Sunteți pe pagina 1din 5

EDUCAIA INTELECTUAL

Educatia intelectuala este acea componenta a educatiei care, prin intermediul valorilor stiintifice si
umaniste pe care le prelucreaza si vehiculeaza, contribuie la formarea si dezvoltarea tuturor capacitatilor
intelectuale, functiilor cognitive si instrumentale, schemelor asimilatorii, structurilor operatorii, precum si a tuturor
mobilurilor care declanseaza, orienteaza si ntretin activitatea obiectului educational ndreptat n aceasta directie.

Obiectivele educatiei intelectuale:
Educatia intelectuala are doua mari obiective: Informarea intelectuala si formarea intelectuala.
Informarea intelectuala consta n transmiterea si asimilarea valorilor stiintifice si umaniste prelucrate n
conformitate cu anumite principii si norme didactice sau ordonate ntr-un anumit fel cu scopul de a facilita ntelegerea si
nsusirea lor. Accelerarea ritmului de dezvoltare sociala specific societatii contemporane se manifesta si prin asa-zisa
explozie informationala, rezultat al cresterii exponentiale a cunostintelor umane. Cresterea cantitativa este nsotita de
restructurari profunde n interiorul stiintelor ca si n relatiile dintre ele. Ca rezultat al acestor restructurari, traditionala
deosebire dintre stiintele naturii si cele socio-umane tinde sa se atenueze datorita relatiilor dintre ele. Explozia
informationala are efecte profunde pe plan pedagogic prin problemele pe care le ridica si prin solutiile pe care le
reclama.
Formarea intelectuala. Educatia intelectuala nu se rezuma la informarea intelectuala, ci vizeaza formarea si
dezvoltarea intelectuala, prin care ntelegem o acumulare treptata a unor modificari de functie a proceselor psihice
cognitive datorate nvatarii, care conduc la transformarea intelectului uman concretizata n capacitati de cunoastere,
creativitate, autonomie intelectuala.
Formarea intelectuala presupune activarea potentialitatilor copilului, prin intermediul informatiei, n scopul transformarii si
restructurarii sale psihice, n concordanta cu legile interne ale dezvoltarii, asigurnd astfel un sens ascendent dezvoltarii
intelectuale a personalitatii.
ntelegerea corecta a procesului formarii intelectuale presupune clarificarea n prealabil a relatiei dintre
fiziologic si psihologic n cadrul fenomenelor psihice. Componentele psihicului uman sunt dependente de proprietatile
functionale ale sistemului nervos, totusi continutul ca si calitatile prin care se exprima sunt determinate de interactiunea
dintre subiect si obiect, dintre subiect si sarcina. Toate componentele psihicului uman se elaboreaza si se reelaboreaza
continuu ca urmare a unui proces de interiorizare, rezultat al activitatii subiectului si al interactiunii sale cu mediul.
Formarea intelectuala este o sarcina extrem de complexa care, implica aspecte diverse, diferentiate n raport
de perioadele de vrsta la care se raporteaza. Abordnd formarea intelectuala ca pe un proces complex, de durata,
evidentiem ca aceasta presupune:
elaborarea unor capacitati intelectuale de natura instrumentala cum sunt: nsusirea limbii materne, a
scris-cititului, formarea priceperilor si deprinderilor de calcul mintal, capacitatilor de stocare si procesare a informatiei;
formarea capacitatilor intelectuale operationale si functionale care vizeaza toate capacitatile intelectuale,
ntreg intelectul uman, cu deosebire dezvoltarea gndirii, a operativitatii generale, cultivarea capacitatii de comunicare;
stimularea si dezvoltarea creativitatii ca dimensiune psihologica a personalitatii, care favorizeaza
obtinerea unor produse cu caracter original, gasirea de solutii noi, inedite la variatele solicitari carora individul trebuie sa
le faca fata n vederea optimei integrari socioprofesionale;
cultivarea motivatiei nvatarii, in ideea optimizarii relatiei dintre elev si procesul de nvatare n cadrul
careia un rol important l au motivele care l determina pe elev sa nvete, scopurile pentru care nvata, starile afective pe
care le traieste n procesul nvatarii;
familiarizarea cu metodele si tehnicile de munca intelectuala, nsusirea diverselor strategii cognitive
care sa conduca la formarea stilului muncii intelectuale.

