Sunteți pe pagina 1din 4

Genu valgum

Derivat din limba latina, termenul de genu valgum este adresat situatiei (fiziologice sau
patologice) in care exista o deformare a genunchilor cu deviatia gambei spre exteriorul axei
membrului inferior cu proeminenta genunchiului spre interior in urma unei paraplazii. Desi
fiziologica, situatia poate persista devenind patologica datorita unor cauze genetice, ereditare
sau afectiuni osoase metabolice. Consecutiv are loc compromiterea biomecanicii articulatiei si
implicit a mersului cu deformarea articulara angulara si durere in regiunile anterioara si mediala.
Optiunile de tratament disponibile in cazul genu valgum patologic variaza de la
modificarea stilului de viata, tratament cu antiinflamatoare non-steroidale pana la exercitii fizice,
fizioterapie sau chirurgie in cazurile severe, aceasta din urma realizata prin diferite tehnici de
realiniere artroscopica, osteotomie sau epifiziodeza.

1. Problema
Principala problema a acestei patologii o reprezinta aparitia unei serii de aspecte clinice
in cazul copiilor cu genu valgum patologic, ca urmare a devierii axului mecanic in afara
compartimentului lateral al genunchiului. Terapia non-chirurgicala este mai putin eficace datorita
tulburarilor progresive si insidioase aparute in timpul cresterii si dezvoltarii somatice. Netratata,
afectiunea conduce la hipoplazia condilului lateral, rupturi meniscale, afectarea cartilajului
articular sau artroza compartimentelor articulare anterior si lateral.

2.Frecventa
Incidenta bolii este necunoscuta, poate apare familial sau sporadic insa reprezinta una
din cauzele cele mai frecvente de durere la nivelul articulatiei. S-a remarcat o frecventa
crescuta a acestei afectiuni in tarile cu o rata crescuta a malnutritiei si se prespune existenta
unei legaturi cu diverse afectiuni precum anomalii congenitale, afectiuni reumatologice,
modificari genetice sau hemofilie. Netratat, genu valgum poate deveni sever indeosebi in
cazurile de asociere cu alte afectiuni precum in sindrom Down, exostoze ereditare multiple,
displazii scheletale si mai ales in segmentul de varsta 3-10 ani.

3.Etiologie
Modificarile degenerative premature in articulatia patelofemurala si in compartimentul
lateral al genunchiului se incadreaza in istoria naturala a afectiunii. Tot aici se pot incadra si
fectiunile genetice de tipul sindromului Down, exostozele ereditare multiple, neurofibromatoza si
rahitism care conduc la genu valgum simptomatic si persistent. In toate aceste cazuri,
interventia chirurgicala este cea mai indicata solutie.

4.Fiziopatologie
Alinierea corecta a membrelor inferioare si functia normala sunt rezultatul unei cresteri
echilibrate in cadrul lipsei stressului patologic asupra fizelor si epifizelor. In cazul genu valgum
stressul patologic se exercita asupra partii laterale a femurului si tibiei drept consecinta a
devierii laterale a axului mecanic, inhiband cartilajele de crestere totodata cu aparitia efectului
Hueter-Volkmann (fortele compresive excesive sau continue asupra epifizelor prezinta un efect
inhibitor asupra cresterii) in intreaga epifiza prevenind expansiunea sa normala. Este suprimata
global cresterea condilului lateral al femurului cu aparitia superficiala a santului femural si
predispozitia patelei spre inclinare si subluxatie laterala. Totodata, stressul intraarticular
anormal poate conduce la subluxare si dislocare recurenta
a patelei, predispozitie spre condromalacie sau
osteoartrita la varsta adulta in cazurile netratate.
In mod fiziologic, morfologia membrelor inferioare in
plan frontal este calculata prin intermediul unghiului
tibiofemural, exprimat in grade sau centimetri (distanta
intercondiliana sau intermaleolara) si variaza in functie de
varsta si sex astfel: de la nastere pana la varsta de 4 ani
unghiul variaza de la -5 din varus la 8 in valgus cu
neutralizare dupa varsta de 1 an -2 ani 6 luni, putand
persista cu o ameliorare lenta pana la varsta de 12 ani. O
importanta deosebita o prezinta urmatoarele 3 puncte din
evolutia morfotipului :

1. Existenta unei oscilatii fiziologice intre genu varum si genu valgum pe parcursul
intregului proces de crestere si dezvoltare somatica.
2. Persistenta situatiei de genu varum fiziologic la copilul cu varste intre 12 luni si 2 ani,
vizualizat radiologic printr-o curbura mare mediala a tibiei si femurului dar fara modificari la
nivelul cartilajului de crestere, genu varum diminuand pe parcurs.
3. Persistenta genu valgum fiziologic si simetric la copilul cu varsta intre 3 si 10 ani

