INTRODUCERE

V spun c pentru orice cuvnt deert, pe care-l vor rosti,

oamenii vor da socoteal n ziua judecii. (Matei 12, 36)

Lucrarea lui Dumnezeu spre om, pe lng o revelare a Sa prin cuvinte, al discursului n
sens catafatic, este i o manifestare a tainei apofatice, a tcerii de dincolo de cuvnt!. Astfel,
i lucrarea omului spre Dumnezeu dar i spre aproapele su, poate de asemenea, s se
foloseasc pe drumul desvririi de aceste dou ci ale cunoaterii. De aceea, omul poate
nva i tri chemarea sa, cnd mai mult prin tcere i mai puin prin cuvnt, cnd mai mult
prin cuvnt i mai puin prin tcere, acestea fiind, dei aparent n contradicie, totui ele
coexist mpreun, fiind complementare. Din Sfnta Scriptur aflm, c Dumnezeu a creat
lumea, att cea vzut ct i cea nevzut, din nimic i cu puterea cuvntului, iar una din
Persoanele Sfintei Treimi, Domnul Iisus Hristos, mai este numit i Cuvntul lui Dumnezeu
sau Dumnezeu Cuvntul (Ioan 1, 1), iar la rndul nostru, noi oamenii, folosim cuvinte
pentru a ne exprima unii ctre alii i mai ales n rugciune lui Dumnezeu, acestea
nsemnnd, pe deoparte, capacitatea dialogic i revelatoare a cuvntului, a unei persoane cu
o alt persoan, dar deopotriv o putere cu o ncrctur spiritual, creatoare i generatoare
de relaii menite s stabileasc o tot mai mare apropiere i nelegere a acestor persoane, dar
mai ales al descoperirii sensului i tainei iubirii adevrate, din care i pentru care am fost
creai. Cea mai accesibil i mai ptrunztoare forma de comunicare ntre persoane este
cuvntul direct, nescris, viu, modalitate pe care nsui Mntuitorul Hristos a abordat-o n
transmiterea mesajului Su evanghelic, de aceea putem deduce de aici c simbolistica
cuvntului este una dumnezeiasc, prin care dintru nceputuri El ni s-a fcut accesibil, cci
omul nu poate sesiza pe Dumnezeu dect prin imagini, prin simboluri, iar forma cea mai
desvrit a manifestrii cuvintelor n acest sens, se afl i se poate sesiza n Liturghie, n
jertfa Euharistic.
1
Pr.D.Stniloaie, O teologie a icoanei, p.41 Omul legat prin trup cu lumea
nensufleit, cu tot universul vzut, a fost creat de Dumnezeu i cu suflet nelegator i
vorbitor, cci El vrea ca mpreun cu acesta, pe toate s le sfineasc i s le adune n Sine,
prin aceasta artndu-se c chiar i materia este fcut cu o anumit capacitate de a putea fi
mediu i simbol prin care s lucreze El pentru om i omul pentru Dumnezeu.

Iar aceasta nu poate s se fac dect prin comunicarea i comuniunea tainic i vie a
harului Sfntului Duh, prin persoana Mntuitorului Hristos, Cuvntul ntrupat, care S-a
fcut ca unul din noi, n afar de pcat, s poat intra n dialog cu noi la modul cel mai
intim, dumnezeiesc i omenesc posibil, la modul cel mai desvrit, astfel nct i omul cel
cuvnttor, s aibe putina prin El s-i nale cuvntul, rugciunea, dialogul, pn la
Dumnezeu. De aceea, nu este loc pentru cuvntul deert, nici n dialogul dintre persoane,
oameni, nici dintre om i Dumnezeu. n acest dialog al omului, att pe orizontal lumii ct
i pe vertical ei, dar care n sens ontologic el trebuind s le uneasc pe amndou, cel mai
deplin s-au remarcat Sfinii Bisericii, iar ei au nvat s i vorbeasc cnd trebuie, cum
trebuie i ct trebuie cu oamenii, dar au nvat prin harul lui Dumnezeu i cnd s tac i
cnd s vorbeasc, si mai ales au nvat tcerea ntru rugciune, tcerea noastr regasit n
noi nine, unde este mpria Cerurilor, tcere n care El poate s vin cu adevrat cnd
noi ncepem s tcem cu adevarat, i s ne vorbesc, fiind Singurul care tie de ce avem
nevoie, i care are hrana cea vie, unde nu mai este loc de flecreal!...
2
Filocalia vol. 9, pp. 379-382
Fr ndoial, c un anume dialog exist ntre creatur i Dumnezeu, ns unul duhovnicesc,
al tcerii spirituale, aa cum i ngerii comunic ntre ei ntr-un fel inteligibil, i aceasta
nseamn c fptura trebuie s se afle n relaia cu Dumnezeu ntr-un permanent dialog
spiritual prin rugciune, cci i El este la rndul Lui o comuniune desvrit, treimic, de
Persoane, dar Unul i acelai n fiin, unde exist un dialog al iubirii desvrite mai presus
de orice form de dialog pe care fpturile ar putea s-l cunoasc, i dac este s ne referim
doar la Facere, vedem c acolo exist totui un dialog, n sensul oamenilor, cnd se spune:
S facem om dup chipul i dup asemnarea noastr(Facere 1, 26), deci comunicarea
este specific numai Persoanei i persoanelor ntre ele, iar Prinii Bisericii cnd vorbesc
despre un contact direct al minii cu realitatea spiritual a lui Dumnezeu, nu vorbesc despre
o simpl cunoatere a Lui de la distan, ci de ceva analog ca nelegerea unei persoane cu
care eti n contact, fa de care cuvintele, imaginile, actele, rmnnd forma posibil dup
cdere de comunicare, artm c am fost creai dintru nceput, ontologic vorbind, pentru
comuniune, din iubire i pentru iubire.
3
Pr. Dumitru Stniloae, Ascetica i mistica, p. 21