Modalitati de realizare a educatiei intelectuale in scoala:
Cu privire la informarea intelectuala, din punct de vedere pedagogic se ridica cteva ntrebari: ce, ct si cum
sa se transmita elevilor? Ele vizeaza att operatia de selectare a valorilor stiintifice si umaniste din ansamblul celor
acumulate la nivel social, ct si operatia de transmitere care o implica si pe cea de asimilare. Pentru ca informarea
intelectuala sa se finalizeze eficient, cu rezultate superioare pe planul formarii personalitatii umane, este necesar ca in
realizarea ei sa se respecte cteva principii cu valoare orientativa cum sunt:
Informarea intelectuala trebuie sa fie n concordanta cu prescriptiile idealului educational, ceea ce
nseamna ca ea trebuie sa fie astfel realizata nct sa conduca la dezvoltarea armonioasa, integrala a personalitatii
umane, prin asigurarea unui echilibru ntre diferitele categorii de cunostinte umaniste, teoretice/practice, de cultura
generala;
Selectarea, transmiterea-asimilarea informatiilor trebuie sa se realizeze din perspectiva posibilitatii de
utilizare a acestora n etapele urmatoare de necesitatea de a asigura conditii pentru asimilarea de noi cunostinte, de
posibilitatea optimizarii relatiilor individului cu lumea nconjuratoare;
Selectarea si transmiterea cunostintelor trebuie realizata ntr-o maniera integrativa, care presupune
integrarea lor n sisteme de cunostinte ce implica relatii intra si interdisciplinare, permanenta restructurare si
reorganizare, comprimarea cunostintelor mai putin relevante, n favoarea celor semnificative, esentiale, cu mare valoare
instrumentala si functionala;
n procesul informarii intelectuale trebuie sa primeze calitatea informatiilor evaluata din punct de vedere
psihopedagogic dupa criterii precum valoarea lor explicativa, instrumentala si operationala, utilitatea si actualitatea,
gradul de generalitate s.a.;
Informarea intelectuala trebuie sa se realizeze n concordanta cu profilul psihologic al vrstei, nu n ideea
subordonarii actiunii particularitatilor de vrsta, ci, mai ales, n ideea luarii n considerare a acestora, n vederea
stimularii potentialului de care dispune obiectul educatiei si crearii conditiilor pentru trecerea la un stadiu superior al
dezvoltarii ca urmare a implicarii sale ntr-un efort sustinut pentru asimilarea de noi informatii;
Retinem n concluzie ca informarea intelectuala presupune deopotriva selectarea si transmiterea valorilor, n
conformitate cu anumite principii si norme pedagogice si pe baza celor mai adecvate metode care sa favorizeze
asimilarea acestora de catre elevi la parametrii de eficienta autentica.
Familiarizarea elevilor cu metode si tehnici de munca intelectuala reprezinta o sarcina importanta a
scolii contemporane. Ea rezulta din caracteristicile societatii moderne care se distinge prin cresterea elementelor
intelectuale n toate domeniile activitatii profesionale. Munca intelectuala presupune anumite tehnici instrumental
actionale indispensabile desfasurarii ei cu un randament ridicat. Din punct de vedere pedagogic se pune problema sa-i
nvatam pe elevi cum sa nvete, adica sa-i familiarizam cu principalele cerinte privind igiena, organizarea si metodologia
muncii intelectuale, menite sa duca la reducerea efortului si la marirea randamentului acestei munci. Formarea
priceperilor, deprinderilor si tehnicilor de munca intelectuala presupune totodata dezvoltarea motivelor intrinseci,
specifice acestei munci. Stapnirea acestor instrumente reprezinta o conditie importanta care asigura obtinerea unui
randament superior n procesul de nvatamnt.
Acest obiectiv impune profesorului o noua viziune asupra procesului educativ, n care predominanta devine
pregatirea conditiilor pentru ca individul sa-si elaboreze propriile tehnici de munca intelectuala care sa-i permita
detasarea treptata de ndrumarea externa si angajarea tot mai intensa n procesul autoeducatiei si autoinstruirii.
Subliniind importanta pregatirii elevilor pentru autoinstruire sociologul american Alvin Toffler, nca cu doua
decenii n urma, spunea ca "Analfabetul de mine nu va mai fi cel care nu stie sa citeasca, ci cel care nu stie sa nvete" .
Aria tehnicilor si metodelor de munca intelectuala este foarte extinsa. Termenul de metoda sau tehnica de
munca intelectuala are o multitudine de sensuri cum ar fi "cale spre ceva", "modalitate de a obtine ceva", "de a asimila
anumite cunostinte", "de a ajunge la un rezultat", "de a ntelege mai exact si mai profund o problema", "de efectuare-
executare a unei probleme", "de rezolvare originala a unei probleme" etc. Clasificarea lor se poate face dupa mai multe
criterii. Astfel, dupa continutul lor distingem metode si tehnici privitoare la igiena muncii intelectuale, la organizarea si
metodologia desfasurarii ei; dupa destinatia lor putem delimita metode si tehnici de informare, de observare, cercetare si
creatie; dupa aria de cuprindere ele pot fi metode si tehnici generale aplicabile n toate genurile de activitate intelectuala
si la toate obiectele si specifice adaptate unui domeniu sau unui obiect de nvatamnt; dupa conditiile pedagogice se pot
diferentia n metode si tehnici implicate n activitatea elevilor la lectii si metode si procedee folosite n activitatile extra
didactice. Reunite ntr-un tot unitar n structura personalitatii elevului, aceste metode si tehnici formeaza stilul muncii
intelectuale al elevului. Aceasta desemneaza "modalitatea particulara n care sunt utilizate si dezvoltate metodele si
tehnicile muncii intelectuale".
Diferentiat si progresiv n functie de vrsta, se va urmari deprinderea elevului cu metode si tehnici de munca
intelectuale cum sunt:
deprinderea de a folosi manualul, sarcina specifica pentru clasa nti;
familiarizarea cu diverse modalitati de citire (lenta, rapida, de aprofundare, selectiva, studiul de text etc.);
initierea n tehnica folosirii unor instrumente auxiliare pentru mbogatirea si precizarea cunostintelor
(dictionare, enciclopedii, crestomatii, antologii) si valorificarii surselor documentare prin ntocmirea de rezumate, planuri
de idei, conspecte, fise);
deprinderea de a asculta atent ce se comunica n cadrul orelor, de a identifica elementele esentiale ale
comunicarii, de a lua notite;
familiarizarea cu specificul tehnicii de observare si experimentare, cu diferite strategii creative n
rezolvarea sarcinilor de nvatare;
formarea obisnuintei de a-si propune scopuri si a persevera n realizarea lor, a deprinderii de a nvata
constant, de a-si rezolva ritmic sarcinile de nvatare;
cultivarea obisnuintei de a respecta cerintele igienei muncii intelectuale, de a adopta un regim
rational de munca si odihna.
Formarea metodelor si tehnicilor muncii intelectuale nu se poate realiza independent si paralel cu predarea-
nvatarea cunostintelor. Formarea lor presupune prelucrarea informatiilor si angajarea totala a personalitatii celui care
nvata. Instrumentele intelectuale si informatiile formeaza un corp comun, primele constituie latura operationala, iar cele
din urma materialul cu care se opereaza. O tehnica de lucru poate fi nvatata numai aplicnd-o la nsusirea unui continut
informational. Aceasta presupune exersarea, aplicarea procedeelor intelectuale la nvatarea cunostintelor predate.
Oricarui continut i se asociaza o tehnica de nvatare si oricarei tehnici de nvatare i se asociaza un continut .
Se impune ca n procesul de nvatamnt profesorul sa faca distinctia ntre cele doua laturi. El va insista
asupra celei operationale, fara a o privi n sine, desprinsa de continutul pe care l transmite elevilor.












