Sunteți pe pagina 1din 43

NOŢIUNI FINANCIARE

PRELIMINARE

Autori
dr. Ştefan Răgălie
drd. Levente Katona

1
Cuprins

Introducere .............................................................................................................3
Cap. 1 Caracteristicile întreprinderilor mici şi mijlocii
din economia românească ........................................................................4
Cap. 2 Importanţa economică şi socială a întreprinderilor mici şi
mijlocii în România şi în Uniunea Europeană............................................6
2.1 Bariere în calea dezvoltării întreprinderilor
mici şi mijlocii............................................................................................8
2.2 Facilităţi create de legea 133/1999 pentru eliminarea barierelor,
stimularea iniţiativei private şi dezvoltarea unei afaceri proprii...............10
Cap. 3 Comensurarea din punct de vedere financiar a unei afaceri
profitabile..............................................................................................10
Cap. 4 Programul financiar pentru susţinerea unei afaceri proprii .....................12
Cap. 5 Finanţatori/programe din România care sprijină libera
iniţiativă ..................................................................................................13
Cap. 6 Unele instrumente utilizate de I.M.M. pentru echilibrarea bugetului
propriu de venituri şi cheltuieli ..................................................................19
6.1 Unele aspecte privind activitatea băncilor din prisma
anteprenorului ............................................................................................22
6.2 Unele instrumente financiare pentru susţinerea unui
bun plan de afaceri .................................................................................23
Cap 7. Cap 7.......................................................................................33
Cap 8. Cap 8................................................36
8.1 Cambia.. ...............................................................................................36
8.2 Biletul la ordin ......................................................................................37
8.3 Analiza efectuată în vederea avalizării unui bilet la ordin....................37
Cap 9. Fondurile de garantare a creditelor pentru întreprinderile
mici şi mijlocii...................................................................................……39
9.1 Fondul Naţional de Garantarea a Creditelor pentru
întreprinderile mici şi mijlocii...........................................................40
9.2 Fondul Român de Garantare a Creditelor pentru
întreprinzătorii privaţi......................................................................41
9.3 Fondul Român de Garantare a Creditului Rural....................................42

2
Introducere
Primele noţiuni dobândite deja în cadrul programului „ChiarPOŢI” 1 au
evidenţiat cadrul legal, privind procedurile de autorizare şi funcţionare a firmelor
mici şi mijlocii şi a întreprinzătorilor individuali, reprezentată prin Legea nr.
31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în 29.01.1998. Este
recunoscut faptul că dintre modalităţile juridice, prin care o afacere poate fi
lansată liber în piaţă românească, avem reglementate următoarele forme:
1.-societatea în nume colectiv (S.N.C).
2.-societatea în comandită simplă (S.C.S.)
3.-societatea în comandită pe acţiuni (S.C.A.)
4.-societatea pe acţiuni (S.A)
5.-societatea cu răspundere limitată (S.R.L).
În relaţia dintre o firmă cu banca sa finanţatoare, cele mai des întîlnite sunt
societăţile pe acţiuni şi cele cu răspundere limitată. Conform Legii nr. 31/1990
republicată, în Cap. I, art. 10, 11, 12 au apărut unele modificări faţă de legea
publicată iniţial, dintre care menţionăm următoarele:
* capitalul social al societăţii în comandită pe acţiuni şi al societăţii
pe acţiuni nu poate fi mai mic de 25 mil. lei.
* numărul acţionarilor în societatea pe acţiuni nu poate fi mai mic de 5.
* capitalul social al unei societăţi cu răspundere limitată nu poate fi mai mic de
2 mil. lei şi se divide în părţi sociale egale, care nu pot fi mai mici de 100 mii lei.
* numărul asociaţiilor în societatea cu răspundere limitată nu poate fi mai mare
de 50.
În plus, Legea nr. 26/1990 republicată în 1998 privind registrul comerţului
menţionează faptul că o societate comercială devine persoană juridică numai de la
data înmatriculării sale în Registrul Comerţului.
Prin Legea 133/1999, modificată în decembrie 2000, privind stimularea
întreprinzătorilor privaţi, pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi
mijlocii se precizează că în afară de cadrul legal mai sus amintit, ofiţerii de credite
în activitatea de finanţare a I.M.M.-urilor trebuie, în mod obligatoriu, să ţină cont
şi de următoarele documente legale de înfiinţare şi funcţionare a I.M.M.-urilor
precum:
* statutul şi contractul societăţii (înainte de 1998).
* actele de înscriere de menţiuni.
* actul constitutiv (după1998) .
* hotărîrea judecătorească definitivă.
* contractul de proprietate pentru sediul firmei / sediul comercial.

1
De o reală utilitate este suportul de curs Primul tău plan de afaceri care poate fi considerat ca
definitoriu în abordarea ce o vom face în continuare.

3
* contractul de închiriere pentru sediul firmei / sediul comercial.
* specimene de semnături (de regulă identice cu cele de la deschiderea contului în
bancă).
* alte documente.
Acest suport de curs se adresează tinerilor, care doresc să iniţieze o afacere
pe cont propriu, urmând programul ChiarPOŢI. În cadrul acestui program există
deja o serie de realizări ale celor doi parteneri care au iniţiat programul – SHELL
şi Centrul pentru Dezvoltare Economică (CDE), precum „Primul tău plan de
afaceri”. Din această lucrare capitolele Previziune financiară (pag 14-15),
Indicatorii financiari, de lichiditate, activitate şi profitabilitate (pag 15-20),
completează, în mod obligatoriu, prezentul suport de curs.

Cap 1. Caracteristicile întreprinderilor mici şi mijlocii din economia


românească 2
Pentru caracterizarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii nu a existat
o abordare unitară pe parcursul ultimilor 15 ani. Clasificarea cea mai des utilizată
– recomandată şi de Oficiul Statistic al Uniunii Europene (Eurostat) este în
funcţie de la numărul de angajaţi astfel:
Număr de angajaţi
Microîntreprindere 0–9
Întreprindere mică 10 – 99
Întreprindere mijlocie 100 – 499

După principiile Băncii Mondiale, I.M.M.-uri sunt acele întreprinderi în


care numărul de angajaţi este între 1 – 250. Legislaţia românească nu prevedea
criterii unice de structurare a întreprinderilor mici şi mijlocii până la apariţia
Legii 133/1999. Astfel, prin Ordonanţa Guvernului nr. 25/1993 întreprinderile
mici şi mijlocii au fost definite după următoarele criterii:
Nr. de angajaţi Cifra de afaceri
Întreprinderi mici 5 – 25 10 mil. lei – 2 mild. lei anual
Întreprinderi mijlocii 26 – 200 10 mil. lei – 2 mild. lei anual

Prin Ordonanţa Guvernului nr.70/1994 se considerau întreprinderi mici şi


mijlocii, cele care îndeplineau cumulativ două condiţii:
- cifra de afaceri sub 10 mild. lei / an;
- numărul de angajaţi până la 299.
2
Prin întreprindere se înţelege orice formă de organizare a unei activitati economice, autonomă
patrimonial şi autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte şi fapte de comerţ, în scopul obţinerii de
profit prin realizarea de bunuri materiale, respectiv prestări de servicii, din vânzarea acestora pe piaţă în
condiţii de concurenţă

4
Cele care depăşeau aceste cifre erau considerate întreprinderi mari.
Prin Instrucţiunile nr. 1 din 26.04.1996 privind creditarea întreprinderilor
mici şi mijlocii şi a Legii 1/1991 modificată şi completată cu Legea nr. 57 / 1994
emise de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale s-a făcut o altă grupare a
întreprinderilor mici şi mijlocii astfel:
Nr. de angajaţi Cifra de afaceri
Întreprinderi mici sub 26 10 mil. lei – 10 mild. lei anual
Întreprinderi mijlocii 26 – 200 10 mil. lei – 10 mild. lei anual

Conform circularei nr. 34/1998 a Băncii Comerciale Române SA, clasificarea


I.M.M.-urilor a fost următoarea:
Nr. de angajaţi Cifra de afaceri
Microîntreprinderi 0–9 sub 18 mild. lei / an
Întreprinderi mici 10 – 49 sub 18 mild. lei / an
Întreprinderi mijlocii 50 – 250 sub 18 mild. lei / an

În aceste condiţii în România practic nu s-au putut face statistici pertinente şi


relevante cu privire la numărul exact al întreprinderilor mici şi mijlocii existente.
În conformitate cu Legea 133/1999 I.M.M.-urile sunt definite, în funcţie de
numărul mediu scriptic de personal, după cum urmează:
- Microintreprinderi 0 – 9 salariaţi
- Întreprindere mică 10 – 49 salariaţi
- Întreprindere mijlocie 50 – 249 salariaţi
Această ultimă clasificare a fost utilizată în toate reglementările, statisticile
şi celelalte documente oficiale emise de către autorităţile române sau de alte
instituţii publice româneşti. Pentru a avea o reprezentare a I.M.M. trebuie să
menţionăm faptul că, în Uniunea Europeană, conform statisticilor europene, sunt
aproximativ 1 mil. de întreprinderi mici; cu o medie de aproape 45 de firme la
1000 de locuitori. Totuşi, acest raport diferă semnificativ de la ţară la ţară, de la
cca. 30 de firme la 1000 de locuitori în Olanda, Germania şi Danemarca, la peste
60 de firme la 1000 de locuitori în Portugalia şi Grecia.
În România, apariţia întreprinderilor mici şi mijlocii este foarte importantă,
deoarece aceste firme au devenit locul în care micii întreprinzători îşi pun în
practică şi îşi dezvoltă aptitudinile anteprenoriale, iar în timp o parte din aceste
întreprinderi vor evolua spre categoria întreprinderilor mijlocii şi chiar a
întreprinderilor mari.
În majoritatea economiilor ţărilor din Europa centrală şi de Est,
întreprinderile mici şi mijlocii private au apărut datorită faptului că:
9 oamenii sunt dornici de a-şi începe propria lor afacere;

5
9 oamenii s-au săturat de salariile mici, sperând că propriile întreprinderi mici şi
mijlocii vor constituie una din puţinele posibilităţi de a-şi relansa drumul spre
o viaţă decentă;
9 nu solicită un capital foarte mare la înfiinţare;
9 de regulă, un manager competent poate conduce eficient propria firmă;
9 reglementările şi procedurile de înfiinţare sunt de obicei mai simple;
9 de regulă, ele nu solicită personal tehnic de înaltă calificare;
9 sunt mai flexibile la cerinţele pieţii faţă de întreprinderile mari;
9 concurenţa nu este încă foarte puternică, în multe sectoare – existând suficient
loc pentru a se dezvolta;
9 bunurile şi serviciile furnizate de sectorul de stat au, încă, o calitate inferioară,
iar potenţialii întreprinzători cred că se pot descurca mai bine.
Din motivele menţionate mai sus multe întreprinderi mici şi mijlocii se
înfiinţează şi îşi schimbă sau încetează activitatea în fiecare an. Acest lucru se
întâmplă nu numai în economiile post-socialiste ci în toată lumea. Astfel, în
Statele Unite peste 80 % din întreprinderile mici dau faliment în primii 5 ani.

