Prevenirea si combaterea poluarii cu oxizi de azot provenind din sursele stationare si

mobile de poluare
Specializarea : Master environment
An de studii: II
Disciplina: Echipare tehnica environmentala
Rezumat: Desi emisiile antropice de oxizi de azot (NO
X
) reprezinta doar 10% din totalul
emisiilor atmosferice, restul de 90% find reprezentat de emisii provenind din surse naturale,
poluarea cu oxizi de azot constituie o problema globala, efectele concentratiilor mari de NO
X

realizate in apropierea surselor antropice de poluare, resimtindu-se puternic la nivel local si
regional, putand provoca dezechilibre ale mediului chiar si la nivel global.
Cursul prezinta o scurta caracterizare a oxizilor de azot fiind tratate sursele acestora precum si
influentele asupra mediului si sanatatii umane.
Sunt prezentate tehnologiile de limitate a emisiilior de NO
X
, analizandu-se eficienta acestora.
Oxizi de azot
Descriere generala
Oxizii de azot (NO
X
) din aerul ambiant constau mai ales din oxid azotic (NO) si dioxid
de azot (NO
2
). aceste doua forme gazoase de oxizi de azot sunt poluanti semnificativi a
straturilor inferioare ale atmosferei. Oxidul azotos (N
2
O) este de asemena un gaz cu efect de
sera. La punctul de descarcare din surse antropogene oxidul azotic este forma predominanta a
oxizilor de azot .
Oxidul de azot este un gaz incolor si lipsit de gust . El este convertit rapid la
dioxid de azot, o forma mult mai daunatoare a oxizilor de azot, prin reactia chimica cu azotul
provenit din atmosfera. Dioxidul de azot este un gaz galben-portocaliuspre rosu-brun inchis cu
miros intepator iritant si este un oxidant puternic. O parte din dioxidul de azot din atmosfera este
convertit la acidul azotic (HNO
3
) si saruri de amoniu. Aerosolul de azotat (aerosol acid) este
indepartat din atmosfera prin procese de depunere umeda sau uscata.
Surse principale
Numai aproximativ 10% din totalul emisiilor de NO
X
provine din surse antropogene.
Restul este produs ca urmare a proceselor biologice aerobe din sol si din apa, prin fulgere si
activitati vulcanice si prin distrugerea fotochimica a compusilor cu azot din atmosfera
superioara. Cam 50% din sursele antropogene provin de la arderea combustibilior fosili in
centrale termice si electrice si ceva mai putin de la autovehicule. alte surse constau din cazane
industriale, incineratoare, fabrici de acid azotic si de compusi de azot, procese de sudura
electrica, folosirea explozivilor in minerit si silozurile fermelor agricole.
Se estimeaza ca pe plan mondial, emisiile anuale antropogene de NO
X
sunt de
aproximativ 50 milioane tone. Statele Unite genereaza aproximativ 20 milioane tone de oxizide
azot pe an, din care cca 40% este emis de surse mobile. Din cele 11-12 miloane de tone de oxizi
de azot care provin din surse stationare, cca 30% sunt rezultatul arderii combustibilior in
cuptoare mari, iar 70% provin de la cuptoarele electrice.
Prezenta in aer si caile de expunere
Concentratiile medii anuale de dioxid de azot pe plan global se situeaza in domeniul 20-
90 micrograme pe metru cub (g/m
3
). Valorile maxime ale dioxidului de azot se pot apropia de
850 g/m
3
in 1/2 ora si respectiv 400 g/m
3
in 24 de ore. Mediile orare din vecinatatea
drumurilor foarte circulate depasesc 1000 g/m
3
.
Nivelele de dioxid de azot dinaer , in zonele urbane , variaza in functie de momentul
zilei, anotimpul si conditiile meteorologice. In mod obisnuit concentratiile urbane sunt maxime
in orele de circulatie intensa de dimineata si dupa amiaza. Nivelele sunt de aemenea mai mari
iarna in regiunile reci ale lumii decat in anotimpurile mai calde, datorita folosirii sporite a
combustibililor pentru incalzire. In sfarsit, intrucat conversia dioxidului de azot din acidul azotic
depinde de intensitatea radiatiei solare, concentratiile sunt adesea mai mari in zilele insorite.
Concentratia de oxizi de azot scade pe masura indepartarii de sursa de poluare.