Cuvntul, ca mod de exprimare i ca simbol al spiritului, are puterea s uneasc fr s
confunde, materialitatea sunetului cu nelesurile unei cugetri, la fel cum poate i faa
omeneasc s fac transparent spiritul din om prin materialitatea ei, deci, puterea cuvntului
neles ca tain a dialogului dintre dou persoane, poate produce legtura celor doua lumi,
spirituala si materiala, posibilitatea intrepatrunderii lor reciproce, fara ca sa se confunde. Si
totusi, care este legatura dintre tacere si cuvant, care sunt stari aparent antinomice, ca
specific al universului inepuizabil al persoanei, si care arata o complementaritate a lor, daca
avem in vedere atat legatura persoanelor umane, create, intre ele, dar si in mod existential,
legatura care defineste persoana umana, legatura cu persoanele de-o fiinta din sanul
Sfintei Treimi, care luate impreuna, de fapt sunt singura legatura vie, inepuizabila si
mantuitoare, dintre Dumnezeu, om si semenii lui, deci privite toate acestea in sens catafatic
si apofatic, care ar fi legatura dintre tacere si cuvant si cum pot fi definite si intelese aceste
stari pentru folosul nostru?...Pe scurt, la modul introductiv, caci subiectul nu poate fi epuizat
vreodata, putem sa ne inchipuim legatura dintre cuvant si tacere, ca o evolutie si un urcus
precum urcusul lui Moise pe muntele Sinai, tema cea mai preferabila a Sfintilor Parinti,
cand porneste de la cele pamantesti, materialnice, care sunt ratiunile plasticizate ale lui
Dumnezeu si despre care poate sa vorbeasca cel mai bine omul prin cuvinte ca simboluri ale
acestor ratiuni, si ajunge in ascensiunea sa, prin contemplatie, tot mai aproape de tenebrele
incognoscibilitatii lui Dumnezeu, lasand in urma sa tot ceea ce poate fi cunoscut si vazut,
materializat si cuantificat prin cuvant sau alte simboluri, caci ceea ce este in tenebre este
Dumnezeu, este un apofatism al tacerii, tacerea in intelesul ei cel mai mistic sau poate acea
tacere ca taina a veacului ce va sa fie!...Deci, asa cum putem spune ca nici tacerea ca lipsa a
cuvantului, pe care omul o foloseste cu un scop sau altul cand vrea sa se exprime fata de un
alt om, nu este o tacere adevarata, absoluta, caci in aceasta tacere omul vorbeste cu el insusi
prin gand sau imaginatie, nici tacerea mistica in care omul purificandu-se si negand orice
inteles despre Dumnezeu, pentru a se goli pe sine in totalitate ca sa poata intra El, nu este o
tacere in sensul ca omul devine inconstient fata de ceea ce se intampla cu el, o tacere
absoluta, un neant nirvanic, ci sufletul fiind in aceasta stare si dorind-o tot mai mult, el nu
inceteaza a creste mereu, caci ascensiunea devine infinita iar dorinta nesaturata
4
Pr. Dumitru
Staniloae, Ascetica si mistica, pp. 192-193