Sunteți pe pagina 1din 29

Curs 1

Curs 1 - Ce este psihologia socială?

Individul în context social Psihologia socială face parte din „familia” de discipline sau ştiinţe psihologice şi, prin urmare, are ceva în comun cu toate celelalte „rude”, având bineînţeles şi o identitate particulară, separată. Psihologia ca ştiinţă se ocupă cu studiul vieţii psihice şi a comportamentului individului, astfel încât toate ramurile psihologiei, inclusiv psihologia socială, au acest obiect de studiu generic în comun. Particularitatea psihologiei sociale constă în faptul că ea se ocupă de studiul vieţii psihice şi a comportamentului individului aflat în context social sau, altfel spus, în situaţii sociale. Individul se regăseşte în situaţii sociale sau într-un context social ori de câte ori se află în prezenţa altor persoane. Altfel spus, contextul social există ori de câte ori individul este confruntat cu prezenţa altor persoane, indiferent dacă este vorba de o singură persoană, un grup sau o mulţime. Psihologul social porneşte de la premisa conform căreia ceilalţi exercită permanent o influenţă asupra individului, producând modificări la nivelul psihismului şi

1

Curs 1

comportamentului acestuia. Mai mult decât atât, psihologii sociali au demonstrat că influenţa celorlalţi asupra individului se produce chiar şi în cazul în care nu există interacţiune sau prezenţa celorlalţi şi interacţiunea cu ei este doar imaginară. Una din cele mai cunoscute şi clasice definiţii ale psihologiei sociale este cea dată de Gordon Allport, care afirma că psihologia socială este un domeniu al cunoaşterii ce studiază „modul în care gândurile, sentimentele şi comportamentele individului sunt influenţate de prezenţa actuală, imaginară sau implicită a altora” (Allport, 1935 /

1985).

Pentru a înţelege mai bine esenţa modului în care psihologia socială abordează psihismul şi comportamentul uman, să analizăm cu atenţie definiţia propusă de Gordon Allport.

Dimensiunile psihismului uman Prima parte a definiţiei – cea care se referă la „gândurile, sentimentele şi comportamentele indivizilor” – ne focalizează atenţia asupra dimensiunilor sau planurilor de manifestare a psihismului uman.

2

Curs 1

În psihologie s-a încetăţenit faptul că toate stările, procesele şi structurile psihice pot fi grupate şi analizată ca fiind manifestări cognitive, afective sau motivaţionale. Orice manual de psihologie generală alocă câte o secţiune acestor dimensiuni. Din dimensiunea cognitivă a psihismului uman fac parte şi sunt analizate atenţia, senzaţiile, percepţiile, gândirea, limbajul, inteligenţa, memoria etc. Această parte a psihicului este preocupată de procesarea informaţiei la nivelul sistemului psihic uman. Procesarea informaţiei implică astfel de operaţii precum selectarea, captarea, interpretarea, stocarea, activarea şi folosirea informaţiei (de exemplu, atenţia este implicată în selectarea informaţiei în timp ce memoria este orientată preponderent spre stocarea acesteia etc.). Deseori pentru a face trimitere la totalitatea stărilor, structurilor şi proceselor cognitive psihologii, inclusiv psihologii sociali, folosesc termenul de cogniţie. Când informaţia procesată este de natură socială, se refera la cunoaşterea şi reflectarea lumii sociale şi a individului aflat în interacţiune cu ceilalţi, se foloseşte termenul de cogniţie socială.

3

Curs 1

O serie de alte procese şi stări psihice precum afectul, emoţia, sentimentul, dispoziţia fac parte din dimensiunea afectivă a vieţii intrapsihice. Procesele şi stările afective sunt reacţii evaluative la ceea ce se întâmplă în interiorul şi în exteriorul individului. Emoţiile sociale sunt acele reacţii evaluativ-afective care reflectă dinamica prezenţei, interacţiunilor şi relaţiilor individului cu ceilalţi (de exemplu, invidia este o emoţie socială care nu poate apărea decât cu prilejul evaluării comparative a propriei persoane şi a celuilalt cu privire la prezenţa sau absenţa unei calităţi sau obiect). În cadrul celei de-a treia dimensiuni dimensiunea motivaţională sunt analizate astfel de realităţi psihice precum nevoile, trebuinţele, motivele, impulsurile, dorinţele, intenţiile, scopurile. Motivele sunt considerate a fi izvorul sau „motorul comportamentului” (Fiske, 2004, p. 14), dar şi un factor dinamic al întregii vieţi psihice. Stările motivaţionale pot fi înţelese ca dezechilibrări ale homeostaziei ce apar la diferite niveluri ale fiinţei: fiziologic, psihologic, social. În cazul motivelor sunt prezente tot timpul două componente sau funcţii: cea de energizare şi cea de

