Sunteți pe pagina 1din 33

UNIVERSITATEA BUCUREŞTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

ŞCOALA DOCTORALĂ

Domeniul PSIHOLOGIE

TEZĂ DE DOCTORAT

ASPECTE PSIHOCLINICE LA TINERII CU SINDROM EMO

- REZUMAT -

Coordonator ştiinţific,

Prof. univ. dr. Ruxandra RĂŞCANU

Doctorand, Carmen-Mihaela VĂRĂŞTEANU

Bucureşti - 2011

1

CUPRINSUL LUCRĂRII

PARTEA I

CAPITOLUL I: REPERE TEORETICE ÎN ABORDAREA STILULUI EMO CA MODEL SOCIO-CULTURAL

1.1. PERSONALITATE. PERSOANĂ. PERSONAJ

1.2. ASPECTE ALE DIMENSIUNII SOCIALE

1.2.1. Persoana în context social

1.2.2. Actul şi relaţia interpersonală

1.2.3. Comunicarea interpersonală

1.2.4. Percepţia interpersonală

1.2.5. Atribuirea

1.2.6. Socializarea

1.3. TINERII EMO ACTORI AI SCENEI SOCIALE

1.3.1. Apariţia curentului emo în scena socială

1.3.2. Definirea şi etiologia conceptului de emo

1.3.3. Incursiune în istoria emo

1.3.4. Grupul Emo model socio-cultural

1.3.5. „Emo real” şi „Emo adoptat”. Critică şi reacţii violente la adresa Emo

1.4. GENERAŢIA EMO – REZULTAT AL SCHIMĂRILOR SOCIALE

1.4.1. Mass-media şi fenomenul emo

1.4.1.1. Mass-media şi rolul său în viaţa socială

1.4.1.2. Impactul mass-media asupra dezvoltării psihice şi sociale a invidului

1.5. LUMEA VIRTUALĂ – SPAŢIUL PREERAT AL TINERILOR EMO

1.5.1. Utilizarea internetului în România

1.5.2. Efectele calculatorului asupra dezvoltării invidului

CAPITOLUL AL II-LEA: ASPECTE PSIHO-CLINICE LA TINERII CU SINDROM EMO

2.1. ASPECTUL TINERILOR EMO PE SCENA SOCIALĂ 2.1.1. Moda, stereotipul şi teribilismul 2.1.2. Caracteristicile aspectului tinerilor emo

2.2. EMO UN ALT NUME DAT CRIZEI ADOLESCENŢEI

2.3.

MANIFESTĂRI PSIHO – COMPORTAMENTALE ALE TINERILOR CU

SINDROM EMO

2.4. SPECIFICUL TULBURĂRILOR DE PERSONALITATE ÎN CAZUL

TINERILOR CU SINDROM EMO

2.5. DEPRESIA ŞI SUICIDUL LA TINERILOR CU SINDROM EMO

2.5.1. Depresia – starea de fapt a adolescenţilor emo

2.5.2. Suicidul răspuns al suferinţelor sociale şi familiale

2.5.3. Suicidul – strigătul de ajutor al tinerilor emo

2.6. DIAGNOSTICAREA ŞI EVALUAREA TINERILOR CU SINDROM EMO

PARTEA A II-A

CAPITOLUL al III-lea: EVALUAREA PSIHO-CLINICĂ A ADOLESCENŢILOR CU SINDROM EMO

3.1. OBIECTIVELE CERCETĂRII

3.2. IPOTEZELE CERCETĂRII

3.2.1 Inventarul de personalitate Freiburg FPI

3.2.2 Scala de atitudini și convingeri (ABS II)

3.2.3 Scala Rosenberg pentru evaluarea autostimei;

3.2.4 Chestionar pentru cunoaşterea celor patru modalităţi de reacţie: fugă, atac,

manipulare, asertivitate (adaptat de M. Roco, 2004, după Chalvin, 1992)

3.3. INSTRUMENTELE CERCETĂRII

3.4. LOTUL DE CERCETARE

3.5. PREZENTAREA ŞI INTERPRETAREA DATELOR

3.5.1. Ipoteza numărul 1

3.5.2. Ipoteza numărul 2

3.5.3. Ipoteza numărul 3

3.5.4. Ipoteza numărul 4

CAPITOLUL al IV-lea: MODALITĂŢI DE INTERVENŢIE ÎN CAZUL TINERILOR

CU SINDROM EMO

4.1. INTERVENŢIA MULTIFACTORIALĂ

4.1.1. Psihoterapia cognitiv-comportamentală la tinerii cu sindrom emo

4.1.2. Psihoterapia experienţială la tinerii cu sindrom emo

4.1.3. Consilierea psihopedagogică la tinerii cu sindrom emo

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Fenomenul „Emo” se prezintă ca o realitate tristă a începutului mileniului III care a afectat un număr mare de adolescenţi şi tineri. Deşi debutul s-a produs în anii ’90, în Statele Unite ale Americii ca subgen al genului muzical rock, în ţara noastră vorbim despre acest fenomen, despre amploarea şi consecinţele lui, începând cu anii 2007, instrumentele care au dus la propagarea cu repeziciune a acestui fenomen, dar şi a ideologiei sale fiind mijloacele de informare în masă: radioul, televiziunea şi internetul. În vara anului 2008, ziare serioase, tabloide, forumuri, blog-uri şi emisiuni de televiziune anunţau un „mare pericol social”: apariţia, pe scena socială, a generaţiei emo, a unor adolescenţi care se joacă de-a emotivii, cu un anumit gust al modei, adevăraţi rebeli fără cauză. Generaţii se sting, altele se nasc în tumultul unei societăţi în permanentă mişcare şi schimbare. Societatea românească, şi nu numai, se află în dezechilibru economic, social, afectiv şi, fără a mai şti care sunt valorile după care să se ghideze, neavând o securitate economică, socială, atât adultul cât şi adolescentul de astăzi simt nevoia acută să aibă o apartenenţă, să fie în siguranţă. Trebuie să menţionăm că de-a lungul timpului, în diferite perioade de evoluţie a societăţii, au existat fenomene de revoltă, asemănătoare fenomenului „Emo” şi amintim aici:

anii ’60 aparţin tinerilor hippie care preamăresc dragostea şi libertatea, anii ’70 sunt ai „punkerilor” care luptă împotriva sistemului, anii ’80 strălucesc în moda glam, iar anii ’90 sunt anii alternativilor". Noile generaţii încep să-şi facă publice iluziile, speranţele, problemele în concordanţă cu caracteristicile unui context social ale cărui cerinţe şi stimuli uneori depăşesc posibilităţile lor de adaptare şi reactivitate. Aşa cum hipioţii, rockerii, punkerii au stârnit, la vremea lor, o reacţie de respingere şi acuzare, cuvintele hippiot sau punker fiind şi acum folosite cu sens peiorativ, şi emo este introdus în tagma devianţilor. Devianţii sunt necesari pentru a ne afirma normalitatea, şi cum aceştia pot fi aleşi din spectrul larg al celor diferiţi, care nu se încadrează stilului social dominant, este uşor să găsim grupuri minoritare care pot simboliza răul, destabilizarea şi pericolul social. Fenomeul „Emo” pe care l-a trăit atât societatea romanească, cât şi alte societăţi, a fost strâns legat de criza socială şi economică pe care o trăim ca societate în ansamblu şi a fost asociat cu un stereotip ce constă în a fi emoţional, sensibil, timid, introvertit, anxios, depresiv. Fenomenul a avut manifestări specifice: de la moda, la stil de viaţă, de la comportamente

pasive la comportamente şi atitudini agresive, tendinţe de auto-provocare de răni, chiar

fenomene de tip suicidar, acestea fiind şi cele care au atras atenţia publică. Este uşor de

observat cum totul capătă o aură apocaliptică, dramatică, tinerii scăpaţi de sub control alegând

un drum închis. Suicidul apare la adolescenţi, în primul rând, ca o conduită emotivă, dovedind

că nu pot în alt mod să-şi rezolve problemele, prin acest act încercând o schimbare a vieţii,

atragerea atenţiei asupra nevoilor sale sau a atitudinii celorlalţi. Depresia, anxietatea,

sentimentul de vinovăţie sau ruşine sunt motivaţiile psihologice care pot conduce la suicid.

Procedeele de suicid la adolescenţi sunt foarte numeroase: medicamente, defenestrare, gaze,

accidente rutiere (conducerea automobilului în stare de ebrietate sau cu viteză excesivă),

comportamente „eroice”, periculoase, care îi pun viaţa în pericol. Sinucigaşul se simte

întotdeauna puţin iubit, iar situaţia lui de izolare şi solitudine îi măreşte şi mai mult acest

sentiment. În aceste cazuri, actul suicidar trebuie văzut ca „un strigăt de ajutor". Imaturitatea

şi infantilismul îl fac pe adolescent să nu realizeze clar că suicidul este un act ireversibil.

Chiar daca vom găsi „poveşti” asemănătoare, niciodată nu putem diagnostica, ajuta

sau consilia pe cineva în absenţa unui caz concret. Fiecare dintre aceşti copii are un interior, o

viaţă psihică infinit mai complexă decât orice s-ar vedea în exterior. Cu dificultăţi şi erori

grave putem să apreciem suferinţa cuiva sau agresivitatea lui după cum este îmbrăcat. În cazul

adolescenţilor acest lucru este şi mai riscant întrucât este o perioada de căutari, experimente şi

transformări.

Intervenţia terapeutică în aceste cazuri trebuie să includă psihoterapia, antrenamentul

abilităţilor sociale, educaţia părinţilor, şi modificarea programului educaţional al

adolescentului. Psihoterapia poate ajuta adolestentul să îţi controleze emoţiile, trăirile,

agresivitatea, să moduleze comportamentul social şi să fie mai productiv. Poate ajuta, de

asemenea, adolescentul să îşi îmbunăţăţească imaginea de sine, stima de sine, să reducă

gândurile negative şi să îmbunătăţeasca capacitatea de rezolvare a problemelor.

Faptul că, în cazul emo, societatea a intervenit, prin campanie negativă, nu înseamnă

că problema tinerilor a încetat, deşi azi fenomenul a scăzut în intensitate, totuşi el continuă să

existe şi să ia forme din ce în ce mai violente, de aceea lucrarea de faţă îşi justifică abordarea,

cercetarea şi se doreşte a fi un ghid creat pentru specialiţii în domeniu, pentru profesori şi

chiar părinţi.

Cred însă faptul că, în România, ca mai toate tendinţele ultimelor decenii, înainte de a

deveni un fenomen social, fenomenul emo a apărut mai întâi ca o modă. Actualitatea este

susţinută de tineretul modern, care va căuta mereu ceva diferit, care sã fie numai al generaţiei

lor. Pe stradă pot fi văzute multe persoane îmbrăcate „emo”, fără a avea, în realitate, nicio

legătură cu muzica ori stilul de viaţă emo. În cercetările noastre nu am găsit informaţii clare

despre comunităţi emo, deşi sunt comunităţi emo on-line româneşti. Am observat, însă,

tendinţa unor cluburi autohtone de a organiza seri cu specific „emo”, unde poţi întâlni atât

fanaticiemo cât şi simpli doritori de muzică emo.

