1

INTRODUCERE IN PSIHOLOGIE - TEMA 4

PERCEPIILE; RELATIA PERCEPTIEI CU ALTE PROCESE PSIHICE
Perceptia consta intr-o cunoastere a obiectelor si fenomenelor in integralitatea lor si
in momentul n care, ele acioneaz asupra organelor senzoriale (aici si acum). Spre
deosebire de senzatie, care reda o insusire izolata a unui obiect, perceptia realizeaza o
impresie globala, o cunoastere a obiectelor in intregime, in unitatea lor reala.
Din punct de vedere neurofiziologic, la baza formrii unei imagini perceptive st
activitatea zonelor asociativ-integrative ale analizatorilor i interaciunea dintre diverii
analizatori. n funcie de specificul mecanismului care le realizeaz, vom distinge astfel
imagini perceptive monomodale (cuprinznd informaia extras i prelucrat de ctre un
singur analizator) i imagini perceptive plurimodale (cuprinznd informaia extras i
prelucrat de mai muli analizatori). Perceperea unuia i aceluiai obiect prin mai muli
analizatori este, evident, mai eficient dect perceperea prin intermediul unui singur
analizator. Datorit specializrii funcionale relativ nguste, fiecare analizator poate s
reflecte realitatea doar fragmentar, unilateral. Orice obiect concret, orict ar prea de
simplu, posed o multitudine de aspecte, nsuiri i relaii, care nu pot fi surprinse in
ansamblul lor, de ctre un singur analizator. Diversificarea analizatorilor a fost impus n
cursul evoluiei, de necesitatea cuprinderii unei game mai ntinse de nsuiri i laturi ale
realitii obiective, pentru o mai bun adaptare la influenele ei.
Percepiile sunt definite ca fiind: procese senzoriale complexe i totodat imagini
primare, coninnd totalitatea informaiilor despre nsuirile concrete ale obiectelor i
fenomenelor n condiiile aciunii directe a acestora asupra analizatorilor.

Percepia constituie un nivel superior de prelucrare si integrare a informaiei despre
lumea extern. Astfel, prin percepie se nelege ansamblul de mecanisme i procese ce
determin contientizarea de ctre individ a lumii i a mediului nconjurtor pe baza
informaiilor primite prin intermediul simurilor.

Caracteristicile imaginii perceptive; Elementele cu rol n percepie
Ca i senzaiile, percepia se finalizeaz n plan subiectiv printr-o imagine.
Imaginea perceptiv se aseamn, dar se i deosebete de cea senzorial. Se aseamn
prin faptul c ea conine informaii despre nsuirile concret intuitive. La fel ca i
imaginea senzorial, este o imagine primar, care se realizeaz aici i acum, n
condiiile aciunii stimulilor i obiectelor asupra organelor de sim. Se deosebeste, prin
faptul c imaginea perceptiv este bogat n coninut, este relaionat cu contextul i este
semnificativ. n cazul imaginii perceptive primeaz valoarea ei cognitiv i mai puin
aspecte cum ar fi intensitatea sau tonalitatea afectiv.
Durata - Imaginea perceptiv dureaz n mod normal, atta timp ct obiectul
se afl n cmpul perceptiv.
Imaginea perceptiv dispune de atributul vizualizrii. Astfel, n condiiile n
care informaia parvine pe alte canale dect cel vizual, se constat tendina de a
transpune informaia ntr-o imagine vizual.
Imaginea perceptiv are i atributul verbalizrii. Cuvntul joac un rol foarte
important n percepie. Pe de o parte, cuvntul este un integrator verbal, ntruct prin
2
cuvnt sunt denumite experienele perceptive. Pe de alt parte, cuvntul are i o funcie
reglatorie. Prin cuvnt percepia poate fi dirijat, coordonat, mai ales n cazul
observaiei.
1. Percepiile spaiale - sunt de mai multe tipuri, obiectele existente n spaiu
avnd mrime, form, tridimensionalitat, fiind percepute asadar, n diferite planuri:
profunzime/adancime sau inaltime. Caracteristicile spaiale ale obiectelor sunt
semnalizate prin mecanisme perceptive foarte complexe i relativ distincte.
Percepia de spaiu se refer si la aprecierea distanei la care se afl obiectele
intre ele, dar si fata de un anumit reper. Teoria genetic scoate n eviden argumente n
favoarea rolului important al ncercrilor i erorilor (al invatarii si experientei
individului) n cresterea preciziei de apreciere a distanelor. Perceperea poziiei ca
forma a perceptiei spatiale este in functie de pozitia obiectului (sau a propriului corp)
fata de verticala gravitaional, perpendiculara pe un plan orizontal.
Percepand corect forma obiectelor, le putem recunoaste. Apreciem de
asemenea si distanta la care se afla obiectele fata de noi: fara o asemenea evaluare nu le-
am putea manui. De altfel, imaginile se formeaza pe retina, de aceea orbii din nastere,
dupa operatia care le da vazul, au impresia ca toate obiectele le ating ochii.

Exista experiente care atesta dificultati in aprecierea distantelor, prezente la copii in primii 2-3
ani. Chiar copilul, dupa 6-7 luni, cand incepe sa mearga in 4 labe, si el se opreste la marginea mesei pe
care e lasat. Toti percep un pericol. De fapt, este un reflex innascut, neconditionat, adaptat la impresii
implicate in perceptia adancimii. Dar este o mare distanta de la aceasta reactie reflexa pana la ideea
de spatiu" care, in mod cert, se formeaza de-a lungul mai multor ani. Fiindca reflexele absolute sunt
reactii automate, neconstientizate. Puii de gaina, la putina vreme dupa iesirea lor din ou, daca sunt
asezati pe un scaun, se deplaseaza in toate directiile, dar se opresc la marginea scaunului si nu cad.
Experienta a decurs cu aceleasi rezultate si in cazul mieilor nou-nascuti, al puilor de capra, pisica si
maimuta. Dificultatile celor orbi din nastere care, printr-o operatie, capata vederea sunt foarte mari
atat in ce priveste recunoasterea obiectelor, cat si in aprecierea distantelor la care se afla. Trecerea de
la gama senzatiilor tactile la cea a senzatiilor vizuale este foarte complicata. Ea ar fi mult mai facila,
daca ar exista numeroase categorii si concepte innascute, asa cum continua sa sustina unii filosofi, in
detrimentul experientei personale dobandite.

