Sunteți pe pagina 1din 11

Principiul satanic in suferinta

personale [ Gnduri ]
de Emil Cioran 2002-09-28 |
Daca snt oameni fericiti pe acest pamnt, pentru ce nu urla, pentru ce nu apar n strada ca sa-si strige
bucuria n tipete nebune si nencetate? De unde atta discretie si atta rezerva? Daca as avea constiinta unei
bucurii continue, a unei exaltate dispozitii interne nspre placere, si daca as simti o irezistibila nclinare
nspre seninatate, n-as putea trai numai n mine acele momente, ci le-as mpartasi ntr-un elan fara margini
tuturora, m-as risipi de bucurie n vazul celorlalti, mi-as consuma toata energia pentru a face comunicabila
starea mea de fericire, preaplinul meu ncntator si debordant. N-as regreta daca dupa o astfel de risipire
vocea ar ragusi, ochii ar orbi si mersul s-ar mpletici, n-as regreta daca functiile si posibilitatile organelor
s-ar epuiza si focul din mine si-ar ncetini palpairile. Daca exista fericire n lume, ea trebuie comunicata.
Sau oamenii cu adevarat fericiti n-au constiinta fericirii lor? e-am putea mprumuta noi o parte din
constiinta, pentru ca ei sa ne rasplateasca din infinita lor inconstienta. De ce numai durerea are lacrimi si
tipete, iar placerea numai fioruri? !nd n placere omul ar avea atta constiinta cta are n durere, atunci n-
ar putea rascumpara placerile, durerile , si distributia n lume n-ar fi incomparabil mai echitabila? Durerile
nu se uita, chiar fiindca snt legate, ntr-un mod nemasurat de mare, de constiinta. De aceea, singurii
oameni care au mult de uitat snt aceia care au suferit mult. Numai oamenii normali n-au ce uita. "ntr-un
anumit fel, nici placerile nu se uita, caci si ele se nsumeaza n personalitatea noastra, determinnd-o ntr-o
puternica receptivitate pentru placere si nseninnd progresiv fiinta noastra, ntocmai ca si suferinta, care
determina receptivitatea n sensul ei. Dar pe cnd durerile au o pregnanta si o individualitate dincolo de
nsumarea si totalizarea ce se realizeaza n noi, placerile se sterg si se topesc ca niste forme cu conturul
indecis. Ne este extraordinar de greu a ne aminti de o placere si de cadrul n care ea s-a dezvoltat, pe cnd
amintirea durerii amplifica senzatia penibila cu memoria deconcertanta a cadrului. !a placerile nu se pot
uita integral, o dovedeste faptul ca un om ce a trait toata viata n placeri nu va avea la batrnete dect o
usoara dezabuzare, pe cnd unul ce a suferit mult numai n cazul cel mai bun va realiza o profunda
resemnare. Si resemnarea presupune infinite tragedii anterioare. #ste o pre$udecata rusinoasa n afirmatia
ca placerile snt egoiste, ca ele separa pe om de viata, precum tot att de rusinoasa este aceea dupa care
durerile creeaza afinitati cu lumea. Superficialitatea ce exista la sursa unor atari pre$udecati este
revoltatoare, si originea ei livresca este de natura a nulifica n constiinta mea toate bibliotecile, n fata unei
singure experiente traite pna la margini.
!onceptia crestina si conceptia curenta a suferintei snt fundamental false. Dupa ele, suferinta este un
drum spre iubire, cnd nu este calea esentiala a iubirii. Dar oare crestinismul numai n aceasta problema ar
trebui corectat? % vorbi de drumul suferintei ca drum al iubirii este a nu cunoaste nimic din esenta
satanica a suferintei. Pe treptele suferintei nu urci, ci cobori. #le nu formeaza scari nspre cer, ci nspre
infern. Si ntunericul n care a$ungi pe scarile durerii nu este mai putin infinit si etern dect lumina ce te
orbeste pe scarile bucuriei. Suferinta este o cale de separare, de disociere, este o forta centrifugala ce te
detaseaza de smburele vietii, de centrul de atractie al lumii, de unde totul tinde sa se unifice n iubire si
intimitate. Daca principiul divin se caracterizeaza printr-un efort de sinteza cosmica si de participare
metafizica la esenta totului, atunci suferinta este la antipodul acestui principiu. Principiul satanic, ca
principiu de dislocare, de dualizare si dramatizare, strabate ntr-o imanenta organica si esentiala ntreg
smburele durerii. "n toate formele bucuriei, participi naiv la ritmul total al vietii, iei un contact inconstient
si experimental cu dinamismul concret al firii si te simti legat prin toate fibrele cu pulsatiile irationale ale
lumii. Si aceasta nu numai n bucuria spirituala, ci si n diversitatea formelor de placere organica, n
multiplele voluptati ale simturilor. Separarea de lume n suferinta duce la interiorizare excesiva, la o
dezvoltare paradoxala a gradului de constiinta, nct toata lumea, cu splendorile si ntunecimile ei, se
&
fixeaza fata de om ntr-o pozitie de exterioritate si transcendenta. Si cnd esti ntr-o asemenea masura
separat de lume, cnd ai lumea vesnic n fata ta si cnd te simti iremediabil singur n fata acestei lumi,
atunci cum sa mai poti uita ceva? Nu simti necesitatea uitarii dect a lucrurilor si experientelor din cauza
carora ai suferit. 'r, unul din paradoxele bestiale ale acestei lumi este de a sterge amintirile celor ce n-ar
vrea sa uite si de a fixa amintirile n memoria celor ce ar dori sa uite totul.
"n genere, oamenii se mpart n doua categorii( n aceia pentru care lumea ofera prile$uri de interiorizare si
aceia pentru care lumea ramne exterioara, obiectiva si nesemnificativa. )oate obiectele lumii fizice si
toate formele naturii snt lipsite pentru om de orice semnificatie daca snt privite ca atare, n ele nsele.
Semnificatia lor se dezvaluie numai unei intense trairi subiective, care tinde sa le asimileze si sa le
nsumeze n subiectivitate. %tunci cresc n noi si nu numai ca le determinam, dar ne determina si ele.
'amenii care interiorizeaza nu pot lua faptele brute, nude sau moarte, ci le vitalizeaza, le integreaza,
topindu-le ntr-un torent launtric. "ntr-o adevarata interiorizare, toata existenta obiectiva e un pretext. Si
numai ca atare ea poate avea semnificatie, deoarece o teleologie obiectiva nu se poate construi si $ustifica
dect pe o suma de iluzii, care au pacatul de a fi direct sesizabile si demascabile de un ochi patrunzator.
)oti oamenii vad focuri, furtuni, prabusiri, peisa$e* dar cti simt n ei flacari, trasnete, vrte$uri sau
armonii? Sau cti, la vederea unor flacari, se gndesc simultan la gratie si la moarte, si cti poarta n ei
frumuseti ndepartate care sa le coloreze melancoliile? 'amenii care traiesc indiferent, carora natura nu le
ofera dect o obiectivitate fada si rece, desi pot fi perfect multumiti cu viata, ea nu este mai putin pentru ei
o suma de ocazii pierdute. !aci ei nu pot depasi o forma de vizualitate ordinara. a omul comun, vazul, n
loc sa nghita obiectul, l izoleaza, l ndeparteaza de la orice posibilitate de integrare si asimilare. 'rict
m-as fi zbatut eu n aceasta lume si orict m-as fi separat de ea, distanta dintre mine si ea n-a facut dect sa
mi-o faca mai accesibila. Desi nu pot gasi un sens n lume, un sens obiectiv si o finalitate transcendenta,
care sa arate nspre ce evolueaza lumea si la ce a$unge procesul universal, varietatea de forme a existentei
a fost totusi n mine un prile$ de vesnice ncntari si tristeti. %m avut momente cnd frumusetea unei flori a
$ustificat n fata ntelegerii mele existenta unei finalitati universale, precum o pata n puritatea unui azur a
fost de natura a-mi atta verva pesimista. !ei ce interiorizeaza peste masura descopera n cel mai
insignifiant aspect al naturii o revelare simbolica. 'are tot ceea ce am vazut eu n viata mea sa port n
mine? +, sperie gndul ca toate peisa$ele, cartile, femeile, vulgaritatile si viziunile sublime s-au condensat
ntr-un creier si ca o parte din trecutul umanitatii s-a actualizat ntr-o biata constiinta. %ceste gnduri,
viziuni, aspecte si obiecte nu par a se fi subtilizat n tesaturile unei substante nervoase, a se fi subtiat pna
la transparenta ntr-un mediu de o finete inexplicabila, ci am impresia ca s-au transpus n mine ca realitati,
ca o parte din existenta apasa n infinitul meu launtric. Poate de aceea ma simt uneori att de greu, de
apasat si de coplesit, ca as vrea sa uit n toate prile$urile pe care mi le ofera viata. "nteriorizarea duce la
prabusire, fiindca prin ea a intrat oarecum lumea n tine si te apasa dincolo de orice rezistenta. +ai este
atunci de mirare de ce unii se servesc de sport, de vulgaritate, de arta si de sexualitate numai pentru a uita?
