Sunteți pe pagina 1din 20

Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir

Facultatea de Relatii Economice Internationale




Curs Bazele Contabilitatii
Semestru I Anul I










Editare: MATEESCU GABRIEL-MIRCEA
Revizie 1 / 13.11.2013
Capitolul I. Notiuni generale despre contabilitate. Definitii, rolul si importanta
contabilitatii

1.1. Sisteme Mondiale de Contabilitate

La nivel mondial exista doua sisteme contabile anuale:

1. Contabilitate continentala sau europeana : se aplica in UE si in alte peste 100 de
tari si are la baza standarde internationale de contabilitate I.A.S (standarde
internationale de contabilitate) si I.F.R.S (Standarde Internationale de Raportare
Financiara). Acest sistem contabil este supus fiscalitatii in sensul ca are menirea
de a determina rezultatul exercitiului in scopul stabilirii obligatiilor fiscale.
2. Contabilitatea anglosaxona: are la baza US-GAAP-ul (principiile generale de
contabilitate acceptate care se aplica in USA si UK). Acest sistem contabil este
indreptat spre client, spre profit si acorda atentie diminuata fiscalitatii.
Intre cele doua sisteme mondiale de contabilitate exista un proces de convergenta si de
divergenta, contabilitatea europeana imprumutand foarte multe elemente de referinta din
contabilitatea anglosaxona, cum ar fi: formatul bilantului, formatul contului de profit si pierdere,
notiunile de provizioane, deprecierea activelor, etc.

1.2. Definitia, obiectul si metoda contabilitatii

Contabilitatea este un sistem informational care cuantifica, prelucreaza si comunica
informatii financiare despre o entitate economica identificabila. Obiectul de studiu al contabilitatii
este patrimoniul. In plan contabil patrimoniul reprezinta totalitatea drepturilor si obligatiilor cu
valoare economica, apartinand unei persoane fizice sau juridice. In literatura de specialitate exista
doua conceptii:
- Conceptia juridica: patrimoniul reprezinta un complex de elemente care formeaza
pe de o parte bunurile economice ale unei entitati, si pe de alta parte, drepturile si
obligatiile cu valoare economica ale aceleasi entitati
- Conceptia economica: patrimoniul se intemeiaza pe structura calitativa de resurse.
Din acest punct de vedere, patrimoniul delimiteaza prin valorizare in etalon
monetar, resursele unei entitati, pe de o parte, si utilizarile acelorasi resurse, pe de
alta parte.
In contabilitate cele doua structuri componente, ale patrimoniului, au fost definite prin
notiunile de activ sau pasiv. Activul in sens juridic reprezinta bunurile economice ca valori pozitive
ale patrimoniului, iar pasivul, drepturile si obligatiile ca valori negative ale patrimoniului.
Metoda contabilitatii este un asamblu de metode si tehnici care pun in miscare existenta
elementelor patrimoniale la un moment dat si sunt utilizate in aflarea rezultatului final. Intalnim trei
tipuri de procedee:
- Procedee specifice tuturor disciplinelor (ex: exercitiul, experimentul);
- Procedee specifice si altor discipline economice (ex: documentatia, evaluarea,
calculatia, inventarierea, etc);
- Procedee specifice doar metodei contabilitatii utilizate pentru cercetarea si
studierea obiectului sau (ex: bilantul contabil, contul, balanta de verificare).

1.3. Principiile contabilitatii

Principiile contabilitatii reprezinta fundamente general admise, care constau in postulate,
reguli, conventii, care fixeaza regula jocului de intocmire si de interpretare a situatiilor financiare
si care sunt admise sa devina un limbaj international. In literatura de specialitate intalnim
urmatoarele principii:
1) Principiul continuitatii activitatii - conform Ordinului MFP nr. 94/2001 entitatea
isi continua in mod normal activitatea in viitor, in afara cazurilor de lichidare sau
fuziune cu alta entitate.
2) Principiul permanentei metodei consta in mentinerea metodelor contabile de
lucru privind evaluarea si inregistrarea in contabilitate a elementelor patrimoniale,
de la un exercitiu financiar la altul, asigurand astfel comparabilitatea in timp a
informatiei contabile.
3) Principiul prudentei este considerat pilonul de baza al activitatii contabile
deoarece aplicarea lui protejeaza intreprinderea dar mai ales tertii impotriva
evaluarilor subiective.
4) Principiul independentei exercitiului - presupune impartirea timpului in perioade
egale, numite exercitii financiare. Conform acestui principiu fiecare exercitiu
financiar este independent de exercitiile anterioare sau viitoare, evidentiind
cheltuielile si veniturile corespunzatoare doar exercitiului financiar luat n calcul,
fara a se tine seama de data incasarii sumelor sau a efectuarii platilor.
5) Principiul intangibilitatii - conform acestui principiu bilantul de deschidere al
exercitiului curent trebuie sa coincida cu bilantul de inchidere al exercitiului
precedent.
6) Principiul necompensarii - conform acestui principiu, valorile elementelor de
activ nu pot fi compensate cu valorile elementelor patrimoniale de pasiv, respectiv
veniturile cu cheltuielile
7) Principiul prevalentei economicului asupra juridicului - potrivit acestui
principiu pentru ca informatia contabila sa fie credibila, trebuie ca evenimentele si
tranzactiile pe care le reflecta in contabilitate sa fie n concordanta cu realitatea
economica si nu numai cu forma lor juridica (OMFP nr.94/2001).
8) Principiul pragului de semnificatie (principiul importantei relative) - Acest
principiu prevede ca elementele care au o valoare semnificativa trebuie prezentate
distinct in situatiile financiare iar elementele ce au valori nesemnificative nu
trebuie prezentate separat ci vor fi insumate. Pragul de semnificatie ne arata cand
o valoare este considerata semnificativa si anume atunci cand omiterea sau
declararea ei eronata ar influenta deciziile utilizatorilor de situatii financiare.
9) Principiul evaluarii separate a elementelor de activ si pasiv - conform acestui
principiu evaluarea separata a elementelor de activ sau de pasiv se face in vederea
stabilirii valorii totale corespunzatoare unei pozitii din bilant.
10) Principiul costului istoric - conform acestui principiu orice valoare economica a
unui bun este inscrisa n contabilitate pe baza costului de origine numit cost istoric
(cost de intrare, de achiziie), de la intrare pana la iesirea acestuia din unitate.
11) Principiul cuantificarii monetare - unitatea monetara este retinuta in dubla
ipostaza ca unitate de cont si unitate de cumparare.
12) Principiul conectarii cheltuielilor cu veniturile - presupune compararea
(asocierea) eforturilor (cheltuielilor) cu efectele (veniturile) in vederea stabilirii
rezultatului exercitiului (profit sau pierdere).