2. Percepiile temporale constau din aprecierea duratei i a schimbrii
momentelor activitilor umane. Percepia timpului are n vedere mai multe aspecte
printre care: perceperea unor excitani ca fiind succesivi n cazul cnd succesiunea lor
este foarte rapid, aprecierea duratei, att a unui fenomen continuu ct i a intervalului
ntre momentele de apariie a dou evenimente. Percepia timpului este imediat (la o
durata a evenimentului de max. 2 secunde), dar avem de-a face si cu perceptia timpului
fizic-cosmic si biologic (spre deosebire de acestea, timpul psihic e reversibil).
Experientele arata ca intervalele foarte scurte sunt supraestimate, iar cele lungi -
subestimate. Un interval plin de stimuli discontinui pare mai lung decat unul vid, de
aceeasi durata. Aprecierea duratelor mai lungi, variaza in functie de mai multi factori.
Mai intai, ea depinde de natura activitatii desfasurate. Cu cat o activitate e mai intensa,
mai complexa, mai plcut, cu atat durata ei pare mai scurta.
Intervin n plus afectivitatea i motivatia. Cand o activitate ne intereseaza, timpul pare a
trece repede. Invers, cand o conferinta ne plictiseste, ea ne pare a fi fara sfarsit.
Dimpotriva, cand munca prezenta nu ne absoarbe si am dori sa se termine mai repede,
timpul se dilata fara masura.
Vrsta influenteaza si ea aprecierea timpului. La batranete, duratele mai lungi
de o zi par mult mai scurte decat in tinerete. Pe de o parte, fiindca ritmul activitatilor
vitale se incetineste (or, comparativ cu ele, apreciem cantitatea de timp scursa), pe de
3
alta, pentru ca termenul principal de comparatie a duratei - numarul anilor parcursi - e
mult mai mare. Un an inseamna mult mai putin comparativ cu 60 decat comparativ cu
20. Consumul de medicamente si indeosebi utilizarea drogurilor, pot modifica perceptia
timpului.
La nivelul organismului exist unele regularitati ale proceselor fiziologice
numite bioritmuri, cele mai multe fiind legate de ritmul circadian (alternanta zi-noapte).
Este periodica nevoia de apa, de hrana, de somn; in relatie cu ea, exista un bioritm al
secretiei de bila, al cresterii nivelului calciului in sange s.a. In aprecierea duratelor foarte
lungi (de luni si ani de zile), ne ajuta reperele sociale, sarbatorile, evenimentele sociale
si, desigur, calendarul.

3. Percepia micrilor se refer pe de o parte la percepia propriilor micri, iar
pe de alta, la aceea a micrilor obiectelor exterioare. Miscarea constituie o schimbare de
pozitie in spatiu a unui obiect intr-un anumit timp (aceasta referindu-se la modificarile
de natura mecanica).
Perceptia miscarii intervine in doua situatii:
a) cand urmarim cu ochii obiectul in miscare ; in acest caz, imaginea pe retina e
fixa, dar senzatiile kinestezice provocate de miscarea ochilor ne dau informatiile
corespunzatoare;
b) ochii sunt imobili, dar imaginea corpului respectiv se deplaseaza pe retina.
O situatie speciala intalnim in cazul cinematografului, unde se perinda o serie de
imagini statice, la intervale foarte mici (1/25 dintr-o secunda), in mod succesiv si coerent
(imaginile reprezinta fazele unei miscari). Aici intervine persistenta senzoriala, care
asigura continuitatea imaginilor permitand intretinerea unei iluzii a miscarii.
Percepia micrii presupune sesizarea schimbrii de poziie n spaiu a unui obiect,
fiinta, etc. (Atunci cand reperele micrii lipsesc, apare iluzia perceptiva).
Percepia propriilor micri este condiia de baz pentru conducerea aciunilor n
orice activitate i se refer la:
- aprecierea micrilor corpului sau segmentelor corpului;
- aprecierea micrilor corpului n ansamblu;
- aprecierea micrilor corpului n raport cu mediul nconjurtor.
Percepia micrilor obiectelor exterioare este necesar n vederea conducerii
propriei activiti, a coordonrii aciunilor personale n cadrul celor colective i
sincronizarea cu acestea i pentru operarea cu obiecte aflate n micare.

Fazele procesului perceptiv
n condiiile percepiei cotidiene, avem impresia ca percepia se realizeaz automat
i instantaneu, de ndat ce stimulul acioneaz asupra unui analizator sau a altuia. n
realitate, procesul perceptiv este unul de desfurare fazic, avnd urmtoarele faze:
detecia, discriminarea, identificarea i recunoastera/categorizarea.
1) detecia, faz n care subiectul constat prezena sau absena stimulului;
2) discriminarea, adic deosebirea unui anumit obiect de celelalte, urmat de
formarea propriu-zis a imaginii perceptive;
3) identificarea, care vizeaz fie dou obiecte percepute simultan, fie raportarea
unui obiect la imaginea sa pstrat n memorie;
4) recunoaterea i categorizarea, constnd n includerea obiectului perceput ntr-o
anumit clas de obiecte percepute anterior.
n ceea ce privete volumul percepiei (mai ales a celei vizuale), cercetrile indic
un numr de 7 (+,- 2) elemente percepute dup o scurt expunere a acestora, observaiei
subiectului.
4
Complexitatea perceptiei. Identificarea si discriminarea ca faze ale perceptiei sunt
posibile numai datorita interventiei unor numeroase procese psihice. Asa cum s-a
mentionat anterior, senzatiile interactioneaza. Unii psihologi au formulat legea fuziunii
senzoriale (senzatiile produse simultan, tind sa se contopeasca). Lor li se adauga multe
reprezentari formate in experienta noastra anterioara. Acestea contribuie la imbogatirea
perceptiei, la multiplicarea detaliilor si la claritatea ei. Dei este indisolubil legata de
gandire, perceptia nu constituie o cunoastere aprofundata. Numai continuarea analizei si
comparatiilor permite gandirii sa dezvaluie esentialul in spatele aparentelor, care ocupa
primul plan in cunoasterea perceptiva. In schimb, aceasta cunoastere elementara este
suficienta si foarte necesara pentru reglarea actiunilor imediate. Fara o perceptie clara n-
am nimeri clanta usii, nu ne-am putea innoda sireturile la pantofi etc.
Folosindu-se un aparat extrem de sensibil pentru inregistrarea contractiilor
musculare (miograf), se constata in timpul perceptiei de pilda, a miscarii unui fierastrau,
simultan apar usoare contractii musculare, similare celor prezente in timpul manuirii
concrete a acestuia.