Concentratiile din zonele rurale, fara surse majore sunt de obicei apropiate de concentratiile de
fond. Totusi, oxizii de azot se pot deplasa pe distante mari in atmosfera superioara., contribuind
la nivele ridicate de ozon si la depuneri acide, la distante mari fata de surselele de poluare.
Concentratiile de dioxid de azot din locuinte pot depasi considerabil nivelele din exterior
si de aceea pot fi mai importante pentru sanatatea umana. Sursele mari de dioxid de azot din
incaperi cuprind fumul de tigara, aparatele casnice incalzite cu gaze si sistemul de incalzire.
Concentratiile de dioxid de azot in timpul gatitului pot atinge 500-1900 g/m
3
si 1000-2000
g/m
3
acolo unde este in functiune si un boilr de apa incalzit pe gaz. Fumul de la o tigara poate
contine 150000-220000 g/m
3
acid azotic si ceva mai putin dioxid de azot.
Impactul asupra sanatatii si mediului
Sanatatea. Sunt rare cazurile cand studiile epidemiologice au detectat efecte asupra
copiilor si adultilor ca urmare a expunerii la dioxidul de azot din aerul exterior. Un studiu
efectuat la Los Angeles a a constatat o asociere intre expunerea la dioxidul de azot si inflamatii
ale mucoasei respiratorii. Studiile au aratat ca folosirea aparatelor casnice cu gaze pentru gatit
poate avea un efect foarte mic asupra sistemului respirator uman, indeosebi in cazul copiilor mici
si ca efectul (daca exista) dispare pe masura cresterii copiiilor (OMS, 1987).
Datele obtinute prin experimentari toxicologice pe animale indica rareori efecte acute in
urma expunerii la concentratii de dioxid de azot mai mici de cat 1880 g/m
3
. Asmaticii par a fi
cei mai sensibili la expunerea la dioxid de azot.
Studiile efectuate pe animale au aratat ca expunerea timp de mai multe saptamani sau luni
la concentratii de dioxid de azot sub 1800 g/m
3
provoaca asupra plamanilor atat efecte
reversibile cat si ireversibile precum si schimbari biochimice. Animalele expuse la nivele de
dioxid de azot de pana la timp de 6 luni, pot prezenta distrugerea cililor, degradarea tesutului
alveolar, obturarea bronhiolelor respiratorii si sussceptibilitatea crescuta la infectii bacteriene ale
plamanilor. Sobolanii si iepurii expusi la nivele mai ridicate prezinta o vatamare mai mare a
tesuturilor asemanatoare cu emfizemul.(OMS, 1987)
Datele disponibile sugereaza ca efectele fiziologice ale dioxidului de azot asupra
oamenilor si animalelor se datoreaza mai ales concentratiilor de varf decat duratei dozei totale.
Materiale. Reactia dioxidului de azot cu colorantii textili poate provoca decolorarea sau
ingalbenirea tesaturilor. Expunerea la dioxid de azot de asemenea poate sa conduca la slabirea
rezistentei tesaturilor sau sa reduca afinitatea acestora pentru anumiti coloranti. Industria a facut
eforturi deosebite pentru crearea de textile si coloranti rezistenti la expunerea la dioxid de azot.
Efecte asupra ecosistemelor. Oxizii de azot sunt precursori atat ai precipitatiilor acide cat
si ai ozonului, fiecare dintere acestea fiind reclamate ca dauneaza plantelor. In timp ce acidul
azotic contribuie doar cu o mica parte la concentratia ionilor de hidrogen (H
+
) din depunerile
acide, contributia emisiilor de oxid de azot la depunerile acide poate fi mai semniificativa.
Oxidul de azot este cel care absoarbe radiatia solara initiind procesele fotochimice care produc
acid azotic. Aproximativ 90-95% din NO
X
emis de centralele termice este oxid azotic; acesta se
transforma lent in dioxid de azot in prezenta ozonului.
Este complicata estimarea intinderii si gravitatii daunelor produse de depunerile acide,
dat fiind faptul ca impactul acestora variaza in functie de tipul de sol, speciile de plante,
conditiile atmosferice, speciile de insecte si alti factori inca necunoscuti. Azotatii din precipitatii
pot ajuta de fapt cresterea padurilor in zonele cu sol deficitatar in azot. In orice caz, efectele
fertilizante ale azotatilor pot fi contrabalansate prin levigarea potasiului, magneziului, calciului si
a altor nutrienti din solurile de padure. Exista putine dovezi ca azotatii ar putea dauna culturilor
agricole. Cantitatea de azotati din apele de ploaie este aproape intotdeauna sub nivelele aplicate
ca ingrasamine.
