Sunteți pe pagina 1din 5

Emille Durkhein

(Aprilie 15, 1858 Noiembrie 15, 1917)





Durkhein este cel care realizeaza trecerea efectiva de la filosofia sociala la sociologia stiintifica. In
realizarea acestei actiuni, sociologul francez porneste de la convingerea ca fenomenele sociale trebuie
investigate in aceeasi maniera obiectiva in care sunt cercetate fenomenele din natura. Pentru aceasta
sociologul trebuie sa faca abstractie de dorintele si idealurile sale, de sentimentele ce pot fi generate de
contactul cu anumite realitati sociale si sa se comporte un acelasi mod in care se comporta cercetatorul
naturii. Apoi el trebuie sa identifice acele fenomene ce au proprietatile lucrurilor intalnite de natura
adica:

a. existenta lor sa aiba un caracter obiectiv adica sa fie exterioare individului;
b. aceste fenomene sa exercite o actiune constrangatoare asupra indivizilor.

Concomitent cu formularea acestor cerinte metodologice de baza, Durkhein ia in considerare si
specificul realitatii sociale care se constituie intotdeauna ca rezultat al unei interactiuni organice intre
obiectiv si subiectiv, material si spiritual.
Pornind de la prezenta permanenta a spiritualului in viata sociala, Durkhein ajunge la concluzia ca in
utima instanta toate faptele sociale pe care trebuie sa le investigheze sociologia apartin constiintei dar,
atentioneaza el, nu este vorba de constiinta individuala ci de cea colectiva. Aceasta, desi exista prin
intermediul indivizilor, este constienta din ansamblul convingerilor si trairilor colective care sunt reactii
si atitudini ale intregii comunitati si care vor fi prezente in constiinta fiecarui membru al comunitatii.
Constiinta colectiva este cea care introduce si valideaza diverse interdictii sociale care vor functiona ca
norme de conduita obligatorii pentru intreaga comunitate.
Pornind de la aceasta convingere, Durkhein va proceda la investigarea unor forme fundamentale ale
constiintei colective precum constiinta religioasa, juridica si morala.
Aceeasi ideie potrivit careia generalul prevaleaza in fata individului (prin general intelegandu-se
constiinta colectiva), se va ivi in modul in care Durkhein explica relatiile dintre indivizi si societate.
Daca in interpretarea teoriilor contractualiste societatea era prezentata ca rezultand din acordurile
incheiate intre indivizi si implicit ca fiind o expresie a actiunii acestora, la Durkhein societatea apare ca
anterioara si determinanta modelelor si comandamentelor impuse de societate.
Durkhein formuleaza si in alt principiu cu profunde implicatii teoretice si metodologice acela ca in relatia
dintre intreg si parte, dintre societate si competenetele acesteia, primatul revine intregului si nu partii.
Aceasta inseamna ca insusirile intregului si legile care stau la baza constituirii si functionarii acesteia, nu
rezulta din insusirile si modul de a actiona al partilor ci ele vor fi insusiri si legi specifice intregului adica
societatii. Dimpotriva, insusirile, locul si rolul partilor vor fi determinate de legile de constituire,
functionare si evolutie ale societatii.

Pe aceste considerente principale va formula Durkhein ideea ca sociologia este o stiinta autonoma care
se deosebeste de celelalte stiinte sociale, ei revenindu-I sarcina de a studia mai intai caracteristicile si
legile societatii globale se prezinta ca o realitate de sine statatoare si apoi acele fenomene specific
sociale denumite de catre Durkhein fapte sociale.
In versiunea lui Durkhein societatea se caracterizeaza in primul rand prin coeziunea partilor respectiv
prin ceea ce el va numi solidaritate sociala. Solidaritatea sociala va fi la randul ei conditionata de nivelul
general de dezvoltare a comunitatilor umane si de modul in care se va structura relatia dintre constiinta
colectiva si cea individuala.