Observaia ca activitate perceptiv

Spiritul de observaie este aptitudinea de a sesiza rapid, uor i precis nsuiri
ascunse dar semnificative pentru om. Observaia ca activitate perceptiv se desfoar
intenionat, este ntotdeauna orientat spre un scop, este organizat, condus sistematic,
contient i voluntar.

Observaia - activitate perceptiv intenionat, orientat spre un scop, reglat prin
cunotine generale, organizat i condus sistematic, contient i voluntar (limbajul
poate functiona ca mediator).

Relatia perceptiei cu alte procese psihice
Senzaiile sunt importante pentru existena i activitatea uman deoarece
informeaz organismul despre variaiile care se produc n circumstanele mediului
nconjurtor, cu condiia ca aceste variaii s fie importante, asigur adaptarea
organismului la variaiile mediului nconjurtor, semnalizeaz dezechilibrele interioare i
orienteaz i controleaz benefic, conduitele actuale ale individului. Cu ajutorul lor, sunt
selectate din mediul extern sau intern acele informaii ce sunt n acord cu necesitile
actuale ale omului.
Ca i senzaiile, percepia are o funcie informaional, dar care este mai
complex, prin intermediul creia, ne asigur o informare asupra nsuirilor complexe,
ale lumii nconjurtoare. Percepia are i o funcie adaptativ reglatorie, prin care
ndeplinete roluri majore n adaptarea organismului la mediu i n activiti complexe
ale omului (scrisul, cititul, manipulare unor vehicule sau instalaii complexe etc.). St.
Tudos subliniaz de asemenea importana pe care o au activitile perceptive, ca baza
pentru conduitele umane, asigurnd orientarea n mediul ambiant, selecia stimulilor utili
i evitarea celor nocivi, etc. Fr percepie prealabil nu va fi posibil a nva, vorbi,
memora, comunica, etc. Percepia permite a lua cunotin cu mediul i de interaciunea
cu el sau de a aciona asupra lui (Steri,1998, citat de Zlate).

Motivatia poate sa influenteze perceptia. Intr-un studiu efectuat de catre Gilchrist
si Nesburg, in 1952, subiectilor li s-a cerut sa apreieze stralucirea culorilor din niste
imagini. Subiecii care nu mancasera de patru ore au afirmat ca imaginile ce reprezentau
5
mancare si bautura erau mult mai stralucitoare decat alte imagini si, de asemenea, mai
stralucitoare decat Ie considerasera cand nu erau flamanzi. Se pare ca nevoia de hrana le-
a influentat perceptia.

Emotia. Unele studii au aratat ca si emotiile pot influenta perceptia. Un studiu
efectuat de catre Solley si Haigh, in 1958, a avut ca subiect anticiparea unui eveniment
emotionant pentru copii Craciunul.Copiilor Ii s-a cerut sa-I deseneze pe Mos Craciun in
saptamanile premergatoare Craciunului si in saptamanile ulterioare. Pe masura ce se
apropia Craciunul, desenele deveneau din ce in ce mai mari si numarul cadourilor din
jurul Mosului crestea, Dupa Craciun, cadourile au disparut si desenele cu Mos Craciun
au devenit mai mici. Un alt studiu, efectuat de catre Erikson, in 1951, a aratat ca per-
soanele foarte agresive sunt mai predispuse sa interpreteze stimulii echivoci ca fiind
agresivi. EI a aratat subiectilor imagini reprezentand scene echivoce. Subiectii neagresivi
erau predispusi la interpretari lipsite de agresivitate, pe cand indivizii agresivi erau
inclinati sa vada in imagini evenimente violente, fie intamplandu-se, fie pe cale sa se
intample montajul lor perceptiv spre violenta era mai puternic decat al celorlalti.

Valorile n care credem ne pot influenta perceptia. O serie de studii efectuate de
catre Postman, Bruner si McGuiness, in 1946, au investigat pragul de recunoastere a
cuvantului, care reprezinta intervalul minim de timp necesar unui subiect pentru a
recunoaste un cuvant. Ei au constatat ca pragurile subiectilor erau mai joase pentru
cuvintele placute sau foarte apreciate (de exemplu "pace"), decat pentru cuvintele
neplacute sau "tabu". Cu alte cuvinte, subiectii erau predispusi la o recunoastere mai
rapida a cuvintelor placute. Cercetatorii au interpretat acest lucru ca fiind un tip de
aprare perceptiv, ideea fiind ca sistemul perceptiv tinde sa ne apere impotriva
cuvintelor care ne deranjeaza sau ne repugna.

Perceptia subliminala este cea ale carei efecte se fac resimtite, desi excitantii
care o produc se afla sub pragul senzorial, fie cel de intensitate, fie cel referitor la timpul
de expunere (expunerea dureaza prea putin timp pentru ca stimulul sa fie sesizat).