Cap 2. Importanţa economică şi socială a I.M.M.-urilor în România şi în


Uniunea Europeană
Sectorul întreprinderilor private mici şi mijlocii rămâne singurul sector
realmente dinamic din România în ultimii 12 ani. Dacă luăm drept punct de
referinţă anul 1990, când numărul acestora era de 100.000 (cu pondere în
Bucureşti, Ardeal, Constanţa, Banat), vom constata că în ultimul deceniu
numărul lor a fluctuat semnificativ. Astfel, în anul 1991, numărul I.M.M.-urilor a
fost de 200.000, 400.000 în anul 1992, 600.000 în anul 1993, 567.498 în 1997,
737.862 în 1998, 636.777 în 1999 şi de peste 400.000 în anul 2000.
Deci din acest punct de vedere se poate vorbi de un progres apreciabil care
denotă că societatea românească păstrează un pronunţat spirit antreprenorial.
Dacă însă comparăm numărul şi mai ales forţa acestor întreprinderi din România,
cu numărul şi forţa acelora din ţările Uniunii Europene, atunci progresul
evidenţiat mai sus se poate estompa, deoarece în ţările europene întreprinderile
mici şi mijlocii sunt principalele furnizoare de produs naţional brut, de locuri de
muncă.
Statisticile ne arată că astăzi, în România peste 60% din Produsul Intern Brut
(PIB) este realizat în sectorul privat al economiei. Totuşi, acesta deţine încă o
pondere extrem de mică în domeniul producerii resurselor materiale, a
construcţiilor, a echipamentelor şi utilajelor industriale, a mijloacelor de transport
etc.
Potrivit unor date statistice recente (iunie 2003) oferite de Agenţia Naţională
pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, I.M.M.-urile asigură 42% din

6
PIB, deţin acelaşi procent (42%) în populaţia ocupată. Ele realizează 44% din
cifra de afaceri globală a agenţilor economici, însă doar 6% din exporturi.
În ţările europene dezvoltate aportul I.M.M.-urilor în economia naţională şi la
bunăstarea socială este considerabil şi în consecinţă îndrumarea, ocrotirea şi
stimularea micului întreprinzător este permanentă şi generală, atât la nivelul
macroeconomic, cât şi la nivelul celei mai mici comunităţi locale.
Importanţa existenţei unui număr semnificativ de întreprinderi mici şi mijlocii,
dinamice şi profitabile este unanim recunoscută în toate ţările cu economie de
piaţă funcţională din lume. În ţările membre ale Uniunii Europene, în anul 1992, 3
întreprinderile mici şi mijlocii, având un număr de până la 500 de salariaţi,
deţineau cca. 70% din personalul ocupat în sectoarele secundar şi terţiar.
Importanţa întreprinderilor mici şi mijlocii în crearea de noi locuri de muncă şi în
stimularea creşterii economice a fost, de altfel, recunoscută în Declaraţia asupra
Promovării Creşterii Economice adoptată de şefii de stat şi de guvern din Europa
încă din decembrie 1992. Atât experienţa Uniunii Europene, cât şi a celorlalte ţări
din centrul şi estul continentului nostru, demonstrează că întreprinderile mici şi
mijlocii sunt şi vor rămâne un factor esenţial în promovarea dezvoltării socio-
economice regionale şi locale.
Dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii în România va
constitui un punct cheie în procesul de integrare europeană. Importanţa deosebită
acordată întreprinderilor mici şi mijlocii rezidă din faptul că acestea sunt în
general mult mai receptive la nevoile pieţei, mai adaptabile la modificări şi mai
inovative în abilitatea de a răspunde cerinţelor consumatorilor, aducând o
contribuţie semnificativă la îmbunătăţirea mediului competiţional specific
oricărei economii de piaţă. În plus, fiind un segment economic important, creator
de noi locuri de muncă în sectoare de activitate supuse unor transformări
structurale însemnate, întreprinderile mici şi mijlocii contribuie la stabilitatea
socială a zonei respective.
Constatând că între întreprinderile mici şi mijlocii din România şi cele din
Europa Occidentală există diferenţe (ca număr, cifră de afaceri, activităţi etc.),
Comisia Naţională de Statistică a remarcat totuşi o evoluţie relativ rapidă a
sectorului privat românesc, evoluţie ce rezultă şi din ponderea deţinută de
sectorul privat la crearea produsului intern brut, care a fost de 16,4 % în 1990; de
26,4 % în 1992; de 35 % în 1994; de 50% în 1998 şi de peste 60% în anul 2000.
Sectorul privat românesc s-a consolidat în special în agricultură şi în domeniul
serviciilor (comerţ, hoteluri şi restaurante, activităţi financiar-bancare şi de
asigurări etc.), accesibile investiţiilor mici de capital şi mai flexibile în raport cu
evoluţia cererii interne, precum şi în construcţii. În industrie sectorul privat a

3
Referirea s-a făcut pentru următoarele ţări Belgia, Danemarca, Germania, Grecia, Spania, Franţa, Irlanda,
Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Marea Britanie

7
evoluat lent, fiind orientat cu preponderenţă spre unităţi mici din ramurile
producătoare de bunuri de consum, atractive din punct de vedere al vitezei de
rotaţie a capitalului şi al perspectivelor de acces pe piaţa internă şi externă. 4

2.1. Bariere în calea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii


În procesul de creare şi de dezvoltare a I.M.M.-urilor pe parcursul ultimului
deceniu au intervenit o serie de bariere legate în special de conjunctura
economico – politică din ţară, respectiv de ansamblul de fapte şi situaţii care au
fost nemijlocit dependente de deciziile politice, precum şi de problemele
internaţionale. La un anumit moment conjunctura a fost favorabilă, ca de exemplu
atunci când nevoile de consum au fost mari, iar moneda naţională a atins un
anumit nivel de stabilitate. Pe de altă parte de la guvern pot fi promovate unele
decizii politice, care în aceeaşi conjunctură pot favoriza unele întreprinderi în
defavoarea altora. Acestei situaţii i se poate cumula şi concurenţa din partea
societăţilor comerciale cu capital de stat şi a marilor societăţi comerciale cu
capital privat care deţin pe piaţă monopolul la multe produse atât în ceea ce
priveşte calitatea, preţurile practicate, cât şi posibilităţile de aprovizionare cu
materii prime şi materiale.
În plus, în primii ani putem menţiona şi capacitatea managerială scăzută a
întreprinzătorilor. Astfel, putem întîlni frecvente cazuri când managerii au avut
idei bune, frumoase, dar nu au ştiut cum să le materializeze în practică,
neevaluând costurile şi nici efectul scontat. Există două curente de gândire, unul
care susţine că aptitudinile şi tehnicile din domeniul afacerilor nu pot fi
dobândite, iar celălalt care susţine că poţi ajunge om de afaceri prin pregătire
profesională, având la dispoziţie instrumente adecvate. Au mai existat şi alte
bariere precum:
- subcapitalizarea întreprinderilor mici – marea majoritate fiind constituite în
S.R.L.-uri;
- fiscalitatea mare: în special impozitul pe profit şi T.V.A;
- sporirea taxelor şi accizelor de mai multe ori parcursul aceluiaşi an fiscal;
- lipsa fondurilor băneşti proprii;
- lipsa spaţiilor şi echipamentelor necesare;

4
Din raportul fostei Agenţii Naţionale de Dezvoltare Regională (A.N.D.R.) din noiembrie 2000 se pot
reţine următoarele date despre I.M.M.-uri:
- nr. I.M.M.-urilor reprezintă 97 % din totalul societăţilor cu capital privat;
- I.M.M.-urile care au avut profit zero: în anul 1997 – 18,9 % (107.257) din total I.M.M.-uri şi 24,3
% în 1999 (154.737);
- contribuţia I.M.M.-urilor la cifra de afaceri realizată de societăţile comerciale a crescut de la 42,2 %
în 1997, la 44,9 % în 1999.

8
- lipsa de cunoştinţe minime cerute pentru dezvoltarea unei afaceri;
- lipsa măsurilor concrete de suport real pentru crearea şi dezvoltarea I.M.M.-
urilor;
- dificultăţi în accesul la finanţare, la spaţii, la utilaje şi echipamente etc;
- devalorizarea rapidă a monedei naţionale şi lipsa de pe piaţa valutară
interbancară a valutelor solicitate la cumpărare de întreprinderile mici şi
mijlocii ceea ce a condus la înregistrarea de pierderi şi în final la falimentul
multor societaţi mici şi mijlocii;
- lipsa de informare a întreprinderilor mici şi mijlocii privind posibilitatea
de acces la împrumuturile pe care le pot pune la dispoziţie organisme şi
organizaţii financiar-bancare.
Ca urmare a problemelor cu care se confruntă I.M.M.-urile, la Forumul
Naţional din iunie 1996 s-au expus măsuri urgente pentru accelerarea înfiinţării şi
dezvoltării I.M.M.-urilor şi anume:
1. Accesul la spaţii şi echipamente neutilizate de societăţile cu capital de
stat şi regiile autonome în condiţiile unor chirii ale căror limite minime şi
maxime se stabilesc la nivel naţional pe bază de motivare economică a
părţilor implicate.
2. Măsuri financiar contabile
a) îmbunătăţirea şi simplificarea legislaţiei privind profitul impozabil;
b) revederea normelor fiscale referitoare la consolidarea bilanţurilor
contabile ale unităţilor economice care deţin participaţii la capitalul unor
agenţi economici terţi;
c) creşterea plafonului stabilit pentru plăţile în numerar;
d) scutirea de taxe vamale la importul de materii prime deficitare;
e) ridicarea plafonului de publicitate la 15 – 20 % din profit.
3. Măsuri în domeniul bancar
a) înfiinţarea unei bănci specializate a I.M.M.-urilor sau specializarea, la
una din băncile existente, a unei secţiuni pentru I.M.M.-uri care să aibă
autonomie financiară şi operaţională;
b) simplificarea sistemului de garanţii pentru credite, prin reducerea
garanţiilor imobiliare, creşterea ponderii sistemului de garantare pe bază
de cash-flow şi cu produse achiziţionate din credite fără condiţii
suplimentare privind vechimea în funcţionare a agentului economic;
c) sporirea posibilităţilor de acordare de către stat a garanţiilor necesare
I.M.M.-urilor, la solicitarea de credite, prin creşterea substanţială a
sumelor puse la dispoziţia Fondului Român de Garantare a Creditelor;
d) crearea de către băncile de stat a unui fond de risc, din comisioane pentru
I.M.M.-uri;
e) îmbunătăţirea mecanismului de acordare a creditelor pentru producţie
(accesibilitate sporită, dobândă bonificată, posibilitatea garantării cu

9
producţia realizată şi a rambursării cu sumele obţinute din vânzarea
acesteia);
f) prevederea în bugetul de stat, a unei poziţii din care să se acopere
diferenţele de dobândă, între dobânda pieţei şi cea redusă pentru
susţinerea anumitor sectoare;
g) diferenţierea dobânzilor percepute la creditele acordate în funcţie de
activităţile pentru care sunt solicitate.
Prin apariţia Legii nr. 133/1999 republicată, o bună parte din aceste bariere au
fost rezolvate prin crearea unui cadru favorabil înfiinţării şi dezvoltării
I.M.M.-urilor.

2.2 Facilităţile create de legea 133/1999 pentru eliminarea barierelor,


stimularea iniţiativei private şi dezvoltarea unei afaceri proprii
Prin legea 133/1999 au fost create o serie de facilităţi care au vizat în special:
1) Procedurile administrative.
2) Accesul la servicii publice şi la active aparţinând societăţilor comerciale
şi companiilor naţionale la care statul este actionar majoritar şi/sau regii
autonome.
3) Accesul prioritar la achiziţiile publice de bunuri materiale, lucrări şi
servicii.
4) Servicii de informare, asistenţă, consultanţă, cercetare şi inovare
tehnologică acordate I.M.M-lor.
5) Pregătirea profesională managerială.
6) Programe eficiente de dezvoltare.
7) Facilităţi economico – financiare, fiscale şi bancare acordate.