Societatea tradiţională făcea mai bine faţă acestor etape normale în dezvoltare (fără

însă a elimina complet aceste „probleme asociate dezvoltării”) prin faptul că adesea

comunitatea familială şi societatea erau mai puţin individualiste şi cu suportul social adecvat

copiii, fie treceau mai uşor peste această etapă, fie treceau prin forme în care „rebeliunea” era

mai puţin vizibilă social (eventual se exprima doar în familie). În societăţile contemporane,

unde individualismul a ajuns la cote foarte mari, copiii îşi creează ei propriile reţele sociale

prin care încearcă să atragă atenţia adulţilor şi să-şi exprime „rebeliunea”. Una dintre aceste

forme de exprimare, fiind stilul „emo”.

Fenomenul „emo” a parcurs mai multe etape: perioada de debut, când au apărut primii

adolescenţi/tineri, priviţi ca nişte inadaptaţi, ciudaţi şi neînţeleşi, din acest curent

considerându-se că fac parte doar cei ce se identificau ca fiind oamenii trişti şi cu probleme

sentimentale; perioada de vârf, când majoritatea adolescenţilor au adoptat stilul Emo,

considerându-se nişte „rebeli” împotriva societaţii dar în acelaşi timp „trendy” sau

„fashionable” (la moda), organizaţi pe grupuri, având un lider, o ideologie, un limbaj şi o

ţinută/atitudine specifică, necoştientizând faptul că au ajuns să fie atât de mulţi încât au

devenit ei înşişi o modă, perioadă când fenomenul a ajuns să fie intens exploatat în domeniul

domeniul reclamei, al industriei de consum şi nu numai şi perioada de regres/de stingere,

când în plan acţional se adoptă poziţii adverse, se creează chiar grupări „anti-emo”, societatea

încercând cu disperare să se opună unui stil care părea a avea numai efecte distructive asupra

tinerilor, propunând legi care să reglementeze sitte-urile cu tematică emo şi să interzică stilul

„emo” în şcoli şi clădiri administrative, apelând la o mediatizarea negativă a acestui fenomen.

Studiul nostru porneşte de la asumţia că un anumit profil de personalitate se asociază

sindromului emo. Considerăm că studierea în profunzime a mecanismelor psihice şi sociale

care stau la baza apariţiei sindromului emo, constiuie cheia creării unor programe de

intervenţie facile care să poate fi aplicate cu uşurinţă nu doar de către specialişti, dar şi de

către profesori.

Lucrarea este structurată în două părţi, prima conturând fundamentele teoretice ale

studiului privind fenomenul emo, iar cea de-a doua conţinând cercetările practice.

În Partea I, pe care am structurat-o în două capitole: Repere teoretice în abordarea

stilului emo ca model socio-cultural şi Aspecte psiho-clinice la tinerii cu sindrom Emo am

realizat o sinteză a principalelor punctelor de vedere identificate în literatura de specialitate,

atât a celor clasice cât şi a celor mai recente, subliniind importanţa lor pentru tema cercetată.

S-a urmărit, de asemnea, crearea unui cadru necesar înţelegii şi explicării apariţiei şi propagării fenomenului emo, dar şi evidenţierea unor aspecte psiho-clinice ale adolescenţilor cu sindrom emo. Au fost dezbătute o serie de probleme general-teoretice care au urmărit:

relaţia dintre Sindromul Emo şi schimbările sociale;

relaţia dintre Sindromul Emo şi anumite însuşiri de personalitate care duc la apariţia unui comportament deviant;

relaţia dintre Sindromul Emo şi tulburările pasiv-agresive.

În primul capitol, Repere teoretice în abordarea stilului emo ca model socio-cultural s-a încercat explicarea factorilor sociali care au dus la apariţia fenomenului Emo Reţinem faptul că interacţiunea socială are un rol esenţial în formarea indivizilor, orice achiziţie de roluri sociale putându-se desfăşura doar în contact cu altul. În teoria comparării sociale, Leon Festinger, scoate în evidenţă tendinţa indivizilor de a se asocia între ei, ca urmare a validării atitudinilor, opiniilor şi valorilor personale. Sistemele de valori care normează în stil unic aspectul personalităţii umane, reprezentând un sistem de normare şi reglare a acestora, formează modele socio-culturale. Ele acţionează, prin valorile sale, represiv-formator asupra comunităţii social-umane, imprimând un anumit fel de a fi, un anumit stil de viaţă şi de gândire comun tuturor membrilor societăţii respective. De asemenea, modelul socio-cultural contribuie în mod esenţial la formarea personalităţii indivizilor aparţinând aceluiaşi grup, conferindu-i un profil specific, exercită o acţiune represivă de tip formativ-modelator asupra personalităţii, determinând formele de gândire şi de comportament umane specifice grupului social. Un aspect direct dependent de influenţa formativ-modelatorare a modelului socio- cultural îl reprezintă starea de sănatate mintală. În societatea românească şi nu numai, dezechilibrul economic, social, afectiv, lipsa valorilor şi normelor, care să se ghideze, a unei securităţi economice, sociale, determină atât adultul cât şi adolescentul să caute şi să adere la noi valori care se apropie mai bine de ceea ce simt şi experimentează. În cadrul unei societăţi există culturi specifice fiecărei categorii sociale. Concomitent cu o cultură a tuturor membrilor societăţii fiinţează şi culturi specifice grupurilor – subculturile, care dau expresie procesului de interacţiune dintre societate şi cultură, existând oriunde se manifestă sau se exprimă diferenţele între oameni, între grupuri, între societăţi, între culturi într-un cadru construit şi dominat de o cultură. Subcultura este o tendinţă de manifestare a unei culturi elementare, a grupurilor şi a subgrupurilor sociale, propunând un ansamblu de simboluri, norme, valori şi moduri de viaţă, neidentice cu cele ale culturii dominante într-o societate, dar nici în contradicţie faţă de acestea, ci adiţionate lor.

Dacă o anumită subcultură este caracterizată de o opoziţie sistematică faţă de cultura dominantă, ea poate fi descrisă ca fiind o contracultură. Contracultura s-a manifestat puternic în anii ’60 ai secolului al XX-lea în mişcări sau în ale forme de protest ale generaţiei tinere (gruparea hippy, cu mare ecou în epocă), apărând ca reacţie la tendinţele de distrugere a mediului înconjurător printr-o politică industrială haotică şi expansionistă. Un grup subcultural se formează atunci când cultura principală nu acoperă nevoile particulare ale unui grup de indivizi. Deşi subculturile oferă diferite pattern-uri pentru normele şi valorile comportamentale, între cultură şi subcultură există o relaţie de interdependenţă în privinţa scopurilor şi a direcţiilor adoptate, spre deosebire de contracultura care caută să schimbe sau să distrugă ansamblul cultural principal. Este exgarat a considera emo mişcare şi expresie socială care se opune sistemic valorilor culturii dominante, mai ales în plan naţional, unde fenomenul emo a apărut mai întâi ca o modă, înainte de a deveni un fenomen social. În articolele care tratează despre emo prevalează termenul de subcultură celui de contracultură. Subculturile, spre deosebire de contraculturi, pot părea preocupate cu propriile lor interese. Subculturile tinerilor folosesc aspecte ale limbajului nonverbal şi teatral pentru a investi lumea „lor” cu sensuri representative, subcultura emo realizând acest aspect prin vestimentaţie, machiaj, aranjarea părului, etc. Asemeni altor subculturi ale tinerilor, subcultura emo este o subcultură a gestului, a simbolului şi a metaforei inteligibile numai pentru membrii săi, cucerind zone specifice precum skate parcurile, strada, diferite localuri şi focalizându-se în jurul unor ocazii de interacţiune socială: weekend-ul, vacanţele, concertele, petrecerea după-amiezii în Piaţa Romană, „statul degeaba”. Subcultura jonglează cu valorile subterane ale societăţii faţă de muncă (lipsiţi de activitate, paraziţi, etc.), faţă de clasa socială (subculturile nu sunt conştiente de clasă şi nu se conformează definiţiilor tradiţionale ale clasei sociale), accentuandu-le până la excluderea caracterului lor formal sau oficial. Contracultură sau subcultură, cultura dominantă are capacitatea de a „recupera” anumite caracteristici exterioare ale acestora (jeanşii roşi şi rupţi, expresie a refuzului vestimentaţiei convenţional-opulente sunt transformaţi în produse de serie ale marilor caselor de modă), remarcând-se un astfel de interes şi în direcţia curentului emo. Bailey (2006), susţine faptul că multe aspecte specifice subculturii emo pot fi relevante şi utile procesului instructiv-educativ. Maniera deschisă şi naturală de a aborda universul interior al emoţiilor, specific muzicii emo, prezintă implicaţii pentru activitatea de învăţare, dar mai ales pentru cea de predare. Capitolul al II-lea, Aspecte psihoclinice la tinerii cu sindrom Emo, scoate în evidenţă o serie de particularităţi privind manifestările psiho-comportamentale ale tinerilor emo

Emo este un gen de muzică, iar muzica a reprezentat întotdeauna un pivot central pentru cultura adolescenţilor, fiind considerată a influenţa cultura tinerilor mai mult decât orice altă formă mass-media. Tinerii folosesc muzica pentru a-şi defini şi exprima identitatea şi pentru a-şi forma setul de valori. Identitatea subculturală specifică tinerilor este relaţionată anumitor stiluri muzicale specifice, de la heavy metal la hip-hop. Natura depoliticizată a stilului emo combinată cu linia melodică atractivă şi cu tematica accesibilă au atras şi atrag cu uşurinţă publicul tânăr. Importat din Occident, curentul emo are ca adepţi tineri care se imbracă în negru, nu zâmbesc, au coafuri ciudate, sunt depresivi şi au la activ numeroase tentative de suicid; tinerii emo fac parte din noul val de adolescenţi, pe care îi uneşte nu doar stilul vestimentar, ci şi muzica pe care o asculta, dar, mai ales, atitudinea faţă de viaţă: sunt retraşi, depresivi, melancolici, antisociali se automutilează, iar unii dintre ei ajung chiar să se sinucidă. Emo, ca subgen muzical rock trimite către un punk-rock melodios, cu un accente lirice pe tumultul vieţii interioare. Emo, ca stil vestimentar presupune: machiaj în jurul ochilor conturaţi puternic, vestimentaţie cu curele mari, cercei dublii în buze, piercinguri în multe zone din corp, tatuaje, blugi strâmţi, breton lung pe o parte, păr vopsit negru, tenişi de pânză, ochelari cu ramă groasa, geanta tip postaş, cu diferite variaţii vestimentare. Emo, ca stil alimentar, conturează tendinţa spre a fi vegetarian. Emo, ca stil comportamnetal face referire la cotele crescute de emotivitate, sensibilitate de nivele înalte, adepţii emo fiind într-un mod aparte emotivi, sensibili, timizi, introvertiţi, cu sentimente de angoasă şi culpabilitate, dar şi cu manifestări de depresie, auto-flagelare şi suicid. Din punct de vedere al adepţilor emo, un emo nu se străduieşte să devină, ci aşa este el, adică rupt de lume şi mai tot timpul trist, interiorizat, ţinând în el ceea ce are pe suflet. Din moment ce aceşti tineri deja aceptă titulatura de emo, adoptând şi un stil vestimentar, comportamental în consecinţă, nu se mai poate afirma că este vorba doar o dispoziţie sau o trăsătură de personalitate. Adolescentul emo se integrează şi relaţionează cu alţi asemănători lui şi formeză grupul, micro-societatea în cadrul căreia se elaborează un cod, un model comun, dominant în raport cu modelele individuale, model care este preluat de către membrii grupului. Se poate observa faptul că sunt vehiculate chiar manuale, reguli, reţetare despre cum poţi deveni emo, iar discuţiile, controversele suscitate şi chiar „reclamele negative” din mass- media, şi nu numai, vin în semn de recunoaştere şi de actualizare a stilului emo (muzical, vestimentar, alimentar chiar, comportamental, în fond, un stil de viaţă) ca fiind un model socio-cultural.