4

Curs 1

orientare. Astfel, stările motivaţionale implică tot timpul creşterea sau mobilizarea energiei psihice sau nervoase şi, simultan, direcţionarea acestei energii spre comportamente şi sau procese psihice care pot satisface motivaţia subiacentă. La fel ca şi în cazul celorlalte dimensiuni, psihologii sociali discută despre motivele sociale, motive care sunt legate de existenţa celorlalţi şi care ne energizează pentru şi ne orientează înspre interacţiunea cu ceilalţi (de exemplu, cel mai important motiv social este motivul apartenenţei sau asocierii sociale, motiv care ne face să căutăm compania celorlalţi şi să stabilim relaţii interpersonale durabile). Dintre toate dimensiunile psihismului uman psihologii, inclusiv psihologii sociali, acordă o atenţie deosebită proceselor cognitive. Analiza cauzelor atenţiei sporite acordate proceselor cognitive depăşeşte însă limitele acestui suport de curs.

Dacă e să revenim la definiţia psihologiei sociale propusă de Allport, se poate vedea că dimensiunea motivaţională este în mod nejustificat omisă. Ţinând cont de cele expuse mai sus, prima parte a definiţiei ar putea fi modificată astfel:

psihologia socială studiază modul în care

5

Curs 1

procesele şi stările cognitive, afective şi motivaţionale ale unui individ la fel ca şi comportamentul acestuia sunt influenţate de prezenţă actuală, imaginară sau implicită a altora. Focalizarea asupra studiului individului Din definiţia propusă mai sus este evident faptul că psihologia socială se ocupă de studiul psihismului individual. Deşi la începuturile evoluţiei disciplinei au fost anumiţi autori care au insistat asupra faptului că psihologii sociali trebuie să investigheze psihismul de grup (group mind), nivelul cunoaşterii ştiinţifice actuale nu recunoaşte prezenţa activităţii psihice decât la nivelul organismului biologic considerat separat. Altfel spus, psihologul social, la fel ca oricare psiholog, este interesat de studiul psihismului individual. Focalizarea asupra studiul comportamentului social

În definiţia sa Allport indică, alături de dimensiunile psihismului uman, şi comportamentul. Precizarea expresă a comportamentului este importantă şi în acelaşi timp necesară: psihologii nu au acces direct la procesele cognitive, afective sau motivaţionale din capul individului. Ei judecă despre prezenţa şi

6

Curs 1

dinamica ipotetică a acestora indirect, în baza comportamentului. Altfel spus, am putea afirma că psihologii sociali studiază, în mod direct şi nemijlocit, comportamentul social al indivizilor. Categorii de entităţi sociale Deşi în definiţia pe care o analizăm nu se precizează expres acest lucru, este important să menţionăm că „prezenţa altora” sau prezenţa socială comportă trei forme, se poate realiza prin intermediul a trei categorii de entităţi sociale:

indivizi, grupuri sau mulţimi. Altfel spus, putem fi influenţaţi şi suntem influenţaţi atunci când interacţionăm cu o persoană, cu un grup sau în cazul în care ne aflăm în mijlocul unei mulţimi. Dacă prezenţa socială a unor indivizi nu necesită precizări suplimentare, este util să facem o distincţie clară dintre un grup şi o mulţime. Atât în cazul grupului cât şi în cazul mulţimii este vorba de prezenţa mai multor oameni. Ceea ce face diferenţa este prezenţa sau absenţa unui liant preexistent între ei. Persoanele ce fac parte dintr-un grup au de regulă o istorie comună: au interacţionat anterior unii cu alţii, se cunosc între ei, au dezvoltat norme de conduită specifică, valori comune etc. Mulţimea este însă o colecţie de