Capitolul II. Structuri Bilantiere

2.1. Structura activului bilantier

Activul bilantier reprezinta totalitatea bunurilor economice (tangibile), cu valoare economica,
aflate la dispozitia unei entitati si structurare in urmatoarele trei categorii:
- Active imobilizante
- Active circulante
- Active de regularizare si asimilate
Activele imobilizante sunt denumite active fixe si sunt bunuri economice folosite pe o
perioada mai indelungata, peste 1 an, nu se consuma de la prima utilizare si se clasica astfel:
- Active imobilizante corporale
- Active imobilizante necorporale
- Active imobilizante financiare
Activele imobilizante corporalesunt activele simple care se supun amortizarii pe o perioada
indelungata, tangibile si nu se consuma la prima utilizare (ex: constructii, utilaje, plante). Fac parte
din clasa 2 de conturi si sunt conturi de activ.
Activele imobilizante necorporale sunt activele intangibile care genereaza tot timpul o
cheltuiala si sunt supuse amortizarii. Amortizarea reprezinta recuperarea investitiei in timp si o
intalnim sub forma a trei metode:
- Metoda liniara :

, (


- Metoda degresiva se calculeaza cu ajutorul coeficientului (pentru durata
normata intre 2 si 5 ani se va folosi , pentru durata normata intre 5 si 10
ani se va folosi , iar pentru durata normata mai mare de 10 ani se va folosi
)


- Metoda accelerata: in primul an se recupereaza 50% din valoarea de intrare iar
din al doilea an se aplica metoda liniara.
In aceasta categorie de active intalnim urmatoarele tipuri de elemente: licente software,
cheltuieli de constituire, cheltuieli de dezvoltare, brevete, etc.
Activele imobilizante necorporale fac parte din clasa 2 de conturi. Elementele de activ incep
sa functioneze prin a se debita cu existentul initial (soldul initial), se debiteaza la intrarea in
patrimoniu a bunurilor si se crediteaza la iesirea din patrimoniu a bunurilor, au sold final debitor sau
se soldeaza.
Activele imobilizante financiare sunt conturi de activ si nu se supun amortizarii (ex: actiuni,
participatii, plasamente, obligatiuni).
Activele circulante (activele curente) fac parte din clasa 3 de conturi, sunt conturi de activ si
cuprind toate valorile economice sub forma stocurilor si productiei in curs de executie, creantelor si
investitiilor financiare pe termen scurt si disponibilitatile banesti. In raport de forma concreta pe care
o imbraca si destinatia pe care o capata in cadrul cirlurilor de exploatare, activele circulante se impart
in: stocuri si productie in curs de executie, creante, investitii financiare pe termen scurt si
disponibilitati banesti.
Activele de regularizare si asimilatereprezinta cheltuielile inregistrate in avans si cheltuielile
de repartizat asupra mai multor exercitii.

