Sunteți pe pagina 1din 122

UNIVERSITATEA OVIDIUS

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

PSIHODIAGNOSTIC 2
(Îndrumări privind participarea eficientă a studenţilor la cursuri şi seminarii)

LECTOR UNIV. DR. NICOLAE MARTIN

1
CUPRINS
APTITUDINILE ŞI EVALUAREA LOR .......................................................................................4
TESTELE DE ATENTIE ................................................................................................................7
TESTE SENZORIO-MOTORII ......................................................................................................9
TESTELE DE DEXTERITATE – vizează precizia, rapiditatea, corectitudinea, cadenţa, ritmul
execuţiei. ........................................................................................................................................10
TESTELE DE REPREZENTARI SPATIALE .............................................................................11
TESTUL DE COMBINAERE IN SPATIU. .................................................................................11
PSIHODIAGNOZA PERSONALITATII .....................................................................................12
PROBLEMATICA PSIHODIAGNOSTICULUI PERSONALITATII ....................................12
Taxonomia teoriilor personalităţii din perspectivă psihodiagnostică ........................................13
Orientarea psihanalitică .............................................................................................................14
Orientarea fenomenologică .......................................................................................................15
Personalitatea în concepţia behavioristă şi neobehavioristă. .....................................................16
Structura ierarhică a personalităţii (După Guilford,1959,p.100) ...............................................18
Orientarea factorialistă ..............................................................................................................18
CHESTIONARELE ŞI INVENTARELE DE PERSONALITATE ..............................................21
CHESTIONARELE DE ADAPTARE ......................................................................................21
CHESTIONARUL WOODWORTH - MATHEWS .................................................................21
CHESTIONARELE DE ATITUDINI ŞI ASPIRAŢII ..............................................................23
CHESTIONARELE DE INTERESE ........................................................................................24
CHESTIONARELE ŞI INVENTARELE DE PERSONALITATE ..........................................25
PSIHODIAGNOSTICUL PERSONALITATI NORMALE .........................................................31
CHESTIONARUL 16 P.F. ........................................................................................................32
CHESTIONARUL CATTELL PENTRU DETERMINAREA NIVELULUI DE ANXIETATE
....................................................................................................................................................34
CHESTIONARUL DE PERSONALITATE PENTRU NIVEL SECUNDAR (H.S.P.Q.) (HIGH
SCHOOL PERSONALITY QUESTIONNAIRE) ....................................................................36
CHESTIONARUL C.P.I. (CALIFORNIA PSYCHOLOGICAL INVENTORY) ....................37
CHESTIONARUL E.P.I (H.J. EYSENCK) ..............................................................................40
INVENTARUL DE TEMPERAMENT GUILFORD ZIMMERMAN ....................................43
Anexa 1 ..........................................................................................................................................46
FACTORUL A - Schizotimie - ciclotimie ................................................................................46
FACTORUL B - Inteligenţă ......................................................................................................47
FACTORUL C Forţa eului. Tendinţa la manifestări nevrotice în general ................................47
FACTORUL E Supunere - dominanţă ......................................................................................48
FACTORUL F - Expansivitate - nonexponsivitate ...................................................................48
FACTORUL G Suproeu slab - forţa supraeului. .......................................................................48
FACTORUL H Timiditate -îndrăzneală (Threctia - parmia) ....................................................49
FACORUL I Harria - premsia (sensibilitate - asprime, duritate) ..............................................49
FACTORUL L Alexia - protension (shizotimie paranoidă - încredere acceptabilă) ................50
FACTORUL M Praxernia - autia ( orientare practică - orientare boemă) ................................50
FACTORUL N Naivitate - subtilitate .......................................................................................51
FACTORUL O Încredere clamă - neâncredere neliniştită ........................................................51
FACTORUL Q1 Conservatorism - radicalism ..........................................................................52
FACTORUL Q2 Dependenta de grup - independertta personală .............................................52
FACTORUL Q3 - Sentiment de sine slab - sentiment de sine puternic ....................................52
FACTORUL Q4 Tensiune ergică ..............................................................................................52
CHESTIONARE ŞI TEHNICI CONCEPUTE PENTRU A OPERA ÎN ZONA
DIZARMONIILOR DE PERSONALITATE ...............................................................................53
INVENTARUL MULTIFAZIC DE PERSONALITATE MINNESOTA (M.M.P.I) ...............53
FORMELE INVENTARULUI M.M.P.I. ..................................................................................54

2
INVENTARUL PSIHOLOGIC FREIBURG (F.P.I.) ...............................................................59
CHESTIONARUL BERNREUTER .........................................................................................64
CHESTIONARUL SMIESCHEK .............................................................................................65
TEHNICA PSYHORATER -ului ..............................................................................................66
Anexa 2. .........................................................................................................................................70
FIREA DEMONSTRATIVĂ ....................................................................................................70
FIREA HIPEREXACTA ...........................................................................................................70
FIREA HIPERPERSEVERENTĂ ............................................................................................71
FIREA NESTĂPÂNITĂ ...........................................................................................................72
FIREA HIPERTIMICĂ..............................................................................................................73
FIREA DISTIMICĂ...................................................................................................................74
FIREA LABILĂ.........................................................................................................................74
FIREA EXALTATĂ..................................................................................................................74
FIREA ANXIOASĂ...................................................................................................................75
FIREA EMOTIVĂ.....................................................................................................................75
TESTELE PROIECTIVE ..............................................................................................................76
TESTUL RORSCHACH ...........................................................................................................78
TESTUL SZONDI .....................................................................................................................93
TESTUL TEMATIC DE APERCEPŢIE (T. A. T.) ................................................................103
DIAGNOSTICUL PSIHOLOGIC PROVIZORIU SI DIAGNOSTICUL DIFERENTIAL .......113
TESTUL LUSCHER ...............................................................................................................116

3
APTITUDINILE ŞI EVALUAREA LOR

Paragraf facultativ
Aptus în latină înseamnă apt pentru ceva. Aptitudinile au fost definite ca
fiind dispoziţii naturale sau dobândite în efectuarea anumitor acţiuni.Termenul
de capacitate, echivalent, subliniază importanţa aspectului dobândit al
aptitudinii. Se manifestă spontan şi antrenează randamente crescute, atât din
punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ, în condiţii de egalitate, în ce priveşte
învăţarea şi alte forme de activitate umană.
Aptitudinile nu pot fi explicate doar prin condiţii favorizante, subiective, ci
trebuie avute în vedere aspectele dobândite prin învăţare, prin exerciţiu.
Trebuie luaţi în considerare totodată şi factorii motivaţionali.
Ursula Şchiopu subliniază că există un fond uman aptitudinal foarte larg, iar
la nivel individual, o structură limitată care se exprimă, de altfel, în conceptul
de unicitate al personalităţii, acest concept implicâd şi aspectul că o persoană
poate îndeplini cu succes o activitate sau un grup de activităţi şi cu mai puţin
succes alte activităţi.
Unele dicţionare de psihologie definesc aptitudinea ca fiind o condiţie sau
grup de caracteristici privite ca simptomatice pentru capacitatea unui individ
de a câştiga prin exerciţiu unele cunoştinţe, îndemânări sau grup de deprinderi,
cum ar fi de exemplu - deprinderea de a vorbi o limbă, de a compune muzică.
P.P.Neveanu priveşte aptitudinea ca pe un aliaj al ereditarului şi al
dobânditului. Aptitudinea în sine nu este ereditară, spune el, ci se întemeiază
pe anumite premise native. Deci, aptitudinea este rezultatul interacţiunii dintre
ereditate şi mediu.
Teplov concepe aptitudinile ca pe nişte premise native care sunt generice,
putând lua diverse configuraţii,în funcţie de solicitările mediului,în funcţie de
exerciţiu. De asemenea, Teplov susţine existenţa unor relaţii compensatori
între diferitele aptitudini la nivelul structurii personalităţii.
Aptitudine poate deveni orice proces psihic care prin stereotipizare, prin
exerciţiu ajunge să se obiectiveze în personalitate.
Deci, conceptul de aptitudine implică 3 consecinţe:
1) Potenţialităţile unui subiect nu sunt dezvoltate la acelaşi nivel – de aceea,
spune Teplov, între ele pot să existe relaţii compensatori, adică deficitul unei
aptitudini poate fi contrabalansat prin excesul alteia. De asemenea, subiectul
poate învăţa să desfăşoare cu succes un grup de activităţi şi cu mai puţin
succes alt grup de activităţi.
2) Aptitudinea are un caracter diferenţial, deci diferenţiază oamenii prin
nivelul atins de fiecare individ.
3) Multe din aceste potenţialităţi sunt relativ stabile şi tind să persiste pe o
perioadă îndelungată. Orice schimbare în potenţialităţile unui individ se
produce însă în limitele care ţin de constituţia sa prezentă.
Vorbind despre inteligenţă, Plomin (autor care studiază baza ereditară a
inteligenţei şi, în general, a personalităţii) susţine că datul genetic este atât de
important încât, orice mişcare în sus sau în jos de-a lungul potenţialităţilor unui
individ ca urmare a învăţării, a exerciţiului, nu poate depăşi limitele care au
fost circumscrise de datul ereditar.
Faţă de aptitudini trebuie să avem totuşi o atitudine mai generoasă, mai
umanistă, în sensul că aceste limite date de baza biologică trebuie să le
considerăm foarte largi, acestea doar configurând cadrul unde succesul va fi

4
mai mare, dar nu şi magnitudinea lui. Nu putem accepta o perspectivă care
limitează implacabil posibilităţile individului.
Există orientarea de a defini aptitudinile ca un complex de însuşiri relativ
stabile care facilitează învăţarea, concepţie care porneşte de la faptul că există
posibilitatea de a face predicţie privind desfăşurarea unei anumite activităţi
pornind de la acest fond aptitudinal posibil de măsurat.
P.P.Neveanu obişnuia să definească aptitudinile ca pe nişte sisteme
operaţionale stabilizate, superior dezvoltate, şi de mare eficienţă. La nivelul
personalităţii, aptitudinile constituie latura instrumentală a acesteia, latură
organizată ierarhic şi introdusă întotdeauna în mod original.
Aptitudinea este izvorul creativităţii. Interacţiunea aptitudinilor pe orizontală
este posibilă prin compensarea lor reciprocă, pe când interacţiunea pe verticală
este susţinută de concepţia lui Spearman, potrivit căreia în toate aptitudinile
există un factor comun ''g'' şi există şi factori specifici care le diferenţiază.
Spearman a ajuns să interpreteze corelaţiile ridicate dintre diversele variabile
ca fiind expresia unui factor comun, factorul g, iar factorii care nu se
suprapuneau prin corelaţie au fost consideraţi factori specifici.
Thurstone adoptă o poziţie diferită. El vorbeşte de factori de grup,
aptitudinile corespunzătoare fiind valabile pentru o anumită clasă de activităţi.
Cele care corespund factorilor de grup au fost numite aptitudini intelectuale
primare. Ele sunt: înţelegerea, percepţia, gândirea inductivă şi deductivă,
memoria, raţionamentul, spaţialitatea şi fluiditatea verbală. Lor le corespund
teste deja consacrate.

Clasificarea aptitudinilor
Cea mai generală clasificare este aceea care împarte aptitudinile în
generale şi specifice.
Anastasi face remarca, foarte interesantă şi pertinentă, că înaintea probelor
psihologice care să investigheze aptitudinile generale şi specifice au existat
testele de inteligenţă. S-a constatat că s-au înregistrat diferenţe între scorurile
la diferite subteste ale testelor psihologice. Astfel, un subiect nu obţine aceeşi
cotă la toate subtestele unei baterii de inteligenţă. Acesta a constituit
fundamentul dezvoltării bateriilor multiple de aptitudini de mai târziu.Testele
de inteligenţă nu fuseseră destinate acestui scop, de a fi fragmentate pe
subteste, ci de a fi folosite global. De aceea extragerea unui subtest
contravenea conceptului care stătea la baza testului în ansamblu, fapt care
altera consistenţa internă a bateriei respective. Curând a devenit evident că
testele de inteligenţă lăsau deoparte anumite domenii ale structurii
aptitudinale a unei persoane, ca de exemplu: abilităţile mecanice, abilităţile
manuale, fapt care a constituit un impuls pentru dezvoltarea testelor de
aptitudini. Bineînţles că toate acestea s-au întâmplat la comanda socială tot
mai mare venită în psihologia selecţiei profesionale. Necesitatea de a face
selecţie în diverse meserii, posturi, făcea tot mai presantă necesitatea unor
probe destinate special acestui obiectiv al selecţiei profesionale. De aceea este
oportun, în tratatarea problemelor teoretice ale aptitudinilor, să ne referim la
teoria factorială a lui Spearman şi, în general, la factorii puşi în evidenţă printr-
un astfel de procedeu statistic, unde ei au fost de la început asimilaţi
aptitudinilor.
Aptitudinile simple sunt acelea care condiţionează succesul în activităţi de
complexitate redusă, în meserii simple. Din acest punct de vedere sunt
împărţite în aptitudini: senzorio-motori (simple) şi intelectuale (cu un caracter
mai complex).
5
După domeniul de exercitare distingem: aptitudini ştiinţifice, tehnice
artistice, sportive, manageriale, etc.
Aptitudinile ştiinţifice reprezintă categoria cea mai înaltă de aptitudini. Ele
sunt cele mai complexe datorită complexităţi proceselor şi operaţiilor
intelectuale care intervin în calitate de componente. Aptitudinile ştiinţifice
reprezintă cea mai mare avere a unei naţiuni. Există programe experimentale
pentru depistarea condiţiilor de formare timpurie a aptitudinilor ştiinţifice.
Aptitudinile tehnice au două componente: gândirea tehnică şi aptitudinea
spaţială.
Aptitudinea şcolară – este definită de Tiberiu Kulsar drept un ansamblu de
însuşiri care asigură asimilarea cu succes a programei şcolare. Are un caracter
compozit incluzând, pe lângă inteligenţă şi gândire, şi aspecte motivaţionale.
Gândirea tehnică poate fi abordată din perspectiva rezolvării problemelor
tehnice, ca un proces. Gândirea tehnică este o cunoaştere generalizată şi
mijlocită a realităţii, la fel ca orice altă formă de gândire. Ea permite
desprinderea relaţiilor esenţiale, generale şi necesare dintre diversele
componente tehnice, facilitând înţelegerea funcţionării sistemelor tehnice.
Gândirea tehnică are următoarele particularităţi, mai ales în ceea ce
priveşte conţinutul său: are un anumit grad de nedeterminare a domeniului de
căutare, căci acolo unde domeniul este foarte determinat, rezolvarea de
probleme se face prin mijlocirea unor niveluri mai scăzute ale cogniţiei, de
asemenea implică mai multe posibilităţi de soluţionare a problemelor tehnice
pe căi diferite.
Are trei componente structurale:
1) componenta noţională pentru că, în calitate de gândire, ea operează cu
noţiuni, concepte, clasifică, abstractizează, generalizează;
2) componenta imagistică, figurală este implicată în citirea desenelor
tehnice în descifrarea schemelor;
3) componenta acţională, prin care se duce la bun sfârşit rezolvarea
problemelor tehnice.
Aptitudinea spaţială se referă la capacitatea de a opera în spaţiu, de a
înţelege modificările pe care un corp le poate înregistra prin mişcarea sau
rotirea sa în spaţiu, în absenţa perceperii directe a acestor modificări.
Dintre aptitudinile artistice trebuie să amintim aptitudinile implicate în artele
spaţiului – pictura, sculptura, gravura şi în artele timpului (în arta dramatică,
muzică, coregrafie, literatură, cinema).
Aptitudinile sportive
T. Kelley clasifică aptitudinile după următoarele criterii:
a. după abilităţile de operare cu relaţii spaţiale;
b. după abilităţile de operare cu relaţii numerice;
c. după abilităţile de operare în plan mental;
d. în funcţie de memorie;
e. în funcţie de tempoul mişcărilor şi al percepţiilor.
Un alt autor, Revers, clasifică aptitudinile după formele în care se manifestă
înzestrările native, distingând:
- aptitudini reproductive;
- aptitudini aplicative;
- aptitudini interpretative;
- aptitudini productive;
- aptitudinea şcolară.
Totodată, împarte aptitudinile în specifice (pentru matematică, muzică, etc.)
şi complexe generale, aşa cum ar fi talentul filosofic.
6
Clasificarea testelor pentru aptitudini
Testele de aptitudini sunt instrumente consacrate depistării şi măsurării
aptitudinilor.
Ele se clasifică după tipurile de aptitudini măsurate sau după marile domenii
de activitate în: generale, tehnice, artistice, sportive.
Inteligenţa este cea mai generală aptitudine.
Una din probele cele mai des utilizate este bateria Wechsler pentru adulţi
(WAIS). Foarte actuale sunt Matricile Prograsive (standard şi avansate), Testele
Domino, Bonnardel, testul Kohs – Goldstein (cu variantele sale), etc. Nu
insistăm asupra lor deoarece vă sunt bine cunoscute de la cursul de
psihodiagnostic.
Menţionăm totuşi:
Differential Ability Scales (D.A.S.) este o baterie de aptitudini intelectuale
elaborată de Collin D. Elliot. Este destinată intervalului de vârstă 2ani 6luni –
17ani 11luni. Conţine 17 teste cognitive şi alte trei teste care evaluează
aptitudinea numerică, pronunţia pe silabe şi pronunţia de cuvinte. Rezultatele
la test sunt interpretate be baza unor scoruri parţiale privind aptitudinea
verbală, raţionamentul nonverbal şi abilitatea spaţială. Se poate determina un
scor general care s-a dovedit predictibil pentru reuşita şcolară şi academică.

Teste de investigare a aptitudinilor din domeniul activităţilor


Ele s-au dezvoltat în legătură cu cunoaşterea factorilor care stimulează
capacitatea de muncă sau care conduc la oboseală.
În legătură cu capacitatea de muncă şi oboseala testele pot fi clasificate în:
teste de atenţie, teste de dexteritate, teste de reprezentări spaţiale, teste de
aptitudini tehnice speciale.

TESTELE DE ATENTIE
Atenţia este unul din procesele psihice cele mai solicitate în defăşurarea
activităţilor umane, indiferent de gradul lor de complexitate. Orice profesiune
care implică un anumit potenţial de risc nu poate să facă abstracţie de
importanţa atenţiei sub diversele sale calităţi. De aceea s-a dezvoltat un fond
considerabil de de probe de atenţie, dintre care amintim: proba Toulouse-
Pieron(B4), Klazov, Praga, Kraepelin, Bourdon-Amfimov, tabelele Platonov, etc.
Aceste probe vizează în primul rând capacitatea de concentrare,
distributivitatea sau comutativitatea.
Este totuşi un fapt stiut că testele de atenţie nu corelează între ele. Atenţia
este descompusă într-o multitudine de caracteristici care ţin de specificul
activităţii. Rezolvarea acestei probleme o găsim în Neveanu (1976).
P.Neveanu defineşte atenţia ca fiind un proces reflectoriu, fără conţinut
propriu (conţinutul propriu îl conferă activitatea care solicită atenţia). Atenţia
este mai degrabă o calitate atribuibilă procesului psihic dominant.
Zlate (2000) încadrează atenţia în aspectele favorizante, facilitante ale
activităţii.
Există şi aparate de investigare a atenţiei care se bazează pe principiul
antrenării subiectului în unele activităţi simple, dar solicitante, fie prin
necesitatea schimbării strategiei de lucru (flexibilitate), fie prin înregistrarea şi
efectuarea răspunsului la apariţia/dispariţia succesivă în ritm susţinut a unor
stimuli vizuali, auditivi (concentrare), fie schimbarea succesivă a planului

7
apariţei stimulilor (distributivitate, comutativitate), etc. Aceste aparate
înregistrează diferite aspecte ale performanţei. Cele mai relevante sunt
măsurătorile efectuate prin simularea conduitei atente implicate în sarcini
specifice de muncă.
Iată în continuare câteva exemplificări privitoare la probele de atenţie
creion-hârtie.
Proba Bourdon-Amfimov constă în a detecta anumite grupuri de litere,
definite ca stimuli, pe o pagină care conţine o mulţime de rînduri formate din
litere dispuse aleator. Ex.-se dă instructajul să se bareze litera “c” ori de câte
ori este precedat de “a” şi “a” ori de câte ori este precedat de “n”. Oriunde
sunt întânlite aceste perechi se barează. Sunt propuse mai multe moduri de
înregistrare a performanţei care iau în considerare durata îndeplinirii sarcinii
test, numărul de erori, numărul de barări corecte.
Proba Pieron constă în rânduri cu pătrăţele cu codiţe orientate în diverse
direcţii. Deasupra sunt date modelele care trebuie urmărite. Cu toate modelele
(două, trei, sau patru) în minte se parcurge fiecare rând şi se barează stimulii
semnificativi. Performanţa este exprimată într-un indice de exactitate. De
ex.=corect barate/total de barat +greşit barate. Aceste probe, numite teste de
baraj, se administrează cu timp impus, standardizat (3, 4...10minute, în funcţie
de test.)
Tabelul Platonov. Este o tabelă pe care sunt înscrise, cu caractere mici,
mijlocii şi mari, numere de la 11 la 50 (într-una dintre variante). Subiectului i se
dă sarcina să caute şi să arate cu un indicator, în odine crescătoare, numerele
de la 11 la 50. Cronometrăm timpii realizaţi pentru identificarea următoarelor
intervale 11-15,16-20, 21-25, 26-30. Apoi determinăm o curbă a randamentului
care ne poate releva eventualele blocaje sau fluctuaţii mari ale randamentului,
conduite relevante pentru eventualele dificultăţi ale atenţiei.
Există proba adiţionărilor, a lui Kraepelin, care stă la baza testului de
concentrare internă cu acelaşi nume. Testul prezintă şiruri de cifre şi numere,
iar subiectul primeşte sarcina să treacă rezultatul operaţiei de scădere în
intervalul dintre fiecare pereche. Atunci când scăderea nu poate fi efectuată,
deoarece descăzutul este mai mic decât scăzătorul, se adună, deoarece
operaţiile se desfăşoară în mulţimea numerelor întregi naturale. Rezultatele
sunt numai numere cu o cifră. Acest test pune în evidenţă blocajele.
V. Ceauşu a realizat o variantă pe aparat a probei Kraepelin, aşa-zisa probă
a microcurbei de lucru. Este vorba de secvenţionarea sarcinii de a aduna şi
scădea numere din minut în minut, de-a lungul a 10 minute. Se măsoară mai
mulţi parametri. Proba este implementată pe un aparat electronic care afişează
subiectului secvenţe de câte două numere care trebuie adunate sau scăzute
după procedeul menţionat. Pentru a face ca secvenţa următoare să apară pe
ecranul aparatului, subiectul trebuie să tragă de o manetă. Această manetă
este cuplată la un sistem sensibil care arată în N/m2 efortul depus de subiect la
fiecare acţionare. Pe o diagramă este posibil să se stabilească o adevărată
tipologie a subiecţilor, şi anume: forţa ne arată excitabilitatea la nivelul
segmentului motor, în timp ce numărul operaţiilor reuşite de adunare sau
scădere ne arată performanţa intelectuală. Este de dorit ca procesele
intelectuale să le devanseze pe cele senzorio-motorii. Atunci când această
curbă a performanţei intelectuale este deasupra celei senzorio-motorii (graţie
mediilor pe fiecare minut mai mari la activitatea intelectuală) avem persoane
al căror reglaj comportamental se efectuează pe baze raţionale. Persoanele la
care curba psiho-motorie devansează curba intelectuală sunt persoane
impulsive, care mai degrabă sunt dispuse să acţioneze decât să mediteze.
8
Testarea atenţiei susţinute se realizaează cu ajutorul aparatelor. Modelul
experimental implicat are ca ipoteză posibilitatea stabilirii unei paralele între
ritm şi atenţie.
Un astfel de test este proba psihomotorie Ricossay. Aceasta presupune un
aparat dotat cu un panou orizontal care are dispuse pe câte un rând orizontal,
respectiv verical, becuri electrice. În interiorul matricii formate, la intersecţia
fiecărei linii cu fiecare coloană este dispus un buton sau, mai nou, un senzor.
Becurile de pe linia orizontală şi de pe cea vericală se aprind aleator. La
intersecţia liniilor şi coloanelor semnalizate de becuri, subiectul trebuie să
atingă senzorul corespunzător. Aparatul este prevăzut cu ritmuri impuse, cu
viteze diferite şi cu ritm liber, propriu subiectului. (Secvenţa următoare apare
după ce a fost corect anulată precedenta.). Un panou cu contori electronici, cu
afişaj numeric sau digidal, înregistrează următorii indici ai performanţei: timpul
de execuţie, viteza de reacţie la fiecare stimul, numărul de atingeri
corecte/greşite, omisini, etc.
Brief Test of Attention (BTA)
Este elaborat de David Schretlen. Verifică severitatea deficitelor atenţiei la
persoanele cu vârsta de 17-84 de ani. Cuprinde două forme parale, prezentate
pe caste audio. În forma N, sunt citite 10 liste de litere şi nume care cresc în
lungime de la 4 la 18 elemente. Sarcina subiectului este de ignora literele şi de
a socoti câte numere au fost citite cu voce scăzută.

TESTE SENZORIO-MOTORII
Investighează aptitudinile senzorio-motorii. Termeni ca perceptiv-motor sau
psihomotricitate au un conţinut asemănător. Senzorio-motricitatea implică,
întotdeauna, o latură perceptivă şi una motorie (Pitariu, în Indrumar
psihodiagnostic, 1978).
Probele care testează psihomotricitatea presupun, în general, o sarcină
standardizată, care solicită subiectului unele activităţi musculare ce sunt
măsurate.
Testele senzorio-motorii măsoară deci, aptitudinile musculare sau o
combinaţie de aptitudini senzoriale şi musculare, cum sunt: dexteritatea,
îndemânarea, coordonarea ochi-mână, etc.
WRAVMA (Wide Range Assessment of Vizual Motor Abilities) este un test de
aptitudine vizual-motorie, destinat intervalului de vârstă 3-17 ani. Este realizat
de W. Adams şi D. Sheslow. Se aplică individual, cu un timp de aplicare de 4-10
minute pentru fiecare subtest. Normele au fost realizate de autori pe un
eşantion de 2600 de subiecţi. Are trei subteste care măsoară: mişcări fine (prin
test de fixare a unor cuie în lăcaşurile lor), abilităţi vizual-spaţiale (prin test de
îmbinare) şi abilităţi vizual-motorii (prin test de desen).
Aptitudinile senzorio-motorii sunt solicitate de o serie de profesiuni, cum
sunt cele din domeniul transporturilor terestre, aeriene sau navale sau cele din
domeniul industrial (lăcătuşi, sudori, electricieni, finisori, etc.).
Acesta este motivul pentru care aptitudinile senzorio-motorii sunt
considerate aptitudini speciale. O serie de teste motorii au fost elaborate de
Mira Stanbak, în 1965. Ea consideră că, prin motricitate, pot fi studiate diverse
aspecte ale dezvoltării psihice la copii. A plecat de la cercetările de la începutul
secolului asupra sindromului debilităţii motrice. Între 1920 şi 1940, s-au
identificat mai mulţi factori specifici ai motricităţii: rapiditatea, precizia,
organizarea în spaţiu. Se poate stabili pe baza testelor un anumit nivel de
abilitate manuală.

9
TESTELE DE DEXTERITATE – vizează precizia, rapiditatea,
corectitudinea, cadenţa, ritmul execuţiei.
Aparate:
1) Sinusoida Bonnardel. Este utilizată în selecţia şi orientarea către toate
activităţile care solicită mişcările precise ale celor două mâini. Situaţia
experimentală în care are loc administrarea probei permite observaţii asupra
unor indici comportamentali privind răbdarea, perseverenţa, emotivitatea, etc.
Descriere
Dispozitivul este format dintr-o placă metalică în care este practicat un
traseu (decupaj) sinusoidal. Sub sinusoidă evoluează un disc electroizolat,
prevăzut cu 2 pinteni metalici. Prin rotirea succesivă cu ambele mâini a
discului, subiectul trebuie să-l conducă de la un capăt la celălalt al traseului
sinusoid. Subiectul are grijă să nu atingă marginile sinusoidei cu cei doi pinteni
metalici, fapt considerat eroare şi care este semnalizat acustic. Performanţa,
adică timpul de execuţie şi numărul de erori, se înregistrează de către un
contor electronic, cuplat la dispozitiv.
Desfăşurarea probei
Subiectul se află în poziţia aşezat în faţa mesei pe care se află sinusoida. El
trebuie să manevreze corespunzător discul pentru a-l deplasa de la un capăt la
altul al sinosidei.
Instructajul prezintă sarcina în mod clar şi standardizat. Examinatorul
subliniază că proba trebuie efectuată bine (corect) şi repede. Subiectul
efectuează un exerciţiu parcurcurgând prima curbă a sinusoidei, exact cât a
parcurs anterior, în mod. demonstrativ, examinatorul însuşi. Traseul se
parcurge de trei ori.
Pentru interpretare se utilizează media pe cele trei administrări a timpului
de execuţie şi a numărului de greşeli.
Alte probe de dexteritate: proba de evaluare a greutăţilor (mai multe
greutăţi etalonate sunt date subiectului pentru evaluare); proba de evaluare a
grosimii unor rondele, le cunoaşteţi de la cursul şi seminariile de psihologie
experimentală.
2) Proba de coordonare manuală. În forma originară poartă denumirea
ZWEIHANDPRUFER. Este o probă de disociere manuală, de aceea în
laboratoarele din ţara noastră este cunoscut ca DM1.
Descriere
Este format dintru-un cadru care poate fi deplasat înainte-înapoi şi stânga-
dreapta prin rotirea în sens orar şi invers a două manivele. Solidar cu cadrul
mobil este montat un ac metalic care poate fi deplasat de-a lungul unui traseu
electroizolat practicat într-o placă metalică fixă. Atingearea acului de marginile
metalice ale traseului închide un circuit electric. Acest contact este sesizat de
un contor electronic.
Desfăşurarea probei
Constă în manevrarea cu ajutorul a două manivele în varianta DM1 sau două
manete care se mişcă în plan orizotal, în varianta DM2, a acului metalic de-a
lungul traseului format din patru porţiuni lineare şi o de foră circulară cu rază
variabilă.
Performanţa este dată de numărul de greşeli (de atingeri ale plăcii
metalice), de timpul de parcurgere a traseului şi durata medie a erorii. Proba
reprezintă un izvor de informaţii cu privire la foarte multe aspecte, cum sunt
angajarea în sarcină, perseverenţa, stabilitatea emoţională, planificarea
activităţii)

10
TESTELE DE REPREZENTARI SPATIALE
De obicei sarcinile de reprezentare spaţială sunt incluse în testele de
inteligenţă concretă. Excepţie fac o serie de teste de inteligenţă cum sunt:
Matricile Raven, care sunt saturate în factorul spaţial. Saturaţia în factorul
spaţial este proprie testelor de aptitudine tehnică.

TESTUL DE COMBINAERE IN SPATIU.


A fost elaborat de Friedrich Moede. Este utilizat ca subtest în bateriile pentru
investigarea aptitudinii mecanice. Se aplică şi în consilere vocaţională de la 13
ani în sus. Constă într-o foaie de hârtie pe care sunt reprezentate fâşii de
material din care lipsesc unele bucăţi. Locurile lipsă sunt reprezentate prin
cercuri. În jumătatea inferioară a paginii sunt date, în mod aleator, cele 18
bucăţi extrase din fâşiile reprezentate în jumătatea superioară a paginii.
Subiectul înscrie în cercuri literele figurilor pe care le consideră că se potrivesc
cel mai bine în spaţiile goale.
Proba a fost adaptată de G. Bontilă pe populaţie românescă şi figurează sub
denumirea de “Test 13” în colecţia cuprinsă în '' Culegerea de teste psihologice
de nivel şi aptitudini'' care însoţeşte cartea ''Aptitudinile şi măsurarea lor''
(Bontilă, 1971).

Testele de aptitudini tehnice speciale – sunt probe care includ factori


spaţiali, înţelegerea şi judecata tehnică, identificarea unor principii de
funcţionare.
O probă clasică de înţelegere tehnică este Testul 10, din culegerea
menţionată (Bontilă, 1971), care solicită capacitatea de a intui modul de
funcţionare al unui mecanism cu roţi dinţate.
Un alt test de aceeaşi factură este '' Proba de intuiţie tehnică'' a lui I. M.
Nestor. Sunt date 68 de teme, în care vizează diverse probleme tehnice, a
căror rezolvare antrenează capacitatea de a intui diverse principii, legi, care
funcţionează în domeniul tehnicii.
În cele mai mai multe cazuri, testele de aptitudini sunt încorporate în baterii
cu variate destinaţii.

Bateria factorială PMA (Primary mental aptitude – aptitudine mentală


primară) a fost publicată în SUA, în 1947. Se adresează subiecţilor între 11 şi
17 ani şi este considerată ca fiind destinată evaluării aptitudinii şcolare.
Bateria cuprinde 5 teste destinate evaluării unor factori de inteligenţă:V –
semnificaţie verbală, S – aptitudine spaţială, R - raţionament, N – aptitudine
numerică, W – fluiditate verbală.
O serie de teste şi baterii sunt destinate măsurării aptitudinii tehnice.
Discurile Bonnardel - descrie-le !
Bateria G.A.T.B a fost elaborată de către Beatrice Dvorsak. Investighează
următorii factori: ''g'' (prin teste de vocabular şi raţionament aritmetic), ''V''
(aptitudinea verbală – măsurată cu teste de vocabular şi sinonime-antonime),
''N'' (aptitudine numerică – prin calcule simple şi probleme practice aritmetice),
''F'' (percepţia formelor – asamblarea unor forme din elemente disparate), ''O''
(percepţia scrierii), ''F'' (dexteritate manuală), ''M'' (dexteritate digitală –
demontare şi asamblare de rondele). Pentru diferite profesii sunt stabilite
grupaje de factori implicaţi în reuşită împreună cu pragurile de admisibilitate
pe fiecare probă în parte.

11
PSIHODIAGNOZA PERSONALITATII

PROBLEMATICA PSIHODIAGNOSTICULUI PERSONALITATII


Odată cu acest curs pătrundem în unul dintre cele mai pasionante domenii
ale psihodiagnosticului, acela care încearcă să descifreze personalitatea ca
ansamblu integrat, ca structură.
Este în tradiţia limbilor anglo-saxone ca atunci când vorbim de
psihodiagnosticul personalităţii să avem în vedere sondarea trăsăturilor
organizatoare ale acesteia, adică cele care ţin de caracater, temperament şI
motivaţie.
Psihodiagnosticul personalităţii implică, mai mult decât în alte domenii,
susţinerea sa de către teoria psihologică. Conceptele aparţinătoare diferitelor
teorii ale personalităţii sunt singurele instrumente de care dispunem pentru a
trece dincolo de factual, către determinaţii psihici ai comportamentului. Din
păcate la ora actuală nu se poate vorbi de un test sau teorie care, singure, ne-
ar putea releva personalitatea în atributele totalităţii, integralităţii şi unicităţii
ei. Acest demers către structurile interne ale persoanei (Allport,1991)
antrenează eşafodajul conceptual al teoriilor cărora le aparţin testele utilizate
şi prin aceasta mijloceşte un “sentiment” al unei validităţi conceptuale relative
la rezultatul final al examenului psihologic. Rezultă de aici importanţa teoriilor
personalităţii în procesul psihodiagnozei nu numai ca un mijloc de a encultura
intuiţia psihologică dar mai ales ca instrumente conceptuale prin care
examenul psihologic al personalităţii accede la esenţă, la ceeace este durabil şi
deci predictibil în manifestările ei. Este motivul căruia Anastasi (1976,1979) îi
dă conotaţii etico-deontologice când afirmă că testele psihologice nu trebuie
utilizate în afara contextului psihologiei, şi care determină orice discuţie despre
teste să ia în considerare, teoriile personalităţii.
Rezultă că datorită complexitatii sale psihodiagnosticul personalităţii trebuie
sa fie puternic sustinut de personologie – un sistem integrat de concepte care
explică modul de functionare, dezvoltare, adaptare şi integrare al persoanei in
contextul cultural-social. Cunoaşterea lor şi operarea cu ele sunt aspecte
indispensabile ale competenţei psihodiagnosticianului. În afara lor simpla
administrare de teste rămâne terenul de predilecţie al diletantismului. De
aceea, parafrazând dictonul înscris pe frontispiciul Lyceului peripatetic,
accesului liber la testele de personalitate ar trebui să-i opunem averismentul ''
Nu are ce căuta aici cel ce ce nu stăpâneşte cum se cuvine teoriile
personalităţii !'' . Evident că dat fiind specificul cursului noi ne vom opri doar
asupra conceptelor de bază ale unor teorii ale personalităţii care stau la baza
interpreterii testelor de personalitate.
Abordarea psihodiagnostică a personalitatii se confruntă cu o serie de
insuficiente ce izvorasc din teoriile ei. Există următoarele limite ale teoriilor
personalitatii care se răsfrâng asupra psihodiagnosticului:
-lipsa unei elaborari integratoare ca o perspectiva coerenta asupra
personalitatii (P. Popescu Neveanu, 1992);
-imprecizia termenilor si imixtiunea limbajului comun in teorie;
-exista o dificultate aproape funciara datorita faptului ca normalitatea este
mai greu de investigat decit persona cu tulburări de personalitate;
-diagnosticarea personalitatii trebuie sa cuprinda mai mule aspecte
deodata: dinamice, motivationale, instrumentale, valorice;

12
-încă nu sunt elucidate mecanismele de bază (vointa, emotivitatea) după
cum nu sunt elucidate nici trasaturile substratului de antrenare al trasaturilor
de personalitate (Ursula Schiopu, 1978)
-se surprinde cu greu unicitatea personalitatii. După Allport caracteristicile
de bază ale personalitatii sunt: unicitatea, integralitatea, elanul spre viitor (=
capacitatea de a formula scopuri si de a le urmari cu asiduitate) şI
intrepatrunderea trasaturilor sale.
In psihodiagnosticul personalităţii se pleacă de la aspectele tipice dar
oarecum exterioare ale personalitatii, se procedeează apoi la generalizarea lor
într-un concept, după care ne întoarcem din nou la aspectele tipice care se
îmbogăţesc prin deducerea pe baza conceptului a altor note specifice. Prin
aceasta psihodiagnosticul personalităţii devine diferenţial şI accede la
unicitate.
- Intotdeauna în planul psihic profund există conduite neantrenate in
comportamentele curente dar care nu sunt mai puţin importante şI
psihodiagnostice pentru ceeea ce persoana este în realitate. Astfel, potrivit
tipologiei lui Jung, persoana este nu numai ceea ce determină orientarea sa
fundamentală care poate fi introvertită sau introvertită ci si ceea ce determină
orientarea inconstientă, care de obicei este reversul celei afirmate conştient.
Nu doar Anima în stare manifestă, în cazul femeilor, dar şI Animus-ul latent are
valoare explicativă pentru comportamentul real.

Taxonomia teoriilor personalităţii din perspectivă psihodiagnostică


Pieron consideră ca “personalitatea” desemnează modalităţile psihologice şi
fiziologice ale individului. Allport defineşte personalitatea ca fiind “organizarea
dinamică în cadrul individual a acelor sisteme psihofizice care determină
gândirea şi comportamentul său caracteristic”(1991,p.40).
Guilford (1957,p.5) accentuează în definiţia sa unicitatea şi caracterul
integrat al persoanei : “ Personalitatea unui individ este patternul său unic de
trăsături. “
P.Popescu-Neveanu precizează dimensiunea socială în structura
personalităţii - personalitatea este tributară socialului şi definită prin social
(1978). Personalitatea este “un întreg individualizat, cu o completitudine
concretă, unitară şi stabilă în structura şi dinamica sa” (Popescu-
Neveanu,1994,p.87.).
Allport observă că personalitatea, din punct de vedere biologic, este cea mai
convenabilă formă de supravieţuire a oamenilor. ''Ea este pentru individ ceea
ce specia este pentru tipurile biologice vii'' (G. W. Allport, 1961). Noi adăugăm
în consens cu P.P. Neveanu,1992) că, întrucât mediul de viaţă dominant al
persoanei este cel social, personalitatea este un construct eminamente social.
Teoria personaltăţii trebuie să acorde locul cuvenit dimensiunii sociale a
personalităţii, aşa cum Allport, de altfel, o face.
Tabloul multitudinii teoriilor personalităţii şi al definiţiilor asociate este prin,
diversitatea şi eterogenitatea sa, oarecum decorcentant (D. Schultz, 1990).
Acest fapt are totuşi o implicaţie pozitivă: teoriile reprezintă tot atâtea
perspective din care personalitatea este abordată, este adevărat fară a se fi
ajuns la o teorie integrală a acesteia. Mai există un alt aspect pozitiv ce rezida
din faptul că marea majoritate a teoriilor a fost transpusă in instrumente de
evaluare. Incrucişând aceste instrumente, în procesul concret de
psihodiagnoză, instrumente sustinute conceptual de teorii diferite, obtinem o
mai mare validitate conceptuală.

13
V. Callan şi colaboratorii (1986) împart teoriile personalităţii în: teorii
psihodinamice care accentuează rolul proceselor primare, inconştiente, teorii
comportamentiste potrivit cărora comportamentul uman este învăţat prin
condiţionare clasică, operantă, prin modelare sau întărire prin vicariere, teorii
fenomenologice focalizate pe modul individual de percepere a lumii şi teorii ale
trăsăturilor (trait theory) ca determinanţi şi organizatori ai comportamentului.
La acestea putem adăuga odată cu Atkinson (1993) direcţia metodologică.

Orientarea psihanalitică
Impactul psihanalizei asupra psihologiei şi în general asupra culturii sec.al
XX-lea este imens. În domeniul psihodiagnosticului testele proiective îşi
revendică baza teoretică în conceptele acestei psihologii.
Reprezentanţii cei mai de seamă ai acestei direcţii sunt Sigmund Freud,
Alfred Adler Adler şI Gustav Jung. Ne limităm la a concluziona cu privire la
impactul psihanalizei asupra psihodiagnosticului personalităţii.
Freud nu a avut preocupări în domeniul psihodiagnosticului. El considera că
analiza viselor reprezintă calea regală către inconştient - depozitarul
adevăratelor mobiluri ale comportamentului uman.
După Adler evaluarea persoanei trebuie să se bizuie pe ceea ce el numea
“das bewegungslinie”- linia imaginară care uneşte evenimentele primilor ani de
viaţă cu evenimentul sau simptomul prezent.
Pentru psihanaliză libidoul este energia care susţine toate actele
psihocomportamentale. Jung consideră că energia psihică ,libidoul, este
canalizată în două direcţii, atitudini fundamentale faţă de lume, extroversiunea
şi introversiunea. Când una este conştientă şi dominantă, cealaltă acţionează
în surdină în plan inconştient. Combinaţia introversiunii şi extraversiunii cu
ceea ce el numeşte funcţii psihologice (manierele diferite de a percepe şi
înţelege lumea; două sunt raţionale: gândirea, afectivitatea iar celelalte două
sunt iraţionale: senzaţiile, intuiţia) se obţin următoarele opt tipuri psihologice:
extravert cognitiv, extravert afectiv, extravert senzitiv, extravert intuitiv,
introvert cognitiv, introvert afectiv, introvert senzitiv , introvert intuitiv. Dat
fiind că asemeni oricărei tipologii, tipologia jungiană încorsetează varietatea
aparent infinită a trăsăturilor psihologice omeneşti în nişte categorii înguste, ea
“este cel mai bine utilizată când te serveşti de ea ca de o
busolă”(Stevens,1996).
Impactul teoriei jungiene a personalităţii asupra domeniului psihodiagnozei
a fost mai direct decât în cazul altor orientări aparţinând psihologiei
profunzimilor. Jung însuşi este părintele metodei asociaţiei libere - metodă
psihodiagnostică experimentală prin care pot fi evidenţiate cauzele
complexuale ale unor manifestăru actuale.
Încă din 1920 două pasionate autoare, Katharine Briggs şi fiica sa Isabel
Briggs Myers realizeză un chestionar pentru investigarea tipologiei iungiene
numit M.B.T.I ( Myers, Briggs Tipe Indicator), care, în diverse variante, mai este
utilizat şi astăzi inclusiv în consilierea vocaţională ( Minulescu,1996).
Chestionarul încadrează subiectul în una din cele 16 tipuri care rezultă din
corelarea celor opt tipuri jungiene cu echivalenţii lor care acţionează în mod
secundar în plan inconştient.
Tipologia iungiană va constitui punctul de plecare al concepţiei lui Eysenck
privind extraversia - introversia, concepţie asupra căreia vom reveni într-un alt
context.

14
Consecinţele teoretice şi metodologice ale psihologiei abisale pentru
psihodiagnoza personalităţii pot fi schiţate astfel:
-Sistemul freudian promovează o viziune sistemică, structurală şi dinamică
asupra personalităţii Sistemul personalităţii dispune de elemente de stabilitate
integrate, sine, eu, supraeu, antrenate într-un determinism care explică şi face
previzibilă fenomenologia subiectivă. Personalitatea poate fi înţeleasă numai ca
totalitate ca structură globală mergînd pe firul invers al determinismului de la
straturile superficilale constituite prin proiecţie şi raţionalizare către straturile
sale profunde şi autentice. Tehnicile proiective vor fi construite pe baza acestei
paradigme.
-Odată cu primii dizidenţi ai psihanalizei , Adler şi Jung se accentuează rolul
eului, al structurilor conştiente în psihodiagnosticul personalităţii. Amplificarea
rolului eului în sistemul personalităţii va pregăti terenul de consens cu
neobehaviorismul.
-Adler şi Jung atrag atenţia asupra determinismului teleologic propriu fiinţei
umane. Nu numai viaţa afectivă,inconştientul determină evoluţia persoanei dar
şi scopurile sale de viaţă. Personalitatea tinde să-şi împlinească superioritatea,
planul de viaţă (Adler) prin individuaţie, pentru a atinge stadiul sinelui ca
unitate deplină a tendinţelor inconştiente şi conştiente (Jung). Psihodiagnoza
personalităţii trebuie să ia în seamă nu doar determinarea proceselor
secundare de către cele primare dar şI scopurile în virtutea cărora se
fasonează planul de viaţă al omului. Este terenul paradigmatic pe care va
evolua psihologia umanistă .
Trebuie să menţionăm în continuare contribuţia lui H. Murray. Meritul său
constă în faptul că, elaborându-şi propriul sistem de personalitate în imediata
prelungire a modelului freudian el este foarte preocupat de instrumentele
psihodiagnostice care pot măsura conceptele modelului său.
În sistemul său de personalitate onceptul de trebuinţă este central.
Împreună cu colaboratorii săi de la Harvard, Murray dezvoltă chestionare
pentru investigarea tuturor trebuinţelor. El are meritul de a fi abordat pe cale
experimentală, cu instrumente, unele deja încorporate în arsenalul metodologic
al psihologiei (testul proiectiv, chestionarul, observaţia, experimentul de
laborator, etc.) altele noi şi ingenioase (experimentul situaţional, consiliul de
psihodiagnoză) concepte psihanalitice, demitîzându-le şi exprimându-le
operaţional în noţiunile psihologiei academice, mai pretabile verificării empirice
(trebuinţă, trăsătură, variabilă, factori, etc.).
În plan metodologic Murray realizeză Testul Tematic de Apercepţie şi
conduce în calitate de director ştiinţific al Oficiului de Servicii Strategice ale
armatei S.U.A. un complex program de selecţie bazat pe metoda ideografică
constând în investigarea totală a personalităţii, care cuprindea probe
proiective, interviuri şi teste situaţionale.Testele situaţionale modelau situaţii
de viaţă reale care confruntau subiecţii cu sarcini de conducere pline de
obstacole şi prilejuiau observaţii complexe asupra aptitudinilor de conducere şi
capacităţii lor de a face faţă unor împrejurări frustrante. Metoda este astăzi larg
utilizată în S.U.A. în selecţia managerilor (Schultz,1991).

Orientarea fenomenologică
În acestă orientare personologică pot fi incluse direcţia umanistă - cea de-a
treia forţă în psihologie - reprezentată în principal de Carl Rogers şi Abraham
Maslow şi într-o oarecare măsură ( Schultz,1991) de către Gordon Allport şi
direcţia cognitivistă reprezentată de George Kelly. Ceeace uneşte aceste teorii

15
este accentul comun pe experienţa subiectivă a persoanei, pe modul în care
aceasta percepe şi interpretează lumea, deci pe fenomenologia sa
(Atkinson,1993), precum şi o nouă filosofie a naturii umane, un
Weltanschauung umanist (Maslow,1970).
Structura personalităţii, potrivit concepţiei lui Rogers cuprinde ca element
central self-ul, echivalent oarecum cu eul freudian. După Rogers singura bază
autentică pentru evaluarea personalităţii este accesarea experienţelor sale
interioare. Eului îi este proprie tendinţa de actualizare de fapt o trebuinţă
fundamentală, înnăscută de dezvoltare a tuturor capacităţlor fizice şi psihice
ale persoanei. Sthepenson elaborează tehnica Q-sort care constă în selectarea
de către subiect a unor propoziţii referitoare la self-conceptul său din punctul
de vedere al gradului în care acestea i se potrivesc.
Everett Shostrom (conf. Schultz,1990) dezvoltă intre anii 1964 .-1974 un
instrument de măsurare a atualizării self-ului, P.O.I. (Personal Orientation
Inventory) format din 150 de perechi de propoziţii în care subiectul o alege pe
aceea care i se potriveşete cel mai bine. Inventarul are două scale majore -
Competenţa temporară (capacitatea de a trăi în prezent) , Direcţionare
interioară (nivelul implicării propriului self în judecăţi logice şi valorice) precum
şi alte 10 subscale.
După G. Kelley, autorul Teoriei constructelor personale, calea de acces către
înţelegerea individului nu o mai constituie sondarea stratului inconştient al
personalităţii prin analiza viselor sau prin asociaţia liberă ca în psihologia
abisală, nici interpretarea pattrn-urilor de răspuns la stimuli sau modele ca în
psihologia comportamentistă, nici evaluarea trăsăturilor sau încadrarea
individului într-o tipologie cum procedează teoriile trăsăturilor ci racordarea la
fenomenologia subiectului, la constructele sale personale (pattern-uri cognitive
de interpretare a mediului de viaţă), prin evaluarea comportamentului său
raţional apelănd la interviu, la autocaracterizarea acestuia sau la “Testul
repertoar al constructelor de rol”, tehnică elaborată de Kelley.

Personalitatea în concepţia behavioristă şi neobehavioristă.


Behaviorismului îi este specifică, mai ales la începuturile sale, o orientare în
studiul personalităţii diametral opusă psihanalizei. Psihologia dacă doreşte să
devină o ştiinţă trebuie să renunţe la preocuparea pentru omul interior
(conştient, inconştient, eu, motivaţii, etc.), care nu este decât o deghizare a
vechiului concept teologic la sufletului, şi să se limiteze la măsurarea faptelor
observabile şi manipulabile, adică la comportament. Personalitatea este un
ansamblu de comportamente învăţate în situaţii specifice.
Un exemplu sugestiv de construcţie al unor teste de personalitate pe
principiile teoriei învăţării îl costituie “Inventarul de anxietate de tip S-R”
elaborat de către Endler şi Hunt. Chestionarul se bazează pe descrierea a 11
situaţii generatoare de anxietate. Subiecţii evaluează în ceeace îi priveşte
intensitatea celor 14 reacţii posibile. Analizând datele obţinute cu ajutorul
chestionarului menţionat Endler si Hunt, citaţi de Anastasi (1976), constată că
cea mai mare parte a varianţei se datorează nu atât situaţei sau diferenţelor
individuale luate separat, cât interacţiunii dintre situaţii si indivizi.

Orientări metodologice în studiul personalităţii


Atkinson (1993) distinge în cadrul acestei orientări psihologice, care
consideră că trăsăturile sunt factorii cauzali ai comportamentului, trei teorii

16
reprezentative şi anume Teoriile tipurilor, Teoriile trăsăturilor (Trait Theories),
Teoriile factorialiste.