Pentru ce nu scriu femeile? -iindca ele pot plnge oricnd. !te mii de celule nervoase ma costa fiecare
gnd? "ata ntia ntrebare ce trebuie sa si-o puna un gnditor existential si organic, un gnditor viu. #u nu
am idei, ci obsesii. "dei poate avea oricine. Nimeni nu s-a prabusit din cauza ideilor. Defectul tuturor
oamenilor este ca asteapta sa traiasca, deoarece n-au cura$ul fiecarei clipe. De ce n-am pune n fiecare
moment atta pasiune si atta ardoare nct fiecare clipa sa devina un absolut, o eternitate? )oti nvatam sa
traim dupa ce nu mai avem nimic de asteptat, iar cnd asteptam nu putem nvata nimic, fiindca nu traim n
prezentul concret si viu, ci ntr-un viitor fad si ndepartat. %r trebui sa nu asteptam nimic dect de la
sugestiile imediate ale clipei, sa asteptam fara a avea constiinta timpului. Salvarea nu poate fi dect n
recstigarea imediatului. !aci omul este o fiinta care a pierdut imediatul. De aceea este el un animal
indirect. De cnd trebuie sa nceapa fericirea noastra? De cnd ne-am convins ca adevarul nu poate exista.
!aci de aici orice mod de salvare este posibil, chiar daca ar fi o salvare prin nimic. %cela care nu crede n
imposibilitatea adevarului sau acela ce nu se bucura de aceasta imposibilitate n-are dect o cale de salvare,
pe care n-o va gasi nsa niciodata. #xcesul de subiectivism, la oamenii care n-au a$uns la credinta, nu
poate duce dect la megalomanie sau la autodenigrare. !nd te preocupi mult de tine nsuti, nu poti a$unge
dect sa te iubesti sau sa te urasti dincolo de orice masura. "n amndoua felurile, te lichidezi nainte de
vreme. Nu e subiectivism acela ce nu te face Dumnezeu sau Satana.
%r trebui ca omul sa nceteze sa fie, sau sa devina un animal rational. +ai bine sa devina o fiinta absurda
care n fiecare moment risca totul, cu fantezii periculoase si exaltari infinite, cnd ar putea muri din cauza
.
a tot ce ofera lumea si a tot ce nu ofera. "dealul oricarui om ar trebui sa fie ncetarea de a fi om. Si aceasta
nu se poate dect prin realizarea arbitrarului absolut. "ubirea de oameni ce rasare din suferinta seamana cu
ntelepciunea ce izvoraste din nefericire. "n amndoua cazurile, radacinile snt putrede si izvorul infectat.
Numai iubirea de oameni care e naturala si spontana, rezultata dintr-o daruire fireasca si dintr-un elan
irezistibil, poate fecunda si sufletele altora si poate comunica o intimitate calda si senina. %ceea ce rezulta
din suferinta ascunde prea multe lacrimi si suspine pentru a nu mprastia raze de o claritate amara, n care
punctele negre pateaza puritatea iubirii. #ste prea multa renuntare, prea mult chin si prea multa neliniste,
pentru ca aceasta iubire sa fie altceva dect o infinita concesivitate. "erti totul, admiti totul, $ustifici totul.
Dar este aceasta iubire? Si cum sa mai iubesti, cnd nu esti atasat de nimic? "ubirea de oameni din
suferinta este vidul acelui suflet omenesc ntre tot si nimic, ntocmai cum, ntr-un suflet cu amoruri ratate,
numai don$uanismul mai are un sens. "n crestinism nu exista iubire, ci numai concesivitate. "ar pe acela
care s-a crezut mntuitorul lumii, daca l-ar fi luat de pe cruce nainte de a intra definitiv n nimic, el n-ar
mai fi avut nici macar aceasta concesivitate, aceasta indulgenta, care este mai mult o aluzie la iubire dect
iubire. "ubire din suferinta? #a poate fi nemarginit de mare, dar florile acestei iubiri nu se nradacineaza
mai putin n otrava. )otul este posibil si nimic nu e posibil* totul e permis si nimic. "n orice directie ai
apuca, nu este mai bine dect n nu importa care alta. 'ri realizezi ori nu realizezi nimic, ori crezi ori nu
crezi, totuna e, precum totuna este daca taci sau daca strigi. Poti gasi totului o $ustificare, precum nu poti
gasi nici una. )otul este n acelasi timp ireal si real, absurd si firesc, fantastic si plat. Nici un lucru nu
poate fi pus naintea altuia, precum nici o idee nu e mai buna dect alta. De ce sa te ntristezi de tristetea ta
si sa te bucuri de bucuria ta? !e-ti pasa daca lacrimile tale snt de placere sau de durere? "ubeste-ti
nefericirea si uraste-ti fericirea, amesteca totul si confunda totul. /enunta la distinctii, la diferentieri si la
planuri. -ii ca un fulg dus de vnturi sau ca o floare purtata de valuri. -ii rezistent unde nu trebuie si las
unde ar trebui. !ine stie daca n felul acesta nu vei fi mai cstigat? Si daca nu cstigi, ce e daca pierzi ceva?
#ste ceva de pierdut si ceva de cstigat n aceasta lume? 'rice cstig este o pierdere, precum orice pierdere
este un cstig. Pentru ce oamenii mai asteapta o atitudine determinata, idei precise si vorbe corecte? Simt
ca ar trebui sa vars foc pe gura, ca raspuns la toate ntrebarile ce mi s-au pus si ce nu mi s-au pus. !um s-
ar putea lupta mpotriva nefericirii? Numai luptnd mpotriva noastra, dndu-ne seama ca ea nu provine din
afara, ci din noi nsine. Daca ne-am da seama n fiecare moment ca totul depinde de rasfrngerea n
constiinta noastra, de amplificarile interne si de ascutimea sensibilitatii, atunci am a$unge n fiecare clipa
la acea luciditate n care realitatile se situeaza n $ustele lor contururi. Nu este vorba sa a$ungem la fericire,
ci la un grad mai mic de nefericire. 'mul care este mai aproape de fericire dect de nefericire are nevoie
de concursul permanent al acestei luciditati, ce corecteaza exagerarile sau anticiparile sensibilitatii,
deoarece el nu s-a analizat pna acolo, nct spiritul sa se cristalizeze autonom de viata. "n cazul oamenilor
nefericiti, un corectiv posterior este ntotdeauna necesar pentru a nu sombra nu n deznade$de, ci n
imbecilitate. #ste un semn de mare rezistenta n a ramne n deznade$de, precum este un semn de mare
deficienta n a a$unge la imbecilitate n urma unei ndelungi nefericiri. )rebuie o adevarata educatie, un
efort launtric persistent pentru a atinge un grad mai redus de nefericire. 'rice educatie si orice efort spre a
atinge fericirea snt de la nceput sterile. 'rice ai face, nu poti deveni fericit daca ai apucat pe drumul
nefericirii. Poti trece de la fericire la nefericire* drumul invers nu e posibil. !eea ce nseamna ca fericirea
poate avea surprize mai dureroase dect nefericirea. "n fericire, simti ca lumea aceasta trebuia sa fie asa
cum e* n nefericire, oricum afara de cum e. Si desi ti dai seama de originea subiectiva a nefericirii,
defectul personal l convertesti fatal ntr-un defect de constitutie metafizica.
