Sunteți pe pagina 1din 7

Bolile lui Van GoghUnul dintre cele mai cunoscute tablori ale marelui pictor Vincent

Van Gogh este "Autoportretul" sau in care artistul s-a pictat cu urechea stanga bandajata.
In acest tablou, Van Gogh apare trist, obosit, doborat de suferinta produsa de boala. Van
Gogh isi taiase singur jumatate din urechea stanga in noaptea de Craciun a anului 1888.
In seara aceea, artistul era la o cafenea din Arles impreuna cu prietenul sau Paul Gaugain.
Din relatarile pictorului francez se stie ca, deodata, Van Gogh i-a ...

Vaza cu 15 flori, una dintre cele mai insemnate lucrari ale lui van Gogh Pictura
celebra a lui Vincent van Gogh intitulata Vaza cu 15 flori, reprezentand floarea soarelui,
ramane si astazi una din cele mai insemnate lucrari ale celebrului pictor olandez. Intr-o
scrisoare catre fratele sau, Theo van Gogh, Vincent spunea: "floarea soarelui imi apartine
intr-un fel sau altul". Imaginea uimitoare a florii soarelui, creata in noua tablouri de
Vincent van Gogh in perioada 1887-1888, a creat o legatura intre artist si aceasta
luminoasa floare. In doua ...

Van Gogh Vincent Vincent Willem van Gogh (30 martie, 1853 – 29 iulie, 1890), artist
olandez, reprezentant al curentului post-impresionist, considerat astazi unul dintre cei mai
importanti pictori din istoria artei. Lucrarile sale prezinta obiecte, persoane si locuri
cunoscute de acesta, printr-o viziune puternica, de obicei distorsionata, cu un colorit
subtil si in acelasi timp foarte viu. Este cunoscut ca o reprezentare aproape didactica a
mitului artistului romantic, care sufera pentru arta sa si se ...

Floarea soarelui (Vincent Van Gogh)


Numele lui van Gogh a devenit pentru totdeauna asociat cu cel al florii soarelui; artistul ii
scria lui Theo: floarea soarelui imi apartine, intr-un fel. Floarea avea o semnificatie
deosebita pentru el: galbenul simboliza prietenia si speranta, in timp ce floarea in sine
exprima gratitudinea. Acest tablou este probabil cel mai renumit din seria de tablouri
reprezentand floarea soarelui creata de Vincent in august si septembrie 1888.

Initial,artistul le-a creat in ideea de a-si decora studioul din Casa Galbena din Arles. Mai
tarziu insa a decis ca rolul lor sa fie acela de a decora camera de musafiri pregatita pentru
Paul Gauguin, a carui sosire o anticipa cu atat de mult entuziasm. Vincent trebuia sa
picteze rapid:

Lucrez la el in fiecare dimineata, de la rasarit pana tarziu,! scria artistul caci


florile se ofilesc atat de repede.
Era multumit de tablourile sale,dar a considerat ca doar doua dintre ele,inclusiv aceasta
versiune,meritau sa ii poarte semnatura.

Vază cu douăsprezece flori (Arles, august 1888).


Neue Pinakothek, München, Germania.

Vază cu cincisprezece flori (Arles, august 1888).


National Gallery, Londra, Anglia.
Vază cu cincisprezece flori (Arles, ianuarie
1889). Sompo Japan Museum of Art, Tokyo,
Japonia.

Artistul era nevoit sa lucreze repede, caci florile se ofileau. Cu toate acestea, petalele s-au
scuturat, lasand in urma lor receptacule, pe care le-a reprezentat minunat. Culoarea lor, de
un oranj profund, forma rotunjita si suprafata cu o compozitie densa creaza un fel de
contrapunct fata de celelalte flori.
Van Gogh a incarcat pensula cu vopsea si a creat o presiune mare pe panza, incat s-au
creat cute pe fiecare parte a tusei.
Fundalul galben, prezentandu-se ca plan unic, plat, are o structura neobisnuita.
Incrucisarea dintre liniile largi, verticale, trasate cu pensula si cele orizontale, da senzatia
unei impletituri de cos.
In reprezentarea vazei bicolore se observa un joc intre imaginea plata si cea sugerand
volumul. Culorile vazei sunt inverse fundalului. Zona de sub linia albastra pare plana, iar
suprafata superioara pare modelata.
Pictorul pare sa fi umplut spatiile dintre contururi cu blocuri de culoare solida. Tehnica
indica dubla influienta: a stampelor japoneze si a "cloisonnismul" lui Bernard si Gauguin,
cand artistii incadrau zone de culoare stralucitoare in contururi intunecate.
Autoportretele lui Vincent van Gogh