7

Curs 1

indivizi a căror singură legătură este doar în prezent: faptul că toţi se regăsesc împreună aici şi acum. Când vorbim de mulţime nu e neapărat să ne imaginăm o piaţă plină de oameni care participă, de exemplu, la un miting. Numărul persoanelor poate să fie şi relativ mic: de exemplu, dacă aţi urcat într-un maxi-taxi, vă veţi afla în prezenţa unei mulţimi, chiar dacă sunt doar 2-3 călători pe care nu-i cunoaşteţi. Dacă acel maxi-taxi face o legătură între două oraşe şi pe parcursul a câtorva ore toţi călătorii comunică intens, anonimatul dispare şi putem vorbi despre un grup incipient având şi o micro-istorie a sa. Formele prezenţei sociale Din definiţia lui Allport reiese faptul că prezenţa socială se poate realiza prin trei modalităţi distincte: printr-o prezenţă actuală, imaginară sau implicită.

Prezenţa reală Prezenţa actuală (i se mai spune şi prezenţă explicită sau reală) se referă la situaţiile în care o persoană, un grup sau o mulţime sunt percepute imediat, nemijlocit, se află „în bătaia simţurilor noastre” (de exemplu, o persoană cu

8

Curs 1

care comunicaţi prin telefon estre prezentă explicit pentru că o percepeţi în mod nemijlocit şi direct folosind analizatorul auditiv). Faptul că o astfel de prezentă vă influenţează este uşor de înţeles. De exemplu, dacă v-aţi certat de dimineaţă cu un prieten sau cu un părinte, vă puteţi aduce aminte că în acel moment starea afectivă vi s-a modificat cu tot apanajul: tonalitatea vocii s-a schimbat, la fel şi ritmul bătăilor inimii etc. Iar dacă în final aţi închis o uşă, starea afectivă şi coordonarea musculară periclitată au produs o acţiune care mai degrabă poate fi apreciată ca „trântitul uşii”.

Prezenţa imaginară Prezenţa imaginară transferă interacţiunea exclusiv în spaţiul intrapsihic; celălalt nu este prezent fizic, dar, ca rezultat al unei prezenţe şi interacţiuni imaginare, produce efecte asupra vieţii intrapsihice şi comportamentului individului. De exemplu, este foarte posibil ca seara, înainte de a adormi, să reluaţi în spaţiul imaginaţiei cearta pe care aţi avut-o cu un prieten sau un părinte în timpul zilei sau să vă imaginaţi cum veţi comunica cu potenţialul angajator în timpul interviului de mâine. În ambele cazuri interlocutorul lipseşte, nu

9

Curs 1

este prezent real sau explicit, dar prezenţa lui în spaţiul imaginaţiei vă este evidentă. Dacă în astfel de momente de comunicare imaginară am măsura unii din parametrii fiziologici ai corpului (conductibilitatea electrogalvanică a pielii, ritmul bătăilor inimii sau al respiraţiei etc.), am constata că sunteţi la fel de emoţionaţi precum în momentul unei comunicări reale. Psihologii sociali au demonstrat în repetate rânduri că prezenţa imaginară a celuilalt poate influenţa viaţa intrapsihică şi comportamentul individului, uneori la fel de puternic ca şi în cazul prezenţei actuale. Unii cercetători afirmă chiar că omul nu este aproape niciodată singur, în solitudine absolută. Mark Baldwin şi John Holmes (1987) consideră că, chiar dacă în preajma noastră nu se află nici o persoană, individul se află mai tot timpul în faţa unor persoane invizibile, imaginare. Cine sunt acestea? Atunci când cunoaştem alte persoane şi interacţionăm mult timp cu ele, dezvoltăm reprezentări mentale elaborate ale celorlalţi şi le stocăm în memoria noastră. Totalitatea acestor reprezentări mentale alcătuiesc în mintea noastră o colecţie de persoane imaginare cărora le putem spune audienţă privată (Baldwin

10

Curs 1

şi Holmes, 1987). Ulterior, chiar dacă persoanele în cauză nu se află în preajma noastră, putem sa le facem „să apară” imaginar în mintea noastră evocându-le din memorie. Evident, nu toate reprezentările mentale ale tuturor persoanelor pe care le-am cunoscut vreodată sunt active tot timpul. Dar, de cele mai multe ori, conştient sau inconştient, o parte din reprezentările mentale ale celorlalţi sunt activate, iar individul ajunge să evolueze precum un actor în faţa unui public aflat în semiîntuneric: mai mulţi spectatori din umbră, acea audienţă privată din mintea noastă, stau „cu ochii pe el”. La fel ca şi în cazul prezenţei reale a celorlalţi şi în faţa audienţei private, individul îşi ajustează comportamentul, aprecierile, atitudinile, replicile etc., adică este influenţat de prezenţa imaginară a celorlalţi. Printre audienţa privată din mintea noastră se disting reprezentările acelor persoane care sunt deosebit de importante pentru noi, la opinia cărora ţinem foarte mult, cu care am comunicat frecvent şi pe o perioadă relativ lungă de timp. Acestea sunt reprezentările mentale ale persoanelor semnificative sau de referinţă (termenul în engleză significant others). Dacă ar fi să continuăm analogia cu teatrul invocată mai sus,