Niciodata nefericirea nu va putea a$unge la generozitatea n care sa-si recunoasca n mod absolut
ntunericul propriu, pentru a vedea eventualele lumini ale lumii. 0aznd mizeria subiectiva n mizeria
obiectiva a lumii, credem ca ne usuram povara si ne dispensam de mustrarile ce ar trebui sa ni le facem. "n
realitate, aceasta universalizare ne adnceste nefericirea si, prezentnd-o ca pe o fatalitate cosmica, ne
nchide orice posibilitate de a o diminua, de a o face mai suportabila. Disciplina nefericirii provoaca mai
putine nelinisti, mai putine surprize dureroase, un chin mai atenuat si o suferinta mai stapnita. #ste o
mascare aristocratica a consumarii intime, o discretie a agoniei n aceasta disciplina a nefericirii, care
nsemneaza aparent constiinta n momentele supreme, pentru ca tragedia sa fie si mai mare n adncuri.
Sensibilitatea pentru frumosul ca mplinire formala si armonica se dezvolta cu att mai puternic cu ct
omul este mai aproape de fericire. )otul n frumusete si gaseste o ratiune n sine nsusi, un echilibru
intern si o $ustificare integrala. 1n lucru frumos nu-l putem concepe dect asa cum e. 1n tablou sau un
2
peisa$ ne ncnta n asa masura, nct noi nu ni-l putem reprezenta n momentul contemplatiei dect n
forma ce ni se prezinta. % privi lumea sub semnul frumusetii este a afirma ca lumea aceasta trebuia sa fie
asa cum e. "ntr-o astfel de viziune, totul se topeste n armonii si straluceste n splendori, iar aspectele
negative ale existentei nu fac dect sa intensifice farmecul armoniilor si stralucirea splendorilor.
-rumusetea nu va salva lumea, dar va apropia mai repede de fericire pe acei care umbla pe aceasta cale. Se
poate ca frumosul, n aceasta lume de antinomii si de paradoxuri, sa fie n afara de aceste anomalii? "ntreg
farmecul si ntreaga structura particulara a frumosului deriva din faptul de a fi numai obiectiv un paradox,
iar subiectiv, pentru cel ce traieste frumosul, de a fi dincolo de orice paradox. -enomenul estetic exprima
paradoxul de a reprezenta absolutul n forma, de a obiectiva n forme limitate un infinit. !aci ce nseamna
asietatea, mplinirea totala, fara posibilitatea de a concepe alta modalitate de realizare dect a prezenta un
absolut simtirii noastre? Despre imposibilitatea reala a acestui absolut, despre contradictia esentiala si
organica, noi nu ne dam seama n momentul de contemplare a frumosului, ci traim n cea mai naiva
participare un absolut care se dovedeste obiectiv a fi o imposibilitate. %bsolutul n forma, absolut
ntruchipat n expresii limitate, este posibil, n sufletul celui dominat de emotia estetica, n clipa viziunii
frumosului, el este nsa o contradictio in adiecto unei alte perspective dect cea a frumosului. Din acest
motiv, este atta iluzie n orice ideal de frumusete, nct ntinderea ei este nedeterminabila. Si ceea ce este
mai grav e ca premisa fundamentala a oricarui ideal de frumusete, dupa care lumea aceasta trebuia sa fie
asa cum e, nu rezista nici celei mai elementare analize. umea aceasta trebuia sa fie oricum, numai asa
cum e nu. Pentru ce oamenii doresc sa realizeze neaparat ceva? N-ar fi incomparabil mai bine sa stea
suspendati sub soare, ntr-o liniste senina si ntr-o tacere admirabila? !e este de realizat, si de ce atta
sfortare si att imperialism? 'mul a pierdut simtul marilor taceri, al marilor linisti ce mbata fiinta cu
arome de eternitate. Desi constiinta este fructul unei deficiente vitale, ea nu s-a determinat la fiecare om ca
un element de inadaptabilitate, ci la unii a dezvoltat o exasperare a pornirilor vitale, o exagerare a
imperialismului vital. Nemaiputnd trai n prezent, aduna mai mult dect trebuie vietii, aglomereaza
material care l apasa si l sub$uga. %stfel, sentimentul viitorului a fost o calamitate pentru om. Procesul,
prin care constiinta a separat pe oameni n doua categorii mari, este dintre cele mai ciudate si el e de
natura a explica pentru ce omul este o fiinta att de putin consistenta, care nu-si poate fixa un centru de
energie si de echilibru. %tt cei pe care constiinta i-a dus la interiorizare, la chin si la tragedie, ct si cei pe
care i-a avntat ntr-un imperialism nelimitat, ntr-o groaznica dorinta de achizitie si de posesiune, snt, n
moduri diferite, dezechilibrati si nefericiti. !onstiinta a facut din animal om si din om demon, dar ea n-a
facut nca din nimeni un Dumnezeu, n ciuda lumii care se mndreste de a fi omort unul pe cruce. -eriti-
va de oamenii incapabili de viciu, deoarece prezenta lor nu poate fi dect plictisitoare, incolora si fada.
!aci despre ce va poate vorbi un om incapabil de viciu, dect despre morala? Si cine n-a depasit morala
nseamna ca n-a adncit nimic din experientele pe care le ofera viata, ca n-a ratat nici un elan si n-a
transfigurat nici o prabusire. ' existenta mare ncepe de acolo de unde pentru ea sfrseste morala, fiindca
numai de aici ea poate risca orice, poate ncerca absolut totul, chiar daca obstacole o mpiedica de la
realizari efective. Se cer infinite transfigurari pentru a a$unge n regiunea n care totul e permis, n care
sufletul se poate arunca fara remuscari n vulgaritate, n sublim sau n grotesc, realiznd o complexitate att
de bogata, nct nici o directie si nici o forma de viata sa nu-i fie nchise. )irania exteriorului si a
generalului, ce domina existentele comune, dispare pentru a-i lua locul absoluta spontaneitate a existentei
unice, cu norma topita n fluiditatile ei interioare, cu legea n ea nsasi, dincolo de orice forma si de orice
schema. !um sa nu dispara morala pentru o astfel de fiinta, care poate fi cea mai generoasa fiindca este
att de absurda nct poate sa renunte la lume si ca atare sa dea tot ce se poate da? 3enerozitatea este
incompatibila cu morala, cu aceasta rationalitate a obiceiurilor, constiintei, cu aceasta mecanizare a vietii.
'rice fapta generoasa este absurda, este o renuntare ce nu se poate gasi la omul comun, care se mbraca n
hainele moralei spre a-si ascunde vulgara lui nulitate. )ot ce este cu adevarat moral ncepe de acolo de
unde s-a lichidat cu morala. +eschinaria moralei cu norme rationale, cu legi fixe si cadre exterioare nu se
evidentiaza mai bine ca n condamnarea viciului, aceasta expresie de tragic carnal si de tulburare
pasionala, ce creste din prezenta spiritului n carne. "n orice viciu este prezenta o tragedie a carnii, un salt
al carnii din fatalitatea ei, o ncercare de sfarmare a limitelor imanente ce ncarcereaza elanurile
pasionale. ' plictiseala organica se ridica pna la o deznade$de a nervilor si a carnii, din care nu se pot
salva dect ncercnd celelalte forme posibile de voluptati. %tractia tuturor celorlalte forme dect cele
normale picura n senzatiile viciului o neliniste tulburatoare, diversa n consecinte si complexa n agitatii.