Teoriile tipurilor
Caracteristica lor comună este reducerea diversităţii comportamentului
uman la căteva tipuri explicative, sau dimensiuni discontinui. Potrivit lui Cattell
tipul psihologic este un model particular şi repetabil de însuşiri. Apartenenţa
unui individ la un tip, odată stabilită, permite inferarea sau predicţia unor
comportamente viitoare. Tipologiile operează cu categorii statistice, fapt care
explică încadrarea doar parţială a indivizilor reali. Cei mai mulţi oameni aparţin
mai multor categorii tipologice iar alţii nu pot fi încadraţi în nici un tip.
Sunt deja cunoscute tipologiile lui Hipocrat,Viola, Pende, Kretschmer,
Sigaud, Sheldon, ş.a. Tot aici sunt încadrabile tipologia freudiană bazată pe
stadiile libidoului, sau tipologia adleriană privind nivelul de socializare.
Teoriile trăsăturilor
Aceste teorii concep trăsăturile ca pe nişte unităţi fundamentale ale
personalităţii, ca pe dispoziţii constante de răspuns Pervin,1994). Sunt
reprezentate de aproape toate teoriile personalităţii care sunt operaţionalizate
în diverse instrumente de evaluare a personalităţii şi la care, într-o formă
directă sau indirectă, conceptul de trăsătură este prezent. Tipurile jungiene
operaţionalizate în chestionarul Mayers- Briggs devin categorii continui adică
trăsături. La fel, factorii identificaţi în teoriile omonime sunt de fapt grupări
(clusteri) de trăsături ,şi ei înşişi pot fi trataţi ca trăsături în măsura în care
exprimă şi explică variabilitatea comportamentului.
Trăsăturile, spre deosebire de tipuri, sunt dimensiuni continuui şi se bazează
pe presupunerea că persoanele diferă simultan din punctul de vedere al unor
dimensiuni sau scale (inteligenţă, stabilitate emoţională, agresivitate,
dominanţă, etc.). Persoana este recompusă pe baza poziţiei ocupată pe fiecare
scală (Atkinson,1993) sau este concepută nomotetic drept locul de intersecţie
al mai multor variabile cantitative(Allport,1991).
Un teoretician remarcabil al trăsăturilor este J.P. Guilford. Trăsăturile în
calitate de determinanţi ai comportamentului nu pot fi observate direct.
Accesul la acestea este posibil prin inferenţe fondate pe observarea unor “cue-
şi” comportamentali- indicatorii trăsăturilor -care se referă la ce face, ce-i
place, cât de bine face şi în ce maneiră cineva face un anumit lucru.
Proprietăţile trăsăturilor se referă la scalaritate (semnifică faptul că fiecare
individ ocupă pe continuumul trăsăturii o pozitie diferită - trait.positions, şi că
poziţia zero este punctul zero al semnifi-caţiei psihologice), la consistenţă
(indivizii diferă din punctul de vedere al variabilităţii trăsăturilor, cei mai
predictivi fiind subiecţii situaţi la capetele scalei unde variabilitatea este mai
mică,faţă de subiecţii situaţi la mijlocul ei unde variabilitatea este cea mai
mare.), la universalitate (gradul de manifestare a trăsăturii în populaţia
generală, unele instrumente fiind mai valabile pentru un segment al populaţiei
cecât pentru altul), la generalitate (măsura în care trăsătura se manifestă în
comportamentul persoanei, cum este cazul nervozităţii care vizează nivelul
general al activităţii şi al autocontrolului), la nivelul de organizare , mai mic sau
mai mare al trăsăturilor, şi in sfârşit, la patternurile de organizare ale
trăsăturilor, diferite de la un individ la altul (sociabilitatea cuiva se poate
manifesta în uşurinţa de a stabili prietenii, iar la altcineva prin uşurinţa de a
stabili contacte de afaceri). Trăsăturile personalităţii atăt la nivel individual cât
şi la nivelul populaţiei pot evolua independent sau în clusteri.

17
ab

SAINO

abcdefghijklmnopqrstuv

Structura ierarhică a personalităţii (După Guilford,1959,p.100)


Guilford prezintă un interesant model structural al personalităţii, compus din
trei niveluri care sunt intercorelate printr-o ierarhie determinativă şi una
predictivă. Conform figurii de mai sus primul nivel este numit hexis şi
desemnează dispoziţiile de comportare (a,b,c,d,etc.) într-o manieră constantă,
într-un număr limitat de situaţii . Acestea au drept indicatori actele specifice de
la nivelul inferior, reprezentate de totalul răspunsurilor unei scale a unui
chestionar. La un nivel superior se află trăsăturile primare (S,A,I,N,O) obţinute
prin analiza factorială a intercorelaţiilor dintre trăsăturile hexis pe care le au ca
indicatori . În vârful piramidei se află sindroamele tipuri (a,b) care se obţin prin
intercorelarea trăsăturilor primare. Ierarhiile determinative şi predictive
funcţionează de sus în jos, de la nivelurile superioare către cele inferioare, iar
inferenţele au loc în sens invers, adică indicatorii unei trăsături sunt
reprezentaţi de nivelul inferior. Cu cât gradul de structurare al nivelului
superior este mai mare cu atât creşte calitatea predicţiei . Astfel, cunoscând că
o persoană are o înaltă trebuinţă de a se conduce după principii morale, ne
putem aştepta să aibă o înaltă onestitate şi o mare trebuinţă de a proceda
cinstit în diverse situaţii. După Guilford practicienii sunt interesaţi de modelul
ierarhic în măsura în care la unul dintre niveluri sau la altul va găsi informaţia
cea mai utilă despre trăsătura investigată.
Potrivit lui Allport trăsăturile sunt carămizile organizării personalităţii şi
reprezintă integrarea unei clase de stimuli cu o clasă de răspunsuri (Allport,
1991) adică rezultatul integrării a numeroase deprinderi care au acceaşi
semnificaţie adaptativă generală pentru persoană. Allport distinge între
trăsături comune (pe baza cărora oamenii pot fi comparaţi) şi dispoziţii
persoanle( pattern-uri unice de trăsături la nivel individual, adevărate focare de
organizare). Dispoziţiile personale pot fi identificate printr-o calitate nucleară.
Din punctul de vedere al amplorii lor asupra comportamentului dispoziţiile
personale pot fi cardinale dacă influenţează în mod global toate aspectele
personalităţii, centrale sau secundare. Numărul dispoziţiilor persoanle, la
nivelul unui individ, este cuprins între cinci şi zece. Evaluarea personalităţii
este în concepţia lui Allport o problemă de a găsi echilibrul între facorii comuni
şi factorii morfogenetici, genotip şi fenotip, nomotetic şi ideografic şi este
posibilă prin studierea dispoziţiilor personale care implică următorii paşi : 1.
Decelarea trăsăturilor comune prin chestionare (etapa nomotetică,s.n.), 2.
Studii de caz, 3. Analiza empirică a actelor persoanei investigate, 4. Abordarea
clinică (etapa ideografică, s.n.).

Orientarea factorialistă
R. Cattell în America şi H. J. Eysenck în Anglia sunt principalii reprezentatnţi
ai acestei orientări în studiul personalităţii.
Raymond Cattell defineşte personalitatea ca pe ceva care ne permite să
facem predicţii asupra comportamentului viitor al unei persoane (Cattell,1957).
Predicţia comportamentului este scopul central al studierii personalităţii. Nu
putem însă face predicţii acceptabile asupra comportamentului unei persoane

18
într-o situaţie dată decât în masura în care cunoaştem elementele de
continuitate şi de constanţă în structura personalităţii- trăsăturile şi patten-
urile acestora. Aşadar trăsăturile sunt unităţile structurale ale personalităţii şi
reprezintă modalităţile constante ale unei persoane de a reacţiona la situaţiile
stimul.
Trăsăturile de personalitate pot fi evidenţiate prin anliza factorială a unei
mase uriaşe de date obţinute prin efectuarea unor multiple măsurători asupra
personalităţii. Spre deosebire de Allport , Cattell nu este de părere că
trăsăturile au o existenţă obiectivată în fiecare individ. El le concepe ca pe
nişte constructe ipoteteice deduse din observarea comportamentului extern
(Schultz,1990).
Cercetările lui Cattell privind factorii -trăsături ai personalităţii pleacă de la
lista de termeni englezi referitori la personalitate extrasă din vocabular de
către Allport şi Odbert. Această listă redusă, într-o primă etapă, la 171 de
denumiri prin gruparea termenilor sinonimi este utilizată în evaluarea unui lot
de subiecţi. Rezultatele evaluării, interpretate corelaţional conduc la o listă de
53 de grupuri de termeni. Fiecare subiect al unui nou lot este evaluat de doi
cunoscători pe baza ultimei liste de termeni. Analiza factorială a acestor
evaluări s-a concretizat intr-o listă finală de 12 factori, care reprezintă, potrivit
concepţiei lui Cattell, trăsăturile primare ale personalităţii. La nivel individual ,
aceste trăsături identificate nomotetic, relizează patten-uri specifice prin
poziţiile diferite ocupate de subiecţi pe continuumul fiecărui factor, pattern-uri
pe care le aprofundăm prin anliză ideografică. În acest sens Cattel obişnuia să
utilizeze metoda intensivă de studiu bazată pe date de observaţie, interviu, pe
probe proiective (pe care impropriu le numea probe obiective) şi pe teste
situaţionale care plasau subiecul în condiţiile poprii de viaţă şi de activitate
(Schultz, 1990).
Cattell utilizează trei modalităţi de clasificare a trăsăturilor de personalitate.
O primă distincţie împarte trăsăturile de personalitate , la fel ca Allport, în
trăsături comune-specifice specifice tuturor oamenilor- datorate bagajului
ereditar similar şi pattern-urilor comune ale influenţelor sociale, şi trăsături
unice manifestate cu precădere în domeniul intereselor şi atitudinilor specifice
fiecărui individ. Inteligenţa, introversia, tendinţa gregară sunt exemple de
trăsături comune. O altă clasificare distige trăsăturile abilităţi, trăsături
temperamentale şi trăsături dinamice (motivaţionale). Cea mai interesantă
clasificare deosebeşte trăsăturile de suprafaţă de trăsăturile sursă.
Trăsăturile de suprafaţă sunt grupări de caracteristici ale personalităţii care
corelează între ele fără să fie determinate de o sursă unică. Echivalentul lor în
personalitatea morbidă o constituie sindromul.
Trăsăturile sursă derivă din analizele factoriale şi sunt elementele de bază
ale personalităţii. Ele pot fi constituţionale sau modelate de mediu. Cattell a
identificat în total 16 astfel de trăsături sursă care stau la baza predicţiei
comportamentului în terapie învăţare, mediu ocupaţional, accidente. Ele sunt
măsurate cu ajutorul chestionarului 16PF.
Organizarea dinamică a personalităţii cuprinde trei nivele : ergii,
sentimentele şi atitudinile.
Ergii desemnează trăsături sursă înnăscute, sursele primare de energie ale
comportamentului, elemente permanente în strucura personalităţii. Cattell
preferă termenul erg (în gr. ergon=energie) celor de impuls sau instinct.
Sentimentele sunt trăsături sursă care ţin de mediu şi sunt rezultatul
învăţării, deci nu au un caracter permanent. Elle sunt pttern-uri de atitudini

19
focaliazate pe aspectele importante din viaţa fiecăruia : patrie, soţie, profesie,
religie, etc.
Atitudinile reprezintă nu doar opiniile ci şi interesele, emoţiile şi acţiunile
unei persoane orientate către evenimente şi obiecte.
Imaginea interrelaţiilor dintre aceste nivele este numită de catre Cattell
latice dinamică iar modelul relaţiilor de determinare al unui nivel de către altul
se numeşte subsidiere. O atitudine este determinată (subsidiată) de unul sau
mai multe sentimente care pot avea la origine unul sau mai mulţi ergi.
Sentimentele unei persoane se organizeză în jurul unui sentiment master care
este sentimentul de sine sau cum îi spune Cattell self- sentiment. El determină
toate atitudinile persoanei fiind echivalent cu eul sau ego-ul abisal, sau cu self-
ul neobehaviorist.
Concepţia lui Cattel despre personalitate şi despre evaluarea ei este
operaţionalizată în mai multe chestionare. Cele mai cunoscute sunt
Chestionarul 16 FF, Chestionarul pentru adolescenţi - HSPQ şi Chestionarul de
anxietate “ C ”. În capitolul consacrat chestionarelor vom reveni asupra
instrumentului 16 PF.
Oricare abordare a teoriilor personalităţii nu poate face abstracţie de
contribuţia teoretică şi metodologică a lui H.J.Eysenck, activitate care se întinde
pe mai multe decenii şi cuprinde arii care depăşesc încadrarea ei în orientarea
factorialistă.
Coordonatele esenţiale ale concepţiei lui Eysenck despre personalitate şi
despre metodele de investigare ale acesteia vizează pe de o parte
numeroasele sale studii privitoare la bazele biologice ale personalităţii şi la
metodele neurofiziologice utilizate în investigarea lor, iar pe de altă parte,
modelul său integrativ despre personalite. Aceasta este structurată pe trei
dimensiuni fundamentale- extraverisie, nevrotism, psihoticism şi este
ierarhizată pe patru nivele de generalitate, în multe privinţe asemănătoare
nivelelor modelului ierarhic al lui Guilford. Enumerate de la bază către vârf cele
patru nivele sunt: actele mentale singulare, actele mentale habituale,
trăsăturile obţinute prin corelarea actelor habituale şi constelaţiile de trăsături,
adică sindroamele- trăsături sau tipurile psihologice.
Structura personalităţii, cu dimensiunile ei fundamentale, nu poate fi
decelată decăt prin intermediul analizei factoriale dar semnificaţiile psihologice
ale rezultatelor acesteia nu pot fi precizate decât prin coroborarea unor surse
de informaţie cât mai divese cum sunt cele provenite din măsurători din
domeniul neuroştiinţelor, din aplicarea testelor de personalitate, sau din testele
obiective.
Dimensiunile fundamentale, axele personalităţii au o determinare ereditară
manifestată în predispoziţii, iar influenţele mediului se mişcă între aceste
coordonate biologice. Ceea ce apare în comportamentul observabil, în
chestionare, sunt aspectele fenotipice care rezultă din interacţiunea ereditate-
mediu. Plomin şi Bergman vor confirma în anii 1990 componenta ereditară a
trăsăturilor, a cărei pondere o estimează a fi de 40%. Autorii citaţi de Pervin
(1994) subliniază că ereditatea nu acţionează numai direct în formarea
personalităţii dar şi indirect în măsura în care persoana selectează modifică şi
crează ea însăşi evenimentele.
Operaţionalizarea modelului personalităţii al lui Eysenck îşi gaseşte
concretizarea în chestionarele elaborate împreună cu colaboratorii săi timp de
peste trei decenii. Ultima variantă a seriei sale de chestionare pentru
investigarea extra-introversiunii şi nevrotismului este E.P.Q ( Eysenck

20
Personality, Questionnaire) din 1975. În acest chestionar apare a treia
dimensiune, introdusă ulterior în modelul său, psihoticismul.
Conţinutul comportamental al dimensiunilor introversie- extraversie şi
stabilitate - neuroticism este asemănător accepţiei date de Jung : introversie =
comportament retras, liniştit,autocontrolat, tinzând să dezvolte simptome de
anxietate, depresie, nervozitate,etc.; extraversie= deschidere, excitabilitate,
preferinţă pentru contacte sociale, glume, cooperare,etc.; neuroticismul=
labilitatea emoţiilor,tendinţe depresive, anxietate, etc. Psihoticismul se
caracterizează prin agresivitate, impulsivitate , răceală, ostilitate, originalitate,
potenţial creativ,etc.

CHESTIONARELE ŞI INVENTARELE DE PERSONALITATE


Cea mai generală clasificare a chestionarelor de personalitate împarte
aceste instrumente, după cum măsoară una sau mai multe trăsături ale
personalităţii, în chestionare unifazice şi multifazice
În funcţie de destinaţia lor, ele se clasifică în chestionare de: adaptare,
atitudini, interese şi de personalitate (U. Şchiopu, 1976).

CHESTIONARELE DE ADAPTARE
Urmăresc să evidentieze dificultăţile de adaptare în diverse medii ale
activităţii umane: mediul şcolar, universitar, mediul muncii. Ele surprind
aspectele diferentiale ale adaptabilităţii, unele persoane fiind mai adaptabile
sau mai puţin adaptabile în raport cu un anumit domeniu al activităţii umane .
Există trei feluri de adaptare: -prin asimilarea mediului
-prin acomodarea la cerinţele lui
-prin deplasarea sau înlocuirea în caz de eşec.
Acomodarea şi asimilarea funcţionează sistemic, orice asimilare este
urmată, potrivit teoriei lui Piaget, de acomodarea la noile achiziţii.
Deplasarea se referă pe de o parte la o strategie a Eului, explicată de
psihanaliză, când centrul de interes se schimbă către un alt domeniu al
activităţii, ca în cazul în care, înregistrând eşec în domeniul prezent (nu ne-am
realizat ca psihologi) ne orientăm către domeniul afacerilor sau invers. Pe de
altă parte, deplasarea se poate produce şi imaginar, în sensul că, ne
compensăm eventualele răni ale stimei de sine, ale imaginii de sine,
proiectandu-ne în diverse situaţii unde aceste caracteristici, aceste trebuinţe
ale Eului sunt satisfăcute. Adaptarea la condiţiile activităţii este un proces
foarte complex şi înglobează componente fiziologice, psihologice, sociale,
angajând atât mecanisme de diminuare cât şi de compensare acordate la un
nou mediu, care este considerat cel mai confortabil.
Cele mai utilizate chestionare din această categorie, în deceniile trecute, dar
care mai sunt utilizate şi în prezent sunt Woodworth-Mathews şi Psychorater.

CHESTIONARUL WOODWORTH - MATHEWS


Este unul dintre cele cele mai utilizate chestionare de adaptare. În varianata
originară a fost utilizat în primul război mondial ca o modalitate de
standardizare a interviului psihiatric. La elaborarea primei variante s-a utilizat
un eşntion normativ de 2000 de subiecţi normali şi un grup de psihonevrotici.
Se mai numeşte inventar psihonevrotic, deoarece poate decela unele
accentuări spre patologic ale unor însuşiri psihocomportamentale, larg întâlnite
în populaţie. Deşi operează cu concepte psihiatrice, el sesizează de fapt
caracteristicile tipologice şi temperamentale atribuibile personalităţii normale.

21
Unii autori îl consideră, pe bună dreptate, ca fiind un chestionar de
temperament.
Descriere
Conţine un număr de 76 de itemi la care subiecţii răspund prin sublinierea
răspunsurilor ''Da'' sau ''Nu'' . Răspunsurile sunt tipărite în dreapta paginii, în
continuarea fiecărui item. Testul mai poate fi administrat cu o foaie de răspuns.
Itemii sunt alocaţi unui număr de opt caracteristici temperamentale. Deşi
acestea sunt denumite cu o terminologie clinică, semnificaţia lor poate deveni
patologică doar prin depăşirea considerabilă a anumitor limite.
1. emotivitate simplă;
2. psihastenie, obsesiuni;
3. tendinţe schizoide;
4. tendinţe paranoide;
5. tendinţe depresive şi ipohondrice;
6. tendinţe impulsive şi epileptoide;
7. tendinţe instabile (instabilitate psihică);
8. tendinţe antisociale (egocentrice).

Administrare.
În instructajul standardizat se insistă pe următoarele aspecte:
Subiecţii trebuie să citească fiecare întrebare cu toată atenţia şi să
cântărească foarte bine dacă întrebarea se referă la o caracteristică ce se
potriveşte felului lor de a fi şi de a acţiona, în condiţiile în care cvasitotatlitatea
chestionarelor, dimpotrivă, solicită subiecţilor să dea primul răspuns care îi
vine în minte. Această schimbare de accent este explicabilă prin intenţia lui
Woodworth de a realiza odată cu acest chestionar o prescurtare şi
standardizare a interviului psihiatric, pentru a putea fi investigat un mare
număr de combatanţi.
Un alt accent se pune pe necesitatea unei conduite sincere în completarea
chestionarului.
Corectarea şi interpretarea testului
Corectarea chestionarului se realizează trecând în revistă fiecare răspuns
semnificativ şi alocându-i o linie, la fel ca într-un tabel de frecvenţă, fiecărei
trăsături sau tendinţe într-un tabel centralizator, tipărit de obicei pe ultima
pagină a chestionarului, sau pe foaia de răspuns. De obicei, chestionarele
conţin în stânga numărului de ordine al fiecărui item o cifră romană de la I la
VIII care arată cărei tendinţe psihonevrotice îi este alocată întrebarea
respectivă. De asemenea, mai sunt tipărite unele semne distinctive ( de ex. un
''+'') la acei itemi pentru care răspunsul semnificativ este ''Nu''. Numărul de
răspunsuri pe fiecare tendinţă se înmulţeşte cu un coefficient, care variază de
la o trăsătură la alta, fiind cuprins între 20 şi 52. Va rezulta, pentru fiecare
trăsătură psihonevrotică, un număr cuprins între 0 şi 360.
Interpretarea testului respectă următorii paşi:
1. Se evaluează gradul de normalitate al celor opt trăsături
temperamentale. Dacă se situează sub valoarea de 120 le vom considera ca
fiind normale. Cu cât valorile vor fi mai mari de 120 şi se vor apropia de 360, cu
atât va fi mai îndreptăţită supziţia unor tendinţe patologice.
2. Interpretarea profilurilor normale se face luând în considerare, ca
dominante, acele trăsături mai evident conturate. Despre o persoană care a
obţinut valori sub 120 la toate trăsăturile, dar la care caracteristica
temperamentală cu nota cea mai mare este tendinţa paranoidă, vom emite
ipoteza unei persoane bănuitoare, suspicioase, uşor de rănit, cu mult amor
22
propriu, cu sete de prestigiu, etc. Aceeaşi trăsătură având o notă peste 300,
într-un protocol cu toate celelate note depăşind pragul de 120, indică
focalizarea morbidă a persoanei pe ideea de insecuritate socială, de grandoare
sau de persecuţie, unilateralizarea trăsirilor sale sufleteşti pe ideea obsesivă de
prejudiciu.
3. Astfel de profiluri cu tendinţe morbide trebuie confirmate de alte probe
sau de examenul psihiatric.

CHESTIONARELE DE ATITUDINI ŞI ASPIRAŢII


Pieron defineşte atitudinile ca pe reacţii generalizate faţă de anumiţi stimuli.
Ele sunt sisteme afectogene care impică un sistem de valori, negative sau
pozitive antrenate în sfera motivaţională a personalităţii (U. Şchiopu, 1976).
Murray consideră că trebuinţa are o seferă mai largă decât atitudinea, pe care
de altfel o implică.
Contribuţii consistente în domeniul chestionarelor de atitudini au adus
Thurstone, Likert, Guttman Lazarsfeld, ş.a.
Thurstone a elaborat Scalele de atitudini generale (Generalized Attitude
Scales), intrument care investighează atitudini referitoare la căsătorie, divorţ,
libertatea negrilor şi alte chestiuni cu caracter social. Odată cu acest
chestionar, Thurstone a elaborat un aparat matematic special, utilizat în
valorificarea acestui tip de instrumente psihodiagnostice.
Alain Sarton realizează un grupaj de chestionare care investighează o serie
de atitiduni, cum sunt: atitudinea faţă de sănătate, atitudinea faţă de
satisfacţiile imediate, faţă de bani, faţă de prestigiul social şi faţă de muncă.
Fiecare tip de atitudine este evaluată pe trei dimensiuni, de exemplu: ca
atitudine faţă de sănătatea proprie, faţă de sănătatea altora şi faţă de
sănătatea în general (faţă de conceptul de sănătate).
Psihodiagnosticul aspiraţiilor s-a centrat pe modelarea unor situaţii
experimentale. Este investigat de nivelul de aspiraţii, adică nivelul pînă la care
individul este gata să-şi angajeze într-o sarcină propria sa stimă de sine. Nivelul
de aspiraţii se defineşte prin comparaţia performanţei reale cu performanţa
estimată de subiect. Diferenţa între cele două are valoare de feed- back pentru
ajustarea aspiraţiilor viitoare.
Dembo, elev al lui Lewin a elaborat un interesant dizain experimental în
acest domeniu. Subiecţii au de îndeplinit în mod repetat aceeaşi sarcină.
Înaintea fiecărei etape, subiecţii comunică propriile expectaţii privind calitatea
şi timpul de rezolvare. Se constată un proces constant de ajustare a
expectanţelor în concordanţă cu performanţele reale.
Situaţii experimentale cu valoare de test, similare, au mai realizat Dellay şi
Pichot precum şi J. B. Miller.
Testul lui J. B. Miller constă din 20 de pagini de exerciţii aritmetice simple.
Pe măsură ce rezolvă fiecare pagină ( de la 2 la 13) cu timpul limită de un
minut, subiectul o atribuie, alternativ, contului său sau clasei. Performanţele la
paginile 14-19 le atribuie după bunul plac sieşi sau clasei. Comparaţia celor
două conturi, personal şi al clasei, pune în evidenţă atitudini cum sunt
cooperarea sau individualismul.
Pentru informaţii detaliate studenţii vor consulta U. Şchiopu, 1976 p.404-
410, H. Murray, Exploration de la personalite (experimentele lui Frank privind
nivelul de aspiraţie) şi Al. Roşca Metode şi tehnici experimentale în psihologie,
p.280-282)

23
CHESTIONARELE DE INTERESE
Sunt utilizate în special în domeniul orientarii şcolare şi profesionale a
adolescenţilor, dar este utilizat şi în reorientarea şi reconversia profesională.
Fiind definit ca fixare şi manifestare a unei trebuinţe, interesul dinamizează
activitatea psihică, focalizează atenţia, efortul şi se obiectivizează în
performanţe.
Interesele prezintă aspecte diferenţiale atât structural, cât şi din punct de
vedere al calităţilor, care sunt: generalitatea, intensitatea, durata.
U. Şchiopu (1976) identifică trei tipuri de chestionare pentru testarea
intereselor:
1. Chestionarele cu structură cognitivă. Conţin sarcini (întrebări) de
identificare a unor profesii cunoscute, de apreciere a unor profesii interesante,
dificile, pe cale de dispariţie sau a altora noi.
2. Chestionare care conţin sarcini de identificare a unor profesii pe baza
prezentării unor secvenţe de activităţi specifice.
3. Chestionare de interese profesionale, în care itemii conţin descripţiile
unor actvităţi proprii mai multor profesii. La fiecare item subiecţii trebuie să
aleagă acel tip de activitate care îi place cel mai mult.
În domeniul chestionarele de interese profesionale cele mai cunoscute sunt:
Chestionarul de interese vocaţionale Strong, Chestionarul de interese Kuder,
Lee-Thorpe, Lacerbeau şi Martin Irle.
Chestionarul lui Strong conţine un număr de 400 de itemi vocaţionali şi
avocaţionali. Itemii vocaţionali sunt cei care identifică interese specifice unei
anumite profesii; itemii avocaţionali se referă la interese care nu au legătură cu
profesia respectivă. Departajarea lor pentru 24 de profesii feminine şi 47 de
profesii masculine a fost realizată de Strong prin compararea unor loturi
perechi de subiecţi. În unul din loturi toţi subiecţii aveau aceeaşi profesie, iar în
celălalt aveau profesii diferite. Ambele loturi erau egalizate d.p.d.v. al sexului şi
vârstei. Loturile omogene d.p.d.v. al unei anumite profesii au relevat anumite
modele (structuri) specifice de interese.
Chestionatul se adresează adolescenţilor. Familiile de interese au fost
reprezentate pe un glob. O astfel de reprezentare permite consilierului
vocaţional să indice subiectului locul său pe globul profesiilor şi distanţele
dintre locul său şi alte profesii.
Chestionarul Kuder are itemii grupaţi pe 10 grupe de interese ocupaţionale,
care au fost identificate prin analiză factorială, ca de exemplu: interese
ocupaţionale, persuasive, artistice, literare, muzicale, servicii sociale,
funcţionăreşti etc. Fiecare item este format din descripţia a trei tipuri de
activităţi, fiecare evocând un interes specific. Subiectul trebuie să opteze
pentru una dintre cele trei variante, astfel:

Ce crezi că este mai interesant ?


a) Să realizezi noi tipuri de aparate electrice ?
b) Să conduci un magazin de aparate electrice ?
c) Să primeşti comenzi telefonice pentru aparate electrice ?
Scorurile, în percentile, pe fiecare dintre cele 10 grupe de interese, permit
decelarea profesiei ale cărei activităţi specifice au fost cele mai preferate.
Consilierea subiectului în alegerea profesiei are în vedere atât profesia
dominantă, cât şi configuraţia generală a intereselor subiectului.

24
Chestionarul Lee-Thorpe operează cu şase tipuri de profesii, descrise succint
câte două în fiecare item. Subiectul trebuie să aleagă de fiecare dată profesia
preferată. Profesiile sunt sociale, naturale, mecanice, afaceri, artă, ştiinţă.
Chestionarul lui Lacerbeau este format din 72 de itemi redactaţi câte 18 pe
patru pagini diferite. Itemii se referă la diferite ocupaţii, cum sunt cele tehnice,
intelectuale, sociale, sportive, legate de natură, din domeniul comerţului,
artistice, manuale, imaginative. Din fiecare pagină, subiectul alege şase
profesii preferate şi indică alte şase respinse. Se acordă un punctaj diferenţiat
de la 2 la 0 pentru profesii preferate, neutre sau respinse.
Chestionarul lui Martin Irle identifică interesele specifice a nouă tipuri de
profesii din domeniul tehnic, ştiinţific, comercial etc. Este format din 162 de
itemi. Fiecare item evocă patru tipuri activităţi diferite, fiecare aparţinând unei
anumite profesii. Subiectul o alege de fiecare dată pe cea mai preferată. În
partea stângă a paginii este indicat, printr-un symbol, tipul de profesiune
evocat de ficare alternativă, ca în exemplu de mai jos:
65. (A) - A turna stâlpi de beton pentru poduri.
(H) - A cultiva răsaduri de zarzavat.
(D) - A lucra într-un laborator electronic.
(E) - A prezenta în magazin noutăţi tehnice.
Funcţie de punctajul rezultat pentru fiecare categorie de ocupaţii se pot
stabili interesele ocupaţionale dominante ale subiectului consiliat.

CHESTIONARELE ŞI INVENTARELE DE PERSONALITATE


Acestea se adresează atributelor caracteriale şi temperamentale. În
domeniul psihodiagnozei sunt preferate inventarele multifazice de
personalitate, deoarece oferă o perspectivă mai amplă asupra patternului
caracteristicilor unui subiect. Unele inventare de personalitate, cum este cazul
M.M.P.I., operează cu concepte din domeniul psihopatologiei, altele, cum este
C.P.I. (Inventarul Psihologic California), operează cu concepte din domeniul
normalităţii. Ambele pot fi utilizate atât în domeniul clinic, cât şi în domeniul
normalităţii.
M.M.P.I. (Inventarul Multifazic Minnesota) produce o diferenţiere mai
riguroasă a diverselor tulburări psihice care pot apare ca fenomene
dezadaptative.
Dintre chestionarele care au o largă utilizare în laboratoarele de psihologie
din ţara noastră menţionăm: M.M.P.I, C.P.I, F.P.I. (Inventarul Freiburg);
chestionarele 16 P.F. şi de anxietate ale lui Cattell, inventarul de temperament
al lui Guilford-Zimmerman etc.
Mai recent, sunt în curs de adaptare pe populaţia românească chestionarele
NEO care au la bază modelul BIG-FIVE.
Chestionarele de personalitate nu sunt instrumente psihodiagnostice
infailibile. Ele comportă o serie de dificultăţi pe care este necesar să le
cunoaştem pentru a avea o perspectivă cât mai realistă cu privire la valoarea
de încredere pe care o atribuim rezultatelor obţinute prin administrarea lor.
Menţionarea mai întâi a limitelor lor are rolul de a invita la prudenţă şi
discernământ când le utilizăm. De asemenea, configurarea chiar şi numai
succintă a evoluţiei ''filosofiei'' care ghidează construcţia acestor instrumente
în ultimele decenii are drept scop relevarea complexităţii travaliului care stă la
baza realizării lor.
Sursele de eroare întâlnite în utilizarea chestionarelor de personalitate

25
Cele mai grave probleme cu care se confruntă chestionarele de
personalitate sunt acelea ale denaturării răspunsurilor. Spre deosebire de
domeniul clinic şi de cel al consilierii, unde subiectul este interesat în mod
direct să dea răspunsuri într-un mod cât mai adecvat, în alte domenii, ca de ex.
în selecţia profesională apare tendinta de falsificare a răspunsurilor.
Ursula Schiopu clasifică sursele de eroare care ţin de subiectul respondent
în:
a. efectul de faţadă,
b. efectul de reputaţie bună,
c. efectul de originalitate,
d. efectul de fraudă,
e. efectul de convenienţă. (Pentru detalii vezi U. Şchiopu, 1976).
Falsificarea răspunsurilor, după Bloom şi Naylor (1976), se referă la tendinţa
subiecţilor de a alege acele răspunsuri care îi prezintă într-o lumină cât mai
favorabilă. Subiecţii, în mod conştient, doresc să îşi mărească şansele de
success, fie atunci când chestionarul serveşte unor scopuri de selecţie, fie
atunci când vor să beneficieze de un anumit regim preferenţial.
Există însă şi o motivaţie incoştientă de falsificare a răspunsurilor, care
angajează mecanismele de aparare ale Eului. Posibilitatea falsificării,
modificării răspunsurilor la chestionarele de personalitate a făcut obiectul unor
experimrnte. Într-unul din experimente s-a cerut subiecţilor primului eşantion
experimental să simuleze răspunsurile unor oameni fericiti, bine adaptaţi
(subiecţii fiind studenţi). Subiectilor din al doilea eşantion experimental li s-a
cerut să simuleze dezadaptarea universitară (nefericirea, stresul), iar celor din
eşantionul de control, al 3-lea, li s-a cerut să se refere la propriul
comportament. S-au obţinut diferenţe remarcabile, care dovedesc uşurinţa cu
care pot fi generate profilurile dorite. În cele doua loturi experimrntale,
subiectii au reusit să dea astfel răspunsuri încât, prin prelucrarea
chestionarelor, s-au obţinut exact caracteristicile propuse de experimentator.
Un excelent avertisment în ce priveste fragilitatea chestionarelor de
personalitate, şi respectiv tendinţa de falsificare a răspunsurilor, îl reprezintă
cercetarile întreprinse de Weastman şi Green. Ei au cerut subiectilor să
răspundă la un chestionar de personalitate, ca şi când ar candida pentru
ocuparea postului de vânzator la o mare firma şi ar trebui să îşi mărească
şansele de succes. După o săptămână, aceloraşi subiecţii li s-a cerut să
răspundă la fel de înalt motivaţi pentru a fi angajati în postul de bibliotecari.
Trăsătura măsurată, încrederea în sine, a înregistrat diferenţe notabile între
cele două etape ale experimentului, ''vânzătorii'' având scoruri mai înalte decât
bibliotecarii.
A doua sursă de eroare o reprezintă seturile sau montajele de răspuns. Este
vorba de efectul de set (montaj, ustanoka). Aceşti termeni desemnează faptul
că noi percepem şi reacţionăm în faţa evenimentelor în virtutea unor
experienţe anterioare, stocate în adevarate matrici perceptive. Setul are rolul
de a categoriza datele primare ale experientei, deci de a le raporta la ceva
cunoscut şi, în felul acesta, de a le desprinde semnificaţia. Prin intermediul
setului, subiecţii au tendinţa să interpreteze itemii în conformitate cu propria
lor experienţă şi să dea răspunsuri mai mult sau mai puţin deformate de aceste
aşteptări. Una din consecintele setului o reprezintă tendinţa de a răspunde într-
o manieră dezirabilă social. Spre deosebire de tendinţa de falsificare
conştientă, conformarea la modelele de răspuns acceptate social are la bază
mecanisme mai profunde, mecanisme incoştiente, care sunt legate de nevoia
de protecţie şi de apărare împotriva criticilor sau împotiva dezaprobării sociale.
26
O alta categorie de erori, legată de set, poate să apară datorită tendinţei de
a răspunde cu ''da'' sau cu ''adevarat''. Incuviinţarea echivalează cu încercarea
de a răspunde aşa cum credem că alţii s-ar aştepta să răspundem. Tot aici, în
categoria setului, intră deviaţia sau tendinţa de a da răspunsuri necomune sau
neobişnuite.
Diminuarea acestor surse de eroare se realizează prin următoarele metode.
1.Construirea unor itemi neutri din punct de vedere social, dat fiind că
dezirabilitatea socială este sursa de eroare .
2. Furnizarea prin instructaje adecvate a explicaţiilor privind importanţa unui
comportament sincer, care este în avantajul subiecţilor.
3.Incorporarea în chestionarele de personalitate a unor scări de control care
detectează tendinţele de falsificare.
4.Intoducerea unor variabile cu rol corectiv, aşa cum este cazul, scării K din
M.M.P.I.
5. Utilizarea tehnicii alegerii forţate a răspunsurilor prin care subiectul
trebuie să aleagă între doi sau mai mulţi termeni sau fraze, egal de
acceptabile, dar diferite ca semnificatie (Exemplu . : Aş dori să am o casă : a)
situată în mijlocul pădurii; b) situată în centrul oraşului; c) între A şi B).
6. Asigurarea unui număr egal de întrebări la care răspunsurile : Da –
adevarat; Nu - fals sunt semnificative.
7. Intercalarea acestor două tipuri de întrebari astfel încât să nu se formeze
setul, aşteptarea faţă de un anumit tip de răspuns.
Trebuie semnalat, odată cu Anastasi (1978), că experienţa acumulată de
cercetători a produs o optică interesantă în legatură cu aceste erori: dacă la
început ele erau considerate şi tratate ca o sursă de deformare, şi în consecinţă
erau introduse măsuri de contracarare a lor, ca cele menţionate mai sus,
ulterior a apărut o a doua tendinţă potrivit căreia aceste modalităţi de răspuns
falsificatoare pot fi tratate ca stiluri de răspuns personale, deci ca indicatori ai
unor caracteristici durabile de personalitate. (Chiar tendinţa de a minţi este o
caracteristică de personalitate foarte importantă, pe care, în majoritatea
profesiunulor este foarte important să o evaluăm).
Dificultăţi specifice evaluării psihologice cu ajutorul chestionarelor de
personalitate
O serie de autori mai vechi (Anastasi, Crombach) sau mai noi (Hofstee,
Costa, Mc.Craye) au adus următoarele reproşuri chestionarelor de personalitate
şi anume:
1.Chestionarele înregistrează limite în operationalizarea dimensiunilor de
evaluat. De exemplu, a operaţionaliza sociabilitatea înseamnă a-i gasi acele
faţete care pot fi uşor evaluate prin întrebări adecvate. A operationaliza un
concept psihologic înseamnă a-l traduce în termeni uşor evaluabili. Aceleaşi
limite sunt prezente şi în modul de utilizare a limbajului, în sensul că, uneori,
limbajul ştiintific este impregnat de noţiuni ambigue provenite din limbajul
comun, natural. Cattell este unul dintre autorii de chestionare, care a fost
preocupat de utilizarea unui limbaj standardizat. El chiar a propus pentru
factorii de personalitate o simbolistică internaţională tocmai pentru a elimina
ambiguităţile. De asemenea, chestionarul înregistrează limite în privinţa
modului în care sunt transmise către subiect şi în care sunt receptate de către
acesta informaţiile conţinute de itemi. Nu putem fi siguri că subiecţii vor obţine
aceleaşi înţelesuri ca cele intenţionate de către cel care a redactat itemii.
2. O altă limită o reprezintă faptul că starea de intenţionalitate a subiectului
se reflectă asupra modului în care el întelege sensul întrebărilor.

27
3. O altă limită este “vizibilitatea” itemilor, faptul că sensul lor favorabil
poate fi intuit de subiect. Uneori este intuită însăşi trăsătura de personalitate
care este ţintită.
4. O altă limită a chestionarelor e dată de faptul că există o mare
variabilitate a comportamentelor pe care le măsurăm. Noi nu ajungem la
trăsături psihice direct, ci prin intermediul comportamentelor, în speţă prin
comportamentele de răspuns, şi aceasta în funcţie de dispoziţiile personale ale
subiectului, de o serie de alte caracteristici care ţin atât de mediul extern cât şi
de mediul intern. Subiectul poate să răspundă la un item într-un fel acum şi în
alt fel peste o anumită perioadă de timp.
Datorită acestor limite, eforturile autorilor de chestionare s-au concentrat pe
stabilirea unor principii şi metode clare care să stea la baza construcţiei acestor
instrumente.
Principii (metode) de construcţie a chestionarelor de personalitate
1) Validitatea de conţinut. Ca metodă de construcţie a inventarelor de
personalitate exprima exigenţa ca esantionul de comportament desemnat prin
itemi să acopere cât mai exact gama comportamentelor reprezentative pentru
atributul psihic măsurat.
Prin analiza de itemi se stabileşte gradul de reprezentativitate al fiecărui
item pentru trăsătura măsurată. Analiza de conţinut se realizează, aşa cum am
văzut în cursul 8, fie conceptual, prin consultarea unui lot de judecători
(experţi), fie prin calcularea saturaţiei fiecărui item în factorul investigat.
2) Acordul empiric cu criteriul. Acest procedeu controlează dacă
răspunsurile subiecţilor sunt diagnostice sau simptomatice pentru criteriul
măsurat. Spre deosebire de validitatea de conţinut, acordul empiric cu criteriul
se caracterizează prin faptul că se ia în considerare un anumit procentaj de
răspunsuri semnificative la chestionar pentru a respinge sau a reţine itemii
acestuia. Astfel, dacă un procentaj mai mare de 25 % din eşantionul de
persoane normale ar răspunde semnificativ la un chestionar cu destianţie
psihopatologică, itemii acestuia nu ar putea fi reţinuţi, pentru că ei nu ar fi
diagnostici pentru cazurile de anormalitate.
3. Rolul teoriilor personalităţii în constructia inventarelor de personalitate
Acest principiu mai poate fi formulat ca un imperativ de a utiliza teoria
subiacentă drept fundament conceptual în construcţia inventarelor de
personalitate.
Teoria şi instrumentul coexistă în conceptia unor autori: Cattell, Eysenck,
Guilford-Zimmerman, Guilford. Teoria poate conferi probei o puternică
validitate conceptuală sau de construct. Este motivul care ne-a determinat să
procedăm în cursul trecut la o incursiune în cele mai reprezentative teorii ale
personalităţii.
Un alt principiu se referă la metoda intuitivă sau raţională. El subliniază
importanţa culturii şi experienţei ştiinţifice a psihologului în alegerea acelor
itemi care sunt cei mai adecvaţi pentru trăsătura psihică investigată. Uneori,
alegerea itemilor poate avea la baza doar intuiţia psihologului sau poate să fie
rezultatul operaţionalizării teoriei elaborate de psihologul respectiv.
Metoda empirică: aceasta este într-un fel asemănătoare cu acordul empiric
cu criteriul, prin faptul că psihologul nu se interesează atât de conţinutul
itemilor, cât de capacitatea itemilor de a diferenţia subiecţii din punctul de
vedere considerat. În cadrul acestei metode exista urmatorii paşi:
*se realizeaza un ansamblu (set) de itemi, atât pe bază raţională, prin
operationalizarea unei teorii sau, cel mai lesne, prin împrumutarea unor itemi
de la alte chestionare consacrate.
28
*se aplica acest chestionar ipotetic pe un lot de subiecţi format din două
grupuri asemănătoare din toate punctele de vedere, mai puţin din punct de
vedere al trăsăturii măsurate.
*se determină frecvenţa răspunsurilor la itemi într-un eşantion sau altul şi
prin metoda semnificaţiei diferenţelor se vede în ce măsură itemii diferentiază
din punct de vedere al trăsăturii respective în cele două eşantioane (loturi).
Elaborarea chestionarelor de personalitate înregistrează o serie de etape:
-se alege în primul rând tipul de chestionar potrivit scopului urmărit
(consiliere, selecţie, orientare, etc.);
-se construieşte un set de itemi după pricipiile şi metodele enunţate mai
înainte. În aceasta etapă au loc unele ajustari ale chestionarului
(standardizarea instructajului, a tipului de răspuns, realizarea unor itemi sau
scale de validare ale chesionarului);
-se realizează unele exemple introductive care preced itemii şi servesc
pentru antrenamentul preliminar administrării chestionarului.
-are loc validarea statistică a chestionarului prin: analiza de itemi, prin
validarea cu criteriul. În acesta fază are loc standardizarea interpretării
chestionarului, etalonarea lui.
Trăsătura psihică măsurată poate fi definită ca un mod stabil de
comportament, doar că ea are însuşirea scalarităţii, deci se prezintă ca un
continuum între două extreme. Pentru a evalua persoana printr-o trăsătura sau
alta trebuie să verificăm în ce măsură răspunsurile (frecvenţa, intensitatea lor)
exprimă un un anumit grad de dezvoltare a trăsăturii pentru subiectul
respectiv. Acest lucru nu ar fi posibil în lipsa tabelelor de norme.
In construcţia chestionarelor există o adevarată tendinţă evolutivă, care
merge de la focalizarea cercetărilor din deceniile trecute pe unităţile molare,
reprezentate de scalele chestionarelor, la atenţia specială acordată astăzi unor
aspecte moleculare care ţin de construcţia itemilor. Această nouă direcţie este
inaugurată de o serie de psihologi, realizatori de chestionare cum ar fi: De
Raad, Hofstee Angleitner, Caprara, Perugini, Ostehdorf ş.a., aparţinând şcolilor
germană, olandeză , respectiv, italiană.
Deceniile 9-10 ale sec. trecut pot fi considerate o adevarată epocă de aur în
cercetarile privind construcţia chestionarelor. Autorii de chestionare şi-au pus
pentru prima dată o serie de probleme privind modul de construcţie a itemilor
în această perioadă.(Pentru detalii vezi în M. Minulescu, 1996)
Problemele cercetate de autorii moderni în construcţia chestionarelor:
Cum trebuie construit lotul iniţial de itemi şi cum trebuie ei scrişi, redactaţi?
Cum influentează caracteristicile formale şi de conţinut ale formulării
itemilor modul în care subiecţii vor întelege aceşti itemi.?
Aceste probleme vor să demonstreze implicaţiile extraordinare pe care
limbajul utilizat în formularea itemilor îl are asupra a ceea ce înteleg subiecţii şi
asupra comportamentului lor de răspuns, implicit asupra validităţii
chestionarului.
Ca urmare a acestor probleme, s-au elaborat strategii speciale de elaborare
a itemilor, strategii care-şi pun probleme de limbaj.
Primul dintre cei care au elaborat o astfel de strategie este Jakson. Metoda
lui este următoarea:
1. Se alege un grup de judecători (experţi). Ei vor fi solicitaţi să evalueze
gradul de adecvare a itemilor la trăsătura măsurată de chestionar. Li se
furnizează alături de chestionarul ipotetic o descriere a unor persone ţintă (de
exemplu două personaje publice foarte bine cunoscute) care exemplifică prin
comportamentul lor trăsătura care ne interesează.
29
2. Evaluarea de către experţi a probabilităţii ca persoanele ţintă să aprobe
fiecare din itemii respectivi. Judecătorii mai trebuie să aprecieze relevanţa
itemilor propuşi pentru trăsătura în cauză .
Mai exista o altă strategie elaborată în 1983 de Buss şi Craick. Ei au pus la
punct următorul algoritm:
- se realizează un set de trăsături, selectate în mod sistematic dintr-un
model de comportament interpersonal;
- un eşantion larg de subiecţi identifică comportamente observabile care
corespund trăsăturii respective, respectiv acele comportamente care sunt
manifestarea obiectivă a trăsăturii în cauză;
- un alt lot de subiecţi apreciază prin stabilirea rangului gradul de
reprezentativitate al acestor comportamente pentru trăsătura dată.
Se pune întrebarea de ce nu folosim judecători, ci folosim “oameni de pe
stradă”. Răspunsul ar fi acela că această metodă doreşte să capitalizeze
experienţa socială privind cunoaştrea oamenilor, experienţă stocată în
limbajele naturale.
Una din paradigmele fundamentale ale acestei direcţii în construcţia
chestionarelor este larg întâlnită în construcţia instrumentelor care evaluează
personalitatea din perspectiva modelului Big Five. Potrivit ei, limba encodează,
adică stochează, experienţa socială de cunoaştere a persoanelor. Totuşi,
folosirea limbajelor naturale naşte o serie de probleme privind imprecizia
termenilor.
Angleitnerer şi Osterndoff propun trei modalităţi de contracarare a acestui
inconvenient:
1) taxonomia tipurilor de personalitate care pot fi regăsite în limbajul
natural. Acestă taxonomie cuprinde următoarele categorii de conţinuturi pe
care le-am putea întâlni mai frecvent în limbaj: (1) trăsături stabile, (2) stări şi
dispoziţii psihice, (3) activităţi, roluri sociale, relaţii şi efecte sociale, (4) abilităţi
şi calităţi, (5) caracteristici fizice;
2) specificarea unor criterii de excludere. De ex. excudem termenii care nu
sunt diferenţiatori, cum ar fi cei care se referă la originea geografică
( clasificarea oamenilor în olteni, moldoveni, ardeleni nu conţine o experienţă
tipologică demnă de a fi transferată ştiinţei)
Acesta este un filtru prin care reţinem termenii cu valoare de cunoaştere a
personalităţii proveniţi din limbajul comun şi respingem termenii fără o astfel
de valoare. Apelăm la o grilă de identificare , prin care se exclud termenii care
nu intră în mod potrivit în propoziţii standard. Exemplu: pentru adjective : cât
de ….este X?; adverbe: cât de …. s-a comportat X?
De Raad, în 1981, identifică o direcţie de valorificare a limbajului comun
personalităţii pe baza distincţiei realizate cu ajutorul părţilor de vorbire
(adjective, substanative, verbe). Substantivele, spune autorul, conduc la
trăsături mai corecte şi mai bine definite şi cuprind cele mai extreme
semnificaţii ale dimensiunii cercetate. Adverbele, în schimb, sunt mai puţin
relevante pentru personalitate şi, în măsura în care considerăm că sunt
determinate de anumite dispoziţii, captează aspectele temperamentale.
Adjectivele captează cel mai bine caracteristicile de personalitate şi, nu
întâmplător, unele chestionare funcţionează ca listă de adjective, de unde
subiecţii trebuie să le alegă pe cele care li se potrivesc cel mai bine .
Exită şi o directie contrară în realizarea chestionarelor, pe care o vom întâlni
la C.P.I., unde autorul a plecat de la itemi aparţinând altor chestionare. În
acelaşi timp, H. Gugh, autorul CPI, a construit şi itemi proprii.

30
În construcţia chestionarelor s-a desprins următorul principiu privind
validitatea scalelor: scalele care evaluează constructe similare, dar provin din
chestionare diferite, tind să cuprindă aceiaşi itemi, sau itemi relativi
asemănători, indiferent de metoda de construcţie şi de teoria subiacentă.

PSIHODIAGNOSTICUL PERSONALITATI NORMALE


1) Chestionarele elaborate de R.B. Cattell
R. Cattel defineşte personalitatea ca pe ceva care ne permite să facem
predicţii asupra comportamentului viitor al unei persoane. Cattell (1957)
adoptă o perspectiva operatională asupra personalităţii, proprie oricărui
teoretician care îşi prelungeşte cercetările prin instrumente de psihodiagnostic.
Predicţia, în concepţia acestui autor, este scopul central al studierii
personalităţii. Nu putem să facem predicţii acceptabile asupra unei persoane
într-o situaţie dată decât în măsura în care cunoaştem elementele de
continuitate şi de constanţă din structura personalitatii. Aceste elemente de
constanţă sunt trăsăturile, precum şi patternurile acestora, care reprezintă
constelaţii de trăsături. Prin urmare, trăsăturile sunt unităţile structurale ale
personalităţii şi reprezintă modalităţile constante ale unei persoane de a
reacţiona la situaţiile stimul.
Trăsăturile de personalitate, în concepţia lui Cattel, pot fi decelate prin
analiză factorială, care este un procedeu statistic de valorificare a unei mase
uriaşe de date obţinute prin efectuarea unor multiple măsurători asupra
personalităţii.
Spre deopsebire de Allport, Cattell nu este de acord că trăsăturile ar avea o
existenţă obiectivată în fiecare individ. El mai degrabă le concepe ca pe niste
constructe ipotetice, deduse din observarea comportamentului extern.
Cercetarile lui Cattell privind factorii de personalitate se originează în
cercetările lui Allport şi Odbert asupra vocabularului limbii engleze. Ei au extras
iniţial aproape 17000 de cuvinte care aveau valoare de descriptori ai diferitelor
caracteristici de personalitate. Intr-o prima etapă, Cattell reduce această listă
la 171 de termini, după ce a eliminat cuvintele sinonime. Rezultatele evaluării,
interpretate corelaţional, au condus la o alta listă mai scurtă, de 53 de grupuri
de termeni. Fiecare subiect al unui lot de cercetare a fost evaluat de 2
cunoscători pe baza acestor 53 de grupuri. S-a efectuat analiza factoriala a
acestor evaluări care s-a finalizat cu o lista de 12 factori. Ei reprezentau,
conform conceptiilor lui Cattell, trăsăturile primare ale personalitatii. La nivel
individual aceste trăsături se constelează în patternuri specifice, datorită
poziţiilor diferite, ocupate de fiecare subiect pe continuumul bipolar al fiecărei
trăsături.
Sunt mai multe modalităţi de clasificare al trăsăturilor.
Allport le clasifica în trăsături comune şi unice. Cele comune aparţin tuturor
oamenilor, iar cele unice se manifestă, cu precadere, în domeniul intereselor şi
atitudinilor specifice fiecărui subiect. Astfel, inteligenta, introversia, tendinţa
gregară sunt exemple de trăsături comune.
Altă clasificare face distincţie între trăsături abilităţi, trăsături
temperamentale şi trăsături dinamice, adică motivaţionale.
Cea mai importantă clasificare, din punct de vedere psihodiagnostic,
împarte trăsăturile în: trăsături sursă şi trăsaturi de suprafaţă. Trăsăturile de
suprafaţă sunt grupări de carecteristici ale persoanei, care corelează între ele,
fără însă să fie determinate de o sursă unică. Ele sunt reprezentate de factori
de ordin secundar, pe când trăsăturile sursă sunt factori primari. De asemenea,

31
în virtutea acestui fapt, trăsăturile de suprafaţă sunt mai putin predictive, deci
se manifestă cu o constanţa mai redusă în comportament. Trăsăturile sursă
derivă din analizele factoriale şi sunt elementele de baza ale personalitatii. Ele
pot fi constitutionale sau modelate de mediu.
Cattell a identificat 16 trăsături care stau la baza predicţiei
comportamentului.
1 Chestionarul 16 P.F. (Sixteen personality Factors)
2 H.S.P.Q. –conceput pentru subiecţii între 12-18 ani (High School
Personality Questionnaire)
3. C.P.Q. –pt. copii între 8-12 ani (Cattell Personality Questionnaire).
4. E.S.P.Q. – pt. copii între 6-8 ani (Elem. School.....)
5. C.A.Q. (Clinical Analysis Questionnaire) compus din 16 trăsături primare şi
12 trăsături pentru evaluarea anormalitatii.

