Ursul i lupul

de Grigore Alexandrescu
mpria dobitoceasc,
Ca i a noastr cea omeneasc,
Statornicie vecinic n-are:
Toate supuse snt la schimbare!

Din mn-n mn sceptrul se plimb.
Cel de ieri mare astzi e mic;
Leu pe urs bate, urs pe leu schimb,
Dintr-o ntmplare prea de nimic.

De curnd ursu pe leu schimbase,
i pe domnescul tron nlat,
Crma n labe tare-o luase,
i cu verzi tufe sta-ncoronat.

Dator eu ns snt a v spune
C ursu-acela, mcar c urs,
Dar simtimente avea preabune:
D-al obtei bine era ptruns.

Fiarele toate-ndat ce-aflar
C le-a dat cerul un stpn nou,
S se nchine lui alergar,
Una c-o vac, alta c-un bou.

Lupul n urm spre tron se duce,
i dup vechiul bun obicei
Mriei-sale plocon i duce,
i nainte-i pune doi miei.

ntr-o frumoas precuvntare,
i dovedete c-ar fi avnd
Nite hrisoave arttoare
Ce-au fcut urii, zu nu tiu cnd.

C-aste hrisoave, pe piei de oaie
Scrise cu ap, spun lmurit
Cum au mers urii la o btaie,
i cte mure ei au jertfit.

Cu plecciune apoi i-arat
Cum c din suflet s-a bucurat
De ntmplarea cea minunat,
De-ncoronare cnd a aflat,

Cum c dorete supus s-i fie,
C totdeauna el l-a iubit,
C pentru dnsul viei o mie
S le jertfeasc e mulumit.

Astfel de vorbe se zic n lume,
ns drept form se socotesc;
Cci fiecine le ia de glume,
Care se uit ct se vorbesc.

Dar ursul crede, se amgete,
n slujbe pune neamul lupesc:
Cum c prieteni are, gndete,
Care persoana lui o slvesc.

Dup o vreme leul se scoal,
Tocmai cnd urii mort l credea,
Dup o mare i lung boal,
Vine s-i cear tronul ce-avea.

Locuitorii se ngrozir;
Veste se duse pn la palat;
Lupii ndat la lei fugir;
P-al lor prieten toi l-au lsat.

Taurii numai, ce niciodat
A-i fi prieteni nu s-au jurat,
Peste cinci sute venir-ndat,
Pe crai i ar ei au scpat.

Prea cu lesnire omul se-nal!
Dar foarte mare face greal
Cine la vorbe d crezmnt.
Faptele numai ne dovedete
Fietecine ct preuiete,
D-avem prieteni i care snt.