11

Curs 1

reprezentările mentale ale persoanelor semnificative se află „în primele rânduri ale audienţei private”, cel mai aproape de „scena” unde evoluează sinele individului. Anume acest public este cel mai adesea vizibil, este mai pretenţios şi anume de prezenţa acestora ţine cont cel mai mult actorul social. Ar mai trebui adăugat aici că printre reprezentările persoanelor semnificative se pot afla atât oameni reali cât şi persoane fictive: personaje din cărţi sau producţii televizate sau chiar personaje inventate de chiar individul în cauză. Ceea ce contează este liantul, semnificaţia intimă şi intensitatea relaţionării, fie şi doar simbolice. Nici oamenii care au servit drept figuranţi pentru reprezentările mentale nu trebuie să fi întreţinut neapărat relaţii interpersonale reale cu individul în cauză: contează alegerea făcută şi angajarea în para-comunicare a celui din urmă. De exemplu, un fan al Madonei poate avea o pararelaţie intensă cu reprezentarea mentală a cântăreţei fără să fi avut în prealabil nici un fel de interacţiune şi comunicare reală cu idolul său. Chiar sunt atât de puternice în a ne influenţa reprezentările mentale ale celorlalţi ce ne populează mintea noastră? Iată un exemplu

12

Curs 1

elocvent al influenţei subtile exercitate de audienţa privată, mai ales de reprezentările mentale ale persoanelor semnificative. Mark Baldwin şi John Holmes au realizat un experiment în care au provocat în mod intenţionat activarea unor reprezentări mentale ce făceau parte din audienţa privată a subiecţilor, urmărind apoi impactul acestora asupra opiniilor exprimate de aceştia (Baldwin şi Holmes, 1987; Experimentul 1). Mai întâi însă să urmărim cum s-a derulat experimentul. Subiecţilor li s-a comunicat că urmează să participe la o cercetare ce implică o serie de „experienţe de vizualizare” în timpul cărora ei vor fi rugaţi să-şi imagineze cât mai detaliat şi vivace posibil o serie de persoane, scene sau obiecte. La studiu au participat 40 de persoane, studente de la Universitatea din Waterloo (Canada) care se înscriseseră pentru un curs introductiv de psihologie. O jumătate din studente au primit instrucţiuni scrise prin care erau invitate să se gândească la persoanele din campusul universitar pe care le cunoşteau. Apoi trebuia să selecteze două dintre acestea. Cealaltă jumătate urma să se gândească la membrii cei mai vârstnici ai familiei şi, la fel, să aleagă două persoane. Ulterior, toţi

13

Curs 1

participanţii au fost rugaţi să se aşeze cât mai comod, să închidă ochii şi să se relaxeze, încercând să vizualizeze cât mai viu posibil imaginea persoanelor selectate anterior. Pentru ca exerciţiul de vizualizare să fie cât mai reuşit, participantele erau ajutate de vocea experimentatorului. Acesta le ghida imaginaţia citind următoarele instrucţiunii:

Concentraţi-vă atenţia asupra persoanei

Imaginaţi-vă faţa acelei persoane.

] Vă puteţi

aduce aminte un anume moment în care aţi fost în preajma acelei persoane. Prezenţa ei

Încercaţi să

aveţi o imagine cât mai clară a acestei persoane. Puteţi remarca că distingeţi

culoarea ochilor sau a părului, îi auziţi

Imaginaţi-vă că acea persoană e

chiar aici, împreună cu dumneavoastră [ ] Acum aveţi o imagine clară a acelei persoane. Încercaţi să apropiaţi această

Menţineţi această

imagine mărită pentru câteva momente [ ] Imaginaţi-vă că vorbiţi cu acea persoană

Încercaţi să intensificaţi şi să trăiţi cât

alese [

]