CHESTIONARUL 16 P.F.
A fost publicat în 1950 şi are ca scop măsurarea factorilor identificaţi prin
analiză factorială şi anume, 12 factori primari şi 4 factori secundari. Factorii
primari ţintesc, aşa cum am mai arătat, trăsăturile sursă. Cattel a propus un
''Index universal'', adică un sistem de codificare a factorilor, bazat la început pe
litere, apoi pe cifre, pentru a stabili un mod de referire unic, în comunitatea
ştiinţifică, cu privire la factorii investigaţi. Astfel, fiecare factor are alocat un
cod U.I.
Construcţia testului
Factorii se referă la următoarele aspecte ale personalităţii: inteligenţă,
temperament şi caracter. Chestionarul se administzrează individual sau
colectiv de la 16 ani în sus.
Vocabularul utilizat în construcţia itemilor implică un nivel şcolar secundar.
Itemii au fost selectaţi pe baza saturaţiei lor în cei 16 factori şi sunt
formulaţi fie ca aserţiuni referitoare la subiectul evaluat, fie ca opinii sau
atitudini generale, fie ca teme de rezolutivitate.
Chestionarul 16PF este unul dintre cele mai cunoscute chestionare destinate
investigarii în zona normalităţii. Este format din 187 de itemi care sunt saturaţi
în trăsăturile sursă şi sunt construiţi fie ca întrebări, fie ca afirmaţii. Obligatoriu,
fiecare item este urmat de trei răspunsuri: a,b,c. Subiectul este antrenat să
aleagă răspunsul care îl reprezintă cel mai bine, care este cel mai aproape de
modul său de a fi, de a gândi, de a acţiona. Fiecare variantă de răspuns este
cotată, are din start un anumit punctaj de 0 , 1 sau 2 puncte.
De obicei, chestionarul are aspectul unei broşuri (caiet). Se obişnuieşte ca
răspunsurile să fie date pe pe foi de răspuns, pe care subiecţii îşi notează mai
întâi datele de recunoaştere nume, prenume, vârstă etc.
Prima pagină a caietului conţine un instructaj în care subiecţilor li se
precizează confidenţialitatea rezultatelor, necesitatea de a răspunde cât mai
sincer şi de a zăbovi cât mai puţin în alegerea răspunsurilor. De asemenea, li
se cere subiecţilor să utilizeze cât mai rar (de cel mult 3 - 4 ori răspunsul de
mijloc). Instuctajul se termină cu patru exemple care au rolul de a-i familiariza
pe subiecţi cu modalitatea corectă de lucru.
Subiecţii citesc cu atenţie fiecare item şi la numărul de ordine
corespunzator, pe foaia de răspuns, marchează cu o cruce căsuţa a, b, c, după
cum aleg unul sau altul dintre cele trei răspunsuri. Chestionarul se
administrează fără timp impus.

32
Există două forme paralele ale chestionarului. În a doua formă, itemii sunt
reformulaţi, dar ţintesc acelaaşi trăsături. Putem administra fie o forma, fie alta
sau pe amândouă pentru a efectua comparaţii. Fiecărui factor îi sunt alocaţi
între 10 şi 13 itemi. Cei 16 factori sunt enunţaţi în cele ce urmează:
A. Schizotimie – ciclotimie
B. Inteligenţă generală – deficit intelectual sau gândire greoaie.
C. Stabilitate – instabilitate emoţională (forţa eului)
E. Supunere – dominare (submisie/ascendenţă)
F. Taciturn – expansiv
G. Conştiinciozitate – lipsa conştiinciozităţii (nepăsător, indiferent- forţa
supraeului)
H. Timiditate – cutezanţă, îndrăzneală (Threctia- Parmia).
I. Maturitate – imaturitate emoţională (Harria-Premsia)
L. Încredere – suspiciune (Alexia-Protensia)
M. Practic – imaginative (Praxernia- Autia)
N. Naivitate – clarviziune
O. Încredere – nelinişte
Q1 Conservatorism – radicalism
Q2 Dependenţă – independenţă
Q3 Caracter controlat – necontrolat (capacitatea de integrare, conştiinţa de
sine)
Q4 Relaxat – frustat (tensiunea ergică)
Literele cu care sunt notaţi factorii reprazintă ordinea lor de extragere prin
analiză factorială.
Descrierea detaliată a conţinutului factorilor, indispensabilă interpretării
protocoalelor la test, se găseşte în M. Minulescu (Chestionarele de
personalitate în evaluarea psihologică, Ed. Carell Publishing House, Bucureşti,
1996, p.227-240.)
Prelucrarea protocolului
Peste foaia de răspuns se aplică o grilă cu orificii corespunzatoare
răspunsurilor semnificative. Examinatorul însumează punctajele pentru fiecare
factor şi le raportează la un etalon construit pe 11 clase normatizate.
Cotele brute, corespunzatoare primului factor, se transformă în note
standard, aceste note sunt reprezentate pe un profil grafic marcând cu o cruce
punctul corespunzator notei standard obţinute de subiect la fiecare factor.
Pe baza acestui profil se realizează interpretarea rezultatelor administrării
chestionarului.
Principii de interpretare
Potrivit modului în care au fost elaboraţi, factorii sunt independenţi, deci
oferă fiecare o informaţie suplimentară.
Se elimina din interpretare factorii care se situeaza în zona de semnificatie
psihologică zero, adică în intervalul de note 4, 5, 6, aceasta reprezentând
media.
Un alt pas în interpretarea protocolului unui subiect îl reprezintă
interpretarea notelor extreme ale factorilor cu cele mai mici, respectiv cele mai
mari, note standard. Considerăm că acestea sunt trăsături care, cu o
probabilitate mai mare decat celelalte, îl caracterizeză pe subiect în virtutea
principiului extremitţăii propus de Paunonen şi Jackson (1985). Aşa cum am
văzut în cursul trecut, potrivit acestui principiu, cu cât o trasătură este mai
extremă, adică se situează mai aproape de unul sau altul din cele două capete
ale continuumului bipolar, cu atât trăsătura respectivă este mai predictivă.

33
Pasul următor constă în a interpreta în conexiune diversele adjective care
descriu factorii, fie prin augumentarea acelora, care se repetă în consonanţă,
fie prin excluderea acelora care apar prin disonanţă (manualul chestionarului
conţine descrieri ale acestor dimensiuni, realizate pe baza unor adjective).
Cattel precizează faptul că numai prin interpretarea în conexiune a
semnificaţiilor tuturor factorilor se poate realiza o predicţie validă cu privire la o
trăsătură primară sau alta din cadrul profilului psihologic rezultat.
De exemplu, ar trebui ca semnificaţia factorilor O şi Q4 să concorde în cazul
unui subiect nevrotic, în sensul că, la ambii, factori subictul ar trebui să se
situeze în zona defavorabilă, care semnifică o anxietate generală crescută.
Ultimul pas constă în desprinderea semnificaţiei unice a profilui individual
prin interpretarea acestuia în lumina informaţiilor provenite din alte surse: alte
chestionare, observaţie, date biografice, interviu etc.
Cattel funizează şi o altă modalitate, mai rapidă dar şi mai grosieră de
valorificare şi de interpretare a datelor provenite din administrarea
chestionarului 16PF. Este vorba de posibilitatea de a extrage patru factori
secundari, care echivalează cu trăsăturile de suprafaţă. Aceştia sunt: Factorul I
- Adaptare vs. anxietate; factorul II - Introversie vs. extraversie; factorul III -
Emotivitate vs. dinamism; Factorul IV - Supunere vs. independenţă. Unii dintre
cei 16 factori sunt repartizaţi pe cei patru factori de ordinul doi. Factorii de
ordinul doi se obţin prin însumarea notelor standard, obţinute de subiect la acei
factori primari alocaţi. Înainte de a fi adunate, notele standard se pondreză
funcţie de contribuţia fiecărui factor primar la factorul secundar respectiv.
Aceste ponderi sunt furnizate de manualul testului.
Pentru seminar, privitor la prelucrarea şi interpretarea testului, studenţii vor
consulta Minulescu, op. cit., în special, p. 243-244.

CHESTIONARUL CATTELL PENTRU DETERMINAREA NIVELULUI DE


ANXIETATE
Se mai numeşte ''Foaie de auto-analiză''. Este un test care, deşi a fost
validat pe cazuri de nevroze şi psihoze, poate fi utilizat în selecţie şi orientare
şcolară şi profesională pentru a despista subiecţii cu un nivel anormal de
anxietate.
Câteva consideraţii despre anxietate
Anxietatea este un simptom central în psihopatologie, iar aprecierea sa
ridică probleme serioase. Exista o relatie neliniară între anxietate şi capacitatea
adaptativă a subiectului faţă de exigentele mediului. S-a constatat, în
psihologia muncii, că persoanele cu un nivel moderat de anxietate sunt mai
conştiincioase decât cele lipsite de anxietate sau decât cele cu grad înalt de
anxietate. Un nivel de anxietate moderat, combinat cu un nivel peste mediu al
capacităţii intelectuale reprezintă un bun temei pentru un prognostic favorabil
în multe tipuri de activităţi umane.
Definită drept teamă fără obiect, anxietatea se distinge prin trei
caracteristici: sentimentul iminenţei unui pericol, alertă psihică generalizată
faţă de un pericol imaginar, sentimentul de neputinţă în faţa pericolului real
sau imaginar.
Anxietatea, ca trăire subiectivă, este însoţită de o serie de semne somatice:
dificultăţi respiratorii şi cardiace, contracţii, paloare, etc. Se deosebeşte de
angoasă al cărei tablou simptomatic cuprinde o mai mare intensitate a
semnelor somatice. Se deosebeşte de nevroză, la ultima incapacitatea

34
adaptativă şi rigiditatea opţiunilor fiind mult mai manifestă. De altfel, cercetări
bazate pe analiză factorială au relevat existenţa unui factor oblic (a cărui
corelaţie este diferită de zero) în raport cu nevrotismul (UI23) care îmbrcă o
simptomatologie specifică: tensiune psihică, lipsa încrederii în sine, teama de a
nu greşi, instabilitate, semne psihosomatice, ca de ex. tremurul extremităţilor.
Acest factor, anxietatea, are indexul universal UI24.
Nevrotismul este o trăsătură unitară, o trăsătură sursă, pe când anxietatea
este mai degrabă efectul sumatoriu al unor factori sursă, ca cei care vor fi
enumeraţi în continuare. Deci, factorul anxietate este secundar şi rezultă din
combinarea următorilor cinci factori primari: Q3-conştiinţa de sine, C-forţa
eului, L- suspiciune, tendinţă paranoidă, O-culpabilitate şi Q4-tensiune ergică.
În concepţia lui Cattell, anxietatea implică o stare tensională interioară,
instabilitate, lipsa curajului în faţa vieţii, precum şi o componentă
psihosomatică.
Prezentate în mod succint, conţinuturile factorilor sursă sunt următoarele:
1. Conştiinţa de sine (Q3), nivelul de integrare al comportamentului în jurul
unui sentiment de sine unificator.
2. Forţa eului (C) - exprimă capacitatea de control imediat şi de a exprima
tensiunile într-un mod adaptat şi realist. Un eu îngrijorat, apasat, încarcat este
un eu anxios. Pe de altă parte, o anxietate ridicată împiedică maturizarea eului
şi îl determină să regreseze.
3. Insecuritate sau tendinţe paranoide (L). Lipsa de securitate alimentează
comportamentele compensatoare: idei de grandoare, de persecuţie, subiectul
devine procesoman, extrem de orgolios.
4. Înclinaţie spre culpabilitate (O) Caracteristica centrală este un sentiment
de nedemnitate.
5. Tensiunea ergica. Exprimă gradul în care anxietatea apare ca o presiune
exercitată de pulsiunile nesatisfacute; ea se manifesta printr-o înclinatie catre
emotivitate, încordare, nervozitate.
Descrierea probei
Chestionarul de anxietate este compus din 40 de itemi, dintre care primii 20
sunt destinaţi investigării formei manifeste (A), iar ultimii 20 sunt alocaţi formei
voalate, indirecte a anxietăţii (B). Testul se prezintă ca un caiet cu patru pagini.
Prima pagină conţine instrucţiuni şi exemple de itemi. Celelate două pagini
conţin cele două grupări de itemi. Pe ultima pagină este tipărit un tabel de
interpretare, unde se centralizează scorurile la test şi unde acestea sunt
transformate în scoruri standard.
Modul de repartizare al itemilor pe factori, în cadrul fiecărei jumătăţi, ţine
seama de ponderea fiecărui factor primar şi este următorul: Q3 - 4 itemi, C - 3
itemi, L - 2 itemi, O - 6 itemi, Q4- 5 itemi.
Administrarea, corectarea şi interpretarea testului
Aplicarea testului nu necesită mai mult de 5-10 minute şi are loc individual
sau colectiv. Examinatorul evită termenul de anxietate şi îi prezintă subiectului
testul ca pe o foaie de autoananliză.
Corectarea testului se realizează cu ajurorul grilelor. Notelor brute pentru
fiecare factor sursă li se aplică corecţii de vârstă şi sex.
În interpretarea testului se ţine seama atât de nota de anxietate globală,
atât de aspectul direct sau de cel manifest, cât mai ales de notele standard
corectate pe fiecare factor, pentru a decela sursele de anxietate ale
subiectului. Astfel, o astfel de sursă se poate origina în pulsiuni refulate (Q4),
într-un eu slab (C) sau într-o lipsă de securitate socială (L) etc

35
CHESTIONARUL DE PERSONALITATE PENTRU NIVEL SECUNDAR
(H.S.P.Q.) (HIGH SCHOOL PERSONALITY QUESTIONNAIRE)
A fost elaborat de către R. B. Cattell şi H.B. Beloff. Se aplică subiecţilor între
12 şi 17 ani.
Descrierea probei
Investighează 14 factori de personalitate care s-au dovedit experimental a fi
independenţi. Fiecăruia dintre ei îi sunt alocaţi 10 itemi. Chestionarul are două
forme paralele A şi B, amănător probei 16PF.
Factorii de personalitate măsuraţi de chestionar sunt următorii: A, B, C, D, E,
F, G, H, I, J, O, Q2, Q3, Q4. Studiul corelaţional al acestor factori cu cei din 16 PF
a relevat suprapunerea conţinutului lor, de aceea simbolurile alocate sunt cele
din Indexul Universal.
Remarcăm că, în acest chestionar, nu se mai regăsesc următorii factori
prezenţi în 16PF: L, M, N, O. De asemenea apar în plus faţă de 16 PF factorii: D
(temperament flegmatic, greoi - excitabilitate) şi J (coasthenia-zeppia;
partcipant-individualist).

Date despre caracteristicile psihometrice ale chestionarului


Manualul testului furnizează date privitoare la relaţia dintre magnitudinea
factorilor şi succesul şi/sau interesul într-o serie de activităţi: şcolare, sportive.
Alte studii se referă la relaţia factorilor HSPQ cu adaptarea şcolară, cu
aptitudinile de conducere sau cu comportamentul delicvent. Rezultă că testul
HSPQ are bune rezultate în psihodiagnosticul subiecţilor adolescenţi.
Validitatea conceptuală a probei rezidă într-o serie de studii întreprinse de
Cattel şi Sealy (1966), Shaie (1966), Bernie (1968), ş.a. care au relevat că
unele aspecte majore ale personalităţii se schimbă în cursul adolescenţei, pe
măsură ce sex - rolurile se diferenţiază, cu o amplitudine care ţine de sex.
Astfel, în cursul adolescenţei creşte nivelul de sociabilitate, de dominanţă şi de
adaptare socială, dar acest progres are loc în intervale diferite şi cu o dinamică
diferită pentru baieţi şi fete. Aceste modificări sunt menţionate de obicei la
nivelul fiecărui factor.
Atfel, la nivelul factorului A (ciclotimie - schizotimie), s-a constatat ca de la
11-17ani are loc o creştere a sociabilităţii şi o reducere a sentimentului de
însingurare. La băieţii peste 18 ani are loc o creştere a obiectivităţii şi, în
general, a scepticismului. Fetele înregistrează în acelaşi interval un declin slab
către ciclotimie (mai vorbăreţe, mai comunicative).
Privitor la factorul B, are loc o creştere stadială a inteligentei, mai
remarcantă între 11-15 ani.
Factorul C (forta eului) nu înregistrează nici o creştere semnificativă la nici
unul dintre cele doua sexe.
Factorul D (flegmatic - excitabil). S-a constatat ca între 11-17ani are loc o
scădere a excitabilităţii şi nesiguranţei, în paralel cu o creştere a identităţii
personale.
Factorul E (submisie - ascendenta sau supunere / dominanta). S-a constatat
că la fete dominanţa creşte între 11-17 ani, apoi 18-23 ani scade către
submisie . Dimpotrivă, la băieţi această trăsătură sursă creşte între 18-23 de
ani.
Factorul F (însuşirea de fi expansiv sau nonexpansiv, taciturn). Creşte
constant în intervalul 11-17 ani, apoi între 17-19 ani urmează o fază de platou,
după care urmează o scădere a expansivităţii. Adulţii nu mai sunt atât de
exuberanţi.

36
Factorul G (forţa - slăbiciunea supraeului). Nu s-a consatat nici o tendinţă.
Factorul H (timiditate - îndrăzneală). Are loc un uşor declin al timidăţii odată
cu vârsta.
Factorul I (realismul - lipsa de realism) înregistrează o creştere a realismului
în preadoloscenţă la băieţi, iar la fete între 15-18 ani.
Factorul J (coashenia-zeppia). Are loc o creştere a participării la grup, mai
intensă la fete comparativ cu băieţii.
Factorul O (încredere în sine - îngrijorare). Sentimentul culpabil, temător
este mai relevant la fete şi scade mai semnificativ la băieţi.

Administrarea şi interpretarea testului


Chestionarul se administrează individual sau colectiv sub forma unui caiet
împreună cu o foiae de răspuns. Vocabularul testului este la nivelul de
înţelegere de 11 ani, totuşi, dacă subiecţii au dificultăţi de înţelegere, este
recomandabil ca întrebările să fie citite. Pentru a evita rămânerile în urmă ale
unor copii şi pentru a păstra un ritm convenabil de lucru, examinatorul face
apeluri reînoite cu privire la momentul unde ar trebui să se găsească subiecţii.
Scorurile brute la nivelul fiecărui factor sunt raportate la un etalon cu 11 clase
normalizate. Se considera că intervalul 4-6 corespunzător sumei dintre medie
plus sau minus abaterea standard egală cu 1 ar cuprinde varianţa normalităţii.
Devin semnificative scorurile care depăşesc 7 sau sunt mai mici decât trei.
Interpretarea rezultatelor la test implică două direcţii care nu ar trebui să fie
disjuncte, ci mai degrabă complementare:
a) interpretarea bazată pe descrierile factorilor furnizate de manual;
b) predicţia unui anumit tip de comportament (scolar, sportiv) pe baza
ecuaţiilor de predicţie.
De asemenea, principiile precizate la 16PF sunt şi aici valabile.
Redăm în anexa 1 după Minulescu (1996) descripţia factorilor

CHESTIONARUL C.P.I. (CALIFORNIA PSYCHOLOGICAL INVENTORY)


A fost realizat de directorul Deparatamentului de psihologie de la
Universitatea Berkeley, Harrison, G. Gough în 1965. Proba inaugurează în
optica de realizare a chestionarelor o direcţie nouă.
El este destinat în mod expres psihodiagnosticării personlităţii normale.
Harrison Gough a avut intenţia de construi un instrument destinat normalităţii
psihice, pornind de la realităţile fiinţei normale, obişnute. C.P.I. diferă nu numai
de MMPI (Inventarul Minnesota), dar şi de chestionarul 16 P.F, care, de
asemenea, vizează structura personalităţii normale.
Spre deosebire de direcţia factorialistă, care pleaca de la un model
conceptual al personalităţii pe baza căruia identifica trăsăturile, adică factorii
de personalitate, pe cale statistică, H. GAUGH a preferat să utilizeze acei
termeni discriptivi din limbajul natural pe care oameni îi utilizează în atribuirile
lor reciproce. El le-a numit concepte populare.
Gough nu căuta o anumită tipologie sau o anumită dimensiune psihică la
care persoana să fie raportată Deci, el nu adoptă o teorie formală, ci se sprijină
pe aceste concepte populare, care apar în mod current în interrelaţionarea
socială, care se pot găsi în toate culturile şi toate societăţile. Potrivit acestei
poziţii, arată el, termenul dominant a fost utilizat de Plutarh pentru a-l
caracteriza pe CEZAR, dar îl putem utiliza şi noi pentru a descrie
comportamentul unei persoane dominante din viata publică contemporană. Pe
de altă parte, termenul are aceeaşi conotaţie oriunde, la noi şi în Zanzibar.

37
Metodei de realizare a chestionarului şi chestionarului însuşi i s-au adus
câteva critici, cărora Gaugh le-a răspuns cu promtitudine. Iată câteva dintre
ele:
1) Termenii ''populari'', nefiind definiţi univoc (aşa cum a făcut Cattell), pot
fii interpretaţi diferit de utilizatori, în virtutea propriilor lor ideosincrazii. Gaugh
răspunde că, întradevăr, termenii nu sunt atât de precişi, dar utilizarea lor
prezintă avantajul că prin ei se realizează dezideratul fundamental al
chestionarului, şi anume acela de a facilita comunicarera între
psihodiagnostician şi subiect. Ei pot comunica astfel într-un limbaj uzual.
Studile interculturale au arătat ca instrumentul este relevant, indiferent că este
utilizat în Japonia sau în România.
2) Lipsa de independenţă a scărilor. Întradevăr scarile, adică grupurile de
itemi nu sunt prea independente, conţinuturile lor suprapunându-se parţial.
Acest lucru a fost constatat prin anliza corelatională. Scările C.P.I. corelează
foarte înalt, totuşi Gaugh subliniează că din cercetarile făcute pe datele
rezultante din aplicarea chestionarului, a rezultat că totuşi chestionarul are o
bună validitate de construct, deoarece operează cu concepte din zona
normalităţii. El este un excelent instrument de investigare a persoanei aşa cum
este ea, cum simte, cum gândeşte în împrejurările cele mai obişnuite ale vieţii,
în primul rând în imprejurarile sociale, deoarece persoana trăieşte în contexte
sociale.
Primele scari ale chestionarului sunt publicate de Gough în 1948. In 1951
apare prima ediţie cu 15 scale, iar 1972 apare ediţia cu 18 scale, alcătuită din
462 itemi, prima având 480. (Despre varianta din 1987 care are 20 scale şi 462
itemi găsiţi informaţii în Horia Pitaru şi Monica Albu, Inventarul psihologic
California –prezentare si rezultate experimentale, Revista de psih. nr. 3-1993
Este vorba de modelul cuboid de interpretare a chestionarului unde se
opereaza cu trei vectori).
Varianta 1972 este cea mai cunoscută şi mai uşor de administrat. Cele 18
dimensiuni de personalitate sunt grupate în 4 categorii mari:
Prima categorie include primele 6 dimensiuni (scale) care relevează,
împreună, ceea ce se numeşte competenţa interpersonală, adică potenţialul de
afirmare al persoanei în context social şi care angajează siguranţa de sine,
imaginea de sine, adecvarea interpersonală etc. Deşi se foloseşte termenul de
factor, acesta trebuie pus între ghilimele deoarece nu toate aceste trăsături
sunt obţinute prin analiză factorială, marea majoritate fiind construite pe baze
raţionale (metoda raţională intuitivă). Primii şase factori sunt: dominaţa-Do,
capacitatea de statut-Cs, sociabilitate-Sy, prezenţa socială-Sp, acceptarea de
sine-Sa, starea (sentimentul) de comfort sau de bine-Wb.
A doua categorie, în care sunt grupate următoarele şase scări, indică
opţiunile valorice şi maturitatea, respectiv nivelul de integrare în sistemul
valorilor, adică în ce măsura aceste reguli care functionează la nivelul societăţii
sunt interiorizate ca fiind ale noastre. Scările incluse sunt: responsabilitatea-Re,
socializarea –So, autocontrolul-Sc, toleranţa-To, tendinţa de a face impresie
bună –Gi, alinierea, conformarea la modelul comun de comportare al celorlalţi
oameni,comunalitatea- Cm.
A treia categorie cuprinde următoarele trei scale, în care potenţialul de
realizare personală şi de focalizare pe valorile intelectuale se exprimă cu o
anumită pregnanţă: realizarea prin conformism –Ac, realizarea prin
independenţă-Ai, eficienţa intelectuală (eficacitate)-Ie.

38
A patra grupa are în componenţă scale care evaluaeză: stilul personal, şi
anume înclinaţia sau intuiţia psihologică – Py, flexibilitatea – Px, feminitatea -
Fe (această scară este pentru feminitate /masculinitate).
Administrare
Mod de aplicare: chestionarul se compune din 462 itemi. Poate fi
administrat în colectiv sau individual, persoanele trebuie să aibă un nivel de
instruire general, să înteleagă sensul întrebărilor. Modalitatea de răspuns este
de a face o cruce pe o foaie de răspuns la adevarat sau fals în căsuţele A-F,
după cum unul sau altul dintre răspunsuri este acela care se potriveşte
subiectului. Subiecţii, printr-un instructaj prealabil care ocupă prima pagină a
chestionarului, sunt atenţionaţi să răspundă cât mai sincer, alegând primul
răspuns care le vine în minte, nezăbovind prea mult în alegerea răspunsului şi
nelăsând itemi fără răspuns.
Prelucrarea foii de răspuns se face cu ajutorul calculatorului. Se citeşte foaia
cu aj scanner-ului, o duce într-un interpretator şi fiecărei scale îi este alocată o
cotă brută care reprezintă totalizarea punctelor corespunzatoare răspunsurilor
semnificative întrunite de subiect. Răspunsurile la unii itemi sunt semnificative
dacă au valoarea ''Nu'', iar la altele valoarea ''Da''.
Varianta clasică este de a utiliza grile de corecţie, ca şi la 16P.F. Cotele
brute sunt transformate în note standard, de obicei în note T, care au media
egala cu 50 şi abaterea standard egală cu 10. Prin unirea nivelurilor întrunite
de subiect la fiecare scală se obţine un profil grafic pe baza căruia se face
interpretarea.
Principii de interpretare
Persoanele antrenate şi calificate în C.P.I., interpretează profilurile pe baza
unor ipoteze care sunt controlate parcurgând o serie de etape care conduc
către o perspectivă structurală asupra subiectului. Intrepretarea unei scale se
efectuează numai prin intercorelaţie cu profilul în ansamblu şi cu alte scale.
Etapele interpretării sunt următoarele:
a) Validarea protocolului. Se procedează mai întâi la o validare simplă,
controlând dacă subiecţii au răspuns la toate întrebările, alegând pentru fiecare
una dintre variantele de răspuns. Interpretarea unui protocol incomplet are o
scăzută validitate. Se controlează de asemenea dacă există o predominanţă a
răspunsurilor ''Da'' sau ''Nu'' care ar reliefa un anumit montaj al subiectului,
care de asemenea ar invalida protocolul.
Urmează apoi o validare prin scale specializate: Wb,Gi,Cm. De ex. dacă un
protocol întruneşte la factorul Gi un scor sub 20 îl vom interpreta cu multă
prudentă. La scara Wb tendinţa de falsificare se pune în evidenţă dacă se
obţine un scor sub 29. În acest caz protocolul trebuie interpretat cu multă
prudenţă. În general sunt două modalităţi de falsificare: exagerarea
dificultăţilor sau negarea lor. Tendinţa de a falsifica inconştient răspunsurile
mai poate fi evidenţiată de scorurile mici la: Sc (self control), To (toleranta), Ai
(realizare prin independenta) şi Fx (flexibilitate). Scorurile mari la toate scalele,
dar în special la Gi arată că falsificarea răspunsurilor a urmărit punerea într-o
lumină favorabilă a subiectului.
b) Analiza globală a scorurilor T pentru fiecare scală. Prima impresie în
interpretarea profilului ne-o dă modul în care scorurile subiectului se situază
deasupra/dedesuptul liniei medii, reprezentată de T=50. Dacă toate scările se
situează peste T=50, atunci putem emite ipoteza că avem o persoană
(personalitate) pozitivă, care se adaptează la exigenţele mediului său de viaţă.
În acest stadiu al interpretării se ţine cont de scorurile extreme, foarte mari şi
foarte mici.
39
c) Se pleacă de la gruparea scalelor pe cei patru factori menţionaţi, prilej cu
care vedem în ce măsura o grupă este mai dezvoltată decât cealaltă şi cât de
sus, faţă de medie, se situează factorii respectivi. De exemplu, dacă la factorul
I cu scalele de la Do la Wb, inclusiv, notele standard sunt superioare mediei
putem emite ipoteza că subiectul este extrovert, cu motivaţie şi disponibilităţi
de afirmare. Pentru cazul când notele sunt scăzute, în special la Sp şi Sy
presupunem o orientare introvertită.
O serie de studii factoriale au relevat posibilitatea interpretării pe baza
grupării scalelor după alţi factori decât cei amintiţi:
I. Factorul sănătate mentală, adaptare şi conformism social cuprinde
scalele: Wb, Re, So, To, Gi, Ac.
II. Factorul eficacitatea interpersonală: Do, Cs, Sy, Sp, Sa.
III. Independenţă în gândire şi acţiune (opusă conformismului şi rigidităţii):
Ai, Fx, To, Py.
Trebuie să se ţină cont în interpretare de relaţia curbilineară între nivelul
unor scale şi comportamentul în virtutea căruia notele standard situate
desupra mediei au o semnificaţie la fel de negativă ca şi cele situate
dedesubtul mediei.
d) Analiza de pattern ţine cont în interpretarea unei scale de relaţia acesteia
cu un alt grup de scale. Semnificaţia unei tendinţe se precizează prin aportul
de semnificaţie al altor scale. Astfel, Do se interpretează în raport cu Gi şi Sy,
So în raport cu Sc, Rs în relaţie cu Cs, etc.
Se procedează la analiza adjectivelor care sunt ataşate celor două niveluri
(mare- mic) ale fiecărei scale extreme, procedeu prin care se obţine o primă
descriere a persoanei.
Un alt pas în interpretare este apelul la ecuatiile de regresie, realizate pe
anumite ocupaţii sau categorii de persoane. Numeroase studii corelaţionale
efectuate cu CPI au arătat că anumite scale au o valoare predictivă pentru
diverse comportamente: academic, delicvent, profesional. Dacă un subiect este
delicvent, pentru a face diagnosticul personalităţii sale, după ce am parcurs
paşii enumeraţi, apelăm la ecuaţia de regresie pentru a controla în ce măsură
cele câteva scări care intra în ecuaţia de regresie sunt predictibile pentru
comportamentul deviant ulterior.
Iată o serie de ecuaţii de regresie construite de Gough (1964):
Reuşita şcolară pentru băieţi = 24.737 + .45 Cs - .344 Sp + .373 So - .31 Gi
+ .175 Ac.
Reuşita şcolară pentru fete = 20.116 + .317 Re + .192So - .30Gi + .227Sc +
.28 Ai + .24Ie.
Evident că aceste ecuaţii predictive, fiind construite pe eşantioane
normative străine, au o validitate limitată pentru populaţia românească.

CHESTIONARUL E.P.I (H.J. EYSENCK)


Eysenck are o originală concepţie despre personalitate, fundamentată pe un
foarte mare număr de cercetări ce se întind pe mai bine de o jumătate de
secol. El a consacrat toate eforturile sale pentru a descifra bazele biologice ale
personalităţii. Personalitatea, ca şi inteligenţa, în concepţia sa, au o situaţie
comună, sunt configurate printr-un dat genetic care reprezintă aspectul lor
genotipic, aspect care doar în limite foarte restânse poate fi modificat de
condiţiile fenotipice, adică prin ansamblul factorilor sociali, educaţionali care
determină istoria individuală.

40
Există tendinţa, în ultima vreme, în rândul unor cercetatori americani, de a
continua aceste cercetari, în laborator, pentru a identifica anumiţi cromozomi
responsabili de anumite trăsături tipologice. Există însă şi cealaltă
persepectivă, care accentuează rolul social al educaţiei şi al învăţării, în
dezvoltarea personalităţii.
Eysenck este autorul unui model tridimensional al personalităţii ce cuprinde:
1. extraversia / introversia
2. nevroticismul
3. psihotismul (personalitatea psihotică). La această a treia dimensiune
ajunge în 1975, pâna atunci operând doar cu primele două.
Cercetarile lui experimentale au urmărit să descifreze bazele fiziologice ale
acestor dimensiuni fundamentale. Duă Eysenck, personalitatea este suma
totala a modelelor comportamentale prezente sau potenţiale aşa cum sunt ele
determinate de mediu şi ereditate, precum şi interacţiunea functională a patru
mari modele comportamentale:
-cognitiv – se referă în special la inteligenţă,
-conativ – se referă la caracter,
-afectiv – se referă la temperament,
-constitutia somatică
Pe de altă parte, personalitatea este, pentru Eysenck, rezultatul interacţiunii
dinamice a 4 nivele:
1-nivelul bazal al actelor mentale care apar singular
2-nivelul deprinderilor sau al actelor mentale habituale
3-trăsăturile care reprezintă corelaţii între actele mentale habituale
4-tipul de personalitate care rezultă din corelarea trăsăturilor de la punctul
trei; trăsături care se consteleaz în sindroame de trăsături.
Cele 4 nivele corespund a patru tipuri de factori care au rezultat din analiza
factorială:
1. factorul de eroare corespunde nivelului 1
2. factorii specifici corespunde nivelului 2
3. factorii de grup corespunde nivelului 3
4. factorii generali, primari - primii care se extrag prin analiza factorială.
In concepţia lui Eysenck, factorii primari sunt niste trăsături continue, unde
persoanele se situează într-un capăt sau altul al acestui continuum. El crede în
analiza factorială, considerând că cel puţin în această etapă este singura
metodă care poate conduce la determinarea anumitor invarianţi şi trăsături
constante ale firii pe baza cărora personalitatea să poată fi explicată în mod
pertinent.
Eysenck completează că explorarea personalităţii nu se rezumă doar la
aplicarea analizei factoriale, ci aceste date trebuie să fie completate cu
informaţii din alte surse: evaluări, autoevaluări, informaţii anamnezice şi nu în
ultimul rând cu rezultatul unor cercetari experimentale. Deci, deseori când
descriem tabloul unuia sau altuia dintre aceşti factori, se atasează drept
trăsături sau caracteristici ale personalităţii respective: modul cum îndeplineşte
anumite sarcini, cum răspunde, timpul de reactie, desenul în oglindă etc.
In “Biological bases of personality” (1967), Eysenck semnalizează
importanta bazei biologice a personalităţii şi a aportului limitat al influenţelor
mediului, care reuşesc doar uşoare schimbări, un fel de poleială asupra
personalităţii, deoarece când situaţiile de criză impun manifestarea forţată,
acest înveliş dispare şi personalitatea se manifestă în toată ''goliciunea'' ei
genotipică (acest lucru se întâmplă mai ales când personalitatea se îndreaptă
spre patologie).
41
Eysenck leagă tipurile psihologice de nivelurile de activare ale diverselor
părţi ale creierului. Astfel, rezultă o serie de date cu carater experimental:
- introversia / extraversia ar fi influenţată de sistemul reticulat activator
ascendent
- nervrotismul este influenţat de un grad mai mare de activare al sistemului
limbic
- psihoticismul este bazat pe sistemul hormonal, androgin, pe activitatea
glandelor endocrine, care determină caracterul masculin.
Cauzalitatea genetică a personalităţii se manifestă prin carateristicile
fiziologice, hormonale si neurologice. Ereditatea se manifestă ca predispoziţie a
organismului de a răspunde într-un anumit fel la stimulii mediului.
Comportamentul observabil este ceea ce înregistrăm fie cu chestionare, fie prin
observaţie directă, ceea ce reprezintă mai degrabă o sinteză a diferenţelor
constituţionale în interacţiune cu mediul.

Descrierea celor 3 superfactori ai personalităţii (apud. Minulescu, op.cit.):


1. Extraversia / introversia - semnifică capacitatea de afirmare,
sociabilitatea, energiea, dominanţa. Aceste descrieri sunt manifestările
fenotipice, deci nu genotipice, ale personalităţii. Personalităţii de tip extravert îi
este proprie tendinţa de a dezvolta simptomele isteriei de conversie, tendinţe
ipohondrice. Ea are un trecut profesional defavorabil (schimbarea frecventa a
locului de muncă, a instituţiei, absenteism etc), manifestă o mai mare
probabilitate de accidentare, are dureri, neplăceri fizice. Din punct de vedere
constitutional, dimensiunea orizontală prevalează în raport cu cea verticală,
această persoană este mai degrabă picnică. Nivelul de performanta generală
este scazut, dar aceasă persoană are tendinţa de a se supraevalua, de a-şi
supraevalua rezultatele.
Eysenck încearcă să facă o conexiune între tipologia sa şi cea freudiană
subliniind că extravertitul pare să aibă o predominanţă a Id-ului
(corespondentul inconstientului).
Introvertitul pare să aibă o dominanţă a Superego-ului, cealaltă extremă a
acelaşi continuum. El tratează aceste 2 concepte ca fiind capatele extreme ale
aceleiaşi dimensiuni.
Introvertitul are ca intenţie fenotipică predispoziţia la anxietate, la depresie,
preocupări obsesionale şi este apatic. Are sentimente de inferioritate, tulburări
de somn şi în general o capacitate de afirmare redusă. Constituţional,
predomină dezvoltarea pe verticală în detrimentul celei pe orizontală; este mai
degrabă un leptosom. Are o inteligenţă bună, este persistent şi limpede în
gândire, cu un nivel de aspiraţie înalt dar, în genera, se subestimează.
2. Nevrotismul = instabilitate emoţională. Se caracterizează prin anxietate,
depresie, autoapreciere deficitară, timiditate, reacţii emoţionale puternice,
capacitate de adaptare slabă iar aceasta este determinată de predispoziţia de
a avea reacţii irationale, adică necumpănite sau rigiditate în comportament.
Combinarea cu dimensiunea introversiune/extraversiune furnizează
informaţii utile, atunci când vom dori să interpretăm mai nuanţat rezultatele la
chestionar:
- instabilul extravertit. În această instabilitate combinată cu extraversiune
subiectul se caracterizează prin nelinişte, sensibilitate, excitabilitate,
agresivitate
- instabilul introvertit are reacţii emotionale lente şi slabe, are capacitate de
a-şi reveni rapid după anumite emoţii. Nevroticul este considerat de Eysenck o
persoană cu inteligenţa sub medie şi tot sub medie se situează din punct de
42
vedere al conţinutului emoţional, al acuităţii senzoriale şi al capacităţii de a se
afirma. Nu este un tip cu inteligentă scazută, ci mai degrabă este vorba de un
randament scăzut, datorat dificultăţilor persoanei de a se concentra, deoarece
este instabilă emotional, îi este foarte greu să se concentreze un timp
îndelungat asupra unei probleme, este sugestibilă, lipsită de persistenţă, lentă
în acţiune şi gândire, nesociabilă. În general tinde să reprime faptele neplăcute.
Deci, în loc să încerce să le caute rezolvarea subiectul mai degrabă le şterge
din amintire, le refulează.
3. Psihoticismul – este cea mai complexă dimensiune, se caraterizează prin
agresivitate, egocentrism, comportament antisocial, lipsă de empatie,
impulsivitate, uneori chiar cruzime, solitudine, preferinţă pentru lucruri ciudate,
neobişnuite.
Unele studii întreprinse de Eysenck şi colab. au arăta că, deşi această
terminologie utilizează concepte patologice, poate foarte bine să descrie
variaţia comportamentului uman între limitele normalităţii.
Concepţia lui Eysenck despre personalitate este materializată îm mai multe
chestionare :
- în 1952, elaborează MMQ – chestionar ce conţine o scară pentru nevrotism
cu 40 de itemi.
-în 1959, realizează MPI - chestionar ce conţine scale pentru nevrotism şi
extraversie / introversie.
Interpretarea scalelor trebuie să păşească dincolo de statistică, conectând
aceste dimensiuni, factori la conceptele teoretice, fapt ce ar echivala cu
fundamentarea interpretării pe validitatea de coţinut, dar şi apelându-se la
datele de laborator. Este esenţial să se treacă de la fenotip la nivelul
constituţional temperamental, adică la genotip, deoarece, la Eysenck, valoarea
explicativă cea mai mare în domeniul personalităţii o are baza biologică.
- În 1964, elaboreaza EPI - instrument ce conţine o scală de minciună (L) cu
9 itemi. El are 2 forme A şi B, fiecare cu 57 de itemi. Itemii au fost formulaţi
special, într-o terminologie accesibilă pentru a face chestionarul administrabil,
aplicabil, unor subiecti cu nivel de instrucţie mai scăzut.
Interpretarea implică o mişcare a investigaţiei de la ceea ce subiectul afirmă
în chestionar şi care este comportamentul său observabil, către aspectele,
factorii rezultaţi din analiza factorială şi de la ei către bazele biologice ale
personalităţii. Explicaţia merge în sens invers, bazele biologice ale
personalităţii sunt cele cu valoarea explicativă cea mai mare, care explică
factorii şi variabilitatea comportamentului uman.
Chestionarul E.P.I se administrează individual sau în grup. Este format din
trei pagini. Pe prima sunt tipărite instrucţiunile de administrare, pe celelate
două, itemii chestionarului. Corectarea se realizează pe bază de grile. Scorurile
brute devin semnificative prin raportarea lor la tabele de norme, de obicei
formate din trei clase normatizate: pragul inferior, superior şi media.
Chestionarul va fi studiat amănunţit şi aplicat la seminar, respectiv în cadrul
tutorialului.

INVENTARUL DE TEMPERAMENT GUILFORD ZIMMERMAN


Pornind de la metoda interviului clinic şi anamnestic, Guilford construieşte,
începând cu 1950, o serie de chestionare, fie singur sau împreună cu alţi
autori. Chestionarul reprezintă rezultatul unor cercetări atât în domeniul
personalităţii, la care ne-am referit succint într-un curs anterior, cât şi în

43
domeniul statistic, privind intercorelaţiile itemilor mai multor tipuri de
chestionare.
În urma acestor cercetări Guilford identifică 13 factori:
-factorul S-introversie socială
-factorul T-introversie cognitivă
-factorul D-depresie, tendinţă cicloidă
-factorul R-rathimie, autocontrol, cenzura ,reţinere.
-factorul G-activism general
-factorul A-ascendenţă-submisie
-factorul M-masculinitate,feminitate
-factorul I-inferioritate
-factorul N-nervozitate
-factorul O-obiectivitate
-factorul CO-cooperare
-factorul AG-agreabilitate
Unul din inventarele de personalitate este cunoscut cu iniţialele STDCR, care
acoperă primii 5 factori enumeraţi, factori puşi în evidenţă prin analiza
factorială, care a fost aplicată pe unele rezultate obţinute la un chestionar de
introversie-extroversie.
Un alt chestionar este GAMIN. El măsoară 5 factori. Ultimii 3 fac obiectul
GMPI.
În 1949, Guilford publică instrumentul în discuţie care include 10 trăsături
majore ale personalităţii, 9 dintre ele identice cu unele din cele 13 deja
enumerate. Pentru unele dintre ele s-a schimbat denumirea din considerenate
de simplitate şi claritate.

Descrierea chestionarului
Cuprinde 300 de itemi tipăriţi în forma unui caiet. În preambul se explică
subiecţilor modalitatea de lucru şi li se solicită colaborarea şi sinceritatea.
Chestionarul este însoţit de o foaie de răspuns pe care, la numerele de ordine
corespunzătoare itemilor, sunt tipărite cele trei modalităţi de răspuns: Da, ?,
Nu.
Pe verso este configurat profilul în note T, separat pentru bărbaţi şi femei,
având pe verticală notele T cu scorurile brute echivalente, iar pe abcisă cei 10
factori. În dreptul fiecărui factor pe verticală sunt trecute notele brute
corespunzătoare notelor T.
Prin corectarea chestionarului cu două file, fiecare factor este reprezentat
de un punctaj brut. Examinatorul încercuieşte punctajul brut pentru fiecare
factor pe foaia de profil situat în dreptul notei T corespunzatoare, iar prin
unirea acestor cerculeţe se obţine profilul subiectului.
Factorii chestionarului Guilford-Zimmerman sunt:
“G”-activitate generală , 30 de itemi. Notelor mari T le corespunde:
-plăcerea pentru viteză, grabă, vitalitate, însuşirea de fi plin de viaţă,
productivitate, eficienţă.
Notelor mici T le corespund următoarele însuşiri: lentoare, tendinţa de a
cumpăni mult, tendinţa fatigabilă.
“R”-rathimie , autocontrolul , cenzura , reţinerea. Note mari T semnifică:
seriozitate, deliberare , tendinţa de a cumpăni mult, perseverenţă.
Notele mici semnifică: indiferenţă, impulsivitate, excitabilitate.
“A”- ascendenţă. Note mari semnifică: autoapărare (tendinţa de a nu-şi
recunoaşte vina nici atunci când greşesc, de a fi mereu în expectativă şi a nu
44
admite nici un prejudiciu al propriului eu), tendinţa de a conduce, de a domina,
capacitatea de a vorbi în public, de a nu se pierde, de a nu ezita, stăpânire de
sine
Note mici înseamnă: supuşi, docili, ezitanţi, tendinţa de a evita cu multă
precauţie să vorbească în public, să-şi asume conducerea.
“ S”-sociabilitatea. Notele mari semnifică: capacitate de a lega uşor
prietenii, nevoia de contact social.
Notele mici: sunt proprii subiecţilor care au puţini prieteni, sunt timizi,
manifestă introversie socială. (De aceea, în prima clasificare, cea cu 13 factori,
acest factor se regăseşte şi sub denumirea de introversie socială).
“E”- echilibru, stabilitate emoţională. Note mari: subiecţi egali în dispoziţie,
optimişti, calmi.
Note mici semnifică: subiecţii au fluctuaţii în dispoziţii, când veseli când
trişti, sar de la o extremă la alta, mai degrabă pesimişti, balanţa înclinând în
această direcţie; au câteodată stări de exaltare, reverie, excitabilitate, adică
tendinţa de a se lăsa uşor antrenaţi de evenimente, susceptibilitate,
sentimente de vinovăţie, nelinişte, singurătate, sănătate proastă.
“O”- obiectivitate . Note mari: subiecţi de tip “piele tăbăcită”; se lasă greu
atinşi, au capacitatea să judece clar, obiectiv, acţiunile oamenilor.
Notele mici - specifice hipersensibililor (Hipersensibilii apreciază injust
relaţiile lor, au tendinţa de a exagera semnificaţia evenimentelor, nu sunt
obiectivi în aprecieri. Hiposensibilii – rezistă bine la ironii, glume grosolane);
centraţi pe ei înşişi, suspicioşi, ghinionişti, totul li se întâmplă numai lor,
tendinţa de victimizare -semn al imaturităţii emoţionale; persoane care vor să
atragă atenţia, să câştige simpatia, mila celorlalţi(Poate să fie specifică tipului
histrionic), slăbiciune interioară, ei sunt ca nişte clopote din acelea mari care
rezonează la cea mai mică atingere a evenimentelor, sunt mai degrabă firi
hipersensibile.
“F”- prietenie Notele mari : toleranţă la acţiuni ostile , pâna la acceptare,
respectul pentru ceilalţi.
Notele mici: proprii arţăgoşilor, beligeranţilor, persoanelor ostile, cu
resentimente, cu dorinţa de a domina, manifestă dispreţ faţă de alţii.
“T”- gândire, reflexivitate. Notele mari : specifice persoanelor cu bun simţ al
observaţie, se observă pe sine şi pe alţii, au echilibru mental.
Notele mici : persoanelor care au gândirea ancorată în concret, se
descumpănesc uşor şi nu au obisnuinţa de a reflecta îndelung asupra faptelor.
“P”-relaţii personale Notele mari : proprii persoanelor care tolerează
oamenii, au încredere în instituţii sociale, nu bârfesc.
Notele mici : persoane care vânează greşelile, care critică instituţile, sunt
suspicioase, manifestă un nivel scăzut.
“M”-masculinitate/feminitate Note mari: persoane care manifestă interes
pentru activităţi masculine, nu se dezgustă uşor, sunt aspre, manifestă o doză
de duritate, îşi pot controla şi reţine expresia emoţiilor, manifestă dezinteres
pentru îmbrăcaminte şi o lipsă de stil.
Note mici: au interes şi preocupări pentru activităţi feminine, se dezgustă
uşor, temătoare, romantice, îşi exprimă emoţiile prin mimică (persoane cu
tendinţă histeroidă), tendinţa de a atrage atenţia, tendinţa de a-şi exprima
printr-o mimică vie sentimentele, tendinţa de a falsifica realitatea (uneori într-o
stare semiconştientă, nu neapărat conştientă, dintr-un viu interes de a face
realitatea să semene cu propriile dorinţe, aşa face copilul), maturitate socială,
exprimarea emoţiilor se face datorită unei propensiuni, nevoia de a comunica şi
altora ceea ce simt
45
Interpretarea protocolului
Mai întâi se validează protocolul. Dacă pentru un factor subiectul a încercuit
mai mult de trei '' ? '', atunci interpretarea scării respective trebuie efectuată
cu prudenţă. În instrucţiuni este absolut necesar să se specifice subiecţilor că
nu trebuie abuzat de semnele de întrebare, adică pe tot parcursul
chestionarului , 2-3 cel mult.
În urma corectării cu cele două grile a foii de răspuns, fiecare factor va avea
alocat un punctaj. Punctajul respectiv se transformă în foaia de răspuns în note
T. Se unesc punctele corespunzătoare notelor T întrunite de fiecare factor şi se
obţine profilul S.
Unul din principiile fundamentale în interpretarea profilului chestionarului
Guilford-Zimmerman este acela că factorii nu se interpreteaza separat, ci în
intercorelaţie. Prin această strategie, examinatorul are posibilitatea să
desprindă semnificaţii mult mai specifice comportamentului persoanei
examinate.
Exemplu: Nota ridicată la factorul G va augumenta toate celelalte
semnificaţii pozitive ale celorlaltor factori. Dacă persoana are un mare nivel al
activităţii generale, atunci, cu privire la un scor ridicat al ascendenţei,
semnificaţia dominării va fi cu atât mai puternică. La fel valoarea de
obiectivitate care semnifică posibilitatea de a aprecia faptele va fi mai bine
potenţată de o notă ridicată la G.
O notă ridicată la G, dacă se asociază cu o notă scăzută de agreabilitate
conduce spre imaginea unui stil dur, autoritar, după cum, dacă un grad ridicat
de stabilitate emoţională E, asociat unei activităţi scăzute G conduce la ipoteza
unui om comod, leneş.
Al doilea principiu este că, notele T ridicate nu semnifică întotdeauna
comportamente pozitive, după cum notele mici nu semnifică comportamente
negative. O serie de studii au arătat că pentru persoanele de conducere
anumiţi factori nu trebuie să fie situaţi prea mult în partea de sus, iar alţii prea
mult în partea de jos. În principiu este de presupus că persoanele din
conducere nu trebuie să manifeste, aşa cum ne-am aştepta, o prea mare
deschidere şi bunăvoinţă, ci dimpotrivă nivelul lui P trebuie să fie mai scăzut.
Se pot obţine astfel de profile, adică anumite marje optime privind fiecare
factor, pentru diferite profesiuni.
Principala acuză adusă chestionarului este faptul că subiectul poate intui
răspunsul favorabil, deci are itemii vizibili. Chestionarul este utilizat în selecţia
profesională , consiliere profesională , selecţia managerilor.

