UNIVERSITATEA SPIRU HARET CONSTANTA

PROGRAM MASTER: STIINTE PENALE

REFERAT INSTITUTII DE DREPT PENAL.PARTE SPECIALA







Prof. univ. dr. Alexandru Boroi
Masterand: Dragan Evelina-Dana








-2014-




UCIDEREA LA CEREREA VICTIMEI





O noutate adusa de Noul Cod Penal este incriminarea faptei de a ucide la cererea victimei.

Definitie legala. Potrivit art. 188 N.c.p., Uciderea svrit la cererea explicit, serioas,
contient i repetat a victimei care suferea de o boal incurabil sau de o infirmitate grav
atestate medical, cauzatoare de suferine permanente i greu de suportat se pedepsete cu
nchisoare de la 3 la 7 ani.

Obiectul juridic, consta in relatiile sociale referitoare la dreptul la viata, valoare fundamentala
protejata in mod egal, indiferent de titular. Potrivit art. 22 alin. (1) din Constitutia Romaniei,
dreptul la viata este garantat.

Obiectul material, este reprezentat de corpul victimei, persoana in viata.

Subiect activ, poate fi orice persoana.

Subiect pasiv, este reprezentat de persoana care sufera de o boala incurabila sau de o
infirmitate grava atestate medical.

Prin boala incurabila se intelege acea boala care nu poate fi vindecata, pentru care cercetarea
medicala nu a gasit remediu. Infirmitatea grava consta intr-un defect fizic, congenital sau
dobandit in urma unui accident, a unei boli ce consta in lipsa partiala sau totala a unui organ
sau a unei functii. Acestea trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

sa fie atestate medical, pe baza unui certificat medical emis de catre o unitate medicala
autorizata in acest sens;

sa fie de natura sa provoace suferinte permanente si greu de suportat de natura sa-l tulbure
pe subiectul pasiv in asa fel incat sa staruie in cererea sa adresata unei alte persoane de a-l
ucide;

Latura obiectiva

1. Elementul material al laturii obiectiva consta in uciderea persoanei la cererea acesteiea ce
se poate realiza atat printr-o actiune cat si printr-o inactiune. Exemple:

prin actiune, deconectarea de la aparatele medicale ce tin o persoana in viata, la cererea
acesteia;

prin inactiune, neadministrarea tratamentului necesar pentru a tine respectiva persoana in
viata, la cererea acesteia.

Pentru a ne afla in situatia prevazuta de art. 188 N.c.p., cererea victimei trebuie sa
indeplineasca urmatoarele conditii:

cererea trebuie sa fie explicita, in sensul ca ea trebuie sa fie exprimata in mod limpede,
deslusit, din ea sa reiasa in mod neechivoc dorinta victimei de a i se pune capat vietii;

o alta conditie a cererii este aceea ca trebuie sa fie serioasa, astfel nu este respectata
conditia daca cererea a fost facuta in gluma;

de asemenea, cererea trebuie sa fie constienta, in sensul ca ea trebuie sa provina de la o
persoana cu discernamant care are reprezentarea faptelor sale. Daca in urma expertizei se
constata ca persoana nu avea discernamant se va retine infractiunea de omor in cele doua
forme prevazute in N.c.p.

cererea trebuie sa fie repetata. Aceasta conditie reliefeaza staruinta victimei in cererea sa,
dorinta puternica a victimei de a i se curma suferinta puternica.

trebuie sa provina ca urmare a unor suferinte permanente si greu de suportat.

2. Urmarea imediata, consta in decesul victimei.

3. Raportul de cauzalitate, dintre fapta autorului si moartea victimei trebuie sa existe.
Raportul de cauzalitate este intrerupt daca, ulterior savarsirii faptei, intervine o cauza care,
prin ea insasi si independent de activitatea faptuitorului, produce moartea victimei.


Din cele mai vechi timpuri legile de pretutindeni au ocrotit persoana umana, socotind ca toti
cei care atentau la viata, integritatea corporala, libertatea, demnitatea ori sanatatea omului
trebuie sanctionati proportional cu faptele lor. Acest lucru s-a materializat de-a lungul
timpului intr-o serie de legi care pedepseau in mod drastic atentatul la drepturile
fundamentale ale fiintei umane.