4
"n viciu, spiritul pare ca a devenit snge si se agita ca o forta imanenta n carne. #xplorarea n ordinea
posibilului nu se poate face fara concursul spiritului, fara interventia constiintei. 0iciul reprezinta o forma
de triumf a individualului. Si cum ar putea reprezenta carnea individualul, fara o interventie din afara?
%cest amestec de spirit si carne, de constiinta si snge, creeaza o efervescenta extrem de fecunda pentru
acela care e prins n seductiile viciului. Nimic nu este mai respingator dect viciul nvatat, mprumutat si
afectat. Din acest motiv, elogiul viciului este complet in$ustificat* se poate cel mult constata fecunditatea
lui, pentru oamenii care l stiu transfigura, care pot devia aceasta deviere. %-l trai brut, criminal, vulgar
este a-i exploata numai materialitatea lui scandaloasa si a-i negli$a fiorul imaterial care face din orice viciu
o excelenta. 0iata intima, pentru a atinge anumite naltimi, nu se poate dispensa de nelinistile viciului. Si
nici un vicios nu poate fi condamnat dect n momentul cnd, n loc sa considere viciul un pretext, l
transforma ntr-o finalitate. "ubirea, cu ct e mai intensa si mai concentrata, cu att se limiteaza mai mult n
ntindere, cu att cere mai mult individualul si unicul. %stfel se ntmpla ca marile pasiuni descopera
absolutul ntr-o femeie, care la cea mai redusa analiza de abia si poate salva existenta biologica. 1nei
consideratii din afara, iubirea este att de absurda, nct ea nu poate fi apreciata dect pentru absurditatea ei.
Din acest motiv, asupra iubirii nu se poate vorbi n consideratii, ci numai n mirari. Din milioane de femei
sa aleg una singura, sa ma limitez numai la una? %r trebui ca aceea sa fie n fiecare moment alta, sa fie
capabila de atta transfigurare, nct sa-mi apara vesnic noua si nebanuita. !ti au pasiunea att de mare,
nct n fiecare moment sa vada lumini noi si farmece schimbate? -emeia este o fiinta cu putine
posibilitati, ea nu poate rezista exigentelor unui barbat torturat, pentru care iubirea este numai o forma de a
te realiza n viata. "ti trebuie o pasiune mare pna la imbecilitate pentru a putea iubi o singura femeie. !nd
simti nsa insuficienta tuturor formelor de viata, cnd te satisface numai ceea ce e deviat, crescut paradoxal
si dezvoltat exagerat, ce mai poti gasi ntr-o singura femeie? Schimbnd multe, daca ti se refuza surprize
psihologice este imposibil sa nu te farmece $ocul de fizionomii, diversitatea de expresie si sa nu te
pasioneze cautarea unui mister psihologic pe care nu-l gasesti totusi niciodata, fiindca nu exista.
%r trebui ca omul sa nceteze sa fie, sau sa devina un animal rational. +ai bine sa devina o fiinta absurda
care n fiecare moment risca totul, cu fantezii periculoase si exaltari infinite, cnd ar putea muri din cauza
a tot ce ofera lumea si a tot ce nu ofera. "dealul oricarui om ar trebui sa fie ncetarea de a fi om. Si aceasta
nu se poate dect prin realizarea arbitrarului absolut. "ubirea de oameni ce rasare din suferinta seamana cu
ntelepciunea ce izvoraste din nefericire. "n amndoua cazurile, radacinile snt putrede si izvorul infectat.
Numai iubirea de oameni care e naturala si spontana, rezultata dintr-o daruire fireasca si dintr-un elan
irezistibil, poate fecunda si sufletele altora si poate comunica o intimitate calda si senina. %ceea ce rezulta
din suferinta ascunde prea multe lacrimi si suspine pentru a nu mprastia raze de o claritate amara, n care
punctele negre pateaza puritatea iubirii. #ste prea multa renuntare, prea mult chin si prea multa neliniste,
pentru ca aceasta iubire sa fie altceva dect o infinita concesivitate. "erti totul, admiti totul, $ustifici totul.
Dar este aceasta iubire? Si cum sa mai iubesti, cnd nu esti atasat de nimic? "ubirea de oameni din
suferinta este vidul acelui suflet omenesc ntre tot si nimic, ntocmai cum, ntr-un suflet cu amoruri ratate,
numai don$uanismul mai are un sens. "n crestinism nu exista iubire, ci numai concesivitate. "ar pe acela
care s-a crezut mntuitorul lumii, daca l-ar fi luat de pe cruce nainte de a intra definitiv n nimic, el n-ar
mai fi avut nici macar aceasta concesivitate, aceasta indulgenta, care este mai mult o aluzie la iubire dect
iubire. "ubire din suferinta? #a poate fi nemarginit de mare, dar florile acestei iubiri nu se nradacineaza
mai putin n otrava. )otul este posibil si nimic nu e posibil* totul e permis si nimic. "n orice directie ai
apuca, nu este mai bine dect n nu importa care alta. 'ri realizezi ori nu realizezi nimic, ori crezi ori nu
crezi, totuna e, precum totuna este daca taci sau daca strigi. Poti gasi totului o $ustificare, precum nu poti
gasi nici una. )otul este n acelasi timp ireal si real, absurd si firesc, fantastic si plat. Nici un lucru nu
poate fi pus naintea altuia, precum nici o idee nu e mai buna dect alta. De ce sa te ntristezi de tristetea ta
si sa te bucuri de bucuria ta? !e-ti pasa daca lacrimile tale snt de placere sau de durere? "ubeste-ti
nefericirea si uraste-ti fericirea, amesteca totul si confunda totul. /enunta la distinctii, la diferentieri si la
planuri. -ii ca un fulg dus de vnturi sau ca o floare purtata de valuri. -ii rezistent unde nu trebuie si las
unde ar trebui. !ine stie daca n felul acesta nu vei fi mai cstigat? Si daca nu cstigi, ce e daca pierzi ceva?
#ste ceva de pierdut si ceva de cstigat n aceasta lume? 'rice cstig este o pierdere, precum orice pierdere
este un cstig. Pentru ce oamenii mai asteapta o atitudine determinata, idei precise si vorbe corecte? Simt
ca ar trebui sa vars foc pe gura, ca raspuns la toate ntrebarile ce mi s-au pus si ce nu mi s-au pus. !um s-
ar putea lupta mpotriva nefericirii? Numai luptnd mpotriva noastra, dndu-ne seama ca ea nu provine din
5
afara, ci din noi nsine. Daca ne-am da seama n fiecare moment ca totul depinde de rasfrngerea n
constiinta noastra, de amplificarile interne si de ascutimea sensibilitatii, atunci am a$unge n fiecare clipa
la acea luciditate n care realitatile se situeaza n $ustele lor contururi. Nu este vorba sa a$ungem la fericire,
ci la un grad mai mic de nefericire. 'mul care este mai aproape de fericire dect de nefericire are nevoie
de concursul permanent al acestei luciditati, ce corecteaz, exagerarile sau anticiparile sensibilitatii,
deoarece el nu s-a analizat pna acolo, nct spiritul sa se cristalizeze autonom de viata. "n cazul oamenilor
nefericiti, un corectiv posterior este ntotdeauna necesar pentru a nu sombra nu n deznade$de, ci n
imbecilitate. #ste un semn de mare rezistenta n a ramne n deznade$de, precum este un semn de mare
deficienta n a a$unge la imbecilitate n urma unei ndelungi nefericiri. )rebuie o adevarata educatie, un
efort launtric persistent pentru a atinge un grad mai redus de nefericire. 'rice educatie si orice efort spre a
atinge fericirea snt de la nceput sterile. 'rice ai face, nu poti deveni fericit daca ai apucat pe drumul
nefericirii. Poti trece de la fericire la nefericire* drumul invers nu e posibil. !eea ce nseamna ca fericirea
poate avea surprize mai dureroase dect nefericirea. "n fericire, simti ca lumea aceasta trebuia sa fie asa
cum e* n nefericire, oricum afara de cum e. Si desi ti dai seama de originea subiectiva a nefericirii,
defectul personal l convertesti fatal ntr-un defect de constitutie metafizica. Niciodata nefericirea nu va
putea a$unge la generozitatea n care sa-si recunoasca n mod absolut ntunericul propriu, pentru a vedea
eventualele lumini ale lumii. 0aznd mizeria subiectiva n mizeria obiectiva a lumii, credem ca ne usuram
povara si ne dispensam de mustrarile ce ar trebui sa ni le facem. "n realitate, aceasta universalizare ne
adnceste nefericirea si, prezentnd-o ca pe o fatalitate cosmica, ne nchide orice posibilitate de a o
diminua, de a o face mai suportabila. Disciplina nefericirii provoaca mai putine nelinisti, mai putine
surprize dureroase, un chin mai atenuat si o suferinta mai stapnita. #ste o mascare aristocratica a
consumarii intime, o discretie a agoniei n aceasta disciplina a nefericirii, care nsemneaza aparent
constiinta n momentele supreme, pentru ca tragedia sa fie si mai mare n adncuri. Sensibilitatea pentru
frumosul ca mplinire formala si armonica se dezvolta cu att mai puternic cu ct omul este mai aproape de
fericire. )otul n frumusete si gaseste o ratiune n sine nsusi, un echilibru intern si o $ustificare integrala.