Intre 1886 si 1889 - una dintre cele mai prolifice


perioade din viata sa - Vincent van Gogh a pictat peste
30 de autoportrete, intr-o lupta disperata cu timpul pe
care il simtea tot mai scurt, impunandu-si un regim de
lucru si mai dur decat in trecut. Obsesia sa pentru
pictura, devotiunea pentru creatia sa, singurul lucru ce
conta cu adevarat pentru van Gogh, l-au facut sa isi
forteze limitele si sa isi grabeasca sfarsitul tragic.
Pentru Vincent van Gogh, autoportretul era inainte de
orice o forma de introspectie si o metoda de
perfectionare a stilului, de care nu era niciodata
multumit. Spera in egala masura ca cineva, fie si un
colectionar marunt, sa fie tentat de unul din aceste
autoportrete de o sfasietoare intensitate. Ceea ce nu
avea sa se intample in timpul vietii artistului, cand
fara sprijinul fratelui sau, Theo, Vincent nu ar fi avut
nu doar banii pentru culori si panze, ci nici macar
pentru hrana de zi cu zi.
Autoportret (1886)

La inceputurile carierei sale Van Gogh si-a ales


modelele din randul taranilor pe care ii cunostea atat de
bine, redand in portrete si scene de grup trasaturile lor
aspre, dure, bine definite, obosite si adesea triste. Mai
tarziu insa, pe masura ce banii erau tot mai putini - in
ciuda eforturilor lui Theo van Gogh - a renuntat la
modele. Nu isi mai permitea sa le plateasca fie si cei
cativa banuti. Si a inceput sa experimenteze, pictand din
memorie si, cel mai adesea, pictand peisaje si
compozitii florale, de o uluitoare intensitatea cromatica.
Desi astazi acest gen de compozitii ii aduce lui Van
Gogh noi si noi admiratori, impunandu-l ca unul dintre
cei mai originali si interesanti artisti ai tuturor
timpurilor, atunci era desconsiderat de artist insusi.
Visand la anii in care folosea modele, Van Gogh
povestea adesea in corespondenta sa ca poate sa faca
mai mult decat peisaje si flori, ca poate surprinde natura
umana, poate reda fizionomiile in esenta lor.
Autoportret 1887
In lipsa de modele si pentru ca nimeni nu ii comanda
portrete, Van Gogh a fost nevoit ca in final sa realizeze
o serie impresionanta de autoportrete, de la cele care il
infatisau relaxat, fumandu-si cu nesat pipa, la cele de
dupa criza in care se auto-mutilase, sumbre, intunecate,
anuntand o apropiata prabusire. Incantat de rezultate, ii
scria adesea fratelui sau Theo, povestindu-i cum a
inceput sa abordeze genul, cat de multumit - sau
nemultumit - este de o lucrare sau alta, care sunt
paletele cromatice folosite, ce incearca sa surprinda.
Pentru cineva care era mai mereu nemultumit de
rezultatele muncii sale, bucuria din scrisori este
surprinzatoare si aparent de bun augur.

Cu toata saracia sa, Van Gogh reusise chiar sa


cumpere o oglinda mai mare, care il ajuta enorm,
continuand sa spere ca cineva ii va cumpara
autoportretele si va putea astfel sa angajeze modele, sa
isi cumpere culori si panze mai multe si mai bune, va
putea cumpara reproduceri si manuale de desen. Nu se
va intampla insa niciodata. Interesant a fost si ca Van
Gogh a facut schimb de autoportrete cu pictorii
Gauguin si Emile Bernard, trimitandu-le prin posta
lucrarile sale.