De retinut ca unghiul tibiofemural calculat fara 2 deviatii standard la un copil intre 10 si
16 ani are in mod normal valorile: la fete distanta intermaleolara <8 cm sau distanta
intercondiliana <4 cm, iar la baieti distanta intermaleolara <5 cm sau distanta intercondiliana <5
cm. Pacientul dezvolta un tip laborios de mers in care incearca sa evite incrucisarea
genunchilor prin abductia acestora in timpul mersului, un asa-zis mers de circumductie. Copilul
este incapabil sa alerge, sa mearga pe bicicleta sau sa practice in siguranta anumite sporturi
sau activitati, cu o potentiala aparitie a izolarii sociale.
Diagnosticul

a. Diagnosticul clinic
Examenul clinic al pacientului cu suspiciune de genu valgum se face in ortostatism din
incidenta anteroposterioara cu cele doua patele privind spre anterior prin masurarea, in
centimetri, a distantei intermaleolare a maleolelor tibiale interne.
Evaluarea clinica a copiilor cu suspiciune de genu valgum ar trebui sa includa profilul
rotational datorita posibilelor complicatii prin aparitia altor deformari angulare la nivelul
genunchiului.
Pe langa devierea gambei din axul coapsei se observa si hipertrofia condilului femural
intern in partea sa inferioara, net vizibila prin flexia genunchiului. Astfel deviatia gambei dispare
dar proemina fata inferioara a condilului femural. Rotula este situata mai spre exterior, iar in
ortostatism in momentul in care genunchii vin in contact cu partea lor interna intre maleole
ramane o distanta de aproximativ 15-25 cm. Daca deformarea este mai mare apare si o rotatie
externa a piciorului conducand la piciorul plat. In cazul in care se incearca o corectare
constienta de catre pacient a acestei rotatii se ajunge la picior in pozitie de varus. Ca si
consecinta a genu valgum va apare scurtarea membrului inferior cu dezechilibru static
consecutiv al bazinului si al coloanei vertebrale.

In vederea clasificarii acestei patologii, Morely a introdus un sistem de
referinta clinic:
Gradul I: distanta intermaleolara =2.5 cm
Gradul II:distanta intermaleolara =2.5-5.0cm
Gradul III: distanta intermaleolara =5.0-7.0cm
Gradul IV: distanta intermaleolara =7.5 cm
O alta metoda de masurare o reprezinta cea a lui Schuster and Skliar
prin care se masoara lungimea tibiei de la condilii femurali la maleolele tibiale
si distanta dintre maleolele mediale sau condilii femurali. Se creeaza astfel
un triunghi isoscel in care cele 2 laturi egale sunt masuratorile tibiei iar baza
triunghiului o reprezinta distanta dintre cele 2 parti care in mod fiziologic nu
sunt in contact ( maleolele mediale ale tibiei sau condilii femurali).

Pacientul prezinta durere articulara anterioara la nivelul genunchiului, mers de
circumductie si ocazional instabilitate patelofemurala.

b. Diagnosticul radiologic
Criteriul standard necesar pentru afirmarea diagnosticului il reprezinta radiografia din
incidenta anteroposterioara cu pacientul in ortostatism si patelele privind inspre anterior. Metoda
permite o buna vizualizare a lungimii membrelor cat si a alinierii acestora.

Salenius si Vanka au descris metoda de masurare prin care se calculeaza unghiul
tibiofemural (in urma unui studiu pe un lot de 1279 de copii) prin intermediul masuratorilor
radiologice. Unghiul se calculeaza prin trasarea unor axe longitudinale prin centrele diafizelor
corticale ale femurului si tibiei si masurarea unghiului format.


Radiografie a membrelor inferioare din incidenta anteroposterioara :
genu valgum bilateral.
Tot pe radiografie se mai pot studia axele mecanice
ale membrelor inferioare: in mod normal acestea trec prin
mijlocul genunchiului (la adult mijlocul distantei epifizelor
tibiale si la copil proeminenta intercondiliana). In ambele
cazuri se va face diagnosticul diferential al genu valgum
cu obezitatea, indeosebi la fete datorata unei repartitii
inegale a tesutului adipos pe fata interna a coapselor.





Tratament
In functie de severitatea genu valgum si de particularitatile
cazului, tratamentul genu valgum se face individualizat.
Prima optiune in cazul genu valgum patologic idiopatic
ramane tratamentul chirurgical care se poate face prin
osteotomie sau hemiepfiziodeza. Hemiepifiziodeza se poate
realiza in 4 modalitati: tehnica Phemister, hemiepifiziodeza
percutana, tehnica de "stapling" cu introducerea unor capse
metalice sau placute in 8 cu fixare prin intermediul a 2
suruburi. Indiferent de tehnica, hemiepifiziodeza are la baza
teoria cresterii ghidate a membrelor cu corectarea graduala
a deformarii angulare.
Masurarea unghiului femuro-tibial (unghiul Q): 1. Spina iliaca anterosuperioara;
2. Unghiul tibiofemural; 3. Centrul patelei; 4. Tuberculul tibial

S-ar putea să vă placă și