PREZENTARE

HARDWARE-UL SI SOFTWARE-UL
CALCULATOARELOR
Modelul unui calculator numeric
Nivelul 0, numit nivelul logicii digitale, este reprezentat de
componentele hardware ale calculatorului (maina fizic). Circuitele
acestui nivel execut instruciunile main ale nivelului 1.
Nivelul 1, numit nivelul de microprogram, interpreteaz instruciunile
nivelului 2, pentru fiecare instruciune a acestui nivel existnd cte un
microprogram.
Nivelul 2, numit nivelul masinii conventionale, descrie instruciunile
interpretate de ctre microprogram, i nu instruciunile executate direct
prin hardware.
Nivelul 3 este de obicei un nivel hibrid, deoarece multe din
instruciunile limbajului su sunt prezente n cadrul instruciunilor
nivelului 2. Exist n plus un set de noi instruciuni, o organizare diferit
a memoriei, posibilitatea de execuie a mai multor programe n paralel i
alte faciliti. Noile faciliti adugate la nivelul 3 sunt realizate cu ajutorul
unui interpretor, numit sistem de operare, iar instruciunile identice cu
cele ale nivelului 2 sunt executate direct prin microprogram.
Nivelul 4 este nivelul limbajului de asamblare. Programele scrise n
limbaj de asamblare sunt translatate n limbajul nivelului 1, 2 sau 3 i
apoi interpretate de ctre maina virtual corespunztoare.
Nivelul 5 const din limbajele destinate programatorilor de aplicaie,
fiind numit nivelul limbajelor de nivel nalt. Programele scrise n aceste
limbaje sunt translatate n limbajele nivelului 3 sau 4 cu ajutorul
compilatoarelor sau interpretoarelor.
Nivelul 6 reprezint nivelul aplicaiilor. Const din colecii de
programe destinate unor domenii specializate, de exemplu pentru
administraie, economie, proiectare asistat de calculator, grafic etc.
n 1945, J ohn von Neumann a stabilit structura logic a calculatorului cu program
memorat. Majoritatea calculatoarelor actuale respect aceast structur
1. Unitatea central de prelucrare (UCP): Execut
prelucrarea datelor i controleaz funcionarea
calculatorului. De multe ori se numete procesor.
2. Unitatea de memorie (memoria intern sau principal):
Pstreaz datele i instruciunile.
3. Unitatea de intrare/ieire (I/E): Efectueaz transferul
datelor ntre calculator i mediul exterior acestuia.
4. Interconexiunile: Permit comunicaia ntre UCP, memoria
intern i unitatea de I/E.
Componentele principale ale UCP sunt urmtoarele:
Unitatea aritmetic i logic (UAL): Execut
prelucrrile asupra datelor.
Registrele: Reprezint o memorie intern pentru UCP.
Unitatea de comand i control (UCC): Controleaz
funcionarea UCP i deci a calculatorului.
Interconexiunile din cadrul UCP: Asigur comunicaia
dintre UAL, registre i UCC. Sunt realizate sub forma unei
magistrale, numit magistral intern a UCP.
Ciclul de
cautare
Ciclul de
executie
Principalele dispozitive ale unitii de comand care vizeaz cutarea n
memorie i decodificarea unei instruciuni (ciclul de cutare), sunt:
a) contorul ordinal [program counter](CO), este un registru care conine
adresa din memorie unde este stocat instruciunea de cutat;
b) registrul instruciune (RI), primete instruciunea de executat;
c) decodificatorul codului operaiei, care determin ce operaie
trebuie s fie efectuat, dintre toate cele posibile;
d) secvenatorul, care genereaz semnale de comand;
e) ceasul intern, sau orologiul, care emite impulsuri electrice uniforme,
sincroniznd astfel toate aciunile unitii centrale.
Circulaia informaiilor n timpul unui ciclu de cutare
[fetch cycle]
Etapele ciclului de cutare (corespunznd numerelor ncercuite n
figura) pot fi rezumate astfel:
1) transferul adresei noii instruciuni din CO ctre RA, registrul de
adres al memoriei [memory adress register];
2) un semnal de citire, generat de ctre unitatea de comand,
provoac transferul instruciunii cutate n RC (registrul cuvnt),
care funcioneaz ca un registru tampon pentru toate informaiile
citite (sau scrise n) din memorie;
3) transferul instruciunii n RI (instruciune = cod operaie +
adres operand);
4) n timp ce adresa operandului este trimis ctre RA, codul
operaiei este transmis decodificatorului care determin tipul
operaiei solicitate i-l transmite secveniatorului printr-un semnal
pe linia de ieire corespunztoare;
5) CO este incrementat n vederea ciclului urmtor de cutare.
CICLUL DE CAUTARE AL
INSTRUCTIUNILOR
Ciclul de cutare este imediat urmat de ciclul de execuie, n timpul cruia operaia specificat
prin instruciune este efectuat de ctre unitatea de calcul. Un ciclu de execuie va cuprinde n mod normal
urmtoarele etape:
1) secvenatorul ncepe s trimit semnale de comand ctre memorie pentru citirea operandului la adresa
deja stocat n RA i realizeaz transferul ctre RC;
2) transferul coninutului din RC ctre UAL, mai precis ctre registrul acumulator, sau oricare alt registru
destinat operaiei specificate. n anumite cazuri, de exemplu, memorarea unui rezultat, coninutul registrului
acumulator se va transfera ctre RC, iar dac este vorba despre o instruciune de salt, cmpul de adres al
instruciunii va trebui transferat n CO;
3) operaia este efectuat sub controlul secvenatorului. Atunci cnd ciclul de execuie este ncheiat,
unitatea de comand trece imediat la ciclul de cutare urmtor, lund n considerare noua instruciune
indicat prin adresa coninut n CO. Secvena exact a aciunilor coordonate de ctre secvenator va
depinde de tipul operaiei; n general, n timpul unui ciclu de execuie, informaia va circula potrivit schemei
urmtoare:
a
Unitatea
de
comanda
Secventator
Film Hardware
Placa de baza a Calculatorului de tip PC
Structura
a. Conectori (asigur interfaa ntre 2 medii) sloturi, socketuri, mufe, porturi
- slot sloturi expansionale (PCI, PCI Express, ISA, VL (VESA Local-Bus),
AGP, CNR, AMR); slot pentru procesoare (Slot A (AMD), Slot 1 (intel))
b. Magistrale colecie de fire prin care sunt trimise date de la o componenta
la alta; magistrala este de doua tipuri : magistrala de adresa si magistrala de
date (magistrala de date transfera datele concrete, pe cnd magistrala de
adrese specifica locul unde se duc datele)
c. Ceas - componenta hard care genereaz un numr de impulsuri ntr-o
perioad de timp. Un impuls generat de ceas se numete tact. La un tact se
efectueaz o operaie elementar.
d. Zon tampon de memorie (cache) (L1, L2, L3) este un mecanism special
de stocare cu viteza mare.
e. Chipset - este componenta de comand i de control a plcii de baz. Prin
el se instituie un sistem de ntreruperi. IRQ 0 este rezervat pentru. crash.
- Southbridge chip-ul ce controleaz toate funciile de intrare/ieire ale
computerului (USB, audio, port serial, BIOS-ul, ISA, canalele IDE) mai puin
memoria, sloturile PCI si AGP-ul.
- Northbridge chip sau chip-uri ce controleaz funciile plcii de baza; ea
conecteaz procesorul cu memoria; northbridge-ul comunica prin FSB cu
procesorul.
f. BIOS (Basic Input Output System) - este o component hard de memorie, n
care se gsete un modul program ce asigur o conexiune minimal cu
supori de memorie extern. Acest program caut pe suporii de memorie
extern sistemul de operare i dac-l gsete l lanseaz n execuie. La
pornirea calc. se preia coninutul din BIOS i din CMOS n memoria extern
ca un program care se pregtete a fi executat i se lanseaz n execuie.
Acum este de tip Flash, adic poate fi rescris de ctre utilizator (upgrade in
cazul unor noi versiuni de BIOS, corectarea greelilor precedente, suport
pentru componente noi).
g. CMOS (Complementary Metal Oxide Semiconductor) - este o component
hard de memorie ntreinut de o baterie. n aceast memorie se pstreaz
date personale despre caracterul de folosire a calculatorului: parola de
intrare, configuraia de baz;
Chipset
Intel 850
Placa ATX, un standard mai nou, pstreaz dimensiunile plcii mini-AT,versiunea 1.1. introdus de Intel n 1996.
Dimensiunea 12 x 9.6 inci este impus pentru a putea tia 2 plci dintr-un panou brut imprimat de 18 x 24 inci. Au
un altfel de conector de alimentare
Avantajele placilor de baza ATX
Conectorii pentru tastatura i mouse sunt plasai ntr-o carcas de metal i au formatul PS/2.
Sloturile SIMM sunt aezate n aa fel nct plcile de extensie nu le deranjeaza i sunt mai uor
accesibile.
Sloturile pentru cablurile harddisk-urilor i floppy-urilor sunt mai apropiate de unitati.
Porturile seriale i paralele se gasesc n partea din spate a PC-ului.
Un nou tip de conector de alimentare pentru placa de baz, cu dou avantaje: conectoarele nu mai
pot fi puse greit i exista o funcie nou prin care PCul se poate opri cu ajutorul software-ului.
Soclul ZIF pentru CPU nu se mai afl n spatele plcilor de extensie, ci n dreapta lor.
Locul din spatele plcilor de extensie nu conine componente nalte, care s mpiedice instalarea de
plci lungi.
Pe unele motherboard-uri noi se afl chipset-uri n capsule BGA. Cipuri fr
pini: la noua tehnologie BGA, conectoarele au forma unor sfere
minuscule, amplasate sub circuitul integrat. Cipul este lipit pe board,
existnd avantajul costului mic de productie.
Magistrala este o cale prin care pot circula datele n interiorul unui calculator.Aceast cale este utilizat pentru
comunicaie i se stabilete ntre dou sau mai multe elemente ale calculatorului. Un PC are multe feluri de magistrale,
ntre care se afla urmoarele:
Magistrala procesorului
Magistrala de adrese
Magistrala memoriei
Magistrala I/O
1) Magistrala I/O
Este numit i magistral de extensie i este magistrala principal a sistemului si cea pe care circul cele mal multe date.
Magistrala I/O este o ,,autostrad" pentru cele mai multe date din sistem. Tot ce vine sau pleac de la orice dispozitiv, cum ar fi
sistemul video, unitile de disc i imprimanta, cltoreste" pe aceast magistral. Cea mai ncrcat cale de intrare/ieire este
spre si dinspre placa video.
2) Magistrala procesorului
Este calea de comunicaie ntre CPU (unitatea central de prelucrare) i cipurile cu care lucreaz direct. Aceast magistral este
folosit pentru a transfera date ntre CPU i magistrala principal a sistemului sau ntre CPU i memoria cache extern.
Deoarece scopul magistralei procesorului este
transmiterea i primirea datelor de la CPU cu cea mai
mare vitez posibil, aceast magistral lucreaz la o
vitez mult mai mare dect orice alt magistral din
sistemneexistnd strangulari.
Magistrala este compusa din circuite electrice pentru
date, pentru adrese i pentru comenzi.
3) Magistrala memoriei
Este utilizata la transferul informatiilor ntre CPU i memoria principala - memoria RAM a sistemului. Aceasta magistrala este o parte
din magistrala procesorului sau, de cele mai multe ori, este implementata separat cu un set special de cipuri, care este responsabil
cu transferul informatiilor intre magistrala procesorului i memorie. Sistemele lucreaza Ia viteze care depasesc posibilitile
cipurilor DRAM standard. n astfel de sisteme este utilizat un set de cipuri (controllerul memoriei) care realizeaza interfata ntre
magistrala rapida a procesorulul i memoria principala, mai lenta.
Acest set de cipuri este in general
acelai cu setul de cipuri responsabil
cu gestionarea magistralei I/O.
Informatia care circula prin
magistrala memoriei este transferata
Ia o viteza mult mai mic dect viteza
de transfer a informatiei pe
magistrala procesorului.
Soclurile cipurilor sau conectorii
modulelor SIMM sunt conectati la
magistrala memoriei Ia fel cum sunt
legati conectorii de extensie Ia
magistrala I/O.
4) Magistrala de adrese
Este n realitate, o parte a magistralei procesorului i a celei de memorie i este
folosita pentru a indica adresa de memorie sau adresa de pe magistala
sistemului care va fi utilizata n cadrul operaiei de transfer al datelor. Magistrala
de adrese indic precis locul n care va avea loc urmatorul transfer: n memorie
sau pe magistrala. Dimensiunea ei determin mrimea memoriei pe care CPU o
poate adresa direct.
Cel mai important Iucru care se afla pe o placa de baza este setul de cipuri, care face toata munca, inclusiv pe cea de a furniza
procesorului informatiile pe care acesta le solicita. Chipset-ul are grija sa trimita date spre placa grafica, procesor i bus-ul PCI, sa
sincronizeze transferurile de la memorie la periferice, sa faca reimprospatarea memoriei i multe altele.
