dupa o scurta perioada in care, in temeiul Legii nr. 389/1943, au fost in
vigoare si in regiunile cu carte funciara dispozitiile Codului civil roman in
privinta uzucapiunii, prin Legea nr. 241 din 1947 a fost pus in aplicare in
Transilvania, Decretul lege nr. 511/1938. Noua reglementare prevedea doua
situatii diferite de aplicare a uzucapiunii, prima care permitea dobandirea
dreptului de catre cel care fiind inscris nelegitim in cartea funciara, l-a posedat
timp de 10 ani, constituind deci un efect al posesiei tabulare si cea de-a doua,
care reglementa uzucapiunea extratabulara, impotriva cartii funciare prin
stapanirea de fapt asupra imobilului timp de 20 de ani de la decesul titularului
inscris in cartea funciara ori de la inscrierea declaratiei acestuia de renuntare la
drept.
Mentinand institutia cartilor funciare, insa cu modificari esentiale de
natura a-i transforma fundamental configuratia juridica, noua Lege a cadastrului
funciar si publicitatii imobiliare, nr. 7/1996 nu mai cuprinde o reglementare
speciala a uzucapiunii, referindu-se la aceasta doar pentru a- recunoasta efectul
si fata de terti independent de inscrierea dreptului dobandit si in cadrul
dispozitiilor tranzitorii, in sensul ca proceselor in curs le-au ramas aplicabile
vechile prevederi ale art 27 si 28 din Decretul-lege nr 115/1938.
In Noul Cod civil se face distinctie intre uzucapiunea imobiliara,
reglementata in dispozitiile art. 930-934, si uzucapiunea mobiliara, reglementata
prin dispozitiile art. 939. Asadar, redactorii Noului Cod civil au impartasit, pe
buna dreptate, conceptia potrivit careia pot fi uzucapate si bunurile mobile in
masura in care ele nu sunt dobandite ca efect imediat al posesiei de buna-
credinta.

4
ibidem p 434
5

Uzucapiunea imobiliara este reglementata in doua variante, asemanatoare
uzucapiunii tabulare si uzucapiunii extratabulare din Decretul-lege nr. 115/1938.
Diferenta este ca termenul uzucapiunii tabulare este scurtat de la zece la cinci
ani, iar termenul uzucapiunii extratabulare este scurtat de la douazeci la zece ani.