Încercaţi să-i simţiţi prezenţa [

devine tot mai puternică [

]

vocea [

]

imagine mărind-o [

]

] [

14

Curs 1

mai viu sentimentul prezenţei acelei persoane [ ] Instrucţiunile menţionate anterior erau citite de două ori pentru fiecare grup de participanţi, câte o dată pentru cele două persoane-ţintă selectate. Instrucţiunile erau citite cu o voce calmă, cu pauze de 5 secunde în locurile marcate prin puncte încadrate în paranteze pătrate (vezi textul de mai sus). Imediat după finalizarea exerciţiilor de vizualizare studentele erau întrebate despre măsura în care au reuşit să-şi imagineze persoanele selectate, cât de relevante şi utile li s-au părut instrucţiunile ajutătoare etc. După ce discuţia lua sfârşit, se anunţa că, după o pauză ceva mai lungă, va urma o nouă serie de exerciţii de imaginaţie. În acelaşi timp participanţii erau rugaţi să ajute în pauză un alt cercetător care avea nevoie de urgenţă de subiecţi pentru studiul său. Toţi subiecţii au căzut de acord să-i ofere ajutor. Cel de-al doilea experimentator (de data aceasta o femeie) le explica participantelor că cercetarea ei urmăreşte să identifice factorii care fac ca un text să fie interesant, incitant şi plăcut. Ea le conducea pe participante într-un alt laborator şi le oferea spre lectură şi evaluare două pasaje.

15

Curs 1

Primul text era „de umplutură”, menit să camufleze scopul cercetării. El avea ca subiect o temă neutră:

conţinea descrierea unei rezervaţii naturale. După lectura pasajului, acesta era evaluat printr-un mini- chestionar. Urma textul reacţiile la care erau importante pentru cercetători. Cel de-al doilea pasaj a fost selectat dintr-o revistă pentru femei şi prezenta o secvenţă ce conţinea relatarea unor fantezii sexuale pe care le avea o femeie cu privire la un bărbat. După ce studentele aveau suficient timp pentru a citi cu atenţie textul, ele erau rugate să completeze un chestionar de evaluare cu întrebări similare celor pe care le completaseră pentru primul pasaj. Folosind scale de tip Likert în şapte trepte, participantele trebuiau să indice pe rând în ce măsură textul despre fanteziile sexuale ale femeii era bine scris, incitant, clar, plăcut, amuzant şi cât de calitativ li se părea. Trei dintre dimensiunile evaluative vizau propriu-zis calitatea textului, celelalte trei măsurând atitudinea faţă de pasaj, reacţia afectivă şi plăcerea resimţită ca urmare a lecturii (incitarea, plăcerea, amuzamentul). În ultima parte a chestionarului se regăseau un şir de întrebări care măsurau cât de bine au fost memorate anumite detalii din text

16

Curs 1

(„întrebări-camuflaj”) printre care erau inserate şi întrebările care măsurau atitudinea participantelor faţă de sexul premarital: dacă este sau nu acceptabil, măsura în care este de dorit să ai experienţe sexuale înainte de căsătorie, dacă este pozitiv sau negativ. Ar mai fi de adăugat faptul că lectura şi evaluarea textelor se realiza astfel încât o parte dintre participante se aflau tot timpul în faţa unor oglinzi, iar celelalte aveau în faţă un perete. Această modificare a fost introdusă pentru că plasarea indivizilor în faţa oglinzilor favorizează o focalizare a atenţiei pe propria lor persoană, producând o creştere temporară a gradului de conştientizare a sinelui. La rândul său, creşterea conştientizării sinelui determină o mai bună evidenţiere a standardelor interne după care ne ghidăm în judecăţile şi comportamentele noastre. Astfel, design-ul studiului era unul simplu factorial 2 x 2 (tipul audienţei private: prieteni din campus vs. membrii vârstnici din familie x conştientizarea sinelui: ridicată vs. normală). Înainte de a anunţa rezultatele, să recapitulăm ce s-a întâmplat în acest experiment. Cercetătorii au folosit exerciţiile dirijate de