Anexa 1
Descripţia celor 16 factori majori (informaţie preluată din M. Minulescu,
1996)

FACTORUL A - Schizotimie - ciclotimie


Notele standard joase (de la 0 la 3) caracterizează un comportament prin
aspectele: schizotimie, orgoliu, spirit critic, opozanţă, răceală şi indiferentă,
suspiciune, rigiditate. Polul opus, începând de la cota standard 7 spre 10, indică
un comportament caracterizat prin ciclotimie; individul este bun, amabil,
prietenos, serviabil, cu interes pentru ceilalti, blând, încrezător, adaptabil şi
cald. Datele de cercetare indică, pornind de la dihotomia clinicâ între psihozele
schizoide şi dezordinea ciclică maniaco-depresiva, o dimensiune definită

46
quasisimilar şi în zona de normalitate psihica, între răceala afectivă şi căldură
afectivă.
Caracteristice ciclotimicului sunt: uşurinţa cu care trăieşte, se emoţionează,
interesul marcat pentru semeni şi fiinţe în general, care nu rareori se exprimă
şi în alegerea unei profesii careînseamnă contacte interumane, şi o tendinţă de
a se conforma convenientelor sociale. Un grup format din persoane de tip
ciclotimic este activ, mai putin axat pe critică, cu indivizi mai generoşi în
raporturile interpersonale.
Persoanele de la polul opus sunt mai puţin conciliante, preferă lucrurile,
cuvintele, viaţa solitară; sunt introspectivi, apar serioşi, preferă o camaraderie
intelectuală. In acelaşi timp, sunt mai profunzi în aprecierea altora, mai siguri
într-o activitate care cere precizie, uneori mai inventivi, mai atenţi în a-şi
respecta promisiunile şi obigaţiile ce le revin.

FACTORUL B - Inteligenţă
Scala măsoară nivelul mental, dar altfel decât testele obişnuite cu care de
altfel nu are corelatii semnificative.
Cotele standard scăzute indică o slabă abilitate mentală, care atrage după
sine şi a moralitate inferioară, tendinta de a abandona cu uşurintă, lipsa de
interes pentru subiecte intelectuale, lipsa de cultură în general. Polul opus, de
la 7 la 10, în creştere, indică inteligenţă vie, conştiinciozitate şi perseverenţă în
rezolvarea problemelor, tendinta de a fi cultivat şi de a gândi în plan abstract,
logic. O notă ridicată la factorul B este incompatibilă cu deterioarea umană.

FACTORUL C Forţa eului. Tendinţa la manifestări nevrotice în general


Instabilitate - stabilitate emoţională. Notele mici sugerează caracteristici ale
unui eu slab: emotivitate, imaturitate afectivä, instabilitate; individul
reacţionează la frustratie într-o manieră emoţională, este inconstant în atitudini
şi interese, este excitabil şi hiperreactiv, fuge de responsabilităţi, abandoneazä
usor, este neliniştit, implicat în conflicte, agitat, visător; poate fi implicat în
accidente. La polul opus apar caracteristicile unui eu puternic, matur, calm.
Individul este stabil, constant în interese, calm, chiar flegmatic sau palcid;
realist, se adaptează faptelor, nu se manifestă uşor oboseala nervoasă, nu se
amestecä în conflicte.
Forţa eului, definită ca şi grad de realizare a integrării dinamice şi a
controlului emoţional, nu este pentru Cattell, o problemă care să ţină
preponderent de formare şi mediu. Tendinţele constituţionale fac ca formarea
controlului emotional sä fie mai dificilă pentru unele persoane. Diagnoza
diferenţială a felului de a trăi frustrarea, de exemplu, trebuie să se raporteze la
acest aspect constitutional.
Persoana cu note slabe la acest factor tinde să fie cu uşurintă contrariatä de
lucruri şi omeni, trăind un sentiment de insatisfacţie în familie, şcoală sau
profesie şi are dificultăţi în păstrarea calmului şi în a se bucura; se
descurajează uşor. In acest sens, la acest pol apar mai dese reacţiile nevrotice
generalizate sub forma unor tulburări psihosomatice (tulburări digestive, de
somn) sau temeri iraţionale şi comportamente obsesive. Pe de altă parte, în
multe cazuri de tulburări de personalitate şi de nevroze se întâlnesc cote
scăzute ale factorului C.

47
FACTORUL E Supunere - dominanţă
Notele mici sunt specifice caracterului supus, blând indicând dependenţă
dar şi o naturaleţe şi o bunăvointă caracteristică, o persoană conformistă şi
usor de dominat. PoIuI opus, indică un comportament agresiv, combativ,
încăpătânat, sigur de sine, afirmativ, sever, chiar dur sau ostil, auster cu o
gravitate afectată. Nonconformist, dar dornic să capteze atenţia.
Datele empirice indică faptul ca această dimensiune comportă o relativâ
diferentiere în functie de sex: la femei se manifestă printr-o nuanţă mai
marcată de ipohondrie, prin tendinţa de a atrage atenţia, dar şi de echilibru
social, care diferă de comportamentul orientat mai agresiv la bărbaţi. La
ambele sexe însă este specific faptul că o dominantă puternică poate conduce
la acel tip de voinţă obstinată şi chiar spre un comportament antisocial, rebel.
Unele date de cercetare indică faptul că dominanţa tinde să coreleze cu
statutul social, fiind mai ridicată la liderii recunoscuţi. Astfel de persoane se
simt libere să participe, se angajează fără eforturi sau ezitări în problemele de
grup, critică deschis imperfecţiunile.
Notele ridicate se asociază de asemenea cu comportamentele de tip
delictual din perioada adolescenţei. Notele scăzute se întâlnesc adesea la
nevrotici.

FACTORUL F - Expansivitate - nonexponsivitate


Factorul F nu este un constituent important al extraversiei/ introversiei, ci un
factor secundar.
Polul nonexpansiv indică un comportament moderat, prudent, taciturn,
introspective, cu tendinta spre deprimare şi reverie. Subiectul cu note mici se
prezintă în general necomunicativ, multumit de sine, legat de valori personale,
lent, reflectant. Polul opus, al expansivităţii, indică un comportament impulsiv,
entuziast, vesel, direct, plin de viată, guraliv, expresiv, legat de grup, spontan
în reacţii.
Nonexpansivii sunt în general crescuţi de mame mai severe, tind spre un
plus de moderaţie, apar visători, îşi rod unghiile.
Expansivitatea corelează cu preferinţa pentru aglomerări urbane, dar şi cu
poziţia în familie: cel mai în vârstă tinde spre nonexpansivitate, cel mai tânăr
spre a fi cel mai expansiv. Dupä perioada adolescenţei, expansivitatea prezintă
o descreştere, cu un declin mai marcat pentru perioada între 17 şi 35 ani. De
asemenea, sunt date care indică faptul că nonexpansivitatea este asociată cu
creşterea nivelului de anxietate.

FACTORUL G Suproeu slab - forţa supraeului.


Există doar o asemănare superficială cu factarul C, pentru că factorul G este
legat în principal de energie şi perseverenţă.
Notele mici indică un supraeu slab, caracteristizat prin lipsa de toleranţă la
frustrare. Este un individ schimbător, influenţabil, cu a emotivitate
generalizată, oboseală nervoasă, inconstant şi nesigur, care neglijeaza
obligaţiile sociale; manifestă dezinteres faţă de normele morale colective.
Polul opus atrage după sine atitudini de conştiinciozitate, perseverenţă.
responsabiliate personală; subiectul este ordonat, consecvent, atent la oamenii
şi lucruriie din jur.
Conform denuminii, factorul corespunde, în viziunea lui Cattell, supraeului
psihanalitic, prin accentul pus pe consideraţia faţă de normele morale, prin
tendinta de a sustine eul şi a frâna impulsurile idului. Se poate distinge de

48
stabilitatea emotională dată de factorul C, prin faptul că rezultă dintr-o
integrare dinamică adecvată de-a lungul vieţii.
Persoana cu un G ridicat se manifestă ca respectuoasă, metodică, cu o bună
capacitate de concentrare, reflectând înainte de a vorbi, preferând compania
celor eficienti. Acest pol indică reuşita în activitaţi variate, dar care impun
perseverenţă, regularitate şi a bună organizare mentală, fiind în genere un
prognostic bun pentru succesul profesional, aptitudinea pentru rolurile de lider,
popularitate.
Polul scăzut se asociază cu tendinta spre disimulare, vagabondaj, încălcarea
legii, spre accese de furie nestăpânite.

FACTORUL H Timiditate -îndrăzneală (Threctia - parmia)


Cele două denumiri provin din aglutinarea termenilor englezi corespunzători
şi indică la un pol timiditatea, sensibilitote la ameninţare , iar la polul opus
curajul şi lipsa de sensibilitote. Polul threctia indică un comportament dominat
de tendinta de repliere asupra propriei persoane, prudent, rezervat, distant,
contemplativ, cu tendinta de a apare acru si rece, dezinteresat de sexul opus,
moderat şi conştiincios, dar cu interese limitate, cu un redus interes artistic sau
afectiv. Persoana are o susceptibilitate ridicată faţă de pericol.
Polul parmia indică o sociabilitate gregară, o persoană îndrăsneaţă, căreia îi
place să întâlnească oameni, care este activă, curojoasă, cu interes pentru
sexul opus, impulsivă, frivolă, neliniştită, care nu vede uşor semnele
pericolului, cu interese artistice şi cu o bogată rezonanţă emoţională.
Este un factor puternic dominat de ereditate şi indică ceea ce Cattell
considera a fi un temperament constitutional schizotim, leptosom (C scăzut).
Replierea pe propria persoană, grija pentru o “bună conduită poate fi la
schizoizi prepsihotici a trăsătură diferentială. Un astfel de comportoment poate
fi considerat normal în circumstanţe traumatizante pentru individ. Subiectul
este excesiv de temător, lent, cu greutăţi în exprimare, care fuge de profesiuni
sau de situaţii care îi solicită contacte sociale, meticuios, evitând marile
reuniuni, preferând un număr mic de prieteni intimi; îi este teamă de situaţiile
noi sau de competitiile publice, este relativ maliţios dar atent la sentimentele
altora, trăieşte un sentiment de relativă inadecvare faţă de tot ceea ce se
întâmplă în jur. Persoanele parmia se simt libere să participe, dar apar prolixe,
insensibile, iar în grup tind spre remarcări de ordin personal, mai degrabă
decât legate de problema în cauză.
Termenul de threctia vine de la englezescul threat, ameninţare, indicând o
corelaţie cu reactivitatea ridicată a sistemului nervos autonom fată de
ameninţare; opus temenului parmia, care indică predominanţa parasimpatică.

FACORUL I Harria - premsia (sensibilitate - asprime, duritate)


Note standard ridicate( harria) indică un comportament realist dar dur, tipul
de persoană care nu se aşteaptă la lucruri extraordinare de la ceilalti, se
bazează pe sine, are spirit practic şi relativă insensibilitate fată de ceilalti,
matur emotional, aspru, chiar cinic, fără simt artistic, reacţionează prea puţin
la aspecte estetice (fără ca în mod necesar să fie lipsit de gust) şi nu ia în
seamă incomoditătile fizice.
Polul premsia, indică un comportament sensibil la estetic, exigent dar
nerăbddator, relativ imatur emotional; insul caută ajutorul si simpatia altora,
este prietenos, blând, indulgent cu sine şi cu ceilalti, dificil de satisfăcut în
probleme de artă, introspectiv, imaginativ şi cu o bogată viaţă interioară,

49
acţionează prin intuiţie sensibilă; în plan social manifestă o relatvă frivolitate,
dornic să atragă atenţia, este neliniştit, chiar ipohondru.
Notele scăzute (polul premsia) corelează cu placerea pentru călătorii şi
experiente noi, cu tendinta spre a imaginatie labilă, gustul pentru teatru şi cu o
relativă incapacitate practică in modul de a-si conduce afacerile în general.
Artiştii prezintă adesea cote rdicate la acest factor. Factorul este insä sensibil
la modele culturale, normele europene fund mai ridicate decât cele americane.
De asemenea, există o diferentiere sexuală: femeile şi fetele prezintä în genere
cote mai ridicate decât bărbatii sau băietii. Există o relatie invers proportională
intre rezultatele muncii in grup si nivelul cotei factorului I: rezultatele tind să fie
cu atât mci scăzute cu cât cota medie a indivizilor e mai ridicatä, membrii fund
descrişi ca lenti in munca de grup, in decizii, actionând inutil, cu tendinta spre
remarci de natură emotională si socială, negativisti.
Harria reprezintă o dominantă comportamentală a durităţii, masculinitătii şi
a spiritului practic. Comportamentul este matur social, generează solidaritate
de grup şi realism. Factorul este din categoria celor formati prin influenta
mediului şi a culturii. Termenul de premsia vine de la expresia engleză
protected emotional sensitivity, deci o sensibilitate emotională protejată, ceea
ce echivalează cu a implica formarea in interiorul unei culturi rafinate, care
protejeazâ sensiblitatea si gustul estetic.
Termenul harria vine de la hardness and realism, indicând aspectul de
duritate şi realism in mediul de formare. Studii comparative şi longitudinale
indică pentru cotele ridicate la acest factor, asemănări cu sindromul isteriei de
conversie, angoasei si ipohondriei; de asemenea, indică o tendinţă mai
marcată spre forme de angoasă la copiii cu cote inalte la acest factor.
Specialistii în psihiatrie, artiştii şi femeile in genere tind să prezinte cote mai
ridicate. La polul opus se situează oamenii politici, cei care conduc şi
directionează, electricienii, mecanicii 5i contabilii.

FACTORUL L Alexia - protension (shizotimie paranoidă - încredere


acceptabilă)
Comportamentul specific notelor mici ( polul alexia) este caracterizat prin
incredere, adaptabilitate, cooperare, absenta geloziei sau invidiei, printr-o
gravitate amabilă, dar plină de spirit, prin interesul fată de ceilalti. Polul
protension (note mari) reprezintâ tesiunea: un mod neincrezător, inclinat spre
gelozie, indărătnic, suspicios şi timid, relativ rigid, dur si indiferent fată de alţii.
Note joase caracterizează un subiect care se acomodează uşor, nu caută
rivalitate, se preocupă de tot soiul de oameni, exceleaz în munca de echipa. In
general suspicios, individul caracterizat printr-o cotă ridicată apare adesea
egocentric, rigid in interelatii, interes mai degrabă pentru viata sa interioară
decât faţă de oameni. În general circumspect, este un element tensionant in
cadrul unui echipe. Totuşi s-a constatat că nu există o corelaţie consistenă între
L ridicat şi comportamentul paranoid.

FACTORUL M Praxernia - autia ( orientare practică - orientare boemă)


Notele scăzute sunt simptomatice pentru un comportament practic si
constiincios. Persoana praxernia tine la formă, este capabilă sa-si păstreze
sângele rece şi prezintă o relativă lipsă de imaginatie, este un spirit logic,
expresiv, deschis ca interese, cu sânge rece in caz de urgenţă sau pericol. Polul
autia defineşte ceea ce am putea numi nonconventionalul excentric:
imaginativ, boem, mai putin preocupat de constinciozitate, cu un aspect

50
exterior calm, are ocazionale izbucniri emotive de natură isterică. Polul
praxernia prezintă imaginea unei persoane preocupate de a face orice lucru
“cum trebuie”, care acordă importanţă aspectelor practice, nu actioneozd
hazardat, este atentă la detalii. Persoana autia este un imaginativ centrat in
intregime pe instantele interioare, prea putin preocupat de contingenţe,
adesea original si ignorând realitătile cotidiene isi urmează calea proprie. Este
dotată cu cu imaginatie creatoare si este preocupată de marile idei.
Dezinteresată de valorile materiale, motivatiile interioare o aduc uneori in
posturi extravagante acompaniate de reacţii emolionale violente. Conştient de
propria personalitate se poate intâmpla să ignore activitâţile colective.

FACTORUL N Naivitate - subtilitate


Polul naivitătii, respectiv al cotelor joase, indicä un comportament direct,
naiv, sentimental, natural, uneori stângaci şi neindemánatec. Subiectul se
interesează de alţii şi este uşor de satisfăcut. Polul opus, indică perspicacitate
si luciditate în opinii, un mod de a fi în general rafinat, civilizat si subtil, dar
rece, indiferent faţă de alţii, şi dificil de satifäcut; comportament politicos,
experimentat, modern, subtil, cu spirit analitic şi cel mai adesea rece, cu alură
inteiectuală, cu o viziune nesentirnentală asupra lucrurilor si a vietii, uneori
frizând cinismul.
Aspectele caracteristice polului opus indică lipsă de afectare, naturaleţe şi
spontaneietate, uneori stângăcie, bruschetea reactiilor. Trebuie menţionat că
acest factor nu afectează decisiv comportamentul.

FACTORUL O Încredere clamă - neâncredere neliniştită


Polul cotelor joase indică un comportament calm, cu încredere in sine, senin,
liniştit, rezistent la stres, eficient, viguros, uneori chiar brutal, fără fobii, se
angajează în genere în activităţi simple.
Polul cotelor inalte indică lipsa de securitate, un mod anxios, depresiv,
agitat de a se raporta la existenţă, fără incredere in ceilalti, bănuitor, cu
sentimente de culpabilitate.
S-au obtinut date care indreptăţesc definirea sa ca tendinţă depresivă,
sensibilitate emotionalä, depreciere de sine, nevrotism. Persoana apare obosită
de situatiile excitante, se simte incapabilă să infrunte exigentele existentiale
cotidiene, se descurajează cu usurintă, este plină de remuşcări si este
deprimată descoperind că oamenii nu sunt nici morali, nici atenti fată de
aspectele importante; O astfel de persoasnă este este inclinată spre milă,
lecturi, spre liniştea semenilor. Reactionează viu la dificultăti, se descurajează
facil.
La copiii cu note ridicate (9 sau 1 0) apar temeri, sentimentul de solitudine
si insuficienţă. Experimentele privind dinamica grupului demonstreazŕ că astfel
de persoane nici nu se simt acceptati de grup sau liberi să pariticipe, sunt
foarte sensibili la normele de grup. De aitfei nici nu sunt acceptati uşor de
ceilalti, iar din punct de vedere social sunt prost adaptati. Clinic, O ridicat apare
in toate formele de nevroză, psihoza, in tulburări de personalitate si infirmităti
psihice.
Urmŕtorii 4 factori denumiţi Q, sunt mai putin exprimati si clarificati, dar au
o contributie in comportament atunci când sunt activi. Au fast derivati din
analiza factoriaiă realizată asupra celorlalţi factori. Mai ales validitatea
prognostica, privind tendinte specifice de comportament, le-a asigurat locul in
cadrul chestionarului.

51
FACTORUL Q1 Conservatorism - radicalism
Polui conservator indică un mod relativ necritic de acceptare a normelor;
polul opus reprezintă un comportament deschis spre nou, inovator, critic, cu un
ascutit gust pentru analiză.

FACTORUL Q2 Dependenta de grup - independertta personală


Nu este un factor clar stabilit in variatiile comportamentale, manifestându-
se mai ales Ia nivelul atitudinilor interioare. De fapt mci unul dintre acesti
factori Q2, 3, 4 nu au fost găsiti cu maxima certitudine in validările empirice,
apărând mai ales in raspunsurile la chestionare. Factorul Q2 contribuie la
factorul secund introversie.
Persoana cu cote Q2 ridicate este ratională, capabilă să se decidă singură.
La polul opus, este tipul de individ care merge odatâ cu grupul, caută
aproborea socială, urmeazâ moda. Datele de cercetare indică corelarea
comportamentului Q2 scăzut cu profesii din sfera cercetării, cadrelor de
conducere şi de decizie, in general indivizi care gândesc mult prin ei inşişi.
Cercetŕri privind dinamica grupului indicŕ de asemenea cŕ cei cu Q2 ridicat
trŕiesc insatisfactii legate de integrarea in grup, fac remarci care cel mai
adesea sunt solufii iar grupul tinde sŕ-i refuze. In colectivul scolar astfel de copii
sunt tinuui Ia distantä, par sâ aibe interese mai mature decât ceilalti ~i ating
usor succesul academic.

FACTORUL Q3 - Sentiment de sine slab - sentiment de sine puternic


Notele mici corespund persoanelor caracterizate prin lipsa de control,
conflicualiatate interioară, neglijarea regulilor. Polul opus trimite la disciplina de
sine, exigenţă, voinţă dezvoltată.
Factorul se pare că exprimá gradul in care individul a acceptat o imagine de
sine ideală prin care işi dirijeazô comportamentul real. Un astfel de factor
depinde de mediu in sensul dependentei de incurajare, stimularea valorilor
constructive şi a respectului de sine. Copilul cu o cotă Q3 ridicată prezintă un
bun autocontrol, incearcă să aplice si şă aprobe normele etice acceptate,
doreşte să facă bine, are consideratie pentru altţii, este prevăzotor si dispus să-
şi controleze exprimarea emotiilor. Factorul prezintă empirc o corelatie
substontială cu sentimentul de sine, cu integrarea pulsională care vizează
mentinerea unei adecvate imagini de sine.
Q3 scăzut prezintă in principal a emotivitate necontrolată, care se
aseamănă cu factorul D, factor care dispare practic ca atare la vârsta adultá. O
cotă scăzută la acest factor este asociată cu delincventa juvenilŕă Factorul Q3
contribuie semnificativ la factorul secund anxietate.
În cercetările privind dinamica de grup, Q3 ridicat caracterizează de obicei
pe cei alesi ca lideri eficienti: sunt stäpáni pe sine, fac multe judecăti in
legătură cu grupul, nu apar ca jenanti sau inoportuni. Q3 ridicat indică de
asemenea reuşita in profesiuni mecanice, in matematică, in activităti de
organizare, ca directori şi ca functionari in servicii publice. Unoori a fost numit
şi factor “giroscopic” al personaiitatii, indicând stabilitatea şi orientarea
acesteia.

FACTORUL Q4 Tensiune ergică


Comportamentul Q4 la polul cotelor joase indică un mod destins, calm,
nonsalant, satisfăcut de a trăi. Polul opus este caracterizat prin incordare,

52
tensiune, excitabilitate şi sentimente de frustrare. Q4 caracterizează un
comportament nelinistit fără motiv, incordat, iritabil, agitat.
Datele clinice indică pentru factorii O si Q4 capacitatea de a diferentia
normalul de nevrotic, fiind unele dintre dimensiunile semnificative pentru
contributia la indicele de anxietate generalä. In acelaşi timp, clinic, se
întâlneşte Q4 ridicat in tulburările de personalitate, infirmitţtile fizice şi in
psihoze. Cattell interpretează acest factor in sensul nivelului de excitatie şi
tensiune datorate pulsiunilor nedescărcate sau frustratiei.

CHESTIONARE ŞI TEHNICI CONCEPUTE PENTRU A OPERA ÎN ZONA


DIZARMONIILOR DE PERSONALITATE
Spre deosebire de chestionarele precedente următoarele sunt construite din
perspectiva următoarei paradigme: trăsăturile personalităţii pot fi considerate
ca un continuum bipolar în care un pol se originează în normal, pe când celalalt
poate migra în patologic. Ambele manifestări având la origine acceaşi sursă,
terenul predispozant, este posibil să utilizăm conceptele psihopatologice pentru
a descrie atât personalitatea normală cât şi personalitatea morbidă. O serie de
tipologii pentru care trăsătura este o dimensiune discontinuă operează din
aceeaşi perspectivă.

INVENTARUL MULTIFAZIC DE PERSONALITATE MINNESOTA (M.M.P.I)


Autorii acestui chestionar sunt SR. Hathway si Mc Kinley. În 1940 autorii
publica primele studii privind testul. In 1943, Universitatea din Minnesota
publica acest test in mod oficial impreuna cu manualul insotitor.
In decursul anilor el s-a dovedit a fi unul dintre cele mai importante
instrumente ale clinicianului psiholog. Editia revizuita din 1951 cuprinde toate
instructiunile si indicatiile indispensabile folosirii M.M.P.I. - ului.
Autorii avertizeaza ca utilizarea acestui instrument trebuie sa fie efectuata
de catre persoane care au a buna competenta in domeniul diagnosticului clinic
si serioase cunostinte de teoria personalitatii si de psihometrie.
Punctul de vedere de la care au plecat autorii in constructia testului este un
punct de vedere clinic. Aceasta inseamna ca autorii au incercat să realizeze un
instrument care sa distinga trasaturile care sunt de obicei implicate in
psihopatologie. Totuşi ei avertizeaza ca acest test nu este un instrument care
sa se substituie diagnosticului clinic, care sa puna in evidenta sindroame clinice
ci doar o metoda care ajuta intr-o astfel de activitate psihodiagnostica,
raspunzind la unele ipoteze si generând alte ipoteze.
Testul cuprinde 550 de itemi care înglobează domenii ample de interes, de
la comdiţia fizică a persoanei pina la atitudinile morale, conduita sociala a
indivizilor examinati.
Subiectul este rugat sa clasifice aserţiunile în 3 categorii :Adevărat, Fals si
Nu ştiu.
În varianta din 1951 testul cuprinde 4 scari de validare si 9 sc ari clinice. La
acestea se mai adauga si altele, pentru ca in ultimii 20 - 30 de ani s-au elaborat
mai multe sute de studii pe baza M.M.P.l.-ului, studii care au comunicat diverse
alte scale. Dintre acestea menţionăm scala de introversiune socială.
TestuI poate fi administrat persoanelor de la 16 ani în sus, care au
cunostinte generale, nivel de instructie general minim.
Administrarea testului dureaza intre 30 si 90 do minute. El poate fi
administrat atit individual cit si colectiv.

53
Caracteristicile personalitatii pot fi determinate dupa rezultatele obtinute de
subiect la cele 9 scale clinice, acestea fiind:
1. Ipohondria
2. Depresia
3. Isteria,
4. Personalitatea psihopată
6. Masculinitatea-Feminitatea
6. Paranoia
7. Psihastenia ( deviatia psihastenica),
8. Schizofrenia
9. Hipomania (mania).
Desi denumirile scarilor se refera la un sindrom clinic, este un fapt
demonstrat ca ele, toate, poseda o semniflcatie si în domeniul normal. S-a
dovedit ca cei 550 de itemi pot fi grupati in diferite scari, pe baza unor studii,
existind posibilitatea să scoatem din cei 550 de itemi pe cei care nu sunt
alocaţi, insa autorii nu recomanda aceasta pentru ca, la fel ca si la C.P.I., exista
posibilitatea de a se realiza noi scari.
La baza elaborarii testului a stat un esantion de pacienti ai spitalului
Universitatii din Minnesota precum si persoane normale, persoane care au
declarat ca nu au nici un fel de tulburare psihică sau antecedent psihiatric.
Scarile au fost obtinute prin comparatia grupelor de normali cu cazurile
patologice care au fost studiate cu grija in cadrul serviciului neuropsihiatric al
spitalului universitatii.
Despre caracteristicile psihometrice ale testului: s-a dovedit prin diverse
studii ca M.M.P.L-uI are o buna fidelitate la un interval între cele 2 aplicari de la
3 zile la mai mult de un an. De asemenea, in ceea ce priveste validarea, la fel,
testul reuseste sa discrimineze cazurile patologice sau departate de normal, de
cazurile normale.

FORMELE INVENTARULUI M.M.P.I.


Exista doua forme: o foma individuala si o forma colectiva
Forma individuala nu consta într-un caiet ci in 550 do mici fise pe care sunt
tiparite cele 550 de propozitii. Fisele sunt colorate pe muchia superioara si pe o
latura. Testul este compus din aceste 5500 de fise si din instructiunile de
aplicare care sunt trecute pe capacul cutiei unde sunt păstrate.
Sarcina subiectului este simplă. El trebuie sa sorteze, citind, fiecare fisă intr-
una din catogoriile Adevarat, Fals sau Nu Stiu ( de obicei Adevarat este la
dreapta, Fals la stinga şi Nu Stiu la mijloc). Daca avem persoane mai putin
inteligente sau batrâni care inteleg mai greu instructiunile, atunci le dam citeva
exemple simple. Subiectul nu are voie sa vorboasca cu nimeni.
Dupa ce subiectul a sortat toate cele 550 de fise, avem grija, sa vedem,
daca in categoria “Nu Stiu” sunt mai mult de o zecime (mai mult de 55 de fise).
În acest caz trebuie să-l rugam sa plaseze cât mai multe dintre aceste fise in
catogoriilo extreme (A sau F).

Extragerea si despuierea raspunsurilor


Psihologul are de facut 3 paşi:
1) Mai întai trebuie sa extraga fisele care contin raspunsurile semnificative.
Autorii inteleg prin raspunsuri semniticative (fie ca e vorba de “adevarate”, fie
ca e vorba de “false”) acele raspunsuri care sunt mai putin frecvente in rândul
subiectilor normali.

54
2) Să le înscrie în foaia de despuiere.
3) Sa aplice pe această foaie de despuiere, grilele de corectare, prilej cu
care numara coincidentele dintre semnele de pe grila si semnele de pe foaie.
Cu acest prilej transcrie pe foaia de extragene a rezultatelor, in dreptul scarii
respective, punctajul obtinut.
Iata cum procedeaza psihologul: in privinta raspunsurilor clasate ca find
“adevarate”, eI extrage acele fise din teanc care au coltul din dreapta jos taiat,
acestea find raspunsurile “adevarate” mai putin frecvente in populatia
normala. Cele care au coltul din stinga jos taiat si reprezinta raspunsurile cu
mai mare frecventa, nu sunt valorificate.
Având pachetul cu raspunsuri semniflcative in mina incepem să luam fiecare
lista si facem un “x” rosu pe foaia de despuiere, in casuta corespunzatoare
fisei, identifiata pnintr-o litera si un numar. Asa procedăm cu toate raspunsurile
“adevarate” putin frecvente. Apoi luam raspunsurile “false” si din teanc
alegem pe ceIe care au coltul din stinga jos taiat, acestea fiind raspunsurile mai
putin frecvente, deci semniflcative. In continuane, mergem iar pe foaia de
despuiere si facem un “x” rosu acolo unde este cazul. Dupa aceea raspunsurile
“Nu ştiu” sunt întabelate fara să le soatem marcând semnul intrebarii, cu
negru, in casuţele corespunzatoare. Trebuie sa tinem cont ca “x”-unile nu
inseamna neaparat raspunsuri patologice pentru ca desi testul a fost construit
prin camparatia loturilor de oameni bolnavi cu oameni sanatosi, etalonarea a
fast facuta numai pe oameni sanatosi, pe persoane normale ( controlul
acestora a constat in faptul ca ei au declarat ca nu sunt inregistrati la nici un
serviciu psihiatric cu vreo problema).
Urmatorul pas catre interpretare îl reprezinta obtinerea rezultatelor care
valideaza testul.
Testul are urmatoarele scari de validare (care ne spun cita incredere sa
acordam atitudinii subiectilor fata de chestionar):
1) Scara ? = scara îndoielnic
2) Scara L
3) Scara F
4) Scara K (pentru unele dintre cele 9 scari clinice aceasta scara are rolul de
a augmenta rezultatele ,adaugându-le un anumit punctaj). Obţinem rezultatele
la scarile de validare asezind grilele corespunzatoare scarilor ?, L si “Nu stiu”
pe foaia de despuiere. Întrebarile scarii L sunt ultimele 15 (de la 41- 56), deci
nu este nevoie de grilă. Pentru scara F se utilizeaza o grila pe care sunt
imprimate 64 de “x” -uri rosii si acolo unde un “x” de pe grilă este suprapus pe
un “x” rosu de pe foaia de despuiere acordam un punct. In felul acesta obtinem
scorul pentru aceasta scară. La fel se procedeaza pentru scara K.
Rezultatele brute pentru celelalte scari sunt obtinute cu grile
corespunzatoare, in acelasi fel ca si pentru scara F, cu deosobirea ca anumite
grile au pe lânga “x” -ri si zerouri. Atunci când pe foaia de despuiere o casuta
goaIa corespunde unui zero pe grilă se va socoti de asemenea un punct.
Semnele de intrebare nu se socotesc indiferent daca sunt in fata unui zero sau
a unui “x”. Cotele brute pentru fiecare sxară sunt raportate la tabele de norme.
De aici încolo procedura de interpretare este identică cu accea utillizată pentru
forma colectivă.

Forma colectiva a fast realizata pentru a fi administnata mai multor subiecti.


Itemii sunt aceiasi dar cuprinsi intr-un caiet. Autorii fac observatia ca
etaloanele obtinute la forma individuala nu sunt concludente pentru farma
colectiva. Deci trebuie realizate etaloane separate.
55
Realizarea profilului psihologic
Rezultatele fiecarei scari obtinute cu ajutorul grilelor sunt trecute pe foaia
de despuiere in dreptul scarii respective. Manualul testului contine pentru
populatia americana si respectiv franceza un tabel care ne ajuta sa convertim
rapid scorurile brute in note T. Dupa ce am transformat notele brute in note T
le putem reprezenta intr-un profil pe verso-ul foii de despuiere. Dupa ce am
transformat in note T, unele scari clinice sunt corectate cu anumite fractiuni de
K, altfel spus, fractiuni din totalul obtinut de subiect la scara K. Astfel scara
clinica Hs (ipohondrie) primeşte 0,5K, scara Pd = + 0,4K, scara Pt = +1,0K,
scara Sc = + 1,0K, scara Ma = + 2K.

Descrierea scărilor
A. Scarile de validare ( control)
Scara indoielnic. Un rezultat mare la aceasta scară invalideaza toate
celelalte scari (daca subiectul obtine o nota foarte mare — adica note T peste
70. Rezultatele cu valoare mare au fost obtinute de psihastenici si de
deprimatii inhibati. Nu întotdeauna o nota mare inseamna ca subiectul a avut o
atitudine necorespunzatoare fata de test, adica situatia de nehotarâre poate
uneori să insemne ca persoana este psihastenica sau depresiva.
Scara L — permite să se aprecieze în ce masura subiectul s-a străduit să
falsifice rezultatete alegind raspunsurile care îl pun in lumina cea mai
favorabila din punct de vedere social. O nota L ridicata nu invalideaza celelalte
rezultate dar ne arata ca probabil notel reale sunt mai mari decit cele obtinute
de subiect
Scara F - permite să se controleze validitatea ansamblului testului. Daca
rezultatul F este mare celelalte scari, probabil, ca nu sunt valabile fie ca
subiectul a fost neatent, fie ca s-au facut erori importante la despuiere. Un
rezultat F mic este o excelenta indicatie asupna validitatii protocolului.
Scara K. Rezultatul sau este folosit ca factor de corectie pentru a sensibiliza
puterea discniminatorie a altor scari. Scara K masoara atitudinea subiectulul
fata de test; ea face de fapt acest lucru ca si scara L si scara F, dar mult mai
subtil si atinge de asemenea si un ansamblu de factori de deformare diferiti. De
exemplu un rezultat K ridicat indica o atitudine de aparare a subiectului
impotriva slabiciunii sale psihologice. Un rezultat K slab arata ca subiectul este
sincer, sensibil la autocritica şi capabil de a admite anumite simptome oricât de
slabe ar fi. De asemenea poate sa insemne si dorinta subiectului de a obtine
rezultate proaste.
B. Scarile clinice
B1. Scara ipohondrie (Hs) - masoara cât de mare este interesul persoanei
pentru functiile sale corporale. Persoanele cu Hs mare sunt exagerat de
neliniştite in legătură cu starea sanatatii lor. Ele se plâng in continuu de dureri
si de tulburari greu de identificat pentru care de obicei nu se gaseste nici a
cauza. Ceea ce frapeaza Ia aceste persoane este lipsa de maturitate in felul in
care abordeaza problemele specifice adultului. Acuzele ipohondrului se
deosebesc de cele ale istericului; cele ale istericului sunt mai detaliate pe când
ale ipohondrului sunt mai vagi. Se mai deosebesc si prin faptul ca la ipohondru
acuzele nu urmaresc obtinerea unor avantaje sau nu sunt determinate de
intentia de a scapa de o situatie penibila gratie simptomelor sale.
B2. Depresia (D) - poate să fie anomalia principala a subiectului sau să fie
factorul care insoteste sau care rezulta din alte probleme ale personalitatii. Un
rezultat D ridicat indica un moral prost, un sentiment de inutilitate,
56
incapacitatea de a privi viitorul cu optimism. Uneori in cazuri grave este unul
dintre elementele de prognoza ale tendintei suicidare. In anumite cazuri
depresia poate fi mascata in comportamentul subiectului adica poate să se
manifeste sub forma a cee ce se cheama “depresie surâzătoare”: persoanele
braveaza, tinind cumva depresia in surdina comportamentului. Acesti subiecti
fac caz de realismul lor ( “eu doar sunt realist; cu toţii o să murim oricurm
odataă şi odată”). Depresivul se caracterizeaza prin lipsa de incredere in sine,
prin tendinte spre neliniste, prin ingustarea intereselor sale, prin introversiune.
Aceasta scară, asociata cu scara ipohondrie si isterie, detecteaza impreuna cea
mai mare parte a indivizilor netratati medical numiţi “nevrozati”.
B3. Isteria (Hy) - masoara gradul in care unii subiecţi se aseamănă cu
bolnavii care au manifestat simptome isterice de tipul conversiunii. Aceste
sinptome pot fi tulburări functionale sau tulburări mai specifice: paralizii,
contractii, crampe musculare, tulburări gastro-intestinale etc. Aceste categorii
de subiecţi sunt predispusi la ameteli, lesinuri sau chiar la convulsii
epileptiforme. De obicei criza de isterie se produce cu spectatori. Cazurile de
isterie prezinta mai multa lipsa de maturitate psihologica decit orce alt grup.
Acest grup răspunde foarte bine la psihoterapie dar simptomele pot reapărea
daca apar din nou constrângerile.
B4. Personalitatea psihopata (Pd) - masoara gradul in care subiectul se
aseamana cu persoanele avind diflcultati majore, care rezida in absenta
reacţiilor emotionale profunde, in incapacitatea de a profita de experienta lor,
si in dispretul lor pentru uzantele sociale. Aceasta scară echivaleaza cu
aspectul defavorabil la scara “socializare” din testul C.P.I., adica aceste
persoane introiecteaza foarte deficitar normele sociale; ele pot să le invete
foarte bine daca traiesc într-o familie buna dar totdeauna ei vor iesi din aceste
cadre pentru ca supraeu-uI lor nu este atit de puternic; ei nu au introiectat
normele sociale ca pe propriile lor exigente; ei ramân totdeauna in afara lor.
Iată deci că şi aspectul nommativ- valoric poate să fie afectat de o manieră mai
mult sau mai puţin psihopatologica. Devierile cele mai frecvente ale acestor
indivizi de la normele sociale sunt: minciuna, furtul, înclinarea spre abuz de
alcool, de droguri, promiscuitatea sexuala etc. Ei difera de unele tipuri de
criminali prin aceea ca nu sunt capabili de a profita de experienta capatata. De
altfel ei nu sunt motivati de profit dar nici de precauţiile care ar duce la
evitarea situatiilor dificile in care se plasează. Nici o terapeutică nu prea este
efcienta pentru astfel de subiecti.
B5. Scara de interes (Mf) = Masculinitatea - feminitatea. Aceasta scara
masoara tendinta spre sex-rolul feminin sau masculin. In fiecare caz, un
rezultat nidicat ca valoare indica o deviere a structurii de interese in directia
sexului opus. In legatura cu devierile barbatilor catre sex-rolul feminin se stie
ca acestia pot fi invertiţi sexual, manifesti sau refulati, adica au schimbat
turnura libidoului. Pentru femei lucrurile nu sunt prea clare in sensul ca
rezultate ridicate ca valoare la aceasta scară nu pot fi considerate ca avind cu
siguranta o semnificatie clinica analoaga situatiei la barbati. Rezultatul la
aceasta scară este important nu numai din punct de vedere clinic ci si din
punct de vedere al alegerii profesionale, al consilierii maritale, al cansilierii de
viata etc.
B6. Paranoia (PA). Persoanele cu note nidicate la aceasta scară sunt
caracterlzate prin insecuritate sociala, neincredere, gelozie, suspiciune,
hipersensibilitate, sunt uşor de jignit, au “egodiastola” ( umflare a Eu-lui, a
pretentiilor), se simt cu uşurinţă persecutati. În situatii patologice subiectul isi
va sistemnatiza intreaga viata psihica pe citeva idei, ca de exemplu ideea de
57
persecutie sau de grandoare. Daca pensoana are note nidicate si traieste intn-
un context conciliant, care ii satisface propriile nevoi, nevoi deloc realiste,
atunci ea se poate purta ca o persoana foarte cooperanta, rezonabila dar
repede poate să -si schimbe comportamentul şi să devina razbunatoare fata de
oricine incearca să o controleze. Daca o persoana obtine o nota de 80 sau mai
mare esto vorba de o anomalie grava; intre 70 - 80 persoana respectiva trobuie
indrumata la o clinica de specialitate.
B7. Psihastenia (Pt). - masoara asemanarea subiectului cu acele persoane
care sunt chinuite de convulsii. Aceste persoane se caracterizeaza prin
imposibilitatea de a scapa de un gând inutil sau do o idee obsedanta.
Comportamentul lor este caractenizat ca find compulsiv, adica el trebuie sa-si
satisfaca mereu o anumita trebuinta, o anumita fobie. Pensoanele se tem fie de
microbi si se spală mereu pe maini. Aceste persoane au o anumita nesiguranta
pe care o alimenteaza prin repetarea anumitor gesturi. Ele sunt dominate de o
uşoară depresiune, de neincredere in sine, de incapacitatea de a se concentra.
Aici putem incadra toate tipunile de teamă irationala, nejustificata care se
mianifesta compulsiv.
B8. Schizofrenia (Sc). Ca boala, este o gravă psihoză.cea mai grava boala
Persoanele cu aceasta boala se caracterizeaza prin ginduri sau comportari
bizare. Aceasta scara detecteaza cca 60% din cazurile diagnosticate. Viata
subiectiva a schizofrenicului este separata de realitate. Majoritatea profilurilor
care au un rezultat “Sc” mare va avea obligatoriu rezultate ridicate si la alte
scari, inclusiv la “Psihastenie” iar clasificarea clinica ulterioara, diagnosticul
diferential va fi posibil numai pnintr-un studiu intens al cazului. In orice caz
clinicianul va trebui să fie foarte circumspect in adaugarea la diagnostic a
termenului de schizofrenie, din cauza implicatiiIor sale defavorabile dar si din
punct de vedere al dificultatilor acestui diagnostic.
B9. Hipomania (Ma). - este aspectul mai atenuat al maniei. În timp ce
maniacul se apropie de patologic, hipomaniacul deviaza doar de la normal.
Aceste prsoane se caracterizeaza prin hiperactivitate in gindire si actiune.
Principala greutate in punerea la punct a unei astfel de scari a fost dificultatea
diferentierii persoanelor normale de persoanele cu tulburări clinice. Subiectii
normali spre deosebire de hipomaniaci sunt doar ambiţioşi, activi si plini de
idei. Hipomaniacul ajunge să compromita scopurile pentru ca el vrea să faca
mai mult şi uneori reuşeşte foarte putin. El este activ si entuziast intr-un mod
foarte necritic si uneori poate să-i contrarieze pe ceilalti. Deseori el poate intra
in conflict cu anturajul deoarece incearcă să reformeze uzantele sociale, dupa
cum poate să imbratiseze proiecte de care se dezintereseaza dupa aceea. O
buna parte dintre subiectii cu diagnosticul de personalitate psihopata (deviatie
psihopata) ar putea tot atit de bine să fie denurnite persoane hipomaniace.
B10. Scara de introversiune sociala (Si) - este o scară care se ataseaza
scarilor clinice. Ea poate fi aplicata atit cazurilor patologice cit si subiectilor
normali.

Câteva principii generale de interpretare a profilului


M.M.P.I.-ul are drept scop furnizarea unei aprecieri riguroase asupra
subiecţilor care prezinta probleme clinice. Testul insa nu demonstreaza in mod
evident si sigur alienarea.
Scanile M.M.P.I.-ului inregistreaza variatii considerabile de la o adrninistrare
la alta si aceasta variabilitate se manifesta la citeva ore. Acest lucru prezinta
un avantaj: ne permite să urmărim evolutia unei boli sau efectele programelor
terapeutice; dezavantaj-arunca o lumina nefavorabila aspra fidelităţii testului.
58
Ca un principiu in interpretarea protocolului este să nu se foloseasca scarile
izolat ci in conexiune.
H. Gough (autorul C.P.I.-ului) propune să se foloseasca diferenta: F - K, in
note brute, drept indice de deformare a protocolului, a raspunsurilor. Este
important să subliniem ca marea majoritate a subiectilor care au profiluri ce
deviaza de la normal nu sunt in sensul curent al cuvintului persoane bolnave
mintal si nu au nevoie de tratament psihologic. Daca unica informaţie despre
un subiect este profilul sau deviant la M.M.P.I. trebuie totdeauna să incepem
interpretarea cu supozitia ca el este o persoana normala.

INVENTARUL PSIHOLOGIC FREIBURG (F.P.I.)


F.P.1.-ul a fost elaborat de 3 autori: J. Fahrenberg, H. Selg şI R. Hampell.
F.P.I.-ul este un chestionar multifaziç de personalitate si a fost realizat prin
imbinarea
unui sistem psihologic clasic cu unul extras din nosologia psihiatrica. Se
poate folosi atit in domeniul clinic cit si in cel neclinic. El contine 212 itemi,
grupati in 9 scale la care se mai adauga încă 3 scari suplimentare. Paralel cu
forma completa a chestionarului au mai fost construite in scop de testare
rapida diverse variante precum: F.P.I.-K (76 de itemi), F.P.I-HA (114 itemi) si
F.P.I. — HB (114 itemi). Exista si o varianta recenta elaborata de Konig si
Schimdt, care contine doar 54 de itemi.
F.P.I. se administreaza în grup sau individual, fara limita de timp. În mod
obisnuit administrarea se încadreaza in 30—40 minute. Poate fi administrat
persoanelor cu nivel de instruire mediu, adica capabile sa inteleaga
semnificatia itemilor.
Pentru valorificarea chestionarului se utilizeaza o foaie de raspuns pe care
este trasat (de obicei pe verso-ul foii duble) un profil grafic, asemănătoare celei
de la C.P.I.
Corectarea foii de raspuns se face cu ajutorul unor grile, cartoane decupate
in dreptul raspunsurilor semnificative “Da / Nu”. Foaia de raspuns se noteaza
cu cite o cruce san un “x”, la fel ca si Ia C.P.I., in locul raspunsurilor “Da / Nu”.
Chestionarul utilizeaza terminologia clinica dar el se aplica foarte bine şI
personalitatii normale. reusind sa surprindă dificultăţile de adaptare, de aceea
el mai poate fi incadrat in categoria “chestionarelor de adaptare”.
Chestionarul este construit pe baza metodei clasice adica in elaborarea
itemilor si a scarilor s-a utilizat metoda corelationala si factoriala. Prin metoda
corelationala s-a putut stabili ca intre scari exista anumite corelatii de care
trebuie sa se tina seama atunci cind sc face interpretarea chestionarului.
De asemenea chestionarul F.P.I se caracterizeaza prin faptul ca factorii
(scarile) nu sunt complet independente.

Etalonarea şI trasarea profilului


Autorii au lucrat cu 2 tipuri de etaloane: unul in stanine (9 clase
normalizate), celalalt in note T (acest sistem permite pe de o parte
interpretarea pe baza etalonului de9 clase si pe urma efectuarea unor
diferentieri mai fine, utilizund etalonul in note T)
In etalonul in stanine, dupa regula obisnuita, media se situeaza in clasa 5,
considerind 4 media inferioara si 6 media superioara. Deci intervalul 4-6 îl
consideram in cele din urma intervalul de semnificatie psihologica 0 (zero) si ca
urmare vom considera clasele 2,3,4,7,8, ca semnificind ''tendinte catre...'' , iar
clasele 1 si 9 le vom considera ca fiind note dominante specifice.

59
Deci, suprapunem grilele peste foaia de raspuns, apoi numaram in fiecare
scala numarul de raspunsuri semnificafive “Da INu” dupa cum unul sau altul
dintre răspunsuri este cel semnificativ. Numarul respectiv il transformam dupa
aceea pe baza etalonului in note T sau in clase normalizate si reprezentam
nota respectiva in profil. Dupa aceca unim punctele corespunzatoare tutunor
scarilor şi obtinem o linie frântă care este proflul grafic al persoanei
investigate.

Aplicare
Pentru a efectua o investigatie cu F.P.I.:
- trebuie sa avem chestionarul propriu-zis, adica, caietul sau cartea cu
colectia de itemi.
- foaia de raspuns,
- grilele sau mai modern un PC pe care am implementat chestionarul; cu un
scanner putem sa citim foaia de raspuns si s-o interpretam. Putem, de
asemenea, sa introducem de la tastatura raspunsurile Ia chestionar, urmind sa
obtinem la imprimantă sau pe monitor profilul final al subiectului investigat.
Instructiunile de aplicare sunt pe prima pagina a chestionarului. Câteva
propozitii lamuresc subiectul in legatura cu o serie de principii care trebuie
respectate: sa raspunda la toate intrebarile, sa nu zaboveasca prea mult
asupra raspunsului, sa-l aleaga de prima data pe cel care i se pare cel mai
reprezentattiv pentru persoana sa, să raspunda sincer. Este util ca subiecul sa
stie ca intrebarile nu se valorifica fiecare in parte ci în ansamblu, in ansamblu,
deci examinatorul nu se interesează de fiecarew răspuns în parte.
Ne putem confrunta in timpul administrarii cu diverse dificultati. Una dintre
ele si cea mai frecventa este ca subiectul se poate arata nesatisfacut de
numarul mic de alternative de raspuns, adica doua. Noi trebuie sa subliniem ca
desi subiectul nu se situeaza pe nici unui dintre raspunsurile extreme, totuşi
este foarte greu ca cineva sa se situeze complet la mijloc Si atunci trebuie sa
aleaga acea varianta care este cea mai apropiata de feluI lui de a gindi, de a fi,
de a actiona.
Dc asemenea unii subiecti se pot manifesta ca find dezamagiti, socati de
numarul mare de intrebari. Trebuie cu calm sa-i incurajam sa raspunda la toate
intrebarile specificind ca unui om normal nu îi ia mai mult de 30 de minute.
Tot ca o dificultate, cind observam ca unii subiecti au tendinta de a zabovi
mult asupra fiecarei intrebari, că le cintaresc prea mult, trebuie sa incercam sa-
i determinam sa depaseasca aceasta lentoare si sa ii stimulam cumva sa
mearga mai repede.

Interpretare
Trebuie sa facem un prim pas in interpretarea testului prin a verifica
validitatea protocolului. Acest Iucru îl facem astfel: fiecare scara (factor) are o
anumita valoare preconizata, care este de fapt valoarea medie obtinuta in
eşantionul normativ. Cel mai bine este sa avem notele in stanine sau in note T
şi atunci vom sti ca valoarea expectata este valoarea 5 (clase normalizate) sau
valoarea 50 (note T), adică valorile medii. În felul acesta nu trebuie sa mai
calculam noi mediile dar se presupune sa fi transformat notele subiectului,
notele brute, fie in lase normalizate fie in note T.
Putem sa procedam si mai elegant: stabilind intervalul de incredere pentru
fecare scara, acesta calculindu-se ca fiind egal cu media ± (plus, minus)
eroarea standard a mediei. (Amintesc că eroarea standard a mediei ne arata,
in populatia respectiva, cu cât variaza media esantioanelor care compun
60
esantionul general. De exempiu daca vreau sa vad inaltima tinerilor cu virstele
cuprinse intre 15— 17 ani, merg la Liceul “Ovidius” unde constitui aleator 5
grupe; Determin inaltimea medie pe fiecare grupa. Merg apoi la Liceul “Mircea”
şI determin alte cinci medii ş.t.a..m departe la alte licee constrănţene. Dacă voi
calcula media mediilor voi constata că mediile grupelor variaza ca orice
variabila în jurul mediei mediilor si că pot calcula abaterea standard a mediilor
adica gradul lor de imprastiere. Aceasta este eroare standard a mediei (s).
Ideea este ca noi putem sa manifestam un grad de incredere diferentiat fata
de un factor sau altul al chestionarului, functie de imprejurare, daca valoarea
obtinuta de un subiect se incadreaza sau un in acest interval. Daca nu, atunci
vom privi cu multa circumspectie acel factor.
De asemenea mai exista posibilitatea sa controlam validitatea
chestionarului prin factorul FPI8, care masoara atitudinea sincera, deschisa a
subiectnlui sau dimpotriva.