2.2. Structura pasivului bilantier

Pasivul bilantier reprezinta finantarile necesare unei entitati identificabile in vederea
sustinerii investitiilor si obtinerii unui profit. Pasivul este impartit in trei categorii:
- Capitaluri proprii
- Datorii
- Pasive de regularizare si asimilate

Capitalurile proprii sunt fonduri de pasiv care incep sa functioneze prin a se credita cu
existentul initial (soldul initial), se crediteaza la intrarea in patrimoniu a capitalului prin aport, prin
majorare, prin incorporara primelor. Se debiteaza la iesirea din patrimoniu a capitalului, are sold
final creditor sau se soldeaza. Capitalul social este capitalul adus ca aport de catre actionari sau
asociati sub forma partilor sociale sau actiunilor. Capitalul social face parte din clasa 1 de conturi si
se imparte in doua categorii:
- Capital social subscris nevarsat
- Capital social subscris varsat
Prima de capital reprezinta surplusul de capital obtinut in urma emiterii de noi actiuni, face
parte din clasa 1 de conturi de pasiv. Incepe sa functioneze prin a se credita la constituirea primei de
capital si se debiteaza prin incorporarea lor in capitalul social, au sold final creditor sau se soldeaza.
Rezervelesunt conturi de pasiv, sunt constituite pentru a acoperi anumite pierderi (rezerva
legala reprezinta 5% din profitul brut) si sunt impartite in:
- Rezerve legale obligatorii prin lege si se constituie in cuantum de 5% din
profitul brut sau din capitalul social (daca nu exista profit).
- Rezerve facultative (independente)
- Rezerve din evaluare
- Alte rezerve
Datoriilesunt conturi de pasiv, fac parte din clasa 4 de conturi si incep sa functioneze prin a
se credita la intrarea unei datorii in firma si se debiteaza la achitarea datoriei, au cont final debitor
sau se soldeaza. Datoriile sunt de urmatoarele tipuri:
- Datorii comerciale(catre furnizori)
- Datorii financiare (credite, imprumuturi)
- Datorii fiscale(impozite, taxe)
- Datorii fata de asociati sau actionari
Provizioanele sunt fonduri constituite prin prelevari din rezultate fiind destinate acoperirii
unor cheltuieli sau pierderi probabile in perioadele urmatoare sau certe dar nedeterminate ca marime.
Pasivele de regularizare si asimilatecuprind de regula veniturile inregistrate in avans adica
venituri realizate in perioada n (incasare anticipata de chirii, taxe, dobanzi) care sunt transferate
asupra rezultatelor perioadei n+1.

2.3. Tipuri si modificari bilantiere

Tipurile si modificarile bilantiere sunt intalnite in structurile activului si pasivului
patrimonial, fie sub forma de modificare de volum, fie sub forma de modificare de structura. Pornind
de la ecuatia activ egal cu pasiv (A=P) avem urmatoarele relatii:
a) Crestere simultana cu aceeasi marime a unui element de activ si a unui element de
pasiv: A + x = P + x
b) Micsorarea simultana cu aceeasi marime a unui element de activ si a unui element de
pasiv: A x = P x
c) Cresterea unui element de activ concomitent cu micsorarea cu aceeasi marime a unui
element de activ: A + x x = P
d) Cresterea unui element de pasiv concomitent cu micsorarea cu aceeasi marime a unui
element de pasiv: A = P + x x
In literatura de specialitate intalnim noua tipuri de modificari bilantiere pe baza ecuatiei A =
Capital + Datorii :
1) A +x =(C +x) +D (ex: cand actionarul aduce bani (capital) in entitate, activul (A)
creste pentru ca banii ajung in casierie sau in cont la banca)
2) A +x =C +(D +x) (ex: cand cumparam marfa, avem de plata marfa, automat
datoriile (D) cresc, pentru ca marfa e tangibila creste si activul (A))
3) A x =(C x) +D (ex: cand profitul reportat acopera o pierdere fiind pierdere
scade activul (A) si il acoperim din capitalui (C))
4) A x =C +(D x) (ex: plata unui furnizor se foloseste activul circulant (A) adica
banii din contul de la banca si se reduce datoria (D) pe care o achitam)
5) A +x x =C +D (ex: achizitionarea unei masini cu banii jos creste activul
(masina) si scade tot activul (banii din casa))
6) A =(C +x) +(D x) (ex: emiterea de obligatiuni creste capitalul cu suma
incasata din obligatiuni si scad datoriile o situatie mai rar intalnita)
7) A =(C x) +(D +x) (ex: retragerea din firma a unui actionar, scade capitalul si
creste datoria catre respectivul actionar)
8) A =(C +x x) +D (ex: includerea rezervei in capitalul social)
9) A =C +(D +x x) (ex: refinantarea unui credit se achita creditul (datoria)
initial/a si se contracteaza altul (alta datorie))

Capitolul III. Componenta situatiilor financiare anuale

Conform Ordinului 3055/2009 situatiile financiare anuale se compun din urmatoarele:
1) Bilantul
2) Contul de profit si pierdere
3) Situatia modificarii capitalurilor proprii
4) Situatia modificarii fluxului de numerar
5) Note explicative anexe la bilant
Bilantul ne arata pozitia financiara a intreprinderilor prin structura bilantiera de active, de
datorii si capitaluri, avand la baza egalitatea patrimoniului A=C+D (A-activ, C-capital, D-datorii),
C+D sunt pasive bilantiere care vin din istoric egalitatea fundamentala A=P. Activul cuprinde
bunurile economice asa cum au fost dobandite iar pasivul reprezinta relatiile juridice ale
intreprinderilor care au stat la baza procurarilor bunurilor din active.
A =C +D =>A - D =C ne arata defapt finalitatea contabila adica la un moment dat si pentru
o perioada de gestiune data pune in evidenta capitalul adica averea investitorilor indiferent cine sunt
acestia: persoane fizice, juridice sau statul acolo unde el este actionar majoritar. Forma actuala a
bilantului este pe verticala adica o insiruire de indicatori.