1n lucru frumos nu-l putem concepe dect asa cum e. 1n tablou sau un peisa$ ne ncnta n asa masura,
nct noi nu ni-l putem reprezenta n momentul contemplatiei dect n forma ce ni se prezinta. % privi
lumea sub semnul frumusetii este a afirma ca lumea aceasta trebuia sa fie asa cum e. "ntr-o astfel de
viziune, totul se topeste n armonii si straluceste n splendori, iar aspectele negative ale existentei nu fac
dect sa intensifice farmecul armoniilor si stralucirea splendorilor. -rumusetea nu va salva lumea, dar va
apropia mai repede de fericire pe acei care umbla pe aceasta cale. Se poate ca frumosul, n aceasta lume de
antinomii si de paradoxuri, sa fie n afara de aceste anomalii? "ntreg farmecul si ntreaga structura
particulara a frumosului deriva din faptul de a fi numai obiectiv un paradox, iar subiectiv, pentru cel ce
traieste frumosul, de a fi dincolo de orice paradox. -enomenul estetic exprima paradoxul de a reprezenta
absolutul n forma, de a obiectiva n forme limitate un infinit. !aci ce nseamna asietatea, mplinirea
totala, fara posibilitatea de a concepe alta modalitate de realizare dect a prezenta un absolut simtirii
noastre? Despre imposibilitatea reala a acestui absolut, despre contradictia esentiala si organica, noi nu ne
dam seama n momentul de contemplare a frumosului, ci traim n cea mai naiva participare un absolut care
se dovedeste obiectiv a fi o imposibilitate. %bsolutul n forma, absolut ntruchipat n expresii limitate, este
posibil, n sufletul celui dominat de emotia estetica, n clipa viziunii frumosului, el este nsa o contradictio
in adiecto unei alte perspective dect cea a frumosului. Din acest motiv, este atta iluzie n orice ideal de
frumusete, nct ntinderea ei este nedeterminabila. Si ceea ce este mai grav e ca premisa fundamentala a
oricarui ideal de frumusete, dupa care lumea aceasta trebuia sa fie asa cum e, nu rezista nici celei mai
elementare analize. umea aceasta trebuia sa fie oricum, numai asa cum e nu. Pentru ce oamenii doresc sa
realizeze neaparat ceva? N-ar fi incomparabil mai bine sa stea suspendati sub soare, ntr-o liniste senina si
ntr-o tacere admirabila? !e este de realizat, si de ce atta sfortare si att imperialism? 'mul a pierdut
simtul marilor taceri, al marilor linisti ce mbata fiinta cu arome de eternitate. Desi constiinta este fructul
unei deficiente vitale, ea nu s-a determinat la fiecare om ca un element de inadaptabilitate, ci la unii a
dezvoltat o exasperare a pornirilor vitale, o exagerare a imperialismului vital. Nemaiputnd trai n prezent,
aduna mai mult dect trebuie vietii, aglomereaza material care l apasa si l sub$uga. %stfel, sentimentul
viitorului a fost o calamitate pentru om. Procesul, prin care constiinta a separat pe oameni n doua
categorii mari, este dintre cele mai ciudate si el e de natura a explica pentru ce omul este o fiinta att de
putin consistenta, care nu-si poate fixa un centru de energie si de echilibru. %tt cei pe care constiinta i-a
6
dus la interiorizare, la chin si la tragedie, ct si cei pe care i-a avntat ntr-un imperialism nelimitat, ntr-o
groaznica dorinta de achizitie si de posesiune, snt, n moduri diferite, dezechilibrati si nefericiti.
!onstiinta a facut din animal om si din om demon, dar ea n-a facut nca din nimeni un Dumnezeu, n ciuda
lumii care se mndreste de a fi omort unul pe cruce. -eriti-va de oamenii incapabili de viciu, deoarece
prezenta lor nu poate fi dect plictisitoare, incolora si fada. !aci despre ce va poate vorbi un om incapabil
de viciu, dect despre morala? Si cine n-a depasit morala nseamna ca n-a adncit nimic din experientele pe
care le ofera viata, ca n-a ratat nici un elan si n-a transfigurat nici o prabusire. ' existenta mare ncepe de
acolo de unde pentru ea sfrseste morala, fiindca numai de aici ea poate risca orice, poate ncerca absolut
totul, chiar daca obstacole o mpiedica de la realizari efective. Se cer infinite transfigurari pentru a a$unge
n regiunea n care totul e permis, n care sufletul se poate arunca fara remuscari n vulgaritate, n sublim
sau n grotesc, realiznd o complexitate att de bogata, nct nici o directie si nici o forma de viata sa nu-i
fie nchise. )irania exteriorului si a generalului, ce domina existentele comune, dispare pentru a-i lua locul
absoluta spontaneitate a existentei unice, cu norma topita n fluiditatile ei interioare, cu legea n ea nsasi,
dincolo de orice forma si de orice schema. !um sa nu dispara morala pentru o astfel de fiinta, care poate fi
cea mai generoasa fiindca este att de absurda nct poate sa renunte la lume si ca atare sa dea tot ce se
poate da? 3enerozitatea este incompatibila cu morala, cu aceasta rationalitate a obiceiurilor, constiintei, cu
aceasta mecanizare a vietii. 'rice fapta generoasa este absurda, este o renuntare ce nu se poate gasi la
omul comun, care se mbraca n hainele moralei spre a-si ascunde vulgara lui nulitate. )ot ce este cu
adevarat moral ncepe de acolo de unde s-a lichidat cu morala. +eschinaria moralei cu norme rationale, cu
legi fixe si cadre exterioare nu se evidentiaza mai bine ca n condamnarea viciului, aceasta expresie de
tragic carnal si de tulburare pasionala, ce creste din prezenta spiritului n carne. "n orice viciu este prezenta
o tragedie a carnii, un salt al carnii din fatalitatea ei, o ncercare de sfarmare a limitelor imanente ce
ncarcereaza elanurile pasionale. ' plictiseala organica se ridica pna la o deznade$de a nervilor si a carnii,
din care nu se pot salva dect ncercnd celelalte forme posibile de voluptati. %tractia tuturor celorlalte
forme dect cele normale picura n senzatiile viciului o neliniste tulburatoare, diversa n consecinte si
complexa n agitatii. "n viciu, spiritul pare ca a devenit snge si se agita ca o forta imanenta n carne.
