Sunteți pe pagina 1din 3

Mihai Eminescu (nscut Mihail Eminovici) (n. 15 ianuarie 1850, Botoani - d.

15 iunie 1889, Bucureti)


a fost un poet, prozator i jurnalist romn, socotit de cititorii romni i de critica literar postum drept cea
mai important voce poetic din literatura romn.
[1]
Receptiv la romantismele europene de secol XVIII i
XIX, i-a asimilat viziunile poetice occidentale, creaia sa aparinnd unui romantism literar relativ
ntrziat. n momentul n care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiionale ale Romantismului
european, gustul pentru trecut i pasiunea pentru istoria naional, creia a dorit chiar s-i construiasc
un Pantheon de voievozi, nostalgia regresiv pentru copilrie, melancolia i cultivarea strilor depresive,
ntoarcerea n natur etc., poezia european descoperea paradigma modernismului, prin Charles
Baudelaire sau Stephane Mallarme, bunoar. Poetul avea o bun educaie filosofic, opera sa poetic
fiind influenat de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antic, de la Heraclit la Platon, de
marile sisteme de gndire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de
altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica raiunii pure, la ndemnul lui Titu
Maiorescu, cel care i ceruse s-i ia doctoratul n filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan
nefinalizat pn la urm) i de teoriile lui Hegel.
Rdcina ideologic principal a gndirii sale economice sau politice era conservatoare; de altfel poetul a
fost o figur marcant a acestui partid politic, iar prin articolele sale publicate mai ales n perioada n care
a lucrat la Timpul a reuit s-i deranjeze pe civa lideri importani din acest mare partid care au lansat
sloganul, celebru n epoc, Ia mai oprii-l pe Eminescu sta!. Publicistica eminescian ofer cititorilor o
radiografie a vieii politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epoc; n plus ziaristul era la
nevoie i cronicar literar sau teatral, scria despre viaa monden sau despre evenimente de mai mic
importan, fiind un veritabil cronicar al momentului.
Eminescu a fost activ n societatea politico-literar Junimea, i a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial
al Partidului Conservator.
[2]
A publicat primul su poem la vrsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat s
studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au
fost druite Academiei Romne de Titu Maiorescu, n edinta din 25 ianuarie 1902.
[3]
Eminescu a fost
internat n 3 februarie 1889 la spitalul Mrcua din Bucureti i apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas.
n data de 15 iunie 1889, n jurul orei 4 dimineaa, poetul a murit n sanatoriul doctorului uu. n 17
iunie Eminescu a fost nmormntat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din Bucureti. A fost ales post-
mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Romne.