Autoportret 1889

Schimbarile vizibile de la un an la altul sunt frapante, mai


ales pentru privitorul de astazi. Relaxarea si dorinta de a
picta din ochii lui Van Gogh fac loc treptat unei tristeti
complesitoare si, in final, in 1889, unei disperari care ii va
aduce de altfel si moartea. Criza ce ameninta sa se petreaca
are loc sub ochii ingroziti ai prietenului sau Gauguin, pe
fondul unei puternice crize epileptice. Dupa o perioada in
care se spera ca isi va reveni, Van Gogh se sinucide in
1890, impuscandu-se in piept cu un revolver. Va muri dupa
cateva zile de agonie. Autoportretele sunt astazi printre
cele mai expresive marturii ale acestei perioade dramatice.
Noapte instelata - Van Gogh
Aceasta lucrare celebra a lui Van Gogh apartine perioadei in care acesta se afla in azilul
din Saint Remy si reprezinta o demonstratie impresionanata a modului unic de perceptie
si interpretare a naturii de catre un artist care a stiut sa isi proiecteze sentimentele asupra
lucrurilor din jurul sau. In aceasta perioada, Van Gogh isi pierduse credinta, dar scria ca
mai simte "o groaznica nevoie de - oare pot spune cuvantul - religie. Si atunci mi se
intampla sa ies noaptea sa pictez stele. "
Artistul a pictat cerul instelat cu un sentiment teribil in fata maretiei universului. Cerul,
luna si stelele sunt inlantuite intr-un ritm unduios. Totusi nu e vorba de o efuziune
spontana, planul fiind frumos calculat cu copacii profilati pe fundal, echilibrand
compozitia.
In acest peisaj nocturn, compozitia e dominata de cerul instelat. Culorile predominante
sunt albastru , galben si verde. La poalele dealurilor ondulate se distinge un oras in care
unele case au ferestrele luminate.
Stelele, neobisnuit de mari si de stralucitoare, sunt inconjurate de o aureola si par ca se
invart continuu pe firmament. Semiluna degaja o lumina atat de puternica incat poate fi
comparata cu soarele.
Spirale de lumina strabat cerul ca niste valuri, dand nastere unor reprezentari extrem de
stilizate ale Galaxiei.
Chiparosii salta spre ceruri ca limbile de foc, dar intunecimea lor transmite o senzatie de
greutate, astfel ca sentimentul de miscare nu devine coplesitor.
Alaturi de chiparosi, numai biserica se ridica deasupra dealurilor.

Cafeneaua de noapte - Van Gogh


Aceasta lucrarea, apartinand perioadei de creatie din Arles, reprezinta interiorul unei
cafenele in timpul noptii, caracterizata printr-o atmosfera sumbra si apasatoare. Desi in
acesta perioada artistul era preocupat de scenele luminoase si insorite, el considera ca
"Noaptea este mai vie, mai bogat colorata, decat ziua".
Van Gogh era un mare amator de alcool si un cunoscator al vietii de noapte. Intr-o
scrisoare catre fratele sau, Theo, artistul spunea: "In pictura mea am incercat sa arat ca o
cafenea este un loc unde te poti distruge, poti innebuni sau chiar comite o crima. Am vrut
sa scot la iveala pasiuni teribile ale umanitatii cu ajutorul culorilor rosu si verde."
Aceste culori, care nu reflectau intocmai realitatea, aveau rolul de a transmite "emotii ale
unui temperament patimas", ceea ce dovedeste profunda implicare a lui Van Gogh in
propriul mod de exprimare artistica.
Privind tabloul, se observa un interior tipic localurilor de noapte. De-o parte si de alta a
incaperii sunt insiruite mese cu scaune, cateva dintre ele fiind ocuptate de clienti
posomorati, cu capul in maini, ametiti probabil de prea multa bautura. La o masa din
spate, o femeie si un barbat par foarte apropiati. Pe mesele goale au ramas sticle si pahare
goale.
In centrul compozitiei este plasata masa de biliard, langa care se afla un barbat cu o
figura incruntata. Pe peretele din fundal este agatat un ceas care arata ora trecuta de
miezul noptii.
Culorile folosite intetesc atmosfera apasatoare. Tavanul, masa de biliard si alte obiecte
sunt pictate in verde, asociat cu un sentiment de coruptie, care inlocuieste semnificatia de
frumusete a lumii naturale asociate in general acestei nuante. Culoarea predominanta, un
galben acid, morbid, intruchipeaza fumul, mirosul puternic de bautura si atmosfera
sufocanta.
Pentru pereti, artistul a ales culoarea rosie, un rosu coplesitor, care in general e asociat cu
ideea de sange, sugerand pericolul si patima. In jurul luminilor, galbenul, verdele si rosul
formeaza un model asemenea unui vartej, amplificand starea de betie si imaginile difuze
asoliate ei.
Artistul a utilizat o pasta groasa, fiind vizibile cu usurinta urmele pensulei, sugerand
diferitele texturi.