Sunteți pe pagina 1din 12

www.referat.

ro

Tema IV
CONTRACTE COMERCIALE SPECIALE INTERNAŢIONALE

Aspecte introductive. Privire generala asupra comertului


international. Fenomenul globalizarii si efectele sale asupra
comertului international. Principiile care guverneaza dreptul
comertului international. Contractul commercial international, o
imbinare de stiinta, tehnica si arta.

Actualmente pe plan mondial nu mai putem vorbi, în ceea ce


priveşte comerţul mondial, de graniţele statale clasice. Acest lucru se
datorează dezvoltării mijloacelor de comunicţtii care pe de o parte a
sters distantele geografice, iar pe de alta parte a inmultit vehicularea
marfurilor, serviciilor, capitalurilor, cooperarea economica si tehnico-
stiintifica.
Comerţul mondial este un dat şi un fapt social indispensabil al
epocii contemporane când asistăm la o dezvoltare, diversificare şi
specializare fără precedent a raporturilor comerciale internaţionale
care pornesc de la producţie până la furnizarea de cunostinţe tehnico-
ştiinţifice. În condiţiile date economia unui stat izolat este sortită
ruinării, fapt pentru care fiecare ţară caută să-şi multiplice raporturile
comerciale şi economice fără de care este imposibilă existenţa sa.

România în contextual mondializării


www.referat.ro

Annual pe plan mondial OMC evaluează parametrii care indică


dezvoltarea raporturilor comerciale internaţionale, acestea fiind
structurate pe trei niveluri, şi anume :
- ţări capitaliste dezvoltate;
- ţări în curs de dezvoltare ;
- ţările Europei de Est;

În ceea ce priveşte componenşa şi volumul comerţului exterior al


României putem întâlni datele care ne interesează şi coordonatele
acestora în Anuarul Statistic al României. Date de aceeaşi factură pot
fi întâlnite în memorandumurile privind politica economică a ţării
noastre cuprinse în legile privind aprobarea aranjamentelor de
creditare stand-by, încheiate între România şi Fondul Monetar
Internaţional.

Cadrul juridic al participării României la comerţul internaţional

Acest cadru al participării ţării noastre la comerţul mondial este


stability de către următoarele documente :
- acorduri cu vocaţie universală în materie
- acorduri cu vocaţie general European, precum şi
-acorduri care pregătesc integrarea României în Uniunea
Europeană.
www.referat.ro

România este membră a ONU şi a Conferinţei Naţiunilor Unite


pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD). Chiar de la constituirea
acestui organism potrivit Statutului ţările membre trebuie să se
preocupe de favorizarea raporturilor comerciale internaţionale, în
scopu garantării şi accelerării economice, dezvoltare care trebuie
fondată pe principii şi politici reciproc avantajoase şi sănătoase
menite să servească la armonizarea politicilor guvernelor şi
organizaţiilor economice regionale în materie de comerţ.
Romania este parte de asemenea, la Acordul de la Marrakesh
privind constituirea organizaţiei Mondiale a Comerţului. Scopul
acestui acord este aplicarea unui sistem comercial multilateral care să
sprijine efortul de liberalizare a schimburilor comerciale
internaţionale, precum şi toate rezultatele Rundei Uruguay. Sub egida
acestei organizaţii îşi desfăşoară activitatea „Acordul General pentru
Comerţul cu Servicii” (G.A.T.S.) precum şi „Acordul privind
aspectele comerciale legate de drepturile de proprietate intelectuală”
(T.R.I.P.S.).
Menţionăm din rândul acordurilor cu vovaţie general europeană,
Carta de la Paris pentru o nouă Europă, adoptată la 21 noiembrie
1990 şi semnată de România împreună cu toate statele europene
participante la Conferinţa pentru Pace şi Securitate în Europa
(C.S.C.E.) cărora li s-au adăugat SUA şi Canada. Această cartă atesta
voinţa statelor semnatare de a creşte volumul şi structura schimburilor
economice internaţionale. Carta evidenţiază ideea că o cooperare
economică bazată pe economia de piaţă este un element esenţial al
www.referat.ro