17

Curs 1

imagistică mintală pentru a activa, pentru fiecare participantă, doua persoane ce fac parte din audienţa privată. Pentru o parte dintre subiecţi audienţa privată activată era compusă din prieteni, iar pentru cealaltă parte din membrii vârstnici ai familiei. La aproximativ zece minute, după ce audienţa privată a fost activată, studentele citeau şi evaluau un pasaj ce conţinea fanteziile erotice ale unei femei, exprimându-şi subsecvent atitudinile faţă de sexul premarital. Analiza datelor obţinute a pus în evidenţă faptul că cele două grupuri de subiecţi au avut reacţii afective diferite faţă de textul ce descria fanteziile erotice ale unei femei. Astfel, studentelor care anterior avuseseră o comunicare imaginară cu persoane tinere (condiţia „prieteni din campus”) le- a plăcut textul (M=4.82) semnificativ mai mult decât studentelor care discutaseră în imaginar cu membrii mai vârstnici au familiei (M=4.02; F(1,36) = 4.46, p<.05). Explorarea statistică a efectului principal a tipului de audienţă privată a relevat că rezultatul semnificativ se datorează în special datelor obţinute în cazul studentelor ce completau sarcina cu oglinda în faţă (t(18) = 2.00; p = .03, one-tailed). Tot prezenţa unui grad mai

18

Curs 1

ridicat de conştientizare a sinelui a determinat şi o corelaţie pozitivă şi puternică dintre reacţiile afective faţă de text şi atitudinile faţă de sexul premarital (r(18) = .61, p<.01). Chestionaţi în final, subiecţii nu au făcut nici o legătură dintre discuţia purtată în imaginar şi reacţiile afective sau opiniile exprimate faţă de textul senzual. O singură participantă a relatat faptul că, atunci când indica gradul de acord sau dezacord cu afirmaţia „eu cred că sexul premarital este dezirabil”, s-a surprins asupra faptului că purta în imaginar o dispută intensă şi neplăcută cu mama sa asupra faptului care cifră de pe scală ar trebui să fie încercuită! Însă chiar şi acea persoană nu a reuşit să sesizeze legătura dintre cele două sarcini din procedura experimentală, considerând că acestea erau distincte. Pe scurt, atunci când studentele răspundeau la întrebările legate de pasajul senzual, era ca şi cum o făceau în prezenţa prietenilor sau a celor mai în vârstă membri ai familiei, fiind influenţaţi de acea prezenţă în mod diferit, fără aşi da însă seama că ea există! Rezultatele au confirmat ipoteza cercetătorilor: audienţa privată ne poate influenţa atitudinile şi opiniile exprimate şi asta fără ca noi

19

Curs 1

să fim conştienţi de acest lucru. Cu prilejul cunoaşterii rezultatelor acestui studiu să nu uităm că adesea se poate întâmpla ca ceea ce noi susţinem cu ardoare că fiind opiniile, atitudinile, preferinţele noastre pot fi, de fapt, opiniile, atitudinile şi preferinţele audienţei noastre private, a persoanelor care contează pentru noi foarte mult!

Prezenţa implicită Prezenţa implicită face trimitere la faptul că în mod frecvent comportamentul individului este determinat de simpla idee abstractă că ceilalţi există şi trebuie să ţinem cont de ei. În acest din urmă caz se include orice manifestare de respectare a normelor sociale în absenţa oricărui control social şi a oricărei prezenţe sociale (actuale sau imaginare). De exemplu, atunci când conduceţi maşina şi e o oră târzie iar semafoarele încă mai funcţionează, dacă ajungeţi într-o intersecţie şi e roşu, cel mai probabil vă veţi opri aşteptând culoarea verde. Chiar dacă nu mai e nimeni în trafic, nici alte maşini, nici pietoni şi nici echipaje ale poliţiei sau camere de supraveghere, majoritatea oamenilor au tendinţa să respecte normele care au fost stabilite de comun acord,

20

Curs 1

convenţiile sociale, în acest caz, normele de circulaţie pe drumurile publice. Un excelent exemplu de respectare a unor norme în absenţa totală a prezenţei celorlalţi şi a controlului social ni-l oferă scriitorul Daniel Defoe în romanul „Robinson Crusoe”. Rămas absolut singur, naufragiat pe o insulă fără prezenţă umană, Robinson îşi construieşte existenţa după normele şi valorile societăţii care l-a creat. Deşi ceilalţi nu mai există şi multe norme nu mai sunt necesare, prin faptul că Robinson le respectă, acceptă influenţa distantă a celorlalţi, a societăţii de origine.