La 10 decembrie 1948 Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite a proclamat
Declaratia Universala a drepturilor omului in a carei cuprins sunt stipulate drepturile
fundamentale, aratandu-se ca toate fiintele se nasc libere si egale in demnitate si drepturi;
orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si securitatea persoanei sale; nimeni nu
poate fi tinut in sclavie, nici in servitute, sclavajul si comertul de sclavi sunt interzise sub
toate formele lor; nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare in viata sa personala, in familia
sa, in domiciliul sau, corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei sau reputatiei sale, in
executarea drepturilor si libertatilor sale, nici un om nu este supus decat numai ingradirilor
stabilite prin lege, inclusiv a drepturilor si libertatilor altora si ca sa fie satisfacute justele
cerinte ale moralei, ordinii publice si bunastarii generale intr-o societate democratica.

De asemenea, Pactul cu privire la drepturile civile si politice, prevede in art.6, pct. 1 ca
dreptul la viata este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie ocrotit de lege. Nimeni nu
poate fi privat de viata sa in mod arbitrar.

Acest drept este prevazut si in alte documente internationale precum: Conventia

europeana pentru protectia drepturilor omului si libertatilor fundamentale (art. 2),

cat si in Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferintei pentru dimensiunea

umana a C.S.C.E.

Cu preponderenta in ultimii ani, ,,drepturile omului au devenit unul din factorii
esentiali care au dus la producerea unor ample mutatii in viata politico-economica a unui
numar de tari ale lumii.

Afirmarea crescanda a individului si constientizarea faptului ca recunoasterea si protejarea
drepturilor si libertatilor omului este specifica nu numai afirmarii personalitatii indivizilor ca
atare, ci si societatii intr-un sens mai larg, umanitatii in ansamblul sau, reprezinta unul din
marile adevaruri ale vremurilor noastre.

n literatura de specialitate se apreciaza ca pentru a exista un stat de drept, nu este suficient sa
se instituie un mecanism juridic care sa garanteze respectarea riguroasa a legii, ci este
totodata necesar ca acestei legi sa i se dea un anumit continut, inspirat de ideea promovarii
drepturilor si libertatilor umane in cel mai autentic spirit liberal si al unui larg democratism.

Declaratia universala a drepturilor omului a declansat un vast proces de elaborare a unui mare
numar de reglementari, in Europa, America Latina, Africa, Tarile Arabe, toate avand ca
subiect recunoasterea si respectarea drepturilor fundamentale ale omului.



Constitutia Romaniei din 1991, revizuita in octombrie 2003, acorda in Titlul II Drepturile,
libertatile si indatoririle fundamentale o noua insemnatate ocrotirii drepturilor si libertatilor
fundamentale ale omului cuprinzand principii cum ar fi: garantarea dreptului la viata si la
integritate fizica si psihica a persoanei(art.22 alin. (1)--dreptul la viata, precum si dreptul la
integritate fizica si psihica ale persoanei sunt garantate), libertatea individuala (art.23),
inviolabilitatea domiciliului si resedintei (art.27), libertatea de exprimare (art.30),dreptul la
ocrotirea sanatatii (art.34), interzicerea muncii fortate (art.42), protectia copiilor si a tinerilor
(art.49), s.a.

Respectarea acestor prevederi constitutionale este asigurata de toate ramurile dreptului
potrivit cu specificul lor, o contributie importanta avand-o si legea penala.

Sub denumirea generica de omucidere, Codul penal incrimineaza faptele care aduc atingere
vietii omului, ca atribut fundamental si indispensabil al persoanei umane.

Aceste incriminari sanctioneaza cele mai grave atentate impotriva persoanei: omor, omorul
calificat, omorul deosebit de grav, pruncuciderea, uciderea din culpa si determinarea sau
inlesnirea sinuciderii.

Apararea persoanei si, indeosebi a vietii, constituie o preocupare comuna a tuturor sistemelor
de drept.

n orice oranduire sociala, viata a fost ocrotita de lege, nu atat ca fenomen biologic, ci in
primul rand, ca fenomen social, ca valoare primara si absoluta a oricarei societati, ca o
conditie indispensabila a insasi existentei sociale omenesti.

Legea ocroteste nu numai interesul fiecarui individ de a trai, de a-si conserva si prelungi
viata, dar mai ales interesul societatii ca viata fiecarui om sa fie pastrata si respectata de
ceilalti, conservarea vietii indivizilor fiind hotaratoare pentru existenta societatii, care nu
poate fi conceputa decat ca formata din indivizi in viata.

Fiecare grup social, din cele mai vechi timpuri, s-a preocupat sa asigure ocrotirea vietii
indivizilor prin orice mijloace, fie ca a apelat la reguli cutumiare, la reguli religioase, la reguli
morale sau la cele juridice.

