Sunteți pe pagina 1din 2

Melancolie

Parea ca printre nouri s-a fost deschis o poarta,


Prin care trece alba regina noptii moarta.
O, dormi, o, dormi n pace printre faclii o mie
Si n mormnt albastru si-n pnze argintie,
n mausoleu-ti mndru, al cerurilor arc,
Tu adorat si dulce al noptilor monarc!
Bogata n ntinderi sta lumea-n promoroaca,
Ce sate si cmpie c-un luciu val mbraca;
Vazduhul scnteiaza si ca unse cu var
Lucesc zidiri, ruine pe cmpul solitar.
Si tintirimul singur cu strmbe cruci vegheaza,
O cucuvaie sura pe una se aseaza,
Clopotnita trosneste, n stlpi izbeste toaca,
Si straveziul demon prin aer cnd sa treaca,
Atinge-ncet arama cu zimtii-aripei sale
De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale.
Biserica-n ruina
Sta cuvioasa, trista, pustie si batrna,
Si prin ferestre sparte, prin usi tiuie vntul -
Se pare ca vrajeste si ca-i auzi cuvntul -
Nauntrul ei pe stlpii-i, pereti, iconostas,
Abia conture triste si umbre au ramas;
Drept preot toarce-un greier un gnd fin si obscur,
Drept dascal toaca cariul sub nvechitul mur.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Credinta zugraveste icoanele-n biserici -
Si-n sufletu-mi pusese povestile-i feerici,
Dar de-ale vietii valuri, de al furtunii pas
Abia conture triste si umbre-au mai ramas.
n van mai caut lumea-mi n obositul creier,
Caci ragusit, tomnatec, vrajeste trist un greier;
Pe inima-mi pustie zadarnic mna-mi tiu,
Ea bate ca si cariul ncet ntr-un sicriu.
Si cnd gndesc la viata-mi, mi pare ca ea cura
ncet repovestita de o straina gura,
Ca si cnd n-ar fi viata-mi, ca si cnd n-as fi fost.
Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost
De-mi tin la el urechea - si rd de cte-ascult
Ca de dureri straine?... Parc-am murit de mult.
Melancolie
Parea ca printre nouri s-a fost deschis o poarta,
Prin care trece alba regina noptii moarta.
O, dormi, o, dormi n pace printre faclii o mie
Si n mormnt albastru si-n pnze argintie,
n mausoleu-ti mndru, al cerurilor arc,
Tu adorat si dulce al noptilor monarc!
Bogata n ntinderi sta lumea-n promoroaca,
Ce sate si cmpie c-un luciu val mbraca;
Vazduhul scnteiaza si ca unse cu var
Lucesc zidiri, ruine pe cmpul solitar.
Si tintirimul singur cu strmbe cruci vegheaza,
O cucuvaie sura pe una se aseaza,
Clopotnita trosneste, n stlpi izbeste toaca,
Si straveziul demon prin aer cnd sa treaca,
Atinge-ncet arama cu zimtii-aripei sale
De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale.
Biserica-n ruina
Sta cuvioasa, trista, pustie si batrna,
Si prin ferestre sparte, prin usi tiuie vntul -
Se pare ca vrajeste si ca-i auzi cuvntul -
Nauntrul ei pe stlpii-i, pereti, iconostas,
Abia conture triste si umbre au ramas;
Drept preot toarce-un greier un gnd fin si obscur,
Drept dascal toaca cariul sub nvechitul mur.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Credinta zugraveste icoanele-n biserici -
Si-n sufletu-mi pusese povestile-i feerici,
Dar de-ale vietii valuri, de al furtunii pas
Abia conture triste si umbre-au mai ramas.
n van mai caut lumea-mi n obositul creier,
Caci ragusit, tomnatec, vrajeste trist un greier;
Pe inima-mi pustie zadarnic mna-mi tiu,
Ea bate ca si cariul ncet ntr-un sicriu.
Si cnd gndesc la viata-mi, mi pare ca ea cura
ncet repovestita de o straina gura,
Ca si cnd n-ar fi viata-mi, ca si cnd n-as fi fost.
Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost
De-mi tin la el urechea - si rd de cte-ascult
Ca de dureri straine?... Parc-am murit de mult.