#xplorarea n ordinea posibilului nu se poate face fara concursul spiritului, fara interventia constiintei.
0iciul reprezinta o forma de triumf a individualului. Si cum ar putea reprezenta carnea individualul, fara o
interventie din afara? %cest amestec de spirit si carne, de constiinta si snge, creeaza o efervescenta extrem
de fecunda pentru acela care e prins n seductiile viciului. Nimic nu este mai respingator dect viciul
nvatat, mprumutat si afectat. Din acest motiv, elogiul viciului este complet in$ustificat* se poate cel mult
constata fecunditatea lui, pentru oamenii care l stiu transfigura, care pot devia aceasta deviere. %-l trai
brut, criminal, vulgar este a-i exploata numai materialitatea lui scandaloasa si a-i negli$a fiorul imaterial
care face din orice viciu o excelenta. 0iata intima, pentru a atinge anumite naltimi, nu se poate dispensa
de nelinistile viciului. Si nici un vicios nu poate fi condamnat dect n momentul cnd, n loc sa considere
viciul un pretext, l transforma ntr-o finalitate. "ubirea, cu ct e mai intensa si mai concentrata, cu att se
limiteaza mai mult n ntindere, cu att cere mai mult individualul si unicul. %stfel se ntmpla ca marile
pasiuni descopera absolutul ntr-o femeie, care la cea mai redusa analiza de abia si poate salva existenta
biologica. 1nei consideratii din afara, iubirea este att de absurda, nct ea nu poate fi apreciata dect
pentru absurditatea ei. Din acest motiv, asupra iubirii nu se poate vorbi n consideratii, ci numai n mirari.
Din milioane de femei sa aleg una singura, sa ma limitez numai la una? %r trebui ca aceea sa fie n fiecare
moment alta, sa fie capabila de atta transfigurare, nct sa-mi apara vesnic noua si nebanuita. !ti au
pasiunea att de mare, nct n fiecare moment sa vada lumini noi si farmece schimbate? -emeia este o
fiinta cu putine posibilitati, ea nu poate rezista exigentelor unui barbat torturat, pentru care iubirea este
numai o forma de a te realiza n viata. "ti trebuie o pasiune mare pna la imbecilitate pentru a putea iubi o
singura femeie. !nd simti nsa insuficienta tuturor formelor de viata, cnd te satisface numai ceea ce e
deviat, crescut paradoxal si dezvoltat exagerat, ce mai poti gasi ntr-o singura femeie? Schimbnd multe,
daca ti se refuza surprize psihologice este imposibil sa nu te farmece $ocul de fizionomii, diversitatea de
expresie si sa nu te pasioneze cautarea unui mister psihologic pe care nu-l gasesti totusi niciodata, fiindca
nu exista. Sensibilitatea feminina e prea periferica si prea receptiva pentru a avea resursele inepuizabile
ale unui mister. -armecul absurd al iubirii adevarate, al iubirii intense, este de a gasi mister ntr-o singura
fiinta, de a descoperi sau mai precis a inventa un infinit ntr-o existenta individuala de o
deconcertanta finitate. "ubesc mai multe femei acei care nu pot iubi. Don$uanismul este avanta$ul si
7
defectul celor certati cu #ros, dar care au destule rezerve de viata pentru a nu a$unge la o impotenta
psihica sau erotica. Necesitatea de a varia aspectele lumii, nascuta dintr-o plictiseala organica, duce n
domeniul iubirii la don$uanism. )oti oamenii care au dus viata interioara pna la ultimele ei limite, care au
disperat de sensul vietii si care se chinuiesc pe culmi, snt n mod fatal don$uani, ntocmai ca si antipodul
lor, oameni ngusti, lipsiti de viata interioara, cu posibilitati extrem de reduse de ntelegere si simtire.
0iata prezinta aceasta ciudata dualitate de a ntruni n realizarea exterioara pe cele doua tipuri opuse de
oameni( pe deficienti si pe cei preaplini. )ot simtul psihologic este n a percepe daca cineva a a$uns la o
forma respectiva de viata din preaplin sau din deficienta. 1nul poate fi vicios si imoral din deficienta, altul
din exces* unul poate a$unge la disperare din incapacitate, din lipsa de rezistenta si de gndire, altul din
exces de problematica si de interioritate. umea cade n greseala de a pune pe acelasi plan de viata
sufleteasca pe toti acei oameni care seamana, exterior si aparent, n realizarile lor. Don$uanismul este
interesant si simptomatic numai la aceia la care apare ca un fruct al disperarii, al unei prea bogate
reflexivitati si preocupari launtrice. !ine pe culmile disperarii nu este un don$uan, acela nu si-a asimilat
disperarea organic, nu a trait intens starile de limita, arderile si consumarile supreme, ci le-a ncercat
artificial, ca ntr-un vag presentiment. % fi un om de mari singuratati nseamna a iubi pe toate femeile. Si a
iubi pe toate femeile nseamna a nu iubi nici una. !ei care fac filozofia vietii nu pot fi dect niste diletanti
ai #rosului, caci ei au pus prea multa pasiune n problemele vietii, pentru ca sa mai aiba pasiune pentru
aspectele ei. Pe culmile disperarii, superficialitate n iubire este o superficialitate din adncime. %m
ncercat ntr-o mare tacere si ntr-o mare singuratate, n mi$locul naturii, departe de oameni si aproape de
mine, o senzatie de tumult nesfrsit, n care lumea, ca un torent irezistibil, m-a napadit, a trecut prin mine
asemenea unui fluid transparent si insesizabil. "nchiznd ochii, ntreaga lume pare ca s-a topit n creierul
meu, prin care ea trece ntr-un elan torential, de un farmec indefinibil si de un avnt impetuos, curgnd apoi
din mine n forme si naltari de valuri, ca n visurile de nec de o groaza voluptuoasa. %m simtit atunci nu
numai cum un om poate trai, n anumite clipe, toata esenta misterioasa a destinului uman, dar si cum n el
se poate concentra universalitatea lumii, absorbita n extazurile singuratatii. Daca ai nchis ochii pentru a
atinge o tacere si o singuratate mai mare, ai pierdut infinitul ce ti-l oferea perspectiva exterioara, pentru a
cstiga un infinit mai complex si mai atragator. Si n acest moment de extaz cosmic, de revelatie
metafizica, am simtit cum efluviile ce le dega$am din mine erau efluviile acestei lumi, cum tremurul meu
era tremurul fiintei si cum halucinatia mea era halucinatia existentei. Si m-am simtit, n acel fior neuitat,
iresponsabil de existenta acestei lumi. !ine si nalta aripi n mine, de simt cum zborul meu ma avnta ntr-
o nebuna si baroca expansiune? Sa fie aripile eternitatii care ma ridica n infinit, ma tulbura si ma
nsingureaza? Simt toata confuzia eternitatii n mine si sorb miresmele infinitului cum as sorbi o otrava.
8eat de eternitate si atras de infinit, ma pravalesc prin spatii ca o figura solara si ma avnt prin imensitati,
usor ca o iluzie si transparent ca un zmbet, ma risipesc ntr-un nimic mbietor pe care mi-l acopera
seninatati de azur si transcendente de nori. !ui sa ma nchin prin aceste deserturi si cui sa ntind mna prin
aceste singuratati, la cine sa ma opresc n aceste evolutii cosmice si unde sa privesc ca la o mngiere?
