P. 1
Latinitate si dacism

Latinitate si dacism

5.0

|Views: 4,982|Likes:
Published by Luminita Steriu

More info:

Categories:Types, School Work
Published by: Luminita Steriu on Nov 17, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PPT, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/15/2013

pdf

text

original

Lantinitate si dacism

“Orice comunitate,de la trib pana la natiunea moderna,se legitimeaza prin recursul la

"Suntem o combinatie între o populatie de tărani autohtoni si nobilii cuceritori romani".

Etnogeneza românilor reprezintă un eveniment istoric fundamental în istoria noastră naţională. Indiferent de originea lor latina, românii evolueaza pana spre 1600 intr-un mediu cultural predominant slavon.

In istoriografia româneasca,Grigore Ureche este primul care,spre mijlocul sec. al XVIIlea,consemneaza originea românilor de la „Rîm”.Cateva decenii mai tarziu,Miron Costin avea sa compuna prima „monografie”despre obarsia romana a poporului sau.

Cert este ca nimic din ce argumenteaza ei cu pivire la originea romana nu poate fi raportat la vreun izvor autohton anterior.Acum,in sec. XVII-lea,istoriografia româneasca iese din faza slavona,si nu numai prin faptul,desigur esential,al redactarii cronicilor in româna,ci si prin plasarea reperelor culturale si istorice.

Puritatea originii nu intra in discutie.Exceptandu-l pe stolnicul Constantin Cantacuzino,care in Istoria Tarii Romanesti accepta amestecul dacoroman,cronicarii si istoricii ulteriori atat Dimitrie Cantemir cat si exponentii Scolii Ardenele,nu accepta decat pura obarsie romana,exterminandu-i sau alunganu-i pe daci in beneficiul cuceritorilor.

Pentru Scoala Ardeleana,recursul la originea romana,si pe cat posibil la o origine romana fara cel mai mic amestec strain,era inca mai esential decat pentru percursorii sai din principate. Dificultatea Scolii Ardelene statea in explicarea disparitiei dacilor sau,oricum,a neparticiparii lor la formarea poporului român.

Demonstratia cea mai elaborata ii apartine lui Petru Maior,in “Istoria pentru inceputul românilor in Dachia” (1852). Maior se straduieste sa demonstreze ca razboiul nu a fost unul obisnuit,ci un razboi de exterminare.Raspunde astfel la intrebarea daca totusi romanii nu s-ar fi casatorit cu „muieri dache”.

Aceasta deprindere „de a nu se casatori cu muieri de alta limba”,subliniaza Maior,au pastrat-o si românii,ceea ce explica supravietuirea neamului românesc si a limbii române.Contrastul este frapant cu ungurii,care”cand au venit in Panonia [..] nice n-au avut femei de neamul sau”,drept care”fura siliti a se casatori cu muieri dintre alte neamuri:rusesti,sclavesti, bulgaresti,grecesti si celelalte”. Nobletea si puritatea românilor apare astfel suplimentar valorizata astfel in antiteza cu amestecul unguresc.

De remarcat faptul ca istoriografia din principate,intrata odata cu domniile fanariote,in faza influentei grecesti,abordeaza pe la 1800,ca pe un fenomen natural,fuziunea dacoromana.Este un punct de vedere pe care il intalnim la istoricii greci stabiliti in tarile române.

Istoriografia româneasca a sec. al XIX-lea a evoluat insa pe coordonatele nationale trasate de Scoala Ardeleana,productiile oarecum cosmopolite ale epocii fanariote,neputand rivaliza cu proiectul pur românesc al carturarilor de peste munti.

Miscarea nationala româneasca afirma dupa 1821,apropierea de Occident si de modelul occidental de civilizatie,complexele unor tari mici care aspirau sa joace un rol in Europa prin restaurarea vechii Dacii (a Daciei romane,se intelege),totul a contribuit la scoaterea in evidenta a modelului roman.