Prima semnalare a perceptiei subliminale a fost realizata de Vicary, in 1957. In pauza unui
film, se proiecta o reclama care recomanda publicului sa cumpere pop-corn. Vicary a introdus pe
film si un mesaj : beti Coca-Cola", care dura insa prea putin pentru a fi receptat in mod constient.
Cei care plecau de la film aveau ambele posibilitati: sa cumpere floricele sau Coca-Cola. Or el a
inregistrat mult mai multe achizitii de Coca-Cola decat de floricele. Deci perceptia subliminala si-ar
fi facut efectul. Atunci s-a pus problema, daca oamenii ar putea fi manipulati prin indicatii
subliminale. De fapt, experienta lui Vicary era neconcludenta. Ea a avut loc vara si caldura te dirija
mult mai verosimil catre o bautura, decat spre floricele. Apoi, cum acestea erau sarate, chiar si cei
ce le cumparau luau si Coca-Cola pentru a-si astampara setea.

Evaluarea fizionomiilor persoanelor cunoscute, poarta o amprenta afectiva
subliniind relaia percepiei cu afectivitatea. O observatie cotidiana confirma aceasta
constatare. Cand aparem in fata unui cunoscut care este luat prin surprindere, pe
fizionomia lui observam in prima fractiune de secunda o expresie bucuroasa sau
contrariata, in functie de sentimentele pe care el le are (in mod sincer) fata de noi: e
momentul perceptiei subliminale. Imediat ce devine constient de identitatea noastra, pe
fata i se asterne expresia amabila - ceruta de politete - dar care nu spune nimic despre
atitudinea sa reala.


6
Directivitatea auzului. Ascultarea dihotomic. Cherry (1953) a elaborat o metoda de
laborator pentru studiul ascultrii dihotomice: subiectii, purtand casti, ascultau doua mesaje
diferite in acelsi timp - cate unul in fiecare ureche. Li s-a cerut sa acorde atentie unui mesaj in
defavoarea celuilalt. Pentru a fi sigur ca subiectii i vor respecta sarcina de lucru,
cercetatorul a utilizat o tehnica de mascare, in care subiectii trebuiau sa repete cu voce tare
ceea ce auzeau. Astfel, psihologul a reusit sa verifice daca subiectii erau atenti la mesajul care
le fusese indicat. Cherry a constatat ca, dupa indeplinirea sarcinii, subiectii nu stiau mare lucru
despre informatia primita in cealalta ureche. Ei putea identifica niste caracteristici fizice ale
sunetului, precum faptul ca fusese o voce umana sau daca vocea era de barbat sau de femeie,
dar nu mai mult. In mod cert, subiectii nu stiau nimic despre continutul semantic al mesajului pe
care nu il ascultasera.

Obiect si fond in perceptie. Forma obiectelor din jur ne permite identificarea lor.
Recunoasterea necesita o distinctie intre obiect si ambianta in care se afla. in psihologie
(ca si in pictura), se vorbeste de obiect si fond. Cand percepem ceva, nu sesizam totul cu
aceeasi claritate. Distinctia dintre obiect si fondul perceptiei este influentata atat de
cauze obiective cat si de cauze subiective.
Cauzele obiective:
a) Diferentele nete intre un obiect si altele inconjuratoare ; acestea se pot reliefa
prin conturarea precisa a limitelor, prin forma pregnanta a unui corp, sau prin deosebiri
mari in ceea ce priveste coloritul. Contrastul de culoare e menit sa ne atraga atentia cu
usurinta: o floare rosie se distinge fara dificultate, dar poate scapa neobservata, cand are
in spate o perdea tot rosie. De aceste proprietati se tine cont in confectionarea
reclamelor, care trebuie sa atraga atentia cu usurinta. Dimpotriva, in armata se iau
masuri pentru ca atat hainele soldatilor, ca si tancurile, tunurile, sa fie colorate la fel cu
mediul ambiant (kaki sau verde inchis - vara si alb - iarna), iar contururile sa fie
estompate (culorile diferite sunt aplicate neuniform, formand pete cu contururi
neregulate - camuflaj).
b) Un alt aspect obiectiv il constituie miscarea unui corp in raport cu ambianta,
mai cu seama atunci cand este brusca, neasteptata.
Cauzele subiective constau in:
a) relatiile unui obiect cu experienta noastra proprie; bagajul de reprezentari
anterioare, favorizeaza depistarea acestuia;
b) raportul dintre unele aspecte ale imaginii percepute si interesele, dorintele
noastre: mama isi distinge imediat copilul intr-o aglomeratie umana.

Exerciiu: Cte personaje vedei n figurile de mai jos?


7


Vaza lui Rubin

Constanta perceptiei
Constanta formei obiectelor. Exista aspecte ale obiectelor sau fizionomiilor
cunoscute, anumite trasaturi caracteristice, denumite indici de recunoastere". Acestia
sunt deosebit de importanti pentru lecturarea rapide a unui text, atunci cand nu exista
ragazul distingerii tuturor literelor din care se compun cuvintele. Cuvintele sunt ghicite"
mai ales pe baza primelor si ultimelor litere.
Indicii de recunoastere constituie parti importante, caracteristice ale obiectelor sau
fenomenelor, pe care noi le consideram constante, desi aspectele percepute variaza.
Constanta marimii obiectelor: consideram ca o persoana este inalta, indiferent
daca se afla la 1 metru sau la 6 metri distanta de noi, deoarece din experienta anterioara
am perceput-o ca fiind inalta.
Constanta culorii obiectelor: stim ca lampa de birou este galbena, desi in functie de
lumina din odaie, ea apare alba sau gri.

Iluziile optico-geometrice
Unele desene geometrice, cu figuri destul de simple, pot provoca perceptii eronate,
care nu corespund realitatii masurate cu echerul si compasul. Observate de multa vreme,
acestea au fost studiate si de scoala gestaltista, care si-a putut intemeia unele concluzii pe
diferite iluzii optico-geometrice.