3.1. Contul de profit si pierdere. Rolul si importanta lui

Contul de profit si pierdere presupune consumurile de resurse si rezultate proprii activitatilor
economice si sociale, analizate in contabilitate prin contul de rezultate care evidentiaza si explica
rezultatele prin prisma raporturilor de echilibru dintre venituri si cheltuieli.
Veniturile exprima raporturi privind bogatia obtinuta din activitatile desfasurate de catre o
entitate si din proprietatea detinuta care au ca efect cresterea capitalului propriu. Veniturile sunt
conturi de pasiv, fac parte din grupa 6 de conturi si reprezinta cresteri ale beneficiilor aconomice
inregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma de intrari sau cresteri ale activelor sau
descresteri ale datoriilor, care se concretizeaza in cresteri ale capitalului propriu, altele decat cele
rezultate din contributii ale actionarilor.
Cheltuieliledesemneaza in expresie valorica raporturile cu privire la utilizarea resurselor in
cadrul activitatilor desfasurate de catre o entitate care are ca efect micsorarea capitalului propriu.
Cheltuielile sunt conturi de activ, fac parte din grupa 7 de conturi si reprezinta diminuari ale
beneficiilor economice inregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma de iesiri sau micsorari
ale valorii activelor sau cresteri ale datoriilor, care se concretizeaza in reduceri ale capitalului
propriu, altele decat cele rezultate din dinstribuirea acestora catre actionari.
Cheltuielile si veniturile in contabilitate pot fi grupate dupa diverse criterii, dupa natura
cheltuielilor si veniturilor si dupa destinatia lor:
- Venituri sau cheltuieli din exploatare (ex: cu materia prima, vanzarea marfurilor)
- Venituri sau cheltuieli financiare (ex: cu rata dobanzilor, incasarea dividendelor)
- Venituri sau cheltuieli exceptionale(ex: inundatii, despagubiri asigurari)
Contul 121 este un cont bifunctional, cu rol de activ cand este pierdere si cu rol de pasiv cand
este profit. Compararea la sfarsitul perioadelor de gestiune a veniturilor si cheltuielilor conduce la
stabilirea necesarului care poate fi sub forma profitului sau pierderii.
Profitul este exprimat prin excedentul de venit fata de cheltuieli reprezentand o sursa
obtinuta din activitatea de realizare a bunurilor, lucrarilor sau serviciilor pe piata si concretizat in
surplusul de mijloace banesti intrate in entitate.
Pierderea exprima valoric partea din cheltuieli neacoperita din venituri, adica partea din
resurse consumate si nerecuperate influentand negativ pozitia financiara a unui agent economic.

3.2. Rezultatul exercitiului

Rezultatul exercitiului (profitul brut) este generat de contul 121 si se stabileste la sfarsitul
exercitiului, pe data de 31 decembrie sub forma a trei niveluri succesive de analiza a formarii
rezultatului :
a) Rezultatul exercitiului de exploatare
b) Rezultatul exercitiului financiar
c) Rezultatul exercitiului extraordinar
Formula de baza a rezultatului exercitiului este urmatoarea:

, sau











Capitolul IV Evaluarea patrimoniului in contabilitate

4.1. Evaluarea patrimoniului

Evaluarea patrimoniului presupune realizarea unei imagini fidele a patrimoniului, a situatiilor
financiare si a rezultatelor. La efectuarea evaluarii se vor respecta urmatoarele principii :
1) Principiul costului istoric presupune urmatoarele:


- Activelesunt contabilizate la nivelul lichiditatilor sau echivalentelor de lichiditati
platite sau la nivelul valorii juste (valoarea pietii), in momentul achizitionarii lor,
corespunzatoare contrapartidei date pentru a le cumpara.
- Datoriile sunt contabilizate in schimbul obligatiilor intreprinderii la nivelul
lichiditatii sau echivalentul de lichiditati ce se presupune ca vor fi varsate pentru
achitarea obligatiei in cursul normal al activitatii entitatii.
2) Principiul costului actual presupune urmatoarele:
- Activelesunt contabilizate la nivelul lichiditatilor sau echivalentelor de lichiditati
platite sau la nivelul valorii juste, in momentul achizitionarii lor, corespunzatoare
contrapartidei date pentru a le cumpara.
- Datoriile sunt contabilizate la nivelul valorii avantajelor primite in schimbul
obligatiei la nivelul valorii neactualizate a lichiditatilor sau echivalentelor de
lichiditati care ar fi necesare in momentul evaluarii pentru a achita obligatia.
3) Principiul valorii realizabile presupune urmatoarele:
- Activele sunt contabilizate la nivelul valorii lichiditatilor sau echivalentelor de
lichiditati ce ar putea fi obtinute in momentul evaluarii in urma vanzarii acestor
bunuri in contextul unei cesiuni nelichidative.
- Datoriile sunt contabilizate la nivelul valorii lor de decontare adica la nivelul
marimii neactualizate a lichiditatilor sau echivalentul de lichiditati ce ar urma sa
fie platite pentru a achita datoriile in cursul normal al activitatii entitatii.
4) Principiul valorii actualizate presupune urmatoarele:
- Activele sunt contabilizate la nivelul valorii actualizate a fluxurilor nete de
lichiditati pe care se presupune ca le genereaza aceste elemente in cursul normal al
activitatii ei.
- Datoriilesunt contabilizate la nivelul valorii actualizate a iesirilor nete viitoare de
lichiditati ce ar fi consimtite pentru achitarea obligatiilor in cursul normal al
activitatii entitatii.

