P. 1
Studiul efectului fotoelectric extern

Studiul efectului fotoelectric extern

4.8

|Views: 6,536|Likes:
Published by cybernet4
Studiul efectului fotoelectric extern. Determinarea
constantei lui Planck
Studiul efectului fotoelectric extern. Determinarea
constantei lui Planck

More info:

Published by: cybernet4 on Mar 13, 2008
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/05/2013

pdf

text

original

- Studiul efectului fotoelectric extern.

Determinarea constantei lui Planck -

Studiul efectului fotoelectric extern. Determinarea constantei lui Planck
I. i. Studiul efectului fotoelectric

Definirea fenomenului fizic

Prin efect fotoelectric extern se înţelege emisia de electroni de către corpuri sub acţiunea radiaţiilor electromagnetice. Există şi efect fotoelectric intern, care constă în generarea unor noi purtători de sarcină liberi în interiorul unui semiconductor sub acţiunea radiaţiilor electromagnetice. Efectul fotoelectric, descoperit de Hertz în 1890, a fost explicat abia în 1904 de către Einstein pe baza teoriei corpusculare a luminii (lumina este emisă, se propagă şi este absorbită în mod discontinuu sub formă de fotoni). Energia unui foton este dată de relaţia lui Planck:
ε = hν

(1)

unde: h=6,625.10-34 Js este constanta lui Planck, iar ν – frecvenţa radiaţiei respective. În procesul fotoelectric, fotonii vor fi absorbiţi de electronii din interiorul metalului. Fiecare electron nu poate absorbi decât un singur foton, primind astfel energia dată de relaţia (1). Dacă ν> νprag, o parte din această energie este utilizată pentru a învinge bariera de potenţial, restul rămânând sub formă de energie cinetică fotoelectronului. Astfel bilanţul energetic fotoelectric este dat de relaţia lui Einstein: mv 2 hν = A + 2 unde A – lucrul mecanic de ieşire a unui electron din metal. Dacă ν= νprag, energia cinetică devine zero şi deci: hν prag = A (3)
C A

(2)

Dacă ν< νprag, nu se mai produce efect fotoelectric. Efectul fotoelectric se studiază cu ajutorul celulei fotoelectrice alcătuită din: - un balon de sticlă vidată; o buclă metalică centrală ce constituie anodul, şi o suprafaţă metalică depusă pe o porţiune a peretelui interior, ce constituie catodul. Introducând celula în circuitul din fig. 1, se constată că în absenţa iluminării intensitatea curentului este 1
V

G

-

+

Fig. 1

- Studiul efectului fotoelectric extern. Determinarea constantei lui Planck zero. Trimiţând un fascicul de radiaţii asupra catodului se observă apariţia unui curent chiar dacă tensiunea aplicată unei celule este zero. Aceasta se explică prin faptul că electronii emişi prin efect fotoelectric au energie cinetică suficientă pentru a ajunge la anod şi a închide astfel circuitul. Se constată că intensitatea fotocurentului depinde de iluminarea fotocadei şi de tensiunea aplicată celulei: I = f ( E , U ) Menţinând constantă tensiunea anodică se poate studia modul cum variază intensitatea fotocurentului în funcţie de iluminare. Reprezentând grafic I=f(E), U=const. se I f constată creşterea intensităţii fotocurentului o dată cu creşterea iluminării. Aceasta deoarece mărind iluminarea creşte numărul fotonilor incidenţi şi deci şi al electronilor emişi prin efect fotoelectric. Menţinând iluminarea constantă se poate studia variaţia intensităţii fotocurentului în funcţie de tensiunea anodică. Reprezentând grafic dependenţa If=f(U), E=const. se constată Uo O U că o dată cu creşterea tensiunii creşte şi intensitatea fotocurentului. Începând de la o anumită valoare a tensiunii, If rămâne Fig. 2 constantă, numindu-se intensitate de saturaţie. În acest caz toţi electronii emişi de catod în unitatea de timp ajung la anod. Se observă că pentru U=0, If ≠0, obţinându-se If=0 pentru o anumită valoare a câmpului electric întârzietor, corespunzătoare unui potenţial de stocare U0.

ii.
relaţia:

Modul de lucru
După realizarea schemei din fig. 1, se va studia If=f(E), U=const. Iluminarea se va calcula cu I r2

E=

(3)

unde: r – este distanţa dintre sursă şi celulă, iar I – intensitatea luminoasă (I=1 candelă). Practic se procedează în felul următor: 1. Se aprinde spotul galvanometrului pe riglă la o diviziune oarecare. 2. se menţine tensiunea la valoarea U=const. şi se aşază lampa care iluminează celula la distanţa maximă, având grijă să fie închis capacul celulei. Iluminarea fiind zero, curentul fotoelectric este zero (diviziunea de pe riglă unde se găseşte spotul luminos se consideră zero pentru curentul fotoelectric). 3. Se deschide capacul celule, se notează distanţa lămpii faţă de celulă şi se citeşte curentul fotoelectric pe riglă (intensitatea curentului este dată de produsul dintre nr. diviziunilor cu cât s-a deplasat spotul şi constanta galvanometrului). 4. Se repetă determinările şi pentru alte distanţe ale lămpii faţă de celulă. 5. Datele obţinute se trec în tabelul următor:

2

- Studiul efectului fotoelectric extern. Determinarea constantei lui Planck Nr. crt. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. I cd r m E lux If A

