- personaj principal de nuvela fantastica -

- personaj fantastic -
- personaj de proza contemporana -
"La tiganci",
de Mircea Eliade
- nuvela fantastica -
Scrisa la Paris in 1959, nuvela "La tiganci" de Mircea Eliade (1907 - 1986)
a aparut pentru prima oara in anul 1962 in revista "Destin" de la Madrid, iar la
noi in 1967, in revista "Secolul XX", fund apoi inclusa in volumul "La tiganci
si alte povestiri", cu un studiu introductiv de Sorin Alexandrescu.
Nuvela face parte din creatia literara contemporana, este o nuvela fantastic
a, scrisa dupa al doilea razboi mondial, perioada in care Eliade ilustreaza idee
a ca opozitia dintre real si ireal, dintre sacru si profan se estompeaza, intre
acestea nemaiexistand hotare bine determinate.
Subiectul nuvelei este plasat in Bucurestiul de alta data, cadru des intalni
t in opera literara a lui Eliade, intrucat el considera ca "orice loc natal cons
tituie o geogrqfie sacra. Pentru cei care 1-au parasit, orasul copilariei si ado
lescentei devine totdeauna un oras. mitic. Bucurestiul este, pentru mine, centru
l unei mitologii inepuizabile." (M.Eliade - "Incercarea labirintului"-1978).
Principala modalitate de realizare a nuvelei este epicul dublu construit de
Mircea Eliade din doua planuri, unul real si altul ireal, paralele, care merg co
ncomitent pe parcursul intregii nuvele, numai ca unul se afla fn prim-planul act
iunii si celalalt in plan secundar, schimbandu-se intre ele, conform secventelor
real-ireal care compun nuvela.
Personajul principal al nuvelei este profesorul Gavrilescu, un personaj fant
astic, deoarece parcurge o experienta initiatica dinspre viata spre moarte, intr
-un spatiu al spiritualitatii, sugestiv pentru camuflarea sacrului in profan.
La inceputul nuvelei, personajul este amplasat in planul real, in cadrul car
uia se insinueaza, in plan secundar, irealul. Profesorul se intoarce acasa cu tr
amvaiul de la lectiile de pian, pe o caldura "incinsa si inabusitoare" fiind obs
edat de colonelul Lawrence "si de aventurile lui in Arabia", despre care auzise
vorbind pe niste studenti si despre care nu stia mare lucru, ci numai ca "arsita
[...] 1-a lovit in crestet [...] ca o sabie". Cautandu-si portmoneul ca sa-si c
umpere bilet, vine vorba de locul numit "la tiganci", despre care unul dintre ca
latori, crede ca "e o rusine", dar Gavrilescu este fascinat de acest loc, consid
ered ca "pe o arsita ca asta, e o placere", pentru ca este umbrit de nuci batran
i. O alta obsesie a profesorului este monotonia vietii cotidiene, sugerata de ob
isnuintele zilnice, "tree regulat cu tramvaiul asta de trei ori pe saptamana", d
esi el ar merita altceva pentru ca are "o fire de artist...". Banalitatea vietii
- profanul - este definita de interese materiale, Gavrilescu socotindu-si casti
gul in bani si lectii de pian, iar toata aceasta rutina 1-a obosit spiritual.
Epicul dublu in aceasta secventa este realizat prin cateva elemente nefirest
i, ireale, ce vor deveni laitmotive pe parcursul nuvelei: caldura dogoritoare di
lata parca gesturile, isi cauta portmoneul si intarzie cumpararea biletului, se
confeseaza calatorilor din tramvai, obsesia colonelului Lawrence, bordeiul tigan
cilor este pentru el un spatiu misterios de initiere spirituala. Obsesia vietii
monotone -de trei ori pe saptamana merge cu acest tramvai-, palaria, banii, inca
pacitatea batranului din tramvai de a sesiza "racoarea" bordeiului - "e o rusine
"- sunt atitudini si ganduri ale vietii materiale, ale realului, semnificatii a
le profanului. ale lumii banale ce devenise sufocanta pentru profesor.