Deşi persoanele emo sunt, în general, introvertite, ele acceptă socializarea, căutând

însă valorile comune. De multe ori aceste persoane sunt precaute, fiind mai expuse riscului de

a fi luate in ras si fiind, deasemenea, mai afectate de glumele celor din jur.

Acest lucru a dus la conturarea unor grupuri emo. Aceste persoane găsesc sprijin în cei

asemenea lor şi, forte important, se simt în siguranţă să se destăinuie în cadrul grupului.

Astfel, grupul emo funcţionează ca un veritabil grup suport, oferind membrilor săi atât

înţelegere cât şi încurajare.

În cazul grupurilor Emo, sentimentul de apartenenţă la grup este mai puternic decât în

cazul unui grup obişnuit de adolescenţi, prin prisma ideii de a fi neînţeles de nimeni altcineva.

Este de remarcat în cadrul acestor grupuri descreşterea interesului persoanelor emo în a

cunoaşte şi persoane din afara grupului, şi limitarea accesului celor din afară în grup.

Grupul de prieteni substituie ceea ce societatea nu poate oferi şi oferă identitate,

recunoaştere, acceptare, înţelegere, suport şi susţinere. Se consideră faptul că persoanele emo

sunt, în general, introvertite, dar acceptă socializarea, cautând însa valorile comune. Deseori

acţionează circumspect, precaut, fiind mai expuse riscului de a fi luate în râs şi mult mai uşor

de atacat prin glumele celor din jur. Se conturează grupuri emo, în care aceste persoane găsesc

sprijin în cei asemenea lor şi unde se simt în siguranţă pentru a se destăinui, funcţionând ca un

veritabil grup suport. Sentimentul de apartenenţă la grup este mai puternic decât în cazul unui

grup obişnuit de adolescenţi, prin prisma ideii că nimeni altcineva nu îi poate înţelege.

Se afirmă că o mare influenţă în promovarea stilului muzical Emo a avut-o postul de

televiune MTV, post specializat în emisiuni muzicale, dar şi apariţia şi ultilizarea la scară

mondianlă a web-ului. Se pune întrebarea cum a fost posibil să se ajungă, în aproape 30 de

ani, la apariţia unei generaţii depresive, unde mutilarea şi actelor suicidare sunt fenomene

obişnuite considerate fireşti? Cât de marea a fost înfluenţa mass-mediei în evoluţia acetor

fenomene?

Există studii recente care arată efectele nocive ale celor doi factori asupra dezvoltării

fizice, psihice şi sociale, evaluarea influenţei mijloacelor de comunicare în masă asupra

indivizilor constituind de mai multe decenii o preocupare majoră a cercetătorilor din diverse

domenii.

Efectele mass-media se pot resimţi în diferite zone ale societăţii. Denis McQuail

afirma că mass-media pot acţiona asupra indivizilor, a grupurilor, a instituţiilor, a întregii

societăţi; şi că ea poate afecta personalitatea umană în dimensiunea cognitivă (schimbarea

imaginii despre lume), dimenisunea afectivă (modificarea sau crearea unor sentimente sau

atitudini) sau dimeniunea comportamentală (modificările ale felurilor în care acţionează

indivizii şi fenomene de mobilizare socială). Din altă perspectivă, mass-media poate avea o

influenţă pe termen scurt sau poate avea nevoie de un interval de timp mai amplu pentru a deveni operaţională. De asemenea efectele presei pot crea schimbări dorite sau mai puţin dorite: pot fi rezultatul unui proces controlat, cum sunt campaniile de presă, sau ale unor întâmplări aşteptate sau neaşteptate. Cercetările efectuate în ultimele decenii au încercat să atragă atenţia asupra efectelor pe care le are televiziunea, fie că se referă la copii, adolescenţii, fie că se referă la adulţi. S-a constatat că traseele electroencefalografice ale celor care privesc la televizor se schimbă dobândind, după numai două minute de vizionare, o configuraţie nouă, specifică, neîntâlnită în nici o altă activitate umană. Se înregistrează o micşorare a nivelului activităţii corticale, o scădere a frecvenţei undelor cerebrale care trec din starea beta în starea predominant alfa şi delta. Emisfera stângă îşi diminuează extrem de mult activitatea, proces ce se desfăşoară concomitent cu întreruperea parţială a punţii de legătură dintre cele două emisfere - corpul calos şi în acelaşi timp, ariile cortexului prefrontal (centrii executivi ai creierului) sunt periclitate 1 . Toate studiile au aratat că vizionarea duce la apariţia unui comportament pasiv, acest lucru implicând o scădere vizibilă a perseverenţei, voinţei, dispoziţiei de a urmări activ rezolvarea unei probleme, a capacităţii de implicare în propria existenţă, cultivând dezinteresul şi apatia. Indivizii se văd în imposibilitatea de a lua decizii singuri, nu pot face faţă problemelor sociale şi politice datorită diminuării controlului interior al proceselor mentale de prelucrare a stimulilor externi. Vizionarea excesivă a televizorului sau ultilizarea calculatorului, mijloace ce aparţin societăţii moderne duc la diminuarea gândirii logice şi analitice, a exprimării corecte atât din punct de vedere gramatical, dar din punct de vedere al emiterii judecaţilor, ideiilor personale. Să fie oare acesta motivul pentru care tânăra generaţie nu reuşeşte să disimineze binele de rău? Din cauza declinului apărut în sfera raţionamentului, atât în tările din America, cât şi în ţările occidentale tinerii sunt încadraţi ca făcând parte din generaţia „weak reasoners” (cei care raţionează slab). O altă consecinţă a vizionării este şi alterarea punţii interemisferice (corpul calos). Dr. Jerre Lecy de la Universitatea din Chicago susţine ca la oamenii inteligenţi această punte este foarte bine dezvoltată, dezvoltarea săracă a punţii fiind una dintre cauzele principale ale scăderii capacităţii intelectuale la mulţi din tinerii de astăzi, la apariţia problemelor de învăţare şi atenţie. Ei vor semăna tot mai mult cu oamenii care doar acţionează, urmărind anumite scenarii prestabilite sau tipare comportamentale, care se exprimă în clişee, care trăiesc îndeosebi la un nivel emoţional şi reacţionează automat, instinctiv la provocările lumii înconjurătoare.

1 Gheorghe, V. „Efectele telefiziunii asupra minţii umane”, Ed. Evanghelismos, Bucureşti, 2005, p. 19;

O altă problemă creată de televiziune este si alterarea centrelor executive ale creierului uman. Pentru ca o informaţie sa fie prelucrată reflexiv este nevoie de circa 5-10 secunde, însă în cazul televiziunilor schimările de plan o viteză mult mai mare. Prin urmare, cortexul prefrontal, cel care se ocupa de procesarea reflexivă nu mai are timpul necesar. Vătămarea ariilor prefrontale, face ca multi tineri pe lângă incapacitatea de a-şi concentra atenţia şi comportamentul, să manifeste şi:

incapacitatea de a se motiva pentru realizarea unei activităţi;

probleme în controlul răspunsului emoţional (mânie, depresie, exaltare, blocaje emoţionale);

alterarea flexibilităţii mentale, a judecăţii, a discernământului şi a prevederilor, a pierderii iniţiativei, o slăbire a creativităţii şi curiozităţii şi o afectare a capacităţii decizionale:

exacerbarea comportamenului instinctiv.

Se poate concluziona că aproape incapabili de a raţiona, tinerii din ziua de azi ajung să fie aproape hipnotizaţi şi manipulaţi de televiziune, adoptând comportamente fabricate. De exemplu, într-un articol apărut în presa online scria:„MTV News a încercat, timp de o săptămână, să prezinte în scurte reportaje povestea curentulului Emo, subgenul rock-ului, care a condus la formarea Emo-Kids şi chiar Emo-Style!”. Reporterii MTV News au stat de vorba cu reprezentanţi ai comunităţii Emo şi au aflat de unde a pornit acest curent, cine sunt de fapt Emo-Kids, ce muzică ascultă, cum îşi aleg iubiţii, prin ce mijloace artistice se exprimă şi cum aceşti puşti extrem de sensibili privesc lumea din jur şi prejudecăţile celor „mulţi şi răi”. Personaje de film sau muzicale ajung să devină idolii unor copii care nu au puterea să discearnă. Cea mai intens discutată problemă însă în privinta copiilor Emo rămâne cea a muzicii deprimante. Muzica tristă a existat dintotdeauna si daca apoi au aparut formatii cu mesaje subliminale care indemnau adolescentii la gesturi disperate de a cere atentie de la automutilare pana la sinucidere acestea au fost interzise in multe regiuni. Astăzi, formaţiile nu se mai adresează direct ca un îndemn spre aceste gesturi, ci prezinta în videoclipuri sau melodii povestea unui adolescent chinuit, cu care majoritatea se pot identifica foarte uşor în fata acestei perioade aparent plină de probleme, când sătul de ele, refuză să mai trăiască în această realitate „crudă”, optând spre a fugi de acasă sau culminând prin gestul suprem sinuciderea. Aceasta din urmă problema este cel mai des întâlnită în cazul copiilor „emo”, urmată de o altă „solutie”, cea de evadare din rutina când se taie pe maini sub pretextul că vor să simtă puţină adrenalină.