In functie de acesti factori, Durkhein distinge doua tipuri principale de solidaritate sociala:

a. solidaritate mecanica
b. solidaritate organica

Solidaritatea mecanica se intalneste in societatile primitive sau arhaice (in aceasta categorie fiind incluse
de catre Durkhein toate societatile care nu au cunoscut inca scrisul) in asemenea societati nu existau
deosebiri intre indivizi in privinta indeletnicirilor, al statutului si rolului social al acesteia. Fiecare dintre ei
participa la desfasurarea tuturor activitatilor comunitatii, beneficiind in mod echitabil de rezultatele
activitatii, solidaritatea membrilor unor asemenea societati se datoreaza in intregime constiintei
obiective si in primul tand convingerii ca cei care alcatuiesc comunitatea respectiva sunt cu totii urmasii
aceluiasi stramos care nu este o fiinta umana ci apartine lumii animale sau vegetale. Totenismul, ca
despre asta este vorba, care se intalneste in toate societatile respective reprezinta cea mai sintetica
expresie a constiintei colective si in acelasi timp factorul determinant al solidaritatii sociale. In aceste
societati constiinta individuala este dominata exclusiv de constiinta colectiva, indivizii gandesc lafel, simt
lafel si actioneaza lafel. In acest stadiu de evolutie istorica individul nu a ajuns la autonomia constiintei
sale, nu realizeaza faptul ca el este totusi altceva decat ipostaza de membru al unei anumite comunitati.
Solidaritatea organica se intalneste in societatile evoluate si ea se intemeiaza pe diviziunea sociala a
muncii. Diferentierea indeletnicirilor membrilor comunitatii va duce la diferentierea statuturilor si
rolurilor sociale. Aceste transformari se vor regasi atat pe planul relatiilor sociale cat si in planul
constiintei. In plan social va creste gradulde interdependenta a indivizilor, fiecare depinzand intr-o
masura sau alta de activitatile celorlalti iar constientizarea acestei dependente reciproce va duce la
sporirea gradului de conlucrare sociala.
In planul constiintei, se va inregistra fenomenul de autonomizare relativa a constiintei individuale in
sensul ca individul devine constient de propria-I valoare, ca el detine in cadrul comunitatii un loc care
este doar al sau si ca pe langa interesele generale pe care si le-am asumat el are si o serie de interese
proprii care sunt numai ale lui. In consecinta, individul va avea pe langa criteriile de evaluare ale
constiintei colective si propriile sale criterii de interpretare si apreciere a realitatii sociale.
O alta problema pe care incearca sa o clasifice Durkhein este aceea a factorilor care au determinat
diviziunea muncii sociale, el ajungand la concluzia ca acest fenomen este rezultatul modelului specific in
care comunitatea a reactionat la presiunea unor factori sociali bine conturati. Factorii de presiune
sociala au fost cresterea demografica si cea a densitatii demografice, procese in urma careia apar vizibil
decalaje intre nevoile de hrana ale populatiei si capacitatea de a satisface aceste nevoi prin activitatile
traditionale.
In consecinta se vor cauta solutii la aceasta provocare iar cea mai eficienta se va dovedi solutia divizarii