Definiţia lui Allport revăzută şi completată Ţinând cont de cele menţionate anterior, putem rafina şi rectifica definiţia iniţială propusă de Gordon Allport în 1935. Astfel, am putea defini psihologia socială ca fiind acea ramură a psihologiei ce se ocupă cu studiul modului în care procesele, stările şi structurile cognitive, afective şi motivaţionale ale unui individ la fel ca şi comportamentul acestuia sunt influenţate de prezenţă actuală, imaginară sau implicită a unor persoane, grupuri sau mulţimi.

21

Curs 1

Varianta condensată a aceleiaşi definiţii ar putea fi următoarea: psihologia socială studiază modul în care viaţa psihică a individului şi comportamentul acestuia sunt influenţate de ceilalţi.

Raporturile psihologiei sociale cu alte ştiinţe sociale Paleta ştiinţelor sociale este foarte variată, aşa încât vom examina doar acele discipline care, din punct de vedere al preocupărilor tematice şi specificului demersului empiric, se situează cel mai aproape de psihologia socială.

Sociologia şi psihologia socială Sociologia este ştiinţa care studiază societatea şi instituţiile sociale (Brehm, Kassin & Fein, 1999). Ea se orientează spre „studiul modului în care grupurile, organizaţiile, categoriile sociale şi societăţile se constituie, funcţionează şi se modifică” (Hogg & Vaughan, 1998, p. 4). Sociologia şi psihologia socială au o mulţime de subiecte sau teme pe care le abordează simultan, deşi în maniere diferite. Atât psihologii sociali cât şi sociologii sunt interesaţi de astfel de

22

Curs 1

subiecte precum prejudecata, stereotipurile, violenţa, satisfacţia maritală, comportamentul consumatorului, atitudinile politice, aculturarea etc. Deşi au foarte multe teme în comun, cele două discipline le abordează în maniere diferite. Dacă psihologia socială se interesează în primul rând de individ, de realitatea psihologică, sociologii sunt mai mult preocupaţi de studiul diferitor grupuri şi categorii sociale, de realitatea sociologică. De exemplu, psihologii se pot interesa în ce măsură asocierea unei vedete cinematografice sau sportive cu un anume produs determină schimbarea atitudinilor cumpărătorilor faţă de acel produs şi, în subsecvent, creşterea vânzărilor. Sociologii vor fi mai degrabă interesaţi de analiza statutului socio- economic al cumpărătorilor respectivului produs şi vor face predicţii asupra dinamicii vânzărilor în funcţie de evoluţia veniturilor obiective ale populaţiei. O altă distincţie între cele două discipline se referă la tipul de variabile pe care le analizează cu precădere. Sociologii sunt centraţi pe analiza impactului unor variabile societale sau sociostructurale. Astfel de variabile sunt cristalizate în maniera obiectivă de organizare a

23

Curs 1

realităţii sociale, sunt puternic obiectivate sau materializate în realitatea socială. În exemplu menţionat anterior, statutul socio-economic reprezintă un exemplu de variabilă socio- structurală. Psihologii sociali sunt mult mai atenţi la impactul unor variabile cu o existenţă mai puţin durabilă, de variabilele situaţionale. De exemplu, starea afectivă de moment (în cotidian îi spunem dispoziţie, bună sau proastă) sau comportamentul pe care îl are o altă persoană pot determina modificări situaţionale în comportamentul individului. Distincţia în tipul predominant de variabile considerate determină o deosebire între cele două discipline şi la nivelul metodologiei. Pentru că analizează impactul unor variabile uşor alterabile, respectiv susceptibile de a fi manipulate, psihologii sociali folosesc în majoritatea cercetărilor realizate metoda experimentală. Experimentul ca metodă de culegere a datelor este folosit şi în sociologie, însă mult mai puţin. Pentru sociologii ce lucrează cu variabile relativ stabile, metoda predilectă rămâne ancheta. Reieşind din această distincţie de orientare metodologică, am putea spune că psihologia socială este mai mult orientată spre

24

Curs 1

identificarea cauzalităţii (orientare explicativă) în timp ce sociologia este preponderent orientată spre descrierea realităţii sociale (orientare descriptivă). Cele două discipline – psihologia socială şi sociologia – sunt în multe privinţe complementare, oferind o imagine mai clară a individului plasat în societate (perspectiva psihologiei sociale) şi a societăţii reflectate la nivelul individului (perspectiva sociologică).