Continutul educatiei intelectuale:
Cultura generala reprezinta cultura fundamentala necesara oricarui om. Ea cuprinde un sistem de cunostinte,
deprinderi si capacitati asimilate si formate n cadrul actiunii educationale care i ofera individului posibilitatea elaborarii
unei viziuni de ansamblu asupra lumii. Prin asimilarea culturii create de societatea si constituirea pe aceasta baza a unui
orizont de viata n concordanta cu exigentele acelei societati, omul se integreaza n societatea din care face parte.
n cadrul culturii generale se pot distinge doua nivele: un nivel instrumental si unul operational. Nivelul
instrumental presupune nsusirea cunostintelor, formarea priceperilor, deprinderilor si capacitatilor care devin mijloace n
vederea mbogatirii continue a culturii generale. Astfel cititul, scrisul, calculul, diferite reguli fundamentale specifice
tuturor obiectelor de nvatamnt reprezinta instrumente absolut necesare pentru continuarea nvatarii. Nivelul
operational se refera la folosirea informatiilor, priceperilor, deprinderilor si capacitatilor n vederea rezolvarii problemelor
ce se ridica n activitatea subiectului prin aplicarea lor n alte cazuri, prin concretizarea lor la un domeniu oarecare de
activitate.
Continutul culturii generale s-a modificat continuu, fiind determinat de conditiile istorico-sociale concrete.
Caracterul pronuntat umanist al culturii generale din epoca moderna a reprezentat un factor compensator menit sa
contrabalanseze efectele negative ale specializarii asupra personalitatii umane, aparut ca efect al progresului marii
industrii mecanizate.
Schimbarile ce se produc n epoca contemporana, concretizare n mecanizarea si automatizarea productiei,
dezvoltarea fara precedent a stiintei, mobilitatea profesiunilor impun restructurari radicale n continutul culturii generale.
Noua viziune asupra culturii generale impune depasirea tendintei de restrngere a continutului sau la un anumit gen de
cunostinte privitoare la un domeniu restrns al existentei si includerea n sfera sa a cunostintelor fundamentale din
diverse domenii ale cunoasterii umane, indispensabile elaborarii unei conceptii generale despre lume si viata si pregatirii
profesionale n concordanta cu cerintele stiintei si tehnologiei profesionale. n continutul culturii generale la nivelul actual
se includ cunostintele despre natura, societate si om. Valoarea culturii individului depinde nu att de cantitatea
cunostintelor, ct mai ales de modul n care se articuleaza si organizeaza n sistem, potrivit nivelului dezvoltarii psihice a
personalitatii.
Cultura profesionala cuprinde un sistem de cunostinte, priceperi, deprinderi si capacitati necesare exercitarii
unei profesiuni sau a unui grup de profesiuni nrudite. Cultura profesionala permite integrarea individului n societate prin
intermediul profesiunii.
Din punct de vedere pedagogic se impune luarea n considerare a ctorva directii si tendinte privind formarea culturii
profesionale.
Cultura profesionala se constituie pe fondul culturii generale. Ea nu se formeaza prin supraadaugare
la ceea ce s-a asimilat si format pna la acel moment, ci prin specializarea si adaptarea componentelor culturii generale
la specificul unei profesiuni, concomitent cu transmiterea unor cunostinte de specialitate si formarea unor priceperi,
deprinderi si capacitati adecvate.
innd seama de mobilitatea profesionala specifica epocii contemporane logica formarii culturii
profesionale impune evitarea tendintei de concentrare exclusiva asupra unei specializari nguste. Specializarea se va
face progresiv n cadrul culturii generale.
Rolul culturii profesionale nu va fi redus la ceea ce se leaga nemijlocit de profesiune, de exercitarea
unei meserii oarecare, ea are menirea sa deschida n acelasi timp un orizont asupra organizarii sociale a muncii si
productiei cu toate implicatiile ei de la cele economice la cele umane. Cultura profesionala trebuie sa ofere tnarului
posibilitatea de a ntelege consecintele rezultatelor muncii sale asupra devenirii sociale.
ntre cultura generala si cultura profesionala exista o interdependenta. Cultura generala constituie fondul pe care se
grefeaza cunostintele de specialitate sau cultura profesionala. n acelasi timp ea genereaza cultura profesionala,
cunostintele de specialitate fiind incluse n cele generale.
Influenta culturii generale asupra culturii profesionale se exercita si prin aceea ca ea contribuie la dezvoltarea
capacitatilor psihice ale personalitatii, asigurnd prin transfer conditii prielnice asimilarii culturii profesionale. Pe de alta
parte, cultura profesionala reprezinta finalitatea culturii generale. n afara acestei finalitati ea nici nu poate fi conceputa.
Sferele celor doua culturi se intersecteaza, marimea perimetrului intersectat progresnd pe masura evolutiei
ontogenetice a copilului.
Influenta culturii generale asupra asimilarii culturii profesionale iese n evidenta mai pregnant n cazul recalificarii. n
acest sens R. Richta spune ca: "Un om cu o solida cultura generala este mai mobil, mai elastic, mai adaptabil, mai
accesibil unei recalificari sau unei continuari de calificare . Specializarea n absenta culturii generale devine refractara
procesului de perfectionare, dupa cum cultura generala fara un sens profesional ngreuiaza procesul integrarii sociale a
omului. Separarea artificiala a celor doua componente genereaza perturbari pe planul devenirii personalitati.

