Radiaţii gamma

Radiaţia sau razele gamma (gamma desemnează litera grecească γ) sunt unde
electromagnetice de frecvenţe foarte înalte produse de interacţiuni între particule subatomice,
cum ar fi la dezintegrările radioactive sau la ciocnirea şi anihilarea unei perechi electron -
pozitron.

Interacţiunile cu mediul

La trecerea printr-un mediu mai mult sau mai puţin absorbant, radiaţiile γ suferă o
atenuare datorită proceselor de împrăştiere şi a celor de absorbţie conform legii:

I = I0e-μx, unde
I0 = intensitatea radiaţiei γ înainte de a pătrunde în mediul absorbant;
I = intensitatea radiaţiei γ după trecerea prin mediul absorbant;
μ = coeficient de atenuare, dependent de energia radiaţiei γ şi de natura mediului
absorbant;
x = grosimea mediului absorbant.

Razele gamma interacţionează cu materia prin care trec prin următoarele mecanisme:

• "Efect fotoelectric": Un foton γ poate dezlega un electron orbital din învelişul electronic
al unui atom. Electronul, care preia toată energia fotonului γ, va putea învinge forţa
electrostatică, eliberându-se de pe orbita sa; fotonul incident dispare: această interacţiune
se numeşte "efect fotoelectric" (energia fotonului incident γ trebuie să fie mai mare decât
energia de legătura (Wleg) a electronuluiexpulzat (e-) ). Efectul fotoelectric este mult mai
probabil la elementele grele (probabilitatea este direct proporţională cu Z5), dacă fotonii
incidenţi sunt de joasă energie, sub 0,5 MeV. Elementul emis cu o anumită viteză
(dependentă de energia fotonului incident şi de tipul atomului) produce ionizarea, la fel
ca şi o particulă beta β (beta), până când surplusul său energetic este cedat complet.
• "Efect Compton", care devine preponderent când fotonii incidenţi au o energie mai mare
decât 1 MeV. În acest proces numai o parte din energia fotonului este transferată
electronului; restul de energie apare ca un foton secundar cu energie mai mică, împrăştiat
într-o direcţie oarecare. Interacţiunea continuă până la dispariţia fotonilor împrăştiaţi prin
efect fotoelectric.
• "Producerea de perechi": Dacă fotonul γ are o energie mai mare de 1,02 MeV, el va putea
interacţiona cu câmpul nucleului, transformându-se în două particule: una pozitivă şi
cealaltă negativă (conversia energiei în masă). Particula pozitivă este numită pozitron, iar
cealaltă electron. Această interacţiune este cunoscută drept "producere (generare) de
perechi". Excesul energetic este preluat în mod egal, sub formă de energie cinetică, de
către cele două particule electron + pozitron, care vor produce ionizări până la încetinirea
lor completă (la fel ca în cazul radiaţiilor β). În procesul de încetinire, pozitronii produc
ionizări până la momentul când vor fi captaţi de un electron. Noua pereche se
"anihilează" reciproc, generând 2 fotoni γ de câte 0,51 MeV. Fenomenul de anihilare este
opus fenomenului de generare de perechi. În cadrul acestui fenomen masa se transformă
în energie. Fotonii rezultaţi pot fi împrăştiaţi prin efect Compton, sau absorbiţi prin efect
fotoelectric.