Scoala latinista,reprezentanta prin ardeleni,dar nu restransa la Ardeal,fiindca ardelenii ocupau deja pozitii importante in sistemul cultural din Principate,apoi din Romania unita,intelegea sa duca pana la ultimele concluzii latinismul fundamentat de generatiile anterioare ale Scolii Ardelene.

Monumentul desavarsit a fost Dictionarul limbii române publicat,in doua volume si un glosar,de August Treboniu Laurian in colaborare cu I. Massim intre 1871-1876.Aparitia lucrarii dovedea pozitiile ocupate de latinisti in cultura româna,inclusiv in Societatea Academica (fondata in 1867 si devenita,in1879,Academia Româna), din insarcinarea careia fusese realizat proiectul.Rezultatul a fost chiar peste asteptari.

Limba reelaborata de Laurian,dupa purificarea ei de elementele nelatine(grupate in glosar,in vederea eliminarii lor) si adoptarea unui sistem ortografic etimologic,nu mai semana decat foarte vag cu limba româna autentica.

Adversarii latinismului erau,in fond,tot latinsti,in sensul ca si pentru ei românii se trageau din romani.A existat pana dincolo de mijlocul secolului o unanimitate de idei in jurul filiatiei latine a poporului român.Kogalniceanu afirma transant,in Histoire de la Valachie, fondul roman al neamului sau,urmarit pana in tesatura folclorului romanesc.

Deosebiri existau totusi intre latinisti si cei care se multumeau cu simpla consemnare a originii romane.Ele se pot exprima in trei puncte principale. Mai intai,criticii latinismului nu acceptau actualizarea originilor,care ii transforma pe românii actuali in romani,cu urmarile pe care le-am consemnat inclusiv asupra limbii române.

Al doilea punct punea in discutie puritatea sangelui roman. In sfarsit,in al treilea rand dacii incepeau sa fie perceputi altel decat ca un element barbar,susceptibil doar de a deranja schema latinitatii românesti.

In 1857, I.C.Bratianu publica in ziarul Românul ,ca românii nu se mai trag doar din romani,ci din traci,celti si romani.Astfel „suntem de trei ori mai tari si mai puternici”,afirmatie care lamureste sensul demersului.

Hasdeu avea sa incerce o reconstituire a vechii civilizatii românesti pe care o vedea descinzand in masura apreciabila din civilizatia autohtonilor daci,fara ca prin aceasta sa scada importanta romanizarii.El a crezut indeosebi in virtutile istorice ale lingvisticii,originea si evolutia cuvintelor oferind,in conceptia lui,o oglinda fidela a istoriei.

B.P. Hasdeu a desfasurat o adevarata”vanatoare”de cuvinte dacice prezente in limba româna, reusind sa identifice un total de 84,carora li se adaugau si 15 toponiome.Era un argument decisiv in favoarea supravieturii dacilor si ponderii lor in sinteza româneasca .

Eliade insusi a fost un mare sustinator al fondului dacic. Este ceea ce l-a atras cu siguranta, Hasdeu, caruia i-a ingrijit, in 1937, o editie de Scrieri literare, morale si politice .

Dacul a invatat latina, dar si-a pastrat obiceiurile, modul de viata, virtutile ancestrale.

Pârvan a reusit,sa fixeze sinteza daco-romana intr-un echilibru perfect. Românii sunt in cel mai inalt grad si daci si romani , iar Dacia preromana, Dacia epocii romane, inclusa sau nu in Imperiu , si România actuala apar ca entitati istorice care se suprapun perfect si isi raspund peste milenii.

Bibliogr afie

• Lucian Boia : “Istorie si mit in constiinta româneasca” • Marea Istorie Ilustrata a Lumii:Romania de la inceputuri la Iancu de Hunedoara

Realizatorii acestui proiect: • • • • Mircea Alexandru Steriu Luminita Serban Adina Vlismas Roxana

Clasa a XI a B,Colegiul National

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->