În acest caz, internetul nu a facut decât să adâncească problema acestor tineri, limitându-le socializarea lumii virtuale. Sunt deja numeroase studii care trag un semnal de alarma asupra dependenţei dată de internet. Tinerii preferă să petreacă ore în şir în faţa calculatorul datorită faptului că îşi creează senzaţii, îţi oferă recompense ce nu se pot capata pe altă cale, inhibă senzaţiile de durere, incertitudine, disconfort. Această dependenţă se realizează mai ales atunci când indivizii simt o lipsă de satisfacţie, o lipsă de încredere sau de speranţă. Aceştia încearcă să caute probleme asemănătoare şi parteneri virtuali de discuţie în speranţa rezolvării problemelor personale, dar în momentul părăsirii lumii virtuale constată că problema lor este tot acolo şi nerezolvată ceea ce îi face să revină în faţa aceleiaşi pagini web. O alta problemă a creării dependenţei este şi legată şi de nevoia de comunicare. Începutul secolului XXI a fost marcat de transformări globale în toate domeniile vieţii sociale (economică, politică, spirituală), care au avut un impact semnificativ asupra evoluţiei familiei, a valorilor, a normelor şi a comportamentelor din această sferă cu consecinţe dezastruoase asupra copiilor şi adolestenţilor. Aceştia se văd nevoiţi să îşi împărtăşească problemele doar pe o pagină virtuală, îşi fac prietenii virtuali, preiau o serie din ideile şi comportamentele acestora. Deşi internetul este o importantă resursă educaţională, totuşi nu poate fi controlată dependenţa faţă de acesta şi nici nu poate suplini rolul familiei. Utilizarea îndelungată a calculatorului poate determina tulburări emoţionale: anxietate, iritabilitate, toleranţă scăzută la frustrare, până la depresie. Persoanele care utilizează excesiv calculatorul sunt iritabile, au o toleranţă scăzută la frustrare, sunt într-o permanentă tensiune interioară, dominate de nerăbdare şi nelinişte. Calculatorul acţionează ca un mijloc prin care ei îşi descarcă aceste stări interioare, dar în acelaşi timp le potenţează datorită efectelor negative asupra sănătăţii. Aceste persoane sunt mai timide, manifestă neplăceri fizice, nesiguranţă, vulnerabilitate, iritare 2 . Pe de altă parte, 38,9 % dintre cei care îşi petrec timpul discutând cu prietenii sau făcându-şi noi cunoştinţe prin intermediul calculatorului manifestă complexul de afirmare de sine în plan sexual şi 41,2% manifestă complexul de insecuritate. Astfel, datorită timidităţii, temerilor de a displăcea, imposibilităţii manifestării senzualităţii, fricii de a nu se putea afirma, de a nu fi luat în seamă sau de a fi rănit, luat în derâdere, datorită neîncrederii în propriile forţe, indivizii recurg la mascarea acestor defecte prin intermediul calculatorului. Ei doresc să comunice şi să stabilească relaţii cu celelate persoane, însă complexele lor îi împiedică să se manifeste adecvat atunci când se află faţă în faţă cu persoanele respective. Posibilităţile de manifestare

2 Young, K.S. (1996): Internet addiction: the emergence of a new clinical disorder. Internet Addiction, 2: 12-15

nonverbală prin intermediul calculatorului sunt extrem de avansate, astfel încât utilizatorii îşi pot exprima emoţionalitatea adecvată situaţiei fără ca partenerul de discuţie să perceapă intensitatea reală a emoţiilor lor sau diferenţa între emoţia afişată grafic şi emoţia trăită real. Comunicarea prin intermediul calculatorului permite persoanelor care interacţionează să se prezinte în ce mod doresc şi oferă posibilitatea grafică de exprimare a emoţiilor. În plan social, utilizarea îndelungată a calculatorului duce la tulburări de comportament: retragere socială, introversie, agresivitate verbală sau fizică, comportament exploziv iritant. Găsind atâtea satisfacţii în legătura cu calculatorul copilul/adolescentul începe să renunţe la activităţile sale sociale, de la cele casnice, şcolare până la cele de recreere cu prietenii. Pentru a dezvolta competenţa socială necesară copii trebuie să interacţioneze cu alţii, din această cauză s-a evidenţiat o creştere a numărului „prietenilor electronici” la utilizatorii de calculator odată cu o diminuare a relaţiilor de prietenie care implică interacţiunea socială. Urmărind toate aceste aspecte este de înţeles de ce sindromul Emo a afectat în special adolescenţii cu vârsta cuprină între 12/13-15/16 ani. De ce tocmai această perioadă de vârstă a fost cea mai afectată? Pe lângă elementele subliniate anterior, nu trebuie uitat faptul că din punct de vedere al dezvoltării, „pubetatea şi adolescenţa - specifice pentru a doua decadă a vieţii omului – se caracterizează prin trecerea spre maturizare şi integrarea în societatea adultă, cu solicitările ei sociale, politice, familiale, profeşionale etc. Acest parcurs este cu atât mai sinuos cu cât viaţa omului socială este mai complicată”. 3 ( Şchiopu, U., 2008 p. 168). Se consideră că fiecare stadiu de vârstă are de rezolvat o sarcină speficică sau trece printr-o criză psihosocială, adolescenţa având ca sarcină principală căutarea identităţii. Modul de a se îmbrăca, coafa, atitudinea faţă de muncă anumite expresii emotive sunt privite adesea ca rezultat al unor confuzii de identitate sau pot scoate în evidenţă modul în care societatea se transpune ca formă de expresie asupra adolescentului. Încercând să explice „criza adolesenţei”, psihologii au arătat că adolescenţii trebuie să suporte atât presiuni interne (de natură fizică şi emoţională), cât şi presiuni externe, care vin din partea familiei, profesorilor, grupuli de prieteni. Astfel, un adolescent poate ajunge o persoană frustrată, nemulţumită, dornică să-şi exprime independenţa şi să obţină recunoaştere din partea celorlalţi, totul însă pe un fond de nesiguranţă şi complexe. Alternanţa între putere şi slăbiciune, siguranţă şi nesiguranţă, încredere şi neîncredere, mulţumire şi nemulţumire (până la ură şi/sau depresie) este expresia luptei între „complexele de inferioritate” (normale în dezvoltare) şi dorinţa de putere (de

3 Ursula, Şchiopu, Psihologie modernă, Romania Press, Bucureşti, 2008 p. 168.

asemenea normală în dezvoltare), ”Emo” nefiind de fapt decât o formă de exprimare a

rebeliunii faţă de părinţi”.

Prof. univ. dr. Daniel David, şeful Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie a

Universităţii „Babeş-Bolyai”, consideră că stilul „emo” nu este decât un nume modern al

„crizei adolescenţei”.

Societatea tradiţională făcea mai bine faţă acestor etape normale în dezvoltare (fără

însă a elimina complet aceste „probleme asociate dezvoltării”) prin faptul că adesea

comunitatea familială şi societatea erau mai puţin individualiste şi cu suportul social adecvat

copii, fie treceau mai uşor peste această etapă fie treceau în forme în care „rebeliunea” era mai

puţin vizibilă social (eventual se exprima doar în familie). În culturile vestice tranziţia de la

copilărie la maturitate necesită trecerea prin câţiva ani de adolescenţă, perioadă a vieţii

adeseori descrisă ca fiind cea mai tulburată, cea mai stresantă şi cea mai dificilă dintre toate

stadiile dezvoltării.

În societăţile contemporane, unde individualismul a ajuns la cote foarte mari, copiii îşi

creează ei propriile reţele sociale prin care încearcă să atragă atenţia adulţilor şi să-şi exprime

„rebeliunea”. Una dintre aceste forme de exprimare, fiind stilul „Emo”. În general,

antropologii fac o corelaţie între o perioadă de mare turbulenţă în adolescenţă şi un model

cultural în schimbare, fapt datorat existenţei unor reguli sociale neclare. Ca urmare, grupul

adulţilor dintr-o societate în tranzitie se dovedeşte din ce în ce mai incapabil de a propune

propriilor lor copii o serie de modele şi un sistem de valori pedagogice, profesionale şi morale

care să ţină cont de schimbările permanente care au loc în contemporaneitate.

Anomia socială creează adolescentului motivaţia şi necesitatea confruntării cu regulile

sistemului actual. Gruparea adolescenţilor în „găşti” constituie un afront adus ierarhiei

sociale, în care tinerilor încă nu le este permis accesul. Grupul este pentru adolescent mijlocul

prin care acesta îşi găseşte identificarea, protecţia, exaltarea simtului puterii şi chiar jocul de

rol social. Dar, de fapt, aceşti tineri adolescenţi rămân chiar şi în rindul grupului ca nişte

indivizi solitari, agregaţi laolaltă fortuit şi pentru scurt timp. Conformismul de grup poate să-l

arunce pe adolescent pe nişte căi aberante, astfel încât acesta poate să adopte conduite

agresive, conduite sexuale perverse, consum de droguri etc. Imitaţ ia si modelling-ul constituie

comportamente prevalente în cadrul vârstei tinere. Adolescenţii sunt oricând gata să imite

îmbrăcămintea, expresiile verbale, manierismul şi alte comportamente ale membrilor grupului

sau ale unor figuri populare sau de succes, cum ar fi starurile rock. Din păcate, adolescenţii

sunt vulnerabili în copierea unor acte suicidare ale unor astfel de personalităţi de succes.

Aşadar, stilul „Emo” este un nume care descrie „criza de adolescenţă” într-o societate

contemporană mai individualistă; este o formă de legitimizare a adolescenţilor rebeli care

doresc să atrag atenţie adulţilor şi societăţii că nu mai sunt copii şi/sau că au nevoie de suportul/ajutorul lor printr-un parteneriat nou - nu unul de la adult la copil, ci de la adult la adult”.

Unii adolescenţii adoptă stilul emo în urma unei drame, a unei despărţiri de o persoană iubită, a decesului cuiva drag sau după o mare depresie, dar, în cele mai multe cazuri aceştia îşi însuşesc acest stil pentru ca îl observă la prieteni sau la cei din jur şi simt că îi reprezintă găsindu-şi astfel o identitate. Nu există un motiv anume pentru care a adopta stilul emo, paleta fiind largă, de la problemele de familie şi dificultatea de a te exprima şi de a comunica cu alţii, la drama de a avea o familie dezbinată, părinţi dezinteresaţi sau mult prea ocupaţi pentru a le da atenţie copiilor lor. Gama manifestărilor psiho-clinice întâlnite la tinerii cu sindrom emo este destul de largă, printre fenomenele cele mai înâlnite fiind: dizarmoniile (senzitivul, apaticul, instabilul, astenicul), tulburări nevrotice (anxietatea, fobia socială, tulburarea obsesiv-compulsivă), tulburări de comportament (neglijarea activităţilor importante legate de şcoală sau familie; cheltuirea unor sume de bani pe internet; anticiparea în permanenţă a următoarei date când va fi online; petrecerea unor perioade mari de timp în faţa calculatorului; prezenţa dorinţei persistente sau a eforturilor eşuate de a renua sau diminua utilizarea internetului; verificarea compulsivă a e-mail-ul; renunţarea la activităţi importante ocupaţional, social, recreativ; utilizare continuă în ciuda conştientizării problemelor persistente sau recurente fizice, sociale, ocupaţionale; apariţia simptomelor sindromului de sevraj când nu este în faţa computerului:

agitaţie psihomotorie, anxietate, ideatie obsesivă legată de ce se întâmplă pe internet, fantezii si vise despre internet, (aceste simptome cauzează neplăceri sau tulburări de relaţionare socială, ocupaţională), tulburarile afective (dispoziţia afectivă, inhibiţia gândirii, ideile delirante), acte auto destructive repetitive, schizofrenii. Muzica emo a fost blamată pentru sinucidul adolescenţilor, atât în România, când în 2008 o fetiţă de 12 care frecventa de câteva lui ani grupuri emo s-a sinucis, cât şi în alte ţări. Cel mai cunoscut caz este al fetiţei de 13 ani din Maidstone, Anglia, Hannah Bond, a cărei moarte prin spunzurare a fost explicată, atât de către medicul legist al achetei cât şi de către mama fetiţei, prin fascinaţia faţă de muzica emo şi faţă de lumea care era descrisă pe versurile formaţiilor de gen şi aparenta obsesie faţă de formaţia My Chemical Romance. Ancheta morţii fetiţei a relevat faptul că aceasta ar fi aparţinut unei comunităţi emo on-line, pagina ei de contact cu cei din comunitate prezentând imaginea unei fete emo cu închieturile sângerânde. Mama fetiţei a criticat în special lumea virtuală şi multitudinea site-urilor web dedicate emo, în care sunt vehiculate imagini şi poze explicite care instigă la auto-flagelare şi suicid.