Cap 3. Comensurarea din punct de vedere financiar a unei afaceri


profitabile
Măsurile de politică regională in domeniul IMM-urilor sunt promovate în
baza cadrului legislativ şi instituţional creat de autorităţile centrale, regionale şi
locale, în concordanţă cu principiile promovate de Uniunea Europeană referitoare
la: concentrarea, programarea şi parteneriatul dintre actorii din piaţă.
Astfel, planul naţional de dezvoltare pentru perioada 2000-2004 cuprinde, în
strategia sa, principalele axe de dezvoltare regională, înlocuind aşa numitul
„management de criză” din ţările est–europene. Dezvoltarea sectorului privat,
al I.M.M.-urilor din sectorul productiv şi promovarea investiţiilor în această
direcţie, este una din prioritatile strategiei româneşti de dezvoltare economică.
În ţările comunitare există o listă, aşa numita lista pozitivă a sectoarelor
economice utile de a fi sprijinite, care conţine 18 domenii legate de servicii şi 21
meşteşuguri tradiţionale. Această listă poate fi suplimentată fiind flexibilă la

10
cerinţele din economia internă. Considerăm că alcătuirea unei asemenea liste şi în
ţara noastră, ar fi mai mult decât utilă, cu cât anumite meserii tradiţionale sunt în
prezent pe cale de dispariţie. Această listă ar permite şi o diversificare a
activităţilor economice regionale specifice, demne de a fi sprijinite de autorităţile
locale. Efectele secundare ale unui asemenea sprijin investiţional pentru I.M.M.-
uile dintr-o anumită regiune, se pot concretiza în apariţia de mici întreprinderi
adiţionale de meşteşugari şi servicii, ceea ce se va materializa prin crearea de noi
locuri de muncă şi implicit, de obţinerea de câştiguri suplimentare. Sprijinirea
dezvoltării I.M.M.-urilor din sectorul productiv prezintă avantajul că acestea au
capacitatea de a se adapta rapid, de a fi inovatoare şi de a realiza ritmuri de
creştere foarte mari. Echilibrarea avantajelor şi dezavantajelor I.M.M.-urilor prin
măsuri specifice, este o trăsătură fundamentală a politicilor economice regionale
privind spijinirea claselor mijlocii din societate.
Principalele instrumente de politică regională vizează crearea unor condiţii
favorabile pentru atragerea investiţiilor private, în condiţiile unor resurse de
finanţare publică redusă. Mijoacele financiare necesare pentru a iniţia sau
dezvolta o întreprindere pot proveni din surse interne sau externe.
1. Sursele interne de finanţare constau din economiile antreprenorului,
iar în cazul întreprinderilor existente constau în vânzarea produsul realizat. O
finanţare realizată numai cu sprijinul unic al surselor interne prezintă o serie de
avantaje şi dezavantaje.
a. Avantajele finanţării interne:
o Un mai mare control şi independenţă asupra întreprinderii, actele
întreprinse netrebuind a fi justificate cuiva.
o Singurul cost asociat finanţării interne este pierderea dobânzilor (dacă
fondurile făceau obiectul unui plasament pe piaţa de capital).
o Fondurile investite nu trebuie să fie rambursate.
b. Dezavantajele finanţării interne:
o Fondurile sunt limitate, fapt ce restrânge capacitatea întreprinzătorului de a
realiza beneficii sau de a-şi dezvolta întreprinderea.
o Întreprinzătorul va trebui să accepte un nivel de risc personal ridicat.
2. Finanţarea externă este asigurată de bănci, instituţii de investiţii,
organe ale sectorului public, cât şi cel particular.
a. Avantajele finanţării externe :
o Există o gamă variată de finanţări;
o Investitorii externi sunt, de regulă, mai importanţi decât sursele interne şi
pot permite o dezvoltare mai substanţială a întreprinderii;
o Implicarea investitorilor externi trebuie să garanteze adaptarea unei direcţii
raţionale a întreprinderii;
o Implicarea investitorilor interesaţi şi experimentaţi poate constitui o resursă
importantă pentru întreprindere.

11
b. Dezavantajele finanţării externe :
o Investitorul exterior poate dori să participe activ la gestiunea întreprinderii.
o Obiectivele investitorilor trebuie satisfăcute chiar dacă aceasta diferă de
obiectivele întreprinderii.
În general, mijloacele financiare obţinute reprezintă un cumul dintre sursele
interne proprii şi cele externe, în funcţie de previziunea proprie făcută.

Cap 4. Programul financiar pentru susţinerea unei afaceri proprii


În România, ultimii patru ani au coincis cu o reducere semnificativă a
afacerilor proprii derulate în cadrul unor întreprinderi mici şi mijlocii. O primă
soluţie care ar putea redresa funcţionarea I.M.M.-urilor este finanţarea acestora de
către unele bănci specializate sau de instituţii financiare solide. În acest sens
considerăm că o revigorare a sectorului I.M.M.-urilor în România este
condiţionată în primul rând de atractivitatea programelor de creditare ce trebuie
realizate din surse externe pentru sprijinirea şi dezvoltarea IMM-rilor.
Un studiul recent efectuat de Centrul Român pentru I.M.M.-uri privind realizarea
unor programe financiare realiste ale acestora, au arătat că principalele surse de
finanţare pentru susţinerea unei afaceri proprii sunt:
• capitalul propriu;
• creditele furnizori;
• creditele bancare.
Totuşi, dacă facem o inventariere reală a surselor de finanţare a I.M.M.-
urilor, se constată că în afară de sursele prezentate anterior, mai sunt şi alte surse
şi anume:
• disponibilităţile băneşti aduse de asociaţi;
• creditul asociat unic;
• credite acordate în cadrul unor programe internaţionale;
• asistenţă financiară nerambursabilă în cadrul unor programe
internaţionale;
• leasing;
• avalizarea biletelor la ordin sau a cambiilor;
• scrisorile de garanţie;
• subvenţiile;
• acreditivul în lei şi/sau în valută;
Capitalul – este forma de finanţare cea mai ieftină, iar majorarea capitalului,
prin atragerea de aporturi noi, constituie principala sursă de finanţare pentru
I.M.M.-uri.

12
Creditul furnizor – reprezintă o formă de finanţare foarte des întâlnită, atât la
intern cât şi la extern.
Un manager bun caută să-şi finanţeze producţia / serviciile / comerţul prin
aceste credite furnizori, adică să încaseze la termene mai mici decât termenele de
plată a furnizorilor. Creditele furnizori pot să fie acordate pe termen scurt sau
mediu. Cadrul larg al acestor credite sunt contractele încheiate între părţi, în care
sunt stipulate perioadele de creditare precum şi costul acestora. Dacă ne referim
la creditele furnizori externi, acestea, de obicei sunt acordate pe termen scurt,
datorită nesiguranţei partenerului român în rambursarea creditului. Beneficiarul
de credite trebuie însă să obţină aprobările legale cerute de reglementările
Băncii Naţionale (B.N.R).
Creditul furnizor poate fi acordat cu dobândă sau fără dobândă.
În cazul creditului furnizor extern dobânda datorată constituie un venit al
partenerului extern obţinut pe teritoriul României, în conformitate cu
reglementările în vigoare.
Creditul furnizor poate fi o sursă importantă de finanţare pentru susţinerea
unei afaceri proprii, dar ea poate fi şi un factor care în anumite condiţii poate
conduce la înregistrarea de pierderi în activitatea financiară a societăţii.
Înregistrarea de pierderi ca urmare a unui credit furnizor este determinată de
diferenţa de curs valutar din momentul achiziţionării creditului (primirii
produsului / serviciului / mărfii) şi momentul restituirii creditului (efectuarea
efectivă a plăţii produsului / serviciului / mărfii).

Subvenţiile
I.M.M.-urile cu programe viabile vor avea acces la sumele alocate de la
bugetul de stat. În acest sens prin bugetul de stat s-au alocat sume importante în
vederea:
- garantării împrumuturilor contractate de I.M.M.-uri la bănci;
- înfiinţării de noi întreprinderi;
- sprijinirea activităţilor de marketing şi preexport.
Un rol important în dezvoltarea I.M.M.-urilor l-a avut Legea nr. 133/1999
modificată în anul 2000 privind înfiinţarea întreprinderilor mici şi mijlocii.

13
Cap 5. Finanţatori/programe din România care sprijină libera iniţiativă

1. Parteneriatul SHELL şi Centrul pentru Dezvoltare Economică (CDE)


prin Programul „ChiarPOŢI”, program de educaţie antreprenorială destinat
tinerilor, care doresc să iniţieze o afacere proprie.5

2. Banca Transilvania
În cadrul politicii sale de sprijinire a I.M.M.-urilor, Banca Transilvania a
conceput şi realizat, împreună cu Centrul de Dezvoltare Managerială, un material
de consultanţă destinat managerilor din cadrul I.M.M.-urilor intitulat “Planul de
afaceri – instrument al managementului modern”. Această lucrare este
prezentată sub forma unor cursuri intensive de câteva zile, la care pot participa
persoane, care doresc să pornească o afacere, conducători şi angajaţi implicaţi în
procesul de elaborare a unui plan de afaceri, din cadrul I.M.M.-urilor. Sunt
prezentate etapele de elaborare a unui plan de afaceri, detalierea mergând de la
modalitatea de pregătire a unui plan până la studiul de marketing şi analiză
financiară. Acest proiect s-a bucurat de susţinerea CESO (Canadian Executive
Service Organization).
3. C.E.C.-ul a participat la licitaţia organizată de Ministerul Muncii şi
Protecţiei Sociale, privind derularea liniei de finanţare destinată I.M.M.-urilor.
Câştigând acestă licitaţie C.E.C.-ul a lansat un amplu program de restructurare şi
dezvoltare instituţională vizând transformarea instituţiei într-o bancă modernă şi
performantă, intenţionând să acorde credite pentru I.M.M.-uri în condiţii
avantajoase pentru întreprinzători.
Totodată, C.E.C.-ul a întreprins demersurile necesare pentru obţinerea de
fonduri Phare destinate creditului operaţional şi financiar şi implementării
planului de restructurare. De asemenea, C.E.C.-ul a stabilit legături de colaborare
cu organismele financiare internaţionale, precum BERD, Creditanstalt fűr
Wiederanfbar (Germania) în vederea includerii băncii în programele pe care
aceste organisme le vor derula în România.

4. Organisme internaţionale ce participă cu fonduri la finanţarea unor


afaceri viabile
4.1 Programul Phare din cadrul Uniunii Europene
Finanţarea acestui organism este asigurată prin credite nerambursabile şi
rambursabile. Microdonaţiile sunt până la o valoare de 5.000 EURO, iar
microîmprumuturile sunt cuprinse între 15.000 şi 20.000 EURO. În prezent acest
program asigură o linie de finanţare în valoare de 20 mil. EURO pentru I.M.M.-

5
Pentru informaţii suplimentare vezi site-ul www.chiarpoţi.ro

14
uri prin Banca Comercială Română. Condiţiile obligatorii impuse pentru
finanţarea unor afaceri sunt :
• susţinerea unor proiecte viabile;
• obiective precise de investiţii în vederea modernizării economiei.
4.2 Programul RICOP al Uniunii Europene
Acest program, cu un buget de 13,8 mil. EURO, va sprijini în mod direct crearea
şi dezvoltarea micro-întreprinderilor şi a celor mici şi mijlocii. Programul îşi
propune de asemenea să-i sprijine pe cei care vor câştiga finanţare să creeze peste
4600 de slujbe noi şi sustenabile.
Obiectivul general al programului RICOP este de a ajuta Guvernul României în
demersul său de reducere a impactului social al programului de reformă
economică, care include restructurarea, privatizarea şi închiderea întreprinderilor
care înregistrează pierderi.

Pot solicita împrumuturi microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii


(maximum 249 angajaţi şi cifră anuală de afaceri de maximum 8 milioane EURO
în anul 2002) care îşi desfăşoară activităţile de producţie legate de proiect pe
teritoriul României, în cele 5 zone RICOP şi nu au înregistrat pierderi în anul
financiar 2002, conform bilanţului la 31 decembrie 2002, înregistrat şi ştampilat
de Administraţia Financiară, în cazul în care întreprinderea şi-a început activitatea
anterior acestei date. Solicitantul trebuie să deţină resurse stabile pentru
asigurarea continuităţii proiectului, să aibă evidenţa contabilă la zi şi situaţia
contabilă să fie prezentată în conformitate cu legislaţia română în vigoare.