Cea mai importanta vatamare provocata de depunerile acide este aceea suferita de
ecosistemele de apa dulce ale lacurilor si raurilor. Depunerile acide pot micsora pH-ul apei cu
urmari potentiale serioase pentru viata pestilor, a animalelor si a plantelor acvatice. Sunt expuse
la risc sporit lacurile din zonele cu soluri care contin cantitati mici de carbonati de calciu si
magneziu, care pot contribui la neutralizarea ploii acide. Sunt putine specii de pesti care pot
supravietui la modificari bruste ale pH-ului si la efectele substantelor solubile care rezulta din
depunerile atmosferice si scurgerile de ape impurificate, astfel incat lacurile afectate pot fi
complet depopulate de speciile de pesti. Acidificarea poate de asemenea sa reduca varietatea si
abundenta altor specii de animale si de plante. Mortalitatea pestilor observata in bazinele
hidrografice sensibile, in cursul topirii invelisului de zapada de primavara, a fost pusa in legatura
cu excesul de aciditate. Depunerea atmosferica de oxizi de azot este de asemenea o substantiala
sursa de nutrienti, care afecteaza estuarele prin conditii anoxice (lipsa de oxigen) provocate de
inflorirea algelor (US EPA 1992).
Emisiile de oxizi de azot actionaza ca precursori de ozon (O
3
) la nivelul solului, ceea ce,
in mod potential, este o problema mai serioasa. Specialistii in cultura plantelor pun pe seama
ozonului troposferic 90% din vatamarea vegetatiei din America de Nord. Ozonul se poate
deplasa pe distante mari, pornind de la sursa si poate contribui la nivele ridicate de ozon chiar si
in zonele rurale. Intrucat conditiile meteorologice si climatice care favorizeaza producerea de
ozon - radiatie solara intensa- sunt valabile si pentru agricultura, ozonul are capacitatea de a
provoca mari daune economice prin reducerea recoltelor.
Dioxidul de azot afecteaza vizibilitatea prin absorbtia luminii albastre, (lungime de unda
mai mica). Intrucat ochiul percepe numai lungimile de unda mai mari, culoarea luminii apare
galbuie sau brun roscata. Oxizii de azot se pot combina de asemenea cu oxidanti fotochimici
formand smogul fotochimic.
Prevenirea si combaterea poluarii cu oxizi de azot provenind din sursele stationare
de poluare
Protejarea sanatatii umane reprezinta o prioritate in conceperea unei strategii pentru
combaterea oxizilor de azot. Impactul asupra sanatatii umane pare legat de expunerile de varf la
oxizi de azot (NO
X
): pe langa posibilitatile de vatamare a sanatatii umane, oxizii de azot sunt
precursori ai formarii ozonului (O
3
) care poate dauna sanatatii umane si vegetatiei . In sfarsit,
oxizii de azot contribuie la depunerile acide ,care afecteaza vegetatia ti ecosistemele acvatice.
Masuri pentru limitarea concentratiilor la
nivelul solului
Masura in care emisiile de NO
X
vatama sanatatea umana, depinde de concentratiile la
nivelul solului si de numarul de persoane expuse. Amplasarea surselor poate afecta acesti
parametri. In zonele cu caracteristici meteorologice, climatologice si topografice care favorizeaza
dispersia gazelor emise, concentratia la nivelul solului este mai putin probabila. Cu toate acestea,
unele conditii meteorologice (cum ar fi inversia) pot conduce la nivele ambiante semnificativ
mai ridicate. Sursele indepartate de centrele populate vor expune mai putine persoane poluarii.
Amplasarea instalatiilor este un factor critic in orice strategie de control a poluarii aerului.
Totusi, datorita dispersiei oxizilor de azot, care pot contribui la formarea ozonului si a
depunerilor acide in zone indepartate, punerea accentului numai pe amplasarea surselor de
poluare nu este o strategie recomandata. Obiectivul pe termen lung trebuie sa fie reducerea totala
a emisiilor.
