Adevrata inovaie a romanului medieval a constat ns n preluarea unor teme i personajeaparinnd

folclorului celtic, n care se pstrase amintirea regelui breton Artur i a tovarilor si de luptmpotriva
invadatorilor anglo-saxoni. Aceast inspiraie breton s-a dovedit ns interesant nu attdatorit
elementelor istorice reale (de altfel, se pare c la baza romanelor inspirate din ciclul Arthurianstau nu
povetile folclorice, ci o aa numit istorie a regatului Britaniei, scris de Geoffroi deMonmouth, n sec.
al XI-lea) ct a celor supranaturale. Aceste romane snt pline de pduri fermecateunde se gsesc din
abunden vrjitori, zne, pitici, obiecte vrjite, castele ale ntmplrilor ciudate.

Romanul cavaleresc opereaza cu timpul aventurii in special cu cel de tip grec,desi in unele
romane exista o mare asemanare cu tipul romanului de aventuri si moravuri in maniera
Apuleius.Timpul se divide intr-o serie de fragmente,aventuri,inlauntrul carora el este organizat
(din punct de vedere tehnic),abstract,legatura lui cu spatiulfiind de asemenea de ordin
tehnic.Punerea la incercare a identitatii eroilor si a lucrurilor,in special a fidelitatii in dragoste si
a fidelitatii fata de datoria-codul-de cavaler,joaca aici acelasi rol organizator.Inevitabil apar si
aspecte legate de ideea identitatii,moartea fictiva,recunoasterea-nerecunoasterea,schimbarea
numelor(si un joc mai complicat cu identitatea;de pilda cele doua Isolde in Tristan,cea iubita si
cea care nu e este iubita).
Aici apar si motive legate (in ultima istanta) de identitatea fantastice orientale: 1[1]diferite vraji
care smulg temporar omul din mijlocul evenimentelor si il transfera intr-o alta lume.
Dar alaturi de aceasta,in timpul aventurii romanelor cavaleresti exista ceva esentialmente nou.In
orice timp al aventurii are loc interventia intamplarii,a destinului,a zeilor.Fiindca insusi acest
timp apare in punctele de ruptura ale seriilor temporale normale,reale,necesare,acolo unde
aceasta necesitate(oricare a fi ea)este incalcata brusc,iar evenimentele iau o intorsatura
neasteptata si imprevizibila.In romanele cavaleresti,acest bruscintr-un fel se normalizeaza
devenind ceva aproape obisnuit.
Lirica trubadurilor Iubirea curteneasca, manifestata in romanele cavaleresti capata expresie si in
lirica trubadurilor. Trubadurii erau poeti si cantareti, care compuneau versurile in franceza
meridionala si le cantau cu acompaniament muzical, la castelele regale si nobiliare. Ei puteau fi
uneori cavaleri, nobili si chiar regi, spre deosebire de jongleri, care indeplineau un rol asemanator in



mediile populare. Echivalentul trubadurului se numea in Franta de Nord, truver, iar in Germania,
Minnesnger (germ. Minne - iubire; germ. Snger - cantaret). Aparuta in sudul Frantei, in regiunea
Proventei, lirica trubadurilor se raspandeste rapid in tot occidentul Europei. Principala tema a acestei
lirici o constituie dragostea, sub forma de adorare si de slujire a unei femei nobile, cu toata ardoarea
virtutilor cavaleresti: statornicia, fidelitatea, cuviinta, onoarea. In Italia, poezia scolii siciliene si cea a
dulcelui stil nou (dolce stil nuovo), care 1-a influentat si pe Dante, prezinta caracteristicile generale
ale poeziei trubadurilor.