ocupatiilor sociale. Prin aceasta specializare profesionala a indivizilor va creste sensibil productivitatea
muncii si va spori volumul productiei mujloacelor de subsistenta.
Aceasta reactie a comunitatii la presiunea factorului demografic a fost una specific umana total
dependenta de comportamentele intalnite in lumea naturala. Aici actioneaza legea lupta pentru
existenta (descoperita de Durkhein), fiecare individ incercandsa supravietuiasca prin impunerea in
defavoarea celorlalti, pe cand in societate supravietuirea se va rezolva prin conlucrare ce are ca rezultat
salvarea tuturor.
Precizarea acestor deosebiri de comportament ii va servi lui Durkhein ca argument pentru sustinerea
tezei ca legile vietii sociale sunt altele decat legile naturii, constatare ce va dezvalui caracterul eronat al
incercarilor de interpretare a fenomenelor sociale pe baza legilor naturii (teorii organiciste, iterpretarile
mecaniciste ale vietii sociale, darwinismul social).
Corespunzator celor doua tipuri de solidaritate se vor intalni si doua tipuri diferite de reglementare a
conduitelor sociale, doua tipuri diferite de drept, astfel in societatile arhaice va functiona dreptul
represiv iar in cel evoluativ cel restitutiv.
Prima forma de drept este subordonata in intregime satisfacerii constiintei colective care este lezata de
incalcarea interdictiilor pe care ea le-a impus membrilor comunitatii. In asemenea societati individul
care a incalcat norma de conduita sociala este pedepsit nu din cauza ca aceasta incalcare ar fi prejudiciat
interesele altor indivizi sau ale colectivitatii ci din cauza ca s-a nesocotit o anume cerinta a constiintei
colective. Uneori asemenea incalcari nu au nici o urmare sociala negativa insensul ca nu produc daune
nimanui dar totusi cel care se face vinovat de incalcarea lor este socotit criminal. Asemenea fenomene
interpretative se intalnesc si in societatile mai evoluate cand individul este scantionat doar pentru faptul
ca a actionat incontradictie cu reprezentarile constiintei colective. Astfel, in Atena antica Socrate a fost
condamnat la moarte pe baza invinuirii ca nu ar crede in zeii cetatii si ca ar propavadui credinta in zeii
noi.
Dreptul restitutiv in sthimb isi propune sa previna faptele antisociale si sa repare prejudiciile cauzate de
incalcarea normei de conduita. Societatile cu o buna organizare si administratie, indivizii respecta
normele de drept si cele morale datorita convingerii ca acestea se intemeiaza pe o serie de valori
fundamentale si aceasta este starea normala a fiecarei societati.
Intervin si situatii incare indivizii nu mai respecta nici valorile si nici normele intemeiate pe valorile
existente in cadrul societatii, ordinea este inlocuita cu o stare de dezordine pe care Durkhein o numeste
anomie. Starile de anomie se datoreaza dizlocarilor care se produc atat in constiinta colectiva cat si cea
individuala iar aceste dislocari se datoreaza fie unor transformari sociale violente fie datorita ritmului
rapid al transformarilor sociale sau datorita modificarilor de statut individual.