Marea majoritate a chipset-urilor au doua componente, numite Northbridge i Southbridge. Northbridge-ul este cel mai important,
deoarece el determina majoritatea caracteristicilor setului de cipuri. El se ocupa de controlul procesorului i al cache-ului Level 2, al
memoriei RAM, de curgerea corecta a informatillor pe magistrale i de multe alte asemenea job-uri de importanta majora.
Southbridge este componenta care se ocupa de partea de intrare/ieire. Ea are in grija interfetele spre tastatura, floppy, bus-urile
EIDE I USB, porturile seriale i paralele. Practic, chipset-ul controleaza fiecare bit care trece spre procesor, memorie, harddisk,
placa grafica etc. El este in centrul retelei de date care constituie un calculator. Tot setul de cipuri dicteaza i viteza procesorului i
a bus-ului extern (Front Side Bus - FSB). Chipset-ul arbitreaza i bus-urile perifericelor, pe langa cele amintite pn acum mai
ramnnd PCI, ISA i AGP. Astfel, in cazul unui transfer de date intre procesor i hard-disk, setul de cipuri blocheaza celelalte
transferuri de pe magistrala PCI, de exemplu intre memorie i placa de retea.
Funciile principale ale cipseturilor sunt:
- controller de sistem
- controller de periferice
- controller de memorie.
Controllerul de sistem
ndeplinete urmtoarele funcii:
- contoare de timp i oscilatoare
- controller de ntreruperi
- controller DMA
- gestionarea energiei
Controllerul pentru dispozitive periferice
Are urmtoarele funcii de baz:
- interfaa cu magistrala
- interfaa unitilor de dischete
- interfaa cu HDD
- controllerul de tastatur
- controllerul pentru porturile I/O
Controllerul de memorie
Are rolul de a asigura adresarea memoriei RAM, remprosptarea memoriei,
tratarea erorilor i lucrul cu memoria cache.
Este un set esential de rutine, scris n limbaj de asamblare,
stocat ntr-un cip EEPROM de pe placa de baz, care se
comport ca un intermediar ntre componentele hardware
si sistemul de operare. Fr BIOS un computer este
nefunctional, sistemul de operare neavnd cum
s comunice cu componentele hardware. n acest
moment exist trei mari productori de BIOS-uri, Phoenix
Technologies, AWARD Software si AMI (American
MegaTrends), fiecare oferind, pe lng optiunile standard,
un set de optiuni aditionale, n functie de capabilittile
chipset-ului plcii si de dotrile oferite de acesta.
In BIOS se pot verifica o serie de parametrii la start, cum ar
fi verificarea memoriei sau a unittii floppy care, dac se
stie sigur c sunt bune, nu e necesar s fie verificate de
fiecare dat la pornire, setri care se refer la optiunile de
pornire si de verificare a unor componente, precum si
activarea memoriei cache a procesorului, setrile
referitoare la parametrii de functionare ai procesorului,
memoriei, chipset-ului si ai altor componente de pe placa
de baz.
Pornirea calculatorului folosind BIOS-ul
Calculatorul porneste automat aa numita rutina de boot in BIOS. Acest program asigura in primul rand functionarea corecta a PC-
ului. Testul (POST-Power-On Sdf Test) verifica memoria de baza, CPU-ul, harddisk-ul si o serie de alte componente importante ale
sistemulul. Dup ce BIOS-ul a imprit toate resursele disponibile, sistemul de operare poate prelua rezultatele. BIOS-ul preia de pe
harddisk informatiile necesare din primele sectoare. Pentru harddisk-uri este vorba i despre datele de partitionare. De pe partitia
boot-abil apare un alt mic program de boot, anume Bootstrap Loader. Acesta este un pic mai inteligent dect BIOS-ul: el cunoate
structura de fiier a mediului de stocare, poate apela deci fiiere individuale. Acesta este utilizat pentru a citi i porni rutinele de start
propriu-zise ale sistemului de operare in memoria de baz. Dac sistemul ruleaz, nu se poate spune totui c sarcina lui Basic Input-
Output Systems ar fi luat sfarit. BIOS-ul este de fapt un mediator intre dou lumi: hardware i software.
BIOS-ul poate comunica direct cu hardware-ul, permitand astfel sistemulul de operare (cruia i se adreseaz programele) accesarea
hardware-ului. Prin faptul c BIOS-ul este stocat intr-o componenta hardware, poate fi eventual considerat chiar hardware (in limba
englez exista un termen generic pentru asemenea cazuri Firmware), el cunoate in amnunt caracteristicile aparatelor. Acest lucru se
refer in special la programele BIOS, care se gsesc pe plcile de extensie, de exemplu pe plci de retea sau SCSI.
Se intrevd sarcini noi pentru minusculul cip ROM. Una dintre acestea este Instant-On i semnific pornirea rapida a calculatorulul in
urma unei comenzi externe. Acest lucru este deosebit de util in momentul in care calculatorul are rolul de a receptiona faxuri automat.
Ar fi pur i simplu risip de energie, dac el ar trebul s ruleze permanent, chiar i atunci cind nu este utilizat; pentru rutine
Complicate de boot nu este timp in astfel de situatii. Cu ajutorul functiei Instant-On este ingheat pe harddisk starea sistemulul de
operare in lucru, iar la nevoie, in dou secunde calculatorul este repus ,,pe linia de plutire". Aceast functie poate fi extins relativ
simplu, pentru a porni, de exemplu, calculatorul apelnd la tastatur (Ca la Macintosh), in loc de butonul de alimentare, care de multe
ori este plasat destul de incomod. Un BIOS modern ofer o serie intreag de posibilitti de configurare. Experimentind o modificare
sau alta, se poate obtine un plus de performant.
Exist ins i neansa de a destabiliza computerul prin setri greite, ceea ce duce la blocri periodice sau chiar la refuzul acestuia
de a porni.
Exist mai multe tehnologii concurente de a introduce un program BIOS in PC cu protectie la tergere.
Metoda clasica este EPROM (Erasable Programmable Read Only Memory). Aceasta este o component de memorie, care este
programati de ctre producator intr-un asa-numit Eprommer. Programul ramine stabil chiar i dupa deconectarea tuturor tensiunilor
electrice. Daca insa acest cip este expus razelor ultraviolete, programul dispare, iar componenta de memorie poate respectiv trebuie
reprogramat.
EEPROM (Electrically Erasable Programmable Read Only Memory) poate fi ters nu cu raze ultraviolete, ci electric, chiar i montat
fiind. Exista ins i varianta ROM (Read Only Memory) care este programat in timpul fabricrii cipului, fiind foarte rentabil.
Cel mai mare concurent al EPROM-urilor este asa-numitul Flash-Memory. Aceasta forma de memorie poate fi programata i tears
cu tensiunile obisnuite ale unui motherboard, fr tensiuni speciale de programare si tergere. Avantajul pentru utilizator este
evident: o noua versiune de BIOS poate fi inregistrat simplu de ctre CPU, deci cu ajutorul unui simplu program al productorului.
Nu mai este necesar demontarea componentelor EPROM, iar, in plus, scad i costurile.
BIOS componente
Standard CMOS Setup
BIOS Features Setup (Advanced BIOS Features)
Chipset Features Setup (Advanced Chipset
Features)
Power Management Setup
PNP/PCI Configuration
Integrated Peripherals
Hardware Monitor Setup
Standard CMOS Setup. Aici se
regasesc optiunile referitoare la configurarea
orei si a datei calculatorului, precum si cele
referitoare la unitatile de stocare interne
(harddisk-uri, unitati CDROM-uri, ZIP sau de
banda, etc.) BIOS-urile moderne dispun tot in
aceasta sectiune si de functiile de
autodetectare a harddisk-urilor in timp ce
versiunile mai vechi de BIOS aveau o sectiune
speciala denumita IDE HDD Auto Detection.
De regula o detectare automata a unitatilor de
stocare este de ajuns, cu toate ca BIOS-ul
permite si modificarea manuala a specificatiilor
harddisk-urilor.
Chipset Features Setup (Advanced Chipset
Features). Prin intermediul acestui modul se pot configura
optiuni strans legate de functionarea chipset-ului placii de
baza. Dat fiind ca aceste optiuni difera de la un model de placa
de baza la altul si chiar de la versiune de BIOS la alta, sa nu va
asteptati ca toate optiunile pe care le veti vedea aici sa le
intalniti si in BIOS-ul placii voastre de baza. Este posibil chiar
ca BIOS-ul placii voastre de baza sa contina optiuni
neprezentate aici.
Standard CMOS Setup.
Virus Warning (Anti-Virus Protection)
Optiuni: Enabled / Disabled / ChipAway
Activarea acestei optiuni duce la aparitia unui mesaj de
atentionare din partea BIOS-ului in momentul cand un
program incearca sa scrie ceva in sectorul de boot sau in
tabela de partitii a unui harddisk. De obicei acest
comportament este asociat cu virusii de boot, de unde
vine si denumirea acestei optiuni.
Quick Boot (Quick Power On Self Test)
Optiuni: Enabled / Disabled
Daca este configurata ca "Enabled" permite micsorarea timpului
in care un sistem booteaza prin scurtarea sau chiar sarirea
anumitor teste facute la initializarea sistemului.
Boot Sequence.
Aceasta optiune configureaza ordinea unitatilor de
stocare pe care BIOS-ul va cauta un sistem de
operare valid.
Try Other Boot Devices
Optiuni: Yes / No
In cazul in care aceasta optiune este setata pe "Yes" si nu a
fost gasit nici un sistem de operare pe prima unitate de
stocare pe care se face cautarea, aceasta continua cu celelalte
doua unitati. Daca optiunea este setata pe "No" atunci
cautarea se va opri in momentul in care nu a fost gasit un
sistem de operare pe prima unitate de stocare.
S.M.A.R.T. for Hard Disks (HDD
S.M.A.R.T. Capability)
Optiuni: Enabled / Disabled
Aceasta optiune activeaza sau dezactiveaza suportul
pentru tehnologia S.M.A.R.T. (Self Monitoring Analysis
And Reporting) care permite detectarea erorilor care
pot apare la harddisk-uri in timpul functionarii.
Activarea sau dezactivarea acestei optiuni nu au nici un
fel de efect asupra performantei harddisk-urilor. Este
recomandat ca aceasta optiune sa fie configurata ca
"Enabled" pentru a permite detectarea din timp a
eventualelor erori.
Boot Up NumLock Status
Optiuni: On / Off
In cazul in care aceasta optiune este setata pe "On" va fi
activata functia Num Lock ceea ce va permite folosirea tastelor
numerice din dreapta tastaturii pentru introducerea de cifre. In
caz contrar, Num Lock va fi dezactivat in momentul bootarii
ceea ce duce la posibilitatea folosirii tastelor numerice in
modul cursor (pentru controlul cursorului).
Password Check (Security Setup)
Optiuni: Setup / System
Aceasta optiune indica in ce moment este ceruta introducerea parolei setate in sectiunea "Password Setting".
In cazul in care a fost aleasa setarea "Setup" parola este ceruta in momentul in care cineva incearca sa intre in
BIOS, iar in cazul in care a fost aleasa setarea "System" parola este ceruta in momentul in care se initializeaza
sistemul, inainte sa fie afisat altceva pe ecran.
Chipset Features Setup (Advanced Chipset Features).
Configure SDRAM Timing by:
Optiuni: User / SPD
De aici se alege modul in care va fi configurata memoria SDRAM
de pe placa de baza. In cazul in care doriti alte setari decat cele
implicite ale chip-ului de memorie alegeti varianta "User". In cazul
in care doriti ca memoria sa fie configurata conform setarilor
acesteia din fabrica alegeti "SPD" (Serial Presence Detect).
Valoarea recomandata pentru aceasta optiune este "SPD".
SDRAM Frequency
Optiuni: SPD / HCLK-33 / HCLK / HCLK+33
Cu ajutorul acestei optiuni se configureaza frecventa la
care va functiona memoria sistemului. "SPD" inseamna ca
va fi folosita frecventa pentru care a fost fabricat chip-ul
(Atentie: nu toate memoriile dispun de chip-ul SPD). HCLK
este prescurtarea de la "Host Clock" ceea ce reprezinta
frecventa magistralei sistemului. Cu alte cuvinte, HCLK-33
inseamna o frecventa a memoriei mai mica cu 33MHz decat
cea a magistralei sistemului, HCLK reprezinta chiar
frecventa magistralei, in timp ce HCLK+33 reprezinta viteza
magistralei + 33MHz. Valoarea recomandata este "SPD",
insa in multe situatii se pot dovedi folositoare si celelalte
variante.
SDRAM Latency (SDRAM CAS Latency
Time)
Optiuni: 2 / 2.5 / 3
Aceasta optiune configureaza latenta memoriei, adica timpul (in
tacturi de ceas) care trece din momentul in care memoria
primeste o comanda de citire/scriere si momentul in care este
executata comanda respectiva. Mai exact, performanta
memoriei creste cu cat aceasta latenta este mai mica. Valoarea
de 2.5 este specifica numai memoriilor DDR.
