n psalmul Tare sunt singur, Doamne,i piezi!...

e consemnat o atitudine predilect a lui

Arghezi n faa divinitii aceea de izolare, de neputin i resemnare, de har nelenit i
aspiraie zadarnic spre un cer ce rm!ne "nchis#, ce nu$i trimite nici un semn spre cel ce
ateapt, nfrigurat, nsetat, roada divin. %uv!ntul "piezi#, alturi de epitetul "singur#,
caracterizeaz cu plasticitate poziia pe care i$o recunoate n nelimitarea universului
Arghezi aceea de e&cepie, de ieire din norm i din firesc, de situare n margine, la
fruntariile lumii. 'oetul se aseamn pe sine unui copac cu fructe amare, lipsit de frumusee i
de for, un copac situat la periferia vieii, aproape mortificat, ce ateapt mici gingii i
c!ntece, dovezi ale vieii i ale rodului (un "Tare sunt singur, Doamne, i piezi!) %opac
pri(eag uitat n c!mpie,) %u fruct amar i cu frunzi) *epos i aspru$n nd!r+ire vie.)) T!n+esc
ca pasrea ciripitoare) , se opreasc$n drum,) , c!nte$n mine i s z(oare) 'rin um(ra mea
de fum.)) Atept cr!mpeie mici de gingie,) %!ntece mici de vr(ii i lstun) , mi se dea i
mie,) %a pomilor de rod cu gustul (un.)) -u am nectare roze de dulcea,) -ici chiar aroma
primei agurizi,) .i prins ad!nc ntre vecii i cea,) -u$mi stau pe coa+ moile omizi#.
Aspiraia spre fiorul divin e, aadar, a unei fiine ce$i constat cu dureroas luciditate propria
fragilitate i mrginirea n tiparele unui trup trector