La limita dintre viu şi neviu

– virusurile
 Cuprins
1. Introducere
2. Un alt fel de parazit – virusul
2.1. Ce sunt virusurile?
2.2. Clasificarea virusurilor
2.3. Transmiterea / răspândirea virusurilor
2.4. Atacul viral
2.4.1. Membrana celulară şi receptorii virali
2.4.2. Pătrunderea virusului în celulă
2.4.3. Replicarea virusurilor
2.5. Interacţiuni celulare în răspunsul imun
3. Virusul gripal
3.1. Variaţia antigenica
3.2. Replicarea virusului gripal
3.3. Răspunsul imun la virusul gripal
3.4. Gripa
4. Studiu epidemiologic al gripei în şcoala noastră
5. Concluzii
 Introducere
Deşi au rămas puţine lucruri necunoscute cu privire la aceste
microstructuri aducătoare uneori de meganecazuri, încă nu se poate
răspune cu certitudine la întrebarea – „Sunt, sau nu, virusurile fiinţe vii?”
Da, asta este întradevăr o dilemă, deoarece nu putem alege nici o
variantă, nici pe cealaltă.

Neavând metabolism propriu, caracteristica definitorie a materiei vii, nu le

putem considera organisme, însă au totuşi ceva ce le apropie de acestea
din urmă şi anume, conţin informaţie genetică care are exact aceleaşi
trăsături cu cea din celulele vii: acelaşi suport chimic – ADN sau ARN,
acelaşi fundament de codificare – codoni (triplete de nucleotide), care
codifică aceeaşi aminoacizi şi implică aceleaşi mecanisme de multiplicare
şi traducere pe care le întâlnim în cadrul celulelor.

Rămâne surprinzător faptul că, deşi atât de simple pot determina reacţii
atât de complexe, iar modul aparent haotic de evoluţie le poate asigura o
existenţă temporală nedeterminată, posibil tot atât de îndelungată, dacă
nu mai mare, ca cea a organismelor celulare, a căror origine se
estimează la o îndepărtare de peste 3,5 miliarde de ani tereştri.
 Ce sunt virusurile?
Virusurile reprezintă agenţi infecţioşi
strict paraziţi intracelular, al căror efect
patogen se exercită deopotrivă atât
asupra plantelor şi animalelor, cât şi
asupra omului. Sunt considerate cele
mai mici structuri biologice, fără însă a fi
considerate organisme de sine
stătătoare, care, într-un volum extrem de
redus, reprezentat de un singur tip de
acid nucleic (ARN sau ADN), conţin, în
formă codificată, toate informaţiile
necesare multiplicării lor (reproducerea
acestora este reaslizată de către celula
gazdă – ele neavând metabolism
Alcătuirea unui virus (forma lui completă – virionul)
propriu, nu pot face asta).

Dimensiunile lor variază de la cca. 2 nm, caracteristice celor mai mici viruşi (de
tipul celui poliomielitic), până la cele de aproximativ 250-300 nm, specifice pox-
viruşilor (de tipul celui variolic), iar forma particulelor lor virale (virioni) diferă
mult, de la cea sferoidală la cea columnară. Spre deosebire de
microorganismele patogene, virusurile sunt formate numai dintr-un nucleoid
alcătuit dintr-un singur tip de acid nucleic (ARN sau ADN) (reprezentând 1-30 %
din volumul virusului), înconjurat de un înveliş protector de proteine şi/sau
lipoproteine, numit capsidă, organizat în subunităţi morfologice distincte
(capsomere).
 Clasificarea virusurilor
Criteriile principale stabilite au la bază proprietăţiile definitorii ale
virusurilor şi, în primul rând, ale virionului pe baza cărora se realizează
o dicotomizare reperată a virusurilor după cum uremază: pe baza
tipului de acid nucleic virusurile se împart în virusurile cu ADN
(dezoxiribovirusuri) şi virusuri cu ARN ( ribovirusuri).

Fiecare din acestea la rândul lor se împart în virusuri cu simetrie

icosaedrică (cubică) şi elicoidală. Se adaugă unii bacteriofagi cu ADN
cu simetrie dublă – icosaedrică. Este denumită astfel datorită
similarităţii sale cu forma geometrică denumită icosaedru. Icosaedrul
este un poligon regulat cu 20 de feţe toate în formă de triunghi
echilateral, 30 de muchii şi 12 vârfuri.