Iluzia Muller-Lyer

Patologia perceptiei. Cel mai vulnerabil aspect al perceptiei este sentimentul
realitatii. Persoanele se misca de parca ar fi niste umbre" - spune un bolnav; obiectele
8
imi apar ca invaluite in ceata" - marturiseste un altul; altuia, totul ii pare straniu" sau
de-a dreptul ireal: parca traiesc intr-un vis". in schizofrenie, in special, detasarea de real
e puternica, senzatiile si reprezentarile bolnavului se amesteca. Totodata, apare si
fenomenul contrar: halucinatiile, in cazul carora bolnavii vad fiinte pe care nimeni nu le
vede. Alteori sunt afectate perceptiile de spatiu, de aceea bolnavii se deplaseaza greoi,
chiar in propriul lor apartament. Un bolnav vede cum totul se indeparteaza de mine si
devine mic". De asemenea, intervin uneori agnoziile" despre care s-a amintit anterior:
persoana nu recunoaste nici macar obiecte uzuale, nu stie cum sa le utilizeze.
Toate aceste tulburari grave dovedesc faptul c, perceptia este un proces extrem de
complex, presupunand o vasta sinteza, ca si implicarea a numeroase alte procese psihice.

Controversa asupra caracterului ereditar / dobandit al perceptiei

Perceptia reprezinta procesul de interpretare a informatiei pe care o primim prin
intermediul simturilor: cand primim informatii senzoriale, cum sunt mirosurile, sunetele sau
zgomotele, acestea sunt interpretate, atat constient, cat si inconstient, ceea ce ne permite sa
corelam noile informatii cu informatii pe care Ie detinem deja. Studiul caracterului ereditar
sau dobandit al perceptiei presupune determinarea gradului su de rigiditate si de stabilitate.
Unul dintre primele studii de gen a fost cel efectuat de Stratton, n 1893. Acesta a purtat,
timp de o saptamana, o lentila inversoare la un ochi (celalalt ochi fiind acoperit cu un
plasture). In primeIe zile, a avut dificultati mari de acomodare la o lume intoarsa cu susul in
jos, dar dupa un timp, s-a produs adaptarea, si nu a mai avut nici o problema. Doar cand
vedea lucruri evident imposibile (de exemplu, flacara unei lumanari indreptata in jos), isi
amintea ca vedea toate lucrurile inversate.

Modul de formare a percepiei vizuale. Lumina care patrunde in
ochi are doua caracteristici principale: luminozitatea (intensitate) si
culoarea (lungime de unda). Lucrurile extrem de diferite pe care le vedem
reprezinta rezultatul combinatiei acestor doua tipuri de informatii. Lumina
activeaza celulele sensibile din partea posterioara a ochiului, numite celule
cu conuri si celule cu bastonase, aranjate ca un fel de ecran, numit retina.
Lumina care patrunde in ochi prin pupila este focalizata pe retina prin
intermediul unei lentile, care isi ajusteaza forma, pentru a face imaginea
cat mai clara posibil. Celulele din componenta retinei reactioneaza atunci
cand lumina ajunge la ele, producand un impuls electric, care trece de-a
lungul fibrelor nervoase spre creier.

Experimente efectuate n sprijinul studierii perceptiei vizuale
Intr-un studiu al lui Kohler, efectuat in 1962, s-a investigat daca perceptia poate fi
adaptata la diferite culori. Kohler a purtat ochelari de protectie cu lentile colorate,
jumatatea stanga a fiecarei lentile fiind verde, iar jumatatea dreapta rosie. Dupa
aproximativ jumatate de ora, a incetat sa le mai observe in mod diferentiat, dar cand si-a
scos ochelarii a constatat ca, pentru un timp, i s-a parut ca vede culoarea opusa! Astfel,
lucrarile aflate in stanga campului sau vizual pareau rosiatice, in timp ce in dreapta
campului vizual totul i se parea verde, ceea ce sugereaza nu numai adaptabilitatea
perceptiei vizuale, ci si existenta unui fel de mecanism fiziologic care corecteaza vederea
si care necesita un anumit timp pentru a readuce perceptia la normal.
Totusi, se pare ca nu toate fiinele au aceasta flexibilitate a perceptiei vizuale. Intr-
un studiu al lui Hess, realizat in 1956, au fost aplicate lentile prismatice peste ochii unor
pui de gaina, ceea ce a avut ca efect o deplasare a obiectelor percepute cu aproximativ 10
9
grade fata de amplasamentul lor real. Puii nu au reusit sa nimereasca grauntele pe care
incercau sa le ciuguleasca, nici macar dupa ce au purtat lentile suficient de mult timp. Se
pare ca perceptia lor nu s-a putut adapta la noua situatie.
n alte cateva studii s-au facut cercetari cu privire la masura in care mediul
inconjurator poate afecta functiile fiziologice perceptive in sistemul vizual. Intr-un studiu
efectuat de Blakemore si Cooper, in 1966, un grup de pisoi au fost crescuti in intuneric,
cu exceptia unei perioade de timp, in care erau plasati, zilnic, intr-o "lume verticala" - un
aparat in care pisoii erau inconjurati numai de linii "verticale". In cele din urma, s-a
constatat la pisoi o adaptare perceptiva, care le-a oferit o perceptie foarte buna a
obiectelor vertica1e, cum ar fi picioarele de scaun, anulandu-le insa perceptia obiectelor
orizontale, cum ar fi o franghie intinsa in fata lor. Blakemore si-a continuat investigatiile
si, in 1984, a aratat ca aceasta adaptare are loc in sistemul vizual al pisoilor.
In 1968, Hubel si Wiesel au descoperit ca exista celule specializate, in talamus si in
cortexul vizual, care reactioneaza la linii inclinate sub diferite unghiuri. Astfel, daca un
animal priveste o linie verticala, celulele nervoase care declanseaza influxul nervos sunt
diferite fata de cazul in care priveste o linie diagonala sau orizontala. Blakemore a
constatat ca aproximativ 90% dintre celule par apte de modificari functionale, daca
animalul beneficiaza de o plaja limitata de stimuli la inceputul vietii. Aproximativ 10%
dintre celule par sa aiba functii prestabilite, dar celelalte sunt modificabile, in functie de
stimulii din mediul inconjurator.
Alte cercetri, au aratat importanta comportamentului activ in timpul perceptiei.
Intr-un studiu realizat de Held si Hein, s-a utilizat un "carusel pentru pisoi", un dispozitiv
care asigura la doi pisoi aceeasi experienta vizuala, dar in care unul se deplasa singur, iar
celalalt era transportat. Pisoii erau crescuti in intuneric, cu exceptia unei perioade de
timp, in fiecare zi, in care erau pusi in carusel. In timp ce unul dintre pisoi se plimba in
cerc, celalalt era leganat in carusel, amandoi ajungand sa vada aceleasi lucruri. Cand li s-
a testat perceptia vizuala, s-a constatat ca pisoiul activ era normal, dar pisoiul pasiv nu
parea sa discearna stimularea vizuala pe care o primea, actionand de parca ar fi fost orb,
desi, fiziologic, sistemul sau vizual parea sa functioneze normal. Deci se pare ca
dezvoltarea perceptiva corecta necesita un comportament activ.