DRAM Data Integrity Mode
Optiuni: ECC / Non-ECC
Cu ajutorul acestei optiuni se configureaza modul de
verificare a integritatii datelor din memorie. ECC este
acronimul pentru Error Checking and Correction (verificarea
si corectarea erorilor). Exista module speciale, de 72bit (fata
de 64 biti pentru un modul normal) care incorporeaza 8 biti cu
ajutorul carora se poate face verificare integritatii datelor
stocate in memorie. Majoritatea serverelor folosesc acest tip
de memorie pentru ca in acest mod se pot evita eventualele
erori cauzate de chip-uri de memorie defecte. In concluzie, in
cazul in care dispuneti de memorie ECC este recomandat sa
activati aceasta optiune (Enabled).
Read Around Write
Optiuni: Enabled / Disabled
Activarea acestei optiuni permite procesorului
sa execute comenzile de citire din memorie
independent de cele de scriere. Astfel, in cazul in
care o comanda de citire face referire catre o
adresa de memorie al carei continut se afla in
memoria cache urmand a fi scris in viitorul
apropiat, citirea respectiva se va face din cache,
crescand astfel eficienta subsistemului de
memorie. In concluzie pentru o performanta
superioara, este recomandata activarea acestei
optiuni (Enabled).
Structura
a. ALU (Arithmetic Logic Unit) este
componenta hardware a Computerului
(mai nou inclusa in procesor) ce
realizeaz toate operaiile aritmetice si
logice.
b. Register (registre) este zona speciala
de stocare la viteze mari din procesor;
toate datele trebuiesc reprezentate in
registre nainte de a fi procesate.
c. FSB (front side bus) magistrala ce
conecteaz procesorul de memoria
fizica.
d. Ceas viteza cu care procesorul
executa instruciuni; vitezele sunt
exprimate in megahertzi
MICROPROCESORUL
Fiecare tip de sistem de calcul posed un set de instruciuni de baz,
care variaz de obicei ntre 50 i 250. La ora actual exist dou mari
tendine n ceea ce privete setul de instruciuni de baz:
a) Arhitecturile RISC [Reduced Instruction Set Computer] preconizeaz
un numr mic de instruciuni elementare ntr un format fix, uor de
realizat din punct de vedere material (hardware) i cu o execuie rapid,
ceea ce implic un secvenator cablat i un compilator capabil s
exploateze bine caracteristicile sistemului (de exemplu, utilizarea pe o
scar larg a registrelor i limitarea acceselor la memoria central);
b) Arhitecturile CISC [Complex Instruction Set Computer] sunt bazate
pe un set bogat de instruciuni, de talie variabil, oferind astfel
instruciuni compuse, ca de exemplu, calculul rdcinii
ptrate sau nmulire n virgul mobil dubl precizie. n general aceste
sisteme sunt prevzute cu secvenator multiprogramat.
Instruciunile care pot face parte din setul de instruciuni de baz ale
oricrui sistem de calcul pot fi clasate n ase grupe, astfel:
a) transfer de date (Load, Move, Store, transfer de date ntre dou
registre sau ntre memoria principal i un registru);
b) operaii aritmetice (cele patru operaii n virgul fix sau mobil, n
simpl sau multipl precizie);
c) operaii logice (AND, OR, NOT, XOR etc.);
d) control de secven (salturi condiionate i necondiionate, apel de
subprograme etc.);
e) intrri/ieiri (Read, Write, Print etc.);
f) operaii diverse ( decalri, conversii de format, incrementri de
registre etc.).
n cazul arhitecturii single-core exist mai multe optimizri cu scopul de a creste viteza
de executie a unui program si vizeaz, de obicei, paralelismul la nivel de instructiune , ce
presupune executarea simultan a ct mai multor instructiuni. Acest lucru este posibil
atta timp ct o instructiune nu depinde de rezultatul alteia ce se doreste executat n
paralel.
n cazul arhitecturii multi-core se urmreste optimizarea paralelismului la nivel de
thread . Un thread este un fir de executie al unui program, program care poate avea mai
multe fire de executie, fiecare cu setul su de instructiuni ce pot fi si ele rulate n paralel.
Viteza unei arhitecturi multi-core depinde de modul n care sunt scrise programele si de
compilatorul care furnizeaz date procesorului.
Intel core duo
procesor pentru
desktop
ARHITECTURA PROCESORULUI
DIN FAMILIA P6
Subsistemul de memorie: magistrala
sistem, memoria cache L2, unitatea de
interfa cu magistrala, memoria cache L1
de instruciuni, memoria cache L1 de date,
unitatea de interfa cu memoria i bufferul
de reordonare al memoriei.
Unitatea de extragere i decodificare:
unitatea de extragere a instruciunilor,
bufferul pentru destinaia salturilor (BTB
Branch Target Buffer), decodificatorul
de instruciuni, secveniatorul microcodului
i tabela de pseudonime a registrelor
(Register Alias Table).
Rezervorul de instruciuni: bufferul de
reordonare.
Unitatea de expediere i execuie: staia
de rezervare, dou uniti de calcul pentru
numere ntregi, dou uniti de calcul n
virgul mobil i dou uniti de generare a
adreselor.
Unitatea de retragere a instruciunilor:
unitatea de retragere i setul de registre al
arhitecturii Intel.
a) registrele sunt elementele de memorie situate n unitatea central de
prelucrare (CPU) i sunt caracterizate printr-o mare vitez, servind n
principal stocrii operanzilor i a rezultatelor intermediare.
b) memoria cache sau antememoria este o memorie rapid, de capacitate
redus (n raport cu memoria central) utilizat ca memorie intermediar
ntre CPU i memoria central. Aceast memorie permite minimizarea
numrului de accese la memoria central, realiznd astfel ctig
considerabil de timp.
c) memoria interna (RAM=random acces memory si ROM=read only
memory). Memoria RAM este acea memorie care se terge la nchiderea
sistemului de calcul. Ea poate fi de mai multe feluri: FPM-RAM (fast page
mode), EDO-RAM (extended data output), SD-RAM (syncronous
dynamic), RD-RAM, DD-RAM si altele. Un important mod de a le deosebi
este prin viteza lor de a accesa datele. Fata de RAM, ROM este memoria
care poate fi doar citita nu si alterata, si nu poate fi tearsa.este organul
principal de aranjare a informaiilor utilizate de ctre CPU. Pentru
execuia unui program el trebuie s fie ncrcat (instruciuni + date) n
memoria central. Aceasta este o memorie pe semiconductoare al crei
timp de acces este mult mai mare dect cel al registrelor sau memoriei
cache.
d) memoria de sprijin servete drept memorie intermediar ntre memoria
central i memoriile auxiliare. Memoria de sprijin este prezent n
sistemele de calcul cele mai evoluate i permite creterea vitezei de
schimb a informaiilor ntre cele dou nivele.
e) memoria externa (memorii auxiliare), sunt memorii periferice de mare
capacitate i cost relativ sczut. Ele servesc ca dispozitive de stocare
permanent i utilizeaz pentru aceasta suporturi magnetice (discuri,
cartue, benzi) i suporturi optice (discuri optice) spre deosebire de
nivelele mai apropiate de CPU care fac apel la tehnologia
semiconductoarelor.
a) Adresa este valoarea numeric desemnnd un
element fizic de memorie (de exemplu adresa unui
cuvnt n memoria central). b) Capacitatea unei
memorii corespunde numrului de instruciuni pe
care le poate conine i se poate exprima n funcie
de numrul de bii, octei sau cuvinte.
c) Timpul de acces este timpul n care se
realizeaz o operaie de acces (citire sau scriere).
d) Ciclul de memorie este timpul minimal ntre
dou accese succesive la memorie. Acesta este mai
lung dect timpul de acces deoarece cuprinde i
anumite operaii de ntreinere, sincronizare,
stabilizare de semnale n circuite etc.
e) Debitul este numrul de informaii citite sau
scrise pe secund.
f) Volatilitatea caracterizeaz permanena
informaiilor ntr-o memorie. O memorie volatil i
pierde coninutul la producerea unei ntreruperi de
curent, deci are nevoie de o alimentare constant
cu energie electric pentru a-i conserva
informaiile. Memoria central pe semiconductoare
este volatil spre deosebire de memoriile magnetice
auxiliare.
CARACTERISTICILE MEMORIEI
SRAM, acest tip de memorie utilizeaza in structura celulei de memorie 4
tranzistori si 2 rezistente. Schimbarea starii intre 0 si 1 se realizeaza prin comutarea
starii tranzistorilor. La citirea unei celule de memorie informatia nu se pierde.
Datorita utilizarii matricei de tranzistori, comutarea intre cele doua stari este foarte
rapida.
Memoria
RAM
DRAM are ca principiu constructiv celula de memorie formata dintr-
un tranzistor si un condensator de capacitate mica. Schimbarea starii
se face prin incarcarea/descarcarea condensatorului. La fiecare citire
a celulei, condensatorul se descarca. Aceasta metoda de citire a
memoriei este denumita "citire distructiva". Din aceasta cauza celula
de memorie trebuie sa fie reincarcata dupa fiecare citire.
Deosebiri SRAM/DRAM Principalul avantaj al memoriei dinamice (DRAM) este pretul foarte redus
pentru obtinerea unei celule. De altfel, acesta este si singurul plus pe care aceasta memorie il are in comparatie
cu SRAM. In schimb performantele sint cu mult in urma memoriei statice (SRAM). Datorita modului prin care se
comuta intre starile 0 si 1 si a modului in care se executa citirea celulei de memorie, SRAM nu are nevoie de
rescriere a datelor dupa ce acestea au fost citite si nici de reimprospatarea celulei de memorie. Atfel ca timpii
de acces sint mult mai mici iar viteza la care acest tip de memorie lucreaza depaste cu mult performantele
memoriei dinamice. Datorita pretului de cost mare pentru obtinerea unei celule SRAM, acest tip de memorie
este utilizat numai pentru fabricarea memoriei cache ce se implementeaza in placile de baza sub denumirea de
cache level 2 (L2) ori pentru memoria cache level 1 (L1) ce este integrata in structura procesoarelor. Memoria
cache L1 functioneaza la aceasi frecventa cu cea a procesorului in timp ce pentru memoria cache L2 frecventa
de lucru este jumatate fata de frecventa procesorului. Memoria cache a fost introdusa ca un artificiu
tehnologic, care trebuie sa suplineasca diferenta de frecventa dintre procesor si memorie.
Memoria RAM ("Random Access Memory" - memorie cu acces aleator) este
memoria rapid folosit de componentele calculatorului pentru stocarea temporara de date.
Datele snt scrise, sterse i iarasi scrise rezultind un ciclu de scriere-stergere determinat de
necesitatile programelor care ruleaza ntr-un anumit moment. Memoria RAM reprezint
memoria volatila a calculatorului pentru c datele stocate de ea snt pierdute n momentul
intreruperii alimentarii cu curent electric. Acest lucru nu este un dezavantaj pentru c funcia
memoriei RAM este aceea de a stoca datele care snt necesare funcionarii calculatorului ntr-
un anumit moment i nu aceea de a stoca date pe perioade lungi de timp.
Memoria RAM folosit n prezent cel mai mult este cea de tip DDR SDRAM ("double data rate
SDRAM"), care poate fi instalata att pe PB pentru procesoare INTEL ct i pe PB pentru
procesoare AMD. Ea este de mai multe tipuri n funcie de viteza de transfer a datelor ntre
magistrala principal i cipurile de memorie. Astfel, exist de exemplu module de memorie
PC 1600 (contin cipuri DDR200), PC 2100 (DDR266), PC 2700 (DDR333) i PC 3200 (DDR400),
unde numarul de dup DDR indica frecvena la care funcioneaz cipurile de memorie, iar
numarul care intra n componenta numelui modulelor indica latimea de banda ("bandwidth")
n MHz. O plac de baz suporta de obicei toate tipurile de memorie DDR dar este
recomandat s cumprm memorie ct mai rapid, pentru c sistemul s funcioneze la
performana maxima. Alte prescurtari folosite pentru desemnarea modulelor de memorie de
tip "double data rate SDRAM" snt DDRAM sau DDR.
Incepind cu anul 2004 au fost introduse pe piata si module de memorie conforme cu
standardul DDR2 SDRAM. Acesta are citeva avantaje fata de vechiul standard, printre care
cele mai notabile sint latimea de banda crescuta (ceea ce ii permite sa transfere mai multe
date pe unitatea de timp) si un consum mai redus de energie electrica (ceea ce are ca efect
secundar si o temperatura mai scazuta). Totusi noul standard are un mare dezavantaj si
anume faptul ca modulele de memorie DDR2 au o latenta sensibil crescuta fata de cele mai
performante module de tip DDR (DDR400). Modulele de memorie DDR2 sint denumite dupa
frecventa cipurilor de memorie, si anume DDR2-400, DDR2-533, etc. Ele sint recomandate
pentru sistemele bazate pe procesoarele Pentium 4, bineinteles daca avem o PB cu cipset
modern (de ex. i915, i925, etc.) care este compatibil cu acest tip de memorie. Modulele de
memorie DDR2 sint asemanatoare ca forma si structura cu cele DDR dar din punct de vedere
al functionalitatii ele sint incompatibile cu sloturile DDR de pe placa de baza. Ca urmare,
pentru a le putea folosi trebuie sa avem o PB cu sloturi speciale pentru modulele DDR2.
Unele PB au atit sloturi DDR cit si DDR2, dar trebuie sa ne hotarim care tip de memorie il vom
folosi pentru ca nu este posibil sa folosim module de ambele tipuri.