O posibilă explicaţie a suicicului în rândul adolescenţilor poate fi nerecunoaşterea apartenenţei acestora la un grup social sau nerecunoaşterea şi neacceptarea valorilor lor personale de catre cei din jurul lor. În plus, mediul în care trăiesc poate să nu ofere securitate emoţională, să nu-i valorizeze şi să nu îi accepte. Părinţii acestor copii sunt deseori absenţi, exigenţi şi indiferenţi cu ei, unii dintre ei chiar abandonând rolul de părinţi, fie pentru că sunt depaşiţi de situaţie fie vieţii profesionale care le acaparează întreg timpul. Aşa cum afirma psihiatrul Florin Tudose, „Emo” nu este doar un curent ci el a devenit

o „boală” ce are ca principală cauză lipsa de afecţiune din partea părinţilor, lipsa susţinerii şi a modelelor din partea instituţiilor educaţionale. „nu aderă la acest curent un copil care este

iubit, care ştie ce este bucuria vieţii.” „

aceea îşi taie venele cu lama, încearcă să se sinucidă şi, uneori, chiar reuşesc. Moartea este durerea supremă”. Din punct de vedere psiho-patologic, comportamentele de auto-agresiune au însă în spate o tulburare grava de tip depresiv cel mai adesea, în care individul nu-şi poate exprima suferinţa, trauma în cuvinte. Aceasta tendinţă de a-şi provoca durere ar putea merge până la suicid.

Suicidul nu este un comportament care aparţine doar individului ci, este adesea un indicator al unei suferinţe sociale. Durkheim consideră suicidul ca depinde de factorii sociali, numărul de suiciduri fiind determinat de condiţiile sociale, exprimând gradul de coeziune şi de „sănătate mintală” a colectivităţii. Cu cât numărul de suiciduri este mai mare gradul de suferinţă socială este mai mare. În ultimii ani sinuciderea a ajuns să fie principala cauză a deceselor violente din întreaga lume, reprezentând a patra cauză de deces la preadolescenţii cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani şi a treia cauză de deces pentru adolescenţii cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani. Depresia afecteză în prezent 2% din rândul preadolescenţilor şi 5-8 % din adolescenţi, spectrul clinic variind de la simple tristeţe la forme majore de depresie. Cazurile recente de suicid înregistrate în randul adolescenţilor care aparent aparţin subculturii Emo, au atras încă o dată atenţia publicului redeschizând posbilitatea existenţei unei posibile legături între fenomenul social Emo şi apariţia unor tuburări psihice care duc până la comportamentul suicidar în rândul adepţilor acestui fenomen.

Emo transformă plăcerea în durere. De

adolescenţii

Partea a II-a a lucrării, Evaluarea psihoclinică a tinerilor cu

sindrom emo s-a

centrat pe studiul comporativ al adolescenţilor/tinerilor Emo faţă de adolescenţii care nu fac parte din acest curent, încercându-se stabilirea unui profi psihoclinic al tinerilor Emo:

OBECTIVELE CERCETĂRII

a) OBIECTIVE TEORETICO-METODOLOGICE

Identificarea factorilor psiho-sociali care influentează dezvoltarea personalităţii adolescenţilor cu Sindrom Emo ducând la apariţia tulburărilor emoţional-instabile, anxioase, depresive, pasiv-agresive;

Evidenţierea unei relaţii de asociere între adepții Emo și anumite însușiri de personalitate: agresivitatea, depresia, emotivitatea, lipsa de sociabilitatea, iritabilitatea, inhibiția, introversia, labilitatea emoțională și feminitatea;

Determinarea nivelului stimei de sine la adolescenţii cu Sindrom Emo;

Evidenţierea diferenţelor semnificative între adepții emo şi adolescenţii care nu au tangenţă cu stilul emo în privinţa atitudinilor și convigerilor disfuncționale;

Realizarea unei comparaţii între adepții emo și adolescenții fără tangență cu stilul emo cu privire la modalităţile de reacţie interpersonală

b) OBIECTIVE PRACTICE

Evaluarea însuşirilor de personalitea de tip agresivitate, depresie, emotivitate, iritabilitate, etc ale persoanelor identificare cu Sindrom Emo;

Stabilirea tipurilor de atitudini şi convingeri pentru adolescenţii identificaţi cu Sindrom Emo;

Măsurarea nivelului stimei de sine;

Evaluarea modalităţilor de reacţie interpersonală;

Stabilirea planului de consilierea psihologică a adolescenţilor cu Sindrom Emo în vederea reducerii comportamentului deviant:

IPOTEZELE CERCETĂRII

IPOTEZA DE CERCETARE NR.1

Se prezumă că următoarele însușiri de personalitate: agresivitatea, depresia, emotivitatea, lipsa de sociabilitate, iritabilitatea, inhibiția, introversia și labilitatea emoțională se asociază într-o măsură mai mare adepților emo decât adolescenților care nu au tangență cu stilul emo. IPOTEZE derivate:

1.1. Se prezumă că agresivitatea se asociază într-o măsură mai mare adepților emo decât adolescenților care nu au tangență cu stilul emo.

1.2. Se prezumă că depresia se asociază într-o măsură mai adepților emo decât adolescenților care nu sunt adepți emo.

1.3. Se prezumă că lipsa de sociabilitate se asociază într-o măsură mai mare adepților emo decât adolescenților fără tangență cu stilul emo.

1.4. Se prezumă că emotivitatea se asociază într-o măsură mai mare adepților emo decât adolescenților fără tangență cu stilul emo.

1.5. Se prezumă că iritabiltabilitatea se asociază într-o măsură mai mare adepților emo decât adolescenților fără tangență cu stilul emo.

1.6. Se prezumă că inhibiția se asociază într-o măsură mai mare adepților emo decât adolescenților care nu sunt adepți emo.

1.7. Se prezumă că introversia se asociază într-o măsură mai mare adepților emo decât adolescenților care nu sunt adepți emo.

1.8. Se prezumă că labilitatea emoțională se asociază într-o măsură mai mare adepților emo decât adolescenților care nu au tangență cu stilul emo.

IPOTEZA DE CERCETARE NR.2

Se prezumă că adepții emo, comparativ cu adolescenții care nu sunt adepți emo, sunt mult mai înclinaţi spre atitudini și convigeri disfuncționale. IPOTEZE DE LUCRU:

1.1. Se prezumă că agresivitatea se asociază într-o măsură mai mare adepților emo decât adolescenților care nu au tangență cu stilul emo.

1.2. Se prezumă că depresia se asociază într-o măsură mai mare adepților emo decât adolescenților care nu sunt adepți emo.

1.3. Se prezumă că lipsa de sociabilitate se asociază într-o măsură mai mare adepților emo decât adolescenților fără tangență cu stilul emo.

1.4. Se prezumă că emotivitatea se asociază într-o măsură mai mare adepților emo decât adolescenților fără tangență cu stilul emo.

IPOTEZA DE CERCETARE NR.3

Se prezumă adepții emo au stimă de sine scăzută comparativ cu adolescenții care nu au tangență cu stilul emo. IPOTEZE DE LUCRU:

1.1. Se prezumă că agresivitatea se asociază într-o măsură mai mare adepților emo decât adolescenților care nu au tangență cu stilul emo.

1.2. Se prezumă că depresia se asociază într-o măsură mai mare adepților emo decât

adolescenților care nu sunt adepți emo.

1.3. Se prezumă că lipsa de sociabilitate se asociază într-o măsură mai mare adepților

emo decât adolescenților fără tangență cu stilul emo.

1.4. Se prezumă că emotivitatea se asociază într-o măsură mai mare adepților emo

decât adolescenților fără tangență cu stilul emo.

IPOTEZA DE CERCETARE NR.4

Se prezumă că între adepții emo și adolescenții fără tangență cu stilul emo există o

diferență semnificativă cu privire la modalităţile de reacţie interpersonală.

IPOTEZE DE LUCRU:

4.1. Se prezumă că adepții emo, comparativ cu adolescenții fără tangență cu stilul

emo, sunt mai puţin orientaţi spre o reacţie constructivă, asertivă.

4.2. Se prezumă că adepții emo spre deosebire de adolescenții fără tangență cu acest

stil sunt mult mai orientaţi spre atitudinea de fugă.

INSTRUMENTE CERCETĂRII

Au fost utilizate:

1. Inventarul de personalitate Freiburg FPI;

2. Scala de atitudini și convingeri (ABS II);

3. Scala Rosenberg pentru evaluarea autostimei;

4. Chestionar pentru cunoaşterea celor patru modalităţi de reacţie: fugă, atac,

manipulare, asertivitate (adaptat de M. Roco, 2004, după Chalvin, 1992).

EŞANTION

Cercetarea începe în prima etapă de un număr de 500 de adolescenţi, din şcolile şi

liceele din oraşele Bucureşti şi Constanţa. Analiza datelor preliminare au evidenţiat

fenomenul doar la 163 din subiecţi. Din aceştia, 100 de subiecţi făceau parte din Emo copiat

şi doar 63 din categoria Emo real. Dacă la început puteau fi ident ificaţi cu uşurinţă pe holorile

liceului, datorită criticilor aduse curentului Emo, cei mai mulţi dintre adolescenţii intervievaţi

au refuzat să îşi decline apartenenţa de aceea alegerea a fost dificilă. Apariţia curentului anti-

emo, în anul 2009, dar şi a represaliilor împotriva adepţilor, au determinat retragerea din

cercetare a unui număr de 103 subiecţi.

Lotul de cercetare final a fost compus din 60 de tineri, un număr de 34 fiind de la Liceul

de Artă din Constanţa, 24 de la Colegiul Tehnic „Petru Maior” Bucureşti, iar 2 de la

Universitatea Ovidius „Constanţa”. Subiecţii au fost impărţiţi în două loturi astfel 30 adepți ai stilului emo (15 subiecţi din Bucureşti, 15 din Constanţa) și 30 de adolescenți care nu au tangență cu acest stil (15 subiecţi din Bucureşti şi 15 din Constanţa) Alegerea adolescenților am realizat-o, în principal, pe baza declarării preferinței muzicale și a recunoașterii statutului de adept ori nu al subculturii emo. În ceea ce privește distribuția pe sexe, dintre cei 30 de adolecenți, adepți ai stilului emo 17 (57.67%) sunt de sex masculin, iar 13 (43.33%) de sex feminin, iar dintre cei 30 de adolescenți fără tangență cu acest stil 16 (53.33%) sunt de sex masculin și 14 (46.67%) de sex

feminin. Subiecții au vârsta cuprinsă între 13 și 24 de ani, instruire diferită (fie urmeză cursul gimnazial, liceal, universitar). În ceea ce priveşte opţiunea pentru oraşe, am ţinut cont că în oraşele capitale de judeţ influenţele sunt mai puternice, iar autorităţile scad controlul din cauza numărului foarte mare de indivizi. Trebuie menţionat faptul că participarea în realizarea acestui studiu a fost voluntară, făcându-se prin exprimarea unui acord scris. Ancheta socială realizată pe subiecţii investigaţi a reliefat şi alte date după cum urmează:

În ceea ce priveşte situaţia familială diferenţele între cele două loturi nu sunt

diferenţe seminificative. În cazul tinerilor emo, 67% din subiecţi provin din familia

biparentale, faţă de 73% din subiecţii fără tangentă emo, 33% provin din familia monoparentale, faţă de 23% din subiecţii fără tangenţă emo.