Descrierea scalelor

F.P.I.1 = nervozitate (tulburat psihosomatic — netulburat psihosomatic)


Valoarea mare de testare semnifica tendinta spre acuze somatice, respectiv
semnifca afectiuni de ordin vegetativ, adica probleme hemodinamice, de
respiratie, tulburari motorii etc. Un scor nidicat inseamna disconfort
psihosomatic, tulburari de somn, dureri, stare generala proasta, fatigabilitatc,
senzatie de epuizare, neliniste, meteoropatie. Afectelc sunt foarte puternic
somatizate, adica starile de iritare afectivă sunt insotite de tulburari
vegetative: roseata, tremur, transpiratii reci etc.
Valoarea mica, dimpotriva, arată că subiectul nu prezinta astfel de
simptome, el este echilibrat, sanatos.
Valoarea de testare mare coreleaza puternic cu FPI 3, FPI 8 si FPI 4.
Interpretarea acestei dimensiuni “nervozitate” trebuie sa accentueze
caracterul subiectiv al tulburarilor psihosomatice, adica caracterul de traire
penibila.
FPI 2 = agresivitate (imaturitate emotionala. agresivitate — neagresivitate,
matur)
Valoarea mare de testare: subiectul prezinta spontan acte de agresivitate
verbala, corporala sau doar imaginara, reactioneaza agresiv la obiecte si
animale. Subiectul poate fi impulsiv, face glume grosolane, se poate bucura de
răul altuia, se amuza de glumele penibile, este nestapinit, nelinistit, cu
pregnanta nevoie de schimbare, sete de aventura, are uneori tendinte spre
exaltare. Reprezinta tabloul clar al imaturitatii emotionale.
Vaboarea mica de testare, dimpotriva, semnifica stapânire de sine,
comportament stabil si constient.
FPI 2 este independent de gradul de cultura, de sex dar nu si de virsta, adica
daca la tinerete valorile sunt mai ridicate, o data cu virsta ele diminueaza.
Nu trebuie sa intelegem neaparat ca valorile mari conduc la note agresive ci
mai degraba la o disponibititate faţă de astfel de tendinţe.
FPI 3 = depresie (indispus. nesigur de sine — multumit. sigur de sine)
Valoarea mare de testare: subicctul are stari de indispozitie, fluctuanta
mare in dispozitii, cu predominarea notelor depresive. Subiectul se
caracterizeaza prin iritabilitate, proasta dispozitie, anxietate, cu sentimentul
unui pericol nedefinit, sentimente de singuratate gol launtric, apatie. Desi se
simte singur prefera totusi singuratatea, are o putere de concentrare redusă,

61
se lasa dus pe gânduri, viseaza cu ochii deschisi, nu sunt cxcluse complexele
de inferioritate.
Valoarea mica semnifica dispozitie echilibrata, subiectul este relaxat,
optimist fara griji, aflat in raportuni emotionale bune cu ceilalti, se simte in
stare sa isi croiasca drum in viata.
FPI 3 este in general independent de virsta, sex si gradul de cultura.
Valoarea mare la FPI 3 coreleaza cu valoarea mare la FPI I, FPI 2, FPI 4, FPI 8
si cu valorea mica la FPI 9.
FPI 4 = emotivitate (iritabilitate.,frustratie — calrn, apatic)
Valoarea mare de testare: subiectul prezinta stari de indispozitie, de
iritabilitate, este tensionat, excitabil si emotiv, cu redusa toleranta la frustratie,
adica se simte deranjat de situatiile banale, este nerabdator, nelinistit si devine
usor irascibil, furios, chiar agresiv, are putine inhibitii. Valoarea mica de testare
arata ca subiectul este in general calm, apatic, flegmatic, stapinit emotional,
rabdator, cu toleranta mare la frustrare. FPI 4 nu depinde de sex, virsta si
instructie. Valorea mare la FPI 4 coreleaza puternic cu vaioarea maxima Ia FPI
3, FPI 2, FPI 1, FP1 7, FPI 9.
FPI 5 = sociabilitate (sociabil. vioi — nesociabil. retras)
Valoarea mare de testarc arata ca subiectul prezinta dorinta si tendinta de a
stabili contacte, este sociabil, leaga repede prictenii, are un cerc mare de
cunostinte, manifesta vioiciune, este intreprinzator, activ, comunicativ,
vorbaret.
Valoarea mica de testare: subiectnl pnezinta o dorinta de contact social
rcdusa, să multumeste cu propria persoana, stabileste greu prietenii, este o fire
ciudata, retrasa, distanta rezervata, taciturna si putin intrepninzatoare.
FPI 5 nu depinde de sex, virsta si gradul de cultura.
Valorile maxime ale lui FPI 5 coreleaza cu valori minime la FPI 8.
Dimensiunea acestui factor este interpretata drept caracter sociabil. In acest
caz este evidenta dorinta subiectului de contact social, nevoia de a stabili
contacte spre deosebire de FPI 8 unde este testata capacitatea efectivă de a
stabili contacte.
FPI 6 = caracter calm (incredere in sine. buna dispozitie - iritabilitate,
ezitare)
Valoarea mica de testare: subiectul prezinta iritabilitate, este deceptionat
sau poate fi deceptionat usor, este susceptibil si descurajat pentru ca ia
lucrunile prea in serios, poate fi usor deanjat si pus intr-o situatie penibila, se
poate ingrijora usor, ezita, prefera sa astepte, nu-i plac situatiile si hotarârile
impulsive, in general este pesimist.
VaIoarea mare de testare arata ca subiectul are incredere in sine, nu se
abate de la drumul lui, greu poate fi enervat in general este rabdator, dârz si
neclintit, enengic, actionind repede si eficient.
FPI 6 nu depinde de virsta, instructie dar depinde de sex.
Valoarea mare de la FPI 6 coreleaza cu valorile negative ale lui FPI 8.
FPI 7 = tendinta de dominare (stie sa se impuna — fire care cedeaza)
Valoarea mare de testare semnifica sete de putere, acte de agresiune fizice,
verbale, imaginative, persoana are conceptie egocentnica, are tendinte de
suspiciune, de neincrederc fata de ceilalti, tinde catre o gindire autoritara,
caracteristicile sale sunt agresivitatea reactiva, vina si pedeapsa.
Valoarea mica de testare arata ca subiectii prezinta tact si atitudine
ponderata, este intelegator, maleabil, nu-i place agresivitatea, manifesta o
atitudine de toleranta si incredere in judecati morale, diferentiatoare.

62
FPI 7 nu depinde de virsta dar depinde de sex si de gradul de cultura.
Barbatii si subiectii cu un nivel mai scazut de instructie prezinta valori mai
ridicate.
Valorile mari de la FPI 7 coreleaza cu vabori mari la FPI 4.
FPI 8 = inhibitie (inhibat in tensiune — degajat. capabil de contacte)
Valoarea mare de testare arata ca subiectul este timid, stingher, inhibat
incapabil de contacte sociale, are trac, neplaceri fizice înaintea anumitor
evenimcnte:: tremuraturi, paloare, roseata, bâlbe, tulburari digestive.
Persoanele se caracterizeaza pnintr-o putere scazuta de actiune, prin
nesiguranta in luarea deciziilor, sunt persoane fricoase, speriate si foarte iritate
cind se stiu supravegheate.
Valoarea mica este caracteristica subiectilor cu dezinvoltura, siguri pe ei,
increzatori care prezinta putine fenomene fizice datorate tensiunii psihice, deci
o slaba participare fizica la actiunea afectogena, au disponibilitate pentru
actiuni sunt persoane eficiente.
Valoarea lui FPI 8 nu depinde de virsta, de cultură dar depinde de sex,
femeile au valori mai mari, sunt mai timide.
Valorile mari la FPI 8 sunt in legatură cu valorile mari la FPI 3, FPI 1 si
coreleaza cu valorile minime la FPI 5 si la FPI 6.

FPI 9 sinceritate (fire deschisa. autocritica — fire inchisa. fara simt


autocritic)
Valoarea mare de testare arata ca subiectul isi recunoaste micile defecte,
este autocritic si poate avea in anumite imprejurari o atitudine dezinvolta.
Valoarea mica de testare este specifica subiectilor care tind sa disimuleze
unele slabiciuni si defecte, ei vor sa produca o impresie buna, se caracterizeaza
pnin lipsa de sinceritate si de sirnt autocritic.
FPI 9 nu depinde de gradul de cultura, dar depinde de sex si de virsta, tinerii
prezinta valori mai scazute. Valorile mari la FPI 9 corelaza cu valorile mari la FPI
2, FPI 3, FPI 4.

ScaIele suplimentare
FPI - E = extroversiune — introversiune
Valoarea mare de testare inseamna extroversiune, adica sociabilitate,
nevoie de contact si capacitate de a stabili contacte, de a lega usor prietenii;
semnifica fire intreprinzatoare, capabila sa se impuna in anumite situatii si
uneori nestapânita.
Valoarea mica de testare inseamna introversiune, adica persoane
singuratice care se mulutmesc cu sine insasi, calme, rezervate; nu sunt
intreprinzatoare, sunt pasive, necomunicative, evita sa fie in centrul atentiei si
preferă mai degraba sa fie lasate in pace.
FPI-E nu depinde de sex si instructie dar depinde de virsta, tinerii au valori
mai ridicate, sunt mai exuberanti.
FPI-N = labilitate emotionala (labilitate — stabilitate)
Vaboarea mare de testare arata ca subiectul prezinta indispozitie sau in
orice caz o dispozitie labila, schimbatoare dar cu preponderenta depresiva,
lipsit de vlaga, iritabil, usor de lezat, cu proasta dispozitie, suparacioase si
mereu in tensiune, cu meditatii inutile. cu tendinta de a visa, cu sentimente
culpabile, se simte adesea gresit înteles si nedreptatit.
Vaioarea mica de testare arata ca subiectul este stabil emotinonal,
echilibrat, bine dispus, rabdator, calm, stapin pe sine.
Valoarea lui FPI-N nu depinde de virsta, sex, sau grad de cultura.
63
Valorile la FPI-N si FPI-M sunt independente din punct de vedere matematic,
dar din punct de vedere ecologic sunt legate pentru ca valorile mici la FPI-N
sunt concordante cu valorile mari la FFI-M.
FPI-M = masculinitate — feminitate
Valoarea mare de testare este proprie comportamentului masculin, adica
subiectul se impune activ in anumite situatii, este constient de sine,
intreprinzator, gata de a actiona, cu dispozitie echilibrata, cu putine tulburari
fizice sau trac si la fel cu putine tulburari somatice. Comportamentul feminin
este invers.
M.M.P.I si F.P.I. şI Psychorater sunt incadrate in categoria instrumentelor
elaborate din perspectiva clinica si opereaza cu conceptele personalitatii
morbide. Totuşi sunt utilizate si in domeniul personalitatii normale.

CHESTIONARUL BERNREUTER
A fost realizat de R. Bernreuter. De fapt primele 4 scari sunt scarile de tip B
(elaborate de Berreuter), ultimele 2 sunt F (elaborate de J. Flanagan).
Acest chestionar reprezinta o incercare de masurare ale unor aspecte ale
personalitatii dintr-o perspectiva clinica. Cele 6 scari sunt:
Scara B1 – N = scara tendintelor nevrotice. Persoana care obtine note mari
la aceasta scara are tendinta sa fie instabilă din punct de vedere emotional.
Daca scorul depaseste 98 perceptile atunci trebuie sa consulte un psihiatru.
Când cotele sunt reduse atunci este vorba de o persoana bine echilibrata
emotional.
Scara B2 – S = scara de autosuficienta. Persoana face fata singură
problemelor, isi este siesi suficienta, prefera sa fie singura, cauta rar simpatia
si incurajarea. O nota mica la aceasta scara arata ca persoanei nu ii place
singuratatea si cauta suportul celorlalti.
Scara B3 – I = scara introversiune – extroversiune. Nota mare arata ca
persoanele au predispozitii catre introversiune, imaginative, retrase in ele
insele. Persoanele care depasesc nota de 98 in percentile (2 dintr-o suta le sunt
superioare) trebuie sa consulte un psihiatru. Nota mica arata extroversiune;
aceste persoane isi fac putine griji, sufera in mod exceptional tulburari, firi
practice. Rareori inlocuiesc actiunea cu visarea.
Scara B4 – D = factorul dominanta – submisivitate. Nota mare la aceasta
scara arata tendinta de a-i domina pe altii; nota mica arata tendinta de a se
supune, de a se lasa dominat.
Scara F1 – C = scara incredere in sine. Nota mare este proprie persoanelor
timide, stangace, neajutorate, “handicapate”, care sufera sentimente de
inferioritate. Daca persoana depaseste nota 98 percentile trebuie sa consulte
un psihiatru. Nota mica denota o persoana increzatoare, bine adaptata, cu
putine probleme.
Scara F2 – S = scara sociabilitate. Nota mare la aceasta scara este proprie
firilor nesociabile, solitare sau in orice caz independente. Notele mici arata
sociabilitate.
Acest chestionar poate fi aplicat cu succes elevilor, studentilor, adultilor si
ambelor sexe.

Instructiuni de aplicare.
Acestea se afla pe prima pagina si odata citite cu glas tare de către
examinator se realizeaza aceasta etapa preliminara de pregatire a subiectilor.
Nu exista limita de timp in administrare si este important sa se obtina

64
cooperarea cu subiectul. Examinatorul trebuie sa insiste asupra faptului ca
valoarea rezultatului depinde de sinceritate. Trebuie de asemenea insistat si
asupra faptului ca rezultatele sunt strict confidentiale.

Corectarea si notarea testului


Fiecare raspuns este datator de seama pentru toate cele 6 scale. Fiecare
raspuns se evalueaza de 6 ori pentru a se obtine 6 estimari diferite. Se
lucreaza cu grile potrivite care pentru fiecare scara in parte au notat pe ele
punctajul care se acorda in contul fiecarei intrebari. Fiecare intrebare primeste
3 raspunsuri: Da, Nu, Nu stiu. Scarile B primesc un punctaj diferential de la +7
la –7, in functie de raspuns. Scarile de tip F primesc un punctaj de la +8 la –8.
Nota totala pentru o trasatura este suma algebrica a coeficientilor care
corespund raspunsurilor date de subiect asa cum sunt ele inscrise pe grila,
pentru o trasatura sau alta. S-a convenit ca daca subiectul nu a raspuns la o
intrebare se considera “Nu stiu”. Punctajele brute sunt cele raportate la
tabelele de norme, care permit efectuarea interpretarii.

CHESTIONARUL SMIESCHEK
Smieschek - medic psihiatru in clinica Humbold – Berlin (unde a functionat
ca director K. Leonhard). În cartea sa ''Personalităţi accentuate...'' Leonhard isi
exprima conceptia sa despre personalitatea normala si accentuata dar şi unele
rezerve privind psihdiagnosticul prin chestionarul discutat acum.
Prin trasatura accentuata se intelege aceea caracteristica a carei dezvoltare
depaseste pragul normalitatii, fie in sens pozitiv, fie in sens negativ,
determinind fie rezultate deosebite, creative, fie comportamente
dezadaptative. Personalitatea accentuata este aceea structura de personalitate
in care una dintre cele 10 trasaturi ale firii, pe care K. Leonhard le considera
fundamentale, capata o dezvoltare care o indeparteaza de la comportamentul
normal.
Chestionarul Smieschek este operational printr-un set de 88 itemi,
repartizati intr-un numar inegal unor 10 grupe, care corespund celor 10
trasaturi ale firii.
I. Demonstrativitate, contine 12 intrebari
II. Hiperexactitate, contine 12 intrebari
III. Hiperperseverenta, contine 12 intrebari
IV. Nestapinire – neinfrinare, contine 8 intrebari
V. Hipertimie, contine 8 intrebari
VI. Distimie, contine 8 intrebari
VII. Ciclotimie, contine 8 intrebari
VIII. Exaltarea, contine 4 intrebari
IX. Anxietatea, contine 8 intrebari
X. Emotivitatea, contine 8 intrebari
Pe populatia romaneasca, acest chestionar a fost adaptat de catre I.M.
Nestor in 1975. In versiunea romaneasca chestionarul are 4 pagini. In prima
pagina sunt mentionate indicatiile care stau la baza administrarii testului,
datele personale ale subiectului si o sinteza pentru a usura efortul psihologului
in interpretarea testului.
Cei 88 de itemi, in afara de numerotarea obisnuita, au fiecare, lângă
numărul de ordine o cifra romana de la I – X, corespunzatoare acelui tip de
personalitate caruia ii apartine.

65
Tehnica de administrare a chestionarului implica mai multe variante. Intr-
una dintre ele, fiecare subiect isi primeste exemplarul sau 4 pagini si lucreaza
chiar pe el. In a doua varianta se utilizeaza foaia de raspuns dupa tehnica
obisnuita. A treia varianta prevede ca examinatorul sa citeasca fiecare
intrebare iar subiectul urmareste pe caiet continutul lui. Se faciliteaza astfel
intelegerea mai exacta a sensului intrebarilor. Exista si posibilitatea ca
subiectul sa redea verbal raspunsul iar examinatorul îl consemneaza intr-o
foaie de raspuns.
Chestionarul se aplica individual,prilej cu care se pot face observatii
suplimentare, (ezitari, tensiuni, miscari, gesturi semnificative) privind
atitudinea subiectului fata de situatia pe care o invoca itemul respectiv. In
instructajul iniţial trebuie sa precizam ca nu trebuie lasate intrebari fara
raspuns si asteptam cooperarea sincera a subiectului.
Timpul de administrare , liber se incadreaza de obicei intre 30 – 60 minute.
Corectarea este simpla, nu avem nevoie de o grila. La fel ca in tabelul de
frecventa (sau la fel ca la Woodworth), pe o foaie de protocol, pe verticala, I –
X, se trage o liniuta pentru fiecare item la care subiectul a raspuns conform
asteptarilor. Mai întâi se iau in consideratie intrebarile polarizate negative
(nesemnificative) dupa care se parcurge de la itemul unu la 88 acolo unde
raspunsurile sunt semnificative. Se tabeleaza dupa metoda precizata. Va
rezulta o cota bruta pentru fiecare tip de personalitate in parte. Cum insa
fiecare categorie are un numar variabil de intrebari pentru a face rezultatele
comparabile se inmulteste fiecare notă brută maxim posibilă cu o constanta,
astfel incit sa dea 24 (de exemplu 12x2 = 24 sau 8x3 = 24). Daca apoi 24
reprezinta procentajul de 100%,, este simplu de calculat prin regula de trei
simplă, cât la sută reprezintă fiecare scor brut din scorul maxim posibil..
Procentul arata cit de semnificativ de indepartata de medie, este trasatura
respectiva. Acolo unde cota trece de 50% sau mai mult, caracteristica
respectiva de personalitate se accentueaza (aceasta doar in cazul
procentajelor foarte mari).
Este posibil sa se calculeze numarul total de raspunsuri semnificative si sa
se determine un coeficient de dezechilibru emotional global.
Cercetarile in legatura cu chestionarul Smieschek au aratat ca acesta are
capacitatea de a depista anumite tipuri umane si ca, prin urmare, indica mai
mult decât o tipologie de tip clinic. În anexă este prezentată o sinteză a celeor
zece tipuri de personalitate descrise de K. Leonhard în cartea Personalităţi
accentuate în artă şi literatură, Ed.Şt şi Encl. Bucureşti, 1979.

TEHNICA PSYHORATER -ului


Intra in aceeasi categorie ca si M.M.P.I.-uI si F.P.I.-ul. A fost elaborat de F.
Laurent, specialist in medicina muncii, in colaborare cu alti specialişti
neuropsihiatri, manageri s.a.
Chestionarul provine dinspre o directie clinica si are ca menire depistarea
anurnitor tulburări de personalitate sau a unor stari marginale.
Psyhorater-ul se vrea o tehnica de sprijin a diagnozei psihologice si
medicale. În nici un caz nu este un inventar de personalitate pentru ca nivelul
sau de elaborare este mai redus şI pentru că nu are scari bazate pe analiza
factoriala ci mai degraba pe grupari de intrebari care tintesc anurnite interese.
Chestionarul poate clasifica subiectii in
1. subiecti normali
2. sutbiecti fragili

66
3. subiecti cu tulburari de personalitate (persoane care necesita un examen
psihiatric)

Normalul (N)
In aceasta categorie intra subiectii cu constitutii psihologice stabile,
armonioase, al caror echilibru explica rezistenta lor pina acum la situatii
neprevazute, la situatiile de nesinguranta. Daca persoanele, in urma examinarii
cu psihorater-ul, se incadreaza in aceasta categorie este justificata predictia
unui comportament adaptativ la exigentele vietii. Aceasta predictie creste o
data cu virsta. Cu alte cuvinte, daca persoana se incadreaza in aceasta
situatie, inseamna ca toate achizitiile pe care ea le-a dobindit pina la virsta
respectiva îi vor servi in continure la adaptare si cu atit mai mult daca este in
virsta. Aceste achiziţii adaptative s-au stabilizat atit de mult incit persoana
poate fi prognosticata pentru viitor ca se va incadra in zona normalitatii.

Fragilul (F)
Persoanele din aceasta categorie, sunt persoane care au avut cel mai
adesea, un traumatism psihologic, care s-a petrecut in trecut. O astfel de
persoana este echilibrată dar mai instabilă. Este vorba de o usoara dizarmonie
care în prezent pare compensata, dar poate sa existe suspiciuni in vederea
unei modificari nefavorabile in viitor, datorita unor modificari de structura a
mediului. Deci daca se inrautateste mediul, cu siguranta aceasta persona din
zona F sa va misca in zona patologicului.

Patologicul (P)
Aceasta persoana manifesta simptome de dezadaptare fie din cauza unei
afectiuni psihosomatice, a unei nevrozc sau chiar a unei psihoze.

DESCRIEREA TESTULUI
Psyhorater-ul cuprinde 236 de întrebări care explorează 3 mari domenii:
a) mediul familial şi adaptarea la acest mediu.Este vorba de mediul familial
din copilarie si de adaptarea la acest mediu. Apoi este vorba de adaptarea
matrimoniala si de adaptarea profesionala
b) integrarea socială la virsta adulta. Adaptarea sociala constituie cel mai
bun criteriu de normalitate al unei persoane.Contextele sociale au o foarte
mare importanta pentru ca ele invoca puterea de insertie a subiectului. In
acest context pot fi depistate sentimentele
de inferioritate care ii diminueaza capacitatea de adaptare la mediul social.
c) structura psihologică sau psihopatologică
Partea cea mai importanta a chestionarului (numarul cel mai mare de
întrebări ) este acordata decelării structurii psihologice şi psihopatologice. Aici
sunt incluse 169 intrebari şi sunt avute in vedere urmatoarele aspecte ale
structurii personalitatii:
1. hiperemotivitatea
2. anxietatea
3. astenia sau ipohondria
4. tendintele schizotimice
5. tendintele paranoice
6. instabilitatea psihica
7. hipomania
S. simptomele psihiatrice, sunt investigate de 18 intrebari
9. antecedentele neurologice si psihiatrice
67
10. tendintele histrionice (histeroidia)

La baza elaborarii chestionarului au stat 600 de subiecti care au permis


evidentierea caracteristicilor personalitatii normale si morbide enuntate
precum: astenia, tendintele paranoide, schizotimice, anxietatea etc.
Întrebarile ca şi raspunsurile sunt catalogate in 5 categonii dupa cum
urmeaza:
I. întrebari si raspunsuri necotabile, numite banale (B). Ele nu se coteaza dar
au importanta pentru ca ne lamuresc din punct de vederc clinic asupra unor
aspecte pe care nu le-am putut lamuri pe deplin prin intrebarile cotabile. Ele
figureaza pe grila de corecţie in culoarc alba.
II. întrebarile şi raspunsurile caracteriale slabe (K) cotate cu 1 punct. Vizeaza
circumstantele care au putut influenta personalitatea sau care au determinat
dezvoltarea anumitor atitudini caracteriale sau chiar constitutia psihologica. Ele
sunt colorate pe grila in culoarea verde.
III. Intrebarile şi raspunsurile caracteriale puternice (K) sunt cotate cu 2
puncte si sunt semnificative la pragul de semnificatie de 0 la 10%, adică din
100 de cazuri luate la întâmplare vom găsi doar 10. Ele sunt colorate in
culoarea portocaliu.
IV şi V. Sunt intrebarile si raspunsurile care după gradul lor patologic sunt
clasificate fie P1 fie P2. P1 sunt cotate 4 puncte, sunt semnificative la pragul de
semnificitate 0,05 şi sunt colorate în albastru pe grilă iar P2 sunt cotate cu 6
puncte şi sunt semnificative la pragul P =0,01; sunt colorate pe grila de
corecţie în roşu.
Psychorater-ul este format dintr-un caiet format din 25 de pagini. Pe fiecare
pagină sunt tipărite în jur de 10 itemi.

Tehnica de aplicare
Trebuie sa insistam pe caracterul confidential al raspunsurilor. Exista 4
posibilitati de raspuns:
- afirmativ. Subiectul colorează în negru căsuţa corespunzătoare pe foaia de
răspuns.
- negativ. Idem.
- refuzul sau nerezolvarea. Subiectul taie cu o linie orizontala fiecare din
cele 2
raspunsuri,
- retinerea totala, atunci când întrebarea nu îl vizeaza pe subiect de
exemplu cind exista întrebarea “Cind ai ramas vaduv?” pentru un tânăr
adolescent. Căsuţa rămâne albă.
Trebuie sa ne asiguram ca subiecţii au inteles clar modalitatea de raspuns si
in general modalitatea de lucru cu chestionarul.

Interpretare
Testul se valorifica in doua moduri:
A. Prin nota globala, care claseaza subiectii intr-una din cele 3 categorii
(normal, fragil, patologic). Deci nota globala ne spune in care dintre aceste 3
categorii se incadreaza subiectul si anume:
- daca nota globala este infenioara lui 63 rezulta ca subiectul se afla in zona
“Normal”
- daca nota este intre 63 si 130 atunci subiectul se afla in zona “Fragil”
- daca el obtine o nota mai mare de 130, este vorba de necesitatea ca
persoana respectiva sa fie indrumata la un examen psihiatric complet. In acest
68
caz este necesar sa luam in consideratie baremurile individuale la fiecare din
caracteristicile psihopatologice. Daca una sau mai multe dintre astfel de
caracteristici au depasit pragul F (patologic) atunci subiectul prezinta o
tulburare a personalitatii si este justificat un examen complex.
B. Prin explorarea analitica a persoanei investigate, tinind cont de notele
obtinute la fiecare dintre caracteristicile enuntate. De asemenea este
important să numaram si refuzurile. La subiectii normali, refuzurile la clasele 6
— 9 (instabilitate psihica — antecedente neurologice si psihiatrice) nu trec
peste 10. Daca trec de 10 atunci este clar ca acolo este o problerna. De
asemenea daca la rubrica 9 (antecedente neurologice şi psihiatrice) apar
casute innegrite, deci raspunsuri “Da / Nu” (căci unele raspunsuri semnificative
sunt “Nu”), atunci si acolo este clar ca identificam diverse probleme pe care
prin dialog, interviu pot fi clarificate.
Pe grila, autorii dau pentru populatia franceza, orientativ, unele baremuri,
dincolo de care incepe zona semnificativa. Daca subiectii la scara “Tendinte
paranoice” (5) obtin un prag anume, atunci inseamna ca acolo este vorba de
anumite tendinte caracterizate prin: nesiguranta sociala, invidie, sentiment de
prejudiciu etc.
Ceea ce trebuie menţionat in legatura cu acest chestionar este faptul ca el
se constituie de abia intr-o premisa pentru un adevarat examen psihiatric. Mai
trebuie spus sa nu ne asteptam ca dupa aplicarea unui astfel de instrument să
elucidăm cazurile clinice. Astfel, o persoana care contine o cota de peste 230
nu inseamna ca este o personalitate bolnava ci doar ca este necesar un
examen mai aprofundat pentru a vedea care circumstante au determinat
respcctivele raspunsuri.

69
Anexa 2.

FIREA DEMONSTRATIVĂ
Persoana se caracterizează printr-o mare capacitate de refulare. Aceasta o
ajută să trăiască rolurile atât de intens încât, în cazurile de accentuare a
acestei trăsături, falsifiică realitatea fără să-şi dea seama. Dacă în limitele
normalităţii demonstrativitatea se manifestă printr-o mare capacitate
emapatică, prin imaginaţie, adaptabilitate, mobilitate a expresiei, în cazurile
morbide se manifestă ca personalitate isterică cu însuşirile: minciună,
inconsecvenţă, delicvenţă, etc.
Accentuarea acestei caracteristici poate să se exprime în comportamanete
creative, cum este cazul actorilor talentaţi, dar la alte persoane poate să
conducă la comportamente dezadaptative.

FIREA HIPEREXACTA
Se manifesta gradual, de la tendinţe de hiperexactitate la psihopatia
anancastă, nevroza anancastă (nevroza obsesivă). Esenţa – lipsa capacităţii de
refulare (contrariul firii demonstrative).
Apare tendinţa de a chibzui totul pentru a înlătura orice posibilitate de
greşeală, sau pentru că nu pot înlătura din conduită ideea că poate există o
soluţie mai bună. Nu sunt în stare să refuleze teama, se inhibă şi au greutăţi în
activitate. Chestiunile de mica importanta nu îl determină însă să ia hotărâri.
La anancaşti nu se pot lua hotărâri nici când există toate premisele de a le lua
(contrar firii isterice).

Mod de manifestare
a) Hiperexactitatea (când doar este accentuată) prezintă avantaje:
hiperconştiinciozitate, meticulozitate, exactitate, spirit de ordine, trăsături ale
persoanei valoroase, poate ajunge la unele exagerări care îi complică viaţa; are
– sens altruist, sens egoist (grija exagerată pentru propria-i bunăstare), care în
limite moderate este pozitiv, manifestându-se prin: evitarea primejdiilor inutile,
evitarea exceselor la băutură şi fumat
b) Psihopatia anancastă (hiperexactitatea are o intensitate mare,
psihopatică) prezintă dezavantaje:
-capacitatea de decizie este prejudiciată
-munca nu se mai desfăşoară fluent (îndoieli continue, verificări
permanente, rămâneri în urmă)
-îi vine greu să plece de la lucru
-întoarce pentru verificări
-neliniştea persistă şi în timpul liber, al odihnei (nu se odihneşte)
-minuţiozitate exagerată
-grija excesivă de a evita accidente
-pierde mult timp
-o muncă de răspundere îi creează multe motive de teamă
Pe fondul psihopatiei anancaste se poate dezvolta nevroza obsesivă.
c)Nevroza anancastă (nevroza obsesivă) se caracterizează prin:
luarea hotărârilor este o problemă chiar în lipsa pericolului
primejdie minimă pare ameninţătoare datorită nehotărârii permanente
asupra existenţei sau nu a motivului de teamă. Oscilarea între cei doi poli ai
frământării dă naştere fricii patologice a nevroticilor obsesivi, fricii pe care ei o
consideră neîntemeiată fără a o putea învinge. Încearcă să lupte împotriva
70
obsesiei încă din perioada dezvoltării afectului, dar deoarece capacitatea de
refulare este insuficientă chiar lupta împotriva obsesiei creează obsesia, căci
alternanţa sporeşte frica. Dezvoltarea obsesivă porneşte de la prima ezitare
atunci când ar fi necesară o hotărâre. Următoarele ezitări în împrejurări
similare fac să crească inhibiţia mult peste punctul de plecare. Se produc
fixaţii, în unele domenii subiectul nu se mai comportă normal(nu face ce ar
trebui,sau are o activitate pe care nu ar trebui să o aibă). Prin dezvoltări,
obsesia se fixează unilateral. Cu cât nevroza obsesivă este mai înaintată cu
atât e mai clară limitarea la un domeniu(individul nu mai are timp să stea în
cumpănă lacelelalte domenii).

Exemple de nevroze anancaste (obsesivă).


Nevroza hipocondrică(teama patologică de a avea o boală serioasă). E
determinată de împrejurări ca examenele medicale care ţin omul în indecizie.
Nevrozele hipocondrice nu se pot delimita precis de nevrozele obsesive şi se
pot însoţi una pe cealaltă. Exemple de nevroze hipocondrice :
cardiofobia(teama obsesivă de a avea o boală de inimă)
nosofobia(teama de a fi bolnav)
Ablutomania(tendinţa obsesivă de a se spăla pe mâini pentru a înlătura
urmele infime de murdărie, microbi).
La copii dezvoltarea anancastă presupune persistenţa afectului(ori copiii nu
prea au afecte prea persistente) şi ca urmare ea nu are loc în copilărie. Doar în
împrejurări prea persistente, ca nevroza obsesivă a părinţilor, are loc şi la copii.

TERAPIE. Prin terapie se înlătură nevroza obsesivă, nu şi hiperexactitatea.


Terapia constă în sfătuirea persoanei de a lua măsurile cerute de impuls şi să
nu mai lupte împotriva impulsului. Să nu mai mediteze prea mult când are
îndoieli, ci să treacă la acţiune sau la alt gând. Cu timpul persoana anancastă
renunţă singură la măsurile exagerate.

FIREA HIPERPERSEVERENTĂ
Se manifestă gradual de la hiperperseverenţă la firea paranoidă.
Esenţa—perseverenţa anormală a afectului. În general după ce a provocat
reacţii (actul comportamental), sau când gândul se îndreaptă în alte direcţii,
dacă actul nu este posibil, afectul descreşte lent, dispărând după un timp. La
hiperperseverent estomparea are loc mai lent. Când se gândeşte la cele
întâmplate afectele reapar, putând să să nu dispară săptămâni, luni în şir, deşi
a fost alimentat de noi evenimente. Se manifestă în mod anormal în special
afectele egoiste, datorită intensităţii proprii. Firea hiperperseverentă se
manifestă întotdeauna când sunt atinse interesele personale. Se formează
afecte contra unor prejudicii sau acte de opresiune, chiar dacă obiectiv sunt
neînsemnate. La prejudicii însemnate nu iartă poate niciodată, sunt
ranchiunoşi.

MOD DE MANIFESTARE
Firea hiperperseverentă:
susceptibili, tendinţa de a se simţi jigniţi uşor
setoşi de prestigiu, resimt acut sentimentul onoarei( de aceea se simt uşor
jigniţi)
suportă greu şi prejudiciul adus intereselor materiale
sentimente egoiste mai intense

71
au sentiment mai pronunţat al propriei valori
ranchiunoşi, nu iartă, nu uită jignirile
sensibilitatea mai puţin lezată în cazul sentimentului de dreptate(acest
sentiment fiind mai puţin profund decât sentimentele egoiste).
Sub masca luptei pentru dreptate ei revendică de fapt un drept al lor, pe
care îl generalizează pentru a-i da mai multă forţă evoluează în sens pozitiv
sau negativ în general nu ajung să se bucure de stimă, ambiţioşi, ambiţia îi
îndeamnă la realizări pozitive, dar şi pentru realizări prin discreditarea altora, a
eventualilor concurenţi, pentru combaterea a tot ce i se împotriveşte.

Firea paranoidă
Perseverent, bănuitor, neîncrezător, neîncredere generalizată, fără motiv
exterior, izvorâtă din psihicul lor se simte mereu nedreptăţit îşi pierde
încrederea în oameniidei fixe obsesive, vrea să aibă totdeauna dreptate,
încăpăţânare, teama este prezentă ca şi la anancaşti (nu atât de frecvent
apare şi dezvoltarea hipocondrică), afectul stă pe primul plan. Aruncat din
succese în insuccese, ţelul devine izvor de desfătare, încât raţiunea critică nu
mai ţine piept afectelor. Dorinţele sunt luate drept realităţi(ex.: se crede mare
inventator), pierde din vedere alte ţeluri şi se formează ideile prevalente, cu
influenţă dominantă se explică nu prin repetarea şi însumarea experienţelor de
viaţă neplăcute, ci prin alternanţa dintre succes şi insucces.În aceste condiţii
poate apare şi la cel care nu este hiperperseverent. Afectele care ating o
intensitate mare persistă timp îndelungat, subjugă gândirea, ducând la idei
prevalente, chiar idei fixe, obsesive (paranoid înseamnă tendinţa spre idei
fixe).
Pot apărea dezvoltări paranoice cu caracter delirant(ca gelozia care derivă
din oscilaţia dintre speranţaă şi teamă, ce conduce la intensitatea afectului)

FIREA NESTĂPÂNITĂ
Se manifestă gradual de la firea nestăpânită la psihopatia epileptoidă(fără o
adevărată legătură cu epilepsia).
ESENŢA: Pentru comportament sunt hotărâtoare impulsurile, instinctele,
sentimentele şi nu considerentele raţionale. Raţiunea e mai puţin luată în
seamă. Se manifestă dorinţie de descărcare nervoasă, resimţită mai mult fizic
decât psihic.

Manifestare:
Reacţionează impulsiv. Când nu le convine ceva, îşi arată nemulţumirea prin
mimică , cuvinte, formulează pretenţii sau se retrag supăraţi. Se ceartă pentru
nimicuri cu şefii şi colaboratorii, devin agresivi, trântesc lucrarea pe birou, îşi
dau demisia, nu se gândesc la urmări. Au încăierări cu oamenii pentru că dacă
mânia lor creşte, cuvintele sunt urmate de fapte. Sunt mai iuţi la fapte decât la
vorbe.
Nu se poate spune că acţiunile lor sunt pripite, ci mai degrabă că iritaţia lor
creşte aşa de mult în intensitate, încât presupune o descărcare.
Dominarea de către impulsuri se manifestă în faptul că :
mănâncă şi beau ce le place. Devin alcoolic nestăpâniţi în domeniul
sexual(au raporturi sexuale foarte frecvente. Psihopatele epileptoide în tinereţe
cedează foarte uşor, unele devenind prostituate).
Înclinaţie deosebită pentru munca fizică, care nu li se pare grea şi în acest
domeniu obţin rezultate mult mai bune ca alţii. Îi supără mai degrabă

72
perturbările din activitatea lor Nestatornicia în viaţa profesională se datorează
stării de proastă dispoziţie şi iritabilitate. Îşi schimbă des serviciul.
Nu prea au tendinţa de a vorbi, căci a vorbi înseamnă a gândi, ceea ce nu le
e caracteristic
Fire greoaie, care nu permite o dezvoltare în ritm rapid a reacţiilor afective.
Afectele se umflă excesiv, în loc de a se intensifica exploziv. Au o predispoziţie
spre ample manifestări de mânie şi mai puţin pentru explozii bruşte cum au
colericii.
În timpul examenelor medicale sunt tăcuţi, morocănoşi şi nu răspund decât
la strictul necesar. Examenele medicale sunt dezagreabile.
Nu prea au scrupul moral. Comit în împrejurări favorabile, cu uşurinţă, acte
necinstite, furturi.Crima premeditată nu le e caracteristică, ci numai cea sub
forma violenţei fizice. Adolescenţii atacă fetele. Nu au înţelegere pentru
cerinţele sociale pentru că acestea reclamă o judecată mai profundă. Ei nu se
gândesc decât prea puţin la ceea ce depăşeşte prezentul.
Manifestă fuga impulsivă, din dorinţa de a se depărta de locul supărării.
Manifestă fuga nemotivată (la adolescenţi), fără un motiv de moment.
Au efecte. Când sunt liniştiţi sunt grijulii cu copiii lor,I ubitori de animale,
gata să ajute. Violenţa lor se datorează marii tensiunimafective şi nu lipsei de
afecte .
Conformaţie atletică a corpului. Sunt foarte puternici(element de înrudire cu
psihopatia epileptoidă şi epilepsia).
Nu totdeauna există o astfel de conformaţie a corpului.
Gândire greoaie şi lentă. În unele cazuri capacitatae de înţelegere este mai
scăzută(în special la psihopaţii epileptoizi).
Nu reuşesc la testul de productivitate
Mobilitate lăuntrică mică dovedită de gândirea lentă şi greoaie şi
dezvoltarea în ritm lent a afectelor.
Pedanterie(ordonaţi, conştiincioşi, meticuloşi, exacţi) La epileptici este mai
pronunţată.
Amănunţire exagerată a naraţiei, dau detalii multe şi nu reuşesc decât cu
greu să spună esenţialul.
Stările depresive apar la unele personalităţi nestăpânite şi pot duce la
sinucideri
Epileptoizii faţă de actele săvârşite de ei manifestă insensibilitate pentru că
nu le e specifică reflecţia.
O bună inteligenţă mai poate să mai atenueze câte ceva, dar nu mult atunci
când vine în contact cu pornirile impulsive.
Ceea ce isi propun in clipa de ratiune este răsturnat prin exploziile afective.
Influentarea prin educaţie este dificilă pentru că educaţia se adresează
personalitaţii conştiente ,nu şi sferei impulsurilor. Cu maturizarea personalitaţii
apare o ameliorare in autocontrolul impulsurilor si tentaţiilor.
Cele trei trăsături: comportamentul greoi, insuficienţa stăpînire de sine şi
exagerata detaliere a gîndirii pot să nu fie prezente concomitent.
La nestăpâpîniţi şi epileptoizi trăsăturile caracteristice se reliefează deosebit
de puternic din copilărie

FIREA HIPERTIMICĂ
Se manifestă gradual de la hipertimie la hipomanie
Manifestare:
HIPERTIMICI

73
-Combinaţie între veselie (viaţa privită sub latura plăută, ca fiind plăcută,
trecându-se uşor peste necazuri); dorinţa de acţiune(care poate duce la
realizări de valoare, invenţii, inovaţii); nevoia de a vorbi(sociabili, de aceea
apare înclinaţia de a bea ca urmare a numărului mare de prieteni. În reuniuni
sunt antenanţi, cu umor, nu plictisesc,au teme noi de discuţie); digresiuni în
gândire(însoţite de bogăţia de idei, stimulatoare pentru munca productivă,dar
care pot duce şi la fuga de idei)
Componentele comportamentului hipertimic care se referă la afectivitate,
gândire şi voinţă nu coexistă întitdeauna în acelaşi grad. În general trăsăturile
sunt legate ca şi în cazul hipomaniei.
HIPOMANIACI: combinaţie între veselie (care constituie în acest caz o
primejdie, căci lucrurile sunt tratate cu uşurinţă,superficialitate. Lipseşte simţul
datoriei, lipsesc remuşcările, apar uşor abaterile de la estică). Îşi periclitează
reputaţia şi situaţia materială.Veselia se transformă frecvent în iritabilitate,
nevoia de acţiune(în măsură excesivă duce la activitate febrilă dar
sterilă.Indivizii sunt împrăştiaţi).
Digresiuni în gândire(care conduc la fanteziecu idei nerealiste).

FIREA DISTIMICĂ
Se manifestă în grad înalt ca temperament subdepresiv. Gravitatea
depresiunii psihice nu merge în paralel cu gravitatea evenimentului, fiind
accentuată de firea distimică.

Manifestare:
Afectaţi în mai mare măsură de evenimentele triste de viaţă decât de cele
vesele. Evenimentele zguduitoare pot duce la depresiune reactive(când starea
de depresiune este accentuată de lunga durată). Serioşi din fire, ţinută etică
serioasă; imboldul spre acţiune este diminuat; gândirea este lentă; în reuniuni
participă puţin la conversaţie. În prim plan apar sentimente contrare
tendinţelor egoiste. Firea distimică este mai accentuată la adulţi.

FIREA LABILĂ
Se manifestă gradual de la firea labilă la cea ciclotimică,iar în gradul cel mai
înalt sub forma bolii maniaco-depresive.

ESENŢA: alternanţa stării hipertimice cu starea distimică.


Gravitatea depresiunii nu merge paralel cu gravitatea evenimentului, fiind
accentuată de fire.
Atmosfera graduală a mediului poate duce la efecte oscilante. La ciclotimici,
fărăa motive exterioare se trece de la un pol la altul, dar se trece alte ori şi
datorită evenimentelor exterioare.
Manifestare:
evenimentele fericite conduc la hipertimie cu întregul său tablou (veselie,
dorinţa de a acţiona, de a vorbi, digresiuni în gândire).
evenimentele triste conduc la depresiune cu încetineală în gândire şi
acţiune.

FIREA EXALTATĂ
Se manifestă gradual de la firea exaltată la temperamentul anxios-
fericit(psihopatie).
ESENŢA: exaltaţii reacţionează intens la evenimente.

74
Evenimentele îmbucurătoare provoacă repede extazul, cele triste conduc la
disperare.

Manifestare:
Firea lor se asociază mai puţin cu egoismul şi mai mult cu altruismul;
manifestă dragoste faţă de oameni, bucurie pentru prosperitatea lor, care pot
atinge o intensitate mare. Au sentimente nobile.
Sunt mai puternice impulsurile din sfera aspiraţii-inclinaţii(dragostea pentru
muzică, artă, natură, sport,f ilozofie, religie). Se emoţionează pentru ele până
la extaz. Din rândul lor fac parte in mai mare măsură artiştii, poeţii, căci
raportul afectiv dintre indivizi şi artă e mai puternic, fiind prezentă
sensibilitatea afectivă. Firile artistice se descurcă greu în viaţă pentru că nu
sunt înarmate pentru a face faţă cerinţelor brutale ale vieţi.
Reacţia la celălalt pol e provocată de cauze baale. Pot fi profund nefericiţi
din cauza unor banalităţi. Frica şi frica pentru propria lor persoană pot deveni
excesive. Teama este deosebit de susceptibilă de accentuare devenind
copleşitoare:pentru sentimente egoiste acest lucru nu este valabil. Disperarea
profundă poate ajunge la sinucidere.

FIREA ANXIOASĂ
Manifestare:
La copii frica se manifestă atât de intens încât domină întreaga
personalitate. Copiilor anxioşi :
-le e frică seara singuri în pat
-le e frică de de întuneric
-le e frică de câini
-le e frică de furtună
-le e frică de alţi copii şi de aceea sunt persecutaţi de aceştia
-le e frică de profesori.
La adulţi frica e mai puţin vizibilă sînt incapabili de a se afirma in cazul
divergenţei de opinii cu alte persoane cînd întîmpină atitudini mai energice dau
înapoi, devin timizi
manifestă docilitate şi timiditate, determinate de observarea anxioasă a
mediului(teama), manifestă timiditate anancastă, derivată din nesiguranţă
lăuntrică ,provenită din faptul că propriul lor comportament şi-l ştiu sub
observaţie (jenă), manifestă supracompensaţie prin atitudine sigură de sine
sau aroganţă, dar acestea sunt voite,artificiale. Din timiditatea anxioasă poate
să apară atitudinea de încredere in ceilalţi,prin care se încrarcă obţinerea
comportamentului lor favorabil.
La femei timiditaţii ise adaugă tendinţa spre spaima, ori ca reflex a ceva ori
ca frică resimţită subit.
Tendinţa spre spaimă, pe masură ce e mai clară, conduce la certitudinea
unei hiperiritabilităţi a sistemului nervos vegetativ, şi care prin intermediul
sistemului nervos al inimii poate să intensifice şi frica.

FIREA EMOTIVĂ

ESENŢA – reacţii de mare sensibilitate (cu prag scăzut de declanşare) şi


profunzime în sfera sentimentelor subtile.

75
Numai evenimentul ca atare exercită influenţă asupra sentimentelor.
Intensitatea sentimentelor merge mână în mână cu gravitatea evenimrntelor
exterioare.

Manifestări:
Sunt impresionaţi de sentimentele din domeniul spiritual, nu şi de cele
grosolane
Reacţiile afective nu sunt exagerate şi nu progresează atât de rapid ca la
exaltaţi. Reacţionează mai puţin vehement,mai sentimental. Cauze minore duc
la sentimente profunde. Sentimente altruiste mai puternice decât cele egoiste.
Simt mila mai repede,se înduioşează mai repede, sunt mai accesibile bucuriile
produse de artă şi natură Mimica lor trădează firea afectivă
Le dau uşor lacrimile la filme, la povestiri triste. Le dau uşor lacrimile de
bucurie sau înduioşare
O traumă psihică poate produce depresiune reactivă(ca urmare a
sensibilităţii afective) şi care poate duce la tentativă de sinucidere. Gravitatea
depresiunii merge paralel cu gravitatea evenimentelor exterioare.
Nu are predispoziţie deosebită pentru depresiune. Se bucură mai repede şi
mai intens decât alţii.
COPIII sunt anxioşi

TESTELE PROIECTIVE
Elemente introductive privind testele proiective
O serie de autori printre care si C. Enachescu, autorul cartii “Elemente de
psihologie proiectiva”(1963) considera ca am putea defini un sector aparte al
psihologiei, anume psihologia proiectivă
Fie ca vorbim de un capitol al psihologiei, de un domeniu al psihologiei
aplicate, psihologia proiectiva reprezinta analiza globală a personalitatii din
punctul de vedere structural si dinamic, ea apeland in scopul descifrarii
mecanismelor profunde ale personalitatii la fenomenul proiectiv. Psihologia
proiectiva este pe de o parte o conceptie teoretica privind personalitatea, iar
pe de alta parte reprezinta un ansamblu de tehnici si de analiza
psihodiagnostica si evaluarea a personalitatii. Aceste tehnici reprezinta, în
unele situaţii, si o forma de psihoterapie, adeseori nonverbala pentru ca prin
proiectie, deci de obiectivarea unor continuturi psihice interne, are loc
fenomenul de catharsis de care vorbea Freud, de eliberare a tensiunilor psihice
interne.
Instrumentul de psihodiagnostic proiectiv apeleaza la fenomenul proiectiei,
care reprezinta maniera în care un continut psihic e pus in conjuctie cu
fenomenele care se petrec în afara psihismului, cu stimulii obiectivi, care pot sa
fie teste, sau situatii care stimuleaza fenomenul proiectiei.
Primul carea a utilizat termenul de test proiectiv a fost L.A .Frank desi
fenomenul proiectiei, ca atare, a fost teoretizat de catre S. Freud si mai ales de
Ana Freud (fiica acestuia) care s-a preocupat pe larg de mecanismele de
aparare a Eului, proiectia fiind unul dintre ele.
In privinta testelor proiective primii care incearca sa elaboreze astfel de
teste sunt RB Cattell in Anglia si Frank in America. De fapt, ei nu-si puneau
problema legaturii dintre fenomenul proiectiei, asa cum a fost teoretizat de
Freud si probele proiective. Ei mai degraba au creat o serie de teste fie în
forma frazelor fara final, fie în forma unor sarcini de desen, care permiteau
exprimarea, obiectivarea unor continuturi psihice interne.

76
Frank insa teoretizeaza efectiv despre proiectie ca fenomen ce poate fi
operationalizat sub forma probelor psihologice. In acest sens el vorbeste
despre trei sensuri posibile ale proiectiei si anume: Primul sens fixeaza
aspectul ei de descarcare pulsionala si emotionala. Al doilea sens stabileste
conexiunea dintre structura de personaliate si productiile sale artistice,
practice, in oricare alt domeniu de activitate umana. Al treilea sens leaga
reprezentarile, tendintele pulsionale, tendintele ascunse de continuturile
extrapsihice de lumea inconjuratoare.
Exista o varietate mare de probe cu acest nume, insa marea lor majoritate
poarta o serie de caracteristici comune, in sensul ca se bazeaza pe aceleasi
mecanisme psihologice: Proiectie naiva: potrivit acestui tip de obiectivare a
continuturilor interne în diversele aspecte ale productiilor activitatii umane,
daca, de exemplu, o persoana dominantă care ar intra in conflict cu cultura sa
datorita acestei tendinte, ar proiecta un astfel de continut, ea ar gându astfel:
“Oamenii sunt in general dominatori”.
Proiectie veritabila: aceeasi persoana intr-o astfel de modalitate de proiectie
ar afirma: “Oamenii sunt dominatori”’
Proiectie de coerenta: aceeasi persoana ar incerca sa dea coerenta tendintei
sale de dominare si ar afirma: “Oamenii sunt facuti sa fie supusi, dominati”
Proiectie de fantezie: persoana ar afirma: “O tema interesanta e aceea a
dominarii”
Proiectie de identificare: “Oamenii dominatori sunt admirabili”
Proiectie de atitudine reactională: “O atitudine dominatoare este o trasatura
care trebuie evitata”
Proiectie de rationalizare: are o legatura directa cu mecanismul de aparare
elaborat de A Freud prin care persoana în cauză ar incerca sa gaseasca o
justificare a atitudinii sale dominante: “Dominarea este uneori foarte
necesară”.
Proiectie cu un anumit sens ce ţine de umor: “O dominare reusita asupra
oamenilor mă amuza”
Marile probe proiective sunt:-testul Rorschach, Testul Tematic de
Aperceptie, Testul Szondi şi altele.

Clasificare:
-Teste fundamenate pe imaginatie libera. Nu prezinta o situatie
experimentala bine definita. Un exemplu il reprezinta TAT. Este in acelasi timp
o proba de imaginatie libera, dar si o proba proiectiva; se caracterizeaza printr-
o slaba structurare a temelor sale pentru a stimula subiectul sa introducă el
însuşi în interpretare o modalitate de structurare a materialului aperceptiv.
Aperceptia, termen introdus de Herbart, desemnează fenomenul psihic prin
care o experienta noua este interpretata prin prisma unor experiente trecute.
-Testele bazate pe introiectie si identificare. Introiectia, dintr-o perspectiva
abisală este autoatribuirea acelorasi calitati ale unei persoane,valorizate ca
model, de o altă persoană. Investigând din acest punct de vedere ce admira o
persoana, aflam în mare parte ceea ce ea a introectat, doar în parte, deoarece
nu tot ceea ce este admirat este şi introectat.
-Testele bazate pe atitudini reactionale. Atitudinile reactionale ca si
mecanisme de aparare determina trasaturi de caracter, exact inversele celor
care s-ar dezvolta daca nu ar fi blocata natura esentiala a individului, a
persoanei. Atitudinile reactionale pot fi supracompensate sau pot sa reprezinte
o inhibare excesiva a unor tendinte puternice. In astfel de teste se obisnuieste

77
a fi incluse diverse aprecieri morale in raport cu sine si cu ceilalti, subiectului
cerandu-i-se sa indice importanta unor inhibitii.
-Teste bazate pe rationalizare. Folosesc ca itemi inlocuirea unor legaturi
logice cu altele iluzorii.
O alta modalitate de clasificare, dupa materialul utilizat, ii aprtine lui John
Bell. El utilizeaza asociatii de cuvinte, stimuli vizuali, utilizarea miscarilor
expresive, a jocurilor.
Alţi autori utilizeaza o alta modalitate de clasificare si anume dupa natura
reactiei subiectului fata de stimulii proiectivi si disting din acest punct de
vedere:
-teste constitutive-subiectul aplica o structura la un material nestructurat;
-teste constructive- subiectul realizeaza structuri mai largi pornind de la un
material definit;
-teste intepretative- subiectul da semnificatii unei experiente proprii, o
interpreteaza;
-teste catartice. Interiorizarea tensiunilor emotionale in fata stimulilor
productivi produce reducerea tensiunilor psihice si in general armonizarea
trairilor subiectului cu fenomenele din viata interna, le pune in consonanta
( imaturitatea emotionala). Celelate aspecte care tin de dezechilibrul emotional
se caracterizeaza prin acest baleiaj al emotiilor care nu insoteste semnificatia
reala a evenimentelor, ele fiind mult mai puternice in raport cu evnimente
minore, sau dimpotriva.
In sfarsit, un alt tip de clasificare facută de Eysesck este dupa natura sarcinii
pe care subiectul o indeplineste deosebind astfel trei mari tipuri:
-teste de completare: Testul “Cine sunt eu?”
-teste de productie: Testul arborelui, Satului, Omului s.a.
-teste de observare: Testul Rorschach
Privitor la tehnicile proiective care nu sunt prezentate în acest curs studenţii
vor consulta M. Roşca, Metode de psihodiagnostic şi A. Anastasi, Psychological
Testing.