Un alt tip de memorie prezenta n calculatoarele moderne este cea de tip RDRAM (memorie
Rambus) care este mai rapid dect cea DDR ns este i de aproape dou ori mai scump.
Acest tip de memorie poate fi instalat doar pe PB pentru procesoarele INTEL construite
special pentru a funciona cu acest tip de memorie. Memoria RDRAM este din ce in ce mai
putin folosita.
Test comparativ DDRII vs
DDR
MEMORIA CACHE
Cea mai cunoscut tehnic de accelerare a vitezei sistemului este utilizarea cache-ului.
Aceast tehnic interpune ntre procesor i memoria principal un bloc de memorie rapid,
de regul SRAM de mare vitez. Un circuit special, controllerul cachealimenteaz continuu
memoria cache cu instruciunile i datele cel mai probabil s fie utilizate de procesor n
continuare.
Dac datele cutate nu se afl in memoria cache sunt
obinute din memoria RAM obinuit, la viteza de lucru a
acesteia i avem o ratare a cacheului (cache miss).
Memoriile cache difer prin patru aspecte principale:
- dimensiune, cu ct este mai mare crete posibilitatea
existenei datelor accesate de procesor imediat
- modul de organizare logic, depinde de modul de organizare
i adresare a memoriei, exist trei opiuni: mapare direct,
complet asociativ i asociativ pe seturi.
- modul de localizare, interne sau externe procesoarelor. Cel
intern se numete primar L1, are maxim 64 K iar cel extern
secundar L2 sau L3 i are 512 2 MB.
- modul de operare, pentru reducerea strilor de ateptarese
utilizeaz operarea n rafale. Sunt dou tipuri de memorii
cache: SRAM sincrone cu operare n rafale (syncronous burst
SRAM) i SRAM cu canal i operare n rafale (pipelined burst
SRAM).
MEMORIA CACHE
Memoriile rapide sunt realizabile din punct de vedere tehnologic, dar costul lor este ridicat. Sunt cunoscute
ns tehnici pentru combinarea unei memorii rapide de dimensiuni mici cu o memorie mai lent de dimensiuni
mai mari, pentru a se obine aproximativ viteza memoriei rapide i capacitatea mare a memoriei lente, la un
pre moderat. Memoria rapid de dimensiune mic se numete memorie cache (din limba francez: cacher - a
ascunde).
Principiul memoriei cache este ilustrat n figura
Exist o memorie principal de dimensiuni
relativ mari, dar mai lent, i o memorie cache
mai redus, dar mai rapid. Memoria cache
conine o copie a unor pri din memoria
principal. Atunci cnd UCP ncearc citirea
unui cuvnt din memorie, se testeaz dac
respectivul cuvnt se afl n memoria cache. n
caz afirmativ, cuvntul este furnizat unitii
centrale. n caz contrar, se ncarc n memoria
cache un bloc al memoriei principale, constnd
dintr-un numr fix de cuvinte, iar apoi cuvntul
este returnat unitii centrale.
Dispozitive de Stocare a Informatiilor
HARD DISK
COMPACT DISK,
DVD
MEMORII: FLASH SD,RD,
PENCIL DRIVE USB
FLOPPY DISK
Hard disk-ul este singura componenta a calculatorului modern care contine parte mecanica,
eseniala pentru funcionarea sa. Din aceasta cauza, ea este si cea mai nceata in comparaie cu
restul componentelor PC-ului (desigur, excludem floppy-ul si unitatea CD-ROM, care nu se
folosesc continuu). In interiorul cutiei unui hard disk se gsesc unul sau mai multe discuri
(platane) de aluminiu, un motor si un sistem de magnei si electromagnei, toate controlate de un
mic procesor, si nchise aproape ermetic intr-un mediu cu o puritate foarte mare. Hard disk-urile
IDE moderne au evoluat din discurile care dotau primele IBM PC XT.
Piste
Discul se roteste injurul
unui ax
Pe piste se gasesc mii de
biti
Blocuri de 512 byti plus bitii de control
Blocul 0 pista 0
Blocul 0 pista1
Blocul 1 pista 0
Blocul 1 pista1
Capetele sunt
actionate de un
motor pas cu
pas
Platanele se
rotesc in jurul
unui ax central
Noile hardiskuri SSD
SSD sau Solid State Drive este un dispozitiv de stocare a datelor care utilizeaza o memorie de tip stare solida. Un SSD emuleaza un
HDD, astfel reusind sa il inlocuieasca in orice aplicatie. Daca tipul de memorie folosit este SRAM sau DRAM in locul memoriei flash,
SSD este adesea numit unitate RAM. Utilizarea normala a termenului stare solida se refera la utilizarea unui semiconductor in loc de
tuburi de electroini, dar in acest context este adoptat pentru a diferentia electronica in stare solida de dispozitivele electromecanice.
Fara componente in miscare, o unitate in stare solida este de obicei mai robusta, eliminand efectiv riscul de defectare a sistemului
mecanic, nu emite zgomot si de obicei beneficiaza de timp de cautare scazut si de latenta mica. Aceste avantaje sunt obtinute prin
eliminarea intarzierilor mecanice din cazul hard-diskurilor. O unitate SSD este de obicei compusa din o memorie non-volatila tip
NAND sau dintr-o memorie volatila tip DRAM. Cei mai multi producatori de SSD utilizeaza memoria flash non-volatila pentru a crea
alternative mai rezistente si mai compacte la hard-diskuri. Aceste memorii flash nu necesita baterii, permitand astfel producatorilor
sa le realizeze in mai multe forme fizice (1.8 inch, 2.5 inch sau 3.5 inch). In plus, memoria non-voatila permite stocarea de informatii
chiar si in timpul unor eventuale scaderi de tensiune, securizand datele. Unitatile SSD bazate pe memorie volatila tip DRAM sunt
caracterizate prin timp de acces foarte bun, mai putin de 0.01 milisecunde si se folosesc in mod principal pentru a accelera
aplicatiile care de obicei ar fi incetinite de latenta unitatilor hard-disk. Unitatile bazate pe DRAM de obicei incorporeaza o baterie
interna si un sistem de backup disk pentru a asigura siguranta datelor stocate. SSD-ul este de obicei folositor pe un computer care
a atins maximul capacitatii RAM. De exemplu, un computer bazat pe arhitectura x86-32 bit poate fi extins din punct de vedere al
capacitatii RAM peste 4 GB doar utilizand o unitate SSD pentru SWAP sau pentru paging file, sporind astfel considerabil viteza.
Comparatie intre
SSD si HDD
Dispozitive de stocare optice
Unitatile optice snt nite dispozitive care folosesc medii de stocare optice pentru citirea i scrierea datelor. Stocarea optica
este metoda prin care datele snt inscriptionate pe un mediu special cu ajutorul unei raze laser. Citirea datelor de pe un mediu
optic se realizeaza tot cu ajutorul unei raze laser
n funcie de caracteristicile lor tehnice i de capacitatea de stocare mediile optice se impart n dou categorii i anume CD
("Compact Disc") i DVD ("Digital Versatile Disc"). att CD-urile ct i DVD-urile se prezinta ca nite discuri din plastic (cu
diametrul de 12 cm) pe a caror suprafaa datele snt inscriptionate sub forma de adincituri (gropite - "pits") microsopice de-a
lungul unei piste care se desfasoara n spirala. Mediile optice se impart n dou categorii dup modul de inscriptionare a datelor
i anume: medii produse prin matritare (inscriptionare prin presarea unei matrite) i medii produse prin ardere (inscriptionare cu
raza laser). Matritarea este o metoda industriala ce necesita echipamente speciale i ca urmare este folosit n cazul producerii
unor cantitati mari de discuri (de ex. pentru discurile originale cu jocuri, muzica, etc.). Arderea este o metoda accesibila oricui i
este folosit n special pentru producerea de discuri n cantitati limitate (n general pentru utilizare personala).
Un CD obisnuit are diametrul de 12 cm, un orificiu central de 1,5 cm, o grosime de 1,2 mm si o greutate de 14 g. si este
inscriptionat doar pe o fata, din ratiuni economice. Discul este format din mai multe straturi: un strat protector de lac, un strat
de aluminiu si un strat din material sintetic transparent. Pe policarbonatul presat se afla niste adincituri minuscule, de numai
citiva microni, numite pit. Aceste neregularitati alcatuiesc o spirala cu lungimea de 5,37 km. Spirala porneste din interior si se
desfasoara spre exterior. Preluarea informatiei se face cu ajutorul unei raze de lumina. pentru a sesiza transformarile de pe
suprafata, o mica dioda laser emite o raza de frecventa joasa pe baza de arsenura de galiu. Pe CD este pulverizat un strat
subtire de aluminiu. Daca raza laser este emisa pe partea neteda a stratului de aluminiu numita land", ea va fi reflectata ca de
o oglinda si se intoarce pe drumul pe care a venit. O mica prisma dirijeaza lumina la o fotodioda, care absoarbe energia si o
transforma in impulsuri electrice.In schimb, daca raza este emisa pe o adancitura, adica pe un "pit" situatia este alta.
Adancitura reflecta raza laser intr-o alta directie, astfel ca lumina nu mai ajunge la fotodioda.Fotocelula care receptioneaza raza
laser recunoaste cel mai bine trecerea de la lumina la intuneric. De aceea purtatorul de informatie nu este starea, ci schimbarea
dintre stari, de la aprins la stins. Insiruirea de land-uri si pit-uri este intepretata de mecanismul de citire sub forma de siruri de 0
si 1, care reprezinta informatia sub forma binara.
CD-uri
DVD-uri
Mecanismul de citire al discului: Const din motorul care rotete discul i fasciculul laser care citete informaiile de
pe disc. Pentru citire se utilizeaz un fascicul laser cu lumin roie, spre deosebire de fasciculul n infrarou al
unitilor CD.
Procesorul de semnal DVD-DSP: Este un circuit care translateaz impulsurile laser n semnale electrice.
Decodorul digital audio/video: Acest circuit complex decodific datele comprimate de pe disc, care sunt convertite n
semnale video cu calitate de studio i semnale audio cu calitate CD, acestea fiind transmise la aparatul TV i la
sistemul stereo.
Microcontrolerul: Acest dispozitiv controleaz funcionarea unitii, translatnd comenzile utilizatorului de la
telecomand sau panoul frontal n comenzi pentru decodorul audio/video i mecanismul de citire al discului.
Microcontrolerul realizeaz de asemenea apelul distribuitorului pentru coduri de acces i controlul decriptrii.
Decodificator digital audio video
Micro-
controlerul
Discurile DVD ofer o capacitate iniial de 4,7 GB de informaii digitale nregistrate pe un disc cu
acelai diametru (12 cm) cu cel al unui disc CD-ROM, cu un singur strat i o singur fa. Grosimea
acestor discuri este de 0,6 mm. Utiliznd compresia MPEG-2, aceast capacitate este suficient
pentru nregistrarea a 135 minute de imagini video i de sunet, ceea ce este suficient pentru un film
complet, incluznd trei canale de sunet de calitate CD i patru canale pentru subtitluri. Aceast
capacitate nu este o coinciden, ci este rezultatul faptului c apariia discurilor DVD a fost
influenat de industria de film, care a prevzut avantajele unui suport mai ieftin i mai durabil dect
banda video.
Discurile DVD pot avea dou straturi, capacitatea fiind n acest caz de 8,8 GB, i dou fee,
capacitatea total ajungnd astfel la aproximativ 17,6 GB. Aceast capacitate este de 27 de ori mai
mare fa de cea a unui disc CD-ROM. Prin mbuntirea laserelor, capacitatea va putea fi mrit de
cteva ori n viitor.
Ca i n cazul discurilor CD-ROM, datele sunt nregistrate pe o spiral prin caviti microscopice,
discurile fiind citite utiliznd o raz laser. Capacitatea mrit este obinut prin
reducerea dimensiunii cavitilor i reducerea distanei ntre pistele spiralei, ca i prin nregistrarea
datelor pe un numr de pn la patru straturi, cte dou pe fiecare fa a discului. Pentru citirea
discurilor DVD, sunt necesare lasere care produc raze cu o lungime de und mai mic, avnd
mecanisme de focalizare mai precise. Focalizarea mai precis este de fapt cea care permite
nregistrarea datelor pe dou straturi. Pentru citirea celui de-al doilea strat, se realizeaz focalizarea
fasciculului n adncimea discului, unde se afl acest strat.
CRT
Monitoarele cu tub catodic (Cathode Ray Tube - CRT) au drept componenta principal un tub de sticla (vidat de aer) de forma
piramidala, unde baza piramidei este reprezentata de ecranul monitorului. n virful "piramidei" (la interior) se afla un dispozitiv numit
tun de electroni care emite permanent un fascicul de electroni. Acest fascicul este dirijat i focalizat de un dispozitiv special i el
ajunge n final ntr-o portiune a suprafatei interne a bazei "piramidei" interactionind cu un strat de fosfor care va emite lumina. Cu
ajutorul acestei lumini (care poate avea diferite intensitati) se formeaza imaginea pe care o vedem noi pe ecran. Fasciculul de
electroni trebuie s se miste n permanenta pe suprafaa de fosfor pentru c ecranul s i pastreze luminozitatea. Din aceast cauza
se spune c fasciculul de electroni baleiaz ("mtur") ecranul i n consecinta imaginea de pe ecran se "remprospteaza" periodic.