Influentele ambientale asupra perceptiei vizuale
Influentele ambientale pot prezenta o explicatie pentru adaptabilitatea perceptiei
vizuale la oameni, in functie de mediu. Intr-un studiu efectuat de Almis si Frost, in 1973,
s-a comparat perceptia vizuala a indienilor Cree din orase1e canadiene cu cea a indienilor
cu un stil de viata traditional. Populatia urbana traia intr-un mediu occidental, avand in
jur case cu pereti verticali si strazi uniform trasate, deci intr-un mediu artificial, plin de
linii drepte, cu unghiuri drepte intre ele. Intr-un mediu occidental normal, majoritatea
liniilor sunt fie verticale, fie orizontale, liniile inclinate fiind cu totul neobisnuite.
Pe de alta parte, in stilul de viata traditional al indienilor Cree, liniile inclinate sunt
mult mai frecvente. Ei traiesc in colibe sustinute de stalpi drepti de mesteacan, in mediul
lor existand multe alte linii drepte, care nu sunt neaparat verticale sau orizontale. Annis si
Frost au constatat ca indienii Cree cu stil de viata traditional pot stabili mult mai bine
paralelismul a doua drepte decat cei din mediul urban. Indienii cu un stil de viata
occidental au obtinut rezultate foarte bune in operarea cu linii verticale sau orizontale,
dar nu si cu liniile inclinate, in timp ce indienii Cree care si-au pastrat traditia au evaluat
cu succes liniile oblice.