TESTUL RORSCHACH
Acest test este mai mult decat o proba psihologică, este o instituţie,
deoarece exista scoli, curente, congrese unde periodic sunt dezbatute diverse
aspecte teoretice, metodologice si ale practicii curente legate de acest test.
A fost elaborat de H. Rorschach, psihiatru elvetian, pasionat de desen, de
unde si preocuparea de a gasi o forma grafica, de expresie, de obiectivare a
unor continuturi emotionale inconstiente.
In 1921 cand apare lucrarea sa “Psichodiagnostic”, marile curente
psihologice erau psihanaliza si gestaltismul. Ele isi vor pune pecetea asupra
conceptiei testului pentru ca testul de-a lungul timpului si-a recrutat din diverse
zone ale psihologiei diverse paradigme conceptuale, una dintre ele fiind cea
holista din punctul de vedere al careia personalitatea este tratata ca un intreg.
Odata cu dezvoltarea psihanalizei, prin directiile ei culturologice, prin
directia umanista, psihologia proiectiva si testul Rorschach isi recruteaza
principiile de baza ale acestei noi orientari din punctul de vedere al careia
persoana trebuie privita ca totalitate, ca sistem structurat si testul tocmai
aceasta incearca, sa investigheze structura de profunzime a acesteia.

Materialul testului

78
Testul se compune din 10 planse care au fost obtinute de Rorschach prin
metoda realizarii desenelor simetrice (pete de cerneala). Ulterior el a constatat
ca petele de culoare au o mare importanta in relevarea aspectelor legate de
afectivitate, si de aceea le-a introdus în unele planşe.

Mod de administrare
Examenul este INDIVIDUAL, fara martori. Subiectului îi vine lumina din
stanga, examinatorul este asezat lateral fata de subiect. Psihologul trebuie sa
faca tot posibilul pentru a incuraja participarea subiectului, sa stabileasca punti
de comunicare si pentru acest lucru o serie de psihologi recomanda ca proba
sa fie precedata de alte examinari care sa pregateasca cumva atmosfera fiind
indicata tot o proba individuala cum ar fi proba cuburilor Kohs. Această proba
nu angajeaza imaginea de sine, lucru care ar putea trezi suspiciunea
subiectului, ci dimpotriva il stimulează ca el sa participe.
In continuarea conditiilor de examinare mai trebuie adăugat: camera bine
luminata, ambianta placuta, liniste. Daca subiectul foloseşte ochelari, trebuie
neaparat sa-i poarte. Ar fi util daca prin diferite probe s-ar descoperi diverse
cecitati cromatice, iar daca exista le notam.
Plansele sunt administrate una cate una cu urmatorul instructaj:
“Va voi arata cateva planse si dumneavoastra va trebui sa-mi spuneti ce
credeţi că ar putea fi acolo. Aveti dreptul sa intoarceti plansele dupa bunul
dumneavoastra plac. Cand ati terminat imi inapoiati plansa”.
Atentie asupra modului cum sugerati intoarcerea planselor, nu o faceti
independent de instructaj, ci in contextul acestuia, deoarece altfel poate
funcţiona ca o sugestie. Veti intalni persoane ce vor invarti plansele de
nenumarate ori. Acestia sunt nervosii care vor sa umple prin rotirea excesivă
anumite goluri în productivitatea mentală. Si anxiosii, la randul lor, le vor roti.
Examinatorul noteaza cat mai discret spusele examinatului, pentru ca
subiectului sa nu i se pară ostentativă notarea răspunsurilor sale. Poziţia
examinatorului în unghi drept faţă de subiect facilitează caracterul discret al
notaţiilor. Înregistrarea cuvînt cu cuvânt a verbalizărilor subiectului reprezintă
faza de luare a protocolului.
Primul lucru pe care il notam este timpul de inceput. Cu un ceas cu
secundar, dispus pe peretele din spatele subiectului, masuram timpul de
interpretare al fiecări planse.
Exista doua mari scoli cu privire la testul Rorschach:
-scoala elvetiana, careia ii este specific faptul ca merge pe o slaba
standardizare a probei si pe o mai mare larghete a interpretarii din partea
examinatorului;
-scoala americana ( J. Exner, Wiener) care merge pe sistematizarea
protocolului si a rezultatelor.

Cotarea răspunsurilor
Valorificarea raspunsurilor subiectului se face din perspectiva urmatoarelor
mari aspecte: modul de aprehensiune, determinanti, continutul, caracterul
original sau banal al răspunsurilor.
-originalitate/ banalitate se refera la frecventa raspunsurilor pe care le dau
subiectii aceleiasi culturi; s-au constatat prin studii antropologice diferente
culturale.
1.Modul de aprehensiune se refera la aspectul global sau partial al imaginii
interpretate de subiect. Prima forma de raspuns este raspunsul global care ia in
considerare intreaga imagine (G). Al doilea tip de raspuns este detaliul ordinar,
79
caracterizat prin faptul ca are aspect de insula si pregnanta in raport cu
celelalte detalii. Se noteaza cu (D). Alt tip de raspuns este cel de tip detaliu mic
(Dd) care se caracterizeaza prin faptul ca rezulta din interpretarea unor detalii
minuscule care pot fi degajate dupa ce din punct de vedere statistic au fost
date la o parte detaliile ordinare. Ele insa nu mai au atributul pregnantei si nu
mai pot fi interpretate ca insule. Din cauza acestui fapt raspunsurile detalii mici
pot cuprinde zone mari deoarece nu mai au aspectul pregnantei.
Raspunsurile globale se impart in doua mari categorii:
a) Primare, rezulta din interpretare dintr-o data, simultană a aspectului
global al plansei. La randul lor, aceste răspunsuri pot fi:-simple şi combinatorii
succesive. Acestea din urma presupun faptul ca subiectul nu interpreteaza
planşa, ca intreg de prima data. El are in vedere, la inceput, dintr-o perspectiva
analitica, parti componente, dar imediat dupa aceea le interpreteaza ca un
intreg. Ex: la planşa I ''Masca'' - raspuns global simplu. Răspunsul la aceeaşi
planşă '' Doi vulturi care se lupta'' este combinatoriu succesiv pentru că
subiectul a inceput prin a analiza plansa in doua elemente pe care apoi le-a
combinat intr-un raspuns unic.
b)secundare
Un alt tip de raspuns este detaliul oligofren (Do) - acea maniera de
interpretare fragmentară a desenului in timp ce marea majoritate vede un
întreg. Nu numai oligofrenii dau astfel de raspunsuri, ci si oamenii normali care
sunt preocupati de exactitatea raspunsului, psihastenicii care au aceasta grija
a exactitatii, şi nervoşii.
La plansa V marea majoritatea persoanelor interpreteaza imaginea ori ca pe
doua balerine, ori ca pe un liliac (raspuns global simultan). Daca spun « doua
balerine in timpul unei reprezentatii», atunci avem un raspuns global
combinatoriu succesiv. Insa alte persoane pot interpreta doar un fragment, ca
pe un picior, de exemplu. Acolo unde subiectul vede doar un element al
corpului uman in loc sa vada corpul uman in ansamblu, acela este considerat
detaliu oligofren.
Modul de aprehensiune trebuie precizat printr-un interviu final cu subiectul.
In acest interviu precizam si ceilalti determinanti nu numai modul de
aprehensiune, precizam si chestiuni de originalitate/banalitate. Exista si autori
care sustin ca ar fi oportun sa clarificăm chestiunile care ne sunt neclare chiar
în timp ce subiectul protocolează, desi prin acest lucru s-ar parea ca-i sugeram
raspunsurile. La sfarsit, acest lucru nu mai are importanta deoarece oricum noi
ne-am notat raspunsul.
Un alt mod de notare a modului de aprehensiune este Dbl ( răspunsuri
intermaculare = interpretarea unor pete albe sau nuante de alb mărginite de
negru. Exemplu de Dbl tehnic: ''Napoleon'' - Planşa VIII, sau ''Rachetă ,
lampadar'' la planşa a II-a. Exista si situatii cand raspunsul intermacular poate
fi un raspuns general G, atunci când in interpretarea raspunsului întraga pata
alba joaca un anumit rol. Uneori pata alba este introdusă in mod secundar, ca
în cazul plansei I (''Un portal''). Este un Dbl. Dar avem si Blg atunci cand pata
alba a avut un rol primar in elaborarea raspunsului , ca in cazul plansei I -
''Masca cu ochi si gura.''

2.Determinantii - se refera la factorii care conditioneaza formarea


raspunsurilor de catre subiect. Principalii determinanti sunt: forma, kinestezia,
culoarea, nuanţele de clar-obscur.
Forma: La parima plansă un subiect poate să dea răspunsul '' Un bondar
(gandac)'' Notam cu G modul de aprehensiune si ne intrebam ce anume a
80
determinat raspunsul, repectiv faptul daccă gândacul, în adevăr, se aseamănă
cumva cu aceasta forma. In cazul determinantului formal, subiectul ia in
consideratie in mod evident si pregnant, pentru a-si formula raspunsul, forma
petei. În exemplu nostru vom nota alături de G, simbolul F.
Raspunsul forma poate fi forma buna F(+) sau rea F(-). De exemplu :
subiectul ar fi putut da raspunsul :”O combina care secera in Baragan”. Nu
exista nici o legatura intre raspunsul subiectului si desen si atunci notaţia este
F(-). Mai exista si raspunsuri cu forma nedeterminata., când nu putem sa
precizam, fie datorita experientei noastre limitate cu Rorschach, fie datorita
caracterului unic, am putea spune, al răspunsului, daca este vorba de un
raspuns bun sau rau.
Toate raspunsurile anatomice sunt cotate ca forme rele (F-). Din punct de
vedere tehnic ele sunt peninsule.
Raspunsurile kinestezice sunt cele unde interpretarea plansei are la baza
actualizarea unor reprezentari ale subiectului despre miscari vazute sau traite.
In general raspunsurile kinestezice sunt raspunsuri care au in vedere fiinta
umana. Exista insa si exceptii. Putem avea raspunsuri animale. Daca subiectul
vede doua maimute care danseaza, este vorba un raspuns determinat de
engramele kinestezice ale unor mişcări umane. În astfel de cazuri animalele
sunt antropomorfizate, adica li se atribuie insusiri umane.
Una din conditiile pentru a nota un raspuns ca fiind kinestezic este sa evoce
o miscare traita de subiect, nu doar observata. Chiar atunci cand interpreteaza
miscarea animalului, el actualizeaza engrame kinestezice care s-au format din
propriul lui contact activ cu lumea inconjuratoare.
Exista si unele raspunsuri kinestezice care sunt atribuite obiectelor
minuscule (sau fiinte minuscule)= Kp. Kp sunt acei determinanti care, d.p.d.v.
al modului de aprehensiune, sunt Dd. Informatia stocata in legatura cu
miscarile respective a putut fi reactualizata si obiectivata ca raspuns la acest
determinant minuscul.
Un alt determinant este culoarea. Răspunsul poate fi determinat de culoarea
desenului. Atunci cand formuleaza raspunsul, subiectul are in vedere o nuanta.
De exemplu la planşa a X-a răspunsul “ Cal de mare”, care este, d.p.d.v.al
modului de aprehensiune, un detaliu ordinar, are ca determinanti forma şi
culoarea, deci cotarea adecvată este FC.
Raspunsurile culoare se impart in: forma culoare (FC) unde forma joacă rolul
principal in determiarea răspunsului, Culoare formă (CF) unde culoarea are rol
de determinant principal şi răspunsul culoare (C) unde forma nu mai are nici un
rol în construcţia răspunsului.
Uneori elementul kinestezic si elementul culoare sunt incluse in cadrul
aceluiasi raspuns. Ele sunt foarte rare si au loc doar atunci cand ambii factori
actioneaza simultan (la planşa IX: '' O patroana impodobita cu mii de culori
patrude in sala de bal'').
Nota: În mod absolut nici unul dintre raspunsurile culoare nu reprezinta
indiciul unei perturbari a echilbrului emoţional. Aceasta decizie o luam numai
pe baza interpretarii ansamblului protocolului testului Rorschach si intotdeauna
in conjuctie cu alte informatii de la alte teste, chestionare, convorbire s.a.m.d.
Un tip special de determinant il reprezinta raspunsurile clar-obsucre.
Rorschach nu a vorbit despre ele. Raspunsurile clar- obscure (Binder este cel
care le-a descoperit) rezulta din interpretarea nuantelor de gri ale planselor sau
din interpretarea liniei care desparte o nuanta mai inchisa de una mai clara. Ele
se impart in:
-raspunsuri clar-obscure detaliate F(C )
81
-raspunsuri clar-obscure difuze: Clob F=Clob(F)
-raspunsuri clob, raspunsuri difuze sau clar-obscure pure, cotate Clob
In primul tip este interpretata o nuanta din toate celelalte care-l
impresioneaza puternic pe subiect (ex: plansaIX-raspuns tipic- ''Coasta
norvegiana tipica'' deoarece contururile petei sunt foarte abrupte si ondulate).
In acest raspuns forma, momentul formal a jucat un anumit rol, dar impresia de
difuz a fost si ea importanta. Este deci un F(C ).
În raspunsurile de tip Clob F momentul formal este secundar, iar impresia de
clar- obscur are rol primar in formularea raspunsului : plansa VII- ''Imagine de
furtuna'' este un răspuns clar-obscur pur Clob. (Persoanele care dau raspunsuri
Colb sunt persoane care isi stapanesc greu pulsiunile, afectele si mai ales
persoane care sunt dominate de propria lor anxietate).
Raspusurile de tip ClobF sunt de obicei referiri la radiografii de animale, nori,
etc. Raspunsurile Clob pure sunt cele unde momentul formal lipseste cu
desăvârşire. Ex: Plansa IV-''Atmosfera de furtuna''; Plansa I - ''Piscul vulturilor''.
N.B. Cand subiectul a înapoiat planşa terminat plansa V notam din nou
timpul, (nu timpul fiecarei planse, ci), timpul total. Mai notam o data timpul la
sfarsitul testului, deoarece se pot evidentia anumite modificari la nivelul
ritmului de protocolare, respectiv a fluenţei proceselor psihice.
În protocol trebuie notata si pozitia plansei, precum şi eventualele rotiri
efectuate de subiect în timpul asocierilor. Se utilizezază diferite coduri pentru
poziţie. Rotirile planşelor sunt importante deoarece nervosii rotesc plansa de
foarte multe ori.

3. Continutul se refera la aspectul uman, animal, antomic, vegetal care este


invocat in raspunsurile subiectilor. Principalele moduri de abreviere: H- răspuns
uman, Hd- detalii umane, A- răspuns animal, Ad- detaliu animal, Pl-plante, Geo-
geografic, Arh- arhitectural, Peis- peisaj, Abstr-abstractiuni: cinste, datorie,
iubire, Sex- raspunsuri sexuale, Obj- răspuns obiect, Orn- ornament. Anat-
răspunsuri anatomice etc. Răspunsurile anatomice sunt considerate forme rele
şi sunt cotate F(-) in cele mai multe cazur. Când sunt mai multe de 60% nu
putem interpreta protocolul. Dacă sunt mai putin de 50% putem face totuşi o
interpretare. Aceste raspusuri sunt, potrivit lui Bohm, ''crucea testului
Rorschach'', şi arata ca este vorba de o stereotipie în gândire, sterotipie cu
temă anatomica.
4. Originalitatea răspunsurilor
Raspunsuri originale sunt cele care apar cu o frecvenţă de 1-3 la 100
raspunsuri Raspunsuri banale au frecven-a 1 la 3 raspunsuri din o sută.
Originalitatea se poate manifesta ca originalitate in interpretare sau in
cuprindere, privind modul in care este abordată plansa. Mai sunt si raspunsuri
individuale, autorii recomanda sa nu le notam ca fiind individuale chiar daca
ele nu se repeta si la alti subiecti pentru ca aceasta notatie este proprie
experţilor cu multa experienta in Rorschach. Noi trebuie sa le notam ca fiind
originale.
Originalitatea in tema cuprinde acele raspunsuri care aduc in discutie un
continut ideatic nou, pe cand cele care sunt originale din punct de vedere al
elaborarii reprezinta infrumusetari aduse unor continuturi nu intotdeauna noi
sau originale.

Valorile simptomatice ale elementelor formale


1.Modul de aprehensiune (modul de cuprindere al plansei). G-semnifica
capacitate de sinteza, gandire sistematica, energie asociativa, tensiuni psihice
82
intelectuale, calităţi ce duc la productivitate intelectuala, interes fata de
preocupari spirituale
G(+) Daca modul de aprehensiune este insotit si de o forma buna (F+),
atunci vorbim de o buna capacitate intelectuala. G împreună cu originalitatea
răspunsului(Orig) semnifică inteligenta creativă; G cu raspunsuri banale (Ban)
= simt comun, gandire comuna.
G combinat cu răspunsuri forme bune şi rele (F+/F- ) semnifică o anumita
pasiune pentru stiinta fara sa fie insotita de o capacitate pe masura. A fost
numita pe scurt “dragoste nenorocita pentru stiinta”.
O specie aparte de raspunsuri globale (G) sunt raspunsurile DG-
confabulatorii generale.
Daca întâlnim răspunsuri DG(-) acestea sunt un indiciu pentru o gandire
inexacta. Dimpotrivă, DG(+) = gandire constructiva
Raspunsurile detaliu ordinar (D) sunt (conf. Rausch de Trobemberg) din
punct de vedere psihogenetic mai dificile decat raspunsurile G si apar după 6-7
ani. Daca G-urile, raspunsurile globale, semnifică capacitatea de a globaliza, de
a percepe ansamblurile, raspunsurile detaliu semnifica activitatea de analiza si
diferentiere. D (detaliu ordinar) este interpretat ca un factor de bun simt, ca un
simt comun.
Raspunsurile de detaliu mic (Dd) depind mai mult de subiect decat de
structura perceptiva a plansei, pentru ca ele cuprind un element mult mai
personal si mai proiectiv, unde subiectul mai mult crează decat percepe,
pentru ca, intr-un detaliu mic, cum sunt “Stropii de noroi” la pl. I, se introduc în
interpretare mai multe elemente personale decat are plansa însăşi. Deci
detaliu mic (Dd): = activitate, rigoare, minuţie, capacitate de observare,
imaginatie, spirit de observatie. Cand apare la inceputul plansei, este vorba de
prudenta, circumspectie anxioasa. In orice caz, limitarea constienta a câmpului
perceptiv la aceste mici detalii reprezinta mecanisme de aparare fata de
reactiile provocate de stimulii plansei. In psihopatologie, raspunsurile detaliu
mic semnifica: tulburari ale atentiei şi sau incoerenta in gandire.
Raspunsurile intermaculare au ca semnificatie: afirmare de sine, bogatie
intelectuala, capacitate de combinare si plasticitate şi opozanţă daca este
vorba de un Dbl tehnic. Daca este vorba de un Dbl format de contur, are
semnificatia capacitatii de diferentiere perceptriva. Dbl-urile văzute ca intrari in
grota, lacune, pun accent pe fantasma relatiei mama- copil (concept freudian).
In determinarea comportamentului subiectului, in primii ani de viata, relatiile
mama-copil sunt determinante in dezvoltarea caracteristicilor de personalitate.
Simbolul sexual matern are o puternica incarcatura afectiva in filogeneză. Alti
autori considera ca raspunsurile intermaculare ar reprezenta negativismul, a
spune mereu nu, principiul negativ, distructiv, agresiv. Tot atât de adevarat
este ca numai ansamblul protocolului poate preciza directia acestei agresivitati
indiscutabile pe care o semnifica Dbl (expresie a agresivitatii).
Raspunsurile detaliu oligofren: semnifică o retragere psihica, o limitare
perceptiva, in acelasi timp o limitare asociativa. Aceste limitari pot fi voluntare
sau inconstiente. Cele voluntare au ca semnificatie grija constienta, exagerata
pentru obiectivitate, vigilenta. Pe când daca este inconstienta, aceasta
scotomizare perceptiva, mărunţire perceptiva, se datoreaza semnificatiei pe
care subiectul o dă stimulului respectiv si semnificatia este legata de o
incapacitate de a lega elementele intre ele intr-o sinteza, din varii cauze:
deficitul intelectual, diminuarea energiei asociative, inhibitii afective, intrarea
in actiune a unui mecanism de aparare a Eului care reprima un continut

83
dezagreabil si limiteaza perceptia la un detaliu care pare mai dezirabil in raport
cu cerintele Eului.
Un detaliu oligofren poate sa fie prezent in protocolul unui subiect foarte
inteligent si atunci este vorba despre o inhibitie nevrotica a inteligentei, in
orice caz de caracteristici nevrotice; intervin anumite elemente de aparare ale
subiectului in raport cu anumite continuturi psihice care sunt activate de
anumite detalii ale desenului sau pot sa fie semnul unei reduceri a energiei
asociative, adica a unei slabiri a capacitatii intelectuale, care poate fi
congenitala si sa tina de nivelul intelectual al oligofrenului. Losli Usteri vorbeste
de un Do, care este insotit de raspunsuri intermaculare şi care este indiciul
unui sindrom de inceritudine.

Valori simptomatice ale determnanţilor


Formele bune F(+) semnifica: buna capacitate de observare, capacitate de
concentrare, atentie, perseverenta.
Formele rele F(-) semnifica: lipsa de inteligenta, capacitate de observare
diminuata, tulburari ale atentiei mai ales la nervosi. L. Usteri spune ca
raspunsurile formale (F) semnifica aportul formei la stapanirea haosului.
Procentajul de raspunsuri forma F% semnifica: distanta mare fata de
problemele afective, lipsa de spontaneitate sau teama de a se manifesta,
dificultati in a manipula reactiile afective.
Rauch de Traubenberg aduce cateva precizari mai fine:
F(+) semnifică: precizia perceptiei, vigilenta atentiei, bun control al
proceselor mentale, putere reglatoare a Eului, adica putere de organizare si
planificare
Semnificatia raspunsurilor kinestezice (K): viaţă mentală, adaptare realizată
predominant prin gandire decat prin afect, viata orientata spre interior-
introspectie, stangacie, inhibare, stabilitate a afectivitatii, viata interioara
creatoare. Raspunsurile K sunt in raport cu fortele creatoare ale personalitatii.
O persoana creativa, trebuie că are răspunsuri originale (Orig), puţine
raspunsuri banale (Ban), multe G si K.
Raspunsurile kinestezice mai pot fi impartite astfel: de flexie (retragere,
detasare de lume) şi de extensie (deschidere catre lume, in afara).
Exista si cazuri de kinestezii rele K(-). Subiectul vede ceva in miscare dar nu
corespunde cu imaginea. In elaborarea raspunsului, engrama kinestezica a
jucat un rol foarte important in elaborarea raspunsului, dar forma a fost rea si
atunci avem K(-). In cazul raspunsurilor kinestezice rele K(-) exista o
semnificatie patologica. Este vorba, potrivit clasificarii psihiatrice din vremea
lui Rorschach, de epileptici, boala maniaco-depresiva (boala circulara) sau de
schizofrenie. Pentru persoanele normale este semnul productivitatii
necontrolate si nefrânate de realitate. Mai exista raspunsuri kinestezice
primare cand miscarea este sesizata dintr-o data si secundare unde subiectul
incepe sa interpreteze si abia apoi sesizează miscarea. Acestea din urma au
semnificatie patologica fie ca este vorba de stari delirante, acces maniacal sau
derealizare schizofrena, rupere de realitate, slabire a contactului cu realitatea.
După L. Usteri kinesteziile au doua semnificatii majore: una intelectuala, alta
proiectiva. Cea intelectuala ne sugereaza faptul ca raspunsul kinestezic este
generat de nivelul intelctual, de imaginatie, de plasticitatea structurilor
intelectuale sugerând capacitatea de amânare si integrare a functiilor Eului.
Aspectul proiectiv se refera la un anumit element incostient profund. În aceste
raspunsuri sunt proiectate propriile raspunsuri de miscare, trebuintele sunt
subliniate pintr-o activitate motrica imaginativa. Trebuie sa notam nu numai
84
prezenta raspunsurilor K intr-un protocol, ci si absenta, deoarece mai ales
absenta lor este foarte diagnostica. In astfel de situaţii este vorba de o saracie
ideativa, sărăcie a introspectiei, a capacitatii de autoanaliza; este vorba de o
slabire a frânelor, care controlează pulsiunile inconştiente.

Semnificatia raspunsurilor culoare (C )


Raspunsurile culoare fac trimitere la afectivitate.
Raspunsurile forma - culoare (FC) semnifica: capacitate de contact cu lumea
si cu exigentele ei, lucru posibil datorita faptului ca sentimentele tin cont de
ratiune, sunt plasate sub controlul ratiunii.
Raspunsurile forma- culoare negative FC(-): arata ca persoana face eforturi
sa se adapteze afectiv, dar datorita unei capacităţi intelectuale modeste nu
reuseste sa faca acest lucru decat cu dificultate.
Raspunsurile culoare- forma (CF)semnifica: labilitate afectiva, subiect care
nu poate stabili o relatie durabila cu obiectul pentru ca pulsiunile libidinale
nefiind satisfacute, ii dau o stare de agitatie, nerabdare.
Raspunsurile culoare C: descarcare afectiva pura, impulsivitate ce nu
serveste decat la descarcarea afectelor. Este expresia cea mai clara a
impulsurilor de descarcare afectiva.
Traubemberg subliniază: FC semnifică controlul rationalului asupra
irationalului. Încercand o interpretare freudiana am putea adăuga ca FC
semnifica principiul realitatii caruia i se subordoneaza functionarea Eului.
Răspunsurile C (= explozie afectiva) si partial raspunsurile CF exprima
principiul placerii caruia I se subordoneaza functionarea Sinelui. Deci Sinele
spune “Vreau acum !”, Eul spune “Nu e vremea acum”. Supraeul, la fel de
nerealist şi categoric în cerinţe ca sinele spune : ''Categoric, NU !''
C si CF- corespund comportamentului copilului precum si oamenilor imaturi,
explozivi, pe cand FC exprima comportamentul matur, adult.
Culoarea pură dezorganizeaza comportamentul, pe cand in raspunsurile FC
este vorba de de importanta aspectului formal care exprima aportul gandirii,
inteligentei, aspect căruia i se adaugă simţirea, feeling-ul care dă poezie şi
farmec vieţii.

Semnificatia psihodiagnostică a conţinutului


Continutul semnifica orizontul subiectului. Orizontul copilului fiind mai ingust
datorita experientei mai reduse se regăseşte in raspunsurile sale care implică
notiuni mai familiare cum sunt raspunsurile animale, plante etc.
Raspunsurile umane (H) reprezinta rolul intereselor sociale si omenesti din
viata subiectului.
Raspunsurile animale (A) sunt semnul stereotipiei gandirii.
Raspunsurile anatomice (An), atunci cand abunda pot semnifica un
sentiment de inferioritate intelectuala.
Raspunsurile sex cand abunda semnifica atitudinea artificiala cu care aceste
persoane iau in deradere propriile lanturi. Sunt foarte normale, nu au nimic
patologic in ele.
Raspunsurile plante (Pl) sunt mai frecvente la copii de 6-8 ani. Daca le
gasim la asubiectii adulţi sunt necesare si alte investigatii.
Raspunsurile tip arhitectura (Arh) –lipsa de siguranta interioara.
Raspunsurile hrana (Hr)- puternica realitate.

Semnificaţia psihodiagnostică a originalităţii

85
Raspunsurile originale (Orig) in tema: daca si forma este buna, atunci
semnifica aptitudini pentru literatura, persoane dotate pentru arta. Daca sunt
Orig profesionale poate fi vorba de persoane al caror orizont se limiteaza doar
la profesiune. Originalitateatea in cuprindere semnifica o slabire a simtului
realitatii; persoana este originala in modul cum interpreteaza plansa, adica in
actul perceptiv, dar cu cat este mai originala cu atat se indeparteaza de
realitate, adica elementul proiectiv pe care il adauga interpretarii este cu atât
mai mare. Ori cu cât este mai mare proiecţia cu atât este mai mică priza la
realitate.
Daca răspunsurile Orig. sunt F(-) este vorba de tulburari nevrotice sau chiar
psihotice ale contactului cu realitatea. Răspunsuri originale intanlim si la
schizofrenici, insa nu şi la tipul maniaco-depresiv pentru ca el este prea grabit
sa traiasca lumea si prea putin preocupat sa o inteleaga.

Semnificaţia psihodiagnostică a răspunsurileor clar - obscure


Apar nuantari de la o scoala la alta. Un autor, interpret si comentator al
operei lui Rorschach, Binder, a dezvoltat o intreaga teorie legata de
interpretarile clar-obscure. Potrivit lui în timp ce culorile avantajeaza,
mobilizeaza, fac trimitere la sentimente izolate, culorile clar-obscure
avantajeaza sentimentele globale centrale ale Eului, adica trairile cu aspect
mai difuz ce tin de dispozitii de anxietate ( o teama fara obiect). El le numeste
stimmungen.
Raspunsurile clar-obscure detaliate F(C) semnifica aproximativ ceea ce
inseamna FC, adică predominanta intelectului, si de asemenea, o adaptare
afectiva nuantata de realitate. În interpretarile FClob (difuze) subiectii reusesc
sa-si controleze reactiile lor afective gratie aspectului formal, in spatele caruia
stau ratiunea, judecata, amanarea. Răspunsurile F Clob (-) semnifică faptul că
interpretarea nuantelor clar- obscure se face cu sesizarea incorecta a
elementului formal. Aici este vorba de un efort de adaptare si control care este
ineficace.
Clob F unde elementul formal joaca un rol secundar semnifică o tendinta
insuficienta de a controla reactii profunde.
In cazul raspunsurilor Clob pure este vorba de absenta fortelor formatoare şi
frenatoare ale eului: Anxietatea, afectele deslănţuite pot avea aici efecte
devastatoare.
Traubemberg spune ca in general raspunsurile clar-obscure semnifica
adaptabilitatea afectiva, prudenta anxioasa, sentimente de inferioritate, efort
de autocontrol in relatiile cu altii. Binder face aceasta distinctie: culoarea
avantajeaza sentimente izolate pe cand nuantele de clar-obscur angajeaza
sentimente centrale .
Culoarea ne releveaza afectivitatea pe cand nuantele de clar-obscur
relevează anxietatea.
Clobfer arata ca reactiile clar-obscure exprima atitudinea subiectului fata de
tendintele sale de securitate si sentimentul de dragoste mai ales la copii.

Etalonarea testului Rorschach


Aceasta reprezinta munca psihologului pentru valorificarea protocolului.
Există foi de protocol şi foi de etalonare special concepute. În lipsa lor,
psihodiagnosticianul va utiliza o foaie de hârtie, având menţionate datele de
recunoaştere ale subiectului unde va mai adăuga o serie de numere şi
procentaje necesare interpretării.
Se notează mai întâi numărul total de răspunsuri date subiect.
86
1.Separat de planşele I-V, sau in paranteza, se noteaza numarul de
raspunsuri pentru plansele VIII si X. deoarece productivitatea de protocolare
scade dramatic în cazul şocurilor culoare. Acestea din urmă au mare valoare
diagnostică şi reprezintă starea de stupoare, de blocaj a subiectului în faţa
culorii roşii (şoc la roşu) sau negre (şoc la negru). Nu este spaţiu suficient
pentru a zăbovi asupra mecanismelor psihologice ale acestor fenomene, dar
studentul interesat va putea consulta bibliografia Rorscach.. Media
raspunsurilor la acest test este de 34 ( la subiectii normali).
Daca la planşele VIII-X sunt mai multe răspunsuri decât la primul set de
planşe, este posibil să fi avut loc un soc la negru ( deseori este provocat de
negrul masiv al planşelor IV, V, VI). Dupa socul la negru, culorile produc o
adevarata eliberare, subiectul inmulteste numarul de raspunsuri, dar are si
reactii vizibile, se relaxeaza.
Al doilea pas este notarea timpului de reactie.
T = timp total/ nr de raspunsuri. Calculam apoi timpul mediu pentru fiecare
plansa in parte.
Putem calcula pentru fiecare plansa timpul de reactie deoarece socul
culoare poate fi manifest sau larvat. Daca este manifest il sesizăm prin
intermediul unor reacţii tipice: subiectul zăboveşte mult în faţa planşei si astfel
timpii de reactie se maresc.

2.Gruparea elementelor formale .Se face din urmatoarele puncte de vedere:


-Modul de cuprindere. Prin aceasta stabilim tipul de aprehensiune ce
semnifica proportia modurilor de aprehensiune intr-un protocol ( câti de G, D,
Dd, Do etc.).
Modul de aprehensiune poate fi:
a)de tip G, adica gandirea este orientata spre ansambluri, structuri
informaţionale globale, fiind vorba de o gandire sistematica, teoretica;
b)de tip D- inteligenta practica sau mai rar Dd fiind vorba de ambitia
cantitatii, de o modificare depresiva a dispozitiei. În general depresivii au
tendinta de a interpreta detaliile foarte mici. Tipul de aprehensiune ne ajuta sa
evaluam inteligenta.
3.Stabilirea procentajelor si tipurilor:
a)calculul procetajului de raspunsuri formale F%.
F% reprezinta numarul de raspunsuri forma buna (F+) raportat la totalul
raspunsurilor forma (F) totul inmultit cu 100. Aici nu ne intereseaza
raspunsurile de tip K, F(C), Clob(F). Fiecare raspuns formal este cotatl cu un
punct. '' F+/-'' se noteaza cu 0.5 puncte.
Raspunsurile A%. A%= (raspunsuri A+ Ad/total raspunsuri)*100
Raspunsurile Ban. Ban%= numar raspunsuri Ban/ total raspunsuri
Raspunsurile Orig. Orig%= numar raspunsuri Orig/ total raspunsuri
Raspunsurile Orig se coteaza astfel: acolo unde consideram ca predomina
aspectul pozitiv le luam ca (+) si acolo unde consideram ca predomina
aspectul negativ le luam ca (-).
Nu există consens între autori cu privire la limitele potrivit cărora stabilim
tipul de aprehensiune. Se acceptă totuşi următoarea convenţie: Din totaluri de
raspunsuri date de un subiect, ca sa fie vorba de tip aprehensiune G, ar trebui
ca acestea să fie distribuite astfel: pentru fiecare G să existe 2 sau 3 răspunsuri
detaliu ordinar D, un Dd şi pentru întreg protocolul un Dbl.
Un pas următor implică stabilirea succesiunii modurilor de aprehensiune
care se refera la ordinea in care modurile de aprehensiune se gasesc intr-un
protocol. Ordinea firească ar fi: G, D, Dd, Dbl.
87
Tipurile de succesiune sunt: normala, ordonata, relaxata., incoerenta (ordine
complet dereglata), integrata (cand subiectul da un detaliu oligofren ca apoi sa
ajunga să dea G sau D). In practica vom intalni hibrizi, tipuri intermediare de
succesiune, adica succesiune usor relaxata, puternic relaxata, relaxata cu
tendinta de incoerenta sau partial integrata, etc. Ordinea este dereglata dacă
după o succesiune de răspunsuri G, D, Dd, la un moment dat apare D si după
aceea G. Din punct de vedere psihogenetic este normal si mai usor ca mai intai
sa vezi aspectul global si apoi detaliile. Sesizarea detaliilor implică dezvoltarea
perceptiei.
Determinarea tipului de rezonanta intima este un următor pas al etalonării
protocolului (Observaţi că etalonarea are aici un alt sens decât cel pe care l-am
consacrat în cursul nr.7 !). Tipul de rezonanţă intimă reprezintă raportul dintre
punctajul raspunsurilor miscare si punctajul raspunsurilor culoare. Punctajele
alocate determinanţilor este următorul: K = 1punct; FC = 0.5puncte,
CF=1punct; C = 1.5p
Exista cinci tipuri de rezonanta intima: coartat ( cele doua valori opuse sunt
0 si 1), cuartiv (maxim 3 din ambele parti), ambiegal (ambele superioare lui 3),
introversiv (raspunsurile K sunt superioare), extratensiv (raspunsurile C sunt
superioare). Exista si forme intermediare: introversiv fara extraversiune (de
exempul 0/2) extratensiv egocentric (2/0).

Valoarea simptomatica a procentajelor si tipurilor


Conţinut
H > Hd - normal inteligent
Hd > H -lipsa de inteligenta
-inhibitie nevrotica
-modificare depresiva a dispozitiei
A > Ad -normal
Ad > A -inteligenta inferioara
-inhibitie
-depresie
Determinanţi
F(+) -finete de observare
-capacitate de concentrare
F% -inteligenta slaba
-la nervosi tulburarea capacitatii de concentrare
A% -stereotipie daca este mai mare de 50%
-capacitate de adaptare intre 20-30%
Persoanele foarte inteligente si creative dau procentaje A% sub 30%,
deoarece inteligenta lor este in afara stereotipiei.
Ban%- capacitate de adaptare si contact social
Orig%- tulburare nervoasa sau mentala (daca este foarte crescut).
Tipul de aprehensiune:
G- gandire teoretica, sistematica
D- inteligenta practica
Succesiunea modurilor de aprehensiune:
-normalii au succesiune ordonata
-nervosii, artisti si persoane imaginative - succesiune ralaxata
-schizofrenie, schizoidie- incoerenta
Tipul de rezonanta intima ne arata atitudinea fundamentala a persoanei fata
de sine si faţă de altii. Introvesivii sunt inteligenti, orientati spre interior,

88
afectivitate stabilizata, mica capacitate de adaptare la realitatile vietii, nu sunt
facuti sa lupte.
Extraversivii manifesta stereotipie, viata orientata spre exterior, afectivitate
mai labila, adaptabilitate sociala, abilitate.
Cuartivii si cuartatii sunt persoane seci, orientate spre pedanterie, au slaba
capacitate de adaptare sociala.

INTERPRETAREA TESTULUI RORSCHACH


Implică realizarea aşa-zisei psihograme. Psihograma, conform lui Bohm,
cuprinde trei faze: 1) Dobindirea unei impresii globale, intuitive care se degaja
din protocolul brut. 2) Controlul ştiinţific al partilor. Princpiul esential al acestei
faze este ca se pleca intotdeauna de la aspectul formal si numai dupa aceea se
trece la continut.
3.) Această fază se refera la rezultatul intuitiv si critic al ansamblului. In
aceasta etapă se reconstruieste profilul subiectului pe baza elementelor care
au fost decelate in etapa a doua.
In principiu schema unei psihograme cuprinde urmatoarele mari capitole:
2) Evaluarea calitativa a inteligentei. Sunt considerate o serie de aptitudini
particulare abstracte sau artistice ori tehnice. Este evaluata inteligenta din
punct de vedere calitativ dupa aceea si imaginatia. Notam daca persoana are
caracter creator daca manifesta originalitate si excentricitate daca are tendinta
de a fi cu capul in nori sau dacă are un simt diminuat al realului, daca persoana
manifesta tendinte maniace, de infrumusetare a realităţii, sau de a o mistifica.
Se evalueaza aspectul de fidelitate al relatiilor dintre produsul imaginativ si
realitate.
2) Evaluarea cantitativa a inteligentei Se evalueaza eventualele inhibitii
afective ale inteligentei bineinteles de natura nevrotica si /sau depresiva sau
eventualele retarduri mentale de anumite nivele de gravitate.
3) Evaluarea afectivităţii. Se evalueaza: strutura afectivitatii, maniera de
control a trairilor afective, respectiv maniera de frenaj si de inhibitie, atitudinile
generale cum ar fi sentimentele de inferioritate agresivitate, opozitie, jena,
ambitia cantitatii, calitatii, nevoia subiectului de a se face pretuit, dispozitia
care poate fi neutra animata, deprimata, anxioasa
4) Evaluarea trăsăturilor nevrotice. Trasaturile nevrotice, tip de trasatura,
caracteristici si structura. Eventualele particularitati constitutionale sunt puse
in evidenta. Sunt luate in consideratie in vederea unei imagini cit mai corecte
despre persoana informatiile de la alte teste. Sunt valorificate rezultatele
anamnezei, obiceiurile de viata, conflictele majore.
Se incearca un prognostic in legatura cu persoana respectiva si eventual
daca situatia ei implica eventuale dezordini se indica metode psihoterapeutice.
Se formuleaza indicatii de continuare a examenului intr-o anumita directie
pentru aprofundare daca este cazul.

Evaluarea inteligentei
Evaluarea cantitativa tine cont de urmatoarele aspecte pe care protocolul
subiectului ar trebui să le conţină. Pentru a putea fi considerata o persoana
normala d.p.d.v.a al inteligenţei protocolul trebuie sa contina un procent ridicat
de forme bune (F+) si anume intre 80 – 95%. Aceste raspunsuri F+ trebuie sa
fie raspunsuri globale (G) si kinestezice bune (k+). Acest aspect vizeaza finetea
de diferentiere specifica inteligentei si partial intensitatea tensiunii intelectuale.
Succesiunea modurilor de aprehensiune sa fie ordonata. Daca este rigida in
cazul inteligentei atunci este vorba de subiecti pedanti, obsesivi. Daca este
89
puternic relaxata banuim anumite tendinte maniace, o inteligenţă de
suprafaţă. Succesiunea depinde de stabilitatea atentiei. Subiectul trebuie sa
dea cel putin 7 – 10 raspunsuri globale (G). Tipul de aprehensiune, o maniera
relativ constanta in raspunsurile subictului de a cuprinde fie în mod global sau
in detaliu imaginea interpretată, se refera la relatia dinte D, G si d. Este de
dorit pentru un subiect normal sa aiba un tip de aprehensiune G, GD, GDd
(adica sa aiba si rasunsuri globale detaliu si detaliu mic). Tipul de aprehensiune
vizeaza sensibilitatea la factorii formali ai inteligentei
Dupa Meilli factorii formali ai inteligentei sunt: sensibilitatea sau finetea de
discriminare, complexitatea, globalitatea, soliditatea structurii invers
proportionala cu mobilitatea si originalitatea. Mai contează intensitatea
tensiunilor interioare (rapiditatea gindirii).
In evaluarea inteligentei, Rorschach a tinut cont de acesti 5 factori.
Succesiunea ordonata impreuna cu modul de cuprindere (G) vizeaza
intensitatea, mai departe F+%, vizeaza finetea , solidaritatea structurilor
inteligentei este evaluta cu urmatoarele aspecte, care sunt obligatoriu
prezente in profilul inteligentei unui subiect normal: A% mai mic decit 50%; la
persoanele depresive procentajul rapunsurilor animale este mai mare.
Ban% aproximativ de 20 – 25%; copii dau intre 10 – 15%. Răspunsurile Ban.
au importanta lor psihidiagnostica pentru care ne dau informatii in legatura cu
capacitatea de adapatare a persoanei la situatie si la anturaj. O persoana
normala dă un procentaj de Ban = 50%. Daca procentajul e mai mare persoana
pluteste cu capul in nori. Trebuie ca persoana sa dea si un anumit numar de
raspunsri k+. Răspunsurile K+ reprezinta introversie, capacitate de autocontrol
fundamentată raţional, raspunsurile k fiind semn al inteligentei. Ele ne arata
aptitudinile creatoare, inspiratia artistica, productivitatea inteligentei deoarece
unindu-le cu raspunsurile produc un puternic adaos proiectiv; persoana se
proiecteaza, miscarea este inventata la fel ca si raspunsurile detalii mici care
mai mult aduc in intereptare decit iau din plansa.
Etalon de k: intre 0 - 1k inteligenta este slab mijlocie
2 – 5k inteligenta este mijlocie, eventual buna
5k inteligenta buna si foarte buna.
Nu neaparat daca o persona are k-uri are si o inteligenta buna, procentajul
trebuind să fie interpetat impreuna cu celelate elemente. Daca raspunsurile F+
ar fi 100% apare o personalitate rigida, prudenta axata pe aspectul formal.
Lipsa de intelgenta (diversele tipuri de handicap mental) se caracterizeaza prin
procentaj mic de raspunsuri F+ = 45 – 60%..
Daca avem un procentaj de F+ sub 45%, este vorba de un caz sever de
deficit intelectual cu procentajul de raspunsuri animale ridicat, peste 65%.
Raspunsurile G sunt putine (1-3). Ban este redus deoarece si capacitatea de
insertie sociala este foarte scazuta. Tipul de aprehensiune D, Dd raspunsuri
detaliu ordinare in care elementele detaliu mic (d) joaca un rol mai mult sau
mai putin confabulator adica initiava , procesul de interpetare al detaliului
ordinar (Do). Succesiune este ordonata citeodata tinzind la relaxare. Subiectul
nu dă nici un raspuns k sau cel mult un “k de tip Ban”. Tipul de rezonanta
intima este extratensiv cu elemente de egocentricitate. Raspunsurile detaliu
uman tind sa le depaseasca pe cele ale raspunsurilor umane (H). Un astfel de
subiect are constiinta atitudinii intepretative diminuata, in fata plansei.
Normalii stiu ca plansa nu este chiar realitatea, pe când persoanale care fie au
handicap mental sau contact cu realitatea mai scazut mergind spre patolgic nu
au constiinta interpetativa. Ele chiar se straduiesc sa descifreze, sa gasesca o
anumita realitate in spatele acestor imagini.
90
Subiectii supradotati au o aprehensiune bogata, numar mare de rapsunsuri
Orig. Rezonanta intima este ambiegala (câte puncte la k atitea de C) , G-uri
multe, determinanti in care kinestezia se combina cu culoarea.
Diagnosticul calitativ = modul cum este structurata inteligenta. Un procent
de F+ ridicat dar nu chiar 100% caci 100% poate inseamna sterilitatea gindirii
proprie oamenilor preocupati de aspectul formal. Daca este sub 70% este
vorba de scaderea capacitatii de concentrare sau a capacitatii de control al
realitatii.
Persoanele normale sunt caraterizate printr-o succesiune usor relaxata (la
artisti) iar daca este vorba de o mare capacitate de abstractizare este vorba de
o persoana rigida. Raspunsurile G si F+ arata gustul pentru sistematizare
stiintifica pentru pespectiva de ansamblu. Putem descifra prin intermediul
raspunsurilor globale daca persona e lipsita de talent natural. În acest caz
numarul mare de G se obtine prin suprasolicitare dovedită de forma ea (F-) a
G-urilor. Persoanele din această categorie dau putine rapunsuri k+ si la fel de
puţine Orig+.
Daca persoana exceleaza in raspunsuri ordinare bune (F+) inseamna ca are
o imaginatie vie. Daca da rapsunsuri confabulatorii GD si F+ atunci este vorba
de o orientare teoretica iar in cazul DG este vorba de o orientare practica.
Procentajul de raspunsuri animale ne da posbibiltatea sa facem urmatoarea
demarcaţie: artistii, deoarece lumea lor este in afara banalitatii, dau putine
raspunsuri animale (25%). Muncitorii care lucreaza mult in domeniul practic,
concret dau insa mai multe (35 – 50%).
Procentajul slab de raspusuri animale coexista cu un procentaj mare de
rasunsuri originale.
Raspunsurile Ban ne dau informatii in legatura cu capacitatea de contact a
inteligentei deoarece joaca un rol important. Daca lipsesc raspunsurile Ban
este vorba de un autism schoizofrenic sau de o gindire autista care se
orienteaza mai mult pe ea insăsi decit asupra realitatii. Daca Ban % este ridicat
si insotit de un procentaj slab de raspunsuri Orig poate fi vorba de o persoana
banala plictisitoare. Daca procentajul de raspnsuri Ban este insotit de putine
raspunsuri animele dar de un procentaj ridicat de raspunsuri Orig atunci
persoana respectiva fie este un politician, fie un functionar cu idei orginale , fie
ca are aptitudini pentru cariera politica sau de funtionar.

Diagnosticarea afectivitatii
Culorile ne dau indicii despre afectivitatea persoanei, rapunsurile forma
culoare (FC) ne dau indicii despre capacitatea de adaptare pe baza controlului
ratiunii. Raspunsurile culoare-forma (CF) ne dau indicii in legatura cu
afectivitatea inadaptata labila, agitata sau in orice caz o afectivitate fara
obiect, dupa cum raspunsurile culoare pure C ne duc cu gândul la o afectivitate
impulsiva. Daca descriem subiectul din punctul de vedere al raportului FC, CF si
C am putea situa subiectii pe un continuum de la stinga la drepta.

FC CF multe C
Adulti si FC putine C + FC
inseamna copii tipic infantila, specific
prescolari sinelui, functioneza
(morala heteronoma: pe baza principiului
“a zis mama, a zis tata”) placerii.
Nu morala copilului
determina comportamentul
91
ci autoritatea.
Traubemberg spune: impulsivitatea poate fi diagnostica prin urmatoarele
semne: C+ putine sau deloc k, in cazul acesta este vorba de o descarcare a
impulsivitatii in salve frecvente, multe raspunsuri C si numerosi k este vorba de
o descarcare ca de bomba. Daca avem multi C, k si Dbl atunci este vorba de o
persona periculoasa. Raspunsurile C+ si k determina o descarcare de
afectivitate ca de bomba, pentru ca in calitate de reprezentanti ai gindirii,
raspunsurile k nu fac decit sa amâne descaracrea tensiunii care se acumuleaza
si la un moment dat explodeaza.
Putem avea urmatoarele trei situatii: raspunsuri clar obscure detaliate F(C)
si raspunsuri FC+ : este vorba de empatie, sensibilitate. Daca atunci cind
raspunsurile FC sunt intr-un numar mai mic decit raspunsurile F(C) este vorba
de o sensibiltate excesiva. Traubemberg spune: raspunsurile clar obscure
detaliate sunt un fel de “frisca adaugata prajiturii” FC+, adica raspusurile clar
obscure detaliate adauga un plus de control al ratiunii, indicata de catre
raspusurile FC.
Daca intinlim situatii cind raspunsurile FC sunt insotite de raspunsuri culoare
pura, atunci este vorba de o lupta interioara dusa impotriva propriilor afecte;
poate fi vorba de o disociatie. Traubmerberg afirma ca este vorba de o
sensibilitate schizoida tipica. Stabilitatea afectivitatii se poate realiza din punct
de vedere ai indicilor Rorschach din doua perspective: a indicilor k ce
tempereaza afectivitatea subiectului indiferent daca este nevrozat, psihotic sau
normal. Totuşi afectivitatea labila ramine labila chiar daca este instiota de k-
uri. Reglajul afectivitatii poate fi realizat si prin procentajul de F+ care
inseamna ratiune. De asemenea, o alta forma de autoreglaj al afectivitatii este
G+ care reprezinta o privire de ansamblu asupra stiuatiei. Un frenaj insuficient
al afectiviatii este caraterizat prin raspunsuri culolare numeroase, k putine,
procentaj de forme bune slab si G rele. Un frenaj eficace se traduce prin C
acoperit de k (C = k). Un tip de rezonanta intima ambiegal si un procentaj de
raspunsuri forma semnificativ. In situatia in care dintr-u protocol lipsesc
raspunsurile culoare ne putem gindi la tocirea afectiva de natura psihotica,
debilitate mentala, inhibitie afectiva de natura depresiva/psihotica.
Contactul social (capacitatea de contact) se realizeaza functie de
afectivitate. O persoana cuartiva, cuartata, relationeaza foarte greu în mediul
social.
Sunt 6 factori care determina din punct de vedere al indicilor Rorschach
capacitatea de contact: Ban si Ban% (pentru o inteligenta superioara trebuie sa
se situeze intre limitele precizate). Cei doi indici dau masura contactului
intelectual cu lumea. Pentru persoanele oligofrene un Ban% rezonabil ne da ă
speranţă privind adapatabilitatea persoanei la mediul sau. Pentru depresivi,
este un indiciu porivind gravitatea depresiei. Pentru psihotici in general prin
Ban % apreciem egocentrismul, slabirea contactului cu realitatea sau chiar
gravitatea maladiei.

