Scările

M-am născut la ţară, aproape de oraş. Am muncit de mic: de la cărat apă cu

găleţile până la prăşit şi cosit în arşiţa cruntă a verilor.
Am făcut liceul în oraş şi locuiam la internat. Am vrut să stau în oraş pentru că
m-a fascinat dintotdeauna. Civilizaţie ! Curăţenie ! Cultură ! Socializare !
Maşini Scumpe ! Mi-am jurat că voi locui la oraş ! Binecuvântat fie progresul !
Am tras din greu să ajung ofiţer criminalist. Salarii pe cinste dar şi multă muncă
!
Am vândut la ţară, m-am căsătorit, nunta cu dar, bani mulţi nu glumă, dar, abia au
ajuns de o maşină nouă! Pentru casă am luat credit pe 35 de ani ! Cu ipotecă ! La
61 se va termina !
Un an a fost bine, fericiţi peste măsură ! O fi fost tinereţea, o fi fost
adrenalina ori bucuria oarba a reuşitelor ? Copilul a venit de la sine. O
binecuvântare !
Un singur lucru mă agasa : apa venea murdară ! Tot mai des ! Şi nu mai spăla !
Pentru mâncare nu putea fi vorba ! Noroc cu nişte pensionari de la blocul vecin
care au reparat o pompa veche de 35 de ani ! În fiecare seară, car cu micile
damingene de plastic, o apă rece, binecuvântată şi cristalină, de la 12 metri
adâncime ! Pâna la etajul opt.
Azi de exemplu, nu merge liftul dar nu e o problemă, când în joc e sănătatea
familiei si mai ales a copilului ! Mă gândesc că fac economie la sala de forţă dar
gândul mi se duce la anii copilăriei şi la apa din fântână, rece şi bună, cărată
tot cu mâinile.
O binecuvântare scările astea de bloc ! Urci, oboseşti, te opreşti, te odihneşti
şi începi să te gândeşti la cei 33 de ani de ipotecă ! Şi la fericirea familiei !
Până la etajul opt poţi face şi istoria ultimilor 35 de ani. Unii au lăsat în
urma lor o fântână de viaţă, alţii o fântână de datorii ! Ciudat progres!
Un gând îmi vine brusc! Să mă mut…înapoi, la ţară !

Dan Scriban - 20 iun 2009