Judeţele eligibile corespunzătoare zonelor RICOP 1-5 sunt următoarele: Bacău,


Iaşi, Neamţ, Vaslui, Galaţi, Buzău, Brăila, Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Dolj,
Gorj, Olt, Valcea, Hunedoara, Braşov, Covasna.
Sumele care pot fi obţinute sunt cuprinse între 10.000 şi 100.000 EURO / proiect,
iar durata proiectului nu trebuie să depăşească 7 luni.
Informaţii complete despre acest program, cât şi despre celelalte programe ale
Uniunii Europene în România se pot obţine la www.infoeuropa.ro.
4.3 Fondul Româno – American pentru Investiţii
Această sursă de finanţare aparţine unei corporaţii americane a cărei
misiune este să promoveze libera iniţiativă şi spiritul antreprenorial în România,
prin investiţii şi împrumuturi destinate susţinerii unei afaceri proprii. Fondul a
fost înfiinţat de Casa Albă şi de Congresul Statelor Unite ale Americii în 1994
şi a fost capitalizat cu peste 60 mil. de dolari, alocaţi de Agenţia Statelor Unite
pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Fondul îşi desfăşoară activitatea de
investitii şi împrumuturi prin intermediul a 3 programe:

15
a. Programul de investiţii pentru întreprinderile mici şi mijlocii.-
sumele investite într-o firmă pentru susţinerea unei iniţiative private fiind între
50.000 şi 350.000 U.S.D.
Condiţiile necesare obţinerii unei finanţări din partea fondului:
• fondul participă la repartizarea profitului şi va deţine acţiuni în
firmă;
• tranzacţiile sunt negociate pe baze comerciale;
• fondul participă la finanţare cu 25-49%, dar poate depăşi 50% în
situaţii excepţionale;
• conducerea firmelor să fie corectă, competentă şi angajată în
succesul investiţiei finanţate cu ajutorul fondului;
• sunt preferate firme care au desfăşurat o activitate profitabilă în
anii anteriori acordării acestui împrumut;
• fondul percepe anumite taxe pentru serviciile acordate şi îşi
recuperează anumite cheltuieli din profitul firmei;
• fondul asigură asistenţă concretă şi continuă şi îi sprijină pe
beneficiari, prin monitorizare sistematică, servicii de consultanţă
şi înlesnirea unor contacte avantajoase de afaceri pe piaţa
americană;
• fondul poate decide după 3-6 ani să-şi vândă acţiunile deţinute
într-o investiţie partenerilor săi, cumpărătorilor strategici sau
direct pe piaţa de capital.
b. Programul de împrumuturi pentru întreprinderi mici şi mijlocii –
oferă împrumuturi cuprinse între 20.000 şi 150.000 U.S.D. Aceste împrumuturi
se desfăşoară în comun cu Banca Românească, care derulează nemijlocit acest
program. Împrumutul se acordă în dolari SUA, pe un termen de maximum de 3
ani cu rambursări lunare, în sume egale (rata împrumutului plus dobânda).
Împrumutul beneficiază de o perioadă de graţie de până la trei luni, în care
beneficiarul plăteşte numai dobânda la împrumut. Cheltuielile aferente
împrumutului sunt:
* dobânda fixă de 15% pe an;
* comisionul fondului de 1% aferent întregii sume;
* penalizări pentru rambursări înainte de scadenţă –0-
* garanţii cu active. În anumite cazuri se acceptă şi alte garanţii decât
cele imobiliare .
De regulă utilizarea împrumutului este pentru finanţarea investiţiilor pe
termen lung, pentru realizarea de active fixe ca: echipamente, utilaje şi
construcţii, precum şi a stocurilor de materii prime şi materiale necesare pentru
dezvoltarea şi susţinerea unei afaceri. De regulă, nu se acordă împrumuturi pentru
finanţarea pe termen scurt a fondului de rulment.

16
Criterii de selecţie a potenţialilor beneficiari vizează:
- firme cu experienţă, având o echipă managerială bine consolidată;
- în general firmele noi nu vor fi finanţate decât în mod excepţional prin acest
program;
- solicitantul trebuie să participe cu minimum 30% din costurile totale ale
proiectului.
- numărul angajaţilor firmei nu trebuie să depăşească 200 persoane;
- capitalul străin nu poate depăşi 70%, iar capitalul majoritar şi pachetul de
control, trebuie să fie deţinute de persoane rezidente în România;
- sunt unele domenii excluse de la finanţare precum cazinourile, firmele
distribuitoare sau firmele implicate în fabricarea şi distribuirea băuturilor
alcoolice sau a ţigărilor (cu excepţia magazinelor care comercializează cu
amănuntul aceste produse, iar vânzările acestora nu reprezintă mai mult de
25% din venitul brut al societăţii)
c. Programul de împrumuturi mici pentru susţinerea liberei iniţiative.
Sintetic condiţiile de acordare a acestor împrumuturi sunt următoarele :
* suma acordată să fie cuprinsă între 2500-15000 USD;
* rambursarea creditului să fie făcută în 18 luni şi in lei la cursul de schimb
(leu/dolar) al zilei în care se efectuează rambursarea;
* dobânda este fixă şi negociată;
* obiectul finanţării îl constituie: echipamentele industriale, utilajele de producţie,
sedii administrative etc., precum şi finaţarea fondului de rulment;
* garanţii: activele societăţii;
* firma să aibă cel puţin un an de activitate în acelaşi domeniu economic;
* să existe o competenţă managerială în gestionarea împrumutului;
* să existe capacitatea firmei de a rambursa creditul din numerarul generat de
activitatea ei curentă;
* să existe referinţe foarte bune despre personale implicate în utilizarea finanţării
acordate.
5. Creditele bancare
Totuşi, pentru majoritatea societăţilor mici şi mijlocii implicate în
dezvoltarea unei afaceri creditele bancare continuă să aibă un rol însemnat în
finanţarea planului propriu de afaceri.
Dintre băncile româneşti care susţin afacerile curente ale I.M.M.-lor, Banca
Comercială Română (BCR) rămâne, deschisă tuturor clienţilor, indiferent de
forma de proprietate. Trebuie remarcat că BCR s-a implicat în finanţarea unor
afaceri private, pe măsură ce cadrul legislativ în domeniul economico-financiar şi
bancar s-a definit şi desigur în limita resurselor financiare de care banca a dispus
şi dispune pe termen mediu. Având în vedere mijloacele şi instrumentele
specifice cu care operează o bancă comercială, implicarea BCR în dezvoltarea şi
susţinerea unor afaceri s-a concretizat în diferite acţiuni cum ar fi:

17
- finanţarea prin credite pe termen scurt a activităţii curente desfăşurate de
I.M.M.-uri;
- finanţarea prin credite pe termen mediu şi lung a activităţii de investiţii
îndeosebi pentru achiziţionarea de active fixe şi dezvoltarea capacităţilor de
producţie;
- lărgirea paletei de produse şi servicii bancare, precum şi facilităţi acordate
agenţilor economici cu capital privat cum sunt:
• eliberarea de scrisori de bonitate
• eliberarea de scrisori de garanţii etc.
În mod practic BCR finanţează unele afaceri private prin acordarea de
credite, scrisori de garanţie, avalizări de cambii sau bilete la ordin. Categoriile de
credite oferite spre finanţare I.M.M.-urilor de către BCR sunt:
a. Creditele pe termen scurt:
Aceste împrumuturi vizează:
1. creditele globale de exploatare;
2. creditele permanente (linii de credite) în lei şi valută;
3. credite pentru finanţarea cheltuielilor şi a stocurilor temporare, în lei şi
valută;
4. credite pentru finanţarea cheltuielilor şi a stocurilor sezoniere, în lei;
5. credite de trezorerie, pentru produse cu ciclu lung de fabricaţie, în lei şi
valută;
6. credite pentru prefinaţarea exporturilor, în lei şi valută;
7. credite pentru exportul de produse garantate cu creanţe asupra
partenerilor străini, în lei şi valută;
8. credite de scont, în lei şi valută;
9. credite pe documente de plată aflate în curs de încasare (cecuri şi ordine
de plata) în lei;
10. factoring, în lei şi valută;
11.credite pentru facilităţi de cont, în lei;
12. credite pentru un cont descoperit (overdraft), în lei.
b. Credite pe termen mediu şi lung
1) credite pentru echipamente (investiţii) pentru completarea surselor
proprii, în lei şi valută;
2) credite pentru cumpărarea de acţiuni şi active, în lei;
3) credite promotorii, în lei;
4) credite ipotecare, în lei;
5) credite pentru activitatea de leasing, în lei şi valută;
6) credite de forfetare, în valută.
La analiza şi aprobarea acestor credite se au în vedere toate reglementările
BCR concretizate prin norme, circulare, scrisori circulare etc.

18
În cadrul acestui suport de curs nu ne propunem să reluăm aceste norme, ci
să vă prezentăm prin unele studii de caz particularităţi în creditarea I.M.M.-urilor,
deoarece putem spune că fiecare credit analizat prezintă o particularitate anume,
faţă de un alt credit deja angajat. De asemenea, tot prin aceste studii de caz dorim
să menţionăm unele dintre deficienţele care apar în analiza şi întocmirea
referatelor privind creditele solicitate de I.M.M.-uri, deficienţe ce au condus la
înregistrarea de credite restante.

Cap. 6 Unele instrumente utilizate de I.M.M. pentru echilibrarea bugetului


propriu de venituri şi cheltuieli

Prin gradul lor mare de adaptabilitate la piaţă, prin numeroasele locuri de


muncă pe care le pot crea în economia locală, prin posibilitatea valorificării
superioare a unor resurse locale, I.M.M.-urile necesită o mai mare atenţie din
partea factorilor politici, legislativi, financiar – bancari etc. interesaţi.
I.M.M.-urile rămân entităţi economice flexibile, iar sectorul în ansamblu
are un potenţial deosebit în stimularea creşterii şi dezvoltării economiei naţionale.
Această categorie de firme a jucat şi continuă să joace un rol important în
susţinerea unor economii dintre cele mai puternice, care la prima vedere par a se
sprijini pe mari concerne naţionale şi multinaţionale. Este cazul Germaniei şi
Japoniei spre exemplu, economii solide în care marile concerne reprezintă vârful
aisbergului, baza acestora, partea scufundată, cea care nu se vede, de 7/8 o
formează firmele familiale, mici şi mijlocii. În Germania, I.M.M.-urile reprezintă
99,5% din totalul firmelor germane şi concentrează 70% din totalul forţei de
muncă. O situatie asemănătoare există şi în Japonia şi in alte ţări dezvoltate din
punct de vedere economic.
Potenţialul de creştere al firmelor din categoria I.M.M.-urilor este imens în
România, unde se înregistrează în medie 14 I.M.M.-uri la 1.000 locuitori, cu mult
sub nivelul ţărilor dezvoltate. Chiar şi în aceste condiţii, uneori dificile, în care îşi
desfăşoară activitatea, firmele mici şi mijlocii au contribuit în anul 2001, cu cca.
67% la formarea produsului intern brut al României.
Din perspectiva sistemului bancar firmele mici si mijlocii reprezintă un
sector strategic spre care fiecare bancă finanţatoare îşi concentrează atenţia, din
mai multe motive, demne de a fi reţinute de orice bancher :
• firmele mici şi mijlocii asigură o bună dispersie a riscului, ferind astfel
băncile de o concentrare a acestuia pe un număr redus de clienţi mari,
care ar putea conduce la perturbaţii majore;
• I.M.M.-urile rămân ”furnicile economiei”, statornice şi fidele faţă de
bancă, ele acceptând costurile standard (dobânzi, comisioane, speze

19
bancare) practicate de bănci, asigurând o bună profitabilitate dacă
afacerile sunt bine conduse. In opoziţie cu I.M.M.-urile, de multe ori
marii clienţi sofisticaţi, pe lângă o concentrare a riscului, solicită
facilităţi importante la costuri, cu implicaţii majore asupra
profitabilităţii băncii ;
• Marile firme, pe lângă faptul că migrează destul de repede şi uşor de la
o bancă la alta, au mai multe posibilităţi de finanţare, pe lângă piaţa
bancară, ele pot apela uşor şi la piaţa de capital (internă sau
internaţională) pentru atragerea de resurse;
• Nu trebuie uitat că I.M.M.-urile sunt în general buni platnici, inclusiv
către buget, pierderile imense acumulându-se îndeosebi, la marile
companii cu capital de stat, sau nu numai.
Acestea sunt doar câteva aspecte care demonstrează că firmele mici şi
mijlocii constituie o piaţă deosebit de atractivă, cu un imens potenţial de creştere,
pentru care băncile merită să se lupte. Un mare bancher sublinia că: „Cine va
avea I.M.M.-urile de partea sa, va avea asigurat viitorul băncii”.
Cu toate dificultăţile şi greutăţile inerente perioadei de tranziţie la economia
de piaţă, sectorul I.M.M.-urilor din Romania a fost permanent susţinut de băncile
româneşti. Astfel, Banca Comercială Română, ca lider de necontestat al pieţei
bancare româneşti şi principalul finanţator al economiei reale, a acordat o atenţie
specială afacerilor cu firmele mici şi mijlocii, având încheiat un acord de
parteneriat strategic cu Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi
Mijlocii din România şi menţinând relaţii excelente cu fostul Minister al
Intreprinderilor Mici şi Mijlocii.
În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2002 Banca Comercială Română a
acordat pe rulaj clienţilor săi, din categaria I.M.M.-urilor, credite în lei şi valută,
pe termen scurt, mediu şi lung în sumă de 60.512 miliarde lei (echivalent cu
1.831 mil. USD) din care au rămas în sold, la finele lunii septembrie credite de
circa 20.863 mld. (echivalent 631,2 mil. USD).