Unele virusuri sunt învelite în capsidă şi altele nu (necapsidate).

În cadrul acestor taxoni principali se conturează familiile de virusuri, la

cele cu simetrie cubică în dependenţă de numărul de capsomere, iar la
cele elicoidale în raport cu diametrul virionului sau al helixului
nucleoproteic.
Transmiterea / răspândirea virusurilor

Virusurile pot fi transmise direct, prin contacte între un

organism donor (infectat), prin alimente / apă ingerată, pe
calea aerului, sau prin intermediul vectorilor de transmitere.

Dintre toate tipurile de artropode patogene, cele din clasa

Insectelor prezintă, însă, cea mai mare importanţă
medicală, nu numai pentru faptul că includ un mare număr
de specii hematofage, ci şi pentru că îndeplinesc un rol
dublu, de agenţi vectori şi agenţi generatori de boli şi/sau
disconfort, în acelaşi timp:Ţânţarii, flebotomii. Dintre
arahnide, căpuşele
 Virusul gripal

Virusul gripal conţine un lanţ unic negativ ARN compus din 8 fragmente
care codifică 10 proteine virale (materialul genetic al virusului).
Fragmentele de ARN au un învelis proteic comun, care le uneşte
formând nucleoproteidul. Învelisul exterior este constituit dintr-o
membrana lipidică; lipidele sunt răspunzătoare pentru complicaţiile
grave care afectează omul în timpul bolii.

La suprafaţa virusului se află structurile superficiale - hemaglutinina

(denumită astfel după capacitatea de a aglutina eritrocitele) si
neuraminidaza (enzima). Hemaglutinina asigură capacitatea virusului
de a se uni cu celula receptor.

Neuraminidaza răspunde, în primul rand, de capacitatea particulei

virale de a pătrunde în celula gazdă şi, în al doilea rând, de capacitatea
particulelor virale de a ieşi din celulă după multiplicare.

Nucleoproteidul (denumit şi antigen-S) are structura specifică de tip;

determină tipul virusului (A, B sau C).
Structura virusului gripal

Structurile superficiale
(hemaglutinina si
neuraminidaza) au
specificitate de subtip si de
tulpină; determină diferitele
tulpini ale unui tip de virus.
Exista 16 subtipuri antigenice
ale hemaglutininei (H1-H16) si
9 ale neuraminidazei (N1-N9).
Aceste antigene sunt supuse
variatiei.
 Tipuri de virus gripal
Exista 3 tipuri de virus gripal: A, B si C. Virusul gripal A produce
îmbolnavirea de gravitate medie sau mare. Infectează atât omul cât şi
unele animale domestice (calul, porcul, pasarile).

Virusul gripal A este responsabil de apariţia pandemiilor şi a epidemiilor

extinse. Sunt cunoscute o multitudine de subtipuri ale gripei A. Acestea
se clasificp dupa antigenii superficiali (hemaglutinina si neuraminidaza).
În momentul de faţă sunt cunoscute 16 tipuri de hemaglutinina şi 9 tipuri
de neuraminidază. O caracteristică importantă a virusului este
specificitatea, ce constă în faptul că virusul gripal nu poate avea 2 cauze
diferite.

Ca şi virusul gripal A, virusul gripal B este capabil să îşi modifice

structura antigenica. Gripa de tip B este prezentă numai la om şi are
manifestări epidemice moderate, cu o evolutie lentă.

Virusul gripei C este destul de puţin studiat. Este cunoscut ca, spre
deosebire de virusurile A şi B, acesta conţine doar 7 fragmente de acid
ribonucleic şi un antigen superficial. Virusul gripal C infectează doar
omul. Simptomele bolii sunt de obicei foarte uşoare sau nu se manifestă
deloc. Acesta nu produce epidemii şi nu duce la urmări serioase. Este
cauza unor îmbolnăviri sporadice, în special la copii.
 Replicarea virusului gripal
Pătrunderea virusului în celulă se face prin viropexie (înglobare activă) şi/sau
fuzionarea învelişului viral cu membrana plasmatică şi eliberarea nucleoplasmei
direct din citoplasma(Morgan). În cazul înglobării prin viropexie, virionii fagocitaţi
sunt degradaţi parţial de enzimele lizozomale.