!um se destrama azurul n fantastica mea viziune si cum nu mai ramne dect un alb cu misterioase
chemari9 Si n acest drum cosmic, asemenea unei supreme aventuri, parca-l caut pe Dumnezeu. Dar n
infinit nu exista popas. Si astfel, nu-l voi gasi niciodata. Procesul prin care cineva devine pesimist? '
frecventa mare de depresiuni ntr-un om care are att elan, nct n fiecare moment sa fie viu. ' fatalitate
organica provoaca depresiuni incontinue, fara determinante si excitante exterioare, numai dintr-o adnca
tulburare interna* aceste depresiuni nabusa plpirile elanului, ataca permanent radacinile vietii si distrug
bucuria naiva si instinctiva de a trai. Se afirma cu totul gresit ca devine cineva pesimist n urma unei
deficiente organice, n urma unor slabe posibilitati vitale. "n realitate, nimeni nu devine pesimist daca n-a
avut anterior att elan nct sa fi dorit viata cu o ardoare pasionata, chiar daca aceasta ardoare n-ar fi intrat
n constiinta respectivului. 1lterior, procesul de devitalizare se ntmpla ca o urmare a depresiunilor. 'rice
deficienta n pesimism este consecutiva depresiunilor. !aci numai la un om cu elan, cu aspiratii si cu
pasiuni, depresiunile au acea capacitate de eroziune care consuma din viata, precum valurile marii din
uscat. a un simplu deficient, depresiunile nu duc la nici o ncordare, la nici un paroxism si la nici un
exces, ci la o stare de indiferenta si apatie, de stingere lenta si de monotonie linistita, din care nu pot reiesi
acele reactiuni personale si dureroase caracteristice pesimismului. % fi pesimist nseamna a prezenta un
paradox organic, ce da nastere la contradictii insurmontabile si fatale, care explica efervescenta att de
profunda a tuturor pesimistilor. Si cum sa nu fie un paradox organic n aceasta mbinare a unor frecvente
:
depresiuni cu un nu mai putin frecvent elan? !a n cele din urma depresiunile consuma elanul si
compromit vitalitatea, este mai mult dect evident pentru cine ntelege ca depresiunile snt adevarate
atentate la viata. "mpotriva lor nu se poate lucra efectiv* ele pot fi cel mult negli$ate temporar, prin o
ocupatie intensa sau prin distractii* dar dupa aceea apar ntr-o si mai mare intensitate. Numai ntr-o
vitalitate nelinistita poate aparea paradoxul organic al pesimismului. !um rezistentele vietii se reduc si
scad progresiv, n constiinta omului se reflecteaza dureros acest proces de intrare n moarte. Nu devii
pesimist un pesimist demonic, elementar, bestial si organic dect dupa ce viata, n lupta disperata
mpotriva depresiunilor, nu s-a ales dect cu nfrngeri. %tunci apare n constiinta omului destinul ca forma
a ireparabilului, a acelui ireparabil pornit din esenta lumii ca pentru a ne arata, mai dureroase si mai
apasatoare, zadarniciile acestei vieti. )rebuie, ntr-adevar, sa te fi luptat mult cu fortele demonice si
negative ale vietii pentru a a$unge la constiinta ireparabilului, care nu face din ireversibilitatea vietii dect
o cale spre moarte, o evolutie care nu e, n fond, dect o disolutie. Sa poti spune dupa fiecare experienta de
viata( niciodata9 dupa fiecare ntmplare si dupa fiecare ncercare acelasi cuvnt, simbol al
definitivatului si al ireparabilului, este desigur a fi pierdut totul, a fi att de departe de viata pe ct esti
aproape de nimicul n care te arunca moartea. #ste ngrozitor cnd te gndesti ca dupa moarte ti snt
definitiv pierdute o zi cu soare, un zmbet sau un prieten* dar este de o mie de ori mai ngrozitor sa fi
pierdut, de$a traind, toate aceste, sa poti spune despre tot ce ai auzit si vazut( niciodata, niciodata9 #ste ca
ntr-o absurda calatorie interna, care te-a separat radical de lucruri, desi prezenta ta fizica se afla n
imediata lor apropiere.
!um o sa pot admite ca eu nu snt facut pentru viata, cnd n realitate viata nu este facuta pentru mine?
!aci s-ar putea foarte bine ca n alte forme de viata, n forme cu totul diferite de acele n care snt
condamnat sa traiesc, eu sa pot fi fericit si ncntat, dominat de voluptati pe care ceilalti nici nu le-ar
banui? De ce sa ma sacrific n gnd, de ce n ordinea conceptibilului sa nu admit ca eu m-as putea potrivi
ntr-o alta forma de viata, ntr-o alta alcatuire de existenta? Si atunci, de ce sa nu gasesc toata vina n
aceasta viata, iar nu n mine? %r trebui mai putin ireparabil si mai multa absurditate acestei lumi, pentru ca
sa se poata schimba. %bsurditatea ei de pna acum depaseste cu prea putin platitudinea, pentru a-mi
ngadui cea mai redusa iluzie. %s putea crede n aceasta lume cnd ea s-ar schimba pentru mine. Snt prea
orgolios pentru a vedea raul din lume n raul din mine. #u nsa nu ma voi schimba niciodata dupa aceasta
lume. "rationalul din viata apare, n consideratiile noastre, ntr-un dublu aspect( irationalul ca dinamism
orb ce refuza orice ierarhie de valori si irationalul ca realitate n a carei asimilare traiesti naiv, multumit si
echilibrat. %ceasta acceptie dubla a irationalului explica de ce putem spune ca viata n-are nici un sens, ea
fiind irationala n esenta sa, precum si de ce sustinem posibilitatea de salvare numai prin experienta naiva
a irationalului. %propierea inconstienta de esenta irationala a vietii te mentine ntr-o stare de echilibru
organic, deoarece formele tale de activitate si manifestare snt formele vietii. )ot ceea ce faci rasare din
smburele vietii, dintr-o obscura productivitate vitala. #xperienta naiva a irationalului te situeaza n
imanenta substantiala a vietii. De aceea, naivitatea este o expresie directa a irationalului. "n naivitate
individuatia nu reprezinta un principiu de tragism, fiindca n naivitate individul nu e separat de lume, ci
este asimilat organic fluxului irational al existentei. Serpuirile acestui flux pot fi ct de complicate* atunci
cnd traiesti n ele, nu suferi din cauza lor, deoarece drama se distribuie pe ntreaga sfera a vietii si nu se
reflecteaza n constiinta, nu suferi o drama unica, individuala si chinuitoare n afara de lume* nu ncerci
dualismul care izoleaza pe om n lume din cauza hipertrofiei constiintei. Prin constiinta, reflexivitate si
interiorizare, depasesti irationalul* dar numai pentru a ti se revela ntr-o deconcertanta proeminenta. !aci
aceasta depasire nu se poate realiza dect n gndire* prin biologicul din noi nu facem mai putin parte din
irationalitatea n genere. "ar cnd acest biologic devine nesigur, problematic, de un echilibru instabil,
aceasta nu se ntmpla dect pentru a ne descoperi si mai mult irationalul, ca dinamism orb, indiferent
oricarei teleologii si oricarei ierarhii de valori. 'mul este astfel constituit, nct el cere n fiecare moment o
ierarhizare a valorilor, o scara de valori si o suma de criterii. "n fata fenomenului irationalitatii vietii, a
evolutiei ei fara nici un scop, care face din viata un avnt haotic de forme debordante si necristalizabile,
exigenta unei ierarhii de valori este o simpla exigenta. Si atunci se naste revolta constiintei mpotriva
vietii, revolta omului detasat de viata mpotriva irationalului, la care revolta, viata raspunde omului(
mladiaza-te dupa mine si renunta la constiinta, la principiul separativitatii si, trt n fluxul irationalului,
vei nceta sa cauti un sens acolo unde nu e. % a$unge sa crezi numai n tacere, sa nu mai pretuiesti dect
;
tacerea, este a realiza una din cele mai esentiale expresii ale trairii la marginile vietii. #logiul tacerii, la
marii singuratici si la ntemeietorii de religii, si are o radacina mult mai profunda dect si nchipuiesc
oamenii. )rebuie ca prezenta oamenilor sa te fi exasperat n asa masura si complicatia problemelor sa te fi
dezgustat att de tare, nct sa nu te mai intereseze dect tacerea si strigatele ei, strigatele tacerii care nu snt
dect cascade intime al caror zgomot l obiectivezi n lumea din afara. 'boselile repetate te duc la
aprecierea nelimitata a tacerii, deoarece n oboseli toate cuvintele si pierd semnificatia si bat n urechi
asemenea unor ciocane mecanice, se destrama n sonoritati vide, n vibratii iritante si n sunete
exasperante. )oate conceptele se dilueaza, toate expresiile tari se atenueaza, tot ceea ce vorbesti sau asculti
se dezgoleste ntr-o nuditate stearpa si respingatoare. "n tine, nimic nu mai ia o forma sau o consistenta
expresiva, ci tot ce pleaca n afara si tot ce vine din afara ramne ca un murmur ndepartat, monoton si
egal, neputnd n nici un fel sa excite nuantele vietii sufletesti, sa trezeasca un interes sau o curiozitate.