Pentru a avea o imagine a aportului BCR la susţinerea clienţilor din


categoria I.M.M.-urilor prezentăm situaţia creditelor existente în soldul băncii la
30 septembrie 2002, comparativ cu 31 decembrie 2001 (tabelul de mai jos):

20
Sold la Sold la Diferenţe
Diferenţe %
31.12.2001 30.09.2002 sumă
Total credite
acordate de
33.308,2 45.096,9 11.788,7 135,4%
BCR
clienţilor săi
Din care :
Credite
13.493,9 20.863,0 7.369,1 154,6%
acordate
I.M.M.-urilor
Sursa: Date de la BCR

Din evoluţia prezentată mai sus, rezultă că volumul total al creditelor


angajate de I.M.M.-uri a crescut, la 30 septembrie 2002, faţă de finele anului
2001, într-un ritm mult mai accentuat decât volumul total al creditelor
neguvernamentale (+54,6% faţă de 35,4 %), ceea ce a făcut ca ponderea
împrumuturilor acordate I.M.M.-urilor în portofoliul total de credite al Băncii
Comerciale Române, să crească în perioada analizată, de la 40,5% la 46,3%.
Din volumul total de credite acordate IMM-urilor 70,3% sunt credite în lei
şi 29,7% credite în valută. Din acest punct de vedere BCR actionează şi ca un
consultant pentru clienţii săi, în scopul protecţiei acestora împotriva riscului
deprecierii cursului monedei nationale în raport cu principalele valute (Dolari
SUA şi respectiv EURO) şi a prevenirii fenomenului de “dolarizare“ a economiei
naţionale.
Dispersia pe ramuri de activitate a creditelor angajate de întreprinderile
mici şi mijlocii se prezintă astfel (septembrie 2002):
o Comerţ 8.142.082 mil.lei (39% din total credite acordate I.M.M.-urilor)
o Industria prelucrătoare 7.554.291 mil.lei (36,2 %)
o Tranzacţii imobiliare – 1.603.050 mil. lei (7,7%)
o Agricultură – 837.633 mil. lei (4,0 %)
o Construcţii – 782.857 mil. lei (3,8%)
o Transporturi - 840.350 mil.lei (4,0%)
În acelaşi timp, BCR rămâne principalul derulator al programelor speciale de
finanţate de autorităţile române sau din cele ale Uniunii Europene. Principalele
programme derulate prin BCR şi sumele alocate, în special pentru I.M.M.-uri sunt
prezentate în tabelul de mai jos:

21
Suma prevăzută a se
Programul de finanţare Valuta
derula prin BCR
Facilitate de finanţare a 20mil. Tranşa I
EURO
I.M.M.-urilor - BERD 20 mil. Tranşa II
Programul de reconstrucţie
a zonelor miniere MARR- EURO 3.7 mil ( revolving)
UE
Programul PHARE 2000
„Coeziune economică şi EURO 8.1 mil ( revolving )
socială”
Proiectul de Dezvoltare a
Munţilor Apuseni, finanţat
prin Împrumutul
Drepturi Speciale de
guvernamental extern 12.4 mil
Tragere (DST)
contractat de Fondul
Internaţional de Dezvoltare
Agricolă
Programul de Restructurare
Industrială şi Reconversie EURO 30 mil.
Profesională - RICOP
Programul de Preaderare
SAPARD ”Imbunătăţirea
prelucrării şi EURO 52.8 mil.
marketingulului produselor
agricole şi piscicole”
Programul ANOFM/2001 LEI 975 mld.
Date de la BCR

6.1 Unele aspecte privind activitatea băncilor din prisma anteprenorului


Activitatea de creditare se bazează în primul rând pe analiza viabilităţii şi
realismului afacerii. Determinarea egibilităţii şi a capacităţii de plată a clienţilor
se face şi prin analiza aspectelor nefinanciare, care reprezintă prima analiză pe
care o efectuează ofiţerul de credite la solicitarea unui împrumut. Analiza
aspectelor nefinanciare se realizează atât pe baza documentelor depuse de
societate, cât şi pe baza informaţiilor primite de la persoanele autorizate să
reprezinte societatea la interviurile luate de ofiţerul de credite. Împrumutatul are
obligaţia să pună la dispoziţia băncii toate documentele şi actele, care permit
ofiţerului de credit să evaleze potenţialul său economic, organizatoric şi financiar.
Aceste documente se referă la:
- actele de înfiinţare a societăţii;

22
- modificările intervenite în statutul societăţii de la înfiinţare şi până la data
solicitării creditului;.
- bilanţurile contabile privind activitatea trecută şi prezentă a societăţii (vizate
de Direcţia Generală a Finanţelor Publice);
- previziunile financiare ale solicitantului;
- orice alte documente, care pot ajuta ofiţerul de credite în analiza creditului.
Dintre factorii nefinanciari, care influienţează activitatea clientului enumerăm:
• factorii interni;
• factorii externi.
a. Din categoria factorilor interni menţionăm:
1. conducerea activităţii (managementul firmei);
2. activitatea clientului;
3. strategia sa proprie.
b. Din categoria factorilor externi amintim:
1. domeniul de activitate de bază;
2. încadrarea activităţii clientului în politica economică generală şi în tendinţele
strategiei viitoare, privind respectivul domeniu de activitate;
3. impactul legislaţiei financiar-contabile asupra activităţii clientului.
Ofiţerul de credite poate efectua o analiză eficientă a prognozelor
societăţii, numai după cunoaşterea şi înţelegerea temeinică a activităţii acesteia.
Din cele arătate mai sus rezultă că analiza aspectelor nefinanciare păstrează o
importanţă deosebită în activitatea de creditare a ofiţerilor de credite.

6.2. Unele instrumente financiare pentru susţinerea unui bun plan de


afaceri 6
Pentru a asigura o mai mare elasticitate şi operativitate în activitatea de
creditare a sectorului privat, BCR a aprobat prin Circulara 28/1993 completarea
Normelor Metodologice nr. 8/1991 şi anume ‘’Creditarea societăţilor recent
înfiinţate‘’ prin utilizarea planului de afaceri. În normele metodologice nr.
1/1997, la documentaţia necesară pentru obţinerea creditelor, la secţiunea 3 a fost
prevăzută şi depunerea unui plan de afaceri la bancă pe lângă celelalte
documente. În cadrul normei metodologice privind activitatea de creditare nr.
1/2000, sunt prezentate principalele elemente care trebuie incluse într-un plan de
afaceri de către oricare agent economic, care solicită un credit la bancă.
Deci menţionăm că în afara de Bugetul de venituri şi cheltuieli (B.V.C.-ul)
întocmit pe perioada de solicitare a creditului, societatea trebuie să elaboreze şi
un plan de afaceri. Acesta este o noţiune aparent nouă în practica economică şi ca
6
Planul de afacere este prezentarea scrisă a ceea ce se doreşte să realizeze afacerea pe care urmează să
o întreprindă o societate, precum şi modul în care firma intenţionează să-şi foloseasca resursele proprii.

23
orice element nou, trebuie înţelesă corect semnificaţia sa. Se spune că în afaceri,
ca de altfel în oricare alt domeniu, a lucra fără buget înseamnă a lucra la
întâmplare. Bugetul de venituri şi cheltuieli şi fluxul de numerar (cash flow)
reprezintă chintesenţa planului de afaceri. Nici o firmă, mare sau mică, nu poate
pretinde că este condusă bine dacă nu are un bun plan de afaceri. Nici un manager
nu se poate considera un adevarat manager, fără un plan de afaceri, încheiat cu un
buget propriu. Un plan de afacere bun este o schemă de acţiune construite logic.
El presupune o gândire de perspectivă asupra afacerii societăţii. Este bine ca
planul de afacere să fie întocmit de o persoană ce activează în cadrul societăţii
sau de însuşi managerul, sau de o persoană specializată în elaborarea de astfel de
planuri. Un manager bun îşi întocmeşte un plan de afaceri realist fie că apelează
la credite fie că nu apelează. Planul de afaceri rămâne principalul instrument care
îl ajută pe manager să conducă bine afacerea. Se spune că o societate e mai bine
să aibă un plan de afaceri oarecare decât să nu aibă nici unul.
Elementele necesare pentru ca un manager să poată să-şi gestioneze corect
afacerea vizează cunoaşterea precisă:
- a fondurilor de care are nevoie societatea;
- când va avea nevoie de aceste fonduri;
- destinaţia acestor fonduri;
- cum societatea va fi capabilă să returneze împrumutul solicitat.
Planul de afaceri va trebui să răspundă la toate aceste intrebări. Afacerile
conduse pe baza unui plan concret de afaceri şi nu pe baza reacţiei la evenimente
au şanse mai mari de succes. Altfel spus, planul de afaceri trebuie să cuprindă
referiri la următoarele 3 elemente fundamentale:
- Situaţia actuală a afacerii;
- Evoluţia viitoare a afacerii;
- Modalităţii concrete de realizare a obiectivului propus.
Elaborarea unui plan de afaceri nu este un exerciţiu rigid, ci o aptitudine de
a investiga diferite direcţii de evoluţie a afacerii, de a selecţiona acţiunile care
conduc la cele mai benefice rezultate. Se spune că fiecare afacere este constituită
din 3 elemente vitale: omul, ideea şi banii. De aceea este important ca însuşi
managerul să-şi întocmească propriul plan de afaceri. Un plan de afaceri trebuie
să fie bine structurat, să acopere toate punctele cheie ale afacerii şi să fie simplu
de realizat. Din practica de creditare se poate desprinde faptul că majoritatea
creditelor restante au avut la bază o lipsă de cunoaştere a managementului
afacerii şi o slabă analiză a afacerii de către ofiţerul de credite. Planul de afaceri
trebuie să convingă lucrătorii de bancă care fac analiza creditului. Dacă la început
suntem convinşi că afacerea este foarte bună, pe parcursul creditării pot apărea
greutăţi în derularea activităţii de bază a societăţii, dar în final măsurile
întreprinse vor trebui să ne conducă la o creditare eficientă. Pentru realizarea
acestui deziderat ofiţerul de credite trebuie să identifice dacă managerul societăţii

24
şi-a însuşit afacerea prezentată în planul de afacere. Din acest motiv ofiţerul de
credite trebuie să iniţieze o discuţie-interviu cu managerul societăţii, interviu care
constă:
- fie în adresarea unor întrebări deschise (la care se poate da şi un alt răspuns
decât cel exact) precum :
- Consideraţi că .................?
- Puteţi să ...........................?
- Credeţi că......................... ?
- fie în adresarea unor întrebări închise (cu răspunsuri fără echivoc)
- Ce?; Unde ?; De când ?; Până când ?
Ca urmare a discuţiilor purtate cu anteprenorul, ofiţerul de credite obţine o
imagine de ansamblu asupra ideii pe care şi-a făcut-o patronul faţă de afacerea
prezentată băncii. De asemenea, rezultă şi o imagine foarte clară asupra
posibilităţilor societăţii de a realiza venituri pentru a rambursa creditul şi dobânda
aferentă, precum şi mărimea dividendelor estimate, împreună cu scopul afacerii,
care reflectă voinţa şi putinţa clientului în afacerea prezentată băncii.
Când un manager nu este suficient de bine pregătit din punct de vedere
economic, atunci e bine să apeleze la întocmirea planului de afaceri de către o
societate specializată în acest domeniu. În acest caz, banca prin ofiţerul de credit
trebuie să manifeste o prudenţă mai mare, în sensul că afacerea aşa cum este
prezentată în planul de afacere, să poată fi realizată în totalitate de acelaşi
manager. Un plan de afaceri trebuie să conţină următoarele elemente:
A. Prezentarea generală a societăţii ;
B. Analiza pieţei produselor realizate;
C. Organizarea activităţilor de bază din societate;
D. Informaţiile financiare.
A. Prezentarea generală a societăţii cuprinde date despre identificarea
clientului, din punct de vedere juridic, cât şi a afacerii pe care o realizează. Acest
capitol cuprinde urmtoarele elemente:
1. Date de bază despre agentul economic şi anume:
a. denumirea agentului economic.
b. forma sa juridică cuprinsă sub forma de :
• societate comercială în nume colectiv;.
• societate comercială în comandită simplă;.
• societate comercială pe acţiuni;.
• societate comercială cu răspundere limitată;
• societate agricolă;
• societate naţională;
• companie naţională şi/sau regie naţională.
c. adresa agentului economic:

