Alexandru Lapusneanul

Prima nuvela istorica din literatura romana, "Alexandru Lapusneanul" de

Costache Negruzzi (1808-1868), apare la 30 ianuarie 1840, in primul numar al
revistei "Dacia literara", inscriindu-se intr-un dintre directiile imprimate de
romantismul definit de Mihail Kogalniceanu in "Introductie" si anume inspirarea
scriitorilor din istoria patriei. Pentru crearea acestei nuvele, Negruzzi se inspira,
in principal, din "Letopisetul Tarii Moldovei" de Grigore Ureche, asadar din
trecutul istoric al romanilor. Prozatorul imbina realitatea istorica si fictiunea,
tema nuvelei ilustrand a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569)
in Moldova.
Actiunea se bazeaza pe conflictul exterior bine evidentiat dintre domnitor
si boierii care-l tradasera in prima domnie si-l silisera sa paraseasca tronul
Moldovei. Naratorul obiectiv si omniscient is naratiunea la persoana a III-a, cu
focalizare zero definesc viziunea narativa "dindarat" a nuvelei. Timpul narativ
este cronologic, bazat pe relatarea in ordine a derularii evenimentelor situate
intr-un trecut istoric, iar spatiul narativ este real, Moldova secolului al XVI-lea.
Trasaturile morale reies in mod indirect din faptele, atitudinile si deciziile
protagonistului, din relatia cu celelalte personaje, unele istorice, preluate din
cronica lui Grigore Ureche, altele fictionale, nascocite de imaginatia scriitorului.
Lapusneanul este tipul domnitorului tiran si crud, cu vointa puternica,
ambitie si fermitate in organizarea razbunarii pe boierii cere-l tradasera in prima
domnie, aceasta fiinde, de altfel, unica ratiune pentru care s-a urcat pentru a
doua oara pe tronul Moldovei, impotriva vointei tuturor: "Daca voi nu ma vreti,
eu va vreu". Aceasta replica, asezata ca motto al primului capitol si preluata
aproape in intregime de Negruzzi din Letopisetul lui Grigore Ureche, are valoare
documentara, de unde se poate afirma ca spiritul vindicativ al lui Lapusneanul nu
este o fictiune, ci o trasatura istorica: "De nu ma vor, eu ii voiu pre ei si de nu ma
iubescu, eu ii iubescu pre dansii si tot voiu merge, ori cu voie ori fara voie".
Naratorul omniscient remarca in mod direct privirea protaginistului, ce
scanteiase "ca un fulger", amenintatoare si ferma, atunci cand refuza cu
obstinatie (incapatarnare) sa renunte la tronul Moldovei: "-Mai degraba-si va
intoarce Dunarea cursul indarapt". Repliciile lui Lapusneanul reflecta, indirect,
ura inversunata ce se revarsa asupra boierilor abjecti, pe care-i ameninta cu
vadita ostilitate: "Voi mulgeti laptele tarii, dar au venit vremea sa va mulg si eu
pre voi".
Dimensiunea istorica a protagonistului, preum si insusirile fanteziste
exceptionale contureaza un personaj romantic reprezentativ pentru literatura
romana. Cruzimea si violenta voivodului sunt reliefate prin antiteza cu blandetea
si delicatetea Doamnei Ruxandra, procedeu romantic folosit de naratorul
omniscient pentru amplificarea emotiei naratorului.
Patima si nerabdarea de a ocupa scaunul domnesc sunt ilustrate, indirect,
de una dintre faptele atestate istoric pe care le savarseste Lapusneanul imediat
dupa urcarea pe tron, si anume, aceea de a da foc cetatilor Moldovei, "ca sa sece
influenta boierilor si sa starpeasca cuiburile feudalitatii". Fapta este reala, fiind
impusa de autoritatea otomana, care urmarea sa slabeasca rezistenta tarii in
eventualitatea unui atac turcesc. In cronica, Ureche noteaza faptul ca
Lapusneanul fagaduise imparatului "ca va rasipi toate citatile din tara Moldovei,
numai sa-i dea domnia". El isi opreste numai cetatea Hotinului "ca sa-i fie
aparatura dinspre leasi", unde, de altfel, se retrage in ultimul an de domnie, fapt
ce argumenteaza componenta istorica a nuvelei.
Alte insusiri ale personajului, reiesite, indirect, din episoadele in care este
prezentat Motoc sunt rod al fictiunii naratorului. Inteligenta si ipocrizia
voievodului sunt sustinure, indirect, de rabdarea extraordinara si tenacitatea
impresionanta de a-l tine pe Motoc aproape, ba chiar protejandu-l, prefacandu-se
ca nu observa jalbele "obstiei pentru jafuirile lui Motoc". Inca din incipitul nuvelei,
Lapusneanul se dovedeste un bun cunoscator al psihologiei umane, intrucat il cruta
pe Motoc si-i promite sabia lui "nu se va manji de sangele tau". In capitolul "Capul
lui Motoc vrem...", Voda este diabolic de inteligent si ingenios, profitand de
multimea adunata la portile curtii domnesti, ca sa scape de boierul cuprins de
disperare, care il implora sa nu-i asculte "pre niste prosti, pre niste mojici".
Lapusneanul ii raspunde taios si "cu sange rece", cum il caracterizeaza direct vocea
auctoriala, motivand: "Prosti, dar multi [...] sa omor o multime de oameni pentru
un om, nu ar fi pacat?". Decizia de a-l da pe Motoc multimii este fictionala, trucat
boierul, refugiat in Polonia, fusese ucis de un om de incredere trimis de
Lapusneanul chiar la urcarea acestuia pe tron. Voda dovedeste aici si o strategie de
autoaparare, fiind in aceasta a doua domnie foarte vigilent si suspicios fata de
boieri, isi ia toate masurile in asa fel incat sa nu-l mai poata trada nimeni.
Insetat de razbunare si inveninat de ura, Voda isi pune in aplicare planul:
confisca averile boierilor si incepe sa-i ucida, profitand de "cea mai mica greseala
dregatoreasca", iar capul vinovatului purta o pancarta pe care era scrisa vina -
reala sau plasmuita- asasinatele fiind atat de multe, inca un cap "nu apuca sa
putrezeasca, cand alt cap ii lua locul".
Alexandru Lapusneanul detine arta disimularii, scena din biserica scotand
in relief, indirect, perfida iesita cu totul din comun cu care Voda "joaca" rocul
pocaitului. Imbracat "cu toata pompa domneasca", se inchina pe la icoane, saruta
moastele Sfantului Ioan cel nou, il ia martor pe Dumnezeu pentru cainta de a fi
comis crime, citeaza din Biblie, cere impaciuire. In timp ce rosteste "aceasta
desantata cuvantare", dupa cum noteaza direct naratorul omniscient, domnitorul
pregateste cel mai sadic omor dintre toate cate comisese: piramida de capete
taiate ale celor 47 de boieri ucisi la ospatul domnesc.
Cruzimea este trasatura dominanta a personajului, motivata, indirect, de
multele fapte cumplite: leacul de frica pe care i-l da doamnei Ruxandra prin
piramida de 47 de capete ale boierilor ucisi, linsarea lui Motoc de catre multime,
amentintarea propriei familii cu moartea, schingiuirea si omorarea cu sange
rece, ba chiar cu satisfactie, a boierilor. Episodul uciderii celor 47 de boieri,
preluat din cronica lui Grigore Ureche