Isi aduce aminte ca si-a uitat "servieta cu partituri" la eleva sa, Otilia,
nepoata doamnei Voitinovici, din strada Preoteselor, coboara din tramvai cu inte
ntia sa-1 ia in sens invers pentru a-si recupera servieta, dar se simte foarte "
obosit, istovit", desi este inca "in floarea varstei", avand numai patruzeci si
noua de ani.
Se refugiaza spiritual intr-o zona a sacrului, tineretea, atunci cand nu-l i
nteresa aspectul material al vietii -"cand esti tanar si esti artist, le suporti
pe toate mai usor"-, la Charlottenburg, cand plutea de fericire, desi era neman
cat si "fara un ban in buzunar". Aude uruitul tramvaiului trecand pe langa el, i
l pierde, il "saluta lung cu palaria" si exclama: "Prea tarziu!". El isi ia astf
el ramas bun de la lumea reala, ca atunci cand, "pe timpuri, Elsa pleca sa petre
aca o luna la familia ei". "Prea tarziu" poate fi interpretat ca un timp spiritu
al, lui Gavrilescu fiindu-i imposibii sa mai prinda tramvaiul, adica" sa se mai
intoarca in profan, simtindu-se foarte obosit de monotonia si rutina vietii.
Gavrilescu parcurge experienta iesirii din timp si spatiu, prin hierofanie,
adica prin revelatia (manifestarea) sacrului in profan. El este atras de umbra s
i racoarea nucului din gradina "tigancilor" si, fara sa-si dea seama, se trezest
e in fata portii, unde "il intampina o neasteptata, nefireasca rdcoare", locul n
umit "La tiganci" sugerand pregatirea spirituala initiatica pe care Gavrilescu t
rebuia sa o parcurga dinspre viata spre moarte. In acest spatiu ireal, lui Gavri
lescu "i se paru insuportabil" uruitul metalic al tramvaiului auzit in departare
, semn ca viata reala devenise imposibila pentru el si cauta o alta existenta sp
irituala.
Intampinat de o tanara, "frumoasa si foarte oachesa", este condus la batrana
care ii cere sa-si aleaga o fata, dintre "o tiganca, o grecoaica, o ovreica". G
avrilescu nu accepta nemtoaica -"nu nemtoaica"-, probabil pentru ca ii aminteste
de singura si marea lui iubire, nemtoaica Hildegard. Baba ii cere trei sute de
lei, iar el socoteste din nou ca suma este contravaloarea a "trei lectii de pian
" si se confeseaza spiritual, "sunt artist", motivand ca "numai pentru pacatele
mele am ajuns profesor de pian, dar ideaiul meu a fost. de totdeauna, arta pura"
. Ceasul de la bordeiul tigancilor statuse, intrucat timpul nu mai are aici ace
leasi dimensiuni, "nu e graba
Gavrilescu simte o emotie puternica si "se simti deodata fericit, parca ar fi fo
st din nou tanar". I se face sete, sugerand, poate, uscaciunea intcrioara, obose
ala provocate de caldura insuportabila de afara, din lumea reala, care trimite c
atre profan. Fetele il acuza ca ii este frica, in sensul ca se teme sa parcurga
o initiere spirituala, dar Gavrilescu se apara, motivandu-se din nou spiritual,
ca a trait "un vis de poet" si a simtit in tinerete "o pasiune nobila", a iubit-
o pe Hildegard, asadar are pregatirea spirituala superioara de a putea depasi ba
rierele vietii reale, catre o alta lume. Cu toate acestea, el nu poate ghici tig
anca, nu poate trece prima proba initiatica, asadar el nu poate transcende (a tr
anscende= a depasi limita cunoasterii experimentale, a realitatii perceptibile -
n.n.) cu usurinta pragul spiritual.
Se simte confuz si derutat, fetele il prind intr-un cerc ametitor, "ca intr-
o hora de iele" si el isi pierde constienta de sine, . intra intr-o stare superi
oara de vis, care poate ilustra prima treapta spre initiere. Gavrilescu se treze
ste ametit si dezorientat, intr-o lume ciudata, total necunoscuta, o incapere cu
paravane multicolore, cu saluri si broderii si se gandeste ca totul "era o iluz
ie", obiectele fiind reflectate si multiplicate de oglinzi.