Dintre toate mijloacele juridice de aparare, legea penala a avut din cele mai vechi timpuri cel
mai important rol, dreptul penal fiind forma cea mai energica de influentare a relatiilor
sociale si de ocrotire a valorilor fundamentale ale societatii.

n cazul infractiunilor contra vietii persoanei intotdeauna activitatea fizica materiala interzisa
de legea penala trebuie sa fie indreptata impotriva unei persoane in viata fiindca numai intr-o
asemenea imprejurare se poate vorbi de o actiune de ucidere care sa fi avut ca urmare
imediata moartea persoanei respective.

Din acest considerent, in mod logic, se impune a se clarifica in ce moment incepe viata
unei persoane si in ce moment acesta inceteaza , pentru ca dincolo de aceste momente nu se
mai poate vorbi de un drept la viata si, implicit, de o infractiune contra vietii.

n privinta momentului in care incepe viata unei persoane au fost formulate doua
teorii. ntr-o prima teorie s-a considerat ca acest moment este cel al inceperii procesului
nasterii si al desprinderii fatului de uterul mamei (chiar daca desprinderea nu s-a realizat
integral). Aceasta pozitie este adoptata de doctrina si legea penala italiana si germana, in
viziunea carora constituie omor si uciderea fatului in timpul desprinderii din uterul mamei,
adica in timpul procesului nasterii. si in doctrina penala romaneasca exista autori care
promoveaza aceasta teorie. Argumentele invocate sunt bazate pe unele concluzii desprinse
din lucrari de medicina legala, in conformitate cu care uneori, intre expulzie si prima
respiratie, ca semnul cel mai frecvent de vaita extrauterina, poate fi un interval mai lung, mai
ales atunci cand cordonul ombilicat nu s-a sectionat imediat si fatul continua sa traiasca pe
seama respiratiei feto-placentare. n aceste situatii exista un nou nascut viu, cu semne vitale
de circulatie vitala, fara pulmon respirat.

Cea mai larg acceptata solutie in literatura juridica de specialitate si insusita de
legiuitorul roman este totusi cea in care momentul aparitiei persoanei in viata, ocrotita prin
incriminarea faptelor comise in Titlul II, Capitolul I, Sectiunea I din Codul penal in vigoare,
este acela al desprinderii totale a fatului de cordonul ombilical al mamei, adica momentul
cand produsul conceptiei nu mai este fat, ci copil, incepand sa duca o viata independenta de
aceea a mamei.

n consecinta, potrivit legii penale romane in vigoare, de existenta dreptului la viata
nu se poate vorbi din momentul inceperii procesului fiziologic al nasterii naturale, ci abia din
momentul cand acest proces luand sfarsit, copilul este expulzat si incepe viata sa extrauterina.
n sprijinul acestei solutii pot fi aduse dispozitiile art.177 C.penal in vigoare, care
incriminand pruncuciderea, prevede ca aceasta consta in uciderea copilului nou-nascut,
savarsita imediat dupa nastere.

Exista si opinia dupa care nu ar fi posibil sa se fixeze, teoretic si abstract, momentul
aparitiei vietii si implicit, a dreptului la viata a copilului, acest moment fiind conditionat de
particularitatile procesului nasterii in fiecare caz in parte.

mpotriva acestei pareri s-ar putea sustine ca oricate particularitati ar prezenta procesul
nasterii unui individ sau altul, criteriul dupa care viata incepe odata cu existenta autonoma a
copilului si cand acesta s-a desprins de viata intrauterina ramane valabil mai departe, fiind
impus de procesul natural al aparitiei vietii.

La fel de disputat este si momentul final al vietii, adica al mortii persoanei. n ciuda
aparentelor si cu exceptia unor cazuri rare, moartea persoanei nu constituie un fapt
instantaneu, viata nu paraseste deodata intreaga emisfera cerebrala si cu atat mai putin
celelalte organe sau tesuturi. Exista situatii de tranzitie ale disparitiei vietii, caracterizate prin
soc, colaps, sincopa, coma, agonie, moarte aparenta, cand trecerea spre moartea definitiva se
desfasoara in etape, ca o succesiune de stari care ingreuneaza surprinderea momentului
mortii. n mortile violente, prin leziuni traumatice sau diencefalice, agonia poate lipsi, ca si in
unele morti subite. n alte cazuri, insa, cum sunt asfixiile, intoxicatiile cu cianura, agonia este
de scurta durata, iar in altele, cum sunt bolile cronice, ca tuberculoza, cancerul si unele
intoxicatii ea este de lunga durata.