În ceea ce priveşte situaţia ocupaţională a părinţilor, constatăm că în cazul

adolescenţilor emo, 60% provin din familia în care ambii părinţi lucrează aflându-se în întreţinerea acestora, faţă de un procent de 34% în cazul tinerilor fără tangentă cu acest stil. Proporţia se schimbă în ceea ce priveşte lipsa locului de muncă, fiind vorba de 7% în cazul

tinerilor emo şi 13% în cazul tinerilor fără tangenţă cu acest stil. Avem şi situaţii în care

tinerii se întreţin singur, fie au un job part-time, fie în cazul a 3 dintre subiecţii fără tangenţă cu stilul emo.

În ceea ce priveşte situaţia locativă, 65% din tinerii emo, locuiesc cu familiile lor,

faţă de 70% la tinerii fără tangenţă cu acest stil; 29% dintre tinerii emo se află în grija rudelor, faţă de 13% din tinerii care un au legătură cu acest stil, deoarece părinţii se află la muncă în străinătate. Există şi situaţii în care tinerii locuiesc cu prietenii acestora, folosind apartamente sau garsoniere în chirie.

Cea mai interesantă situaţie o găsim în cazul petrecerii timpului liber. 63% din

tinerii emo, preferă internetul, care poate ajunge şi la 10-12 ore pe zi, faţă de 37% în cazul

tinerilor care un au legătură cu acest stil. Este remarcat că proporţia se inversează atunci când este vorba de petrecerea timpului liber alături de prieteni. 38% din tineri nonemo preferă să

iasă cu prietenii, faţă de 23% în cazul tinerilor emo. Televizorul sau studiul trec pe ultimul loc în preferinţe. Foarte mulţi dintre subiecţi au declarat că folosesc internetul un doar pentru a comunica cu ceilalţi, dar şi pentru a studia.

În ceea ce priveşte consumul de substanţe, 13 tineri emo, au declarat că fumează în

mod permanent, în două cazuri s-au semnalat şi consumuri de etno-botanice ocazional. Datele culese ne-au permis să ne formăm o imagine de ansablu asupra mediului social şi prefenţial al subiecţilor.

PREZANTAREA, ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR EXPERIMENTALE

În cazul ipotezei numărul 1, s-a urmărit identificarea unor însuşiri de personaliate specifice adepţilor emo. Pentru testare s-a folosit Inventarul de Personaliate Freiburg (FPI) şi au fost evidenţiate următoarele aspecte:

FPI – 2: agresivitate, imaturitate emoţională

53% din adepţii emo au manifestat o agresivitate crescută şi 46,7% o agresivitate

medie, pe când în cazul adolescenţilor fără tangenţă emo, avem o proporţie de 73% pentru agresivitate medie şi 23,3% pentru agresivitate ridicată, observându-se că procentul adepţilor

emo cu agresivitate ridicată este cu 30 de puncte procentuale mai mare decât al adolescenţilor care nu au legătură cu acest stil;

În ceea ce priveşte asocierea dintre aderarea la stilul emo şi gradul de agresivitate s-

a remarcat că agresivitatea se asociează într-o proporţie de 10 % cu aderarea la stilul emo; în acest caz, ipoteza de nul a fost respinsă şi s-a confirmat ipoteza specifică, conform căreia agresivitatea se asociează într-o mai mare măsură adepţilor emo decât adolescenţilor fără tangenţă la acest stil.

FPI 3: depresivitate

66,7% dintre adepţii emo manifestă o depresivitate ridicată şi 33,3% manifestă o

depresivitate medie, pe când în cazul adolescenţilor care nu aderă la acest stil, doar 3,3% manifestă o depresivitate ridicată şi 43,3% o depresivitate medie, procentul adepţilor emo fiind cu 63.4 puncte procentuale mai mare decât al adolescenţilor care nu aderă la acest stil;

Ipoteza de nul a fost respinsă şi s-a confirmat ipoteza specifică, depresivitatea asociindu-se într-o proporţie de 54% cu aderarea la stilul emo.

FPI 4: sociabilitate

75,8% dintre adepţii emo, manifestă o sociabilitate scăzută şi 24,2% o sociabilitate

medie, în timp ce 24,2% manifestă o sociabilitate scăzută în cazul adolescenţilor care nu au tangeţă cu stilul emo, 76,7% manifestă o sociabilitate medie şi doar 13,3% manifestă o sociabilitate ridicată, procedentul adepţilor emo care manifestă o sociabilitate scăzută cu 65,8 puncte procentuale mai mare decât adolescenţii care nu aderă la acest stil;

Cu privire la relaţia de asociere dintre sociabilitate şi aderarea la stilul emo, ipoteza specifică se confirmă, lipsa de sociabilitate se asociază într-o proporţie de 46% cu aderarea la stilul emo.

FPI 5: emotivitate, frustrare

63,3% din adolescenţii emo manifestă o emotivitate medie şi 36,7% o emotivitate

scăzută, pe când în cazul adolesenţilor fără tangenţă emo doar 20% manifestă o emotivitate medie şi 80% o emotivitate scăzută, procentul adepţilor emo care manifestă o emotivitate medie fiind cu 43.3 puncte procentuale mai mare în cazul adolescenţilor emo;

În ceea ce priveşte relaţia de asociere, ipoteza specifică s-a confirmat, emotivitatea asociindu-se în proporţie de 18% cu aderarea la stilul emo. FPI 6: calm, echilibru, încredere în sine

70% dintre adepţii emo au manifestat un nivel scăzut al calmului şi 30% un nivel

mediu, pe când în cazul adolescenţilor nonemo, 53,3% au un nivel mediu şi 6,7% au un nivel

scăzut, procentul adepţilor emo care manifestă un nivel scăzut al calmului este cu 63.3 puncte procentuale mai mare decât al adolescenţilor care nu aderă la acest stil;

Confirmarea ipotezei specifice relevă că în ceea ce priveşte relaţia de asociere

iritabilitatea se asociază în proporţie de 49% cu aderarea la stilul emo. FPI – 8: inhibiţie, tensiune

46,7% dintre adepţii emo au un nivel al inhibiţiei mediu şi 53,3% ridicat, pe când în

cazul adolescenţilor fără tangenţă emo avem un procent de 60% pentru nivelul mediu şi 40% pentru nivelul mediu, nivelul ridicat al inhibiţiei fiind cu 53,3 puncte procentuale mai mare

decât al adolescenţilor care nu aderă la acest stil;

Confirmarea ipotezei specifice relevă că inhibiţia se asociază în proporţie de 46% cu aderarea la stilul emo;

FPI E: extraversie-introversie

70% din adolescenţii emo au un nivel scăzut al extraversiei şi 30% un nivel mediu,

pe când la adolescenţii fără tangenţă emo, nivelul 76,7% din subiecţi au un nivel mediu al extraversiei şi 23,3% un nivel ridicat, în acest caz, procentul adepţilor emo care manifestă un

nivel scăzut al inhibiţiei, arătând că în cazul adolescenţilor emo introversia fiind cu 70 de puncte procentuale mai mare decât al adolescenţilor nonemo;

Relaţia de asociere, confirmată de ipoteza specifică, arată că introversie se asociază în proporţie de 54% cu aderarea la stilul emo.

FPI N: labilitate emoţională

În rândul adolescenţilor emo, am întâlnit un nivel ridicat al labilităţii emoţionale în

proporţie de 63,3% şi un nivel mediu în proporţie de 36,7%, în timp ce în cazul adolescenţilor nonemo, procentul este 46,7% nivel scăzut şi 53,3% nivel mediu, procentul adepţilor emo în cazul labilităţii emoţionale fiind cu 63,3 puncte procentuale mai mare decât al adolescenţilor emo;

S-a confirmat ipoteza specifică, iar cu privire la realaţia de asociere, labilitatea emoţională se asociază în proporţie de 54% cu aderarea la stilul emo.

Ipoteza nr. 2, a urmărit o comparaţie între adolescenţii emo şi adolescenţii nonemo, privind atitudinile şi relaţiile disfuncţionale. Testarea s-a efectuat folosind Scala de atitudini şi convingeri (ABSII) şi a evidenţiat următoarele aspecte:

Indicii statistici pentru cele două eşantioane au arătat o medie de 169,37 şi o abatere

standard de 21, 984, pe când în cazul adolescenţilor nonemo, media a fost 14,33 si abaterea de

19,466;

Distribuţia frecvenţei valorilor deplasată uşor spre dreapta, reliefează că valoarile

mai mari înregistrate în cazul adepţilor emo demonstrează că posibilităţile de realizare a

atitudinilor şi convingerilor disfuncţionale sunt mai mari;

Testul Leven al similarităţii varianţelor a arătat confirmarea ipotezei, adolescenţii

emo fiind mai înclinaţi spre atitudini şi convingeri disfuncţionale faţă de adolescenţii care

nu au tangenţă cu acest stil;

Ipoteza nr.3, a pornit de la prezumţia că adolescenţii emo au o stimă de sine scăzută. Pentru testarea ipotezei s-a utilizat Scala Rosenberg:

Pentru adepţii emo, media a fost de 46 cu o abatere standard de 8,910, faţă de media 58, 03 şi abaterea standard de 10,549 în cazul adolescenţilor nonemo;

Distribuţia frecvenţei valorilor este uşor deplasată spre dreapta în cazul

adolescenţilor emo, faţă de o deplasare spre stânga în cazul adolesenţilor nonemo, acest lucru evidenţiind că valorile mai mari în cazul adolescenţilor emo, arătând posibilităţi mai mari de

producere;

Folosirea testului Kolmogov-Smirnov şi a testului Levene pentru similarităţile

varianţelor, a dus la confirmarea ipotezei conform căreia stima de sine scăzută se asociază în

mai mare măsură adolescenţilor emo, faţă de adolescenţii nonemo. Ipozeta nr. 4 a scos în evidenţă câteva modalităţi de reacţie interpersonală în cazul adolescenţilor emo, comparativ cu adolescenţii nonemo. Pentru testare s-a folosit Chestionarul pentru cunoaşterea celor patru modalităţi de reacţie: fugă, atac, manipulare, asertivitate (adaptat de M. Roco, 2004, după Chalvin, 1992). Rezultatele au arătat următoarele:

Reacţia constructiv, asertivă

valorile indicilor statistici de start, pentru cele două eşantioane: pentru adepţii emo

media este 4.5, iar abaterea standard este 2.378, iar pentru adolescenţii care nu aderă la acest stil media este 7.8, iar abaterea standard este 2.335;

distribuţia frecvenţei valorilor este deplasată spre dreapta în cazul adolescenţilor

emo, iar pentru adolescenţii care nu aderă la acest stil distribuţia frecvenţei valorilor este

deplasată uşor spre stânga, valoarea mică, în cazul celui de-al doilea eşantion indicând faptul că repartiţiile de frecvenţe se apropie de distribuţia normală, pe când în cazul primului eşantion, distribuţie anormală şi valoarea mai mare în cazul adepţilor emo arătând că acesta are probabilităţi mai mari de realizare;

testul neparametric U Mann-Whitney, a confirmat ipoteza conform căreia adepții

emo au scoruri semnificativ mai mici în ceea ce priveşte modalitatea de reacţie constructivă,

asertivă faţă de adolescenții nonemo.

atitudinea de fugă

Indicii statistici de start, pentru cele două eşantioane au arătat că pentru adepţii emo

media este 7.43, iar abaterea standard este 2.7, iar pentru adolescenţii nonemo media este

4.23, iar abaterea standard este 2.825;

Pentru adepţii emo distribuţia frecvenţei valorilor este deplasată uşor spre dreapta,

iar pentru adolescenţii care nu aderă la acest stil o distribuţie a frecvenţei valorilor deplasată uşor spre stânga, valoarea mai mare în cazul adepţilor emo reflectând şi probabilitatea mai

mare de realizare.

testului neparametric U Mann-Whitney, a confirmat ipoteza conform căreia adepții

emo spre deosebire de adolescenții fără tangență cu acest stil sunt orientaţi spre atitudinea

de fugă. Testarea şi validarea ipotezelor ne-a permis să realizăm un profil al personalităţii adolescentului emo.

