TGD curs 07.03.

2013
Aparitia dreptului
Aparitia dreptului se leaga de aparitia primelor reguli obisnuielnice (cutumiare) ,
care s au impus in comunitatile umane primitive. Orice comunitate sociala are
nevoie de o anumita ordine pentru a exista si a evolua.
Relatiile sociale gentilice si tribal erau reglemtate de reguli cutumiare, morale,
religioase, formate printr-o experienta indelungata si devenite obligatorii prin
respectarea repetitive si ca o necessitate pentru traiul in comun.
Dezvoltarea societatii, sedentarizarea populatiei, stratificarea sociala, diviziunea
muncii au determinat aparitia unor categorii socio-profesionale insarcinate cu
mentinerea ordinii sociale , cu perceperea taxelor, cu apararea teritoriului.
Treptat aceste categorii au devenit aparatul de stat, insarcinat cu aplicarea legilor
si astfel s-a nascut dreptul si statul.
Se cunosc 3 cai de aparitie a dreptului:
1. Statele antice si feudale au preluat ca norme obligatorii, unele obiceiuri, din
commune primitive pe care le au adaptat la nevoile realitatii sociale.
2. Aparitia unor norme de drept in forma scrisa, editate(emise) de factorii
conducatori ai noilor state.
3. Investirea, cu titlul de norme de conduita obligatorii a unor solutii dispuse
de judecatori, de instante religioase sau civile.
Esenta dreptului
Dreptul este un fenomen social volitional, deci esenta lui este strans legata de
vointa oamenilor.
In istorie, diferite curente filozofice au indentificat esenta dreptului fie in afara
sa(vointa statului, vointa clasei dominante in societate), fie in el insusi( a se vedea
teoriile normativiste ale lui Hans Kelsen).
In societatile democratice esenta dreptului este reprezentata de vointa generala a
societatii. Pentru a deveni drept, vointa generala a societatii trebuie sa se
exprime, sa se manifeste ca vointa de stat, deci putem afirma ca esenta dreptului,
rezida (consta) in vointa generala a societatii, exprimata ca vointa de stat.
Continutul si forma dreptului
Ca orice fenomen social, dreptul reprezinta o unitate intre continut si forma.
Continutul ne arata ansamblul elementelor constitutive ale fenomenului,
structura sa interna, forma unui fenomen, modul de organizare a acestuia, modul
in care el ni se infatiseaza, structura sa externa.
Continutul dreptului cuprinde esenta dreptului, precum si totalitatea normelor
juridice care le alcatuiesc, structurata pe institutii juridice si ramuri de drept.
Forma dreptului ne arata haina juridical, aspectul exterior sub care ni se
infatiseaza dreptul.
Continutul dreptului ii determina forma, in sensul ca in functie de felul regulii de
conduit impusa de stat (de importanta relatiei sociale reglementate) se allege
forma exterioara a normei juridice: constitutie, lege, decret, ordine etc.
Formele dreptului mai poarta denumirea si de izvoare formale ale dreptului sau
formele de exprimare ale dreptului. Acestea sunt: actele normative adica
constitutia, legile organice, legile ordinare, decretele, ordonantele
guvernamentale, hotararile de govern, obiceiul juridic , precedentul judiciar si
contractual normative.
Dreptul, constiinta juridical si politica
Dreptul contine elemente de natura ideological, de natura relationala si de natura
institutional.
Constiinta juridical reprezinta totalitatea ideilor, sentimentelor si volitiunilor cu
privire la drept, la fenomenul juridic in general.
Constiinta juridica reprezinta premisa ideologica a elaborarii dreptului, precum si
a aplicarii lui. Intr-un stat democratic, aplicarea cu success a normelor juridice
este conditionata de acceptarea lor de majoritatea cetatenilor. Politica
influenteaza dreptul in sensul ca obtinerea puterii politice de catre o formatiune
politica creeaza premisele ca aceasta trebuie sa-si transforme dezidentele politice
in reguli de conduita obligatorii pentru toti cetatenii. Din acest pdv. Dreptul apare
ca fiind un instrument al politicii si a statului.
Dreptul in sistemul normelor sociale
1. Normele sociale
Conduita individului in societate suporta simultan actiunea mai multor
norme sociale. Termenul norma desemneaza de regula in general, o
unitate, o masura, un standard, stabilita de catre oameni, pe baza unei
experiente de viata si care reprezenta un indrumar pt comportarea si
activitatea umana de viitor.
Normele sunt foarte diferite, ele rezultand din confruntarea omului cu
legile naturii ori din interactiunea comportamentului indivizilor.
Se cunosc urmatoarele norme sociale:
a) Normele tehnice reglementeaza conduita oamenilor in procesul de
productie in raport cu obiectul muncii, cu mijloacele de productie si
uneleltele de munca.
Aceste norme exprima rapoartele dintre conduita umana si legile
naturii. Scopul lor este ca omul sa obtina in procesul de productie un
minimum de effort si un maximum de rezultat.
Normele tehnice conserva si generalizeaza experientele umane positive.
O norma tehnica este o reteta culinara, un patent industrial (formula
unei substante, unui parfum)
Unele norme tehnice au fost incorporate in norme judiciare, dobandind
forta obligatorie.
b) Obiceiul sau cutuma reprezinta o norma sociala aparuta spontan in
urma unor indelungate experiente umane.
Obiceiul a avut un rol important de reglementare in comuna primitiva,
antichitate si evul mediu. In present are o pondere redusa in raport cu
celelalte reglementari si se aplica in domenii mai putin importante ale
vietii sociale.
c) Normele morale. Morala (etica) reprezinta un ansamblu de idei,
conceptii si reguli, despre ceea ce este bine si rau , drept sau nedrept,
permis sau nepermis.
Criteriile pentru bines au rau, permis sau nepermis difera de la o epoca
la alta si de la un popor la altul.
Normele morale recomanda indivizilor conduit positive, in raport cu
ideea de bine si de drept. Nerespectarea acestor norme atrage dispretul
colectivitatii, oprobiul public.
Unii teoreticieni ai dreptului afirma ca dreptul reprezinta un minimum
de morala in sensul ca normele morale elementare ( sa nu furi, sa nu
ucizi, sa nu inseli) sunt incorporate in mod obligatoriu in norme juridice.
Spre deosebire de normele juridice, normele morale nu imbraca o forma
scrisa si respectarea lor nu este garantata de forta de constrangere a
statului.