Am crescut intr-un mediu crestin; intr-o familie sanatoasa ce au pus bazele

principiilor morale si a idei teoretice ca exista o lume divina spre care toti crestini tintesc
sa ajunga.
Prima mea experienta , ceea ce a transformat teoria in ceva ce am ajuns sa
cred si sa simt a fost la varsta de 7 ani, cu toate ca de-a lungul timpului au fost multe
altele, dar aceea m-a constientizat de o autoritate divina. Mama era insarcinata si foarte
bolnava si in camera altaturata erau frati rugandu-se pentru ea.Atunci tatal meu, dupa
aproape jumatate de zi, a venit la noi, copiii si ne-a spus ca mama era bolnava si
trebuie sa ne rugam pentru vindecare.Ne-am rugat iar la cateva minute mama s-a
sculat din pat. Tind sa cred ca daca ai experiente cu Dumnezeu cand esti copil sunt
cele mai pure si marcante pentru ca in ele nu exista urma de indoiala.
Ne este mult mai usor parca sa vorbim despre altii decat sa vorbim despre noi
insine,iar atunci cand o facem tindem sa expinem cat mai mult din calitatile
noastre,incercand sa acoperim defectele.Cu toate acestea,reflectand la noi
insine,mereu vom sti ca avem de lucrat la caracterul nostru.
Personal ma socotesc ca o starpitura cand ma uit la mine si la lucrurile la care
mai am de lucrat sa fiu ca Domnul; asa cum este mentionat si in Psalmul 49:39b :o
suflare care trece i nu se mai ntoarce.
Desi multi pun o masca,si-si arata partea buna a ceea ce sunt,eu am incercat si
inca incerc ca ceea ce sunt in exterior,sa fiu si in interior. Sa fiu ca o oglinda a
interiorului meu, transparenta interiorului. Cuvantul Domnului ne invata ca felul nostru
de vorbire (purtare)sa fie dres cu sare,sa fim cumpatati.(1 Corinteni 1:10 ; 1 Petru 2:1).
La fel in Luca 6:45, scrie Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bun a inimii lui, iar
omul ru scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; cci din prisosul inimii vorbete
gura.
Ca si oameni punem etichete imediat sa ma judege gresit,dar singurul care ne
cunoste cu adevarat e Domnul Dumnezeu si totodata El e singul care ne poate ajuta sa
devenim ceea ce El este.
Datorita rolului predominant al sentimentelor trec printr-o varietate de stari.
Uneori sentimentele ma poarta spre inaltimi ce ma fac sa ma port predominant
extrovegent. Cand sunt posomorat ,prefer singuratatea,respingand ajutorul.
Cand incep o lucrare incerc din toate unghiurile posibile sa o rezolv. Pentru ca
imi place perfectiunea aleg cu placere sa rezolv lucrurile dificile si chiar daca e greu,nu
abandonez usor,pentru ca un lucru inceput,trebuie dus la bun sfarsit.
Unul din lucrurile in care ma refugiez e muzica.Domnnul mi-a dat acest talent de a
canta la chitara,iar de acest dar nu ma bucur doar eu,pentru ca stiu ca e
responsabilitatea mea sa-l impartasesc. Pentru ca asa cum lumina nu trebuie tinuta sub
obroc,cum spune in Biblie,ci pusa sa lumineze, asa si darul pe care mi l-a daruit
Domnul trebuie pus in slujba Lui.
De multe ori ajung sa cred ca slujba mea in biserica nu este indeajuns. Prin profetie am
avut chemarea Lui Dumnezeu in a vesti Cuvantul Lui cu toate ca apare de multe ori
teama considerand o responsabilitate prea mare. Stiu ca toate lucrurile si toti pasii pe
care trebuie sa-i urmez sunt spre slefuirea mea de a implini planul Lui Dumnezeu cu
viata mea.
In tot timpul am fost ocupat sa slujesc in biserica cu darul pe care mi l-a dat
Domnul,fiind mai am tot timpul in fata bisericii, cautand sa ma port in asa fel incat sa fiu
un exemplu pentru ceilalti. Aceasta am facut-o prin sinceritate si responsabilitate.Iubesc
acest lucru si totodata ma simt onorat sa Il pot sluji. Ca si in orice domeniu,atunci cand
vrei sa fii bun la ceva e nevoie de timp si dedicare. Asta inseamna ore de exercitiu pe
care zilnic mi le asum cu mare placere. Unii se opresc dupa ce primesc un dar de la
Domnul,dar eu sunt de parere ca odata ce Domnul pune ceva din El in mana ta,trebuie
si tu sa faci efortul de a explora acel dar,sa lucrezi sa il dezvolti si sa il imbunatatesti si
tot Domnul va fi cel care va aduce binecuvantare prin ceea ce faci.
In Romani 7:18 este mentionat : Stiu in adevar ca nimic bun nu locuieste in
mine, adica in firea mea pamanteasca, pentru ca ce-i drept avem vointa sa facem
binele dar n-am puterea sa-l fac.
Caut in viata ca tinta mea sa fie Domnul si acest lucru ma face ca in fiecare zi sa
renunt la eul meu si sa fac tot ceea ce El ma sfatuieste sa fac,cum ar fi sa renunt la
mine si sa-l pun pe El pe primul loc.
Ma lupt cu firea pamanteasca zilnic si cateodata cu voia sau fara voia mea o
hranesc.Atunci cand se scoala impotriva mea nu ma dau pierdut si singurul meu mod
de a ma apropia de Domnul este prin Duhul Sfant.
Pavel spune in Romani 7 : Speranta sufletului meu este Domnul si doar pe El eu
ma bizuiesc.Nu stau si-mi plang amarul singur ca mai mult ma afund in el. In ciuda
acestei vieti de lupta launtrica traiesc cu Domnul clipe inalte si in fiecare zi la timpul meu
personal cu El primesc iertare si putere.
Nu ma reportez la Domnul ca si unui strain,ci din profundul inimii mele ii spun tot ce
gandesc,iubind Cuvantul Sau si partasia cu El. Tot ce caut este sa fiu placut
Domnului,sa aflu tot mai multe despre El si sa fiu cat mai aproape de El si sper ca El mi
se va descoperii in moduri noi in continuare,facandu-ma cat mai flamand dupa Cuvantul
Lui si tot ce inseamna El.