LCD
Monitoarele cu afisaj prin cristale lichide (Liquid Crystal Display - LCD) folosesc interactiunea dintre curentul electric i moleculele
de cristale lichide pentru a produce imaginea. Aceste monitoare au ns dezavantajul c uneori reimprospatarea imaginii are o latenta
sesizabila i de aceea nu snt recomandate de obicei pentru jocurile pe calculator. Monitoarele LCD au cteva avantaje fa de cele
CRT i anume : calitatea imaginii este mult mai bun dect cea furnizata de monitoarele CRT, snt extrem de subtiri (plate) fiind ideale
pentru birourile companiilor i au un consum de energie extrem de redus (ca urmare nici nu degaja caldura). Ele au ns i
dezavantaje cum este faptul c imaginea nu mai este vizibila dac ne deplasam n lateral cu un anumit unghi fa de centrul ecranului.
De asemenea monitoarele LCD snt mai fragile dect monitoarele CRT. Marele lor dezavantaj este ns preul, ele fiind de obicei de cel
puin dou ori mai scumpe dect monitoarele CRT.
Imprimantele matriciale (prin puncte): caracterele sunt
compuse pornind de la punctele unei grile (matrice) de 7 9 sau 9 13,
potrivit calitii de imprimare alese;
Imprimantele fr impact, unde calitatea de imprimare este dat
de densitatea punctelor imprimate, care se exprim n dpi [dots per
inch]:
Imprimante termice: se aseamn cu imprimantele matriciale dar
n locul lovirii unei benzi, se realizeaz nclzirea unei suprafee de
hrtie special, sensibil la cldur. Funcionarea este silenioas, iar n
ceea ce privete imprimarea termic color, sunt cunoscute dou
tehnologii: transfer termic i sublimare termic, ambele utiliznd un
rulou de celofan acoperit de o cerneal n stare solid, compus dintr-o
succesiune de regiuni de culoare galben, cyan, magenta;
Imprimante cu jet de cerneal: sunt silenioase i au viteza de
imprimare comparabil cu cea a imprimantelor termice, putnd imprima
orice simbol sau grafism. Principiul de funcionare const n crearea
unui fascicol de picturi de cerneal dirijate asupra hrtiei cu o mare
precizie. Calitatea de imprimare este foarte bun, rezoluia variaz ntre
200 dpi i 1200 dpi;
Imprimante laser: utilizeaz metode i procedee electrostatice. Se
formeaz o imagine electrostatic pe un tambur fotoconductor, tamburul
trece prin faa staiei de dezvoltare unde cerneala ncrcat electric este
atras numai de punctele precedent ncrcate. Imaginea este transferat
pe hrtie prin frecarea acesteia pe tambur. Aceast tehnic nu necesit
hrtie de calitate superioar, rezoluia variaz ntre 300 i 2000 dpi
(standard 600 dpi).
Prezentare imprimante
Echipamente Sunet: placa audio, boxe, casca si microfon
Echipamente wireless: adaptor, camera video, antena
Playere MP3
Echipamente video: placa video, camera
digitala, camera WEB
SCANER
FAX MODEM
COOLER
AGENDA
ELECTRONICA
ECHIPAMENTE DE RETEA: PLACA DE
RETEA, HUB, SWITCH
Senzorul unui mouse optic realizeaz continuu o serie de "poze"
ale suprafetei deasupra creia se misc mouse-ul. Prin
compararea acestor poze, mini-procesorul din mouse calculeaz
coordonatele. Evident, pentru ca msurtorile respective s fie
precise, imaginile captate trebuie s fie foarte bune. Primul pas
este iluminarea suprafetei. Pn de curnd erau folosite LED-uri
de culoare rosie. Suprafata reflect lumina, care este focalizat de
o lentil nainte de a ajunge la senzor. O inovatie relativ recent a
fost introdus de Logitech, care a nlocuit traditonalul LED cu un
mic laser, care creeaz un fascicul mult mai concentrat. Lumina
produs de acest laser este mai stabil, producnd imagini mult
mai detaliate.
Sistemul optic cu LED Sistemul optic cu laser
Senzorul preia lumina reflectat de suprafat si focalizat de lentil pe care o converteste n semnal digital, dup care trimite
semnalul digital la convertor, care calculeaz coordonatele pe axele X/Y si le trimite ctre computer. Aceste coordonate sunt
prelucrate de computer, in final acestea regsindu-se n pozitia cursorului pe ecran.
Termenul Bluetooth se refer la o asa-numit open specification pentru o tehnologie de
comunicatie fr fir, pe distante scurte, utilizabil oriunde n lume, prin intermediul creia se
pot transmite voce si date. Open specification inseamna tehnologie a carei specificatie este
disponibila tuturor, larg rspndit si acceptat, fabricantii avnd dreptul de autor asupra
produselor lor la baza crora st aceast specificatie.
Aceast tehnologie este special proiectat pentru
comunicatii pe distante scurte (nominal 10 m), ceea ce
are ca rezultat un consum foarte redus de putere, fcnd-
o astfel potrivit pentru a fi utilizat de ctre dispozitive
mici, portabile, care sunt alimentate de obicei cu baterii.
Procesor
Notebook-urile ar putea in curand sa ajunga in top la capitolul de viteza a procesorului. Intel a facut un pas major in directia procesoarelor
pentru notebook-uri atunci cand au introdus Mobile Pentium 4 Processor-M. AMD detine deasemenea o linie de procesoare pentru
notebook-uri de inalta performanta, cum ar fi: Procesorul Mobile Athlon XP
Memoria RAM
Multe notebook-uri folosesc memoriile SDRAM (Synchronous Dynamic Random Access Memory), denumire ce vine de la sincronizarea cu
bus-ul procesorului. Unele notebook-uri de generatie noua au inceput sa foloseasca DDR-SDRAM (Double Data Rate-SDRAM), care
dubleaza efectiv viteza memoriilor standard SDRAM. DDR-SDRAM consuma deasemenea mai putina energie decat alte tipuri de memorie,
facandu-le o alegere perfecta pentru orice utilizator.
Unitati Hard Disk
La fel ca si RAM-ul, nu puteti avea niciodata prea mult spatiu de stocare. HDD-urile (Hard Disk Drive) de pe laptop-uri sunt mai greu si mai
scump de schimbat; rar utilizatorii se implica in schimbarea lor. Este important sa achizitionati un Hard cat de mare posibil, in special daca
folositi notebook-ul pentru alte aplicatii decat pentru procesare de text sau pentru e-mail.
Imaginea
Notebook-urile folosesc ecrane plate LCD (ecran cu cristale lichide) pentru a afisa informatia in timp ce majoritatea calculatoarelor de birou
folosesc monitoare cu tub catodic(CRT). Ecranele LCD ale notebook-urilor folosesc tehnologia cu matrice activa (denumita si Thin Film
Transistor, sau TFT), ceea ce ofera imagini mai luminoase, mai colorate si confera o rata de refresh mai mare.
Unitati de Disc
Multe notebookuri folosesc in zilele noastre unitati combo CD-RW/DVD, oferind utilizatorilor mai multe optiuni.
Comunicatii
Comunicatiile sunt un motiv major pentru care oamenii folosesc notebook-urile. Majoritatea laptop-urilor includ acum modem 56K. Bluetooth
sau wireless
Durata de viata a bateriei
Durata de viata a bateriei este un considerent major la cumpararea unui laptop. In mod normal va puteti astepta la 2 sau mai multe ore de
folosire, dar aceasta depinde de multitudinea de caracteristici ale componentelor hardware, de setari, configuratii si de modul de folosire.
Specificatiile producatorilor asupra bateriei sunt date in conditii ideale. In realitate insa durata bateriei este mai scurta. Notebook-urile pot fi
dotate cu unul dintre urmatoarele tipuri de baterii: Li-Ion(Litiu Ion) sau Ni-MH (nichel metal hibrid). Bateriile Li-Ion ofera timpi de utilizare mai
mari si sunt mai usoare.
SURSA DE ALIMENTARE I CARCASA UNITII
CENTRALE
Calculatoarele PC au nevoie de o alimentare nentrerupt cu curent continuu,la tensiuni joase, controlat riguros i
de diferite valori. calculatoarele portabile sunt alimentate prin baterii iar cele de tip desktop prin surse de
alimentare perfecionate.Sursa de alimentare este dispozitivul intermediar ce transform curentulalternativ n C.C.,
ntr-o form ct mai pur apropiat de C.C. din baterii. Principalulscop este de stabilizarea tensiunii la o valoare ct
mai apropiat de valoarea ideal utilizat n PC.
TIPURI DE CARCASE
FILM
Sisteme de operare
Sistemul de operare, detine controlul asupra resurselor calculatorului si intervine atunci cand apar
situatii nedorite sau neprevazute. Ca o prima consecinta, desi reprezinta o componenta software, sistemul de
operare este strans legat de hardware, deoarece se ocupa in principal de gestiunea acestuia. Pentru
programatorul de aplicatii, sistemul de operare este in principal un furnizor de servicii la care poate apela
pentru rezolvarea problemelor intalnite. Practic, sistemul de operare pune la dispozitia aplicatiilor un set de
functii predefinite, care fie sunt dificil de scris si de aceea nu este eficient sa fie implementate de fiecare
program in parte, fie pur si simplu nu pot fi lasate in seama aplicatiilor din motive de siguranta in functionare a
sistemului in ansamblul sau. Aplicatiile pot folosi aceste servicii, conformandu-se regulilor impuse de
sistemul de operare.
Putem clasifica sistemele de operare dupa mai multe criterii. Primul dintre acestea este dupa numarul de
programe care pot rula simultan, sistemele de operare pot fi:
single-tasking (mono tasking)- permit rularea unui singur program la un moment dat; singurul sistem din
aceasta clasa care mai este folosit astazi (dar din ce in ce mai putin) este DOS
multitasking permit rularea mai multor programe simultan, Unix, Windows 9x/NT, OS/2 etc.
O alta clasificare se refera la numarul de utilizatori care pot lucra simultan pe un calculator:
sisteme monoutilizator (single-user)
sisteme multiutilizator (multiuser)
In mod evident, un sistem multiuser este multitasking. Cele mai cunoscute sisteme de operare multiuser sunt
cele din familia Unix, in timp ce sistemele Windows nu au aceasta facilitate. Sistemele Windows NT, Windows
Server permit acest lucru. Un alt tip de sistem multitasking este Linux. Trebuie retinut ca a da posibilitatea mai
multor utilizatori sa lucreze simultan pe acelasi calculator nu este atat o problema de hardware, cat mai ales
una specifica sistemului de operare.
Datorita multitudinii si diversitatii sarcinilor pe care le are de indeplinit, sistemul de operare
nu poate fi conceput sub forma unui program unitar. Practic, sistemul de operare consta
dintr-o multime de secvente de program, fiecare indeplinind o anumita sarcina.
SISTEME DE OPERARE
-Supervizorul (nucleul), care lanseaza,
opreste sau suspenda aplicatiile,
bazandu-se in functionarea sa pe
celelalte module;
-Planificatorul (gestiunea proceselor),
care regleaza timpul de executie pentru
operatiile in curs;
-Gestiunea Memoriei partajeaza
resursele memoriei intre mai multe
programe
-Alocatorul de resurse, care tine
evidenta resurselor libere sau alocate
unor aplicatii;
-Modulul de gestiune pentru
intrari/iesiri, care asigura dialogul cu
perifericele.
Nucleul sistemului de operare
Exista operatiuni fundamentale, care trebuie realizate intotdeauna in acelasi mod, independent de
particularitatile hardware-ului. Partile de programcare indeplinesc aceste sarcini fundamentale
formeaza nucleul sistemului de operare, care dirijeaza si controleaza functionarea sistemului de
calcul in ansamblul sau. In continuare, notiunile de sistem de operare si de nucleu al sistemului de
operare se vor confunda in mare masura, deoarece celelalte componente ale sistemului de operare
sunt utilizate de catre nucleu pentru a-si indeplini sarcinile.
Nu exista intotdeauna o delimitare clara intre nucleu si celelalte componente. Conceptiile diversilor
producatori de sisteme de operare difera in ceea ce priveste locul unora dintre functii - in nucleu
sau in afara sa. Totusi, practic toate sistemele de operare existente includ in nucleu urmatoarele
componente:
1. gestiunea proceselor
2. gestiunea memoriei
3. sistemele de fisiere
Majoritatea activitatilor pe care le desfasoara sistemul de operare nu pot fi realizate exclusiv prin
software. Este necesar un sprijin, uneori substantial, din partea componentelor hardware si in
special din partea procesorului.
Componentele hardware care influenteaza sistemul de operare sunt: sistemul de intreruperi, apeluri
sistem si drivere de dispozitiv.