Diagnosticul psihopatologic cu testul Rorschach


Diagnosticarea nevrozelor se bazeaza pe urmatoarele elemente: soc
culoare, lipsa raspunsurilor k , interpetari de figuri intermaculare, tip de rezonta
intima cuartiv, cuartat. Cu ajutorul Rorschach diferiti indicatori pot fi pusi in
evidenta: punctul de fixare in evolutia libidinala. Astfel, daca subiectul este
fixat in stadiul oral putem afla acest lucru prin raspunsurile globale; daca este
fixat in stadiul genital putem afla prin raspunsurile de

92
tip detaliu ordinar; raspunsurile detaliu mic ne dau indicii despre fixarea sa
in stadiul anal, dupa cum Dbl-urile ne dau indicii despre agresivitatea anală a
persoanei. Tulburarile de libidou se vad in tipul de raspuns culoare in care se
incadreaza subiectul. Fenomenul de soc arata daca exista o refulare a
energiilor libidinale. Socul la negru sau rosu ne confirma faptul ca este vorbe
de o anxietate manifesta. Socul la negru este indicatorul cel mai general al
anxietatii fobice. Cu ajutorul Rorschach pot fi puse in evidenta diferite tipuri de
nevroze, poate fi facuta deosebirea dintre ele (daca este vorba de o nevroza de
caracter, obsesiva, anxioasa sau de neurastenie). Astazi DSM4 recurge la alte
clasificari.
Psihopatiile un alt domeniu de psihodiagnoza cu ajutorul Rorschach sunt
evidentiate de soc negru-rosu. Exemplu: pentru simptomele suicidale:
autocritica (referiri autocritice la sine în timpul protocolării de tipul: '' Eu nu
prtea sunt bun la desene''), accentuari ale simetriei planselor, raspunsuri de tip
“unde”, insistenta raspunsurilor pe mijolcul plansei, raspunsuri perspectiva,
critica obiectelor si pedanteria formelor.
Pot fi decelate prin Rorschach diverse tipuri de psihopatii: de tip schizoid,
labila, antisociala etc.

TESTUL SZONDI
Testul intră in categoria testelor proiective. Asemenea celorlalte probe
proiective, pe baza unui material–stimul, mai mult sau mai putin ambiguu, este
stimulata atitudinea subiectului de a-si exprima lumea sa interioara, in
alegerile sale, fară ca el sa fie constient de acest lucru.
Testul este utilizat astazi, dupa citeva decenii de experienta, nu numai in
domeniul clinic dar si in domeniul investigari personalitatii normale, cu scopul
orientarii scolare, profesionale, in diverse studii de psihologie sociala,
experimentala, etc. Este interesant sa remarcam, de la inceput, ca teoria
testului (o teorie despre personalitate) este intrucâtva diferita de traditia
scolilor personologice si anume aceasta teorie cuprinde două mari teorii: 1)
teoria genotropismului (tropism = a alege in context social persoanele care ni
se aseamana; genotropism = a alege persoanele care au aceleasi gene
pulsionale ca si noi); 2) teoria destinului pulsional (cursul vieţii reprezintă
îmlinirea unui plan de viaţă htârât de genele noastre pulsionale). În virturtea
acestor două teorii Szondi si-a numit testul când “diagnostic experimental al
pulsiunilor” cind “genotest” sau “analiza destinului”.
El pleaca de la urmatorul principiu: alegerile afective legate de
simpatie/antipatie sunt caracteristice personalitatii. La aceste alegeri participa
intregul sistem motivational-afectiv. În mod total eronat, Szondi reduce sfera
conditionarilor, a alegerilor doar la citiva factori pulsionali. Astazi in psihologia
americana exista tendinta de a reconsidera rolul factorilor ereditari in
determinarea anumitor caracteristici sau capacităţi ale personalitatii. Cu toate
acestea nu putem accepta pozitia biologizanta a lui Szondi, care considera ca
noi ne alegem partenerul de viata, profesia, prietenii, in virtutea unor gene
pulsionale, adica gene determinate de anumite trebuinte fundamentale,
functionale ale individului.
Validitatea teoriei lui Szondi este discutabila, insa testul a capatat un destin
diferit. Dacă teoria este infirmata, testul si-a dovedit validitatea prin faptul ca a
fost confirmat în clinica, indiferent de cadrul său teoretic. De altfel unii dintre
elevii săi, cum este cazul, Susanei Deri, au furnizat testului o nouă bază
teoretică interpretativă apelând la conceptele psihologiei abisale.

93
Pe scurt, Szondi spune ca orice o alegere pe care o facem in viata ar fi
dirijata de o rezonanta instinctuala care se cheama genotropism. Aceasta
rezonanta instinctuala este caracterizata printr-un substrat biologic autonom.
Prin actele nostre, spune autorul, noi implinim un destin, de unde si denumirea
conceptiei sale de “analiza a destinului”, adica analiza acelor factori care
determina evolutia (destinul) individului.
Teoria genotropismului se refera la atractia inerenta pe care o persoana o
simte fata de alte persoane. El considera ca este vorba de o atractie
instinctuala, determinata de gene (adica de factori ai ereditatii). Practic ar
exista anumite gene latente care se manifesta pe cai indirecte in alegerile
mentionate. Bineînteles ca persoanele care se simt atrase reciproc, dupa
Szondi, sunt purtatoarele acelorasi gene. In perioada in care Szondi si-a
elaborat teoria, in psihiatrie era recunoscuta baza ereditara a urmatoarelor
grupe de tulburari mentale:
- grupul tulburarilor schizoforme, in care intrau paranoia si catatonia;
- grupul tulburarilor circulare: depresia si mania
- grupul tulburarilor paroxistice: isteria, epilepsia.
Acestor 3 grupe Szondi le mai adauga categoria bolilor sexuale:
homosexulaitatea si sadismul.
Dupa Szondi am avea de a face cu 4 categorii de instincte. Instinctul, in
conceptia sa, reprezinta tendinta inconstienta, la nivelul organismului, de a
reface starea trecuta. În acest punct Szondi adoptă poziţia lui Freud exprimată
în « Dincolo de principiul plăcerii ». Aceste patru categorii de instincte,
corespunzatoare celor 4 categorii de boli, sunt: instinctul sexual, instinctul
paroxistic, instinctul schizoform, instinctul circular.
Fiecare dintre cele 4 instincte ar cuprinde la rindul lor cite 2 trebuinte sau
factori instinctuali. La rindul lor aceste trebuinte inregistreaza 2 laturi
complementare, adica 2 tendinte. Aceasta schema reprezinta nucleul teoriei lui
Szondi.
Vectorul sexual cuprinde 2 trebuinte: homosexuala si sadica. Vectorul
paroxistic, inseamna trebuinta instinctuala de a descarca tensiunea acumulată
in salve si cuprinde: tendintele epileptoide si isterica. Vectorul schizoform
cuprinde: trebuintele catatonica si paranoica Vectorul circular cuprinde:
trebuintele depresiva si maniacala. Fiecare trebuinta la rindul ei cuprinde o
tendinta pozitiva si una negativa manifestată ca simpatie, respectiv ca
antipatie faţă de fizionomiile prezentate ca stimuli. Teoria testului operează
deci cu 4 vectori, 8 trebuinte si 16 directii. Este vorba intr-un final de 8
categorii de tulburari psihice: Homosexualitatea (h), Sadismul (s), Epilepsia (e),
Isteria (hy), Paranoia (p), Depresia (d), Mania (m), Catatonia (k). Aceste 8
categorii de boli au corespondent in testul lui Szondi in 8 categorii de trebuinte.
In stadiul patologic aceste trebuinte imbraca formele morbide ale
homosexualitatii, sadismului, epilepsiei etc, fiind totusi specifice si oamenilor
normali. Din acesta cauza, cu acest test putem sa evaluam atit personalitatea
mordida (mai ales stadiul ei, tabloul nosologic in care se incadreaza persoana)
sau putem stabili diversele tendinte care determina comportamentul
observabil al persoanei normale.
Utilitatea clinica a testului se datoreaza faptului ca rezultatele furnizate de
acest test nu sunt expresii ale unor criterii biologice, cit mai degraba ale unor
criterii socio-culturale.
Valorificarea clinica a testului Szondi nu se bazeza pe teoria genelor
pulsionale recisive, latente, ci incearca sa recruteze in ultimă instanta o serie
de concepte explicative pentru tendintele personalitatii evidentiate de cele 8
94
categorii de trebuinte si de cele 16 directii. Susan Dery (1999) incearcă sa
puna testul pe baze psihanalitice ceea ce nu-l intriga pe maestrul ei, care
dimpotriva, o lauda în prefaţa cărţii privitoare la test publicată de autoare.

Prezentarea testului
Se compune din 48 de fotografii, ale unor persoane ce au fost pacienti ai
serviciului de psihiatrie, bolnavi incadrabili in cele 8 tipuri de boli psihice. Pe
spatele fiecarei fotografii este indicată seria pozelor (sunt şase) din care face
parte portretul respectiv. Cu o litera, este indicata boala sau tabloul nosologic
specific bolnavului respectiv.
Sunt 48 fotografii, deoarece sunt 6 serii a cite 8 tipuri de boli, fiecare tip de
boala regasindu-se in setul de fotografii de 6 ori adica avem 6 fotografii de
sadici, epileptici, etc.

Modul de administrare
Fotografiile sunt etalate în faţa subiectului, pe serii, si in fiecare serie, intr-o
ordine prestabilita, adică în ordinea numerătării lor cu cifre arabe.

Examinatorul soune: ''Aveti in fata d-voastra niste fotografii. Va trebui sa


alegeti două fotografii care va sunt foarte simpatice si 2 fotografii care va sunt
foarte antipatice. Aici nu exista alegeri bune sau gresite'' (aceasta precizare o
face S. Dery). Fotografiile simpatice se pun in dreapta, cele antipatice in stinga,
cele care ramân le punem de-o parte (si avem grija sa nu amestecam
simpaticele cu antipaticele)”. Acest lucru se face de 6 ori.
Este posibil ca unii subiecti sa spuna la un moment dat: ”Toate sunt la fel de
simpatice” sau “Toate sunt la fel de antipatice”. Pentru a-i stimula să faca
totusi diferente îi intrebam: “Daca ar fi sa intilniti aceste persoane intr-un
compartiment, linga care ti-ar plăcea sa te asezi ?”.
Exista două variante fundamentale de administrare a testului: aceea
originala, a lui Szondi, care consta în luarea a două protocoale. Intre cele două
protocoale pot fi administrate alte probe, tot proiective ca testul Rochart, TAT
s.a.m.d. Aceasta forma este doar o modalitate de a formula ipoteze sau de a
gasi niste raspunsuri la ipotezele clinice pe care ni le-am formulat.
Varianta mai laborioasa, consta in a lua 6 – 10 protocoale la 1-2 zile distanta
intre ele. Este mult mai diagnostica, ne da indicii despre evolutia tendintelor
subiectului.
Este recomadat ca la sfirsitul testului, fie ca este vorba de varianta scurta
sau cea lunga, sa se elaboreze ceea ce se numeste testul final, adica din cele
12 fotografii alese ca simpatice îi cerem subiectului s-a aleaga patru care ii
sunt cele mai simpatice iar din cele 12 antipatice sa le aleaga alte patru care ii
sunt cele mai antipatice.
Urmează realizara experimentului asociatiei factoriale, care consta in a cere
subiectului sa construiasca o povestire in legatura cu fotografiile alese la testul
final, sau daca avem timp e bine sa cerem subiectului, dupa metoda
experimentului asociativ – verbal a lui Jung, pentru fiecare imagine, sa ne
spuna ce ii evocă fiecare fotografie. Iata de ce este important experimentul
asociativ – verbal: se poate întâmpla ca la fotografia “5h” subiectul sa spuna:
''Este tinar, este elev, locuieste inca cu parintii, toata lumea il iubeste, cind va
ajunge la virsta mea ii va lipsi dragostea, poate ca este emotiv, dar daca este
asa sunt singur ca se afla inca la inceput etc''. La fotografia “4e” subiectul
spune: ''Este la fel de batrin ca mine, apare ca un om cu o profesie liberala, se
pot spune multe despre acest subiect, are un aer amenintator dar nu este
95
brutal « . Deci subiectul scoate la lumina, prin procesul identificarii si
deplasarii, mecanismele psihice specifice pe care le teoretizeaza psihanaliza. În
felul acesta putem intregi informatia despre subiectul respectiv.

Consemnarea si cotarea alegerilor


În urma administrării testului rezultă două grupe de fotografii de: simpatice
şi antipatice.

alegerile simpatice se simbolizează cu un ''x'' rosu iar cele antipatice cu


albastru.
Alegerile sunt cotate cu urmatorele 4 semne conventionale: reactie nula sau
zero, pozitivă, negativă sau ambivalentă.

Sistemul pulsional elaborat de Szondi


Conform lui Leopold Szondi viata psihica se desfasoara in limitele a 4 vectori
sau cercuri instinctuale (vectorul sexual, paroxistic, schizofrenic si de contact).
Fiecare vector cuprinde cite două tendinţe rezulta in total opt. Acesti 8 factori
reprezinta 8 trebuinte fundamentale, care sunt comune tuturor oamenilor. Este
adevarat ca in cazurile patologice ele inregistreaza un grad de tensiune mai
ridicat.
Descrierea succinta a acestor factori:
Vectorul sexual
homosexualitatea (h) – reprezinta tendinta catre tandrete, feminitate,
tendinta de a fi iubit, dezmierdat. Este vorba de iubirea de tip feminin de a fi
cucerit. Dery spune ca, dimpotriva, este o dorinta de contact pasiv, de
abandonare fata de obiectul iubirii si exprima nostalgia iubirii materne.
Sadismul (s) dimpotriva, inseamna masculinitate, agresivitate, respectiv
tendinta sado–masochista. In timp de factorul “h” reprezinta, dorinta de a fi
obiectul tandretii, de a fi posedat, de a fi condus, factorul “s” reprezinta
agresivitatea masculina , pofta de a ataca, de a stapini, de a conduce, de a
cucerii.
Aceste 2 tendinte se gasesc la persoanele de ambele sexe iar in cazuri
anormale tendinta catre masculinitate–sadism, respectiv feminitate-
homosexualitate este intruchipata in sexul opus. Este anormală la barbatii care
prezinta o tendinta homosexuala crescuta, o dorinta de afectiune, de a fi
mingiiat, de a ceda, etc.
Daca tendinta feminina, de tandrete este exprimata in “h+”, dimpotriva “h-“
semnifica sublimarea acestei tendinte care se manifesta ca o tendinta
culturala. Dupa cum “s+” inseamna tendinta agresiva iar “s-“ inseamna
tendinte civilizatoare, combinatia “h+ si s+” inseamna oameni realisti iar
combinatia “h- si s-“ oameni irealisti.
In cazul in care este vorba de o alegere puternica, de o relatie plina, “h+”
care inglobeaza toate cele 6 alegeri posibile din factorul respectiv, poate sa
insemne un veritabil comportament antisocial dar acest lucru este posibil
numai in corelatie cu semnificatia celorlalti factori
Vectorul paroxistic cuprinde tendinta epileptioda (e) şi tendinta isterica (hy).
Ceea ce este comun celor doi factori este faptul ca înregistreaza o izbucnire, o
explozie, dupa o faza prealabila de incarcare: dupa descărcarea paroxistică
urmeaza o noua faza de incarcare, apoi o noua faza de acces.
Acest lucru este intilnit si la oamenii normali însa, pentru Szondi modelul
paroxistic, al descarcarilor de agresivitate si de afect, il reprezenta boala
epileptica. De aceea a si numit unul dintre factori “tendinta epileptoida” (e).
96
S. Dery arată că cest vector paroximal este o structura de acomodare,
periodic incarcata cu energie, care atinge un apogeu, apoi se descarca brusc.
Ea mai spune, ca prototipul descarcarii paroximale este evolutia gradata si
explozia brusca a unei crize epileptoide - aceasta fiind una din premisele
teroetice ale lui Szondi.
Interpretarea factorului “e” este fondata pe ipoteza ca el se raporteaza la
controlul si descarcarea energiei agresive si reflecta aspectele care sunt legate
de dezvoltarea Supraeu-lui. Factorul “e+” ne arata un Supraeu dinamic, activ,
puternic, deci “e+” este un semn de control etic. In copilarie se reduce la o
seamă de interdicţii de tipul “nu e voie asta”, “nu face cealaltă''. Sunt mai mici
sau mai mari exigentele care ni le impun parintii, dupa aceea, toata viata
noastra, in societate, aceste interdicţii nu inseamna altceva decit acordul,
autoreglajul in virtutea unor constrângeri pe care noi le introectam sub forma
acestui aspect functional pe care il reprezinta Supraeul.
Factorul “e-“ inseamna, dimpotriva, autoncotrol, bunavointa, bunatate dar
totodata “e-“ mai are si semnificatia tendintei la rautate, rea vointa, invidie,
geloze, nervozitate si explozii agresive, intr-un cuvint un Supraeu slab.
Trebuie retinut ca “e-“ alaturi de “s+” este cel mai semnificativ aspect al
“sindromului antisocial” sau “un sindrom de tendinte antisociale”.
Dimpotriva, factorul “hy” reprezinta vanitatea, tendinta de a se evidentia cu
orice pret, orientarea catre imbracaminte mai batatoare la ochi, catre
extravaganţă. S. Dery o denumeste “nevoia de a-si exprima emotiile intr-un
mod mai perceptibil”. Ea dă o interpretare foarte interesanta si spune ca
“exista o legatura intre “hy+” (adica intre isteria pozitiva) si orientarea motrica
a personalitatii”. In schema personalitatii, o constelatie “hy+” indica o
slabiciune a barierei fractionale dintre regiunea afectiva si regiunea motrica,
adica persoana are tendinta de a-si exprima afectele la nivel motor, prin
gesturi largi, prin exagerari. Factorul “hy+” inseamna tendinta la exhibitionism,
de a fi in centrul publicului, de a fi teatral, de a arata mai mult decit este (ceea
ce este la Karl Leonhard personalitatea demonstrativa).
Pe de alta parte factorul “hy-“ inseamna teama de exhibitionism, teama de
manifestare, de a-si arata deschis sentimentele, teama de a se manifesta in
public, fuga de ochii lumii, adica persoana care sta in spate, exact inversul
sindromului “hy+”. Persoanele nu vor sa-si exprime sentimentele intr-o
maniera perceptibila, ceea ce poate fi semnul unui Surpaeu care functioneaza
bine si care domina aceasta nevoie infantila de a satisface narcisist, de o
maniera exhibitionista anumite trebuinte. Aceste personae au o rezerva
afectiva care nu exclude totusi nevoia unei vieti afective intense. Atit ca ele nu
pot si nu vor sa exprime acest lucru, se retin datorita unui Surpaeu care
functioneza bine, asa cum un supraeu care functioneza bine exista si la “s+” .
Vectorul schizoform
Acest vector include, prin excelenţă, instinctele eului, fiind vorba de
trebuinte.
El este, dintr-un anumit punct de vedere, vectorul cu semnificatia cea mai
bogata pentru ca atit in topica freudiana cit si in sistemul personalitatii altor
psihologi (care au urmat lui Freud) Eul reprezinta instanta care regleaza
comportamentul si ne asigura priza cu realitatea, cu lumea inconjuratoare , ne
ajuta sa ne integram în mediul nostru de viaţă.
Eului, nu ii este nimic strain din pulsiunile personalitatii. El le inglobeaza pe
toate: si pe cea sadica si pe cea homosexuala, depresiva etc. In conceptia lui
Szondi, constiinta si Eul au semnificatie diferita decit cea din psihologie. Dupa
Szondi, vectorul schizoform, desi instinctiv, este unica instanta care intervine
97
cu efect reglator, constient la nivelul personalitatii. Vectorul Eului (schizoform)
exprima forma dinamica a pulsiunilor innascute, maniera in care intensitatea
acestor pulsiuni le face fie sa devina constientizabile sau să se exprime intr-o
forma simbolica - in constiinta - sub forma factoului p - sau să fie integrate intr-
o organizare coerenta a vietii psihice, numita Eu - integrarea fiiind functia lui
“k-“.
Factorul “p” (paranoiform), dupa Szondi, este partea care indica acea
tendinta a personalitatii de a se exprima pe sine in toate actiunile in care este
implicata. Se refera la nevoile de comunicare a sistemului personalitatii cu
lumea. Functia lui “p” fiind de a largi lumea, facind eul sa inglobeze cit mai
multe obiecte in el; el vrea sa desfiinteze pur si simplu limitele dintre subiect si
lumea obiectelor de aceea inseamna “productie” in sensul cel mai larg
psihanalitic. Adica tendinta de a atribui ceva care imi apartine in interiorul meu
obiectelor din afara. Dimpotriva factorul “k” insemna tendinta de a ridica
bariere intre sinele meu si structura intima a personalitatii pe de o parte, si
lumea obiectelor pe de altă parte. De aceea el reprezinta mai degraba nu o
structura proiectiva ci o tendinta narcisista de a mă delimita de obiecte.
“p+” inseamna delimitarea sferei Eului; individul se simte tare, puternic,
atotstiutor, crede ca totul este posibil si admisibil, toata lumea este a lui. In
cazurile patologice, aceasta tendinta duce la “megalomanie paranoida”: el este
nu ştiu care geniu sau personalitate istorică, reformatorul lumii, reprezentantul
binelui absolut. Szondi numeste aceasta “inflactie a eului”, adica tendinta de
largire a eului pentru a deveni indistinct in raport cu obiectul.
“p-“ inseamna o restringere a sferei eului, persoana se simte si se apreciaza
mica, slaba, ignoranta, in raport cu atotputernicia lumii, fiind un sentiment de
inferioriate si, bineânteles, legat de aceasta, se dezvolta sentimentul de
persecutie, de banuiala. In general subiecţii, cu astfel de sentimente, se
considera mai valorosi decit sunt recunoscuti de catre ambianta.
Factorul “k” are tendinta de a mentine integritatea narcisista a Eului. Scopul
lui este de a elimina tensiunea din factoul “p”, deci este o forta organizatoare
care tinde sa conserve structura Eului. El este cu alte cuvinte “Eul care ia
atitudine”, atitudine prin care permite satisfacerea sau refuza satisfacerea unor
pulsiuni (exact functia Eului descrisa de Freud in cadrul celei de-a doua topici).
In timp de “p-“ actioneaza prin proiectie, factorul “k+” acapareaza in sine
tendintele exterioare pe care le introecteaza, aceasta inseamna ca are loc o
interiorizare (introiecţie) a unei insusiri, a unei idei din lumea exterioara, pe are
persoana si-o face proprie. Trebuie retinut faptul ca “p-“ functioneaza prin
introiectie incorporind lumea, ideile, obiectele din afara, considerindu-le ale
sale. Este tendinta de a cuprinde idealul care poate fi formulat in aceste
cuvinte: “Vreau sa fiu similar idealului meu”; pe când o alta modalitate de a
opera a lui k+ o reprezinta opertropismul (termen inventat de Szondi după care
“k+” determină alegerea partenerului de viata, a iubitului, a profesiunii, deci se
exprima in alegeri sociale). De asemenea “k” se mai manifesta ca narcisism,
autoiubire. El desemnează nu numai ca ma iubesc pe mine dar si faptul ca imi
aleg ca prieteni persoanele care imi seamană.
O alta forma prin care se manifesta este egoismul: imi procur mai multe
obiecte, valori din afara, pe care mi le insusesc. Egocentrismul: accept lumea
numai in masura in care imi este conformă mie, eu fiind centrul universului la
care se raporteaza toate celelalte. O alta forma este autismul care se
manifesta prin adaptare, retragere, introversie. Aici “k+” se manifesta prin
adaptare, adica prin renuntare la atitudinea proprie, persoana cere totdeauna

98
parerea altora, nu ia atitudine in felul in care ar dori si se supune orbeste
dorintei altora.
Factorul”k-“ se poate manifesta prin refulare, adica respingerea in
subconstient a unor tendinte care nu sunt indezirabile.

Vectorul circular se mai numeste si vectorul de contact


pentru ca semnifica contacul subiectului cu realitatea.
Factorul “d” exprima raportul tipic anal, de relatie cu obiectele care fac
obiectul investiei libidinale.

Trebuie amintit faptul ca potrivit lui Freud, libidoul, energia pulsionala


sexuala, inregistreaza o dezvoltare stadiala. Copilul trece prin mai multe stadii
in care libidoul este investit in anumite obiecte ale iubirii. Primul stadiu este
stadiul oral si corespunde satisfacerii unor trebuinte fundamentale, acea de
încorporare (hranire) a obiectului investirii libidinale, reprezentat de sinul
matern. Nerezolvarea in cazul acestui stadiu sau mai precis frustrarile care pot
exista in acest stadiu pot conduce mai tirziu, in existenta adulta, la unele
caracteristici de personalitate care se pot manifesta in asa zisul tip depresiv. Al
doilea stadiu este cel anal, de educare a sfincterelor. In aceasta perioada
copilul are tendinta de a trata fecalele sale ca pe o valoare proprie de unde si
tendinta de retinere, care mai tirziu, viu pastrata, se va transforma in tendinta
de a pastra, acumula obiecte, tendinta a carei tenta patologica este avaritia.

Deci simptomele depresive sunt:


“d+”: semnifică obiectivitate si simtul realitatii, starea de multumire care se
poate referi la situatia sociala; “m+ exprima capacitatea de fericire echilibrata
a unei persoane care se intereseaza de lumea inconjuratoare, care stie sa
savureze viata sub toate aspectele ei. Teoretic este vorba de o persoana care
se agata, care cauta sa parvina, insa nu intotdeauna aceasta tendinta este si
satisfacuta.
“m-“: reprezinta o caracteristica a omului care se detaseaza voluntar de
ambianta, se simte parasit, vitregit, solitar, se acomodeaza greu la cerintele
sociale, nu are simtul realitatii si nu se misca lejer in sfera ideilor. Astfel de
persoane se caracterizeaza prin lipsa unei orientari sigure in fata realitatii.
Acest aspect ste in legatura cu frustrarile din stadiul oral al dezvoltarii;
libidoului dupa stadiul oral îi urmeaza stadiul anal iar frustrarile din acest stadiu
sunt semnificate pentru factorul depresie.
“d”': se caracterizeaza prin inalta pretuire care este acordata obiectelor si
este insotit întotdeauna de tendinta de cautare, manipulare activa a obiectelor.
Aceasta explica atit pulsiunea de colectionar cit si tendinta de acumulare care
se poate exprima prin avaritie.
“d+”: inseamna tendinta de a risipi obiecte, valori, idei. Acestea sunt
persoane neglijente, dezordonate, superficiale, cu un sentiment redus al
responsabilităţii.
“d-“: inseamna atasament voluntar fata de un obiect, ideal, o profesiune.
Subiectii din aceasta categorie sunt susceptibili sa fie extrem de fideli unui
obiect odata ce l-au investit libidinal. Ei sunt conservatori, le repugna inovatiile
si schimbarile pentru ca nu sunt capabili sa-si investeasca libidoul in noi
obiecte. De asemenea, “d-“ inseamna grija fata de obiecte iar in planul ideilor
inseamna un tip analitic, sceptic, mereu in indoiala pina la obsesie.

Clasificarea si interpretarea alegerilor


99
Relatiile de alegere pot fi clasificate din punctul de vedere: al cantitatii si al
directiei. Sub aspectul cantitatii avem: reactii goale sau zero, reactii pline si
reactii medii, adica acele reactii care implica de o parte si de cealalta 2-3
alegeri.
Trebuie precizat faptul ca reactia goala sau nula inseamna manifestarea
pulsionala normala sau anormala, adica ne arata comportamentul observabil.
Absenta aproape completa a alegerii reprezinta la factorul respectiv trebuinta
pulsionala pe care subiectul o traieste din plin, trebuinta actualmente fiind
satisfacuta.
Reactia plina, dimpotriva, reprezinta factorul pulsional cu actiunea cea mai
dinamica, reprezinta asa cum spunea S. Dery baza pulsionala subiacenta a
comportamentului, adica dupa limbaj szondian, tensiunea acumulata la nivelul
factorului care o inregistreaza.
Reactia plina se va manifesta genotropic in alegerile sale, in atitudinile sale
fata de viata, adica determina alegerile manifestarile, pe cind reactia nula
arata cum procedeaza persoana, cum se dezvaluie modul ei de a proceda ( “p”
inseamna proiectie, tendinta de a distruge bariera instituită de eu). In inflatia
eului (egodiastolă) exista aceasta tendinta de a incorpora intreaga lume; eul se
simte puternic, omnipotent, omniprezent, pe cind “k” reprezinta tendinta de
introiectie adica de incorporare din afara in Eu, si de intarire, intr-o maniera
narcisista, a acestei bariere).

S. Dery precizează că reactia goala ne arată factorul cu rezistenta cea mai


mica, adica factorul care este mereu pe cale sa se descarce. De aceea el si
arată maniera observabila in care procedeaza persoana iar reactia plina
exprima factorul dinamic, cu incarcatura cea mai mare si care se manifesta
genotropic.
Cel de-al treilea tip de reactie, reactia ambivalentă rezulta când subiectul dă
cel putin 2 alegeri simpatice si antipatice (2/3; 3/2; 2/2; 3/3; 2/4; 4/2) astfel
incit numaratorul si numitorul sa dea cel mult valoarea 6 (pentru ca sunt 6
fotografii din fiecare vector). Intr-un protocol nu pot fi la un loc mai mult de 6
alegeri, fie ca sunt pozitive, fie negative.
Reactiile ambivalente semnifica tendinta pulsionala pe cale de a se
descarca. O reactie ambivalenta conduce la ideea unei tensiuni interne, a unei
probleme interioare la nivelul persoanei dar in acelasi timp semnifica si o
anumita tendinta de autocontrol a tensiunii pulsionale. De aceea raportul intre
suma reactiilor zero si a reactiilor ambivalente, in cadrul unui protocol, ne da
capacitatea de supracontrol sau autocontrol a comportamentului.

Valorificarea diagnostica a rezultatelor


Dupa ce rezultatele au fost inregistrare in foaia de protocol se interpreteaza
profilul instinctual al subiectului.
O alegere oarecare din protocol nu se interpretează izolat ci numai in
interdependenta cu factorul pereche din cadrul vectorului, si in conexiune cu
toate grupele instinctuale. Deci interpretarea unei reactii se face in contextul
celorlalte reactii.
Exista o tehnica cu doua profile si una cu 6 – 10 profile. Tehnica cu doua
profile apartine chiar lui Szondi insa ea nu este de foarte mare ajutor.
Interpretarea profilului, dupa cum s-a vazut, nu se face din perspectiva
teoriei lui Szondi - teoria genotropismului - care nu este valabila ci chiar naiva,
reactionara prin presupunerea ei fundamentala că alegerile noastre de toate
zilele ar putea fi influentate de un fundament pulsional, de catre asa zisele
100
gene latente sau recisive, ci din perspectiva unor diverse teorii personologice,
în special din perspectivă abisală.
Din cele 2 profile, obtinute la interval de 2-3 ore de experimentator
psihologul extrage acele constelatii de reactii care sunt contante de la un profil
la altul.
De retinut că niciodata nu se intimpla ca un subiect sa dea un protocol
identic cu primul a doua oară. Daca se intimpla totusi, putem fii siguri ca este
vorba de o tenta accentuat patologica, persoanei normale fiindu-i proprie
aceea elasticitate a adaptarii la lumea obiectuala pentru că micile schimbari de
fotografii, care au fost alese in acelasi numar pentru un factor, reprezintă un
fapt normal. Aceste modificari nu indica probleme, ele sunt normale.
Psihologul pastreaza constelatiile ramase neschimbate de la un protocol la
altul si interpretarea o face pe baza acestor invarianti.
Exista in vederea interpretarii protocolului o serie de sindroame tipice care
functioneaza ca repere clinice ce au fost confirmate frecvent in practica
psihodiagnostica. Aceasta ar insemna un fel de interpretare mecanica apelind
la o experienţă clinică sedimentată. Totuşi nterpreatrea subtila se face pe baza
semnificatie psihologice a constelatiilor, semnificatie prezentata pe larg in
cartea lui S. Dery.
Exemplu: factorul sexual (constelatia “h0” – “h-“). “h0” = subiectul, a
descarcat in mod curent, probabil acum, trebuinta de afectiune. Ea practic nu
se mai manifesta , nu mai are valoare genotropica, adica nu influenteaza din
inconstient alegerile noastre. “H0” repreztina modalitatea observabila de
descarcare a unei pulsiuni. Ea arata ca persoana in momentul acesta are
tensiunea reprezentata de nevoia de afectiune descarcata si nu se manifesta in
plan inconstient ca o forta genotropica ce ar influenta alegerile noastre de
toate zilele.
Dimpotriva factorul “s” reprezinta tendinta de a manipula mai curind
conceptele, abstractiile decit obiectele caci “s+” inseamna pulsiunea agresiva
de a manipula obiectele. Avem in cazul acesta mai degraba trairea ca
sentiment axiogen, relatia cu obiectele exterioare, caci anxietatea este definita
de catre Freud ca fiind aceea “teama fara obiect”. Anxietatea este in general
caracterizata si printr-o anumita avizare sociala, persoana nu incalca regulile,
dimpotriva, este grijulie. De exemplu, factorul paroxistic este tendinta
epileptoida si se manifesta mai ales sub aspect etic ca Supraeu.

Exista varianta celor 10 protocoale care in conceptia lui Szondi este cea mai
adecvata scopurilor diagnostice. În urma prelucrării celor 10 profile se
calculeaza suma totala, intr-un tabel centralizat, a reactiilor zero si ambivalente
deoarece stim ca raportul dintre reactiile zero si cele ambivalente ne dau un
indiciu despre capacitatea de autocontrol a subiectului (raportul dintre suma de
reactii zero 'supra suma de reactii ambivalente).
Reactiile zero si ambivalente sunt acelea care releva atit canalele de
reducere a tensiunilor cit si supapele adecvate de formare a diverselor
simptome.
In continuare se determina tensiunea intravectoriala, adica diferenta de
tensiune dintre cei 2 factori ai vectorului dat. De exemplu, sa zicem ca la
factorul “s” in urma celor 10 protocoale rezulta “8 hy” si “2 s”. Diferenta este
6. Factorul cu incarcatura dinamica cea mai mare este factorul “h”. În felul
acesta aflam tensiunea intravectoriala. Cu cit aceasta diferenta este mai mare
cu atit este mai probabil ca factorul cu indicele maxim, adica cu cele mai multe
reactii zero sau ambivalente, sa fie relevant prin aspectul genotropic, adica sa
101
determine in cea mai mare masura reactiile subiectului si prin aceasta sa fie
cel mai relevant pentru caracterizeaza personalitatii.
Din punct de vedere al semnificatiei diagnostice factorii pulsionali se impart
in 2 categori: factori simptomatici si factori radacina. Factori simptomatici sunt
cei care genereaza simptomatologia si acestia sunt factorii zero si reactiile
ambivalente. Alegerele constante sau aproape constant ambivalente, denota
simptome interne. Simptomele externe sunt relevate, asa cum am spus, de
reactiile zero.
Factorii radacina sunt determinatni ai caraterului sau ai patogenezei. Ei sunt
evidentiati prin ansamblul factorilor constanti +/- (si pe baza reactiilor
alegerilor constante pozitive sau negative).
In urma determinarii, pentru fiecare factor in parte, a sumei reactiilor
pozitive si ambivalente, de-a lungul a 10 protocoale, se obtine o valoare in
virtutea careia pot fi separati si factorii simptomatici de catre factorii radacina.
Suma reactiilor ambivalente si zero dă gradul de tensiune al tendintelor
factorului in cauza, adica tendinta pozitiva sau negativa.
Factorii simptomatici, adica aceia incarcati predominant pozitiv sau negativ,
poseda gradul cel mai ridicat de tensiune a tendintelor, in timp ce factorii
radacina gradul cel mai scazut.
Ordonarea factorilor pulsionali dupa gradul de tensiune a tendintelor duce la
decelarea factorilor simptomatici separat de factorii radacina. În felul acesta,
se ajunge la formula pulsionala care este un raport, o fractie, in care la
numarator se scrie initiala factorului simptomatic, adica cel mai incarcat in
reactia ambivalenta.
Formula pulsionala completa cuprinde si factorii submanifesti adica factori
cu grad mediu de incarcare. De-a lungul a doua protocoale, şi cu atât mai mult
pe parcursul a 10 protocoale, se schimba aspectul de incarcare a factorilor.
Aceste aspecte ale variabilitatii le vom discuta pe scurt împreună cu
semnificatia lor psihopatologica.
“Semnificatia constelatiilor” sau “schimbarilor reactiilor factoriale”, cum
numeste S. Dery reactia factoriala de alegere sau de respingere a pozelor, din
punct de vedere clinic, probabil ca este cel mai important aspect in
interpretare. Autoarea citată clasifica aceste schimbari astfel:
1) Numarul absolut, respectiv directia alegerilor pozitive sau negative ale
unui factor nu se schimba dar se schimba fotografiile care au fost alese,
respectiv respinse. Acest tip de schimbari nu produce modificari in interpretare
pentru ca reactia ramâne pozitiva/neagativa, indiferent de fotografiile alese
sau respinse, avind aceeasi semnificatie psihologică.
2) Variatia in tensiuni sau in distributiia factorilor, in conditiile in care
factorul ramine neschimbat. De exemplu: factorul “h” va avea prima oara 3
alegeri si o respingere apoi patru alegeri si o respingere. Va fi tot o reactie
pozitiva. Acesta este un caz dezirabil de suplete in raport cu atitudinea fata de
pulsiunea respectiva si este un semn favorabil in psihodiagnoza. Dimpotriva
absenta acestor alegeri de balans intr-unul sau altul din factori este o reactie
carateristica psihoticilor, gradul maxim de constanta ne fiind carateristic
sanatosilor ci, din contra, nevrozelor compulsive sau caracterelor compulsiv
rigide.
3) Deplasarea de la pozitiv spre negativ. In aceasta categorie incadram
modificarile care comporta o schimbare a directiei factorilor, de la pozitiv la
negativ sau la ambivalent sau de la ambivalent la zero sau de la pozitiv la
negativ. Aceasta schimbare este specifica populatiei normale.

102
4) Schimbari de deplasare de la pozitiv la negativ sau ambivalent spre nul si
invers de la nul spre pozitiv-negativ spre negativ sau ambivalent. Ceea ce este
comun acestor schimbari este o modificare in dinamica trebuintei respective,
de o descarcare brusca de tensiune sau, in celalalt caz, de o formare de
tensiune pulsionala. Cu cit este mai mare contrastul, cu atât este mai probabil
ca eliminarea factorului tensioal sa se faca descarcind trebuinta respectiva intr-
un simptom oarecare.; ca atunci cind un pozitiv tensionat trece intr-un negativ
tensionat.
Autoarea citată comenteaza asa zisa reactie in oglinda a vectorului, fiind
vorba de o schimbare. Iată exemplul factorului P unde configuraţia “e-“, “hy-“
schimbată in oglinda este : e+, hy+ (ceilalti factori capata directia exact
inversa in protocolul al doilea). Este vorba de cel mai distinctiv semn al unui
proces patologic care are loc in domeniul pulsional respectiv. Daca avem o
inversare in oglinda la factorul schizoid “Sch” atunci este vorba intr-adevar de
un veritabil proces schizoform, dupa cum o modificare in oglindă a factorului
circular ne conduce la prezumtia tulburarii ciclotimice.

TESTUL TEMATIC DE APERCEPŢIE (T. A. T.)


Autorul acestui test este Henry Murray. La elaborarea lui a participat şi
colaboratoarea sa Cr. Morgan. Este un test proiectiv de personalitate.
Henry Murray este autorul unei teorii originale despre personalitate. In
vederea elaborarii acestei teorii el a întreprins o serie de cercetari intensive,
efectuate pe o serie de pacienti ai clinicii de psihologie de la Harvard.
H. Murray isi propunea înca din perioada interbelica, 1930, sa elaboreze o
teorie originala despre personalitate, al carui fundament il constituie conceptul
de trebuinta, dupa propria sa marturisire, efectuata intr-una din cele mai
importante carti ale sale, si care reprezinta sinteza cercetarilor sale
“Exploration in Personality”.
La baza teoriei sale personologice, asa numeste el teoria sa despre
personalitate, stau conceptele lui McDougall despre impuls si teoria
psihanalitica (Freud, Adler) si o serie de conceptii novatoare pe care le-a adus
in psihologie Jung.
Conceptul fundamental al teoriei sale este conceptul de trebuinta.
H. Murray este autorul celor mai originale clasificari a trebuintelor umane. El
identifica un numar de 28 de trebuinte dar opereaza in cadrul TAT-ului doar cu
8 dintre ele.
Conceptul de trebuinta este potrivit opiniei sale sursa de dinamism a
comportamentului uman, sursa de energie care asigura atit declansarea
activitatii si sustinerea ei dar reprezinta, in acelasi timp, si caracter de vector
(directionare a comportamentului)
H. Murray considera biografia unei persoane, comportamentul sau de-a
lungul tuturor etapelor importante de timp ca fiind o succesiune de teme
complexe adica de episoade.
Ce inţelege Murray prin noţiunea de teme? Tema reprezinta o unitate
dinamica intre o trebuinta si conditiile externe care se pot opune sau pot
facilita satisfacerea acelei trebuinte. Dintr-o alta viziune, tema reprezinta
modul in care persoana percepe influentele mediului. Asa cum trebuintele nu
actioneaza izolat ci in interactiune unele cu altele, pe baza principiului
subsidialitatii, la fel subsistemele in sistemul personalitatii trebuie privite in
interrelatie. astfel incât mai multe teme simple formeaza o tema complexa si
astfel succesiunea temelor reprezinta biografia personalitatii.

103
Conceptia despre personalitate a lui Murray exprima, intr-adevar, influenta
psihanalitica in aceea ca autorul vorbeste despre procese primare si procese
secundare. Procesele primare sunt reprezentate de catre procesele
neuropsihice pe cind procesele secundare sunt procesele psihice. El concepe
personalitatea ca un sistem integrat de trebuinte care se obiectiveaza in
comportament prin actiunile pe care persoana le desfăşoară intr-o activitate.
Actiunile sunt numite actoni care la rindul lor se impart in: verboni si motoni,
dupa cum actele se impart in actiuni motorii si verbale. Trebuintele si procese
secundare se exprima in comportament intr-un grad variabil in sensul ca doua
persoane, manifestind o aceeasi trebuinta, cu aceeasi intensitate este posibil
sa aibă comportamente diferite.
Dacă pentru H. Murray, psihanaliza reprezintă doar un punct de plecare în
elaborarea teoriei sale personologice şi, ca atare, baza interpretativă a testului
nu se limitează la psihologia abisală, în ultimele decenii, în Franţa, Vica
Shentoub iar mai apoi elevii sai au fundamentat interpretarea TAT-ului aproape
exclusiv pe teoria psihanalitică.
Testul Tematic de Aperceptie isi propune sa dezvaluie unui interpret
antrenat anumite trasaturi fundamentale ale personalitatii, fiind vorba de
impulsuri, emotii, sentimente, convingeri. Autorul său a intentionat sa
elaboreze un instrument care sa evidentieze trebuintele fundamentale refulate
pe care subiectul sau bolnavul refuza sa le recunoasca sau este incapabil sa le
admita pentru ca pur si simplu nu isi da seama de ele. TAT isi gaseste de
asemenea utilitatea in orice studiu aprofundat al personalitatii si in
interpretareaa diverselor tipui de dezordini de comportament, in maladii
psihologice, psihoze si nevroze.
Aceasta forma este administrabila subiectilor care au depasit virsta de 4 ani,
iar intrebuintarea lui este recomadabilă in conjunctie cu alte probe proiective.
Altfel poate fi utilizat impreuna cu Rorschach.

Materialul testului
Se compune dintr-un set de 30 de planşe, cu ajutorul carora pot fi realizate
4 seturi de planse.
Setul contine deci o serie de planse care sunt administrabile tuturor
categoriilor de subiecti: barbati, femei, baieti, fete. Barbatii si femeile sunt
persoane care au depasit 14 ani, baietii si fetele sunt cei care au pina la 14 ani.
De aceea unele planse sunt administrabile pentru toate categoriile de subiecti,
altele au destinatie numai pentru fete, altele numai penru baieti, sau doar
pentru barbati ori femei. Exista si o plansa alba.
Plansele infatiseaza diverse teme. Folosind limbajul lui Murray ele
infatiseaza anumite conflicte intre trebuintele indivizilor si circumstantele
exterioare, pe baza carora este posibil sa se realizeze o serie de povestioare.
Exemple de teme tratate in plansele TAT :
Planşa I. Plansa realizarii de sine, infatiseaza un baiat care sta ingindurat in
fata unei viori
Plansa II. Planşa armoniei sau dezacordului – infatiseaza o scena la arat.
Planşa III. Tema necazului, pedepsei , sinuciderii. (pentru baieţi).
Nota: Este vorba de semnificatiile cele mai probabile ale planselor care au
fost obtinute pe un esantion de subiecti.
Plansa nr. 3 (pentru fete) Fată nenorocita
Plansa 4 - Un cuplu in dezacord; un barbat si o femeie care au o discutie
Plansa 5 - Stapina sau menajera casei
Plansa 6 - Mamă si fiu, amenintarea cu o veste proasta (pentru baieti) etc.
104
Modul de administrare
Testul in sine este un test proiectiv, care prin caracterul ambiguu al
planselor stimuleaza proiectia.
Subiectul are sarcina sa realizeze istorioare. In efortul de a da o interpretare
planselor el ajunge, fara sa stie, sa ne relateze foarte multe despre propria
persoana: dorinte, sentimente, trebuinte, in cea mai mare parte inconstinete.
Testul, dupa o frumoasa expresie a lui H. Murray, livreaza experimentatorului
un fel de radiografie refuzata a Eului său profund.
Valoarea efectiva psihodiagnostica a primei planse a fost evaluata de
Murray, impreuna cu colaboratorii sai pe baza testarii complexe a personalitatii
subiectilor care au format esantionul experimental, si care a stat la baza
elaborarii teoriei personalitatii. Ei au dat apoi o cota valorii imaginii, dupa
calitatea informatiilor pe care T.A.T. A furnizat-o, bine-nteles prin intermediul
povestirilor elaborate. Alte teste au participat la descrierea aceloraşi subiecţi
cu ponderi diferite.
S-a obtinut pe baze experimentale principiul ca: validitatea interpretarilor
este cu atit mai mare cu cit subiectul care interpreteaza plansa are sexul si
aproximativ aceeasi virsta cu personajul din plansa (aceasta nu inseamna ca
este obligatoriu ca subiectii sa aiba exact aceeasi virsta cu personajul din
plansa, testul fiind valid si in celelate cazuri).

Administrarea
Trebuie spus ca in functie de sexul şI virsta subiectilor se realizeza un set de
10 planse care este administrat intr-o prima sedinta. Dupa cel putin o zi se
administreaza al doilea set de planse care sunt mai ambigui si care suscita
proiectarea unui nivel mai profund al personalitatii.
In cadrul primei sedinte subiectul este asezat confortabil, fie sezind, fie
intins pe o canapea, obligatoriu cu spatele catre examinator, exceptie facind
psihotocii si copii.
Subiectului i se spune: “Veti face o proba de imaginatie, imaginatia este o
forma de inteligenta. Am sa va arat citeva imagini, una cite una, iar d-voastra
veti inventa pentru fiecare din aceste imagini o povestioara, o istorie, cit mai
bine cu putinta. (Se spune ce a provocat evenimentul reprezentat in imagine.)
Veti descrie ce se intimpla in acest moment, ce simt, ce gindesc, personajele
respective iar dupa aceea veti indica deznodamintul. Exprimati-va gindurile d-
voastra asa cum va vin in minte. Dispuneti de 50 de minute, cite 5 minute
pentru fiecare imagine”.
Exista si o alta forma de instructaj, care este aplicabila copiilor si adultilor cu
intelect redus sau psihotocilor. In instructajul dat acestor persoane nu se mai
precizeaza faptul ca este un test de imaginatie ci pur si simplu le cerem sa
inventeze o poveste, intr-un mod asemenator cerut subiectilor din prima
categorie.
Dupa ce subiectul a terminat prima poveste, trebuie felicitat bineânteles
daca lucrul acesta este justificat, dupa care ii reamintim consemnele, in cazul
in care el nu s-a conformat acestor consemne.
Exemplu: “Povestea d-voastra a fost foarte interesanta, insa ati uitat sa
specificati cum personajul respectiv a ajuns sa se certe (daca este vorba de o
cearta in imagine) cu mama lui, ce a determinat acest conflict si
deznodamintul, cum se incheie aceasta poveste”.
In general insa daca lucrurile merg bine, este recomandabil ca examinatorul
sa nu intervina pe parcursul desfasurarii probei.
105
In general validitatea unei istorioare este apreciata foarte rapid prin
amploarea ei, lungimea medie a unei povestioare fiind de 300 de cuvinte. Daca
povestea este sub 150 cuvinte ea nu este valida in sensul ca nu o putem
interpreta.
In timpul cit subiectul povesteste este bine sa notam. Murray spune ca este
bine sa avem o stenografa in alta camera care sa auda prin intermediul unui
microfon sau printr-un perete subtire. Este acceptat sa se utilizeze si
reportofonul, pentru a inregistra povestioara, sau orice alt mijloc cit mai
discret.
La a doua sedinta, care poate fi peste o zi dar nu mai mult de 15 zile, nu
trebui spus subiectului si nici lasat sa inteleaga ca i se cere din nou sa
inventeze povesti. El se poate astepta la aceasta, dar in nici un caz sa nu aiba
sentimentul sa se pregateasca, pentru ca el intre timp poate sa citesca ziare,
carti si sa-si fixeze in minte anumite sabloane de raspuns, falsificind sau
denaturind spontaneitatea obisnuita a povestioarelor si in felul acesta calitatea
psihodognostica.
La a doua sedinta i se spune ca desfasurarea va fi aceeasi ca si la prima
sedinta, doar ca de data aceasta subiectul va trebui sa dea friu liber
imaginaţiei sau ii spunem: “Primele 10 povestioare au fost excelente. Am vrea
acum sa vedem daca sunteti capabil sa va indepartati de realitatile banale si sa
va lasati imaginatia sa vagabondeze, ca intr-o fictiune, ca intr-o nuvela . Iata
prima imagine''.Şi aici exista mai multe serii diferenţiate pe vîrstă şI sex: a, b,
c. Cind se trece la a doua serie, functie de nivelul intelectual al subiectilor, de
gradul lor de sanatate mentala, explicatia va fi mai speciala.
Dupa administrarea celei de-a doua serii de planse are loc convorbirea sau
ancheta finala, este asemenatoare ca si la Rorschach si Szondi. Adica cu acest
test noi incercam sa clarificam anumite aspecte legate de sursele ideilor pe
care subiectii le-au transpus in povestile lor. Vrem sa stim daca tema dintr-o
plansa a decurs din proprie experienta, daca nu cumva ea a decurs din
experienta prietenilor, lecturilor, filmelor.