relaţiilor dintre state şi în acelaşi timp contribuie la construirea unei


Europene prospere şi unite, timp în care instituţiile democratice şi
libertatea economică favorizează progresul economic şi social, iar
schimburile de mărfuri şi tehnologii asigură stabilitatea.
Necesitatea unei cooperări economice şi tehnico-ştiinţifice între statele
participante, bazată pe economia de piaţă, libera iniţiativă ca şi
creşterea volumului schimburilor comerciale au fost reiterate în
„Documentele Conferinţei la nivel înalt pentru securitate şi cooperare
în Europa” ale cărei lucrări au avut loc la Helsinki în luna iulie 1992.
Cu privire la acordurile internaţionale care au pregătit aderarea
României la Uniunea Europeană se impune să precizăm că integrarea
României în Uniunea Europeană a reprezentat un obiectiv deopotrivă
economic şi politic care şi-a găsit consacrarea în art. 148 din
Constituţia noastră.
Actul fundamental privind integrarea României în Uniunea
Europeană este Acordul European instituind o asociere între
România şi comunităţile europene şi statele membre semnat la
Bruxelles la 1 februarie 1993. acordul a fost ratificat de Romania prin
Legea nr.20/1993 modificată şi completată ulterior. Printer multele
prevederi ale acestui acord se înscrie şi dezvoltarea comerţului prin
relaţii economice armonioase între părţile semnatare, contribuind la
dezvoltarea economică şi socială a României precum şi pentru
asigurarea cooperării economice cu celelalte state.
El a fost completat şi modificat, în mod firesc, prin protocoale
adiţionale ulterioare. Ca urmare a deciziei Consiliului Uniunii
www.referat.ro

Europene de la Helsinki din decembrie 1999 pentru deschiderea


negocierilor de aderare a României s-a elaborat „Strategia naţională de
dezvoltare a României pe termen mediu. Această strategie a fost
pregătită şi definitivată cu sprijinul experţilor Comisiei Europene ai
statelor membre ale Uniunii Europene, ai Fondului Monetar
Internaţional şi ai Băncii Mondiale. Acest document transpune
elementele esenţiale ale asocierii orientând relaţiile economice ale ţării
nostre cu statele din comunitatea Europeană şi care implică
respectarea principiilor democratice şi a drepturilor omului, aşa cum
au fost ele stabilite în Actul final al Conferinţei la nivel înalt pentru
securitate şi cooperare în Europa (iulie 1992) şi în Carta de la Paris
pentru o nouă Europă (noiembrie 1990)
Acordul cuprinde cele patru libertăţi economice fundamentale
aplicabile tuturor statelor care se găsesc în spaţiul Uniunii Europene :
- libertatea de circulaţie a mărfurilor
- libertatea de circulaţie a persoanelor
- libertatea de prestare a serviciilor
- libertatea de circulaţie a capitalurilor şia plăţilor.
România este parte la Acordul cu statele Asociaţiei Europene a
Liberului Schimb (A.E.L.S.) semnat la Geneva la 10 decembrie 1992.
Dezideratele acestui acord sunt, printre altele promovarea, prin acte de
comerţ reciproce a dezvoltării relaţiilor economice dintre statele
membre ale A.E.L.S. şi ţara noastră şi susţinerea, prin aceasta a
dezvoltării economice în statele A.E.L.S. şi România. Asigurarea de
condiţii concrete în domeniul concurenţial şi de a contribui, prin
www.referat.ro

această manieră corectă la eliminarea barierelor, este un alt deziderat


major al acestui acord care are ca finalitate dezvoltarea şi mărirea
volumului comerţului mondial (Acordul semnat la Geneva la 10
decembrie 1992 este complementar Tratatului de la Roma).