BIBLIOGRAFIE


1. Aebli, Hans: "Didactica pedagogica", E.D.P., Bucuresti, 1973.
2. Bruner, J.S., "Procesul educatiei intelectuale", Ed. stiintifica, Buc.,1970.
3. Bruner, J.S., "Pentru o teorie a instruirii", E.D.P., Bucuresti, 1970.
4. Calin, H., "Teoria educatiei. Fundamentarea epistemica si metodologica a actiunii educative", Editura All,
Bucuresti, 1996.
5. Cristea, S., "Pedagogie pentru pregatirea examenelor de definitivat, grad didactic II, grad didactic I,
reciclare" vol.I,Ed. Hardiscom, 1996.
6. Lengrand, Paul, "Introducere n educatia permanenta", E.D.P., Bucuresti, 1973.
7. Nicola, Ion, "Tratat de pedagogie scolara", E.D.P., Bucuresti, 1996.
8. Nicola, Ion, "Cultura generala - factor al dezvoltarii creativitatii umane" n "Forum" nr, 4/1984.
9. Richta, Radovan, "Civilizatie la rascruce", Bucuresti, 1970.
10.Toffler, Alvin, "socul viitorului", Bucuresti, 1974
11.Topa, Leon "Metode si tehnici de munca intelectuala", E.D.P., (coord.) Bucuresti, 1979.
12. Vaideanu, G., "Educatia la frontiera dintre milenii", Bucuresti, 1988.