Eminescu isi merita pe deplin numele de cel mai mare poet roman, deoarece el atinge,
prin opera sa, teme fundamentale ale omenirii.
Supratema lui Eminescu, cea care apare in aproximativ toate creatiile lui, este tema
timpului. Aceasta tema apare atat in poezia eminesciana, cat si in proza acestuia sub
diferite imagini. Poetul se inspira din ideile lui Schopenhauer care prezinta timpul ca un
prezent etern, trecutul si viitorul fiind posibile doar prin prisma prezentului.
Apar astfel diverse viziuni ale timpului, imagini lirice variate, ce infatiseaza timpul ca
eternitate sau ni-l prezinta din perspectiva efemeritatii. Varietatea imaginilor lirice ale
timpului apare ca o consecinta a genialitatii poetului. Acesta reia aceeasi tema privind-o
din diverse aspecte, analizand-o in profunzime, oferindu-i diverse simboluri.
Observam astfel ca poetul are o imagine pozitiva asupra trecutului plin de glorie, de
oameni ilustri si de faima: Cand privesc zilele de aur a scripturilor romane/ Ma cufund
ca intr-o mare de visari dulci si senine.(Epigonii) Prezentul apare sub un aspect negativ
cand poetul se refera la epigonii ce nu stiu sa pretuiasca pe predecesori. Prezentul este
singura viziune a timpului care merita atentia omului deoarece Viitorul si trecutul/ Sunt
a filei doua fete/ Vede-n capat inceputul/ Cine stie sa le-nvete. (Glossa) Doar prezentul
poate fi schimbat, doar el prezinta importanta pentru ca trecutul este un moment deja
trait, deci irecuperabil pentru om, in timp ce viitorul este o proiectie incerta, o prezumtie
legata de idealurile omenesti care de obicei nu se implinesc.
Pentru poet nimic nu este nou si experientele se pot repeta la infinit chiar intr-un viitor
la fel de nesemnificativ precum durata actuala, idee prezentata sub forma infatisarii
lumii ca un teatru in care doar actorii se schimba: Alte masti, aceeasi piesa,/ Alte guri,
aceeasi gama.(Glossa).Timpul este prezentat sub forma neantului care ineaca pur si
simplu omul: Precum pulberea se joaca in imperiul unei raze,/ Mii de fire viorie ce cu
raza inceteaza,/ Astfel, intr-a vesniciei noapte pururea adanca,/ Avem clipa, avem raza,
care tot mai tine inca(Scrisoarea I) 33322xvy18ssy4e
Nuvela filozofica Sarmanul Dionis are ca tema transmigratia sufletelor, a
metempsihozei. Eminescu valorifica o idee a lui Schopenhauer, dupa care timpul si
spatiul sunt manifestari ale substantei care se regenereaza vesnic, fiind compusa dintr-
un numar de modele eterne, umbre ale individului fizic.
Prin vis, omul poate iesi din determinarile sale temporale si spatiale si devenind parte a
totului, are posibilitatea de a trai simultan formele sale trecute sau viitoare, existente in
substanta vesnica. Prin intermediul lui Dionis, poetul prezinta propriile gandiri si
conceptii In fapta, lumea-i visul sufletului nostru. Nu exista nici timp, nici spatiu ele
sunt numai in sufletul nostru. Trecutul si viitorul e in sufletul meu() Daca lumea e un
vis, de ce n-am putea sa coordonam sirul fenomenelor sale cum voim noi? Nu e
adevarat ca exista un trecut.
Aceasta nuvela poate fi asemanata cu Luceafarul pentru ca nuvela are doua fete, una
a batranului dascal ce tine universul in degetul lui mic(Scrisoarea I) si alta a
Luceafarului ce cuprinde in esenta lui puterea dragostei spiritualizate, absolute. Dionis e
o alta ipostaza a Erosului si a Demiurgului eminescian. Dionis are in sine forta titanica
de a anula timpul si spatiul.
Trasatura care particularizeaza aceasta nuvela este relativitatea timpului actiunii printr-o
compozitie bazata pe ambiguitatea planurilor narative: unul al lui Dionis si altul al lui
Dan. Dan isi manifesta existenta in timp ce Dionis doarme si invers. Aproximativ aceeasi
trasatura e intalnita si in Luceafarul , unde doar noaptea si aparitia astrului duceau la
rasarirea sentimentelor de iubire ale fetei. Relativitatea consta in ideea ca timpul nu
exista decat in relatie cu altceva, deci daca omul nu l-ar imagina, acesta nu ar exista.
Intr-un fel aceasta idee aparea si in Scrisoarea I, in geneza si stingerea Universului.
Timpul apare o data cu omenirea si se stinge in acelasi moment cu Universul: Timpul
mort si-ntinde trupul si devine vesnicie. vs322x3318sssy
Simultaneitatea se refera la existenta dubla pe care o duce Dionis, ceea ce implica
faptul ca dimensiunile timpului nu exista, ca nu exista viitor sau trecut, ci doar prezent,
idee ce apare si in Glossa.
Subiectivitatea dimensiunii temporale tine de dorinta omului de a se desprinde de timp,
de a deveni etern prin creatie, de a renunta la conditia muritoare(in Sarmanul Dionis)
sau la cea nemuritoare(in Luceafarul).
Timpul, in cele mai multe poezii, isi urmeaza cursul, ceea ce transforma prezentul in
trecutul cel mai adesea dureros(Trecut-au anii).
Poetul reuseste sa surprinda timpul in ipostaze diferite ce implica profunde meditatii
filozofice. Timpul este nemilos, curge in acelasi mod pentru toti, indiferent de conditia
omului, idee surprinsa in Scrisoarea I, pentru ca pana si batranul dascal este supus
mortii, desi genialitatea lui il ridica deasupra celorlalti.
In Luceafarul actiunea este diversa si mai ales calatoria in spatiu pare a dura mii de
ani. Timpul se contracta si se dilata pentru a integra calatoria astrului spre origini: Si
cai de mii de ani treceau/ In tot atatea clipe. Totusi Hyperion nu a lipsit din locul lui
menit din cer unde se intoarce dupa dialogul cu Demiurgul.
La faza de inceput a Universului, timpul este prezentat ca eternitate. Demiurgul este
perfectiunea materiei, ca si Dionis/Dan, si ei au parte de nemurire in acelasi fel ca si
Luceafarul.
Perioada dintre inceputul si sfarsitul Universului este caracterizata de o scurgere diferita
a timpului: mare pentru Univers si mica pentru oameni. Astfel, existenta umana este
pecetluita de trecerea ireversibila a timpului, iar perfectiunile materiei sunt marcate de
nemurire, de o lipsa totala a timpului.
Timpul este prezentat in imagini diferite pentru ca el insusi pare a fi o carte cu file din
care nu putem schimba decat prezentul. Eminescu s-a remarcat prin talentul deosebit
de a impleti in poezie meditatii filozofice de importanta fundamentala. Trecerea
inexorabila a timpului marcheaza existenta fiecarui om si doar inteligenta il va face pe
acesta sa inteleaga ca trebuie se dea un sens vietii sale pentru a nu se pierde in neantul
Universului.
Multumita creatiei eminesciene, fiecare cititor care patrunde in universul poetului, ia
contact cu problema timpului, reusind sa gaseasca unele raspunsuri la anumite
intrebari. Si chiar daca raspunsul nu este suficient de elocvent, ramanem cu sentimentul
ca am patruns intr-o lume a intrebarilor, a originilor Universului, ce pana atunci ne era
inchisa. Ni se deschid astfel noi perspective, si urmand indemnurile poetului, poate vom
reusi sa ne valorificam pozitiv existenta si ne vom transforma prin existenta prezenta,
viitorul care acum nu na apartine.
Eminescu isi merita pe deplin numele pentru ca a atins prin opera sa toate problemele
esentiale ale existentei umane si ne-a dat posibilitatea de a ne confrunta direct cu ele
prin intermediul poeziilor, care, precum niste usi, ne lasa sa patrundem in lumea
poetului si sa cautam raspunsuri ce ne marcheaza pe toti. Fiescare poezie e o noua usa
spre o noua imagine si doar insumandu-le vom reusi poate sa atingem acelasi nivel de
meditatie cu cel al poetului.