6. Se trasează apoi graficul If=f(E)U=const. 7. Se menţine iluminarea constantă, aşezându-se lampa la o distanţă fixă de celulă şi variinduse tensiunea din volt în volt de la zero până la valoarea maximă permisă de voltmetru şi reostat, se citeşte în acelaşi mod curentul fotoelectric. 8. Datele obţinute se trec în tabelul următor: Nr. crt. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. U V If A

9. Se trasează apoi graficul celulei.

If=f(U)E=const. care reprezintă caracteristica curent-tensiune a

3

- Studiul efectului fotoelectric extern. Determinarea constantei lui Planck -

II. Verificarea experimentală a relaţiei lui Einstein pentru efectul fotoelectric şi determinarea constantei lui Planck i. Principiul fizic al lucrării

Efectul fotoelectric face parte dintre fenomenele care pun în evidenţă caracterul corpuscular al luminii. W0 = hν (4) -34 unde: h=6,62·10 Js este constanta lui Planck, iar ν este frecvenţa radiaţiei Bilanţul energetic al interacţiunii dintre fotoni şi electroni este dat de relaţia lui Einstein: hν = Wmax + A (5) unde: Wmax - este energia cinetică maximă a fotoelectronilor, iar A - este lucrul mecanic necesar scoaterii unui electron din metal, numit pe scurt lucru de extracţie. Relaţia (5) determină doar energia cinetică a celor mai rapizi fotoelectroni. Determinarea energiei fotoelectronilor se bazează, de obicei, pe metoda potenţialului de blocare. În acest scop se foloseşte o celulă fotoelectrică, care constă dintr-un tub de sticlă, vidat, în care se montează un anod şi un catod (fotocatod) construit din metalul la care se studiază efectul fotoelectric (fig. 3). La anod se aplică un potenţial variabil V, negativ, în raport cu catodul (fig. 3). Catodul se iluminează cu un K A fascicul de radiaţii monocromatice, emiţând astfel fotoelectroni, ce au energii G cinetice diferite. Fotoelectronii a căror energie cinetică îndeplineşte condiţia V W<eV (e fiind sarcina electronului) nu pot ajunge la anod. Ca urmare, o dată cu creşterea potenţialului V curentul anodic scade. Pentru o anumită valoare V=Vb (potenţial de blocare) chiar şi cei mai R + rapizi fotoelectroni nu pot ajunge la anod şi deci curentul fotoelectric se anulează. Fig. 3 Energia cinetică maximă Wmax a fotoelectronilor este dată de relaţia: Wmax = eVb (6)

Experimental se studiază de obicei dependenţa curentului fotoelectric I de mărimea potenţialului V. Rezultatele obţinute arată că forma curbei ce reprezintă această dependenţă depinde de grosimea fotocatodului, de forma electrozilor, precum şi de condiţiile de iluminare. După cum arată şi experienţa, curba I(V) taie axa abscisei (I=0) sub un unghi mic şi în unele cazuri trece chiar în domeniul valorilor negative ale lui I (fig. 4).

4

- Studiul efectului fotoelectric extern. Determinarea constantei lui Planck La valori mai mari ale potenţialului electric apare efectul fotoelectric invers (la anod), precum şi un curent ionic datorită vidului imperfect din celulă. Deci valoarea Vb nu poate fi determinată din intersecţia curbei I(V) cu axa abscisei. Se consideră că valoarea cea mai bună pentru Vb se poate obţine prin extrapolarea curbei I(V) până la intersecţia ei cu axa abscisei (partea punctată, fig. 4). Înlocuind relaţia (6) în (5), se obţine: h A hν = eVb + A ⇒ Vb = ν − e e (7)
I

O

V b

V

Fig. 4

Pentru verificarea experimentală a relaţiei lui Einstein este deci suficient să ne convingem că potenţialul de blocare Vb este o funcţie liniară de V frecvenţa radiaţiei care cade pe fotocatod (fig. 5). b Determinând tangenta unghiului α dintre dreapta Vb(ν) şi axa abscisei, se poate calcula constanta lui Planck cu ajutorul relaţiei: dV h tgα = b = (8) dν e presupunând cunoscută sarcina electrică elementară.
A e

Fig. 5

ii.

Modul de lucru

1. Se realizează montajul din fig. 3 2. Se verifică dacă indicele galvanometrului G este la diviziunea zero, în absenţa iluminării fotocatodei şi la tensiunea V=0; 3. Se iluminează fotocatoda cu o radiaţie monocromatică, care se obţine fie cu ajutorul unui monocromator, fie cu ajutorul unor filtre monocromatice; 4. Cu ajutorul reostatului R (fig. 3) se readuce la zero indicele galvanometrului, care a suferit o anumită deplasare datorită apariţiei efectului fotoelectric; 5. Se citeşte apoi valoarea potenţialului de blocare Vb cu ajutorul voltmetrului V (fig. 3). Pentru determinări mai exacte se trasează experimental, pentru o anumită frecvenţă, curba I=I(V) şi apoi prin extrapolare se determină Vb (fig. 4); 6. Se repetă determinările pentru radiaţii monocromatice de alte frecvenţe; 7. Se trasează pe hârtie milimetrică curba Vb= Vb(ν) şi se verifică dacă aceasta este o dreaptă. În acest mod se verifică relaţia lui Einstein pentru efectul fotoelectric. 8. Din dreapta obţinută se determină tangenta unghiului α. Utilizând relaţia (8) se determină apoi valoarea constantei h a lui Planck, cunoscând valoarea sarcinii electronului (e= –1,6·10-19 C).

5

- Studiul efectului fotoelectric extern. Determinarea constantei lui Planck Tabel de date: Nr. ν crt. (Hz) 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10.

Vb (V)

tg α.

h (J·s)

6

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->