Sistemul de intreruperi
Principala facilitate oferita de catre procesor o constituie sistemul de intreruperi. Sistemul de operare va
lasa deci orice program sa se execute fara interferente pana la aparitia uneia din situatiile urmatoare:
incercarea unui program de a efectua o actiune nepermisa
o cerere explicita adresata de programul de aplicatie, privind efectuarea unui anumit serviciu
de catre sistemul de operare
alte evenimente aparute in sistem, care pot sa nu aiba legatura cu programul aflat in
executie, dar care trebuie tratate imediat
Solutia este, asa cum am precizat deja, de natura hardware si este reprezentata de sistemul de
intreruperi. Concret, acesta ofera tocmai posibilitatea intreruperii executiei programului curent in una
din urmatoarele situatii:
o cerere de intrerupere venita din partea unui dispozitiv periferic; acest caz poarta denumirea
de intrerupere hardware
o operatie executata de procesor, care a dat un rezultat anormal (de exemplu o operatie de
impartire la 0); asemenea situatii sunt denumite exceptii
o cerere explicita venita chiar din partea programului aflat in curs de executie; asemenea
cereri, numite intreruperi software, sunt utilizate de obicei pentru a cere sistemului de operare
efectuarea unui anumit serviciu pe care programul de aplicatie nu-l poate realiza singur
Evident, rutinele care trateaza situatiile generatoare de intreruperi fac parte din sistemul de
operare, care poate astfel rezolva problemele aparute. Datorita flexibilitatii sale, mecanismul
intreruperilor este folosit astazi de toate procesoarele existente.
Apeluri sistem
O serie de actiuni, in special accesele la dispozitivele periferice, prezinta riscuri considerabile pentru
intregul sistem de calcul in cazul in care nu sunt realizate corect. Nu este deci convenabil de a permite
programelor de aplicatie sa realizeze singure actiunile din aceasta categorie; se prefera ca activitatile de
acest tip sa fie indeplinite numai prin intermediul unor rutine incluse in sistemul de operare. Pentru a pune
in practica o asemenea abordare, trebuie sa se poata interzice pur si simplu realizarea anumitor operatii
de catre programele de aplicatii. Din nou este necesar un suport hardware. Practic toate procesoarele
existente astazi pot functiona in doua moduri distincte:
modul utilizator (user mode), in care exista anumite restrictii pentru procesor, in principal nu
se pot executa instructiunile de acces la periferice (incercarea de a executa o asemenea
instructiune duce la generarea unei exceptii)
modul supervizor sau nucleu (kernel mode), in care procesorul nu are nici o limitare
In mod uzual, programele de aplicatii se executa in mod utilizator, iar sistemul de operare ruleaza in mod
nucleu. In acest fel se asigura controlul sistemului de operare asupra operatiilor critice. Desi aplicatiile
pierd din performanta prin limitarile impuse de modul utilizator, cresterea stabilitatii in functionare justifica
din plin aceasta abordare. O asemenea cerere poarta numele de apel sistem (systemcall).
Pentru majoritatea perifericelor, o mare parte din timpul de comunicare se datoreaza initierii accesului si
nu transferului propriu-zis de date. Rezulta de aici ca s-ar putea economisi timp daca ar fi servite mai
multe asemenea cereri intr-un singur acces, in loc de a le servi pe fiecare intr-un acces separat. In mod
particular accesul la disc are aceasta caracteristica foarte pronuntata. Solutia este deci de a nu incerca
servirea imediata a fiecarei cereri de transfer de date cu un periferic, ci de a astepta acumularea mai
multor cereri si a le servi pe toate intr-un singur acces. In acest scop, cererile care asteapta sa fie servite
trebuie memorate intr-o zona de memorie dedicata, numita buffer.
Drivere de dispozitiv
Asa cum s-a aratat deja, gestionarea dispozitivelor periferice se confrunta cu desele schimbari
suferite de acestea, ca urmare a progresului tehnologic rapid. Este practic imposibil ca
producatorul unui sistem de operare sa poata scrie secventele de program necesare pentru
gestionarea tuturor perifericelor existente pe piata, cu atat mai mult cu cat permanent apar noi
modele. Situatia este valabila in principal pentru imprimante, dar si pentru celelalte tipuri de
periferice (placi video, unitati CD, mouse, placi de retea, placi audio, chipset-urile placilor de
baza etc.), cu exceptia partiala a tastaturilor si a discurilor hard, unde maturitatea tehnologica a
condus la o standardizare puternica. Din acest motiv se prefera ca gestionarea perifericelor sa
fie lasata in seama unor module de program, numite drivere, exterioare nucleului, dar care pot
coopera cu acesta. Pentru fiecare dispozitiv periferic existent intr-un calculator trebuie sa existe
un driver, altfel respectivul periferic nu va putea fi folosit. In general sistemele de operare contin
drivere pentru modelele de periferice cele mai utilizate; in cazul celorlalte, driverele trebuie
furnizate de producatorii respectivelor dispozitive.
Utilitatea mecanismului driverelor este evidenta: permite schimbarea usoara a oricarui periferic,
fara a fi necesara reinstalarea intregului sistem de operare. De asemenea, depistarea si
corectarea erorilor devine mult mai facila. Cu toate acestea, in mod traditional, sistemele de
operare din familia Unix au o abordare mai putin flexibila, incluzand driverele in nucleu. Aceasta
atitudine se justifica prin faptul ca, pentru majoritatea sistemelor Unix, producatorul este si
singurul ofertant de hardware, deci nu trebuie sa faca fata unui numar mare de dispozitive
produse de alte firme. Totusi, sistemul Linux si alte sisteme Unix ofera in ultima vreme suport
pentru incarcarea dinamica a unor module.
Gestionarea proceselor
Fiecare proces este reprezentat in cadrul sistemului de operare sub forma unor structuri de date care
contin informatiile necesare pentru a-l putea controla. Asemenea informatii pot fi:
identificatorul procesului
zonele de memorie (cod, date, stiva) ocupate
adresa instructiunii la care a ajuns executia procesului
drepturile de acces la diverse resurse ale sistemului
fisierele deschise de respectivul proces
procesul parinte (cel care a creat procesul curent)
starea in care se afla procesul (acest aspect va fi discutat in continuare)
Din punct de vedere al sistemului de operare, fiecare proces existent la un moment dat se gaseste in
una din urmatoarele stari:
in executie (running) - instructiunile sale sunt executate de procesor la momentul curent
gata de executie (ready) - asteapta momentul in care va fi planificat pentru a fi executat de
procesor
in asteptare (wait) - asteapta terminarea unui apel sistem pe care l-a efectuat anterior; un
asemenea proces nu concureaza momentan pentru planificarea la procesor
Desigur, nu pot fi in executie la un moment dat decat cel mult atatea procese cate procesoare exista in
calculator. Sistemul de operare trebuie sa aleaga unul din procesele gata de executie pentru a fi
planificat la procesor. Componenta sistemului de operare care indeplineste aceasta sarcina se numeste
planificator (scheduler). Exista mai multi algoritmi de planificare. Oricare ar fi cel ales, trebuie sa
respecte o cerinta fundamentala: orice proces gata de executie sa nu fie obligat sa astepte decat un
timp finit pana la planificarea sa la procesor (altfel spus, nici un proces sa nu astepte un timp nelimitat
pana cand procesorul ii va executa instructiunile).
Crearea si lansarea programelor
Rolul unui compilator este crearea fisierelor executabile. Totusi, compilarea (traducerea comenzilor scrise
intr-un limbaj sursa in instructiuni pentru procesor) reprezinta numai prima etapa in acest proces. Exista si
un al doilea pas, numit editarea legaturilor (linking), care trateaza aspecte mai putin evidente privitoare la
gestiunea memoriei intr-un program. Ca urmare a compilarii, pentru fiecare modul sursa este creat un fisier
obiect; acesta contine, pe langa instructiunile pentru procesor, si o serie de informatii necesare editorului de
legaturi. Concret, partile componente ale unui modul obiect sunt urmatoarele:
un bloc ce contine informatii de identificare: numele modulului, lungimea celorlalte parti ale modulului
etc.
tabela punctelor de intrare, care contine numele simbolurilor (variabile si proceduri) din modulul curent
care pot fi apelate din alte module
tabela referintelor externe, in care sunt precizate denumirile simbolurilor definite in alte module, dar
care sunt utilizate in modulul curent
codul propriu-zis, rezultat din compilare; aceasta parte este singura care va aparea in fisierul
executabil
dictionarul de relocare - contine informatii despre localizarea instructiunilor din partea de cod care
necesita modificarea adreselor cu care lucreaza
Este necesar un mecanism care sa permita ca o procedura apelata de un program sa nu fie definita in
corpul acestuia la momentul lansarii in executie, ci sa fie incarcata separat la un moment ulterior. Acest
mecanism poarta denumirea de legare dinamica. In sistemele de operare moderne este curenta utilizarea
bibliotecilor partajate, care sunt stocate in fisiere cu format special, sunt incarcate o singura data in
memorie, atunci cand sunt apelate, si pot fi utilizate de mai multe programe simultan.
Sisteme de fisiere
Sistemul de fisiere NTFS
Este sistemul de fisiere nativ al sistemului de operare Windows NT, desi acesta poate lucra si cu FAT. Exista multe asemanari intre
NTFS, HPFS si sistemele de fisiere Unix.
In fiecare partitie NTFS se gaseste o structura de date numita MFT (Master File Table), care contine urmatoarele informatii:
adresa directorului radacina
un tablou avand cate un element pentru fiecare fisier sau director
lista blocurilor libere
lista blocurilor defecte etc.
MFT este la randul sau un fisier, astfel incat poate fi plasat oriunde pe disc, evitand astfel problemele cauzate de eventuale defectari
in primele blocuri ale partitiei.
Informatiile retinute pentru fiecare fisier sunt urmatoarele:
drepturi de acces
atribute
numele fisierului (maxim 255 caractere)
numele DOS (8+3)
informatii de securitate
date
Daca dimensiunea fisierului este mica, in acest ultim camp este memorat chiar continutul fisierului. Daca fisierul este mai mare,
campul de date indica zonele de pe disc in care se afla continutul fisierului. Daca un element din tablou nu este suficient de
mare, se pot folosi mai multe elemente pentru a memora informatia.
Sistemul NTFS este extrem de fiabil, datorita precautiilor speciale luate in scopul detectarii si eliminari defectelor.
Sistemul de fisiere FAT
Este utilizat, in diverse variante, in sistemele de operare DOS si Windows. Lungimea maxima a numelor fisierelor a fost initial de 8+3
caractere, fiind extinsa apoi la 255 caractere. Toate informatiile despre un fisier sunt memorate in directorul de care apartine.
Deoarece nu lucreaza cu sisteme de operare multiuser, nu exista notiunea de proprietar si nu sunt prevazute drepturi de acces la
fisiere. Pentru a nu mari in mod inutil dimensiunea directoarelor, pentru fiecare fisier se memoreaza numai adresa primului bloc de
date. Celelalte blocuri se regasesc utilizand o structura de date globala, numita tabela de alocare a fisierelor (FAT), de la care provine
si numele sistemului de fisiere. In FAT este retinuta, pentru fiecare bloc, adresa urmatorului bloc din acelasi fisier (daca este cazul). In
acest mod poate fi regasit orice bloc al unui fisier daca este cunoscut blocul anterior. Spunem ca blocurile de date care memoreaza
continutul unui fisier formeaza un cluster.
Componente de baz din arhitectura sistemului de operare
Windows:
REGISTRY - baza de date ierarhic (registry) ce simplific sistemul de operare i l face
mai adaptabil i ajustabil prin eliminarea fiierelor de iniializare (autoexec.bat I
config.sys) i nlocuirea lor cu o registratur structurat asemntoare cu o baz de date
ierarhic de chei (keys); REGISTRY reprezint dou fiiere : system.dat (informaii privind
configuraia sistemului de calcul) i user.dat ( informaii privitoare la utilizatorii sistemului
de calcul);
Utilitare de tip device drivers ce includ suport pentru diverse dispozitive periferice i
hardware;
Utilitare de tip VxD ( virtual device drivers) ce reprezint programe pe 32 bii pentru
protected-mode;
Programul Configuration Manager ce dirijeaz procesul de configurare a sistemului de
calcul;
Modulul USER ce gestioneaz operaiile executate de dispozitivele de intrare (Keyboard,
mouse ) i pe cele aferente interfeei utilizator ( fereste, meniuri, pictograme, casete de
dialog, etc. ), operaii pentru canale de comunicaii (placa de sunet, etc.);
Modulul KERNEL ce execut funcii de baz ale SO, servicii de tip file I/O, gestionarea
blocurilor de memorie, planificarea task-urilor pentru microprocesoarele actuale
Modulul GDI (Graphics Device Interface)ce realizeaz funciile grafice ale SO;
Modulul TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet Protocol) ce este utilizat n
sistemul Internet.
Servicii Windows Un serviciu este o aplicatie care ruleaza in fundal
Serviciile sunt folosite pentru :
- pornirea, oprirea, suspendarea sau eliminarea completa a unui seriviu pe un calculator. Pentru aceste
operatii contul utilizatorului trebuie sa aiba permisiunea pentru a le indeplini.