25
• sediului central şi acolo unde este cazul adresa sa comercială;.
• sediul fiecărei filiale, sucursale, punct de lucru etc.
d. înmatricularea la Oficiul Registrului Comerţului cu :
• număr, dată, cod fiscal.
e. proprietarii societăţii:
• acţionarii sau asociaţii;
• contribuţia fiecăruia la capitalul social.
f. scurt istoric a activităţii desfăşurate până în prezent,
menţionând activitatea de la data înfiinţării şi până în prezent, precizându-se când
a început în mod efectiv activitatea pentru care a fost creată societatea, evoluţia
evenimentelor mai importante din activitatea sa (modificările intervenite în statut,
contractul sau actul constitutiv al societăţii, sau orice alte modificări care ar
interesa banca pentru definirea bonităţii clientului)
g. valoarea capitalului social subscris, din care cel vărsat efectiv.
h. principalul obiect de activitate desfăşurat în mod efectiv de
societate şi anume: producţie, construcţii, transport, servicii, comerţ etc.
i. principalele produsele realizate şi/sau serviciile prestate etc.
j. managementul agentului economic – situaţie în care trebuie
precizate următoarele elemente:
• structura ierarhică a conducerii societăţii;
• cine conduce efectiv societatea;
• funcţiile deţinute de fiecare cadru de conducere din societate;.
• ultimile studii absolvite de fiecare cadru de conducere;.
• înlocuitorii prevăzuţi în contract în caz de absenţă, boală, deces
etc.
2- Prezentarea afacerii propriu-zise
Conceptul general al afacerii este o descriere pe scurt, la nivel de idee, a
ceea ce intenţionează societatea să întreprindă, în momentul solicitării creditului
la bancă şi anume:
• să înceapă o nouă afacere;
• să o dezvolte o afacere deja existentă;
• să introducă în fabricaţie un nou produs;
• să pătrundă pe un nou segment de piaţă;
De asemenea, în planul de afacere trebuie să se explice motivaţia afacerii, modul
general în care aceasta va fi realizată precum şi şansele şi riscurile realizării sale.
În cadrul acestei prezentări se va face o scurtă descriere a afacerii ce
urmează să o întreprindă societatea, menţionându-se:
- data demarării afacerii, care poate fi data când s-a demarat afacerea, sau
data când urmează ea să demareze (să înceapă în mod efectiv).

26
- stadiul actual al afacerii, precizându-se dacă ea este în fază de idee, în fază
de proiect, sau efectiv în derulare.
- stadiul de viaţă al domeniului de activitate. În acest caz se prezintă
momentul din viaţa afacerii şi anume: lansarea, avântul, maturitatea sau
declinul afacerii.
- acţiunile întreprinse până la solicitarea creditului:
* achiziţii de materii prime, materiale etc.
* studiu de piaţă.
* contractele încheiate cu furnizorii, clienţii, terţii.
* analizele tehnico-economice etc.
- acţiunile preconizate după contractarea creditului:
• asigurarea spaţiului productiv, comercial etc.;
• aprovizionarea cu materii prime, materiale, utilaje, echipamente,
mobilier etc.;
• asigurarea condiţiilor tehnico–economice, sanitare etc.
- necesarul total de resurse de finanţare pentru realizarea afacerii, din care:
• surse proprii, existente în conturile societăţii;
• surse atrase - împrumuturi.
- dimensiunea afacerii, adică:
* volumul încasărilor anuale;
* volumul profitului;
* mărimea segmentului de piaţă ocupat, precizându-se :
- numărul clienţilor;
- importanţa clienţilor;
- aria geografică.
- obiectivele concrete ale afacerii. În vederea atingerii scopului final societatea
trebuie să-şi formuleze în termeni precişi obiectivele afacerii, care pot fi pe
termen scurt (un an), mediu şi lung (3-5 ani).
- influenţa asupra mediului înconjurător, care cuprinde:
* cantităţile şi caracteristicile emisiilor poluante;
* mijloacele de tratare şi neutralizare a emisiilor poluante;
* crearea de noi locuri de muncă;
* dezvoltarea infrastucturii şi a reţelei naţionale de drumuri;
* utilităţi publice etc.

B – ANALIZA PIEŢEI
În cadrul planului de afaceri, descrierea pieţei are o importanţă esenţială. O
strategie bună de afaceri trebuie să se bazeze pe o strategie corespunzătoare de
marketing. În acest capitol, vom menţiona concluziile desprinse dintr-un studiu
de piaţă pe care orice societate trebuie să le reţină şi anume:

27
B.1 Produsul, prestarea de serviciu sau activitatea comercială
1. Descrierea exactă a produsului/ serviciului/ mărfii, evidenţiind:
a) în cazul unui produs nou: aspectul fizic, caracteristicile tehnice şi
performanţele sale, utilitatea şi nevoile lui;
b) în cazul prestărilor de servicii se vor menţiona: caracteristicile
tipului de serviciu, pentru a se înţelege la ce servesc aceste servicii;
c) în cazul activităţilor comerciale, se va urmări: gama de produse
care se comercializează, aria de valorificare cu amănuntul sau cu ridicata, dacă
se furnizeaza servicii specifice: post vânzare, de transport la domiciliu,
garanţile acordate, reparaţiile gratuite etc.
2. Parametrii economici ai produsului/serviciului/comerţului.vor fi evidenţiaţi
de următoarele elemente: costul unitar, preţul de vânzare unitar, adaos comercial
practicat, mărimea taxelor, comisioanelor şi marja importatorului.

B.2 Segmentul de piaţă ocupat de produs


Determinarea poziţiei ocupate de client pe piaţă presupune cunoaşterea
următoarelor aspecte :
1. piaţa clientului:
* prezentarea caracteristicilor specifice ale pieţei:
- sezonieră sau permanentă etc.
* cunoaşterea nevoilor cărora se adresează produsul:
- vestimentaţie,
- alimentaţie,
- electro-casnice,
- birotică etc.
2. localizarea pieţei (amplasarea sa):
• locală;
• regională;
• naţională;
• internaţională.
3. tendinţele actuale ale pieţei:
• declin;
• stagnare;
• progres lent;
• expansiune rapidă.
4. caracteristicile cererii pentru produsul/serviciul/comerţul societăţii:
• cerere zilnică;
• cerere anuală;
• cerere sezonieră.

28
De asemenea, trebuie cunoscută şi corelată evoluţia cererii din ultimii ani
cu cererea previzionată.
5. tipul clienţilor
În această secţiune trebuie cunoscute următoarele aspecte:
• beneficiarii pentru produsul / serviciul / marfa produsă (ex.:
persoane individuale, colectivităţi, comercianţi cu ridicata sau cu amănuntul,
societăţi comerciale, agricole, regii autonome, instituţii publice etc.);
• numărul clienţilor;
• reputaţia clienţilor;
• condiţii de vânzare/cumpărare;
• perioada şi condiţiile de creditare primite de producător;
• modalitatea de plată;
• tipul clienţilor: permanenţi sau sezonieri;
• natura contractelor;
• nominalizarea principalilor clienţi, menţionându-se fidelitatea şi
soliditatea financiară a acestora;
• existenţa unor răi platnici potenţiali cumpărători şi analiza duratei
de decontare a creanţelor;
• riscul falimentului pentru clienţi.
6. principalii concurenţi din piaţă
În acest caz se menţionează principalii concurenţi, pentru acelaşi tip de
produs / serviciu / marfă ce se desface pe piaţă şi pentru fiecare se trec
caracteristicile care sunt cunoscute, de exemplu:
• mărimea- cantitativă şi valorică;
• numărul de personal;
• reputaţia clienţilor;
• mărimea segmentului de piaţă.
De asemenea, trebuie prezentate avantajele concurenţilor faţă de clientul
băncii şi invers. Noţiunea de concurenţă trebuie înţeleasă în sens larg, incluzând
alături de concurenţii actuali şi pe cei potenţiali.

B.3 Strategia de comercializare a produsului cuprinde:


1. politica produsului – care se referă în esenţă la:
• modul de prezentare;
• aspectul comercial;
• ambalajul utilizat;
• tipul de garanţii şi servicii oferite cumpărătorului;
• existenţa unui singur tip de produs în piaţă sau existenţa unei
game variate de produse.

29
2. politica de preţuri – prin care se va preciza:
• cum au fost stabilite preţurile ?
• dacă şi când se aplică reduceri de preţuri ?
• care este nivelul acestora faţă de concurenţa din piaţă?
3. politica de distribuţie – se vor preciza care sunt canalele de distribuţie a
produsului / serviciului/ mărfii şi anume:
• distribuţie directă;
• distribuţie prin intermediari, adică prin reprezentanţi ai unei
societăţi comerciale din domeniul comerţului sau a unei firme de
comerţ exterior.
4. modalităţi de vânzare a produsului:
• cu ridicata;
• cu amănuntul, prin magazin propriu;
• printr-o reţea de magazine specializate;
• direct la domiciliul clientului;
• direct prin vânzători sau comercianţi independenţi;
• direct la export prin firme specializate.
5. mijloace de promovare/ reclamă
Politica de marketing promovată de societate cuprinde îndeosebi mijloace
de promovare şi modalităţati deja consacrate de reclamă. Este eficient pentru
bancă să cunoască şi mărimea cheltuielilor efectuate de agentul economic cu
reclama sau pentru promovarea produsului prin:
• cataloage şi broşuri;
• participări la târguri şi expoziţii internaţionale;
• prin posturile de radio, T.V., presa de specialitate etc.

C. Organizarea activităţii cuprinde:


- C.1 Condiţiile necesare desfăşurării normale a activităţii propuse.
I Organizarea Afacerii materializată prin:
1. modul de finanţare şi organizare a afacerii reflectată prin:
• procesul de producţie: descriere, timp, fondurile necesare;
• etapele de bază: timp, fonduri necesare etc.
2. organizarea fluxului de producţie
Se vor menţiona distinct principalele etape, iar pe fiecare etapă se vor
preciza următoarele elemente:
• costurile totale;
• dificultăţile din cadrul fluxurilor de producţie;
• riscurile evaluate;

30
• cerinţele tehnice de producţie;
- personalul necesar;
- suprafeţele şi capacităţile de producţie;
- echipamentele necesare;
- mijloacele de transport utilizate;
- materiile prime şi materialele necesare etc.
3. modalităţi de asigurare a calităţii şi procedurile de control prin:
• norme interne;
• standarde interne şi/sau internaţionale;
• tehnici recunoscute pentru asigurarea şi controlul calităţii.
4. condiţii de manipulare şi transport – se vor menţiona modalităţile utilizate
pentru transportul produselor, în cadrul activităţii de bază.

II Suprafeţele de producţie şi/sau de comercializare


1. caracteristicile suprafeţelor de producţie şi comercializare
Se vor prezenta în detaliu:
• suprafeţele de producţie şi de comercializare angajate;
• destinaţia principalelor suprafeţe:
- pentru producţie;
- pentru depozitare;
- pentru comercializare;
• forma de proprietate:
- proprietar al suprafeţei;
- suprafaţă închiriată;
- suprafaţă preluată în locaţie de gestiune.
2. gradul de satisfacere a necesarului util de suprafeţe de producţie şi de
comercializare
Se vor face precizări dacă pentru afacerea ce urmează a fi creditată este
suficientă suprafaţa existentă sau societatea preconizează o extindere a acesteia. În
acest caz se vor menţiona următoarele elemente:
• căile de extindere, prin achiziţie sau închiriere;
• mărimea suprafeţelor utile;
• localizarea sau amplasarea acestora;
• costurile de achiziţie sau închiriere.