4.2. Preturile si implicatiile in contabilitate

Pentru evaluarea elementelor patrimoniale se pot folosi diverse costuri, preturi sau tarife.
Costurilesunt formate din totalitatea cheltuielilor efectuate in vederea obtinereii produselor,
lucrarilor sau serviciilor. Ele se folosesc atat pentru evaluarea bunurilor achizitionate din afara
unitatii (costul de achizitie) cat si pentru cele aplicate in unitate (costul de productie).
Costul de achizitie se calculeaza ca suma dintre urmatoarelor preturi si costuri:
- Pretul de cumparare;
- Cheltuieli de transport;
- Cheltuieli de manipulare (incarcare-descarcare);
- Cheltuieli cu montajul si probele tehnologice;
- Impozite nerecuperabile (prime de asigurari, taxe vamale. TVA-ul (atunci cand nu e
deductibil));
- Reducerile de pret (defecte de calitate atunci cand cumperi in cantitati mari fara
garantie);
- Pierderi (deteriorare a marfii neasigurate, manipulare neadecvata);
Costul de productiese calculeaza ca suma dintre urmatoarele:
- Costul de achizitie al materiilor prime si materialelor;
- Alte cheltuieli directe de productie;
- Alte cheltuieli indirecte (amortizarea utilajelor);
4.3. Preturi si tarife
Preturile se clasifica astfel:
1) Preturile cu ridicata sunt preturile practicate de comerciantii en-gross-isti (cantitati mari)
si se compun din urmatoarele elemente:
- Costul complet al bunurilor vandute
- Profitul producatorului
- Accizele
- TVA
2) Preturile cu amanuntul sunt preturile practicate de comerciantii en-detail (cantitati mici,
cu bucata) si se compun astfel:
- Pretul vanzarii en-gross
- Adaos comercial
- TVA
Tarifele sunt cotele stabilite conform legislatiei in vigoare in vederea diferentierii pretului
minim si pretului maxim
Evaluarea elementelor patrimonialepresupune parcurgerea urmatoarelor etape in functie de
destinatia lor:
a) La intrarea bunurilor in patrimoniu se evalueaza conform costului de achizitie.
b) La iesirea din patrimonial elementele patrimoniale sunt evaluate prin urmatoarele
metode:
- Metoda FI FO (first in first out, primul intrat primul iesit)
- Metoda LI FO (last in first out, ultimul intrat primul iesit)
- Metoda CMP (costul mediu ponderat), CMP =


(Q = cantitatea, p = pretul, = suma)
c) La inventariere avem urmatoarele metode:
- Metoda inventarului permanent