n raport cu acest spectru larg de situatii concrete in care se desfasoara procesul mortii unei
persoane este dificil de adoptat reguli totusi, medicii iau in considerare doua situatii distincte
si anume: moartea clinica, determinata de incetarea functiilor aparatului respirator si ale
aparatului circulator si moartea cerebrala sau biologica care se instaleaza ceva mai tarziu,
dupa o stare de coma cu o durata mai scurta sau mai lunga in functie de cauza mortii. Odata
cu instalarea mortii cerebrale, se poate afirma ca s-a produs rezultatul cerut de norma care
incrimineaza omorul. Dupa confirmarea mortii cerebrale este posibila efectuarea de
transplanturi de organe sau tesuturi in scop terapeutic, cu consimtamantul defunctului (vointa
exprimata in scris inainte de moarte) sau al sotului ori rudelor.

n literatura de specialitate s-a pus problema care trebuie sa fie solutia juridica impotriva
persoanelor care determina sau ajuta in orice mod o persoana sa se sinucida sau a medicului
care, cu consimtamantul bolnavului, ii administreaza substante letale sau il asista pe bolnav
cand acesta isi administreaza asemenea substante. Solutiile care s-ar putea intrevedea ar fi :
sanctionarea in limitele legale,dar mai bland a persoanelor mentionate; sanctionarea chiar in
aceleasi limite ca si faptele de omor, urmand sa se aiba in vedere la individualizarea pedepsei
mobilul actiunii acestora; ultima solutie ar fi neincriminarea acestor fapte.

Legea penala romana in vigoare, ca si numeroase legislatii penale straine, a adoptat solutia
sanctionarii persoanei care ar indemna sau ar ajuta pe bolnav sa-ti curme viata, ca si pe cel
care, la cererea ori cu consimtamantul bolnavului, i-ar lua viata, chiar daca moartea, in acest
caz, ar deveni o solutie mai buna pentru bolnav decat continuarea vietii.

O solutie legislativa interesanta in aceasta problema a propus Olanda, care a recunoscut, prin
legea adoptata in Parlament la 10 aprilie 2001, atat dreptul individului la eutanasie ( prin
interventia medicului care ii administreaza substanta letala ) cat si dreptul la sinucidere cu
asistenta medicului, bolnavul administrandu-si singur substanta letala recomandata de medic.





Dupa legea olandeza, solutiile de mai sus nu atrag raspunderea penala a persoanelor implicate
in moartea subiectului, cu conditia ca suferinta sa fie ireversibila (starea pacientului sa se
inrautateasca progresiv), suferinta sa fie de nesuportat, pacientul sa afirme repetat si voluntar
cererea, actiunea sa fie justificata medical (medicul sa arate pe larg si amanuntit daca este
necesar sa se respecte hotararea bolnavului) sa existe o a doua opinie medicala din partea
unui specialist independent de cazul respectiv.

Daca potrivit Codului penal in vigoare persoana care ar indemna sau ar ajuta pe bolnav sa-si
curme viata sau care la cererea ori cu consimtamantul bolnavului i-ar lua viata, va fi
sanctionata pentru omor cu diminuarea pedepsei avand in vedere mobilul cu care a actionat,
in Proiectul Codului penal in categoria infractiunilor contra vietii, a fost introdusa o noua
infractiune cu titlul marginal uciderea la cererea victimei ca o forma atenuanta a omorului.

Aceasta incriminare se inscrie pe linia traditiei existente in dreptul nostru (art.468 C.pen.din
1936), dar si in traditia majoritatii codurilor europene ( 216 C.pen. german; 77 C.pen.
austriac; art.143 alin.(4) C.pen. spaniol; art.134 C.pen. portughez, art.114 C.pen. elvetian;
235 C.pen. norvegian).

Reintroducerea acestui text se impunea insa, inainte de toate, ca urmare a noului regim al
circumstantelor atenuante consacrat de Partea generala a proiectului Codului penal. De
asemenea a fost preferata denumirea marginala de ucidere la cererea persoanei si nu cea de
omor la cererea victimei pentru a exclude aceasta fapta dintre antecedentele omorului
calificat prevazut in art.187 lit.c) din proiectul Codului penal.




BIBLIOGRAFIE:

1. A. Boroi- ' Drept Penal- Partea Speciala conform Noului Cod Penal' -ed. CH Beck 2011

2. A Boroi- 'Infractiuni contra vietii' - ed CH Beck 2000

3. T. Tudorel- 'Drept Penal Partea Speciala' ed Hamangiu 2011

4. Revista 'Dreptul' 2000-2013

5. Revista de Drept Penal 2000-2013

6. Buletinul Jurisprudentei. Culegere de decizii a Iccj 2000-2013

7. Brus V.-Tangene i controverse privind dreptul la viata, Revista de Studii si Cercetari
juridice, 2010