ntreg

rivirea i se impienjenise de ncordare. Fixa un punct pe perete ca un animal la pnd.

Adulmeca n aer mireasma umbrei ce avea s-i rsar profilat pe zidul dinaintea-i. Nici
mcar nu i cobora pleoapele pentru o clipita, de teama sa nu piarda momentul
aparitiei. Nu avea timp nici sa-si aminteasca ce anume astepta: umbra sau femeia? El
pandea si starea aceea de tensiune maxima ii declansa trairi incredibile pe care le savura
beat de satisfactie. Starea continua de incertitudine, permanentul "vine - nu vine?" care
ii picura in suflet otravuri sfasietoare, momente cand incerca sa si-o imagineze mai clara, mai
misterioasa, mai intunecata decat oricand
"Macar de-as sti cum arati, comoara mea ", se plangea el ascuns in pragul serii in adapostul ce-l
facea nevazut. "Nu stiu nimic de tine, nu stiu decat intunericul fapturii tale acoperind pentru o clipa
ecranul mintii mele in asteptare."
Prima oara o zarise in noaptea de Craciun. Se opri naucit urmarindu-i curgerea peste albul zidului.
Felinarul aprins ii prelungea umbra pe perete, conturandu-i silueta fantastica, rupta parca din
inchipuiri. Pasul usor, calcat cu atentie peste zapada, marginea paltonului fluturand pe deasupra
troienelor, unduind peste netezimea zidului. Perfectiunea intruchipata in intunericul umbrei sale!
Ramase hipnotizat cu ochii fixati pe zidul pe care, pana acum cateva clipe, plutise Ea, topind neaua de
sub talpile sale. De atunci, o astepta in fiecare seara in locul ascuns de unde ii putea urmari lacom
fiecare tresarire a pasului. De fiecare data, observa o linie noua, un contur neasteptat, un gest
surpriza, pe care le devora in taina, cu ochii larg deschisi pentru a nu pierde nici o secventa a filmului
ce i se proiecta pe panza alba a zidului. Nu-l interesa nimic altceva din fiinta aceea, decat umbra ce se
nastea la capatul din dreapta al zidului si se stingea la capatul din stanga, unde cotea pe o alta
straduta. Doar douazeci de pasi, timp in care cerceta infierbantat fiece miscare a trupului,
inregistrand-o cu strictete pe retina, compunandu-i din sute de elemente furate in fuga silueta
perfecta.
O alta noapte incepea si, prin nari, ii trecea parfumul ei agatat undeva in atmosfera, poate chiar
impregnat in tencuiala zidului. Trupuri straine traversand dreptunghiul de beton. Oboseala din ochi se
facea simtita dupa nopti intregi de panda. Dar merita, atata timp cat fiecare aparitie adauga o noutate
la colectia de imagini si senzatii. Ce linie stranie avea sa descopere in aceasta noapte? Ce unduire
secreta a trupului? Ce fluturare surprinzatoare a parului?
Cunostea forma zidului din fata: fiece iesitura anormala, fiece adancitura sapata de timp.
Dreptunghiular si alb ca orice zid de pretutindeni. Prin locurile crapate, razbatea cenusiul betonului;
ici-colo, iscalituri si inscriptii obscene, cuvinte labartate pe verticala, cercuri strambe, culori sterse de
ploaie. Alb, orbitor de alb, dar patat cu cuvinte murdare. "Ce pacat ca Ea apare intr-un asemenea
cadru".Isi alunga din minte literele scrijelite haotic, pentru a nu intina cumva aparitia sa diafana.
Rasuflarea i se taie, ramanand cu aerul blocat undeva in gat. Sunetul cunoscut al apropierii sale.
Prima farama a umbrei se profila cand varful pantofului patrunse in raza felinarului. Al doilea pantof
odata intrat pe ecran alcatui silueta perfecta a adoratei sale. Mai erau trei, doi, un pas pana la capatul
zidului. Pieri. Zidul ramase gol, ca inainte. Pasi grabit pana atinse cu palmele zidul. Nici o alta senzatie
nu era mai fascinanta decat atingerea suprafetei peste care plutise Ea. Ii mangaie formele ce i se
proiectau inca in fata ochilor. Isi apasa buzele pe tencuiala alba, sorbind dinauntrul sau amintirea
trecerii, parfumul negurii sale plutind inca pe netezimea zidului.
Nici o umbra nu se profila pe foaia alba a peretelui. Nici macar umbra lui! Trupul lui fara umbra isi
gasise perechea. Fara umbra, se simtea ciung, fara o jumatate de trup. Ii lipsea acel alter ego ce te
urmareste permanent, mutandu-si mereu directia din fata in spate, de dimineata pana seara.
Cercetase o viata intreaga minunea umbrelor din jurul sau, profilate pe ziduri sau pe pamant, si nimic
nu i se parea mai misterios ca umbra. El nu o avea si simtea ca singura copie perfecta a fiintei sale ii
fusese furata din nastere, la fel cum unii se nasc fara lumina ochilor. Fusese privat de ceva ce
apartinea tuturor celorlalti, dar nu si lui. Se simtea o creatura imperfecta.
Acum, in imbratisarea stransa cu zidul, complicele sau din fiecare seara, se simtea intreg, ca si cum isi
regasise jumatatea lipsa. Gusta din plin fericirea reintregirii, miracolul de a avea, chiar si imprumutata,
o umbra numai a lui, a carei amprenta inca odihnea proiectata pe zid si in inchipuirile sale.
Ea disparuse demult. Doi straini trecura tacuti pe langa el, fara sa-l observe. Fara umbra, era ca si
invizibil, tot una cu peretele. De fapt, era chiar o parte din zid. Umbrele trecatorilor se prelinsera peste
el si peste zid deopotriva, lovindu-l cu intunecimea lor de o clipa. Ii displacu senzatia rece a umbrelor
lor. Nu avea nimic din perfectiunea Ei.
Se retrase in adapost. Nu adormi. Visul putea sa continue si cu ochii deschisi. Ramase la panda, cu
toate simturile incordate. Filmul trecerii sale se derula la nesfarsit, iar si iar, prin fata ochilor sai,
tremurand de incantare, inventariind minutios intreaga colectie de imagini intunecate.
"Oh, cat esti de perfecta! Si, prin tine, cat sunt de perfect!"
Bucuresti - Iunie 1995
Lucrare publicata in revista Asachi, 1995
Lucrare publicata in siteul SFera