Principiile Dreptului Comerţului Internaţional


Principiile dreptului, general vorbind, sunt postulate ori precepte directoare ale
orientării normelor juridice şi de aplicare a dreptului, ele fiind expresia
nemijlocită a valorilor promovate şi apărate de drept. Ele au semnificaţia unor
norme cu caracter de generalitate, formulate direct ori deductibile din context.
Principiile au o mare importanţă, îndeosebi în domeniul dreptului internaţional,
ele statuând, printre altele, principiul respectării tratatelor, buna vecinătate,
soluţionarea paşnică a litigiilor, etc.

a. Principiul libertăţii comerţului.


Acest principiu constituie o cerinţă, de importanţă covârşitoare, pentru circulaţia
nestingherită a mărfurilor, valorilor şi cunoştinţelor tehnico-ştiinţifice pe plan
internaţional, ceea ce impune eliminarea tuturor barierelor de ordin
administrativ, vamal, politic, care ar putea să încetinească derularea raporturilor
juridice de dreptul comerţului internaţional.
Acest principiu este consacrat în Constituţia României, prin art.134 alin.2, care
statuează obligaţia asigurării libertăţii comerţului, protecţia concurenţei loiale,
crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de decizie.
În cadrul acestui principiu distingem următoarele subprincipii (ori linii de
acţiune călăuzitoare) şi anume:
- libertatea de a revinde pentru a obţine un profit;
- consensul că politica monopolistă aduce atingere principiului libertăţii
comerţului;
www.referat.ro

- controlul exercitat asupra subiectelor de Drept al Comerţului Internaţional prin


mijloace financiar-bancare de către stat.
Pe plan mondial, acest principiu dă posibilitatea creşterii volumului schimburilor
comerciale de mărfuri, valori şi cunoştinţe tehnico-ştiinţifice, prin eliminarea
oricărui obstacol, prin abolirea protecţionismului, stimularea concurenţei loiale.
Pe plan internaţional, principiul aflat în discuţie se regăseşte materializat în
acorduri şi tratate internaţionale, care stau la baza constituirii Uniunii Europene,
a Zonei Nord-Americane de liber-shimb, în Actul Final al Rundei Uruguay, etc.
Astfel, prin acordul încheiat între ţările continentului nord-american a fost creat
Tratatul Nord-American de Liber Schimb (NAFTA), care a consacrat renunţarea
la tarifele vamale între S.U.A., Canada şi Mexic.
Prin Actul Final al Rundei Uruguay, semnat în Maroc în 1994, de peste 100 de
state, între care şi România, a fost convenită cea mai importantă liberalizare a
comerţului mondial, prin reducerea cu 40% a taxelor vamale pentru produsele
industriale şi cu 36% pentru produsele agricole.
Începând cu 1 ianuarie 1995 a fost creată Organizaţia Mondială a Comerţului,
succesoarea perimatului Acord General pentru Tarife şi Comerţ (GATT), creat
în 1947, ceea ce constituie o altă importantă manifestare a principiului libertăţii
comerţului.
Pe plan european, prin Acordul de la Roma, din 1957, prin Actul Unic European
din februarie 1986, prin Tratatul de la Maastricht din 1992, precum şi prin
Acordul dintre Uniunea Europeană şi AELS, au fost create premisele spaţiului
unic european, unde, printre altele, se manifestă în mod pregnant, principiul
libertăţii comerţului.

b. Principiul concurenţei loiale


După cum se cunoaşte, concurenţa, în orice domeniu al activităţii umane, are un
rol benefic, cu atât mai mult în schimburile de mărfuri şi servicii, constituind, în
această privinţă, un factor real de progres economic.
www.referat.ro