Analiza si interepetarea datelor


Exista mai multe curente in interpretarea planselor lui Murray. Exista
interpretarea originala a lui H.Murray, exista interpretarea lui S.Tomkis,
interpretarea dupa P.Aron, cea dupa Bella si Vika Schantoub. Noi ne vom axa
pe interpretarea lui H. Murray.
Murray spune ca exista posibilitatea ca o persoana cu multa intuitie si cu un
nivel de inteligenta deosebit, fara un antrenament special sa reuseasca sa
traga o serie de concluzii valabile si importante, daca el ajunge prin tatonare sa
patrunda in redutele gindirii subiectului, autorul istorioarelor.
Insa de obicei, in interpretarea datelor este nevoie de o intuitie antrenata.
Se pare ca un prim pas in antrenamentul viitorului interpret trebuie sa
cuprinda cel putin 50 de povestioare, dupa acestea de abia se considera ca au
fost dobindite unele deprinderi. O intuitie critic antrenata si in acelasi timp
deprinderea de a observea, nu le putem dobindi decit prin mentorat, fiind
asistati de un psiholog antrenat in interpretare si bine-nteles prin buna
stapinire a teoriei psihanalitice, a conceptelor teoriilor ei fundamentale, din
perspectiva carora se face interpretarea acestor rezultate.
De aceea H. Murray considera, cu citeva decenii bune in urma, ca viitorul
TAT-ului va fi legat de posibilitatea de perfectionare a interpretului
–''psihologul, acel instrument, de mult uitat al psihologie'' - cum scria Murray.
In interpretare trebuiesc luate in seama:
106
- În primul rind o serie de date de baza: sex, virsta, daca parintii sunt morti
sau divortati, virsta si sexul rudelor apropiate, frati, surori, profesiunea sa,
situatia materiala.
- in al doilea rind analiza formala. In aceasta etapa se evalueaza: gradul de
intelegere a instructiei de catre persoana examinata
b) gradul de cooperare
c) exactitateapercetiei
d) aspectul de: coerenta, precizare, concizie si de bogatie a detaliilor pe
care le indeplinesc povestirile.
e) tonul cu care abordeaza povestirea.
f) absenta unor faze ale povestiri, daca lipseste introducerea, deznodamintul
sau cuprinsul.
Trebuie să insistăm în instructajul preliminar pe ideea: “Nu trebuie sa
interpretati plansele ci inventati o povestioara folosind elementele din cadrul
planselor”.
g) daca subiectul descrie sau interpreteaza.
h) Facem notatii cu privire la limbaj, daca este bogat, sarac, daca lipsesc
anumite categorii verbale. De exemplu, unii se exprima numai prin substantive
(tata, fiu, mama), altii pot sa uzeze de adjective, altii de verbe etc.
i) Facem notatii cu privire la lungimea povestioarelor.
Se procedează la analiza de conţinut.
In aceasta faza se identifica personajul, eroul povestirii cu care subiectul se
confunda. Cine este eroul din povestirea respectiva ? El poate sa fie:
-Personajul de care subiectul se simte cel mai interesant, fie ca ii acorda
punctul de vedere, fie ca il descrie amanuntit din punctul de vedere al
sentimentelor, actiunilor sale
-Personajul cu care subiectul se aseamana cel mai mult, fie ca are acelasi
sex, virsta, fie ca are acelasi statut social, fie ca manifesta aceleasi sentimente
-Persoana care apara in povestire de la inceput, joaca un rol principal si este
implicat de la inceput in povestioara.
Pot exista si o serie de cazuri particulare de care trebuie sa tinem cont:
Este posibil, si nu de putine ori se intimpla, ca subiectul sa se identifice cu
mai multe personaje, cu mai multi eroi, chiar in cazul aceleasi povestiri. Pot sa
existe asa numitele “teme-endopsihice”, atunci cind sunt două personaje cu
convingeri opuse iar aceasta dovedeste ambivalenta afectiva a subiectului.
Putem vorbi de un eroul principal si de un erou secundar - fapt care exprima
tendinte inacceptate, inconstiente bineînteles, tendinte refulate, tendinte
conflictule sau rau integrate.
Nu rareori se intimpl sa gasiti eroul cu sex opus subiectului si atunci este
vorba de o prevalenta a tendintei animei (termen luat de la Jung), contrar
sexului subiectului. Adica, mai direct exprimat, subiectul manifesta tendinte
feminine sau subiectul fenimin manifesta tendinte masculine.
Eroul poate fi caracterizat, si este de obieci caracterizat, in povestirile
subiectilor printr-o serie de criterii si anume: superioritate, care este data de
puterea de autoritate, competenta. inferioritate, criminalitate, anormalitate
mentala, izolare, dependenta, conflictualitatea.
Odata identificat eroul, in povestirea subiectilor, evaluam urmatoarele:
mobilurile, tendintele, sentimentele, adica ce gindesc, ce simt, ce fac acesti
eroi.
Trebuie sa notam, tot cu acest prilej: tipul de personalitate, de
temperament, maladia mentala de care sufera personajul respectiv, daca
subiectul face referire la acest aspect, de asemenea tot ce este exceptional in
107
comportamentul si in manifestari subiectului. Exceptional insemnind aici ceva
foarte rar, unic, puternic sau deosebit de slab.
În aceasta faza a investigatiei interpretarii luam in consideratie, pe linga
mobiluri, sentimente, si urmatoarele variabile, care sunt evaluate pe o scala cu
5 grade, de la foarte slab la foarte puternic (aceste valori se raporteaza la un
tabel de corectie ) : supunerea ( se evalueaza daca eroul este o persoana
respectuoasa, admirativa, sau daca manifesta sugestibilitate). De asemenea se
ia in consideratie orice acceptare a unei constringeri, a unei singhereli, a unei
greutati, insulte sau injurii. Dominarea, se refera la capacitatea de a influenta
pe altii, la capacitatea de a administra, conduce, reprima, guverna, constringe,
a aresta sau la capacitatea de a seduce, sugestiona, argumenta (in scopul de a
convinge pe altii). Acestia sunt indici ai dominatiei. In patologie, o tendinta
dominatoare se exprima in idei delirante: de grandoare.
Trebuinta de realizare. In legatura cu aceasta exista foarte multe cercetari,
atit cele realizate de Murray cu colab sai cit si cele realizate de unii
continuatori, printre care un loc important il ocupa McLelland. Ce este trebuinta
de realizare, in copncetia lui Murray ? Este trebuinta de
a muncii cu energie, perseverenta; ea inseamna efort straduinta, centrare
pe scop. Semnele, indiciile, din comportamentul personajelor, pe baza carora
identificam existenta acestei trebuinte sunt: ii convinge pe altii sa realizeze
ceva, sa faca lucrurile cit mai bine posibil, orientarea spre performanta,
depasirea obstacolelor, dobindirea unei pozitii privilegiate, zelul, ambitia,
capacitatea de a-si invinge lenea, oboseala.
Daca in povestirile subiectilor identificam, la eroi, asemenea caracteristici
atunci putem deduce ca aceasta trebuinta este prezenta.
Trebuinta de sprijin, insemana a acorda ajutorul, consolare, incurajare
protectie, de asemenea, inseamna placerea de a primi simpatie, mijloace de
subzistenta, cadouri utile etc
Trebuinta de solicitudine, capacitatea de a exprima simpatie si bunavointa
pentru sentimentele cuiva, a incuraja, a plinge pe cineva, a consola, a ajuta, a
proteja, a adora. Aceste aspecte sunt indici ale prezentei acestei trebuinte la
eroul, care este figura centrala a povestirii.
Trebuinta de sexualitate, este identificata la eroul principal prin cautarea
companiei sexului opus, daca personajul se indragosteste, daca se casatoreste;
Nota. Numai trebuintele aflate intr-un stadiu semnificativ de exprimare le
luam
in consideratie.
Pasivitatea - preferinta pentru destindere, odihna, somn, de asemenea de a
ceda altora, contemplare pasiva, a se simti obosit dupa un mic efort, a fi lenes.
Toate acestea ne duc la concluzia ca eroul actualizeaza in povestire o trebuinta
activă subiectului, pe care il investigam in privinta pasivitatii.
Agresiunea, poate fi fizica sau verbala. Intr-o prima aproximatie o putem
recunoaste dupa comportamentul combativ, revendicativ, distructiv, despotic.
Agresivitatea poate sa imbrace: fie o forma emotionala sau verbala, si o
identificam prin comportamentul eroului de a urî, de a se infuria, de a se certa,
de a blestema, de a deprecia, reproba, critica, blama, a ironiza etc.
Daca agresivitatea este: materiala sau sociala decidem prin faptul ca
personajul fie bate, omoara, razbuna, raspunde la insulta, sanctioneaza prin
delict fie apara o cauza dreapta fie are o orientare antisociala de a aresta, a
rani, a omori, a lupta impotriva propriei tari.

108
(Putem identifica astfel de indici pentru ca sunt si teme care d.p.d.v.tehnic
declanseaza manifestarea unor astfel de aspecte). De asemenea, agresivitatea
poate sa fie: distructiva: a ataca, a omori, a sparge, a rupe.
Autoagresivitate. O identificam prin urmatorii actoni: (care sunt actiuni –
verbe, aici) a blama, a critica, a se autocritica, autodeprecia, autoblama, a se
sinucide pentru o greseala anume ( mai sunt si alte trebuinte ale eroilor).

Emotiile si sentimentele
Conflictul - este vorba de indecizie, incertitudine, perplexitatea eroului sau
eroilor, opozitia si lupta progresiva dintre impulsuri, conflicte morale, inhibitie.
Versatilitatea emotionala – este exprimata prin instabilitate in sentimente,
dispozitii schimbatoare, entuziasm, depresiune, nesuportarea uniformitatii,
slaba toleranta la frustrare. De exemplu, daca exista o propozitie in povestire
de,forma “Personajul nu are rabdare”, putem sa inferam despre versatilitatea
emotionala. Cautarea continua de oameni si experiente, schimbarea
profesiunilor, a intereselor, apoi sentimentul de descurajare, daca este
identificat un astfel de sentiment prin nemultumire, deziluzie, nenorocire,
melancolie , toate sunt indicii ale versatilităţii emoţionale.
Anxietatea, neincrederea si gelozia sunt alte aspecte care trebuie evaluate
cu privire la eroul principal.. Tot in aceasta categorie mai trebuie cotate de la
-3 la +3 pe o scala urmatori factori interni: eul, idealul eului, narcisismul,
cestea fiind instante psihice postulate de psihanaliza
ca intervinind alaturi de trebuinte in declasarea conflictelor.
H.Murray mai vorbeste de un “Supraeu integrat”, aici fiind vorba de eul care
se poate conforma si de supraeul in conflict, care exprima criza de constiinta,
sentimentul de vinovatie, culpabilitate, depresie.
Se mai evalueaza si alte categorii de fenomene psihice si anume:
Trasarurile generale, adica starile interne si alte emotii precum: angoasa,
creativitatea, conjunctivitatea respectiv disjunctivitatea (= capacitatea sau
lipsa de coordonare a actiunilor sau gândirea. O persoana este conjunctiva
atunci cind este concordanţă intre ceea ce supune si cea ce face.)
emotivitatea, persistenta efortului, intensitatea acestuia, endocatexia si
exocatexia (acestea sunt concepte introduse de H.Murray, şi desemneaza
investirea energiei psihice in viata interioara.respectiv în comportamentul
extern.
O altă dimensiune a eroului care trebuie evaluată este extraceptia si
introceptia (exprima tendinta subiectului de a fi dominat, fie de catre fapte fie
de catre sentimente, emotii, adica fie de fapte externe fie interne). Exocatexia
si endocatexia se imbina cu introceptia si extroceptia, adica subiectul poate sa
manifeste extraceptie si sa fie orientat, sa aiba endocatexie ca orientare
fundamentala.
Alte însuşiri de evaluat sunt: Impulsivitataea, deliberarea, proiectivitatea,
obiectivitatea ( tendinta de a exterioriza in povestiri, si in general, in
comportament trairi profunde; a adauga de la noi, atunci cind observam ceva
sau a ne limita la fapte observabile: De aceea unele persoane sunt mai
obiective, altele mai subiective. O astfel de dimensiune o gasim si in
chestionarul Guilford – Ziemermman. Este vorba de factorul O-obiectivitate.
Radicalismul si conservatorismul trebuie, de asemenea evaluate.
Toate aceste variabile se evalueaza cu note de la 1 – 5 si se ia in
consideratie modul in care interactioneaza între ele.
Pina acum, ne-am referit la evaluarea acelor aspecte care tin de persoana.
Dar s-a spus ca destinul unui individ (pulsiunile, trebuintele) nu depinde doar
109
de energia interna ci depinde (intr-un limbaj pe care Murray il preia de la
K.Lewin) si de presiune, adica de barierele, de opozitia pe care mediul o
manifesta fata de indeplinirea, realizarea, trebuintelor noastre.
Exemplu: Eu vreau acum sa plec acasa dar d-voastra nu imi dati voie deci d-
voastra reprezentati o presiune externa in raport cu trebuinta mea de a ma
odihni, cu trebuinta mea de pasivitate. Deci, pentru a intelege persoana trebuie
sa evaluam si exigentele mediului extern, cu alte cuvinte trebuie sa tinem cont
si de situatie.
Presiunea externa reprezinta formele care provin din mediu si de cele mai
multe ori ele sunt trebuintele altor indivizi care pot sa vina in conflict cu
propriile noastre trebiunte.
Aceste presiuni externe le evaluam identificind care dintre elementele
obisnuite ale mediului lipsesc.Uneori ele sunt semnificative prin lipsă.
Daca depasesc, sau sunt sub medie, din punctul de vedere al fortei sau al
frecventei, se noteaza obiectele si fiintele care sunt introduse de subiect din
imaginatie, fără ca ele să existe in imaginea interpretată.
De asemenea, se noteaza trasaturile personajelor cu care eroii vin in
contact, adica daca personajele sunt binevoitoare sau ostile. Se noteaza de
asemenea referirile la persoanele in virsta, masculine sau feniminine, pentru ca
ele de obicei reprezinta imago-urile paterne si materne (adica imagini
inconstiente, depozitate in inconstient).
Presiunele externe sunt trebuintele personajelor cu care eroii vin in contact
sau lipsa, privarea, pierderea, deposedarea iar acestea sunt situatii care ne
dau indicii despre presiunea externa pentru ca ele sunt rezultatul actiunii altor
indivizi.
Suferintele corporale carora eroul trebuie sa le faca fata, de exemplu:
suferinta fizica, desfigurarea, boala, toate sunt tot presiuniexterne pe care
trebuie sa le evaluam pe o scara de la 1–5 din punct de vedere al :intensitatii,
duratei, frecventei al gradului de semnificatie.
H. Murray identifica 30 de tipuri de presiuni exterioare insa el se refera in
mod expres doar la 7 dintre ele, in renumita sa carte (“Exploration in
personality”):
afiliatia – daca eroul are mai multi prieteni, daca se afilieaza emotional sau
asociativ cu alte persoane. Afiliatia emotionala se refera in special daca eroul
este iubit.
agresiunea – este o alta presiune exterioara si poate fi verbala sau
emotionala, materiala si sociala. Aici este vorba de agresiunea celorlalte
personaje sau ale mediului. Poate sa fie materiala si antisociala sau o
agresiune prin care sint distruse bunuri.
dominarea, care se manifesta prin constringerea, restrictia, persuasiunea,
seductia manifestata de personaje sau de mediul extern asupra eului.
solicitudinea,
privatiunea,
pierderea sau
respingerea de ordin material sunt alte forme pe care H.Murray le
comenteaza.
In sfirsit, o chestiune foarte importanta pe care o evaluam este
Deznodamintul povestirii.
Cu privire la acesta se noteaza daca eroul provoaca sau sufera
evenimentele. Intr-un limbaj modern (in limbajul lui J. Rotter) faptul de a fi
efectul sau cauza evenimentelor este exprimat in conceptul de locus of control
(locul controlului). Persoana isi justifica reusita sau nereusita prin actiunea
110
factorilor externi, de exemplu prin faptul ca a avut noroc. Cind persoana are un
locus control inferior atunci cauzele efectelor sunt in propria persoana.
Persoana îşi justifică nereuşita sau reuşita astfel: “Nu am fost destul de…” sau
“am fost destul de…” (puternic, curajos, independent, perseverent).
De asemenea, este interesant sa notăm: cum se comporta eroul, prin:
disimulare, agitatie, abandon sau triumf in fata greutatilor, cu ce vigoare lupta
impotriva fortelor care ii sunt potrivnice, cum face el ca situatia sa evolueze
spre deznodamintul, prin impulsivitate sau in mod controlat, dacă este el
energic sau este slab, este tenace sau labil, suplu, felxibil, coordonat sau
necoordonat, dacă procedeaza cu initiativa sau este inert. Se notează cum se
produce deznodamintul: prin actiunea voluntara a eroului sau a anturajului sau
lucrurile se aranjeaza de la sine.
Natura deznodamintului. Notăm daca el se produce in conformitate cu
motivatia eroului sau
dimpotriva, in opozitie, dacă deznodamintul este compormis, adica nu
invinge nici mediul nici eroul sau poate este un esec partial sau total, sau
scopul este ratat pur si simplu.
In interpretarea testului H.Murray propune 2 postulate fundamentale: 1)
Atitudinile eroilor respectiv trebuintele, starile emotionale si sentimentele
reprezinta tendinte ale personalitatii subiectului investigat. Tendintele pot fi
trecute, prezente sau viitoare deci ele exprima energia partiala, care temporal
este in stare de latenta. Povestirile pot releva deci fortele elementare ale
personalitatii subiectului, de care subiectul nu este intotdeauna pe deplin
constient, si tocmai datorita fenomenului proiectiei el le scoate la lumina, le
obiectiveaza. Toate aceste atitudini ale eroului le putem transfera asupra
subiectului testat.
2) Presiunile exterioare trecute, prezente sau viitoare, ale mediului,
asa cum sunt ele percepute de catre subiect, exprima viziunea pe care o are
subiectul despre lumea inconjuratoare.
Dupa H.Murray, personalitatea este strucurata pe doua nivele si pe 3
straturi.
1. Primul nivel – functional, se exteriorizeaza fara dificultate in
comportamentul observabil si reprezinta in principiu atitudinea subiectului fata
de proba si fata de examinator. Exemplu: faptul ca subiectul se uita la mine
chiar cu ostilitate si intoarce plansele cu lehamite reprezintă un comportament
observabil care se exprima in acest nivel functional.
2. Al doilea nivel functional exprima ideile, proiectele, fantasmele si reveriile
subiectului. Aici este vorba mai degraba de un nivel mai profund al
personalitatii.
Cele 3 straturi sunt:
Primul este stratul profund, el contine tendintele inconstiente, refulate care
nu se traduc sau se traduc foarte rar in acte si la fel de rar se exprima in
ginduri. H.Murray vorbeste de o obiectivare diferentiata a continuturilor psihice,
adica nu toate ajung sa se exprime in actiuni. Actiunile pot fi calificate drept
indicii ai trebuintelor si ale emotiilor interne. Deci o emotie, o trebuinta nu se
poate consuma sau satisface decit printr-o actiune: interna (gând) sau externa
(actiune)
Stratul intermediar conţine tendinte traductibile in: acte, ginduri, trebuinte
cunoscute si afirmate public care dau subiectului nivele de comportament
motor.
Continutul istorioarelor apartine nivelului 3 – functional, in timp ce stratul 1si
2 exprima proiecte fanteziste care se exprima rar.
111
Nu intotdeauna variabilele puternice sau slabe, deci cele care le-am notat
fie cu 1 fie cu 5, exprimate in povestirile TAT, sunt la fel de slab sau puternic
exprimate in comportamentul real al subiectului. In acest sens trebuie sa fim
preveniti că adesea TAT-ul releva exact tendinta contrara. Adica uneori ceea ce
este exprimat foarte subtil si cu intensitate foarte slaba poate sa aiba o
semnificatie foarte puternica in comportamentul subiectului si invers.

Alte interpretari ale TAT-ului


Interpretarea lui Tomkis: El propune ca interpretarea sa se faca pe o analiza
a fiecarei propozitii fundamentale. Deci instorioarele sunt impartite in propozitii
fundamentale, compuse pe baza urmatoarelor elemente: vectorul, adica
tendinta spre un comportament oarecare nivelul, adica functia psihica
implicata, conditiile adica starile in care se gaseste eroul: starea psihica,
sociala, fizica si functie de caracteristicile eroului.
Analiza povestirilor trebuie sa degaje zonele cu probleme ale subiectului.
Aceste zone sunt: familiala, de dragoste, relatii sociale, relatii profesionale,
atitudini fata de munca.

Interpretarea dupa P. Aron muta accentul de pe opozitia erou-presiune


externa - opozitie pe care am intilnit-o la Murray - in opozitia dintre trebuintele
si mecanismele de aparare ale eului care sunt proprii subietului.

Interpretarea dupa Bellak considera subiectul d.p.d.v. a cea ce eul accepta


ca este sau ar dori sa fie, in timp ce personajele sunt alte tendinte ale
subietului. Interpretarea are următoarele reguli:
-Actiunile contrare ale diverselor personaje sunt alternative ale dilemei
interioare in care subiectul se gaseste.
-Fiecare personaj exprima un aspect al personalitatii subiectului.
-Dorintele subiectului tind sa fie atribuite unor personaje ale caror
caracteristici le justifica cel mai bine.
- Cu cit motivatia este mai acceptabila pentru constiinta subiectului cu atit
va fi mai mare asemanarea dintre subiect si personajul din TAT caruia i se vor
atribui aceste motivatii.
Alte precizari se refara la atitudini stereotipe si superficiale din povestiri si la
diversitatea si incompatibilitatea motivatiilor din povestire, la frecventa de
aparitie a temei.
La interpretarea lui H. Murray mai trebuie adăugat faptul cheie că din
povestirile respective, pe baza analizelor efectuate privind sentimentele,
emotiile, caracteristicile presiunii externe, motivatiile eroului este nevoie să
decelam citeva teme fundamentale - teme complexe cu care, privindu-le in
relatie, putem reface biografia potentiala a subiectului. Radiografia acelor
trebuinte reprimate de catre subiect si care sunt responsabile de determinarea
dintr-o zona inconstienta a comportametului sau observabil ne conduce la la
adevăratele mobiluri ale conduitei.

112
DIAGNOSTICUL PSIHOLOGIC PROVIZORIU SI DIAGNOSTICUL
DIFERENTIAL

Principii generale ale psihodiagnosticului

1. Diagnosticul psihologic trebuie sa se desfasoare pe baza unei scheme.


O schema de diagnostic implica:
- ipotezele legate de problema subiectului pe care il investigam, de starea
lui trecuta, de cauzele problemelor cu care se confrunta
- precizarea metodologiei cu care abordam cazul respectiv,
- pasii pe care ii urmam pentru a obtine o imagine cit mai corecta si mai
precisa despre subiectul investigat.
De aceea psihodiagnoza poate fii impartita in :
- psihodiagnoza provizorie, in cadrul careia noi formam o serie de ipoteze
legate de situatia subiectului, ipoteze care sunt alimentate de primul contact
cu subiectul sau de o serie de date pe care le obtinem din documente (catalog,
fisa scolara, fisa medicala), din discutiile dcu parintii, anturajul, colegii etc
- pshodignoza diferentiala

Ipotezele sunt adevarate instrumente de operare in domeniul realitatii


psihice, si nu numai, ele sunt cu atit mai pertinente si cu atit mai utile cu cit se
bazeaza pe un fond teoretic consistent (caci fondul teoretic in sine, bagajul de
cunostinte, constituie un fond de ipoteze latente). De exemplu: un nepsiholog,
in fata unei persoane dezorientate, care nu stie de unde vine – incotro se
indreapta, este un om complet dezarmat, nu poate sa emita nici un fel de
ipoteza dar daca avem cunostinte de psihopatologie ne putem gindi ca are o
stare depresiva, la un episod de pierdere a memoriei, sau la alta afectiune,
putem formula o ipoteza, dupa aceea prin contact cu subiectul, prin discutii,
prin utilizarea altor mijloace putem sa ajungem la diagnosticare.

2. Al doilea principiu este acela al dezvoltarii, acesta este un principiu


fundamantal al psihologiei. Persoana daca este copil sau adolescent este intr-o
continua evolutie a structurilor sale cognitive, afective iar daca este de virsta a
treia cu siguranta ca inregistreaza anumite procese de involutie. Din aceasta
cauza diagnosticul este in sine provizoriu si valabil doar pentru o perioada
scurta de timp, mai ales la copii. De asemenea el este provizoriu pentru
persoanele aflate in tratament si in general pentru acele situatii si etape de
virsta care sunt mai mobile in ce priveste starea psihica a subiectilor.

Diagnosticul psihologic provizoriu reprezinta doar o punere a problemei,


urmind ca situatia subiectului sa fie clarificata prin ceea ce se cheama
diagnosticul psihologic progresiv – adica o data cu administrarea unor probe
psihologice are loc adincirea cunoasterii subiectului, pe diverse coordonate si
anume:
- coordonate intelectuale, daca problema subiectului este una care are
legatura cu capacitatea intelectuala (randament scolar scazut, incapacitatea de
a tine pasul cu programa scolara, tendinta de a ramine in urma, incapacitatea
de a asimila noile cunostinte pe care le implica schimbarile tehnologice, in
cazul persoanelor incadrate in procesul muncii

113
- coordonate conative, legate de echilibrul emotional – afectiv (emotivitate
excesiva, tendinta de a exagera semnificatia evenimentelor, instabilitatea
atitudinilor si a sentimentelor fata de diversele aspecte ale realitatii, explozii
afective bruste).

3. Cel de-al treilea principiu este acela ca: “Niciodata nu facem abuzuri de
teste psihologice ; ele trebuie sa ramâna doar niste instrumente valide, bine
minuite, ele nu sunt si solutia problemei, ele sunt calea, metoda”. Atunci cind
avem posibilitatea sa cunoastem persoana, prin relatarile ei, prin datele de
observatie, prin contactul nemijlocit trebuie sa adoptam o atitudine selectiva
fata de probele psihologice. Este, de aceea, mai oportun, in loc sa bombardam
subiectul cu tot felul de teste, sa facem o alegere, bine documentata, a
metodelor si sa le folosim intensiunea lor, adica sa incercam sa obtinem
maximul de informatie prin minim de probe.
4. Aici apare necesitatea unei noi cerinte cu valoare de principiu:
“Intotdeauna rezultatele la o proba trebuiesc confruntate , printr-o verificare
incrucisata, cu rezultatele la alte probe, cu acelasi specific”.
Ultima faza este faza diagnosticului diferential. Acesta se refera la acel
proces
de cunoastere psihodiagnostica prin care ajungem sa eliminam alternativele
privind etiologia diferitelor stari psihice, morbide sau dezadaptative, si sa
marim gradul de certitudine privind etiologia efectiva a perturbarii respective.
De exemplu: pe baza informatiilor obtinute din discutia cu invatatoarea sau cu
profesorul, pe baza consultarii documentelor (lucrarile de control, catalogul), pe
baza discutiilor cu parintii, atit cit au putut sa fie ei sinceri si nu au denaturat
adevarul, pe baza discutiilor cu copilul, a aplicarii probelor psihologice,
ajungem la concluzia ca randamentul scolar scazut se datoreaza incapacitatii
copilului de a asimila respectivele cunostinte din programa scolara. Atunci apar
2 alternative (ipoteze):
- copilul manifesta un retard mental
- copilul prezinta o dificultate tranzitorie;
Prin probele psihologice pe care le administram putem face o evaluare
corecta a nivelului intelectual si putem sa ne dam seama daca este vorba de o
anumita retardare sau daca este vorba de o anumita situatie provizorie care s-
ar putea datora unui anumit ritm propriu de dezvoltare. Pentru ca, atit evolutia
proceselor psihice cit si involutia lor nu se produce la toti la fel, este stiut faptul
ca functioneaza aici procesul potrivit caruia anumite procese psihice pot sa o ia
inaintea altora.
Este chiar normal sa vedem ca inteligenta, in perioada studiului
preoperational-operational (dupa 12 – 14 ani) cind se constituie operatiile
formale, se dezvolta mai bine in comparatie cu gindirea formala si ipotetico-
deductiva, care incepe sa se definitiveze dincolo de 15 – 16 ani.
Potrivit lui Erik Erikson apare criza de identitate care vizeaza, un alt aspect
al personalitatii, capacitatea de insertie sociala, capacitatea Eu-lui de a se
restructura si structura in conformitate cu exigentele mediului social, deci pe
primul plan apare aspectul conativ – trebuinte, interese, motivatii etc.
Urmeaza perioada tineretii: perioada terminarii scolii, casatoria, primul copil
– deja aici aspectul subiectivitatilor este acela solicitat si care se dezvolta.
Apoi urmeaza, potrivit lui Erik Erikson si nu numai lui ci si lui Jung, virsta
adulta – 40 de ani – cu o criza, este vorba de criza existentiala (poate aparea si
o criza sentimentala) care se datoreaza accentuarii perspectivei introvertite in
raport cu atitudinea general extrovertita care a dominat pina la aceea virsta;
114
fie ca sunt extrovertiti orientati cate achizitie de bunuri, de valori, de
subidentitati. Dupa 40 de ani suntem orientati mai mult catre cele spirituale,
incepem sa ne interiorizam, sa ne aplecam catre credinta, Dumnezeu, mergem
mai des la biserica, daca suntem la necaz apelam mai des la ajutorul divin –
fara sa se modifice locusul, adica fara ca El sa se externalizeze.
In sfirsit, la virstele mai inaintate apar interogatiile, un fel de evaluare a
intregii existente, de unde poate sa apara si sentimentul de satisfactie sau
dimpotriva de insatisfactie.
Asadar, evolutia personalitatii, a psihicului in general, nu este liniara pe tot
parcursul vietii. Avem momente de ridicari si coboriri, cind suntem pe culmile
inalte, cind suntem la pamint si in dragoste si in ceea ce priveste succesul
profesional si in ceea ce priveste relatiile cu ceilalti dar exista si o calitate
intrinseca care se refera la ritmurile proprii in care evolueaza si involueaza
diverse procese psihice. La inceput ne lasa asa zisele procese mecanice, adica
cele care sunt mai intens relationate cu zestrea biologica (acuitatea vizuala,
auditiva, sensibilitatea pragurilor senzoriale s.a.), dupa aceea slabesc in
intensitate memoria de scurta durata, apare sindromul amneziei retrograde,
dupa aceea capacitatea de invatare (ea se focalizeaza, se specializeaza pe
anumite domenii care au fost mai intens solicitate) si apoi, dupa 60 de ani,
apare usor involutia intelectuala.
Concluzia.
De aceea psihodiagnostica trebuie sa tina seama de toate aceste probleme,
pentru un diagnostic corect (U.Schopu). Trebuie sa cunoastem bine ce se
intimpla in fiecare etapa de virsta, ce este specific ei – trebuie sa cunoastem
bine “Psihologia virstelor”. De exemplu: daca vedem la un copil de 4 ani ca el
nu pronunta corect anumite cuvinte, stiind ce se intimpla in aceasta perioada
cu evolutia vorbirii copilului, putem sau nu sa ne ingrijoram intemeiat, in
legatura cu aceste semne de dislalie. Dar daca copilul este de 6 – 7 ani si
prezinta aceste probleme sau alte forme de tulburare a limbajului? Daca copilul
pina in 7 ani este foarte credul–naiv nu trebuie neaparat sa-l suspectam de
debilitate mintala ci probabil de o intelegere insuficienta a operatiilor
intelectuale, daca insa se intimpla la un copil de 10 – 12 ani deja trebuie sa ne
punem serioase semne de intrebare etc.

Diagnosticul diferential trebuie sa se conformeze principiului individualizarii


examenului psihologic, principiu pe care l-a atins si “Psihologia muncii” atunci
cind s-a vorbit despre sistemele de decizie (acele puncte peste care trec
subiectii si dincolo de care decizia secventiala – testele moderatoare). Deci
principiul individualizarii examenului psihologic se refera la necesitatea de a
adinci cunoasterea subiectului, pe coordonatele care-i sunt specifice structurii
sale psihologice, curiculumului sau educational, biografiei sale. El se
conformeaza unui alt principiu si anume acela ca succesul intr-o activitate sau
alta este multifactorial si la el nu conduce o singura linie, eventual vocationala,
ci un ansamblu de posibilitati. Deci succesul la invatatura poate fi obtinut: fie
gratie unui nivel intelectual deosebit, exceptie gratie unei supradotari, fie
gratie unui nivel intelectual mediu – asa cum se pare ca a avut si Einstein dar
la care se adauga dupa cum spune Edison “99% transpiratie”. Deci efortul
calitatii, care tine de palierul conativ (motivatia, interesul, capacitatea de
mobilizare a energiei, temperamentul etc), deci vom cauta sa descifram
persoana o dat functie de probleme, in virtutea problemelor pentru care ea
ajunge in situatia de a fi examinata de psiholog, dar si functie de propriul ei
specific.
115
TESTUL LUSCHER
Autorul testului este Max Lusher.
Pavel Muresan, in cartea sa intitulata “Culoarea in viata noastra”, prezinta
destule referinte despre importanta culorii in viata cotidiană, rezonanta ei
afectiva, capacitatea ei de a proiecta prin alegere unele continuturi interne si
de asemenea incarcatura social-istorica pe care aceasta o capata in existenta
omului precum si semnificatia pe care omul o acorda diverselor culori.
Testul a fost utilizat atit si in domeniul clinic, de catre medicii psihologi, in
scopul evidentierii rapide a unor dezordini psihosomatice precum si a altor
tulburari ale caror tablou psihogen anticipează suferinţa fizică.
Testul a fost utilizat in Ungaria de catre Merey, in domeniul selectiei
soferilor, in domeniul orientarii scolare si profesionale. In tara noastra testul
este foarte mult utilizat atit in cabinetele de psihologie clinica, in psihologia
industriala a muncii, in orientarea scolara si profesionala.
Este un test rapid, care ne dezvaluie unele tendinte fundamentale in
structura persoanei dar si o serie de indepartari de la patternurile
psihiofiziologice normale. Fiind un test rapid are si o serie de inconveniente: nu
permite un sondaj profund si foarte complex al personalitati, motiv penru care
autorul acestui test, dar si alti autori, recomanda recurgerea si la alte teste
proiective, pentru aprofundarea unui caz, sau la varianta extinsa a testului,
varianta originala. Trebuie adaugat si faptul ca, desi M. Lusher nu a intentionat,
o serie de autori au dezvaluit mai tirziu posibilitatea ca acest test sa fie
intrepretat dintr-o perspectiva psihanalitica. Asa se face ca testul este
considerat un test proiectiv, de alegere a unor culori, la fel ca testul Szondi.

Instructiuni pentru administrare


Se etaleaza in fata subiectului intreaga suita de 8 culori, cu un spatiu intre
ele, pentru a putea fi distinse cu usurinta si pe un fond de culoare mai inchis.
Îi spunem subiectului astfel: ”In fata d-voastra sunt etalate 8 culori, am sa
va rog sa alegeti pe aceea care in acest moment va este cea mai simpatica, va
place cel mai mult”. I se dă recomandarea sa nu se gindeasca la culorile care ii
plac in viata de toate zilele ci sa se refere in mod special la culorile etalate in
fata lui.
Dupa ce subiectul alege prima culoare, o intoarcem cu fata alba in sus si o
asezam departe de suită. Pe urma îi vom spune in acelasi mod: “Acum am sa
va rog dintre cele care au ramas sa o alegeti pe aceea care va place cel mai
mult” si vom proceda tot asa, rind pe rind, pina cind subiectul alege toate
culorile. Daca se intimpla ca subiectul sa manifesta o anumita rezistenta in,
sensul ca fie toate culorile ii plac la fel de mult fie ca nici una nu ii place ii vom
sugera sa aleaga totusi pe aceea care i se pare ca este mai simpatica decit
celelalte.
La sfirsitul protocolării citim, pe spatele cartonaselor, cifrele cu care sunt
inscriptionate, acestea reprezentând poziţia fiecărei culori în şirul standard, si
le trecem pe o linie orizontala. Culorile sunt numerotate astfel :
1 – albastru
2 - verde albastru
3 – rosu portocaliu
4 – galben
5 – mov
6 – maro
7 – negru

116
0 – gri

La 2 – 3 minute, maxim, dupa ce subiectul a ales primul protocol, in aceesi


maniera vom obtine cel de-al doilea protocol. La al doilea protocol vom avea
grija sa precizam ca nu este vorba de un test al memoriei culorilor, ca subiectul
poate sa aleaga fie in aceeasi ordine, ca in primul protocol, fie in alta ordine.
Important este insa sa aleaga confom preferintelor sale.
Exemplu:
2 3 5 0 4 6 1 7 prima alegere
3 2 0 5 4 1 6 7 a doua alegere

Etape pregătitoare pentru interpretarea protocolului


1. Stabilirea grupurilor, de câte două culori, care se repetă de la prima la a
doua alegere.
2. Determinarea grupurilor care primesc o interpretare standard din
manualul testului :
Într-un protocol standard (teoretic) aceste grupuri sunt:
++ culorile care ocupă poziţia 1 şi 2 în şir, numerotarea efectuându-se de la
stânga la dreapta ; Semnificaţia acestui grup este « Persoana doreste să fie sau
sa aibă ceea ce semnifică grupul ++ »
xx culorile care ocupă poziţia 3 şi 4. Semnificaţia acestui grup este “
Persoana simte că se află în situaţia semnificată de culorile grupului xx“ .
== culorile care ocupă poziţiile 5 şi 6. Semnificaţia acestui grup este “
Persoana considera ca nu este oportun, nu este potrivit să fie sau să aibă cee
ace semnifică culorile grupului ==” Acest grup este numit “situaţia actuală “
deoarece el semnifică, aşa cum deja am arătat, comportamentul pe care
subiectul îl considera potrivit in acest moment.
- - culorile care ocupă poziţiile 7 şi 8. Semnificaţia acestui grup este “
Persoana nu vrea sau nu se simte capabilă sa fie sau sa aibă ceea ce semnifică
culorile din grupul - -“
+- grupul plus – minus este format din culorile aflate pe primele două poziţii
din şir combinate cu cele situate pe ultimele două poziţii. Se numeşte
“Problema actuală“ deoarece culorile grupului semnifică combinaţia dintre
sursele de anxietate (culorile respinse) şi compensaţiile echivalente (culorile
preferate), adică ceea ce Murray a numit temă complexă, respectiv, maniera in
care individul face faţă în prezent unor situaţii mai mult sau mai puţin
stresante, modul în care trebuind să satisfacă anumite trebuinţe trebuie sa
faca faţă unor oprelişti exterioare sau interne.

3. Odata stabilitate grupurile de culori, acestora li se vor ataşa semnificaţiile


psihocomportamentale descrise în manualul testului.
4. Evaluarea nivelului anxietăţilor şi compensaţiilor (numărul de « ! »)
5. Evaluarea stabilităţii-instabilităţii sistemului nervos vegetativ ; Calculul
indicelui psihoenergetic.
6. Evaluarea grupului muncă
7. Conturarea profilului psihologic de ansamblu.

Dintre cele 8 culori, 4 sunt fundamentale şi reprezinta sau sunt echivalente


cu patru tipuri de trebuinte fundamentale (rosu-portocaliu, galben, verde,
albastru). Celelate sunt culori derivate (violet, maro, gri, negru).

Prezentarea pe scurt a semnificatiei structurale a


117
celor 4 culori fundamentale
1) Albastrul-întunecat reprezinta adincimea sentimentelor. Acestei culori ii
pot fi asociate urmatoarele carateristici: concentric, pasiv, heteronom,
incorporant, sensibil, unificator. Aspectele sale afective: multumirea., linistirea,
tandretea, dragostea, afectiunea.
2) Verdele reprezinta elasticitatea vointei; lui ii pot fi atasate urmatoarele
semnificatii: concentric, pasiv, defensiv, autonom, posesiv, neschimbabil,
retentiv (retinator). Semnificatia sa afectiva este data de urmatoarele
adjective: persistenta, incapatinare, afimare de sine, apreciere de sine
3) Rosu-portocaliu=oranj reprezinta forta vointei. I se pot atasa urmatoarele
adjective: excentric, activ, ofensiv-agresiv, autonom, locomotor, competitiv,
operativ. Corelatele sale afective sunt: dorinta, excitabilitatea dominare,
sexualitate.
4) Galben stralucitor reprezinta spontaneitate. Are atasate urmatoarele
semnificatii adjectivale: excentric, activ, proiectiv, heteronom, expansiv,
investigativ, aspiratii mari. Aspectele sale afective sunt: variabilitatea,
expectanta, originalitatea, veselia.
Nota: concentric = preocupat, subiectiv, doar partial sfera se acopera cu cea
a introversiei. A fi preocupat subiectiv insemana a fi interesat in mod prioritar
de ceea ce reprezinta Eul si propria sa extindere. Excentric inseamna a fi
interesat, obiectiv acest termen fiind mai apropiat de extroversiune decit
primul de introversiune ; semnifica orientarea catre mediul, preocuparea faţă
de oameni si lucruri. Autonomia – inseamna a fi cauza pe cind heteronomia
efectul.
In protocoalele normale, ale subiectilor normali, lipsiti de tensiuni,
echilibrati, fara conflicte si refulari, culorile fundamentale stau pe primele 4–5
pozitii. Orice indepartare a acestor culori de la pozitia lor normala este un
indiciu de dezechilibru. Nu este vorba de un dezechilibru psihic, este vorba de
anumite stari de tensiune, stari de stres. Culorile derivate, adică maro, violet,
gri, negru sunt sunt considerate culori auxiliare. Preferinta pentru una dintre
aceste culori acromatice poate fi considerata ca indicind o atitudine negativa in
fata vietii.
Daca culoarea de baza este respinsă, şi astfel situată către sfirsitul sirului,
atunci trebuinţa reprezentată de aceea culoare a ramas nesatisfacută, datorita
faptului ca circumstantele actuale sunt nefavorabile, iar Eul nu recunoaste
oportunitatea acestei satisfaceri. O astfel de trebuinta nesatisfacuta reprezinta
o sursa de anxietate, stres, o sursa de stres arata ca aceea persoana este
incarcata intr-una din trebuintele fundamentale (semnificata de culoarea
fundamentala respinsa). Aceasta trebuinta nesatisfacuta va da nastere unor
tulburari psihice sau de natura functionala.
Cînd una din culorile fundamentale este respinsa ii acordam automat
semnul minus, ei si tuturor celor care urmeaza (incepind cu pozitia 6). De
asemenea, o data ce i-am dat semnul minus o si notam cu A, aceasta
reprezentind sursa de anxietate. Sursele de anxietate sunt cu atit mai
puternice cu cit avem mai multe culori fundamentale respinse. Daca pe primele
pozitii avem una dintre culorile 6, 0, 7 atunci automat acestor culori le vom da
semnul plus si le vom nota cu C (simbolul compensaţiilor):

070154321
+++xx=---
CCCAAA
!!! !! ! ! !! !!! Total =12 !
118
Intr-o astfel de situatie 4, 3, 2 se noteaza cu A iar 6, 7, 0 se noteaza cu C, C
reprezentind trebuinte care compenseaza nesatisfacerea trebuintelor
fundamentale, respinse.
Deci ele (6, 7, 0) indica un comportament compensator si exprima o
anumita atitudine compulsiva, excesiva care nu permite o alta alegere
manifestindu-se ca o atitudine generalizata. De obicei pentru a masura
intensitatea anxietatilor si compensatiilor culorilor fundamentale respinse
(notate cu - ) li se acorda pentru pozitia 6 un semnul exclamarii, pentru pozitia
7 doi « ! » iar pentru pozitia 8 trei « ! ». La fel, se notează cu « C » sursele de
compensatie (semnul exclamarii arata gradul de intensitate).

In manualul lui Luscher, pe 1000 de cazuri sunt date procentajele subiectilor


care intrunesc de la unu la 12 semne ale exclamarii. Cînd o persoana
intruneste maximum (12!) inseamna ca ea trebuie sa faca fata unor puternice
surse de stres si ca atare compensatiile la care apeleaza sunt exagerate,
indepartate de normal.
Atunci cind in primul protocol numarul de semnul exclamarii este mai mic
decit numarul de semnul exclamarii din cel de-al doilea protocol prognoza in
legatura cu persoana respectiva este favorabila, adica ea va raspunse in mod
eficient la tehnicile psihoterapeutice. Cind in al doilea protocol numarul
semnelor de exclamatie este mai mare decit in primul atunci prognoza este
defavorabila, tulburarea este mult mai adinca, mai profunda si este posibil ca
modificarile in conditiile de mediu sa nu aiba influentele asteptate.

Problema actuala

În conceptia lui Luscher problema actuală este data de grupul ( + -), adica
culoarea de pe
prima pozitie (marcata cu plus) si cea de pe ultima pozitie (marcata cu
minus).
Este vorba deci de sursa de anxietate cu care se confrunta persoana si de
compensantia prin care ea incearca sa faca fata acestei dificultati.
Ea are o inalta semnificatie psihodiagnostica si la fel ca celelalte grupuri
beneficiaza, in manualul lui Luscher, de tabele interpretative.
In legatura cu problema actula, intr-un protocol mediu, cea mai intensa va fi
aceea data de prima culoare si ultima. Functie de protocol mai poate fi
interpretata prima cu penultima, a doua cu penultima etc.

Ambivalentele

In mod ocazional este posibil sa intilnim protocoale in care o culoare


fundamentala ocupa in primul protocol prima pozitie sau a doua, iar in al doilea
protocol (7, 8). De exemplu, rosu in primul protocol sa stea pe pozitia unu si in
al doilea protocol pe pozitia 8.
31506742
24160473
Prin acest exemplu este sugerat faptul ca aceasta persoana are o
ambivalenta in raport cu trebuinta - semnificata de culoarea verde, acest lucru
fiind o sursa de anxietate. Persoana manifesta ambivalenta si pentru culoarea
roşie ceea ce arata o oscilatie a persoanei intre dorinta de a avea propriul

119
destin, de a fi activa, de a avea un efect determinant, cauzativ si intre a doua
alegere tendinta de a fi lasata in pace, de a fi supusa cit mai putin solicitarii.

Instabilitatea sistemului nervos vegetativ

Indicii de instabilitate ai sistemului nervos vegetativ apar atunci cind la o


extrema se situateaza culorile 3, 4 si la celalata extrema 1, 7; atunci cind 3, 4
se afla pe primele pozitii (3, 4, 2, 5, 0, 6, 1, 7) in acest caz instabilitatea este
mai putin grava decit daca culorile 3, 4 ar fi pe ultimele pozitii (1, 7, 2, 5, 0, 6,
3, 4). În acest ultim exemplu există o prevalenta simpatica, deci persoana va
consuma multa energie, mult zgomot pentru nimic se va irosi in obţinerea unor
rezultate modeste. In cazul acesta, dimpotriva, a intervenit oboseala caci
culorile care exprima activismul sunt respinse si pe prima pozitie apare dorinta
de a fi lasata in pace, dorinţa de liniste si tendinta de a nega orice solicitare
care îi este adresată În cazul acesta instabilitatea este mult mai puternica.
Scoala maghiara de psihologie a produs o extensiune a semnificatiei acestui
dezechilibru, Merey este unul dintre autorii care s-au ocupat de aceasta
problema dar si altii. El calculeaza asa numitul “indice neuro-vegetativ”.
Indicele neuro-vegetativ sau indicele psihoenergetic este egal cu raportul
dintre poziţiile culorilor active (la numărător) si ale culorilor pasive (la numitor).
Indicele neuro-vegetativ exprimă echilibrul sau dezechilibrul între latura
simpatica si cea parasimatica a sistemului nervos vegetativ. Pentru calculul
acestui raport culorile din şir vor fi numerotate de la dreapta la stânga, prima
poziţie primind valoarea cea mai mare, adică cea mai favorabilă ,egală cu opt.
Echilibrul ar fi semnificat, după unii autori de valoarea egală cu unitatea a
raportului menţionat. Orice abatere in sus sau in jos de la cifra 1 ar reprezenta
un dezechilibru care ar merge fie catre ergotropie, adica catre cheltuirea de
energie prin implicare activă, dinamism, fie catre trofotropie adica apatie,
lentoare, încetineală etc.
Rosu si galben exprima o conduita activa
Verde si albastru conduita pasiva
Verde si rosu, conduita autonoma
Galben si albastru conduita heteronoma
Rosu si galben exprima conduita de a fi excentric si activ, adica orientata
catre lume in timp ce verde si albastru exprima conduita pasiva si concentrica.

Grupul muncă
Trei dintre culorile fundamentale: verde, galben si rosu au fost interpretate,
pentru prima data de Max Luscher apoi si de alti autori, ca reprezintind grupul
munca.
Verdele exprima elasticitatea vointei, capacitatea de a persevera in ciuda
oprelistilor.
Rosu - forta vointei adica actiune, eficacitate, energie, vitalitate.
Galbenul - satisfactia in munca, capacitatea persoanei de a se proiecta si de
a privi inainte spre rezultatele viitoare ale actiunii.
Intr-un protocol ideal acest trei culori ar trebui sa stea impreuna si sa fie
situate la inceputul sirului. Daca in primul protocol culorile sunt la inceptul
sirului iar in al doilea protocol la fel, atunci pot putem face o buna prognoza
despre modul in care persoana isi va desfasura munca in viitor. Daca in al
doilea protocol, grupul respectiv se va destrama atunci prognoza va fi mai mult
sau mai putin defavorabila, functie de gravitatea destructurarii grupului.

120
Prioritatile personale, prin prisma carora individul isi va aborda sarcina, sunt
exprimate de culoarea care in acest caz va sta pe prima pozitie.
Daca este verdele atunci scopul muncii, efortului persoanei va fi indicarea
aprecierii de sine in ochii sai si in ochii altora.
Daca este rosul atunci persoana simte satisfactie in insasi activitatea pe
care o desfasoara adica in insusi efortul pe care il depune ; ea vede munca
drept o incercare personala prin care are posibilitatea sa-si masoare propriile
capacitati.
Daca va fi galben inseamna ca o persoana va inregistra o satisfactie,
crescind pe masura ca va inainta in sarcina.
Epuizarea este semnificata in acest test atunci cind exista o deteriorare a
grupului de munca, de la prima la a doua selectie, mai ales pentru rosu si
verde. Acolo unde verdele da inapoi, perseverenta este cea care pune
probleme, adica tenacitatea, capacitatea de a persevera vor ceda in fata
obstacolelor.
Cind este rosu, inseamna ca rezistenta la suprasolicitare, la efort, este cea
care impiedica performanta in munca.
Daca este galben inseamna ca persoana se descurajeaza repede si isi pierde
repede satisfactia in ceea ce face.

Prezentarea pe scurt a intelesului culorilor


Gri (0) – este o culoare neutra, este un fel de pamint al nimanui. Cei care
aleg pe prima pozitie aceasta culoare vor sa se separe de orice, sa ramina
liberi si neimplicati adica persoana nu vrea sa participe la actiune, vrea sa stea
deoparte, nu vrea sa fie implicata in nici un fel de actiune. In aceasta pozitie
griul este in intregime compensator deci este vorba de a ameliora anxietatea
traita ca urmare a nesatisfacerii trebuintelor fundamentale, semnificate de
culorile fundamentale respinse - printr-o atitudine de neimplicare. Deci griul
devine semnificativ (ca semnificatie psihologica) in momentul cind migreaza
catre inceputul sirului.
Albastrul (1) – reprezinta calmul complet, linistitor asupra SNC, reprezinta
granitele pe care persoanele le construiesc in jurul lor. Persoana care alege
albastrul pe primul loc va tinde catre liniste catre o situatie relaxata,
netulburare, unitate si siguranta. Deci liniste, pace, armonie, multumire,
inseamna aceasta culoare pe pozitia intii. Daca este ales pe pozitiile 6, 7, 8
semnifica desfacerea legaturilor, tulburarea echilibrului, a linistii, subiectul va fi
tentat sa evadeze in plan mental intr-o activitate compensatorie el va avea un
comportament nelinistit fara pace si cu o oarecare agitatie mentala, se va
concentra greu si va avea dificultati in invatare.
Verde (2) – este de fapt un amestec, in cazul testului, de albastru cu galben,
el corespunde simbolic capacitatii de a persevera si cind este situat pe pozitiile
6, 7, 8 semnifica o slabire a rezistentei precum si o depreciere a statutului
sentimente de inferioritate, persoana se simte depreciata si putem suspecta
anumite disfunctii ale cordului si in general ale sistemului circulator. Daca
verdele este respins si este compensat de rosu semnificatia va tinde catre o
anumita stare de iritare, de nerabdare, pierderea controlului de sine. Aceasta
combinatie va insemna o considerabila impetuozitate si tendinta la izbucniri
intolerabile.
Rosu (3) – energie, activism. Daca este respins e vorba de epuizare, golire,
suprasolicitare, tendinta la iritabilitate, lipsa de vitalitate, persoana percepe
situatia ca insuportabila, se simpte cu alte cuvinte depasita.

121
Galben (4)– este cea mai stralucitoare culoare din test, poate fi asociata cu
culoarea luminii zilei, de aceea inseamna activism, expansivitate, larghete. Pe
prima pozitie poate sa insemne o anumita nota de superficialitate. Acolo unde
galbenul este puternic subliniat, fiind pe prima pozitie, persoana are tendinta
de a se proiecta in viitor, de a gasi o cale de salvare imaginara si de a cauta
schimbarea de dragul schimbarii. Daca este respins atunci inseamna ca
asteptarile persoanei au fost dezamagite, deci in afara de dezamagire
sentimentul major este acela al descurajarii, neincrederii, suspiciunii fata de
altii si fata de intentiile lor.
Violetul (5)– este un ameste ce albastru si rosu. Persoanele mature mental il
vor situa catre mijlocul sirului si cu cit este situat catre sfirsit inseamna
capacitatea de a judeca lucrurile la rece. Cu cit este catre inceputul sirului este
vorba de o imaturitate atit comportamentala, afectiva cit si glandurala. Poate fi
suspectata o disfunctie tiroidiana. Deci este firesc pentru copii si prima parte a
adolescentei ca violetul sa se afle in primele pozitii, in cazul persoanelor tinere
si adulte situarea pe prima pozitie inseamna imaturitate dar si
homosexualitate, alcoolicii facind si ei aceasta alegere. Deci persoanele care
intr-u fel sau altul sunt rezidente in stadiul oral exprima o anumita imaturitate
a libidoului care se intoarce cu nostalgie mereu si mereu in stadiul oral.
Maro (6)- este un amestec de galben si rosu. Cind este ales pe primele
pozitii poate sa semnifice fie dezradacinare fie faptul ca propriul corp a ajuns
obiect de contemplatie deci el fizic ajunge prin egodiastolizare, folosind
termenul lui Szondi, prin umflarea acestei dimenisuni ajunge sa domine viata
psihica a persoanei. Fie ca este preocupata excesiv de trebuinta de confort, de
relaxare, fie ingrijorata de propria sa sanatate, fie o excesiva trebuinta de
confort. Atunci cind nu este compensatorie, cind culoarea maro este asezata in
prima pozitie semnifica compensarea respingerii unor culori fundamentale
atunci semnificatia ei de diagnostic este mult mai profunda.
Negrul (7) – este negarea culorii. Situat pe prima pozitie reprezinta
negativism, tendinta de a se exalta impotriva vietii, a mediului, in orice caz
extremism in comportament.
Ca o concluzie, putem sa spunem ca aceste culori neutre cind sunt impinse
pe primele pozitii capata semnificatie psihologica mai accentuata. La fel si
culorile fundamentale pe masura ce migreaza catre sfirsitul sirului capata o
semnificatie psihopatologica mai acuta.
Exista modalitati de administrare a acestui test pe calculator, prin existenta
unor programe care structureaza in forma algoritmica toate etapele
administrarii si intrepretarii testului.

122