Sunteți pe pagina 1din 3

Luceafarul

de Mihai Eminescu
-Tema si viziunea despre lume-

Poemul Luceafarul a fost publicat pentru prima data in Almanahul
Societatii Academice Social literare Romania Juna din Viena, in 1883.Ulterior
poemul apare in editia Principes ingrijita de Titu Maiorescu.
Din punctul de vedere al curentului cultural caruia i se circumscrie,
Luceafarul este o creatie romantica, in primul rand datorita surseu de
inspiratie. La baza poemului se afla in primul rand sursele folclorice, doua
basme Fata in gradina de aur si Fecioara fara corp culese de Richard
Kunisch si mitul Zburatorului. Existenta unei surse filozofice este dovedita de
marturisirea lui Eminescu ca intentia sa a fost sa infatiseze o drama a geniului
insingurat si nefericit. Pentru acesta, el a asimilat teoria lui Schopenhauer
despre antinomiile dintre omul de geniu si omul comun pe care le transforma
in simboluri lirice.
Poezia Luceafarul de Mihai Eminescu este o creatie romantica si pentru
ca in cadrul ei regula clasica a puritatii genurilor este anulata: desi are un fir
epic, personaje si o voce narativa, schimburi de replici care ii confera caracter
dramatic, in aceasta poezie este predominant lirismul regasit la nivelul
replicilor.In consecinta, Luceafarul poate fi considerat un poem liric, schema
epica fiind doar cadrul, iar intamplarile si personajele sunt de fapt simboluri
lirice, metafore ce sintetizeaza diferite idei filozofice. Interferenta de genuri
caracteristica romantismului confera poeziei o mare profunzime si posibilitati
multiple de interpretare: poveste fantastica de iubire, alegorie pe tema
geniului, poezie de viziune simbolica.
Luceafarul are doua teme iubirea si geniul dublate despre o viziune
romantica asupra lumii.O idee relevanta pentru cele doua teme este aceea ca
geniul isi doreste sa cunoasca iubirea si tinde spre aceasta. Ideea se reflecta in
tabloul 1, in secventa in care Luceafarul decide sa renunte la conditia de
nemuritor pentru o axa de iubire. La solicitarea fetei de a deveni muritor el
raspunde: Tu-mi ceri chiar nemurirea mea/In schimb pe-o sarutare/Dar voi sa
stii asemenea/Cat te iubesc de tare. Da, ma voi nste din pacat/Privind o alta
lege/Cu vesnicia sunt bogat/ si voi sa ma dezlege. De asemenea tema geniului
se reflecta in monologul demiurgului din tabloul al 3-lea. El defineste conditia
geniului prin antiteza cu omul comun.
Incipitul poemului sta sub semnul basmului, si aminteste de formula
initiala a acestuia, avand rolul de a crea cadrul fabulos si perspectiva temporala
de natura mitica. Adverbul odata sugereaza timpul nedeterminat al
genezelor, acel illo tempore in care orice intamplare capata importanta unui
act fundamental. Comparatiile ca-n povesti si ca niciodata dovedesc
unicitatea devenind si o trasatura a fetei de imparat, caracteristica ce reiese din
primele doua strofe prin superlativul popular prea frumoasa, sintagma una
la parinti, dar mai ales prin comparatia ampla: cum e fecioara intre sfinti si
luna intre stele. Spatiul si decorul poemului sunt de tipul celor din basme.
Decorul este abstract, pustiu si se intinde intre cuprinsul cerului in care se vede
decat austrul singuratic si intinderea marii. Fereastra dinspre care fata priveste
spre Luceafar este simbol al deschiderii si sugereaza posibilitatea evadarii din
spatiul limitat al palatului spre spatiu infinit al universului cosmic. De
asemenea, acest prim tablou contureaza un portret romantic al fetei visatoare
prin pozitia nostalgica a capului sprijinit in maini, stand cu coatele pe pervaz,
contempland intinderea marii si a cerului. Aceasta stare de reverie, vaga la
inceput, naste un obiect al visarii care devine treptat realitate, strabatandu-se
astfel calea de la imaginarul oniric la existentul obiectiv. Ogilnda din odaia fetei
este un simbol romantic care permite dilatarea fiintei.
Tabloul al doilea se desfasoara in planul uman-terestru si prezinta
povestea de dragoste dintre Catalina si Catalin.Cele doua nume derivate unul
din celalalt isi dovedesc compatibilitatea dintre cele doua fiinte.Catalina are
foarte multe din atributele fetei de imparat ceea ce demonstreaza ca e una si
aceeasi persoana.Personajul nou introdus in acest tablou este Catalin, fiinta
umana construita in antiteza cu Luceafarul. Catalin este un copil din flori, in
opozitie cu Luceafarul care de fiecare data isi mentioneaza originea. Lui ii
apartine incercarea de a o cuceri pe Catalina si are aparenta de Cupidon a
tuturor indragostitilor reali. si-n treacat o cuprinse lin/intr-un ungher
degraba.
Tabloul al treilea se desfasoara in planul universal cosmic si urmareste
calatoria lui Hyperion la Demiurg si dialogul cu acesta. Calatoria spre acesta
este o calatorie in sens invers evolutiei lumii, o calatorie spre haosul initial
acolo unde isi afla locul Demiurgul. In rugamintea Luceafarului se regasesc
apelative specifice enei rugaciuni crestine, dar aceasta nu are rolul decat de a
sugera ca Luceafarul nu isi cunoaste adevarata conditie. El cere o alta soarta,
cea de muritor in schimbul unei ore de iubire. Strofa finala evidentiaza
omniscienta demiurgica: ,, si pentru cine vrei sa mori ?, acesta este un indemn
de intoarcere spre pamantul ratacitor fiind argumentul forte al Demmiurgului.
Tabloul al patrulea se desfasoara in ambele planuri: atat in planul uman-
terestru, cat si in cel universal-cosmic. In finalul poeziei, Luceafarul se
adreseaza fetei cu apelativul chip de lut, dovedind ca a realizat ca aceasta
este o fiinta obisnuita, avand un caracter inferior. Cu toate acestea finalul
poemului dovedeste in mare parte un lucru paradoxal, asa cum observa si
Constantin Noica, acela al salvarii imaginii de geniu a Luceafarului prin
hotararea fetei.
In opinia mea, tema si viziunea despre lume in poezia Luceafarul
surprinde conditia omului de geniu, dar in egala masura ilustreaza conceptia lui
Eminescu despre forta oniricului.
In concluzie poemul Luceafarul este o sinteza a creatiei eminesciene in
masura in care surprinde teme, motive si imagini poetice cu care poetul
opereaza si in alte creatii.