O alta cercetare asupra constantei dimensiunii a fost efectuata de catre Bower, In
1966, prezentand unor sugari corpuri de diferite forme, acestia confirmau recunoasterea
10
unei anumite forme prin usoare miscari laterale ale capului, care declansau un comutator
plasat in perna. Bower a antrenat sugarii sa reactioneze astfel, recompensandu-i cu o
onomatopee nostima.
Dupa ce sugarii au inceput sa reactioneze la un anumit cub, Bower a incercat sa
modifice maniera de prezentare, aratandu-le cubul sub diferite unghiuri, de la diferite
distante, sau folosind cuburi de diferite marimi, pozitionate la diferite distante. In cazul in
care constanta dimensiunii ar fi innascuta, copiii ar recunoaste cubul chiar si atunci cand
ar fi situat mai departe si ar parea mai rnic. De asemenea, el ar fi putut afla daca ei au
innascuta constanta formei, prezentandu-le acelasi obiect sub diverse unghiuri.
Bower a constatat ca pana si sugarii au o perceptie elementara a constantei marimii
si a formei, desi nu la fel de bine dezvoltata ca la adulti. Deci se pare ca exista cateva
aspecte innascute in cadrul acestui tip de perceptie, care trebuie dezvoltate, in continuare,
prin experienta. Problema care apare in studiile efectuate pe copii mici consta in faptul ca
acestia nu pot spune nimic despre ceea ce li se intampla.
Totusi, in unele cazuri, se poate deduce cate ceva din ceea ce vad nou-nascutii. n
1961, Fantz a incercat o metoda diferita. EI a realizat un aparat care sa-i permita sa
detecteze la ce anume priveau sugarii, dupa care le-a aratat acestora diferite forme, cate
doua o data. Masurand cat de mult priveau copiii fiecare forma, Frantz a putut deduce pe
care au preferat-o, ceea ce inseamna ca puteau sa o perceapa, pentru ca, in caz contrar, le-
ar fi fost indiferenta.
Conform constatarilor lui Fantz, copiii au preferat pattern-urile in defavoarea
formelor simple - lucru important, deoarece a relevat ca sugarul poseda o perceptie
primara a obiectului si a fondului. De asemenea, Fantz a descoperit ca, dandu-le sugarilor
posibilitatea de a alege, stimulul pe care I-au preferat cel mai mult a fost reprezentarea
unui chip uman. Deci se pare ca perceptia elementara a pattern- urilor, precum si tendinta
de a privi alti semeni, sunt innascute. Astfel, tendinta de sociabilitate este fundamentala
la copii si studiul lui Fantz pare sa sustina acest lucru.
Alte studii, au fost efectuate pe adulti care si-au recapatat brusc vederea dupa o
perioada de orbire. In 1960, Von Senden a studiat un grup de subiecti care isi
recapatasera astfel vederea si a constatat ca perceptia lor era, de fapt, foarte limitata. Ei
puteau detecta figuri plasate pe un fundal, dar nu puteau recunoaste forme simple, cum ar
fi triunghiurile, nici dupa cateva saptamani, fara sa numere colturile. Subiectii au fost
capabili sa detecteze culori de la bun inceput (desi, evident, au fost nevoiti sa invete sa le
denumeasca), dar aproape toate celelalte tipuri de perceptie a fost necesar sa fie invatate
treptat.
In 1963, Gregory a efectuat un studiu pe un singur adult. Este vorba despre un
barbat de patruzeci si sapte de ani, care si-a dorit toata viata sa poata vedea, iar cand si-a
recapatat vederea, s-a dovedit ca aptitudinile sale erau mult mai bune decat ale subiectilor
lui Von Senden. El putea recunoaste vizual obiecte familiare si chiar putea sa citeasca
putin! Acest lucru se explica prin folosirea transferului senzorial transmodal: cnd era
tanar, pacientul primise un set de cuburi cu litere in relief pe care le-a atins adesea,
incercand sa-si imagineze cum ar fi trebuit sa arate.
Deoarece subiectul lui Gregory a avut o motivatie atat de puternica si a putut utiliza
transferul senzorial transmodal pentru interpretarea noul sau simt, acest studiu nu
reprezinta o dovada in controversa asupra caracterului ereditar dobandit al perceptiei.
Deoarece, in general, perceptia are loc si prin intermediul celorlalte simturi, faptul ca
subiectul avusese o experienta anterioara presupune ca nu a invatat sa vada pornind chiar
de la zero, ci a aplicat ceea ce stia deja.
Se poate observa ca studiile efectuate pentru dovedirea unui aspect al controversei
asupra caracterului ereditar/dobandit al perceptiei au luat multe forme diverse. Exista
11
studii de deformare si readaptare, care au analizat modul in care oamenii isi pot corecta
perceptia in functie de stimulii noi. Exista studii transculturale, efectuate pe subiecti din
medii total diferite, pentru a vedea daca perceptia lor este diferita. Exista studii asupra
privarii, in care grupuri de animale au fost crescute in medii limitate, fiind monitorizata
influenta mediului asupra perceptiei. Exista studii asupra unor persoane oarbe care si-au
recapatat vederea si exista studii asupra gradului de perceptie la nou-nascutii diferitelor
specii.
Se poate concluziona c aspectele primare ale perceptiei par sa fie innascute, de
exemplu, perceptia culorii si perceptia obiect fond sau perceptia primara a distantei.
Totusi, alte aspecte ale perceptiei sunt invatate sau, cel putin, dezvoltate mai mult prin
experienta. Din nou, ca si in cazul altor controverse de tip ereditate/mediu, constatam ca
lucrul cel mai important este interactiunea intre factorul genetic si cel ambiental.
Alte concluzii sunt:
1.Studiile de deformare si readaptare sugereaza ca perceptia umana este
flexibila, ceea ce inseamna ca este posibil sa nu fie innascuta.
2.Studiile de privare si studiile transculturale accentueaza necesitatea unor
anumite forme de experienta in dezvoltarea unei perceptii precise.
3.Studiile efectuate asupra nou-nascutilor au aratat ca unele procese
perceptuale primare, cum ar fi constanta dimensiunii sau perceptia distantei, pot fi
innascute.
4.Studiul efectuat asupra unui barbat orb care si-a recapatat vederea la
maturitate a indicat importanta motivatiei in dezvoltarea perceptiei.
5. Sistemul vizual organizeaza informatia vizuala in ochi si o transfera
nucleilor geniculati laterali ai talamusului si apoi cortexului vizual al creierului, pentru a
fi interpretata.
6. Se pot nva foarte multe lucruri despre modul de operare a perceptiei,
prin studierea iluziilor optice si prin identificarea cauzei acestora.
7.Putem stabili directia sunetelor (datorita existentei celor doua urechi dispuse
simetric, de o parte si de cealalta a capului), precum si distanta de provenien (prin
atenuarea semnalului).

Bibliografie:
Allport, G, Structura i dezvoltarea personalitii, EDP, Bucureti, 1980
Birch, A, Hayward, S, Diferene interindividuale, Ed. Tehnic, Bucureti, 1999
Cosmovici, A., Psihologie generala, Editura Polirom, Iasi, 2005
Freud, S, Introducere n psihanaliz, Ed. Didact. i Pedag., Bucureti, 1980
Golu, M, Dinamica personalitii, Fundamentele psihologiei vol II, Ed. Geneze,
Bucureti, 1993
Hayes, N, Orrell, S, Introducere n psihologie, Editura All, Bucureti, 1997
Jus, Jean Paul, Caracterologia, Ed. Teora, Bucureti, 1994
Pavelcu, V, Cunoaterea de sine i cunoaterea personalitii, EDP, Bucureti, 1982
Radu i col., Introducerea n psihologia contemporan, Editura Sincron, Cluj-Napoca,
1991
Zlate, M., Eul i personalitatea, Ed. TREI, Bucureti, 1999;
Zlate, M., Introducere n psihologie - Psihologia mecanismelor cognitive, Editura
Polirom, Iai, 1999.