I I I – Echipamentele şi utilajele necesare


1. mijloace fixe necesare
Se vor nominaliza distinct următoarele elemente:
• tipul echipamentelor, utilajelor şi a mijloacelor de transport;
• destinaţia acestora:

31
- pentru producţie;
- pentru activităţi auxiliare;
- pentru servicii.
2. caracteristicile tehnico–economice ale mijloacelor fixe necesare, adică:
• parametrii tehnici, economici şi funcţionali;
• anul de fabricaţie a fiecărui mijloc fix;
• starea fizică (noi, uzate şi gradul de uzură al fiecăruia);
• capacitatea maximă de producţie.
3. condiţiile de achiziţie şi exploatare
Trebuie menţionate :
• costurile de achiziţie a mijloacelor fixe noi;
• costurile de achiziţie a mijloacelor fixe second hand (la mâna a
doua);
• chiria aferentă mijloacelor fixe închiriate;
• durata contractului de închiriere;
• durata locaţiei de gestiune.

IV. –Materialele şi produsele realizate


1. necesarul de materiale şi mărfuri realizate
Pentru buna desfăşurare a procesului de producţie şi de comercializare,
trebuie menţionat necesarul cantitativ şi valoric de:
• materii prime;
• semifabricate;
• produse finite realizate;
• mărfuri produse.
2. furnizori
Se vor nominaliza furnizorii reali, care vor asigura aprovizionarea cu cele
necesare desfăşurării procesului de producţie şi de comercializare. De
asemenea se va preciza dacă aceşti furnizori au fost contactaţi, dacă s-au
încheiat contracte comerciale cu aceştia, dacă sunt în curs de negociere sau
preconizate şi dacă s-au stabilit condiţiile de plată (plată cash, la termen, prin
acreditiv etc.)
3. ponderea cheltuielilor de aprovizionare în totalul cheltuielilor de
producţie.
Cheltuielile de aprovizionare trebuie analizate foarte bine, deoarece nivelul
lor poate influenţa semnificativ nivelul profitului societăţii.

- C.2 Conducerea societăţii cu precizarea:


1.Responsabilităţii conducătorilor din societate;

32
2.Angajatul “cheie” din societate (prin cunoştinţele şi informaţiile pe care le
deţine);
3.Monitorizarea personalului – adică modalitatea de supraveghere a personalului
angajat pentru realizarea atribuţiilor de serviciu.

- C.3 Personalul angajat


1. Numărul total de angajaţi – necesar pentru realizarea proiectului, precum
şi evoluţia acestuia în funcţie de dezvoltarea afacerii. Societatea trebuie să
prezinte ultima organigramă aprobată de Consiliul său de Administraţie;
2. Structura personalului:
• la începutul afacerii;
• evoluţia structurii în concordanţă cu previziunea financiară, cu
menţionarea personalului :
- direct productiv;
- auxiliar;
- administrativ;
- lucrători comerciali;
- conducerea societăţii.
3. Pregătirea profesională
• a personalului existent;
• modalităţile de instruire şi de calificare în funcţie de noile cerinţe.
4. Salarizarea şi recompensele acordate – menţionându-se:
• modalitatea de plată;
• modalitatea de premiere a personalului;
• modul de penalizare pentru nerealizarea sarcinilor.
5. Securitatea muncii - Metodele utilizate pentru asigurarea măsurilor de
protecţia muncii, conform reglementărilor în vigoare.

D. Informaţiile financiare

D.1 Situaţia financiară curentă aferentă


1. Situaţiei patrimoniale;
2. Regimului juridic al patrimoniului deţinut:
3. Regimului de proprietate asupra terenurilor;
4. Echipamentelor aflate în leasing;
5. Echipamentelor închiriate.

D.2 Previziunea financiară menţionându-se:


- previziunea fluxului de numerar;
- previziunea datelor sintetice din bilanţ, dacă este posibil.

33
Cap 7. ANALIZA S.W.O.T. 7
Ofiţerii de credite, pe baza planului de afacere prezentat de societate, vor
efectua o analiză tip S.W.O.T. Această analiză se bazează pe tehnica
investigării, respectiv a chestionării, utilizându-se întrebările standard. Rezultatul
analizei ne conduce la crearea unei imagini asupra afacerii pe care urmează să o
promoveze societatea şi asupra riscului băncii în creditarea acelei afaceri.
Etapele analizei S.W.O.T. sunt următoarele:
1. Enumerarea principalelor puncte tari şi puncte slabe ale societăţii;
2. Enumerarea oportunităţilor (posibilităţilor) şi ameninţărilor (pericolelor)
prezente şi viitoare;
3. Identificarea aspectelor critice;
4. Definirea factorilor de succes.
Din analiza efectuată pe baza documentelor depuse, a planului de afaceri şi
a investigaţiilor efectuate prin întrebările puse, ofiţerii de credite trebuie să
depisteze punctele tari, punctele slabe, posibilităţile, ameninţările în activitatea
agentului economic şi să le prezinte în referatul de credite la poziţia “riscul de
creditare”.
Punctele tari ale societăţii comerciale reprezintă baza succesului. Acestea pot
fi: o conducere puternică, abilă şi eficientă, cu calităţi morale deosebite şi care pot
să domine piaţa produsului.
Punctele slabe reprezintă diverse lipsuri ale societăţii referitoare la:
tehnologie, înlocuirea personalului necalificat cu personal calificat etc.
Posibilităţile se referă la anumiţi factori externi conjuncturali, pe care
societatea poate să-i considere favorabili pentru activitatea ei, ca: reduceri de
impozite, taxe, subvenţii.
Ameninţările sunt evenimente care pot afecta sau nu pot afecta societatea. Ele
nu trebuie ignorate, în vederea acoperirii unor riscuri.
Dintre problemele majore pentru o societate se pot enumera:
1. amplasare greşită;
2. prea mult capital în active fixe;
3. rezerve reduse;
4. probleme de credit;
5. erori în gestionarea stocurilor;
6. extindere necontrolată;
7. capitalizare inadecvată;

7
S.W.O.T. provine de la:
- Strength – puncte tari;
- Weaknesses – puncte slabe;
- Opportunities – posibilităţi;
- Threats – ameninţări.

34
8. experienţă inadecvată;
9. probleme de personal;
10.birocraţie.
Rezultatele analizei S.W.O.T. se concretizează în:
• factori interni: puncte tari şi puncte slabe;
• factori externi: posibilităţi şi ameninţări.
Toate informaţiile obţinute despre societate, respectiv factorii interni precum
şi cei externi care influenţează bunul mers al activităţii (afacerii) vor fi grupate pe
componentele analizei: puncte tari, puncte slabe, posibilităţi, ameninţări.
Factorii externi (posibilităţile şi ameninţările) care influenţează activitatea sunt :
1. Consideraţiile politice şi legale includ:
- modul în care legislaţia în vigoare poate afecta direct produsul societăţii;
- factori care afectează indirect produsul, ca: taxe la vânzările produselor,
subvenţii care sprijină activitatea.
2.Consideraţiile economice pot fi:
a) Cererea potenţială pentru produsul societăţii.
Factorii care influenţează cererea sunt gusturile, moda, preţurile, veniturile
consumatorilor, creşterea demografică.
b) Oferta potenţială este influenţată de:
• necesarul de resurse;
• costurile implicate;
• clienţii, furnizorii;
• concurenţa şi poziţia financiară;
• produsele realizate;
• calitatea produselor;
• piaţa produselor;
• canalele de desfacere;
• poziţia geografică a pieţelor;
• elasticitatea cererii;
• natura produselor (de strictă necesitate sau de lux).
3. Alte consideraţii economice:
• efecte ale tarifelor vamale;
• modificarea cursului valutar;
• fazele ciclului economic al produsului.
4. Consideraţiile sociale includ:
- acceptarea sau neacceptarea socială a produselor societăţii;
- relaţiile existente cu diverse ţări;
- gusturi, modă.
5. Consideraţii tehnologice:
- utilizarea de tehnologii eficiente conducând la competitivitatea produsului;

35
- modificările tehnologice şi tehnologia utilizată de concurenţă.
Analiza S.W.O.T. are avantajul că se pot lua decizii asupra acordării
creditului, încă de la o primă analiză a documentaţiei, a planului de afaceri şi a
interogărilor.
Din datele de mai sus putem defini cauzele eşecurilor în afacerile mici şi
evitarea acestora menţionându-se:
A. Cauzele generale
1. ciclul afacerilor
2. inflaţie
3. rata dobânzii
4. accesul la capital (cel mai greu de obţinut)
B. Cauzele speciale
1. lipsa de cunoştinţe
2. lipsa de experienţă
3. lipsa de capital
4. reglementările guvernamentale
5. probleme legate de cash-flow
6. investiţii prea mari în active
7. relaţii proaste cu clienţii
8. supra-expansiunea
9. management prost
C. Evitarea pericolelor
1. cunoaşterea afacerii în mod amănunţit;
2. plan de afaceri realist (în scris);
3. depistarea potenţialelor probleme înainte de apariţia acestora şi transformarea
lor în crize financiare;
4. însuşirea rapoartelor financiare;
(înţelesul lor + interpretare)
5. conducerea eficientă a personalului;
6. analiza situaţiei de forţă majoră a managerului (dacă se îmbolnăveşte).

36
Cap 8. Avalizarea biletelor la ordin şi a cambiilor

8.1 Cambia (Bill of exchange; lettre de change) 8


Cambia reprezintă un titlu de credit prin care trăgătorul emite cambia
pentru a-şi stinge propria sa datorie. Elementele esenţiale ale unei cambii sunt:
• Denumirea cambiei înscris în textul ei;
• Ordinul pur şi simplu de a plăti o sumă determinată;
• Numele persoanei care trebuie să plătească (trasul);
• Scadenţa poate fi: la vedere, la un anumit termen, la o anumită dată faţă de
data emiterii sau la o zi fixă, precizată calendaristic.
• Locul unde trebuie efectuată plata;
• Numele beneficiarului;
• Data şi locul emiterii;
• Semnătura trăgătorului.
Cambia este un instrument de credit cu multiple utilităţi:
a) credit comercial
b) credit bancar
c) garanţie
Ca instrument de credit comercial (efect comercial), cambia este utilizată
de producător în raporturile cu comerciantul angrosist, care cumpără produsele
sale. In momentul vânzării, pentru a-i acorda cumpărătorului un credit, pe o
perioadă de timp determinată, producatorul emite o cambie al cărui tras este
cumpărătorul, plata preţului urmând a se efectua de către acceptant, la termenul
menţionat. Acest instrument de credit comercial poate fi valorificat de către
producator, înainte de scadenţă, prin scontarea cambiei la o bancă. În acest mod
cambia, care devine proprietatea băncii, serveşte producătorului la obţinerea unui
credit bancar. Banca poate accepta cambia şi cu titlu de garanţie pentru
rambursarea unui credit, acordat altei persoane decât beneficiarul cambiei. De
asemenea banca poate trage o cambie şi asupra persoanei căreia i-a acordat
credit. Aceste cambii, care sunt instrumente de credit, mai sunt cunoscute şi ca
efecte financiare.

Condiţii de validitate
Pentru a produce efectele dorite, cambia trebuie să fie emisă cu respectarea
următoarelor condiţii:
- să fie sub formă scrisă;
- prezentarea tuturor menţiunilor obligatorii.

8
Cambia este înscrisul purtând această denumire, prin care o persoană (trăgătorul) dă mandat sau
ordonă altei persoane (trasul) să plătească unei a treia persoane (beneficiarul) sau la ordinul acestuia ”o
sumă de bani determinată” la o dată precisă şi în locul precizat de acesta.

37
8.2 Biletul la ordin 9
El intervine între două persoane şi nu în trei cum este în cazul cambiei.
Condiţii de valabilitate
Biletul la ordin conţine, sub sancţiunea nulităţii, următoarele menţiuni:
1. denumirea “Bilet la ordin” inserată în textul titlului, în aceeaşi limbă în care
este redactat şi textul.
2. promisiunea necondiţionată de a plăti o sumă de bani determinată;
3. scadenţa plăţii;
4. locul plăţii;
5. numele celui căruia i se va plăti (sau la ordinul căruia se va plăti);
6. data şi locul emiterii;
7. semnătura emitentului.
În absenţa scadenţei, biletul la ordin este plătibil “la vedere” şi trebuie
prezentat la viza emitentului, în termenul legal de un an. Locul emisiunii este
considerat că este şi locul plăţii, dacă această menţiune lipseşte. Dacă nu s-a scris
locul emiterii se consideră că acesta este cel arătat lângă numele emitentului.
Avalizarea (GUARANTION) – Este operaţia financiară care constă în
garantarea de către o persoana (avalist-bancă) a îndeplinirii obligaţiilor asumate
de către unul din semnatarii unui bilet la ordin (tras, trăgător sau girantul lui).