+ i E


- Metoda inventarului intermitent


d) La inchiderea exercitiului economico-financiar

CAPITOLUL V. TEORIE SI MODEL PRIVIND CONTUL

5.1. Necesitatea si continutul economic al contului

Contul este un model de inregistrare cronologica a miscarilor elementelor patrimoniale.
Contul are forma literei T si reprezinta un model de individualizare si grupare a situatiei elementelor
patrimoniale sistematizand existenta si modificarea interventiei elementelor bilantiere plus existenta
soldului initial.
Contul contine urmatoarele elemente:
- Titlul sau denumirea contului exprima denumirea elementelor sau structurilor
bilantiere sau din contul de profit si pierdere carora li s-a asociat contul ca model
de evidenta si calcul. De exemplu, contul asociat materiilor prime si materialelor
in totalitatea lor poarta titlul Stocuri de materii prime si materiale iar pentru
materiile prime ca parte componenta, contul are titlul Materii prime.
- Data inregistrarii indica momentul cand a avut loc operatia economica sau
financiara care face obiectul reflectarii in cont. Ea se stabileste pe baza datei
documentului justificativ care a consemnat operatia si fundamenteaza inregistrarea
in cont, fiind definita de urmatoarele elemente: zi, luna, an.
- Explicatia contului constituie partea contului rezervata pentru prezentarea
continului operatiei inregistrate. Ea poate fi descriptiva si contabila. Descriptiva,
in cazul in care se foloseste textul scris si documentul justificativ pentru a
prezenta continutul operatiei economice sau financiare. Explicatia contabila se
realizeaza prin indicarea contului corespondent, in functie de cel de-al doilea
element bilantier sau din contul de profit si pierdere influentat de modificarea
operatiei economice sau financiare.
- Debitul si creditul sunt cele doua parti ale contului care definesc forma sa
bilantiera si cu ajutorul carora se sistematizeaza modificarile de sens contrar,
soldul initial si cel final. Termenii de debit si de credit sunt de origine juridica.
Astfel, debitul provine de la notiunea de debitor care in cadrul unui raport de
schimb desemneaza persoana care primeste o valoare si urmeaza sa acorde un
echivalent valoric. In ceea ce priveste creditul deriva din notiunea de creditor
care in cadrul raportului de schimb indica persoana care da o valoare si
urmeaza sa primeasca un echivalent valoric. Deci, orice valoare se misca intre
un creditor, care defineste punctul de origine al acesteia, si un debitor care
desemneaza punctul de destinatie al valorii economice. In consecinta, definit prin
prisma miscarilor de valori economice, debitul indica starea de intrare /
destinatie / alocare / utilizare a valorilor iar creditul starea de iesire / origine /
finantare / revenire a valorilor. In raport de ecuatia generala activ = capitaluri
proprii + datorii, proprie contabilitatii in partida dubla, debitul reprezinta acea
parte a conturilor in care se inregistreaza existentele initiale si cresterile de
activ, micsorarile si existentele finale de capitaluri proprii si datorii, iar creditul,
partea dreapta a conturilor in care se inregistreaza existentele finale de activ.
Termenii de debit si credit capata si o semnificatie concreta in functie de natura
elementului sau structurii bilantiere sau din contul de profit si pierdere carora li s-
a asociat contul ca model de evidenta si calcul. De exemplu debitul contului
Materii prime evidentiaza stocurile initiale si intrarile de materii prime, iar
creditul iesirile si stocurile finale de materii prime.
- Miscarea sau rulajul contului reprezinta totalul sumelor inregistrate in cursul
unei perioade de gestiune in debitul sau creditul contului. In raport cu cele doua
parti ale contului, exista miscarea debitoare sau rulajul debitor si miscarea
creditoare sau rulajul creditor.
- Soldul contului reprezinta marimea la un moment dat a elementului sau a
structurii bilantiere sau din contul de profit si pierdere carora li s-a asociat contul
ca model de evidenta si calcul. In principiu, soldul se calculeaza ca diferenta intre
totalul sumelor debitoare si totalul sumelor creditoare si invers. Preluand semnul
totalului mai mare, soldul poate fi debitor, daca totalul sumelor debitoare este mai
mare decat cel al sumelor creditoare, sau creditor in situatia in care totalul
sumelor creditoare este mai mare decat cel al sumelor debitoare. Daca totalul
sumelor debitoare ale unui cont este egal cu totalul sumelor sale creditoare, contul
nu are sold, fiind soldat sau balansat. In raport de momentul cand se calculeaza
soldul poate fi de 3 feluri:
a) Sold initial este cel de la inceputul perioadei de gestiune si se prea de
regula, din bilangul contabil al anului de exercitiu financiar expirat.
b) Soldul la zi este stabilit in mod exact si el se calculeaza ca diferenta intre
soldul initial plus cresterile sau minus micsorarile structurii de patrimoniu.
c) Soldul final se calculeaza la sfarsitul perioadei de gestiune, cu ocazia
efectuarii lucrarilor contabile de inchidere a exercitiului financiar. De
asemenea, soldul final se calculeaza si la sfarsitul fiecarei luni cu ocazia
intocmirii balantei conturilor si a unor situatii financiar contabile de
analiza si raportare.
- Deschiderea contului se face prin preluare, ca sold initial a existentelor
bilantiere de activ si de capitaluri proprii si datorii. Pentru conturile care nu au
sold initial deschiderea se face cu ocazia inregistrarii in debit sau in credit, dupa
caz, a primei operatii economice ori financiare. Inchiderea contului la sfarsitul
perioadei, de regula anul calendaristic, cand are loc si inchiderea exercitiului de
gestiune, se face prin trecerea soldului final in partea opusa aceluia din care a
provenit, cu indicarea sensului lui debitor sau creditor. Astfel, soldul final
debitor se inscrie in creditul contului, iar cel creditor in debitul contului.
Procedand astfel se asigura relatia balantiera proprie contului si anume:
a) Pentru conturile cu sold initial debitor:
Sold initial debitor +Rulaj debitor =Rulaj creditor +Sold final creditor
b) Pentru conturile cu sold initial creditor:
Sold initial creditor +Rulaj creditor =Rulaj debitor +Sold final debitor

5.2. Functiile Contului

Conturile indeplinesc un complex de functii integrate dupa cum urmeaza:
1) Functia de inregistrare, grupare, ordonare si sistematizare a informatiilor constituie
manifestarea obiectiva in domeniul practicii contabile, a treptelor, etapelor procesului de
cunoastere specific contabilitatii. Prin continutul lor economic, prin structura si forma de
exprimare individuala a acestui continut, conturile ajuta la realizarea in practica a
principiilor contabilitatii in partida dubla. De exemplu, toate operatiile referitoare la
materiile prime se inregistreaza in contul Materii prime, cele privind transformarea
materiilor prime in cadrul activitatii de baza se inregistreaza in contul de gestiune
Cheltuielile activitatii de baza.
2) Functia de cuantificare (calcul si evaluare) se intalneste la toate conturile si pe baza ei
se calculeaza situatia tuturor elementelor patrimoniale in diferite momente ale activitatii
economice, se calculeaza costul efectiv al productiei, rezultatele financiare, etc.
3) Functia de control consta in aceea ca datele inregistrate in conturi permit efectuarea
controlului privind respectarea integritatii unitatii patrimoniale. Prin functia de control,
conturile asigura, de asemenea, respectarea disciplinei financiare contractuala.
4) Functia contabila consta intr-un anumit mod de inregistrare in cadrul lor a cresterilor si
micsorarilor determinate de operatiile economice si financiare la care se refera, in raport
cu continutul economic al conturilor respective. Deci, functia contabila este determinata
de continutul economic al conturilor si in baza ei se asigura exercitarea de catre acestea a
tuturor celorlalte functii.