- Se poate controla un computer de la distanta (cu Windows XP, Windows 2000 sau Windows NT doar)
- Se pot seta recuperari in cazul in care un serviciu cedeaza (exemplu : repornirea serviciului automat sau
restartarea calculatorului)
- Pornirea sau oprirea serviciilor pentru o anumita componenta hardware (exemplu : imprimanta)
Print Spooler Suport pentru imprimanta. Daca acest serviciu nu este activat nu se poate
folosi imprimanta, iar daca nu este instalat odata cu sistemul de operare, nu se pot instala
ulterior drivere pentru imprimanta.
Automatic Updates Cu acest serviciu se poate face o actualizare a sistemului de operare
automat. Plug and Play Acest serviciu permite conectarea unor componente hardware cu
interventie limitata sau chiar deloc din partea utilizatorului.
Uninterruptible Power Supply Suport pentru UPS
Windows Firewall/Internet Connection Sharing (ICS) Firewall-ul personal ce vine
integrat in Windows XP Service Pack 2.
Windows Time Ajustarea ceasului si a datei calculatorului in retea.
Wireless Zero Configuration Suport pentru componente hardware wireless (retea, tastatura,
mouse etc).
Messenger Daca acest serviciu este pornit atunci administratorul unei retele sau un
utilizator dintr-o retea poate sa trimita mesaje altor utilizatori.
Logical Disk Management Acest serviciu detecteaza hard disk-uri noi.
Windows Registry
HKEY_CLASSES_ROOT
HKEY_LOCAL_MACHINE
HKEY_USERS
HKEY_CURRENT_USER
HKEY_CURRENT_CONFIG
Aceasta contine setri legate de extensiile
fisierelor si de asocierile acestora, de
pictogramele asociate tipurilor de fisiere, de
optiunile afisate de meniul contextual n
functie de tipul fisierului.
Contine configuratia curent a
calculatorului. Datele incluse aici se refer la
aplicatii (versiunea, instructiuni pentru
rulare), componente hardware (drivere),
retea, sistemul de operare si sunt utilizate
pentru determinarea configuratiei
calculatorului.
Contine setrile n functie de profilurile de
utilizatori configurate.
Include doar setrile utilizatorului actual
Contine nregistrrile legate de configuratia
componentelor hardware si au important
doar pentru sesiunea curent a sistemului
de operare. Acestea sunt introduse la
pornirea sistemului de operare si rescrise la
fiecare restartare. De aceea ele nu se vor
regsi n fisierele care compun registry, ci
intr-unul temporar.
Software de aplicatii
Programele utilitare urmresc mbuntirea dialogului om-calculator, verificarea discurilor i
depanarea erorilor, uurarea operaiilor curente cu directoare i cataloage, facilitarea imprimrii, etc.
n aceast categorie includem: Norton Commander, Windows Explorer, Win Commander, PC Tools,
etc.
Software-ul de aplicaii poate fi mprit n mai multe categorii, din care amintim:
procesare de documente (Word, WordPerfect, AmiPro, Star Writer, etc.);
calcul tabelar (Excel, Lotus 1-2-3, Quattro Pro, etc.);
baze de date (Access, Visual FoxPro, Oracle, SQL Server, etc.);
de prezentare (PowerPoint, Corel Presentation, etc.);
comunicaii i teletransmisii de date (Cheyenne Bitware, Outlook Express, Netscape Messenger,
etc.);
prelucrare imagini (Adobe Photoshop, Corel Photo Paint, Picture Publisher, etc.);
medii de programare (BASIC, PASCAL, C++, FoxPro, Java, etc.);
antivirui (RAV, Kaspersky Antivirus, Noron Antivirus, McAfee VirusScan, F-Prot, etc.);
editarea de pagini Web (Microsoft FrontPage, Macromedia Flash, Macromedia Dreamweaver, etc.)
explorarea de site-uri Web (Internet Explorer, Netscape Navigator, etc.);
gestiune financiar-contabil (CIEL, WizCount, Siveco, WinMenthor, Oracle Financials, Navision,
etc.);
management integrat de ntreprindere ERP (SAP, Scala, Siveco Applications, BAAn, Silog, Siveco
Applications);
e-mail (Outlook, Eudora, cc:Mail, Siveco Applications);
mesagerie instantanee (ICQ, AOL, Yahoo Messenger, MSN Messenger, Siveco Applications);
vizualizarea filemelor (MediaPlayer, QuickTime, RealPlayer, DivX, MicroDVD);
suite de aplicaii de birou (Office, StarOffice, SmartSuite, OpenOffice, Siveco Applications).
RETELE DE CALCULATOARE
O reea de calculatoare reprezint mai multe computere conectate prin diferite
modaliti, care faciliteaz partajarea datelor i resurselor (imprimante, scanner, modem, alte
echipamente periferice dar i fiiere, aplicaii, etc), comunicarea electronic, organizarea
activitii pe grupuri de lucru.
De obicei, lucrul n reea se folosete la nivelul unei firme sau instituii, fiind vorba de o reea cu
mic ntindere LAN (Local Area Network) sau Intranet. Reelele extinse pe arii geografice mari
se numesc MAN (Metropolitan Area Network la nivelul unui ora) sau WAN (Wide Area
Network la nivel continental i planetar)
Majoritatea LAN-urilor sunt cablate (cablu coaxial sau fibr optic) dar se dezvolt mult i cele
necablate wireless utiliznd legturi radio (se pot aduga mai uor noi utilizatori dar viteza de
transmisie este mai mic). Lucrul n reea este att de important nct n noile versiuni de
sisteme de operare este inclus i folosit att la birou ct i acas.
Arhitectura de realizare a reelelor poate fi mprit n dou categorii:
reele peer-to-peer: toate calculatoarele sunt egale n reea deci prezint aceleai funcii (se
folosesc n cazul reelelor mici ce nu necesit aplicaii intensive n timp real i nu este nevoie de
o taxare detaliat a serviciilor;
reele client-server: caracterizat prin existena n reea a unuia sau mai multor calculatoare
dispunnd de resurse hardware i software deosebite care funcioneaz cu rol de server,
precum i de un numr de alte calculatoare, PC-uri reprezentnd staii de lucru (workstations) la
dispoziia utilizatorilor (ce conin i o plac de reea pe lng componenetele obinuite, ce
permite conectarea). Topologia reelei poate fi: stea, inel, magistral i arborescent.
Folosirea unui server poate fi ns justificat pentru mai multe necesiti:
server de fiiere (pentru date);
server de Web i e-mail (pentru acces la Internet);
server de tiprire (gestioneaz tipririle din reea);
server pentru gestiunea securitaii reelei locale n ceea ce privete conexiunea la Internet;
server de comunicaii.
O reea, funcie de mrime, poate necesita i alte categorii de echipamente:
bridge (pasarel) care conecteaz dou reele ntre ele;
router (ruter) dirijeaz traficul n i ntre reele mari;
hub (concentrator) cu rol de regenerare i retemporizare a ceasului reelei;
switch (comutator) o pasarel inteligent;
repetor pentru extinderea distanei ntre dou calculatoare n reea la mai mult de 100
metri.
RETEA DE
CALCULATOARE
REPETORUL este folosit pentru a
transmite informatii la distante foarte mari
HUB scopul sau este de a
transmite semnalul la nivel de
bit spre un numar mai mare
de utilizatori
BRIDGE Puntea uneste parti deconectate
ale unei retele si filtreaza traficul: traficul
local este mentinut local, iar traficul extern
care a fost directionat spre acel segment de
retea, primeste acces.
SWITCH este un dispozitiv ce
combina conectivitatea unui hub cu
posibilitatea regularizarii traficului
pentru fiecare port realizata cu ajutorul
bridge-ului.
ROUTER-UL are doua functii:selectia caii
de transmitere a informatiilor si comutarea
pachetelor catre cea mai buna ruta.
Fibra optica este mediul care asigura transmiterea luminii, modulata la o anumita
frecventa. Comparativ cu alte medii de transmisie, fibra optica este cea mai
costisitoare, dar nu este susceptibila la interferente electromagnetice si n plus
asigura rate de transfer mult mai redicate dect celelalte categorii de medii.
Cablul fibra optica consta n doua fibre de sticla mbracate separat ntr-un nvelis
de plastic (materialul se numeste Kevlar). Cele doua fibre formeaza inima acestui
mediu de transmisie, sticla din care snt realizate avnd un grad ridicat de
refractie.
Retea Ethernet
Este unul dintre sistemele cele mai usor de folosit.
Echipamentul poate consta doar din doua placi de retea si
un cablu, sau poate fi complex format din mai multe
routere, huburi, poduri (bridge). Este aceasta versatilitate
care face reteaua Ehernet asa de folositoare pentru firme
dar si pentru utilizatorii de acasa.
Reteaua wireless (WiFi)
Rapida si usor de folosit. Renunta complet la cabluri si in
schimb foloseste transmisiile radio de date intre
computere.
Reteaua prin cablurile electrice
Ciudat cum suna, chiar iti poti lega computerele in retea
prin prize. Nu este o tehnologie foarte uzuala in Romania
inca.
Retea prin cablu telefonic(dial-up)
Retea prin fibra optica
Routere. Sunt aparate de o importanta cruciala care permit
informatiei sa curga intre, nu prin retele. Routerele sunt
computere specializate care trimit informatiile oricarui utilizator
internet, accelerand viteza pana la destinatie de-a lungul a mii de
drumuri posibile. Cand informatia circula intre retele, routerele
determina cum sa o trimita acolo. Un router indeplineste doua
tipuri de sarcini:
1. Se asigura ca informatia nu se duce acolo unde nu este nevoie
de ea. Acest lucru este foarte important pentru a nu permite unor
volume mari de informatie sa "infunde" conexiunile Internet alte
altor utilizatori.
2.Se asigura ca informatia ajunge la destinatie(ii).
Pentru ca realizeaza aceste doua sarcini, un router este foarte
folositor la interconectarea a doua retele. Uneste cele doua retele,
reteaua ta de acasa si cea a Internetului, in acest caz, trimitand
informatia de la una la cealalta. De asemenea protejeaza retelele
una de cealalta, prevenind traficul nedestinat uneia sa ajunga
acolo. Indiferent de cate retele sunt atasate, operatiunea de baza
si functia routerului raman identice. Din moment de Internetul
este o retea imensa formata din zeci de mii de retele mai mici,
routerele sunt o necesitate primordiala.
Un firewall este pur si simplu un program sau un aparat
hardware care filtreaza informatiile ce vin pe conexiunea
de Internet in reteaua ta sau in computerul tau. Folosesti
un firewall ca sa iti protejezi firma sau familia de situri
ofensive sau hackeri. Daca un pachet de informatie este
marcat de filtre, este blocat.
Furnizorul de servicii internet
asigura (ISP) accesul la retea al
utilizatorilor
Furnizorii de servicii in retea (NSP)
care asigura conexiunile intre
furnizorii de acces la INTERNET
Punctele de acces in INTERNET sau
NAP
ISP Interet Service Provider
NSP Network Service Provider
NAP Network Access Point
Arhitectura stratificata a Internetului
Din punct de vedere logic Internetul se bazeaz pe protocoale de
reea.
Un protocol de reea definete formatul i ordinea mesajelor
schimbate ntre dou sau mai multe entiti care comunic i
aciunile luate la transmiterea sau primirea unui mesaj sau alt
eveniment. Protocoalele Internet-ului sunt proiectate astfel nct
s comunice ntre niveluri. Fiecare nivel beneficiaz de serviciile
nivelurilor adiacente. Exist astfel nivelul aplicaiei, nivelul de
transport, nivelul de reea, nivelul legturii de date i nivelul
fizic. Figura alaturata descrie arhitectura stratificat a
Internetului. Caracteristicile importante ale fiecrui nivel vor fi
explicate n continuare.
Nivelul Fizic
Pe acest nivel sunt definite tehnologiile de baz utilizate pentru a ruta i a transporta
traficul de informaii prin Internet. Nivelul const din diferite medii fizice utilizate pentru
transportul informaiei, structuri de reea i protocoale precum: Ethernet, Token Ring sau
ATM. Din punct de vedere fizic, pentru acest nivel exist echipamente ce conecteaz
nodurile din
reea, precum hub-uri i switch-uri.
Hub. Hub-urile sunt punctele comune unde se conecteaz diversele echipamente ale
unei reele. De regul, acestea conecteaz segmentele unei reele locale (LAN). Cnd un
pachet sosete ntr-un hub, el este copiat n toate segmentele conectate la acel hub.
Utilizarea hub-urilor implic unele dezavantaje precum:
- Scalabilitate: pe msur ce se adaug noi echipamente n reea lrgimea de band este
rapid consumat fiind un tip de comunicaie n care fiecare pachet este transmis tuturor
echipamentelor conectate la acel hub;
- ntrzieri: pe msur ce se adaug noi noduri, ntrzierile n comunicaie pot crete
considerabil. Fiecare nod din reea trebuie s atepte oportunitatea de a transmite pentru
a evita congestia reelei.
- Defectarea reelei: Orice echipament conectat la un hub poate cauza probleme celorlalte
echipamente conectate la acelai hub (ex. configurarea greit a vitezei de comunicaie).
HUB scopul sau este de
a transmite semnalul la
nivel de bit spre un
numar mai mare de
utilizatori
Switch. Este un echipament ce transmite n mod selectiv pachetele ntre segmentele
reelei LAN. Un switch transmite datele numai spre destinaia dorit i nu tuturor
nodurilor de reea conectate la el. Astfel, se reduce numrul comunicaiilor redundante
i se mbuntete performana reelei. Un switch lucreaz cu adresele fizice ale
nodurilor.
