Sunteți pe pagina 1din 2

"Cealalta Ancuta" evoca o alta poveste de dragoste din vremuri apuse, mult mai p

line de evenimente decat cele ale timpului narativ. Naratorul este, de data acea
sta, mesterul Ienache coropcarul. "Iernile pe atunci erau mai tari", spune acest
a, figurand imprecis timpul evenimential, completandu-1 apoi cu detalii de atmos
fera a vremurilor. Deschiderea spatiului c8i958ck92gbk narativ incepe prin preze
ntarea oamenilor de altadata, din "vremea veche", diferiti de cei din timpul pov
estirii, cand prin targuri nu mai erau atatia "venetici", cu atatea dughene noi,
incat coropcarii, vanzatorii ambulanti de maruntisuri, erau tinuti la mare cins
te. Boierii daruiau mai mult pe vremea aceea, un ban intreg de aur, nu doar un b
anut, vreun "graitar" lipsit de valoare. Ba chiar existau monahi drepti, unde pa
nerele cu provizii se ridicau direct pe ziduri, cu ajutorul franghiilor si al sc
ripetilor. Iar Domnul era atat de respectat, incat, in momentul in care iesea, t
oata lumea se inchina in jurul sau, "cu dosu-n sus si cu fruntea-n pulbere." Cor
opcarul are un singur defect: acela de a trage din tutun, trebuind, din cand in
cand, sa intrerupa povestea si sa-si curete luleaua, pentru ca, observa el cu ir
onie, Satana atata treaba avea, sa i-o infunde. Povestirea lui incepe cu o intri
ga erotica, evocand intamplari dramatice de pe ulitele lasului si din apropierea
turnului Golia, in care personaj principal este Todirita Catana, razes "nebun s
i nemernic", indragostit de o fata de boier, duduca Varvara, cu care incearca sa
fuga in lume. Personajului-martor ii apare ca o vedenie de om, "intru adevar om
nalt si voinic - subtire in mijloc, lat in spate. Avea mustati balai si ochi ne
gri si se uita fudul in juru-i." Todirita fusese prins dupa "munca si batalie" d
e oamenii stapanirii, fiind batut "peste falci cum se cuvine". La eveniment asis
ta o multime de lume: "Apoi dupa roata de arnauti s-a luat mahalaua ca dupa o la
ie, cu colbi si cani, cu muieri si prunci." Pentru indrazneala si vitejia in lup
ta cu arnautii, Todirita Catana este considerat un "zalud", apreciere confirmata
si de modul senzational in care ; evadeaza din temutul turn al Goliei, rozand c
u dintii funia cu care fusese legat, coborand cu ea pe zidul inalt, apoi fugind
pe drumuri necunoscute, spre marea ciuda a arnautilor care nu-i dau de urma. Ca
in romanele de capa si spada, intalnirea dintre razas si Ienache coropcarul are
loc din nou pe drumurile din preajma hanului in care patrona "cealalta Ancuta",
toti trei punand la cale o inspirata intriga prin care cei doi iubiti sa scape d
e amenintari cumplite (duduca Varvara sa ajunga la manastirea Agapia, iar Todiri
ta Catana la supliciul final prin buzduganul domnesc).
in aceasta actiune concentrata si tensionata, naratorul gaseste timp sa alcatuia
sca si portrete semnificative: "Ancuta de altadata era muiere frumoasa, ca si ac
easta de-acum. Cata la el cu ochii mari si-i luceau in ei doua faclii mititele.
Razasul s-a uitat lung la dansa, apoi si-a lepadat pe o laita pistoalele si iata
ganul...". Ancuta de altadata este o varianta a Ancutei din timpul povestilor de
la han, o copie perfecta, iar apropierea lor conexeaza cele doua praguri tempor
ale ale povestirii, timpul istoriei si timpul naratiunii. intamplarile se precip
ita: Costea Caruntu, seful arnautilor, care insoteste si radvanul Varvarei in dr
um spre manastire, vrea sa-1 prinda pe Todirita Catana si poposeste pentru scurt
timp la han, prilej de a mima un festin: "Si-ntr-un sfert de ceas, cat au mai s
tat acolo oamenii stapanirii, lelea Ancuta m-a coborat cu dansa in pivnita s-am
scos amandoi la luna cofe cu vin." Jupan Costea Caruntu se arata insa credul si
cade in subtila cursa intinsa de cealalta Ancuta, care il sfatuieste sa treaca a
pa Moldovei pe un pod umblator pe la Timisesti. Fiind prea multi, trec cu podul
mai intai fata si arnautul, grosul insotitorilor ramanand pe celalalt mal, fapt
tocmai potrivit ca Todirita Catana sa-i lege fedeles pe paznici si jsa fuga cu d
uduca Varvara in tari straine. in zadar au strigat in noapte cei ramasi pe malul
celalalt, numai Ancuta asculta "cu incordare, si-i sticlea luna in ochi". Abia
dimineata, cand satenii de la Timisesti aduc podul la celalalt mal, se dezleaga
misterul: "Am gasit intr-o saica pe mosneag legat. Si-n cealalta saica pe jupan
Costea, strans in funii pana la sange, cu calus de rasina-n gura. Cand l-am slob
ozit din funii si i-am dat afara calusul, a inceput a se pravali intr-o parte si
-ntr-alta tehui si si-a stupit in prund dintii de dinainte amestecati cu sange i
nchegat."
"Cealalta Ancuta" este astfel tot o povestire cu final deschis, misterul intampl
arii de la Timisesti ramanand nedezlegat, naratorul avand numai o vaga banuiala
ca iscusita isprava ar fi fost opera legendarei Ancute.