%tunci ti pare inutil sa-ti mai dai o parere, sa mai iei o atitudine sau sa mai impresionezi pe cineva, si
toate zgomotele la care ai renuntat prin tacere cresc n agitatia sufleteasca, existenta n toate marile taceri.
Dupa ce te-ai framntat ca un nebun sa rezolvi toate problemele, dupa ce te-ai chinuit pe culmi, cnd ar
trebui sa dai raspunsurile supreme sfrsesti prin a gasi n tacere singura realitate si singura forma de
expresie, si cine nu sfrseste n tacere nseamna ca n-a vazut totul. %rta de a fi psiholog nu se nvata, ci se
traieste si se experimenteaza, deoarece nu exista un complex de canoane care sa-ti dea cheia misterelor
psihice, a structurilor diferentiale ale vietii sufletesti. Nu esti un psiholog bun daca tu nsuti nu esti un
subiect de studiat, daca materialul tau psihic nu ofera zilnic o complexitate si un inedit care sa excite
curiozitatea ta continua. Nu te poti initia n misterul altuia, daca tu nsuti n-ai un mister n care sa te
initiezi. Pentru a fi psiholog trebuie sa fii att de nefericit, nct sa pricepi fericirea si att de rafinat, nct sa
poti deveni oricnd barbar* iar disperarea n care traiesti sa aiba totdeauna atta ardoare, nct sa nu stii daca
traiesti n pustiu sau n flacari. Proteic, polimorf, pe ct de centripet, pe att de centrifugal, formele vietii sa
se combine n tine att de multiplu si att de complex, nct extazul pe care-l vei atinge sa fie estetic,
sexual, religios si pervers. % fi psiholog nseamna a te nvrti n fiecare moment n $urul axei tale. %ceasta
este ntia conditie* a doua este a avea atta mobilitate, nct axele celorlalte fiinte sa-ti fie attea centre de
gravitate cte poate avea o fiinta proteica. Simtul psihologic este expresia unei vieti care se contempla pe
sine n fiecare moment si care n celelalte vieti vede numai oglinzi. !a psiholog, consideri pe toti ceilalti
oameni parti din tine, frnturi ale fiintei tale. Si n dispretul pe care orice psiholog l are pentru oameni este
o secreta si o infinita autoironie. Nimeni nu face psihologie din iubire, ci dintr-o pornire sadica de a
nulifica pe altul prin cunoasterea fondului sau intim, de a dezbraca de misterul care, asemenea unei
aureole, nimbeaza pe celelalte fiinte. !um acest proces epuizeaza repede pe oameni, ei avnd continuturi
limitate, este explicabil de ce psihologul este acela care se plictiseste mai repede de oameni, pentru ca el
este prea putin naiv pentru a avea prieteni si prea putin inconstient pentru a avea iubite. Nici un psiholog
nu ncepe prin a fi sceptic. 'rice psiholog sfrseste nsa prin a fi sceptic. #ste, n acest sfrsit, pedeapsa
naturii pentru acest violator de mistere, pentru acest suprem indiscret, care a pus prea putina iluzie n
cunoastere pentru ca sa nu fi a$uns prin cunoastere la deziluzie. Putina cunoastere ncnta* multa
cunoastere dezgusta. !u ct cunosti mai mult, cu att vrei sa cunosti mai putin. !ine nu sufera din cauza
cunoasterii, acela n-a cunoscut nimic. Stnd ntr-o contemplatie linistita, fixat si suspendat sub eternitate si
auzind tic-tacul unui ceas sau orice ritm ce ar semnifica progresul n timp, este imposibil sa nu simti toata
absurditatea mersului n timp, a mersului mai departe, tot nonsensul evolutiei si al oricarui fel de
desfasurare. De ce sa mergi mai departe, de ce sa mai traiesti n timp? /evelatia subita a timpului n astfel
de contemplatii, care da acestuia o proeminenta vie si strivitoare, pe care n-o are niciodata n existenta
zilnica, este fructul unui dezgust de viata, al unei incapacitati de a mai continua cu aceeasi poveste. Si cnd
aceasta revelatie se ntmpla n noapte, absurditatea naintarii n timp se mareste de senzatia unei
indescriptibile singuratati, deoarece atunci, departe de oameni si de lume, rami singur cu timpul n fata,
ntr-o ireductibila dualitate. )impul, n aceasta senzatie de parasire nocturna, nu mai e umplut cu nici un
lucru, cu nici o actiune si cu nici un obiect, ci seamana unui vid ce creste progresiv n existenta, unui vid
n continua dilatare si evolutie, ca o amenintare de dincolo de lume. Nu mai poti auzi n linistea si tacerea
contemplatiei dect ritmarea timpului n tine, sunetul si pocnetul repetat asemenea unui dangat de clopot
ntr-o lume moarta. Drama omului si a timpului n-o traieste dect acela care a separat timpul de existenta si
care n aceasta disociere, fugind de existenta, e apasat de timp. Si acela simte cum creste n el timpul
asemenea mortii. Singurul lucru care-l poate salva pe om este iubirea. Si desi atta lume a sustinut aceasta
&<
afirmatie, este a nu fi ncercat niciodata iubirea, pentru a o declara banalitate. Sa-ti vina sa plngi atunci
cnd te gndesti la oameni, sa iubesti totul, ntr-un sentiment de suprema responsabilitate, sa te apuce o
nvaluitoare melancolie cnd te gndesti si la lacrimile ce nca nu le-ai varsat pentru oameni, iata ce
nseamna a te salva prin iubire, singurul izvor al sperantelor. 'rict m-as lupta pe culmile disperarii, nu
vreau si nu pot sa renunt si sa parasesc iubirea, chiar daca disperarile si tristetile ar ntuneca izvorul
luminos al fiintei mele, deplasat n cine stie ce colturi ndepartate ale existentei mele. Prin orice pot cadea
n lumea asta, numai printr-o mare iubire nu. "ar atunci cnd iubirii tale i s-ar raspunde cu dispret sau
indiferenta, cnd toti oamenii te-ar abandona si cnd singuratatea ta ar fi suprema parasire, toate razele
iubirii tale ce n-au putut patrunde n altii ca sa-i lumineze sau sa le faca ntunericul mai misterios se vor
rasfrnge si se vor rentoarce n tine, pentru ca n clipa ultimei parasiri stralucirile lor sa te faca numai
lumina si vapaile lor numai caldura. Si atunci ntunericul nu va mai fi o atractie irezistibila si nu te vei mai
ameti la viziunea prapastiilor si adncimilor. Dar ca sa a$ungi la accesul luminii totale, la extazul absolutei
splendori, pe culmile si limitele beatitudinii, dematerializat de raze si purificat de seninatati, trebuie sa fi
scapat definitiv de dialectica luminii si a ntunericului, sa fi a$uns la autonomia absoluta a ntiului termen.
Dar cine poate avea o iubire att de mare?
&&