12
Suplimentar - Influenta factorilor socioculturali asupra perceptiei

Din perspectiva lui M. Zlate, percepia este definita ca reflectare subiectiva nemijlocita, n
forma de imagine a obiectelor i fenomenelor externe, ce actioneaza n momentul dat, asupra
noastr, prin ansamblul insusirilor i componentelor lor. Din aceasta definiie a percepiei, se
observa deosebirea ei de senzaie, definit ca reflectare de tip secvenial- unidimensional, a unor
nsuiri singulare ale obiectului. Se subliniaz de asemenea de asemenea, prezenta i aciunea
directa a stimulului complex asupra analizatorilor. Reflectnd obiectul n unitatea insusirilor sale
componente, percepia constituie un nivel calitativ superior de realizare a cunoaterii senzoriale,
care permite nu numai simple discriminri, ci i operaii mai complexe de identificare i
clasificare.
P. Golu in ,,Fundamentele psihologiei sociale analizeaza faptele de cercetare care atesta
pezenta persoanei in perceptie, faptul ca diferite componente ale comportamentelor perceptive
suporta influenta experientei trecute a individului, a apartenentei la grup si la normele
socioculturale.
I. Autorul se refera in primul rand la date etnologice.
I.1. In cercetarile lui Malinovski (1927) se gaseste un exemplu interesant de modelare a
experientei vizuale prin factori culturali.
a) La populatia Trobiandais, notiunea de asemanare dintre parinti si copii si dintre copiii
acelorasi parinti este strict regizata de normele sociale, fapt care, intr-o anumita masura, poate
merge chiar impotriva marturiei simturilor. De pilda, asemanarea cu tatal este considerata ca
naturala si convenabila; existenta ei este intotdeauna pp. si afirmata. A insinua ca este o
asemanare intre copil si mama ar fi o grava injurie.
b) In al doilea rand s-a convenit ca fratii nu seamana intre ei. Aceasta actioneaza ca o
dogma: chiar daca fiecare seamana cu tatal lor, fiecare va nega ca exista vreo asemanare intre ei
doi. A proceda altfel ar insemna o infractiune la adresa moravurilor.
Credinta membrilor acestei colectivitati in asemanarea copiilor cu tatal pare cu atat mai
surprinzatoare cu cat ei ignora rolul tatalui in procesul procreerii, atribuindu-i o functie pur
mecanica.
O problema care se pune este aceea de a sti daca perceptia individuala a fost realmente
afectata in acest caz, adica daca indivizii populatiei mentionate vad real neasemanarea dintre cei
doi frati, care pentru noi par ca asemanatori. Se pare ca ei nu remarca semanarea pentru ca nu vor
s-o faca su pentru ca nu asteapta sa gaseasca vreo asemanare.
I.2. Datele lui J.F. Lips (1937) ilustreaza, de asemenea influenta reglatoare a normei sociale
asupra perceptiei individuale.
Un pictor englez, care voiaja prin Noua Zeelanda, a executat portretului unui numar de
indigeni, inclusiv portretului unui sef batran, a carei fata era acoperita de un tatuaj in spirala,
caracteristic pentru cei de rangul sau. Aratand tabloul modelului sau are o mare surpriza. Batranul
refuza tabloul spunand: ,,acesta nu este ceea ce sunt eu. Rugat sa-si faca propriul potret acesta a
redat doar tatuajul care exprima raporturile sale cu tribul, spunand: ,,Iata ce sunt eu!. Lips isi
explica aceasta prin faptul ca, la tribul cercetat, nu notiunea de individ, ci cea de comunitate era
suprema.
II. Interesante sunt si variatiile, de la un grup la altul, ale perceperii culorilor si diferitelor
tonuri cromatice, variatii care se produc adesea sub influenta terminologiei privind culorile.
II.1. Potrivit datelor lui Wallis (1926), incapacitatea aparenta a membrilor unor grupuri de a
recunoaste anumite culori, ca si tendinta lor de a combina culori au o origine lingvistica.
Astfel, tribul Ashantis nu au denumiri distincte decat pentru negru, rosu si alb. Termenul de
,,negru este utilizat, deopotriva pentru toate culorile intunecate: bleu, purpuriu, brun, in timp ce
,,rosu serveste pentru roz, oranj, galben.
La aceiasi concluzie ajunge si Margaret Mead care, potrivit constatarilor ei asupra
indigenilor din Noua Guinee, arata ca, la acestia, clasificarea culorilor este atat de diferita incat ei
vad galbenul, olivul, bleu verde si bleu lavanda, ca varietati ale aceleiasi culori.
13
II.2. Observatiile lui Seligman (1901) in Noua Guinee arata ca, practic, localnicii nu
confunda totusi culorile. El a dat unor subiecti sarcina sa sorteze fire de lana de culori diferite, el a
constatat ca ei nu au pus intotdeauna laolalta firele a caror culoare se subsuma aceluiasi nume.
Ceea ce nu depinde direct de particularitaile anatomo-fiziologice ale organului vizual este
sistemul de culori prin care este conceptualizata lumera vizuala. Acesta este instrumentul cultural.
III. Observatii asemanatoare s-au facut in legatura cu fenomenele auditive.
Imbinarea sunetelor potrivit anumitor intervale poate sa para consonanta pentru unele
comunitati si disonanta pentru alte comunitati.
IV. Variatiile de la o cultura la alta s-au constatat si la nivelul mirosului si al gustului.
Membrii unei populatii unui trib din Africa au fost impresionati foarte neplacut de mirosul autentic
al unei vechi branze din Olanda si au facut sa circule ,,zvonul ca albii consuma murdariile cele
mai dezgustatoare. Mirosurile de apa de colonie sau de sapun parfurmat, de asemenea, le repugna.
V. In ceea ce priveste perceptia timpului, se stie ca exista o serie de ritmuri organice interne
genrate de intervalele la care s ne sunt satisfacute trebuintele biologice fundamentale care ne
furnizeaza informatii cu privire la scurgerea timpului.
Importanti pentru perceptia timpului sunt si factorii sociali. Timpul variaza de la o cultura la
alta. Unitatile lui sunt determinate de ritmul vietii colective si ele se diferentiaza calitativ si
cantitativ dupa credintele si obiceiurile comune grupurilor sociale.
Cercetarile experimentale efectuate cu privire la influenta cadrelor sociale asupra perceptiei
(M. Sherif cercetare asupra importantei ,,cadrelor de referinta in perceptia vizuala; G. Razran
efectul stereotipiilor in perceptia vizuala; Asch - ,,perceptiei trasaturilor de caracter) alaturi de
datele etnologice arata ca structurile perceptive, desi inseparabile de natura organelor de simt si
de sistemul nervos, sunt dobandite totusi in cursul experientei noastre personale si sociale. Ele se
supun legilor invatarii si educatiei, care le comunica o motivatie sau alta, facandu-le sa se
organizeze si sa functioneze selectiv in raport cu diferitii stimuli in mediu.