5.3. Forma contului

Modificarile determinate de operatiile economice si care sunt evidentiate cu ajutorul
conturilor, in mod distinct pentru fiecare element de activ si pasiv, nu pot avea loc decat in doua
sensuri: cresteri si micsorari. Ca urmare contul a trebuit sa imbrace o forma care sa permita
inregistrarea separata a celor doua feluri de modificari, pentru a putea cunoaste si explica numarul de
modificari, marimea lor, cat si totalul fiecareia dintre ele. Astfel s-a considerat ca forma care
corespunde cel mai bine necesitatilor respective este aceea bilaterala, de balanta. Schematic ea poate
fi imaginata sub forma literei T, care indica posibilitatea practica de separare si inregistrare, intr-o
parte a cresterilor, succesiv pe masura ce au loc, si in partea opusa micsorarile, care de asemenea, se
aduna pe masura ce au loc in cursul exercitiului financiar.
Forma bilaterala a contului, cunoscuta si sub denumirea de forma clasica, se prezinta
asemanator unui tabel cu doua parti: in una dintre parti se inregistreaza existentul initial si cresterile
elementului pentru care s-a deschis contul respectiv, iar in cealalta parte se inregistreaza micsorarile
aceluiasi element. Conventional s-a stabilit ca pentru conturile privind mijloacele economice
existentul initial si cresterile sa se inregistreze in partea stanga, si micsorarile in partea dreapta, iar
pentru conturile de surse de finantare, in partea dreapta sa se inregistreze existentul initial si
cresterile, iar in stanga micsorarile.
Forma bilaterala sau clasica a contului face posibila cunoasterea separata a cresterilor si a
totalului acestora, cat si a micsorarilor si totalul acestora, permitand calcularea cu usurinta a
existentului final al elementului de activ sau de pasiv pentru care s-a deschis contul respectiv.

5.4. Reguli de functionare a conturilor

Prin regulile de functionare a conturilor se stabileste modul de debitare si de creditare a
acestora, cu soldul initial si cu modificarile determinate de operatiile economice si financiare asupra
elementelor pentru care se deschid conturile.
Respectarea regulilor de functionare a conturilor este conditia de baza pentru inregistrarea
corecta a operatiilor economico financiare in conturi.
Regulile de functionare a conturilor exprima modul de sistematizare in conturi a
existentelor, cresterilor si micsorarilor privind elementele bilantiere sau din contul de profit si
pierdere.
- Reguli de functionare a conturilor cu doua serii conturi de activ si conturi de
pasiv
a) Prima regula de functionare a conturilor: conturile de activ se debiteaza cu
existentele de activ, iar conturile de pasiv se crediteaza cu existentele de
pasiv.
b) A doua regula de functionare a conturilor: conturile de activ se debiteaza
cu cresterile de activ, iar conturile de pasiv se crediteaza cu cresterile de
pasiv.
c) A treia regula de functionare a conturilor: conturile de activ se crediteaza
cu micsorarile de activ, iar conturile de pasiv se debiteaza cu micsorarile
de pasiv.
d) A patra regula de functionare a conturilor: conturile de activ au sold final
debitor sau sunt soldate ori balansate, iar conturile de pasiv au sold final
creditor sau sunt soldate ori balansate.

- Reguli de functionare a conturilor cu trei serii conturi de activ, conturi de
capitaluri proprii si conturi de datorii
a) Prima regula de functionare a conturilor: conturile de activ se debiteaza cu
existentele si cresterile de activ si se crediteaza cu micsorarile de activ,
au sold final debitor sau sunt soldate ori balansate.
b) A doua regula de functionare a conturilor: conturile de capitaluri proprii
se crediteaza cu existentele si cresterile de capitaluri proprii si se
debiteaza cu micsorarile de capitaluri proprii, au sold final creditor sau
sunt soldate ori balansate.
c) A treia regula de functionare a conturilor: conturile de datorii se
crediteaza cu existentele si cresterile de datorii si se debiteaza cu
micsorarile de datorii, au sold final creditor sau sunt soldate ori
balansate.
Conturile de venituri si cheltuieli sunt asimilate conturilor de capitaluri proprii. Astfel,
conturile de venituri se crediteaza cu cresterile de venituri (cresteri de capitaluri proprii) si se
debiteaza cu micsorarile de venituri (micsorari de capitaluri proprii), iar conturile de cheltuieli se
debiteaza cu cresterile de cheltuieli si se crediteaza cu micsorarile de cheltuieli.