Masuri pentru limitarea emisiilor
Controlul efectiv al emisiilor de NO
X
va necesita combaterea acestora atat la sursele
stationare cat si la sursele mobile. Fiecare din aceste obiective necesita strategii diferite. Cea mai
importanta sursa de NO
X
este considerata a fi arderea combustibililor fosili. Cantitati importante
de NO
X
rezulta de asemenea in urma Utilizarii motoarelor cu ardere interna. Alte surse constau
din cazane industriale, Incineratoare, fabrici de acid azotic, procese de sudura electrica, folosirea
explozivilor in minerit .
Limitarea emisiilor la sursele stationare
Oxizii de azot sunt produsi in procesul de combustie prin doua mecanisme diferite: prin
arderea azotului din combustibil, mai ales carbune si combustibil lichid greu (NO
X
din
combustibil) si prin oxidarea la temperatura ridicata a azotului molecular din aerul folosit pentru
combustie (NO
X
termic).
Formarea NO
X
din combustibil depinde de conditiile de combustie, cum ar fi
concentratia de oxigen si profilele de amestecare precum si din de continutul de azot din
combustibil. Formarea NO
X
termic depinde de temperatura de combustie. Peste 153
0
C, formarea
de NO
X
creste exponential, o data cu temperatura. Contributia relativa a NO
X
din combustibil in
raport cu NO
X
termic la emisiile de la o anumita instalatie, depinde de conditiile de combustie,
de tipul de arzator, Si de tipul de combustibil. Masurile de combatere a NO
X
de la sursele
stationare se pot referi la NO
X
din combustibil, la NO
X
termic sau la amandoua. Una din caile de
combatere a emisiilor de NO
X
este folosirea de combustibili cu continut mic de azot. O alta cale
consta in modificarea conditiilor de combustie pentru a genera mai putin NO
X
Tehnicile de
tratare a gazelor de ardere cum ar fi reducerea catalitica (RCS) pot indeparta NO
X.

Alegerea combustibilului
Dupa unele estimari, carbunele si combustibilii lichizi reziduali, care contin azot legat
organic contribuie cu peste 50% din totalul emisiilor de NO
X
. Continutul de azot al carbunilor
variaza intre 0,5% si 2%., iar acel al combustibililor lichizi reziduali, intre 0,1 si 0,5%. In multe
cazuri mijlocul cel mai economic de a reduce emisiile de NO
X
consta in folosirea de combustibili
saraci in azot, ca de exemplu gazele naturale. Gazele naturale pot emite cu 60% mai putin NO
X

decat carbunele, atunci cand sunt folosite drept combustibil si practic nu genereaza de loc
particule sau dioxid de sulf.
Dirijarea combustiei
Dirijarea combustiei poate sa se exprime prin urmatoarele strategii:
Reducerea temperaturilor de varf in zona de ardere
Reducerea timpului de existenta a gazelor in zona de temperaturi ridicate
Reducerea concentratiilor de oxigen in zona de combustie.
Aceste transformari in procesul de combustie pot fi realizate fie prin modificari ale procesului,
fie prin modificarea conditiilor de exploatare a cuptoarelor existente. Modificarile de proces
cuprind arzatoare special concepute, cu NO
X
scazut, re-combustia, etapizarea combustiei,
recircularea gazelor, reducerea preincalzirii gazelor si a debitelor arse, injectia de apa sau de abur
si arderea cu exces mic de aer. Aceste modificari pot reduce emisiile de NO
X
cu 50-80%. Metoda
de control a combustiei depinde de tipul de cazan si de modul de introducere al combustibilului.
Modificari de proces
Utilaje cu NO
X
scazut. Noile arzatoare cu NO
X
scazut sunt eficiente in reducerea
emisiilor de NO
X
atat la centralele electrice noi cat si la cele existente, dupa reutilare.
Arzatoarele cu NO
X
scazut limiteaza formarea de oxizi de azot prin dirijarea amestecului de
combustibil cu aer, de fapt prin automatizarea arderii cu exces mic de aer, sau prin aprindere
etapizata. In comparatie cu arzatoarele traditionale mai vechi, arzatoarele cu NO
X
scazut
micsoreaza cu 40-60% emisiile de NO
X
. Deoarece arzatoarele cu NO
X
scazut sunt relativ ieftine
au fost adoptate repede pentru instalatiile energetice.