Simte o fericire totala, "o nemaipomenita beatitudine i se risipi ca un fior
cald in tot trupul", isi aminteste ca visase, incurca elementele reale -arsita-
cu amintirile din tinerete si se refugiaza in arta. Gavrilescu este impiedicat
in initierea spirituala de amintirile lumii reale, care sunt obstacole din lumea
profana, de aceea nici de data aceasta nu poate sa ghiceasca tiganca. Barbatul
nu trece proba pentru ca "si-a adus aminte de ceva si s-a pierdut, s-a ratacit i
n trecut". Daca el ar fi reusit sa ghiceasca tiganca, pentru ca "asta-i jocul",
ar fi fost plimbat prin toate odaile, "ar fi fost foarte frumos", insa el se rep
ede la pian si incepe sa cante cu "toata puterea", parca ar fi vrut sa intre tot
mai adanc intr-o stare artistica superioara.
Se simte singur in aceasta lume total necunoscuta'pentru el, vrea sa gaseasc
a o cale de iesire, devine nerabdator, considerand ca "ne-am jucat destul, iesit
i la lumina". Se simte ratacit in lumea asta, se loveste de paravane sau obiecte
neidentificate, "caci nu le cunostea formele", caldura il sufoca din nou, nu se
mai recunoaste pe sine, este "mai slab decat se stia, cu oasele iesindu-i prin
piele [...] asa cum nu se mai vazuse niciodata". Se simte infasurat strans intr-
o draperie, ca intr-un giulgiu mortuar si intelege ca "se va sufoca", pierzandu-
si total perceptia lumii inconjuratoare, "sunetele pareau inecate in pasla".
Semnificatiile acestor secvente sugereaza manifestarea sacrului in profan (h
ierofania): bordeiul semnifica mitul labirintului, ca simbol al trecerii dinspre
viata spre moarte, un spatiu initiatic catre o alta lume spirituala; baba care
cere vama la intrarea in bordei poate sugera Cerberul (paznic inflexibil la poar
ta Infernului); fetele pot fi asemuite cu ielele (mitul ielelor spune ca cine le
vede dansand moare) sau Preotesele (care oficiau ritualul mortii in templele an
tice) sau Parcele sau ursitoarele; cifra trei este mistica, are puteri magice as
upra spiritului. Initierea lui Gavrilescu este greoaie pentru ca profanul este o
frana, el se agata mereu de trecut, de viata reala, concreta. Visul este o prim
a treapta a initierii, iar zbuciumul lui de a scapa din draperia care il strange
a ca un giulgiu poate fi cosmarul traversarii materiel de catre spirit.
Personajul este un modest profesor de pian, se casatorise din datorie civica
, din interes cu Elsa, decizie impusa de norme sociale (exterioare lui). Renunta
nd la iubirea pentru Hildegard, Gavrilescu este nefmplinit in plan erotic. Esecu
l lui este si in plan profesional, el ajungand un biet profesor de pian "pentru
pacatele mele" si incearca sa se regaseasca spiritual: "eu nu sunt oricine [...]
, sunt artist". Cu toate acestea, ca orice om, Gavrilescu se teme de moarte: "Ti
-a fost frica!".
Gavrilescu este impresionat de ultima etapa a traversarii starii de la mater
ie la spirit, "m-am vazut gol si am simtit draperia strangandu-se in jurul meu,
ca un giulgiu [...] ce-am mai patimit", face legatura cu viata reala, apeland la
aceeasi oboseala sugerata de "caldura"si de "colonelul Lawrence".
Profesorul reintra in lumea reala, simbolizata de "uruitul metalic al tramva
iului", constata ca "era mai cald decat fusese" dupa-amiaza, isi face vant cu pa
laria, se urea in tramvai, se confeseaza calatorilor, spunandu-le ca si-a uitat
servieta in strada Preoteselor si le marturiseste obsesia neimplinirii: "Eu, pen
tru pacatele mele sunt profesor de pian, dar n-am fost facut pentru asta...". Co
boara din tramvai la statia Preoteselor si constata ca la nr. 18 nu mai locuiest
e doamna Voitinovici si nici Otilia, ci familia Georgescu, care sta aici de patr
u ani. Confuz si dezorientat, Gavriiescu se urca in tramvai, isi cauta portmoneu
l, revine obsesia colonelului Lawrence, da taxatorului o bancnota si afla ca ban
ii se schimbasera de un an, discutia despre "tiganci" starneste reactii pseudosc
andalizate ("e o rusine"), Gavriiescu "se simti deodata obosit, istovit". Acasa
la el locuia altcineva, deoarece Elsa plecase in Germania dupa ce disparuse Gavr
iiescu, "la toamna se implinesc 12 ani".