5.5. Analiza contabila si etapele acesteia

Analiza contabila reprezinta procedeul logic prin care se stabilesc conturile corespondente
necesare realizarii dublei inregistrari a operatiilor economice si financiare. Analiza contabila consta
in cercetarea pe baza de documente a fiecarei operatii economice si financiare in parte, prin
descompunerea ei in elemente componente, in scopul stabilirii conturilor corespondente si a partii
acestora in care urmeaza sa fie inregistrata opreatia economica respectiva, concomitent si cu aceeasi
suma.
Analiza contabila prezinta o importanta deosebita pentru munca practica de evidenta, intrucat
asigura inregistrarea operatiilor economice si financiare numai cu ajutorul acelor conturi care
corespund continutului lor economic. De aceea, orice operatie economica si financiara consemnata
intr-un document, inainte de inregistrare trebuie sa fie supusa analizei contabile.
Efectuarea analizei contabile presupune parcurgerea unor etape strict succesive:
a) Determinarea naturii operatiei. In aceasta etapa se citeste cu atentie documentul,
stabilindu-se ce se intelege prin operatia in cauza si la ce se refera ea (incasare,
plata, aprovizionare cu materie prima, obtinerea de produse finite, etc)
b) Determinarea influentei operatiei economice asupra patrimoniului. In aceasta
etapa se stabileste in care din cele patru tipuri de modificari ale patrimoniului se
incadreaza, dupa care se stabileste concret ce element patrimonial se modifica, in
ce sens (crestere sau micsorare) si cu ce suma.
c) Stabilirea conturilor corespondente. Dupa ce am stabilit in etapa precenta
elementul patrimonial ce a suferit modificari, in aceasta etapa se deduc conturile
corespondente in care urmeaza sa se inregistreze operatia economica sau
financiara.
d) Stabilirea partii conturilor corespondente debit sau credit. Pe baza regulilor de
functionare a conturilor se stabileste partea conturilor corespondente debit sau
credit in care urmeaza sa se inregistreze operatia analizata.
e) I ntocmirea formulei contabile. La finalul analizei contabile, corespondenta
conturilor se redacteaza intr-un anumit fel care se numeste formula contabila.
In raport de numarul elementelor antrenatede operatia economica sau financiara, formula
contabila poate fi de trei feluri:
1) Formula contabila simpla se compune dintr-un singur cont debitor si un singur
cont creditor.
Exemplu: Se contracteaza un credit bancar pe termen scurt in suma de 300 lei.
300 lei Conturi curente la banci = Credite bancare pe termen scurt 300 lei
Contul 5121 =Contul 5191
2) Formula contabila compusa este aceea care cuprinde in structura sa un singur
cont debitor si doua sau mai multe conturi creditoare, sau invers
Exemplu: Se platesc din contul curent urmatoarele datorii: furnizori 1000 lei,
impozit pe salarii 5000 lei, impozit pe profit 1800 lei.
Avem urmatoarele:
- Scade datoria fata de furnizori (scad datoriile, D-) , contul Furnizori
- Scade datoria fata de stat (scad datoriile, D-), contul Impozit pe salarii
- Scade datoria fata de stat (scad datoriile, D-), contul Impozit pe profit
- Scad disponibilitatile din contul curent de lei (scade activul, A-), contul Conturi
curente la banci in lei
Formula contabila este urmatoarea:

401 Furnizori 1000 lei = 5121 Conturi curente la banci in lei
7800 lei
444 Impozit pe venituri de natura
salariilor 5000 lei

4411 Impozit pe profit 1800

3) Formula contabila recapitulativa sau cumulativa este formata din doua sau mai
multe conturi debitoare si doua sau mai multe conturi creditoare. Ea se intocmeste
pentru acele operatii economice si financiare legate intre ele prin acelais document
justificativ si ale caror modificari sunt indivizibile.
Dupa scopul pentru care se intocmesc, formulele contabile sunt curente sau de stornare.
Formulele contabile curente servesc la evidentierea operatiilor economice si financiare
normale sau obisnuite. In cadrul formulelor contabile curente inregistrarea sumelor se poate face in
negru (se iau in calcul cu semnul plus) si in rosu ( se iau in calcul cu semnul minus).
Formulele contabile de stornare sunt cele intocmite cu scopul de a corecta sau anula
formulele contabile curente sau eronate, intocmite anterior. In raport cu modul de efectuare a
stornarii. Formulele contabile pot fi de stornare in rosu si de stornare in negru.
Formulele contabile de stornare in rosu sunt acelea in care anularea sau corectarea se face
prin repetarea formulei eronate, insa cu inscrierea sumei in rosu sau in chenar.
Exemplu: Pentru operatia economica Se primesc materii prime de la furnizori in valoare de
5000 lei, s-au determinat eronat ambele conturi corespondente astfel:
5000 lei Marfuri = Creditori 5000 lei
Pentru anularea ei prin stornare in rosu se face formula:
5000 lei Marfuri = Creditori 5000 lei
In continuare , se procedeaza la intocmirea formulei contabile corecte astfel:
5000 lei Materii prime = Furnizori 5000 lei
Formulele contabile de stornare in negru sunt acelea in care anularea sau corectarea se
obtine prin inversarea pozitiei detinute de conturi in cadrul corespondentei.
Exemplu: Pornind de la formula contabila eronata prezentata mai sus, stornarea in negru se
face astfel:
5000 lei Creditori = Marfuri 5000 lei