De fapt, arzatoarele cu NO
X
scazut constituie in prezent o componenta standard a noilor
proiecte. Costurile de investitie pentru arzatoare cu NO
X
scazut variaza intre 20 si 25 USD pe
kilowatt.
Din pacate, arzatoarele cu NO
X
scazut nu sunt adecvate pentru reducerea emisiilor de
NO
X
la cazanele cu incalzire cu ciclon. Cazanele cu incalzire cu ciclon emit cantitati mari de
NO
X
datorita temperaturilor ridicate de functionare. In aceste tipuri de cazane combustia are loc
in afara focarului principal, astfel ca folosirea arzatoarelor cu NO
X
scazut nu este indicata in
acest caz. In orice caz tehnologia re-arderii poate reduce emisiile de NO
X
.
Rearderea este o tehnologie folosita pentru a reduce emisiile de NO
X
de la cuptoarele
ciclon si de la alte aplicatii speciale. In cadrul rearderii, 75-80% din combustibilul intrat in
cuptor (focar) este ars in acesta cu un exces minim de aer. Combustibilul ramas (gaz, pacura sau
carbune) este adaugat in cuptor deasupra zonei de combustie primara. Aceasta zona de combustie
secundara este exploatata substoechiometric, pentru a genera radicali care reduc oxizii de azot
formati, la azot. Dupa aceea procesul de combustie este incheiat, adaugand aerul de combustie de
echilibru prin fante de aer situate deasupra focului intr-o zona de ardere finala la partea de sus a
cuptorului (focarului)
Arderea decalata (combustia nestoechiometrica) arde combustibilul in doua sau mai
multe etape. Combustia decalata poate fi realizata prin (a) alimentarea unora din arzatoare cu
combustibil in exces iar a celorlalte cu combustibil in deficit (b) prin scoaterea din functiune a
unora dintre arzatoare astfel incat sa introduca numai aer in cuptor sau (c) prin alimentarea
tuturor arzatoarelor cu exces de combustibil in zona de combustie primara si admitand aerul
ramas deasupra zonei de flacara (aer deasupra flacarii=overfire air-OFA). Tehnicile de ardere
decalata pot reduce emisiile de NO
X
cu 20-50%. Aerul introdus deasupra in mod traditional
poate reduce emisiile de NO
X
cu 30%, iar OFA avansat poate reduce aceste emisii si mai mult,
desi apar posibilitati de coroziune si de depuneri de zgura. Costurile de investitii pentru OFA
traditional si avansat se situeaza intre 5-10 USD pe kilowatt.
Recircularea gazelor arse (RGA) inseamna reintroducerea unei parti din aceste inapoi in
focar. Prin folosirea gazelor de ardere de la iesirea din economizor, pot fi reduse atat temperatura
aerului din focar cat si concentratia oxigenului din focar. Totusi, in cazul reutilarilor , RGA poate
fi foarte costisitoare. Recircularea gazelor de ardere poate fi aplicata de regula, la cazanele pe
pacura si pe gaz si reduce emisiile de NO
X
cu 20-50%. Modificarile facute la cazan in forma
conductelor si pierderea de eficienta energetica din caz consumului de energie electrica la
ventilatoarele de recirculare pot mari costul acestei variante fata de acela al unor metode de
combatere a NO
X
in focar.
Reducerea preincalzirii aerului si a intensitatii arderii micsoreaza temperaturile de varf
din zona de combustie, reducand astfel NO
X
termic. Totusi, aceasta strategie comporta o pierdere
substantiala de energie. Este necesara combaterea fumului si a monoxidului de carbon, dar
aceasta reduce flexibilitatea operationala.
Injectia de apa sau de abur reduce temperaturile flacarii si deci NO
X
termic. Injectia de
apa este eficienta indeosebi la turbinele cu gaz, reducand cu cca. 80% emisiile de NO
X
, la o
injectie de apa de 2%. Pentru o turbina de gaz, pierderea de energie este cam 1%, dar la un cazan
utilitar, poate ajunge la 10%. Pentru unitatile alimentate cu motorina se pot obtine reduceri de
25-30% ale emisiilor de NO
X
folosind amestecul de apa-combustibil.
Exista mai multe modificari ale conditiilor de exploatare, inclusiv arderea cu exces mic
de aer, care pot reduce, emisiile de NO
X
.