Extenuat, Gavrilescu se urca intr-o birja si cere sa-l duca la "tiganci", at
mosfera tine de fantastic, este o noapte frumoasa si miroase a regina-noptii. Bi
rjarul, "fost dricar", sensibil ("imi plac florile, caii si florile"), "fire de
artist", il ajuta sa ajunga dincolo, trecandu-l prin locuri impuse de traditie,
urmand un drum prestabilit, oprindu-se "in dreptul bisericii", sunt "fel de fel
de flori" si-l consoleaza "n-o sa va para rau...".
Baba continua initierea lui Gavrilescu, il previne sa nu se rataceasca iar,
ii spune parola ("Eu sunt, m-a trimis baba") si-i explica drumul: "sa numeri sap
te usi. si cand oi ajunge la a saptea, sa bati de trei ori". El se incurca in nu
mararea usilor, se simte sleit de puteri, intra intr-o camera la intamplare si d
eodata simte "un parfum uitat", acela al lui Hildegard. Gavriiescu se disculpa,
ii explica ce se intamplase in tinerete, cand starea spirituala fusese invinsa d
e starea materiala "daca as fi avut ceva bani la mine...", dar acum "nu mai am n
ici casa, nu mai am nimic". Hildegard ii spune "vino cu mine", lui Gavriiescu ii
"e frica" si incearca o ultima "agatare" de real, "ah, paiaria [...] si voi sa
se intoarca". Hildegard se mira ca el inca nu intelege ce i se intampla, ca reve
latia nu s-a produs inca, desi ea ii sugereaza ca murise de curand: "Nu intelegi
ce ti s-a intamplat, acum de curand, de foarte curand?". Lui Gavriiescu ii este
greu sa accepte trecerea intr-o alta lume si da vina pe faptul ca "sunt cam obo
sit", dar "parca incep sa ma simt mai bine...". Se urca amandoi in trasura si ac
elasi birjar ii duce "spre padure, pe drumul al mai lung", timpul nu se mai maso
ara, are alte dimensiuni ("mana incet. Nu ne grabim..."). Gavrilescu intra intr-
o stare superioara, a visului ("as crede ca visez"), singura cale de transcender
e in lumea spirituala: "Toti visam [...] Asa incepe. Ca intr-un vis...".
Profesorul Gavrilescu intruchipeaza omul sensibil, artistul care aspira sa a
tinga absolutul prin propria menire: "Pentru pacatele mele am ajuns profesor de
pian.Dar eu traiesc pentru arta pura". Setea omului superior de a atinge absolut
ul in cunoastere este asemanatoare cu aceea a lui Dionis din nuvela eminesciana:
"iata o ocazie ca sa-ti imbogatesti cunostintele", isi spusese Gavrilescu atunc
i cand intrase in bordeiul tigancilor. Dorinta de a patrunde in Shambala presupu
ne lupta apriga, deci trebuie sa fii tanar, puternic si Gavrilescu este istovit,
trebuie sa ai curaj si lui Gavrilescu "ii e frica" si trebuie sa fii incarcat d
e iubire si el nu se implinise erotic.
Nuvela exprima drama unui ratat, a unui om ce s-a lasat dominat de profan, d
e viata monotona si marunta care-1 apasa, de banal itatea simbolizata de caldura
sufocanta.
Fantasticul nuvelelor scrise de Mircea Eliade dupa razboi aduc in prim plan
personaje care traiesc experience insolite. Referindu-se la aceasta proza fantas
tica, Dumitru Micu afirma: "Pe diferite cai, unor insi comuni li se revela sacrul.
Respectivii devin actorii unor intamplari care, fara a fi palpitante, exceland
chiar prin banalitate, unele ii smulg pana la urma din iluzie, din insignifiant, din
profan si ii transports pe celalalt taram, al permanentelor".