Max Weber
(21 Aprilie, 1864 14 Iunie, 1920)

Max Weber s-a afirmat ca un alt reprezentant de seama al sociologiei, el inscriindu-se cu o
contributie deosebita la dezvoltarea acestei stiinte. Preocuparile sociologice ale lui Max Weber au fost
orientate spre cercetarea corelatiilor existente intre diversele componente ale vietii sociale precum si in
directia surprinderii specificului existentei sociale si a legilor acestora.
In ce priveste primul aspect, Weber a realizat una dintre cele mai valoroase cercetari privind
relatia dintre etica protestanta si spiritul capitalist. Lucrarea publica cu acelasi nume a reprezentat o
premiera absoluta, ea dezvaluind faptul ca fenomenele sociale aparent fara legatura unele cu altele
precum religia si viata economica se afla in realitate in raporturi de stransa interdependenta.
In tarile cu populatie majoritar protestanta, capitalismul a inregistrat o puternica dezvoltare
datorita principiilor ce stau la baza credintei protestante. Un prim principiu este acela ca munca trbuie
sa fie principala deosebire a omului si ca ea trebuie sa fie principala deosebire a omului si ca ea trebuie
indeplinita cu deosebita constiinciozitate.
Un al doilea principiu este acela potrivit caruia credinciosul protestant trebuie sa se
multumeasca cu foarte putin in privinta mijloacelor de existenta. Spiritul de disciplina si daruire
profesionala cultivata de protestanism va duce la cresterea considerabila a productiei materiale.
Limitarea voluntara a consumului la strictul necesar va face ca cea mai mare parte din castiguri sa fie
folosite pentru investitii, dezvoltarea economica dobandind o importanta sursa de finantare. Cat
priveste specificul vietii sociale, convingerea lu Weber este aceea ca in societate actioneaza alte tipuri de
legi si un alt mod de determinare cauzala a fenomenelor.
In primul rand la producerea unuia si aceluiasi fenomen participa nenumarate cauze, fiecare
inscriindu-se cu o anumita contributie, fapt ce-l indreptateste pe Weber sa foloseasca notiunea de
cauzalitate partiala. De aceea, conchide el, este eronata invocarea unui singur tip de cauze pentru a
explica viata sociala asa cum se intalneste in cazul lui Marx care considera factorul economic ca luand
rolul decisiv in organizarea si dezvoltarea vietii sociale.
In al doile rand caracterul multiplu al cauzelor corelat cu prezenta permanenta a factorului
constient va face ca evolutia fenomenelor sociale sa fie probabila si nu una absolit certa. E posibil ca
societatea sa evolueze intr-o anumita directie, sa ajunga la anumite forme de organizare dar nu este
sigur ca asa se va intampla deoarece pe parcurs pot interveni nenumarati factori ce vor modifica sensul
de evolutie. Apoi niciodata oamenii nu se vor supune pasiv anumitor proiecte de reforma si organizare
sociala si astfel nu exista nici un temei in a PAUZA ei vor opta pentru forma pe care o vor propune
anumiti reformatari. Si aceste observatii critie sunt indreptate impotriva teoriei marxsiste care sustine ca
societatea omeneasca din tarile dezvoltate economic se indreapta inevitabil spre comunism, aceasta
fiind forma de organizare pe care o vor adopta toate societatile evoluate.
Analizand raporturile existente in cadrul societatii, Weber va ajunge la o concluzie diferita de
cea a lui Durkhein potrivit careia in societate ar predomina conlucrarea si anomia sociala. Weber sustine
ca societatea este nu numai anomie ci si lupta, confruntare permanenta intre diferitele categorii de
indivizi.
Cel mai reprezentativ domeniu al confruntarii este cel al vietii politice unde principalul scop
urmarit de combatanti este obtinerea dominatiei asupra altora, dobandirea posibilitatii de a avea o
anumita autoritate in fata celorlalti. Autorealizarea exista in toate formele de organizare sociala si ea se
poate identifica sub trei forme:
a. autoritatea traditionala exercitata de cei aflati in fruntea societatii potrivit traditiei si
convingerilor religioase. De exemplu, desemnarea liderilor din cadrul persoanelor aceluiasi clan
face parte din acest tip de autoritate;
b. autoritatea relationala care se intemeiaza pe principiile ce stau la baza societatilor cu organizare
democratica. Liderii isi dobandesc statutul pe baza optiunilor populatiei si in consecinta isi vor
legitima autoritatea in calitate de reprentanti ai poporului;
c. autoritatea harismatica care este dobandita de virtutea insusirilor personale prin care anumiti
indivizi se impun in fata celorlalti. Un asemenea tip de autoritate se intalneste in cazul liderilor
religiosi, si reformatorilor sociali sau conducatorilor de revolutie.
Weber se inscrie acum si cu o contributie teoretico metodologica importanta, a tipurilor sociale
ideale pentru degajarea sensului de evolutie a societatii si pentru stabilirea gradului de dezvoltare al
diverselor comunitati sau categoriile de fenomene sociale, sociologul construieste forma ideala
(desavarsita) a respectivelor fenomene sau structurilor sociale in care se va implora ceea ce este esential
si definitoriu. Modelul astfel obtinut va fi folosit pentru sabilirea cadrului in care o anumita realitate
sociala concreta se apropie de acest tip ideal. De exemplu, pentru a studia capitalismul, se stabileste
tipul ideal al acestei forme de viata economica care va include:
- rationalitatea organizarii proceselor productive;
- profitul ca principal scop al productiei;
- caracterul de piata al economiei;
- libertatea intreprinzatorului (a patronului) si a fortei de munca angajate.
Dupa stabilirea acestor caracteristici, sociologul va proceda la evaluarea gradului de dezvoltare
capitalista a diferitelor societati.