Arderea cu exces mic de aer este o tehnica simpla dar eficienta. Aerul in exces este
cantitatea de aer care o depaseste pe aceea care este necesara teoretic pentru realizarea unei
combustii de 100%. Inainte de cresterea preturilor combustibililor, nu era ceva neobisnuit sa vezi
focare care functionau cu 50-100% aer in exces. In prezent este posibila obtinerea unei combustii
complete la unitatile pe baza de carbune, cu mai putin de 15-30% aer in exces. Studiile au aratat
ca reducerea excesului de aer de la o medie de 20% la o medie de 14% pot reduce emisiile de
NO
X
in medie cu 19%. Tehnicile care comporta arderea cu exces mic de aer, combustia decalata
si recircularea gazelor de ardere sunt eficace atat in combaterea NO
X
din combustibil cat si a
NO
X
termic.
Tehnicile de reducere a aerului preincalzit si ale intensitatilor reduse de ardere (in raport
cu exploatarea normala), precum si injectia de apa sau abur sunt eficiente numai in combaterea
NO
X
termic. De aceea aceste tehnici nu vor fi atat de eficace la unitatile pe baza de carbune dat
fiind ca cca.80% din NO
X
emis de la aceste unitati este NO
X
din combustibil.
Tratarea gazelor de ardere
Tratarea gazelor de ardere(TGA) este mai eficienta in eliminarea emisiilor de NO
X
de cat
dirijarea sau controlul combustiei, dar in conditiile unor costuri mai mari. TGA este indicata si
atunci cand masurile de dirijare a combustiei nu sunt aplicabile. Masurile de prevenire a poluarii,
cum ar fi: folosirea unui procedeu cu presiune ridicata in instalatiile de acid azotic sunt mai
economice in combaterea emisiilor de NO
X
. Tehnologiile de tratare a gazelor de ardere au fost
elaborate si folosite mai ales in Japonia si in alte tari dezvoltate. Tehnicile de tratare a gazelor de
ardere pot fii incluse in urmatoarele categorii:
Reducere catalitica,
Reducere selectiva necatalitica
Adsorbtie.
Reducerea catalitica. In prezent cea mai dezvoltata si mai larg aplicata tehnologie de
tratare a gazelor de ardere este reducerea catalitica selectiva (RCS). In procedeul de RCS se
foloseste ca agent reducator amoniacul pentru a converti NO
X
la azot in prezenta unui catalizator,
intr-un convertor situat in amonte de incalzitorul de aer. Catalizatorul este de obicei un amestec
de dioxid de titan, pentaoxid de vanadiu si trioxid de wolfram. RCS poate indeparta 60-90% din
NO
X
din gazele de ardere. Din pacate procedeul de RCS este foarte costisitor (40-80 USD pe
kilowatt) iar injectia de amoniac aferenta conduce la o pierdere de amoniac in gazele evacuate. In
plus exista unele preocupari in legatura cu stocarea amoniacului anhidru.
Reducerea selectiva necatalitica (RNS), cu folosirea de amoniac sau compusi pe baza de
uree se afla inca in faza de perfectionare. Rezultatele preliminare arata ca sistemele RNS pot
reduce cu 30-70% emisiile de NO
X
. Se asteapta ca investitiile pentru RNS sa fie mult mai
scazute decat pentru procedeul RCS, fiind cuprinse intre 10-20USD pe kilowatt.
Adsorbtia. Exista mai multe tehnici de adsorbtie uscata pentru combaterea simultana a
NO
X
si SO
2
. Un tip de sistem foloseste carbune activ cu injectie de amoniac pentru reducerea
simultana a NO
X
la azot si oxidarea SO
2
la acid sulfuric. Daca in combustibil nu exista sulf
carbunele actioneaza drept catalizator numai pentru reducerea NO
X
. Un alt sistem de adsorbtie
foloseste un catalizator de oxid de cupru. Oxidul de cupru adsoarbe dioxidul de sulf, formand
sulfat de cupru. Atat oxidul cat si sulfatul de cupru sunt catalizatori destul de buni pentru
reducerea selectiva a NO
X
de catre NH
3
. Acest procedeu, care a fost instalat la un cazan de
40MW incalzit cu pacura, poate indeparta cam 70% din NO
X
si 90% din SO
2
din gazele de
ardere.