Şi în ceea ce priveşte acest principiu, deosebim, în cadrul său, mai mulţi factori
de determinare şi anume:
b.1. Concurenţa presupune, în primul rând, o competiţie de piaţă între subiecte
de drept cu activităţi comerciale asemănătoare, care se întrec nestingherite pe
piaţa liberă;
b.2. Domeniul concurenţei comerciale internaţionale amplifică rolul concurenţei
de pe piaţa internă, ridicând-o, pe aceasta din urmă, la nivel continental, regional
sau mondial, după cum se manifestă.
Acest principiu se regăseşte în actele normative cu aplicare internă şi cu
vocaţie internaţională, el fiind, de altfel, o formă de manifestare a principiului
libertăţii comerţului, acesta din urmă reprezentând, pe de altă, parte,
fundamentul economic al exercitării concurenţei loiale în comerţul internaţional.
Dintre actele normative care asigură pe plan naţional desfăşurarea raporturilor
juridice comerciale în condiţii de concurenţă loială, evidenţiem Legea
nr.11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, care sancţionează
persoanele fizice şi juridice ce efectuează acte şi fapte de comerţ cu încălcarea
principiilor libertăţii comerţului şi a concurenţei loiale.
Pe plan internaţional, evidenţiem, în primul rând, Acordul European care
instituie o asociere între România, comunităţile europene şi statele membre ale
acestora, semnat la Bruxelles în 1983, în prevederile căruia se regăsesc
necesitatea creării condiţiilor de a furniza servicii, pentru libera circulaţie a
capitalurilor şi care consfinţeşte şi obligativitatea respectării de către părţi a
principiului aflat în discuţie.
Ţinând cont de deosebita importanţă, în actuala conjunctură mondială, a
relaţiilor comerciale internaţionale, concurenţa, componentă intrinsecă a acestor
relaţii, îmbracă mai multe forme, cum ar fi: concurenţa loială, concurenţa
neloială şi convenţia anticoncurenţială.
Să zăbovim, un moment, asupra acestor forme de concurenţă cu valori practice
deosebit de importante în economia Dreptului comerţului internaţional.
www.referat.ro

Funcţiile concurenţei loiale


Având în vedere că, din totdeauna, concurenţa loială este unul dintre principiile
fundamentale ale Dreptului Comerţului Internaţional, expresie a liberalismului
economic, ea are funcţii importante în evoluţia relaţiilor comerciale
internaţionale, dintre care exemplificăm:
- garantarea desfăşurării economiei de piaţă;
- facilitarea liberei circulaţii a mărfurilor, capitalurilor, serviciilor şi
persoanelor;
- stimularea iniţiativei în cadrul schimburilor comerciale internaţionale.
Acest principiu fundamental orientează reglementările naţionale şi internaţionale
în vederea asigurării:
• a ccesului liber pe piaţă;
• l ibertăţii cererii şi a ofertei;
• l ibertăţii economice, în general;
• p revenirii şi reprimării actelor anticoncurenţiale;
• r ecuperării prejudiciilor născute din abuzul de libertate în schimburile
comerciale internaţionale.
Concurenţa neloială poate fi definită în mod succint ca fiind recurgerea, de către
comercianţi, la fapte şi acte care contravin uzanţelor oneste în activitatea de
comerţ internaţional.
Concurenţa neloială este caracterizată, de regulă, prin:
- utilizarea unor mijloace şi metode reprobabile în activitatea comercială;
- comiterea unor acte blamabile, prejudiciabile, în atragerea clientelei.
Convenţia anticoncurenţială poate fi definită ca o manifestare a principiului
libertăţii comerţului, precum şi a caracterului voliţional al raportului juridic de
Dreptul comerţului internaţional, prin care părţile pot prevede în contractul de
comerţ internaţional o clauză cu caracter anticoncurenţial, în scopul apărării
intereselor reciproce. Această convenţie obligă părţile să nu efectueze acte şi
www.referat.ro

fapte de comerţ internaţional care pot aduce atingere premiselor raportului


juridic stabilit între ele.