SWITCH este un dispozitiv ce combina conectivitatea unui hub cu posibilitatea
regularizarii traficului pentru fiecare port realizata cu ajutorul bridge-ului.
Nivelul de retea
Nivelul reelei are rolul de a stabili modul n care datele vor fi trimise spre destinaie. Pe acest nivel se gsesc protocoalele logice
precum IP, pentru rotare i adresare. Pachete. Reelele de calculatoare trimit informaiile sub form de pachete. Datele ce se
transmit ntr-o reea sunt mprite ntr-un numr de pachete separate. Pachetele pot circula n reea pe ci diferite i pot ajunge n
orice ordine la destinaie. Aici ele sunt reasamblate de ctre maina destinaie. Protocolul de Internet IP. Cele mai importante
funcii ale acestui protocol sunt: stabilete cile pachetelor de date IP n reeaua Internet; fragmenteaz datele n uniti mai mici
dac dimensiunea acestora depete o anumit valoare (64 Koctei); reasambleaz fragmentele de date; terge datagramele ce s-
au transmis n reea i au depit un timp limit stabilit. Pachete IP. Pachetele IP sunt pachete de date ce sunt transmise separat
prin Internet iar cnd ajung la destinaie sunt reasamblate. Pachetele de date se mai numesc i datagrame. Fiecare pachet conine
un header i date. n header se specific informaii precum, versiunea de TCP/IP, tipul serviciului, lungimea headerului ce precede
datele, dac datele au fost divizate n mai multe fragmente i numrul fragmentului, timpul maxim de tranzit nainte ca pachetul s
fie ters, adresele IP ale sursei i destinaiei, codul pentru detecia erorilor de transmisie.
Acest protocol nu asigur nici un serviciu de securitate. Oricine are acces fizic la reea i poate asculta pachetele care circul prin
legturile fizice, poate introduce pachete false, poate intercepta i modifica unele pachete valide. Adresele IP ale sursei pot fi uor
falsificate, astfel nct este rolul protocoalelor de pe nivelul superior s gestioneze aceste probleme. Routerele. Routerele de
Internet sunt utilizate s conecteze reelele la acest nivel de reea. Ele au rolul de a transmite pachetele de la o reea la alta pn
ajung n reeaua la care este conectat maina destinaie. Fiecare router are o hart local a reelei de unde afl unde s transmit
urmtorul pachet cunoscnd adresa de IP. Figura de mai jos descrie maina cu rol de Router care conecteaz la nivel de IP
Reeaua A cu Reteaua B
Nivelul de transport
Acest nivel menine fluxul de control al datelor prin verificarea erorilor i recuperarea datelor. Protocolul TCP
(Transmission Control Protocol) este utilizat aici i reprezint cel mai folosit protocol de transport din Internet. Protocolul
pentru controlul transmisiei TCP. Protocolul IP nu poate realiza conectarea a dou noduri n reea. TCP stabilete
conectarea iniial i o menine pe toat durat necesar. TCP este un protocol orientat pe flux de date, sigur, proiectat s
asigure comunicaia duplex ntre dou procese ce comunic ntr-o reea. Comunicaiile pentru multimedia nu necesit
ntotdeauna conexiune duplex (ex. transmisiile TV).Stabilirea conexiunii se face prin urmtorii trei pai:
1. TCP transmite un mesaj cerere ctre maina destinaie. Mesajul conine adresa unic a sursei i numrul portului.
Numrul portului este asociat aplicaiei (ex. TELNET 23, FTP 21). Cererea este transmis sub form de datagram.
2. La primirea cererii, maina destinaie rspunde cu un mesaj de acceptare. Acest mesaj conine adresa sa unic i un
numr de port.
3. Cele dou adrese i numere de porturi ale sursei, respectiv destinaiei, definesc o conexiune virtual i datele pot circula
ntre cele dou maini.
TCP adaug i el informaii de header datelor ce sunt trecute nivelului IP al stivei (Figura de mai jos). n headerul TCP se
specific porturile sursei i destinaiei, numrul secvenei de date, dimensiunea datelor, etc. TCP se folosete de
retransmiteri n cazul expirrii timpului de ateptare. Pachetele sunt retransmise dac maina emitent nu primete
confirmarea de la maina destinaie. Din cauza retransmisiilor se utilizeaz numerotarea secvenelor de date. La destinaie
pachetele primite ntr-o ordine aleatoare sunt reordonate dup numrul secvenei specificat n header. Mecanismul de
control se manifest n cazul transmiterii prea rapide a datelor. Prin acest mecanism se controleaz ca maina destinaie
s nu fie inundat de pachetele emise de la surs.
Pentru multimedia, confirmrile pozitive determin ntrzieri suplimentare. TCP nu este bun pentru datele audio i video pentru
c, datorit retransmisiei violeaz cerina pentru un flux continuu de date. TCP a fost creat n special pentru aplicaii
sigure care nu au cerine de timp (ex. Transfer de fisiere
UDP (User Datagram Protocol) este un protocol mai simplu ce poate fi folosit ca o conexiune nesigur pentru mediul de
transport. Protocolul ofer doar verificarea corect a transmiterii, protocoalele de pe nivelurile superioare avnd
responsabilitatea unor funcii ca retransmiterea, mprirea n pachete i reasamblarea, controlul congestiei reelei, etc.
Numeroase aplicaii multimedia folosesc UDP pentru c acest protocol poate fi comparat, ntr-un fel, cu un protocol de
transport n timp real, dei unitile de date se mai pot pierde n reea. UDP nu este recomandat pentru fluxuri continue de
date pentru c nu asigur calitatea serviciului (nu garanteaz lrgimea de band).
Nivelul de aplicatie
Acest nivel este dedicat aplicaiilor i proceselor utilizatorilor finali (ex. WWW, e-mail, i alte servicii de reea).
Telnet i FTP sunt aplicaii ce se gsesc pe acest nivel. Tot ce aparine acestui nivel are caracteristici specifice
aplicaiilor i include calitatea serviciului sau securitatea i autentificarea utilizatorului.
World Wide Web (WWW sau Web). Reunete tehnicile de informare de reea cu reprezentarea de hipertext pentru a
oferi un sistem informatic puternic prin multitudinea informaiilor i uor de utilizat. Orice informaie accesibil prin
Internet ca parte component a oricrui spaiu organizat n hipertext este reprezentat i oferit prin acest serviciu.
Modelul client server. Aplicaiile din reea sunt formate din dou componente, numite Client i Server (Figura de
mai jos). Clientul iniiaz contactul cu serverul i solicit un serviciu Serverului. n cazul Web, clientul este
implementat n browser, iar pentru e-mail, clientul este o component software numit mail reader. Serverul
rspunde cu serviciul cerut de client. Serverul de Web rspunde cu pagina cerut, serverul de e-mail transmite e-
mailul.
Exemplu despre cum utilizeaz nivelul aplicaiei serviciile nivelului de transport. API
(Application Programming Interface) definete interfaa ntre nivelul aplicaiei i
nivelul de transport. Socketul este API-ul de Internet.
Dou procese comunic prin trimiterea datelor prin socket i citirea datelor din
socket. Un proces identific alt proces cu care vrea s comunice prin : adresa de IP
a mainii pe care se execut cellalt proces i numrul de port, ce permite mainii
s identifice crui proces local trebuie sa-i trimit mesajul.
Tipul de serviciu de transport de care nevoie o aplicaie de reea se stabilete dac
se ine cont de:
Pierderea datelor. Unele aplicaii (ex. video) pot accepta pierderea unor
pachete, alte aplicaii (ex. transfer de fiiere) necesit un transport al
datelor sigur de 100%.
Restricii de timp. Unele aplicaii (ex. telefonie prin Internet, jocuri
interactive) pentru a fi eficiente necesit ntrzieri ct se poate de mici.
Lrgimea de band. Unele aplicaii (ex. multimedia) ca s fie eficiente au nevoie de
un minim specificat, altele (aplicaii elastice) se adapteaz la lrgimea de band
care li se ofer.
Servicii Internet
Cele mai populare servicii Internet sunt urmtoarele:
http, pentru publicarea i citirea documentelor (provine de la Hypertext Transfer
Protocol); pop, pentru recepionarea mesajelor electronice (provine de la Post Office
Protocol);
ftp, pentru transferul fiierelor de la un calculator la altul; poate fi anonim sau protejat
prin parol (provine de la File Transfer Protocol);
telnet, pentru deschiderea sesiunilor de lucru de pe calculatoarele aflate la distan;
irc, pentru mesagerie de texte n timp real (provine de la Internet Relay Chat);
smtp, pentru trimiterea mesajelor electronice (provine de la Simple Mail Transport
Protocol).
Fiecare serviciu Internet este implementat ntr-un server de Internet de ctre un program
dedicat, cunoscut sub denumirea generic de daemon. Aceste programe asociate
protocoalelor ruleaz n fundal (n englez background) i ateapt s rspund n urma
unei solicitri din exterior. Browserele Web sunt aplicaii care ruleaz n calculatorul personal
al utilizatorului (pe partea de aplicaie Client n Internet) pentru a asigura interfaa grafic
interactiv. Printr-un browser se realizeaz diverse operaii precum cutarea, gsirea i
afiarea/prezentarea documentelor de text, a sunetelor, animaiilor i altor resurse
multimedia din Web. n prezent numeroase servicii de Internet pot fi accesate prin
intermediului browserelor de Web.
Serviciul WEB
Serviciul Web se bazeaz pe protocolul HTTP de pe nivelul aplicaiei. Clientul este browserul care cere, primete i
afieaz/prezint obiectele Web. Serverul este serverul de Web care trimite obiectele ca rspuns la cereri. O
schem ce descrie acest serviciu este prezentat n figura de mai jos. Dou maini diferite, un PC i un Mac, ce
ruleaz browserele Internet Explorer si, respectiv, Mozzila, sunt conectate la Internet. Browserele emit cereri http.
La Internet mai este conectat o alta main ce ruleaz ca Server Web i transmite rspunsurile http la cererile
primite.
HTTP utilizeaz serviciul de transport TCP i se realizeaz astfel: Clienii iniiaz o conexiune
TCP (creeaz un socket) cu serverul pe portul 80.Serverul accept conexiunea TCP de la client.
Mesajele http (mesajele protocolului nivelului aplicaiei) sunt schimbate ntre browser (client
http) i serverul de Web (server http). Conexiunea TCP se nchide.
Exemplu HTTP
Trebuie reinut c HTTP este un protocol fr stare. Serverul nu pstreaz nici o informaie despre cererile mai vechi ale clienilor.
Interaciunea Utilizator - Server de Web. Exist dou moduri prin care utilizatorul poate interaciona cu serverul de Web, prin
autentificarea utilizatorului fa de server i prin creare de cookies de ctre server pe maina utilizatorului.
Autentificare. Scopul autentificrii este controlul accesului utilizatorilor la serverul de documente Web. HTTP este un protocol
fr stare, de aceea utilizatorul trebuie s prezinte autorizaia de acces la fiecare cerere. Autorizaia de acces este specificat prin
numele utilizatorului i parola. Dac nu se prezint nici o autorizaie din partea clientului, serverul refuz accesul i rspunde cu
mesaj de eroare. Procesul de autentificare este urmtorul:
Cookies. Cookie reprezint un fragment de text pe care un server de Web l poate stoca pe hard discul mainii unui utilizator.
Cookies permit unui site web s stocheze informaii pe maina unui utilizator pentru ca mai trziu s o poat obine. Aceste
fragmente de informaii sunt identificate prin perechea nume-valoare (ex. ID-Utilizator DG10098JK). Nu exist nici o limit a
numrului de perechi nume-valoare ce pot fi stocate de ctre un site pe o main a unui utilizator.
Procesul de stocare cookies este urmtorul: 1. Cnd tiprii o adres URL a unui site de web, browserul caut pe maina dvs. un
fiier cookie pe care acest site l-a pus. 2. Dac este gsit un astfel de fiier, browserul va trimite serverului de Web toate datele
perechii nume-valoare mpreun cu cererea de pagin URL. 3. Serverul de Web primete aceste date despre cookie i cererea unei
pagini web. Dac primete i perechea nume-valoare, site-ul de web poate folosi aceste date. Dac nu primete perechea nume-
valoare, site-ul de web tie c nu ai mai fost vizitator pentru acel site. n acest caz, serverul creeaz un nou ID pentru dvs. n baza
sa de date i apoi trimite ctre maina dvs. perechea nume-valoare n headerul paginii de Web solicitate. 4. Maina dvs. stocheaz
aceste perechi nume-valoare pe hard disc. 5. Serverul de Web poate modifica perechile nume-valoare ori de cte ori vizitai site-ul
prin solicitarea unei pagini. Cookies permit site-urilor s stocheze informaii de stare. Astfel, site-urile pot stabili cu precizie ci
utilizatori viziteaz site-ul, ci sunt vizitatori noi, ci sunt vizitatori care revin, ct de des revine un vizitator, etc. Site-urile pot
identifica preferinele unui utilizator astfel nct acesta s fie personalizat n funcie de vizitator.