În comparaţie cu adolescenţii fără tangenţă emo, în rândul adolescenţilor cu

sindrom emo pot fi întalnite următoarele trăsături de personalitate:

Tendinţa spre acte de auto/agresiune corporală, impulsivitatea, nestăpânirea,

exaltarea, imaturitatea emoţională ţinând cont de faptul că deseori au fost indicate ca aspecte

definitorii pentru aceşti adepţi tendinţa spre auto-mutilare sau suicid;

Un nivel ridicat al depresivităţii indică stări depresive, tensionale, pesimiste,

nemulţumire, iritabilitate, apatie, anxietate, singuratate, putere de concentrare redusă,

complexe de inferioritate, sentimente de culpabilitate, fiind aspecte care imprimă specificitate

comportamentului adoptat de către aceştia:

Lipsă de sociabilitate în general, deşi sunt bine intenţionaţi, nu foarte

comunicativi, evită să se certe. Nu au prea mulţi prieteni, deseori par trişti şi dezinteresaţi şi

preferă, în unele situaţii, să stea singuri decât să încerce să iniţieze o conversaţie. Se manifestă

deschis atunci când sunt abordaţi, dar sunt reţinuţi în a oferi detalii personale;

Tendinţa spre o emotivitate de tip mediu, care oscileaza între stări de

iritabilitate, tensiune, susceptibilitate, emotivitate, toleranţa redusă la frustrare, nelinişte,

nerăbdare, tendinţa spre furie, agresivitate, afecte violente şi stări de impulsivitate redusă,

calm, stăpânire emoţională, toleranţă mare la frustrare. Prin nivelul scăzut al calmului,

indicând iritabilitatea adepţii emo sunt mult mai orientaţi spre susceptibilitate, decepţie,

supărare, descurajare, îngrijorare, pesimism, tendinţa de a se simţi deranjat şi pus în situaţii

penibile.

Nivel ridicat al inhibiţei indică faptul că aceştia se simt inhibaţi în situatii

sociale şi, în general, de interacţiunea socială. Interacţioneaza greoi şi fara plăcere cu

persoane cu care nu se cunosc, încheie cu greutate prietenii, intra în discuţii cu timiditate şi

participă la ele monosilabic. Sunt uşor de pus în dificultate, sunt deseori anxioşi şi se înroşesc

cu uşurinţă.

Nivel scăzut al extraversiei, sunt persoane reţinute în interacţiunea sociala, se

simt mai bine când îşi petrec timpul singure decât în compania altor persoane., sunt liniştite şi

serioase, necomunicative în conversaţie, mai degrabă controlate decât impulsive,

neîntreprinzatoare.

Nivel ridicat al abilităţii emoţionale demonstrând multe probleme şi conflicte

interne. Pe de o parte sunt excitabili şi usor de provocat, pe de alta parte se simt astenici,

lipsiţi de energie sau neparticipativi. Starea lor psihologică este deseori labilă şi lipsită de

echilibru. Atunci când nu sunt excesiv de labili, starea lor psihologică primară este una de

apăsare sau angoasă. Se gândesc mult într-un ton pesimist la propriile condiţii de viaţă, sunt

înclinaţi spre pesimism, se simt neînteleşi de cunoscuţi sau de membrii familiei. Îşi fac dese şi

serioase griji cu privire la starea lor de sănătate, deseori simţindu-se depăşiţi de evenimente,

stresaţi, nervoşi.

Nivel scăzut al stimei de sine, au păreri despre sine mai puţin pozitive, îşi

valorizează superior trăsăturile negative şi le devalorizează pe cele pozitive, au concepte de

sine mai puţin clare şi mai puţin articulate, fiind astfel mai puţin siguri atât în legătură cu

atributele pozitive cât şi în legătură cu cele negative.

Relaţiile interpersonale sunt mai puţin satisfăcătoare din punct de vedere

emoţional din cauza stilului non-asertiv spre care tind, nu ajută la îndeplinirea obiectivelor,

ţinând cont şi de intereselor partenerilor nu întotdeauna convergente, nu conferă încredere în

forţele proprii şi măreşte numărul ocaziilor care creează anxietate şi trăiri emoţionale

negative.

Preferă o atitudine de fugă, la baza acestor manifestări aflându-se teama de a

nu fi judecat de ceilalţi, ca şi supărarea intensă resimţită în cazul unui eventual eşec - pentru a

le evita aceştia preferă să se supună hotărârii celorlalţi.

Ultimul capitol al lucrării se centrează pe găsirea unor Modalităţi de intervenţie în

cazul tinerilor cu sindrom Emo. Interventia terapeutică trebuie să includă psihoterapia,

antrenamentul abilităţilor sociale, educaţia parintilor, şi modificarea programului educaţional

al adolescentului cu sindrom Emo. Psihoterapia poate ajuta tânărul Emo să îşi controleze

emoţiile, trăirile, agresivitatea, să moduleze comportamentul social şi să fie mai productiv, să

îşi îmbunăţăţească imaginea de sine, stima de sine, să reducă gândurile negative şi să

îmbunătăţească capacitatea de rezolvare a problemelor.

İntervenţia trebuie realizată de către o echipă de specialişti, unde un rol important îl

vor avea psihologul şi consilierul şcolar. Aceştia vor evalua cazul şi vor colabora cu cadrele

didactice şi familia sau persoana în grija careia se află subiectul. De preferat este să existe un

responsabil al cazului care sa permită fluxul informaţional continuu între membrii echipei de

intervenţie.

Pentru că nu au fost elaborate până acum cercetări, statistici, programe sau planuri de

intervenţii pentru adolescenţii cu sindrom emo, un alt plus al lucrării noastre constă în

stabilirea măsurilor de consiliere folosind atât tehnici din psihoterapia cognitiv-

comportamentală, cât şi tehnici din psihoterapia experienţialistă, elaborându-se programe de

lucru pentru adolescenţi. S-a optat pentru consilierea de grup, considerându-se ca fiind mai

eficientă în acest caz.

Neaşteptat a fost că la sfârşitul programul de intervenţie, adolescenţii cu care am lucrat

au conştientizat că unele manifestări sunt datorate creşterii, că pot trece peste obstacole

comunicând cu adulţii şi dacă încearcă să îşi explice şi să mărturisească trăirile pe care le au. S-a constatat modificarea cogniţiilor iraţionale producându-se reducerea intensităţii emoţiilor negative disfuncţionale sau chiar dispărând, precum şi o diminuare a frecvenţei comportamentelor ce caracterizează simptomatologia depresiei. Pentru că o parte din cercetare s-a realizat la Liceul de Arta din Constanţa, trebuie să menţionăm, eficacitatea tehnicilor de terapie experienţială, întrucât ele s-au pliat pe profilul vocaţional al tinerilor. Astfel, cei de la arte plastice au şi-au exprimat trăirile prin intermediul desenului, cei de la clasele de intrumente prin intermediul muzicii, iar cei de la coregrafie prin intermediul motricităţii. Au fost realizate postere, colaje, piese de teatru. La sfârşitul programului, foarte mulţi dintre tineri s-au înscris în activităţi de voluntariat, încercât astfel să îi conştientizeze şi pe ceilalţi asupra pericolului la care se expun folosind nechibzuit internetul sau preluând modelele fabricate de mass-media, literatură sau artă. Deşi fenomenul emo, a scăzut în intensitate, un rol avându-l şi campania negativă din mass-media, problema tinerilor nu este încă rezolvată, pentru că acest fenomen nu a fost pe deplin cercetat la momentul apariţiei, ceea ce ne facem să credem că el va reapare sub o altă formă, dar de data aceasta mult mai violentă. Faptul că astăzi adolescenţii refuză să îşi declare apartenenţa emo, asta nu înseamnă că ei au dispărut. Afirmaţia este confirmată de sitte-urile de socializare, unde adolescenţii emo continuă să existe în grupuri restrânse şi unde acceptul de apartenţă la grup se primeşte foarte greu. În condiţiile în care adolescenţa este considerată o perioadă de criză şi cei mai multi adolescenţi „sunt lăsaţi singuri acasă” sau sunt lipsiţi de sprijin familial şi social, iar la nivel naţional nu există statistici şi nici programe de intervenţie este posibil ca aceste fenomene de tip emo să reapară, de aceea considerăm că este important să existe ghiduri explicative care să fie adresate atât educatorilor cât şi părinţilor şi chiar adolescenţilor

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Adelman, H., and Taylor, L. , About Emo Youth Subculture, the School Mental Health Project, Dept. of Psychology, UCLA, Los Angeles, CA, 2009;http://smhp.psych.ucla.edu/pdfdocs/youth/emo.pdf,AGABRIAN, M., [2003], Sociologie generală, Editura Institutul European, Iaşi.

2. Albu, M. - Construirea şi utilizarea testelor psihologice, Editura Clusium. 1998;

3. Allport, D.A. -Visual attention. In M.I. Posner Foundations of cognitive neuroscience. Cambridge MA:MIT Press, 631-682. 1989;

4. Andersen, M., Jenkins, M., Dance of Days. Two Decades of Punk in the Nation's Capitol, Soft Skull Press, New York, 2001;

5. American Psychiatric Association Diagnostic and statistical manual of mental disorders, 4th ed Revised, Washington DC, American Psychiatric Association;

6. Anitei M.-Psihologie experimentala, Ed. Polirom, Iasi, 2007;

7. Baars, B. A cognitive theory of consciousness. Academic Press, 78-98, 137-145. 1988

8. Baddeley, A.D., & Hitch, G.J. Developments in the concept of working memory. In Neuropsychology , 14, 485-493. 1994,

9. Barrickman L Disruptive behavioural disorders. Pediatr Clin North Am, 2003, 50, 1005-

1011;

10. Bower, A.M. / Hayes, A, 1998 Mothering in families and without a child ith disability, International journal of disability and education, 1998, 45; 313-322;

11. Bunning, S., The attack of the clones: an emo-lution in the fashion industry", Newspace, University of Queensland, School of Journalism and Communication, http://www.newspace.uq.edu.au/modules.php?op=modload&name=News&file=article&si d=288, 2006;

12. Bushman, B.; Baumeister, R.; Thomaes, S.; Ryu, E.; Begeer, S.; West, S., [2009], Self- esteem and aggression, http://www.sitemaker.umich.edu/brad.bushman, accesat la data:

10.12.2009.