Antropologia şi psihologia socială Antropologia se ocupă de studiul diferitelor culturi şi influenţelor exercitate de acestea asupra vieţii individului (Feldman, 1995). Comparativ cu sociologia, antropologia are o perspectivă şi mai globală asupra fenomenelor sociale. Antropologii se concentrează asupra identificării aspectelor universale specifice unei culturi fiind prea puţin preocupaţi de individul propriu-zis: individul nu interesează decât ca purtător al unei culturi. O bună parte din cercetările antropologice sunt dedicate descrierii sistematice a culturilor exotice regăsite în comunităţi sociale izolate. Psihologia socială este şi ea interesată de cultură însă într-o manieră aparte: psihologul social este

25

Curs 1

interesat de modul în care indivizii din diferite culturi reacţionează la situaţii sociale similare. De exemplu, psihologii sociali se pot întreba dacă indivizii din diferite culturi reacţionează la fel confruntaţi cu o influenţă exercitată de o autoritate sau un grup. De asemenea, psihologii sociali se pot întreba în ce mod cultura afectează anumite structuri intrapsihice pe care le analizează în mod frecvent (de exemplu, cum este construit eul sau sinele social în culturile considerate „individualiste” faţă de culturile numite „colectiviste”). În ultimii ani interesul pentru studiul impactului culturii asupra fenomenelor psihosociale este tot mai mare, dezvoltându-se chiar o subramură a psihologiei sociale – „psihologia socială transculturală”.

Rezumatul cursului

Psihologia ca ştiinţă este compusă din mai multe ramuri sau discipline psihologice, printre care psihologia socială ocupă un rol important. Fiecare disciplină psihologică încearcă să pună în evidenţă psihismul şi comportamentul uman dintr-o perspectivă aparte. Particularitatea inedită a

26

Curs 1

psihologiei sociale constă în faptul că ne arată şi ne explică viaţa psihică şi comportamentul individului ca fiind, uneori subtil, altădată evident, dar aproape tot timpul inevitabil, influenţate de prezenţa celorlalţi, de situaţiile sociale. Prin nenumăratele sale cercetări psihologii sociali demonstrează că viaţa intrapsihică a individului este aproape continuu influenţată de ceilalţi pe toate cele trei dimensiuni: cognitiv, afectiv şi motivaţional. Prin urmare, marea majoritate a comportamentelor umane sunt mai degrabă comportamente sociale – determinate sau influenţate de prezenţa celorlalţi, de variatele forme de interacţiune interumană. Psihologia socială afirmă că ceilalţi (persoane, grupuri sau mulţimi) prin prezenţa lor (reală, imaginară sau implicită) în mintea individului participă neîncetat la viaţa intrapsihică a acestuia, influenţând şi geneza comportamentului. Cunoaşterea psihologică actuală afirmă că nu există o minte colectivă (la nivel de grup, naţiune etc.), însă mintea fiecărui individ, fiind produsul vieţii sociale, nu funcţionează adecvat şi eficient decât în interconexiune şi interinfluenţare cu minţile altora, cu variatele situaţii sociale.

27

Curs 1

Pentru o mai bună înţelegere a particularităţilor sale distincte, psihologia socială este bine să fie privită în raport cu cele mai apropiate discipline sociale.

Pentru psihologia socială contează mai mult dinamica situaţiilor sociale „aici şi acum” şi măsura influenţei exercitate de acestea asupra individului. Sociologia – disciplina socială cea mai apropiată de psihologia socială – este concentrată pe studiul grupurilor şi categoriilor sociale, foloseşte cu precădere ancheta pentru a culege datele ştiinţifice, date pe care le ancorează preponderent într-un demers descriptiv. În contrast, psihologia socială este axată pe individ, foloseşte cu precădere experimentul ca metodă de cercetare, iar datele astfel obţinute servesc pentru fundamentarea unui demers explicativ. Antropologia studiază diferitele culturi şi influenţele exercitate de acestea asupra vieţii individului, modul în care el ajunge să fie structurat diferit ca urmare a impactului factorilor culturali. Psihologia socială clasică consideră că marea majoritate a oamenilor sunt mai mult influenţaţi de caracteristicile situaţiilor sociale decât de factori culturali. În ultimul timp însă

28

Curs 1

psihologii sociali acordă tot mai multă atenţie modului în care oamenii ce provin din culturi radical diferite reacţionează diferenţiat confruntaţi cu situaţii sociale identice sau apropiate ca textură.

29