8.3 Analiza efectuată în vederea avalizării unui bilet la ordin


Competenţele de avalizare sunt cele de la eliberarea scrisorilor de garanţie
bancară. Metodele de analiză în vederea avalizării sunt aceleaşi ca la creditele în
valută pe termen scurt sau mediu, când avalizarea se solicita în valută, sau la
creditele în lei pe termen scurt sau mediu, atunci când se solicită avalizarea în lei.
Deci analiza se va efectua în funcţie de obiectul biletul la ordin şi anume:
• Legalitatea funcţionarii societăţii care a solicitat avalizarea;
• Aspectele nonfinanciare;
• Aspectele financiare;
• Fluxul de numerar;
• Planul de afaceri;
• Proiecţia surselor şi a utilizării acestora, până la plata integrală a biletului
la ordin;
• Studiul de fezabilitate, în cazul unor investiţii productive;
• Contractul de import sau contractul comercial (la intern) care face obiectul
biletului la ordin;

9
Biletul la ordin este titlul de credit prin care emitentul se obligă să plătească beneficiarului sau la
ordinul acestuia, o suma de bani, la scadenţă , intr-un anumit loc.

38
• Contractele de export care fac posibilă achitarea produselor achiziţionate
din import;
• Contractele încheiate la intern, care fac posibilă efectuarea plăţii importului
(a biletelor la ordin), prin cumpărare de pe piaţa valutară, în condiţiile în
care agentul economic nu are activitate de export;
• Modalitatea de încasare a produselor exportate (ordin de plată simplu,
incasso, acreditiv etc.);
• Modalitatea de plată a transportului mărfii, a asigurării acesteia, în
conformitate cu INCONTERMS 1990;
• Garanţiile necesare .

INCONTERMS 1990 reprezintă un set de reguli internaţionale pentru o


interpretare uniformă a termenilor comerciali, din comerţul exterior, publicat în
anul 1936, de către Camera Internaţională de la Paris şi modificat ulterior în anii
1953, 1967, 1976, 1980, 1990.
De asemenea, la baza analizelor efectuate de ofiţerii de credite va trebui să
stea în afară de Normele de creditare şi regulamentul valutar.
Urmare aprobării avalizării, a încheierii acordului de garanţie, a
contractelor de garantare (ipotecă, gaj, cesiune de creanţă, depozit colateral etc. şi
înscierea acestora) de către unitatea de competenţă se semnează “per aval’ pe
biletul la ordin, de către două persoane, care reprezintă legal banca, respectiv
directorul, contabilul şef sau persoanele împuternicite.
Cu 10 zile înaintea ajungerii la scadenţă a biletului la ordin, ofiţerul de
credit urmăreşte ca plătitorul să dispună de lichidităţile necesare plăţii.

MENŢIUNI OBLIGATORII

1. C A M B I A 1. BILET LA ORDIN
“C” “B.O.”

2. ORDINUL NECONDIŢIONAT 2. PROMISIUNEA


DE A PLĂTI O SUMĂ
DETERMINATĂ

3. NUMELE TRASULUI 3. SCADENŢA PLĂŢII


(al celui care trebuie să plătească)

4. SCADENŢELE PLĂŢII 4. LOCUL PLĂŢII

5. LOCUL PLĂŢII 5. BENEFICIARUL

39
6. BENEFICIARUL 6. DATA ŞI LOCUL EMITERII

7. DATA ŞI LOCUL EMITERII 7. SEMNĂTURA

8. SEMNĂTURA TRĂGĂTOR-ului

Cap 9. Fondurile de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici şi


mijlocii

Pe fondul scăderii dobânzilor, într-un viitorul nu prea îndepărtat se


estimează o creştere a cererii pentru credite a agenţilor economici. Băncile
aşteaptă acest lucru şi fac demersuri suplimentare spre a fi sigure de reuşită. Unul
dintre acţiunile demarate recent vizează încheierea de convenţii cu cele trei
fonduri de garantare a creditelor, existente la ora actuală:
• Fondul Român de Garantare a Creditelor pentru Întreprinzătorii Privaţi;
• Fondul de Garantare a Creditului Rural;
• Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi
Mijlocii.
În cazul apariţiei unor probleme în rambursarea creditului, bancile îşi pot
recupera o parte din banii împrumutaţi de la fondurile de garantare cu care au o
convenţie de colaborare.
Multe bănci nu şi-au modificat însă în această privinţă normele de funcţionare.
Edificator este cazul Fondul National de Garantare a Creditelor pentru
Întreprinderile Mici şi Mijlocii care, deşi există de aproape un an, nu a fost
solicitat până acum de nici o bancă cu care are încheiate astfel de convenţii.
9.1 Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru
Întreprinderile Mici şi Mijlocii
Acest fond are ca acţionar fondator statul român, prin fostul Ministerul
pentru Intreprinderile Mici, Mijlocii şi Cooperaţie. Capitalul social la înfiinţare a
fost de 50 miliarde lei, fiind împărţit în 50.000 de acţiuni nominative. Capitalul
social subscris pentru anul 2002 a fost de 294 miliarde lei.
Fondul acordă garanţii băncilor şi altor instituţii finanţatoare, cu precădere
pentru finanţarea proiectelor de investiţii şi a celor de investiţii asociate cu
capitalul de lucru, acordându-se cu prioritate societăţilor cu activitate de export şi

40
proiectelor care generează locuri de muncă. Fondul Naţional de Garantare a
Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii îşi asumă un minim de
garantare, astfel încât pierderile din plata garanţiilor acordate să nu depăşească
3% din capitalul social, angajamentele sale fiind limitate la maximum cinci ori
capitalurile proprii.
Fondul acordă garanţii pentru întreprinderile mici sau mijlocii, definite
potrivit Legii 133/1999, pentru persoane fizice autorizate sau asociaţii familiale.
Pot fi acordate garanţii pentru:
- maximum 75% din valoarea unui credit, pentru finanţarea unui proiect de
investiţii;
- maximum 75% din valoarea nerecuperată a una/două/trei rate consecutive,
(dar fără să depăşească trei rate) pentru contractele de leasing;
- maximum 60% din valoarea unui credit, pentru finanţarea nevoilor de fond de
rulment ale întreprinzătorilor privaţi;
- maximum 80% din valoarea creditului pentru societăţile nou înfiinţate.
Condiţii de garantare
- solicitantul să-şi desfăşoare activitatea în sfera producţiei de bunuri materiale
şi servicii;
- să existe o rentabilitate evidentă a proiectului;
- să existe o capacitate certă de rambursare (se anlizează de către bănci şi Fond
pe baza situaţiilor financiare previzionate);
- să existe un plan de afaceri bine fundamentat;
- utilizarea creditului să se facă numai în scopul pentru care a fost acordat;
- contribuţia proprie a întreprinzătorului să fie de minimum 20% din valoarea
totală a proiectului de investiţii;
- întreprinzătorul să aibă garanţii reale pentru susţinerea cererii de creditare;
- calităţile profesionale morale şi organizatorice, poziţia faţă de terţi, faţă de
bancă sau instituţia financiară din activitatea anterioară, poziţia pe piaţă, situaţia
patrimonială şi financiară a solicitantului.
Nu vor fi acceptate spre a fi garantate următoarele credite:
- cele aferente I.M.M.–urilor încadrate în categoria “îndoielnic“ sau “pierderi“;
- cele contractate în vederea rambursării altor credite;
- cele ale căror solicitanţi / beneficiari au şi alte datorii nerambursate la scadenţă
către bugetul consolidat, asigurările sociale şi bănci;
- cele ale căror beneficiari se află în incapacitate de plată.
Comisioanele percepute:
- 1,5% pentru garanţiile aferente creditelor / scrisorilor de garanţie
bancară/contracte de leasing, cu termen de rambursare de până la 12 luni;
- 2,5% pentru garanţiile aferente creditelor / scrisorilor de garanţie bancară /
contracte de leasing, cu termen de rambursare de peste 12 luni.

41
Aceste comisioane sunt achitate de către bănci sau de instituţiile
finanţatoare.
Etapele necesare pentru obţinerea acestor garanţii:
În situaţia în care banca consideră proiectul viabil, dar clientul nu prezintă
suficiente garanţii materiale pentru acordarea creditului, clientul solicită Fondului
participarea la împărţirea riscului, prin emiterea unei garanţii financiare pentru
proiectul respectiv. În termen de 7 – 20 zile, în funcţie de complexitatea
proiectului, Fondul analizează dosarul de finanţare remis de bancă şi transmite
acesteia decizia, privind acordarea garanţiei financiare solicitate.
Băncile cu care Fondul are încheiate convenţii de colaborare:
Banca Comercială Română; Banca Românească; Banca Comercială Carpatica;
Eximbank; BRD – GSG; CEC; Raiffeisen Bank; Banc Post; Alpha Bank;
Romexterra; Romanian International Bank; Eurom Bank.

9.2 Fondul Român de Garantare a Creditelor pentru Întreprinzătorii


Privaţi

Fondul Român de Garantare a Creditului pentru Întreprinzătorii Privaţi


emite scrisori de garantare a creditului în favoarea băncilor finanţatoare, dar în
condiţii foarte stricte, ca de exemplu:
- garanţia reprezintă numai 70% din creditul aprobat de banca finanţatoare;
- întreprinderile mici şi mijlocii trebuie să respecte destinaţia creditului;
- pentru garanţia acordată, întreprinderile mici şi mijlocii plătesc Fondului Român
de Garantare a Creditelor un comision de 1% din suma garantată şi o primă de
garantare reprezentând 3% din soldul creditului garantat nerambursat;
- comisionul şi prima de garantare se plătesc concomitent cu emiterea scrisorii de
garanţie;
- pentru anii următori, prima de garantare va fi calculată şi achitată în luna
ianuarie a fiecărui an calendaristic;
- când prima de asigurare nu este plătită în condiţiile stabilite de FRGC,
împrumutatul va plăti o penalitate de 0,4% pentru fiecare zi de întârziere;
- I.M.M.-urile sunt obligate să prezinte FRGC-ului garanţiile constituite în
favoarea băncii finanţatoare.
Pentru o bună cunoaştere a condiţiilor de garantare a întreprinzătorilor
privaţi Fondul Român de Garantare a emis şi transmis la B.C.R. „Normele de
acordare a creditelor pentru Întreprinzătorii Privaţi”.

9.3 Fondul Român de Garantare a Creditului Rural (FGCR)


Acest fond oferă garanţii băncilor ce au aprobat credite de investiţii agenţilor
economici din agricultură, care nu au garanţii reale suficiente.
Acordarea garanţiei de către FGCR se face la solicitarea băncilor comerciale.

42
Condiţiile de garantare a acestor credite sunt:
- garanţia reprezintă 60% din suma creditului plus dobânda, pentru agenţii
economici care se încadrează în categoria A sau B de performanţă şi 50% pentru
cele din categoria C. Pentru societăţile care se încadrează în categoriile D şi E de
performanţă, FGCR nu acordă garanţii pentru creditele solicitate.
- pentru acordarea garanţiilor se percepe un comision de cerere şi un
comision de garantare, ce reprezintă 0,3% la valoarea garanţiei solicitate şi
respectiv 3%, aplicat la soldul garanţiei, de la începutul fiecărui an.
- pentru neplata comisionului de garantare I.M.M.-urile plătesc o penalizare
de 0,5% pe fiecare zi de întârziere.
Din datele de mai sus rezultă că cele două fonduri acordă scrisori de garanţie
în favoarea băncilor finanţatoare a I.M.M.-urilor aproximativ în aceleaşi condiţii.
Din datele existente în cadrul BCR, sunt puţini agenţi economici care au apelat la
aceste garanţii. Atât FRGC cât şi FGCR aprobă şi emit scrisoare de garanţie, după
ce băncile comerciale analizează, aprobă şi întocmesc atât contractul de credit, cât
şi contractele de garanţie mobiliară sau imobiliară.

43