13. Chelcea, S. (coord.) , Psihosociologie. Teorii, cercetări, aplicaţii, Editura Polirom, Iaşi,

2008;

14. Chelcea, S. , Un secol de cercetări psihosociologice, Editura Polirom, Iaşi, 2002;

15. Cohen, J., “Sunny Day Real Estate: Diary”, în Nude as the News (2001),

16. David, D. - Psihologie clinică şi psihoterapie. Editura Polirom, Iaşi. 2006;

17.

David, D. - Tratat de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale. Editura Polirom Iaşi,

2006;

18. DeRogatis, J. (2001), "Emo (The Genre That Dare Not Speak Its Name)" în Guitar World (1999), http://www.jimdero.com/OtherWritings/Other%20emo.htm,

19. DeSocio, Janiece E. - Accessing Self-development through Narrative Approaches in Child and Adolescent Psychotherapy în , Journal of Child and Adolescent Psychiatric Nursing, (2005) Apr.-Iun.

20. Dolan,M. - Relationship between 5-HT function and impulsivity and aggression in male offenders with personality disorders, in The Bristish Journal of Psychiatry, 178, 2001, p.

352-359;

21. Doron, R., Parot, F. , Dicţionar de psihologie, Editura Humanitas, Bucureşti, 1999;

22. Dragos Carneci - Demascarea Secolului -; Ce face Creierul din noi?”, 2004;

23. D.S.M - IV -; TR” (Manual de diagnostica si statistica a tulburarilor mentale), Ed. Asociatiei Psihiatrilor Liberi din Romania, 2000;

24. Dumitru, Al. I. Consilierea Psihopedagogica. Bazele teoretice si sugestii practice, Ed. Polirom, Iaşi, 2008;

25. Durkheim, E – Despre sinucidere, Ed. Institutul European, Iaşi, 1993;

26. Egeth & Yantis - Visual attention: Control, Representation and Time course. In Psichological Review , vol. 48,269-279. 1997;

27. Epston David, White Michael - Termination as a Rite of Passage: Questioning Strategies for a Therapy of Inclusion" în "Constructivism in Psychotherapy", vol. editat de Neimeyer Robert A. si Mahoney Michael J. 1999;

28. Epston D., Lobovitz D, Freeeman J. - ANNALS OF THE NEW DAVE: Status: abled, disabled, or weirdly abled", articol în arhiva Dulwich Centre 1997 http://www.narrativeapproaches.com,

29. Fletcher JM, Shaywitz SE, Shaywitz BA Comorbidity of learning and attention disorders. Pediatr Clin North Am, 1999, 46, 885-897;

30. Gavreliuc, A., De la relaţiile interpersonale la comunicarea socială. Psihologia socială şi stadiile progresive ale articulării sinelui, Editura Polirom, Iaşi, 2006;

31. Gelder, K. (ed.) (2005), The subcultures reader, Routledge, New York;

32. Goleman, D – Inteligenţa emoţională, Ed. Curtea Veche, Bucuresti, 2005;

33. Golu, P. (1974), Psihologie socială, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;

34. Greydanus DE, Patel DR, Pratt HD Behavioural pediatrics, part II. Pediatr Clin North Am, 2003, 50, XIII-XVII;

35. Greenwald, A. Nothing Feels Good: Punk Rock, Teenagers, and Emo, St. Martin's Griffin Press, New York, 2003;

36. Grillo, I., "Mexico's Emo-Bashing Problem" în Time (2008),

37. Holdevici, Irina – Ameliorara performanţelor individuale prin tehnici de psihoterapie, Ed. orizinturi, Bucureşti, 2000;

38. Holdevici, Irina – Gândirea pozitivă, Dual Tech, Bucureşti, 2000;

39. Key, Ellen – Secolul copilului, EDP Bucureşti,1987;

40. Ilut, P., Valori, atitudini și comportamente sociale, Editura Polirom, Iași, 2004;

41. Ionescu, G. –Tulburările personalităţii, Ed. Asklepios, Bucureşti,1997;

42. Kurland, J., “The Scene is now Emo-Core” în CMJ New Music Monthly (1998), http://www.oklahoma.net/~jlondon/sdre.html, 2001

43. La

(2007),

Gorce,

T.,

"Finding

Emo"

în

The

New

York

Times

anted=1, 2007

44. Levitchi, C., Despre anomie şi “fenomenul” emo, http://www.all-news.ro/societate/despre- anomie-si-fenomenul-emo.html?1;2328, 2008

45. Macavei, B., Scala de atitudini și convingeri II – ABS II. Date preliminare pentru populația de limbă română, în Romanian Journal of Cognitive and Behavioral Psychotherapies, Vol. 2, No. 2 /2002,

46. Messick, S. -Validity of Psychological Assessment. Validation of Inferences From Persons’ Responses and Performances as Scientific Inquiry Into Score Meaning. American Psychologist, 50, 741-749. 1995;

47. Michaels, S., Russia wages war on emo kids în The Guardian (2008), http://www.guardian.co.uk/music/2008/jul/22/russian.emo, 2008;

48. Miclea, M. - PsihologiaCognitivă – Modeleteoreticoexperimentale, EdituraPolirom, Iaşi.

1999;

49. Milea, S. Profilaxia primara a tulburarilor psihice la copil si adolescent , vol 1 Editura Stiintelor Medicale, Bucureşti, 2006;

50. Milliken, B., Merikle, M, Joordens, S. &Seiffert, E. - Selective attention: a reevaluation of the implications of negative priming. In Psychological Review. Nr.2,75-92, 1988

51. Milcu, M., Psihologia relaţiilor interpersonale: competiţie şi conflict, Editura Polirom,

2005Iaşi.

52. Mitrofan, N. -Psihometriasidirectiileei de dezvoltare la inceput de milenium, in "Psihologia la inceput de milenium", Ed.Polirom, Iasi, 2001;

53. Mitrofan, N., Mitrofan L. - Testareapsihologica. Inteligentasiaptitudinile, Ed. Polirom, Iasi,

2005;

54. Mitrofan, Iolanda– Cursa cu obstacole a dezvoltăriiumane, Ed. Polirom, Iaşi, 2006;

55. Mitrofan, Iolanda.,Nuţă, A., - Consilierepsihologică. Cine, ceşi cum?, Editura SPER, Bucureşti, 2005;

56. Mitrofan, Iolanda- Psihopatologia, psihoterapiasiconsiliereacopilului - abordareexperientiala, Ed. SPER, Bucuresti, 2001;

58. Morgan AMDiagnosis of attention-deficit/hyperactivity disorder in the office. PediatrClin North Am, 1999, 46, 871-884;

59. Munteanu, A. Din nou despre capcanele şi rătăcirile adolescenţei în Revista de Psihologie Şcolară, 03/2009, pp. 28-33, Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2009;

60. Muro,J.,Kottman,T. - Guidance and Counseling in the Elementary and Middle School. Dubuque,IA:Brown&Benchmark, 1995;

61. Musu, I., Taflan, A. (coord.)- Terapia educationala integrata, Ed. Pro Humanitate, 1997;

62. Neacşu I., - Conduita hiperactivă la copii:Abordare metodologic – explicativă şi repere de analiză psiho-pedagogică, Rev. “Învăţământul preşcolar”, nr.3 – 4 / 2006;

63. Neumann, S. (2001), “Sonic Youth: Sister 1987”, în InkBlot Magazine (2001), http://www.big-shot.com/inkblot/rev-archive/Sonic_Youth_Sister.htm,

64. Păunescu, C. – Agresivitatea şi condiţia umană, Editura Tehnică, Bucureşti,1994;

65. Phillipov, M. (2009), “Just emotional people”? Emo culture and the anxieties of disclosure, în Media/Culture Journal, 12(5), http://journal.media-culture.org,

MSNBC,

66. Popkin,

H.

(2006),

"What

Exactly

Is

'Emo,'

Anyway?",

MSNBC.com.

67. Predescu, V – Psihiatrie, Editura Medicală, Bucureşti, 1989;

68. Rascanu , Ruxandra: -Psihologie si Comunicare - Editura Universitatii din Bucuresti, Editia a III a, Bucuresti, 2007;

69. Rascanu, Ruxandra -Psihologie Aplicata - Editura Universitatii din Bucuresti, Editia a III a, Bucuresti, 2007;

70. Rascanu, Ruxandra - Introducere in Psihodiagnoza clinica” – partea I-a si a II-a, Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, 2007;

71. Răşcanu, Ruxandra- Introducere în psihologia aplicata, Ed. Ars Docendi, Bucuresti, 2000;

72. Răşcanu, RuxandraPsihologie medical si Asistenta socială , Editura "Stiinta si Tehnica S.A.". Bucuresti, 1996;

73. Rascanu, Ruxandra -Psihologia sanatatii: de la credinte si explicatii la sisteme de promovare a ei” ; „Psihologia la raspântia meleniilor” (sub red. M. Zlate) Collegium, Editura Polirom, Iasi, 2001;

74. Simon, L., Kelley, T. Everybody Hurts: An Essential Guide to Emo Culture, Harper Entertainment, New York, 2007;

75. Singer, M., Singer, L.T. & Trina A. T.- Handbook for screening Adolescents at Psychosocial Risk. Macmillan Inc., 135-176. 1993;

76. Spreen, O., Risser, A. & Edgell, D. - Developmental Neuropsychology. Oxford University Press, 78-136. 1995;

77. Stan, A. - Testul psihologic. Evoluţie construcţie, aplicaţii. Editura Polirom,Iasi, 2002;

78. Slimerling, D. 10 Abordari psihoterpeutice ale depresiei, Ed. Trei, Bucuresti, 1995;

79. Şchiopu Ursula, Verza E., - Psihologia vârstelor, EDP, Bucureşti, 1997;

80. Thompson,L.C.,- Counselig Children.Pacific Grove,CA:Brooks/Cole Publishing Company.

1992;

81. Tomşa, Gh., Oprescu, N., Bazele teoretice ale psihopedagogiei şcolare, Editura V&I Integral, Bucureşti, 2007;

82. Tudose, F., Psihopatologie şi orientări terapeutice în psihiatrie, Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2007;

83. Tudose, F. ,Tudose C., Dobranici, L. , Psihopatologie şi psihiatri pentru psihologi, Ed. Infomedica, Bucureşti, 2002;

84. Verza E., Verza E.F.,-Psihologia vârstelor, Editura Prohumanitas, Bucuresti, 2000;

85. Wilmshurst, L. Psihopatologia copilului, Ed. Ploirom , Iaşi, 2007.