Replicarea genomului viral are câteva particularităţi deosebite faţă de alte

virusuri ARN. Deoarece genomul gripal are o polaritate negativă, el trebuie
transcris la ARNm funcţional înainte ca replicarea să poată începe. În al doilea
rând, deoarece genomul este segmentat de ARN viral pune probleme
neobişnuite în asamblarea particulelor virale progene. Multe date experimentale
pledează pentru participarea, într-un mod înca nelămurit, a ADN din celula-
gazda la replicarea virusului gripal.

Transcrierea informatiei precoce la ARNm (ARNc) incepe la 15 minute de la

infecţie, de cele mai multe ori înainte ca genomul să fie eliberat din învelişul
proteic al nucleoidului viral.

Replicarea genomului se face în ritm rapid , în aşa fel încât după 3 ore de la
infecţie 80% din ARN nou sintetizat în celulă este ARN viral.Fig. 7. Ciclul
reproductiv aş virusului gripal

Proteinele structurale sunt sintetizate pe poliribozomii citoplasmatici, după care

migrează rapid în nucleu unde se acumuleaza. Hemaglutininele se sintetizează
la nivelul reticulului endoplasmatic neted.
Ciclul reproductiv al virusului gripal
Studiu epidemiologic al gripei în
şcoala noastră
Clasa……….

Chestionar

1) De câte ori v-aţi îmbolnăvit de gripă în ultimii 2 ani? (diagnostic dat de

medic)
a) o dată b) de două ori c) de trei ori d) mai mult de trei
ori

2) Care au fost simptomele gripei?

a) temperatură ridicată b) vărsături c)frisoane
d) dureri de cap e) iritaţii ale pielii f) dureri musculare

3) La ce nivel s-au manifestat stările febrile?

a) 37°C-37,5°C b) 37,5°C- 38°C c) 38°C-38,5°C d)
38,5°-39°C

4) Cât timp a durat boala?

a) 4-5 zile b) 5-6 zile c) 6-7 zile d) 7-8 zile

5) Consideraţi gripa o boală periculoasa?

a)da b) nu
 Răspunsuri

Chestionarul a fost aplicat unui număr de 60 de elevi.

La întrebarea „De câte ori v-aţi îmbolnăvit de gripă în ultimii
2 ani?” 28,33% au răspuns o singură dată, 23,33% de
două ori, 16,66%de trei ori şi 30% de mai mult de trei ori.

La cea de-a doua întrebare : „Care au fost simptomile

bolii”? majoritatea au răspuns temperaturi ridicate, dureri
de cap, şi frisoane.

La întrebarea : „La ce nivel s-au manifestat stările febrile”?

33,33% au răspuns 37,5°C-38°C, 46,46% între 38°C-
38,5°C şi 15% peste 38,5°C.
Privind durata bolii: 45% 4-5 zile; 18,33% 5-6 zile, 18,33%
6-7 zile, 16,66% 7-8 zile.
 Concluzii
Interpretarea micii noastre cercetări pune în evidenţă nu numai faptul
că gripa este o boală foarte comună, cu un grad de contagiozitate
ridicat, ceea ce explică frecvenţa relativ mare a acesteia în rândul
subiecţilor intervievaţi.ci şi marea variabilitate de forme, prin
diversitatea simptomatologică manifestată.Complexele mecanisme
celulare sunt perturbate de aceste entităţi parabiotice, care modifică
metabolismul gazdei astfel încât aceasta să le multiplice, asigurându-le
continuitatea. Însă implicaţiile celulare ale virusurilor nu se reduc numai
la asta, ci şi la alte aspecte ale vieţii celulei, cum sunt mecanisme
membranare (recunoaşterea receptorilor membranari, pătrunderea în
celulă), răspunsul celulelor sistemului imunitar.Lămurirea integrală
problemelor legate de structura şi funcţionarea virusurilor poate fi un
bun punct de plecare pentru găsirea celor mai potrivite metode de
tratament şi de împiedicare a răspândirii bolilor virale. Cunoaşterea ne
poate da speranţa, însă numai munca şi perseverenţa ne va asigura
reuşita în lupta cu virusurile care ne ameninţă uneori existenţa cu
grave boli.