c. Egalitatea juridică a părţilor


Este un alt principiu fundamental al dreptului comerţului internaţional, care
priveşte direct raportul de comerţ internaţional, potrivit căruia fiecare parte
contractantă are dreptul să acţioneze conform voinţei sale, în ceea ce priveşte
desfăşurarea tuturor operaţiunilor de comerţ internaţional, pe care le doreşte
realizate, în scopul obţinerii unui profit, pentru sine. În cadrul acestui principiu
distingem:
- voinţa părţilor (acte de voinţă, care se prezumă);
- de jure gestionis aşa cum am menţionat, ceea ce denotă că în raporturile de
Dreptul Comerţului Internaţional persoanele fizice şi juridice din diferite state se
situează pe poziţii de egalitate juridică, acţionând ca subiecte de drept privat;
chiar şi statele, ca subiecte ale raporturilor juridice de comerţ internaţional, se
manifestă nu ca titulare de suveranitate (de jure imperii), ci ca titulare de
drepturi şi obligaţii, aflându-se pe poziţie de egalitate juridică cu ceilalţi
participanţi la raportul juridic.

d. Principiul libertăţii convenţiilor evidenţiază că raporturile juridice de comerţ


internaţional se concretizează, în cele din urmă, în contracte comerciale
internaţionale şi titluri de valoare. Ambele tipuri de instrumente juridice sunt
manifestări indubitabile de voinţă juridică a părţilor contractante, ale cărei limite
sunt stabilite atât de dispoziţiile legale, aflate în vigoare la momentul respectiv,
cât şi de decizia lor.
Potrivit acestui principiu, părţile raporturilor juridice de comerţ internaţional îşi
pot alege, în mod liber partenerii şi să trateze cu aceştia clauzele contractuale,
astfel încât să se concretizeze interesul lor.
www.referat.ro

De asemenea, subiectele raportului juridic pot să stabilească, prin acelaşi act de


voinţă, natura juridică, obiectul şi conţinutul contractului de comerţ
internaţional, să hotărască asupra modului de rezoluţiune sau de reziliere a
acestuia, dar fără a încălca dispoziţiile imperative în materie.
Pe de altă parte, părţile au deplina libertate să-şi aleagă, de comun acord, legea
aplicabilă raporturilor juridice dintre ele, în cazul apariţiei unui litigiu în legătură
cu interpretarea clauzelor contractuale sau cu executarea contractului.
O formă specială a acestui principiu o constituie lex voluntatis, care poate fi
definită, succint, ca normă conflictuală, fundamentală, în funcţie de care
condiţiile de fond (cu excepţia capacităţii părţilor) şi efectele juridice ale
contractului internaţional sunt reglementate de legea aleasă de părţi.

e. Contractele de comerţ internaţional au putere de lege între părţile


contractante
Potrivit acestui principiu, libertatea contractuală le permite părţilor să
stabilească, de comun acord, cu respectarea dispoziţiilor legale, natura şi
condiţiile contractului, pe care apoi sunt obligate să le respecte întocmai, cu
consecinţele de rigoare ce decurg din respectarea ori nesocotirea clauzelor
stipulate.
Acest principiu îşi găseşte consacrarea în plan intern prin dispoziţiile art.969 din
Codul civil, care statuează că între părţile contractante convenţiile legal făcute
au putere de lege, iar ele se pot revoca numai prin consimţământul mutual sau
din cauze autorizate de lege.

f. Principiul bunei-credinţe acţionează, în primul rând, în domeniul încheierii şi


derulării contractelor de comerţ internaţional şi are o importanţă covârşitoare.
Acest principiu pretinde ca orice convenţie trebuie să fie efectuată de către părţi
cu „bona fides”, iar părţile contractante să nu recurgă la uzanţe necinstite, dând
dovadă de concurenţă neloială. În raporturile comerciale interne şi
www.referat.ro

internaţionale, buna-credinţă se prezumă. În cazul în care se constată, din partea


unui contractant, reaua-credinţă, el va suporta rigorile legii, foarte aspre în acest
sens.
Acest principiu este consacrat de legea română prin dispoziţiile art.970 din
Codul civil, care arată că orice convenţie trebuie executată cu bună-credinţă, ea
obligând nu numai la ceea ce este expres stipulat în ea, dar şi la toate efectele
impuse de echitate, obicei sau legea obligaţiei asumate, după natura sa.