Aplicatii ale sistemelor de combatere a NO
X

Pentru cazanele pe carbune (care au o contributie majora la toate emisiile de la utilitati),
tehnologiile de combatere cele mai larg aplicate implica modificari ale combustiei, cuprinzand
arderea cu exces mic de aer, combustia decalata si folosirea arzatoarelor cu NO
X
scazut. Pentru
cazanele pe pacura, cele mai larg aplicate tehnici cuprind recircularea gazelor de ardere, pe langa
acelea folosite la instalatiile pe carbune. Pentru unitatile pe gaz (care emit in orice caz cu 60%
mai putin NO
X
de cat cele pe carbune), principalele tehnologii de combatere cuprind recircularea
gazelor de ardere si modificarile de combustie. In sfarsit pentru instalatiile pe pacura,
tehnologiile obisnuite sunt injectia de apa-abur si tehnologia RCS. Tabelul 1 rezuma nivelele de
reducere a NO
X
care sunt obtinute de obicei prin modificari de combustie si sisteme de tratare a
gazelor de ardere.
Tabelul 1 Eficiente de reducere a NO
X
(%)
pentru modificari de combustie si pentru tratarea gazelor de ardere
Metoda utilizata Carbune Pacura Gaze
Modificari de combustie
Arderea cu exces mic de aer
10-30 10-30 10-30
Combustia decalata 20-50 20-50 20-50
Recircularea gazelor de ardere N/A 20-50 20-50
Injectia de apa/abur N/A 10-50 N/A
Arzatoare cu NO
x
scazut 30-40 30-40 30-40
Tratarea gazelor de ardere

Tratarea gazelor de ardere
Reducerea catalitica selectiva
60-90 60-90 60-90
Reducerea selectiva necatalitica N/A 30-70 30-70
Recomandari
Cele mai economice metode de reducere a emisiilor de NO
x
sunt folosirea de arzatoare cu
NO
x
scazut si folosirea combustibililor cu continut mic de azot cum sunt gazele naturale. Gazele
naturale au in plus avantajul de a nu emite aproape deloc particule sau dioxid de sulf cand sunt
folosite drept combustibil. Alte metode de combatere a emisiilor, eficiente economic, cuprind
modificarile de combustie. Acestea pot reduce, ci costuri rezonabile, cu pana la 50% emisiile de
NO
x
. tratarea gazelor de ardere poate realiza reduceri mai mari ale emisiilor, dar cu costuri mult
mai mari.
Bibligrafie
1. Brown, L. R., Lenssen, N., Kane, H., 1996 Semne vitale 1995, tendinte care ne modeleaza
viitorul, Editura Tehnica Bucuresti
2. Brown, L., R., 1995 Probleme globale ale omenirii, Starea lumii 1995, Editura Tehnica
Bucuresti
3. Brown, L., R., 1996 Probleme globale ale omenirii, Starea lumii 1996, Editura Tehnica
Bucuresti
4. European Environment Agency, Copenhagen,1995-Europes Environment, The Dobris
Assessement,
5. Haiduc, Iovanca, 1996,- Chimia mediului ambiant- Controlul calitatii apelor, Ed.
Universitatii Babes-Bolyai Cluj-Napoca
6. Japan Environmental Management Association for Industry, 1994-,Industrial Pollution
Control, Tokyo
7. Mac, I., 1996 Geomorfosfera si geomorfosistemele, Editura Presa Universitara Clujeana,
Cluj-Napoca
8. Mac, I., 2000 Geografie generala, Editura Eoropontic Cluj-Napoca
9. Panizza, M., Piacente Sandra., 1993,- La Terra, questa conosciuta, Ed. Loescher, Torino
10. Rauta, C., 1983,-Protectia mediului inconjurator, I.C.I.M. Bucuresti.
11. Rojanschi, V., Bran, Florina, Diaconu, Gheorghita1997-, Protectia si ingineria mediului, Ed.
Economica, Bucuresti,.
12. Stugren, B., 1994 - Ecologie teoretica, Casa de editura Sarmis Cluj-Napoca
13. Ursu, P. D., Frosin, D. P., Bergea-Tatu, Ileana, Popa, D. R., Frosin-Rada, Dora, 1978 -
Protejarea aerului atmosferic, indrumator practic, Editura Tehnica Bucuresti
14. Vadineanu, A., 1995 - Dezvoltarea durabila: teorie si practica (Vol.I), Editura Universitatii
Bucuresti
15. www.epa.gov
16. www.fao.org
17. www.who.org