Sunteți pe pagina 1din 5

Igienă – Sănătatea Mediului

Starea de nutriţie

Cunoaşterea stării de nutriţie a populaţiei prezintă o mare importanţă pentru aprecierea stării de sănătate. Starea de nutriţie se referă la sănătatea persoanelor în legătură cu alimentele şi utilizarea acestora şi se realizează independent sau asociat cu ancheta alimentară. Starea de nutriţie poate fi afectată de cantitatea şi calitatea alimentelor consumate şi de tulburări în utilizarea alimentelor (digestie şi absorbţie).

Pentru aprecierea corectă a stării de nutriţie dintr-o colectivitate, trebuie respectate o serie de condiţii:

- lotul de persoane examinate trebuie să fie reprezentativ pentru întreaga colectivitate şi să cuprindă un număr suficient de mare de cazuri pentru a estompa diferenţele individuale;

- să se folosească teste uşor de executat într-un timp scurt şi să permită o explorare cât mai completă a organismului;

- studiul să se efectueze pe o perioadă mai lungă de timp şi examene repetate

- să se urmărească atât carenţa alimentară cât şi excesul alimentar.

Aprecierea stării de nutriţie se realizează prin:

• examen somatometric (antropometric)

• examen clinic general

• examene de laborator

• teste speciale

I. Examen somatometric

Valorile stabilite prin somatometrie dau relaţii mai ales asupra valorii calorice a raţiei şi nu depistează cazurile de malnutriţie incipientă. Examenul somatometric presupune :

măsurarea înălţimii,

a greutăţii corporale,

perimetrul toracic şi

grosimea pliului cutanat.

Măsurarea taliei se face cu ajutorul antropometrului şi pediometrului, la sugari. Subiectul, descălţat, va sta în poziţie verticală, cu spatele la tija gradată, în aşa fel încât să o atingă cu călcâiele, fesele şi omoplaţii; marginea inferioară a orbitei trebuie să fie în acelaşi plan orizontal cu orificiul conductului auditiv extern. Măsurarea greutăţii corporale se face cu subiectul cât mai sumar îmbrăcat, pe nemâncate şi după prealabila golire a vezicii urinare. Măsurarea perimetrului toracic se face cu ajutorul unei panglici metrice, la nivelul unei linii orizontale care trece posterior pe sub vârful omoplaţilor şi anterior prin punctul mediosternal. La fete după pubertate şi la femei se ia ca reper anterior coasta IV. Măsurarea grosimii pliului cutanat se face mereu în acelaşi loc, pentru a obţine date comparabile. Se recomandă următoarele zone:

1

Igienă – Sănătatea Mediului

partea posterioară a braţului, la jumătatea distanţei între acromion şi olecran, mâna fiind sprijinită pe şold;

unghiul inferior al omoplatului;

deasupra crestei iliace, pe linia medio-axilara.

Se formează o cută între police şi index care nu trebuie să cuprindă şi ţesutul muscular subiacent. Grosimea pliului cutanat se măsoară cu un aparat special (cutimetru).

Pentru aprecierea greutăţii ideale se folosesc diverse formule, în care greutatea ideală este corelată cu înălţimea:

- indicele Broca: G = T - 100

- indicele Lorentz:

G

G feminin = (T - 100) - 0,50(T - 150)

= (T - 100) - 0,25(T - 150)

masculin

- formula Asigurărilor Metropolitane din New York – adoptată OMS

G

masculin = 50 kg + 0,75(T - 150) + 0,25(V - 20)

G feminin = G masculin

x 0,9

Greutate normală +/- 10% Depăşirea greutăţii ideale cu

10-20% supraponderalitate

20-30% obezitate gr. I

30-50% obezitate gr. II

>50%

obezitate gr. III

Deficit ponderal - scăderea cu peste 10% din greutatea ideală

10-20% slăbire

20-30% emaciere

>30% caşexie

- indicele de masă corporală IMC = G (kg)/ T 2 (m 2 )

IMC normal 18,5-24,9 25 – 29,5 supraponderal 30 – 34,5 obezitate gr. I 35 – 39,5 obezitate gr.II > 40 obezitate gr. III

II. Examenul clinic

Trebuie ţinut cont de câteva probleme :

- stările de carenţă cu manifestări clasice sunt rar întâlnite în prezent, mai frecvent există stări de precarenţă

2

Igienă – Sănătatea Mediului

- aceste stări sunt de obicei fără manifestări clinice evidente, însă se manifestă şi pot deveni adevărate carenţe sub acţiunea unor factori "de relevare": eforturi fizice intense, sarcină, alăptare, mediu toxic, boli infecţioase.

- în general carenţele nu sunt consecinţa deficitului unui singur element nutritiv, fiind de fapt polideficienţe în care însă una, dominantă, determină tabloul clinic.

- carenţa poate fi acută dacă aportul a fost întrerupt brusc şi total sau mai frecvent cronică dacă deficitul este parţial, instalat în timp îndelungat

Când studiul stării de nutriţie se efectuează pe un lot mare de subiecţi, examenul clinic se limitează de obicei la:

tegumente şi mucoasele vizibile, fanere ţesut celular subcutanat

tegumente ş i mucoasele vizibile, fanere ţ esut celular subcutanat

sistemul muscular sistemul osos şi dentiţia sistem neuroendocrin şi aprecierea comportamentului psihic.

sistemul muscular sistemul osos ş i denti ţ ia sistem neuroendocrin ş i aprecierea comportamentului psihic.
sistemul muscular sistemul osos ş i denti ţ ia sistem neuroendocrin ş i aprecierea comportamentului psihic.

1. Pentru tegumente se observă: aspectul, culoarea, elasticitatea, umiditatea şi prezenţa unor eventuale modificări patologice (echimoze, escoriaţii, cruste). Modificări de culoare

palide

o

deficite proteice

o

carenţă de fier,

o

vitamine (B12, acid folic)

Modificări de umiditate, elasticitate

tegumente uscate, hipercheratinizate cu aspect de piele de găină în carenţa de vitamină A sau C. În carenţa de vitamină A modificările sunt pe coapse, fese, umeri şi feţele posterolaterale ale braţelor. În carenţa de vitamină C localizarea este pe gambe şi se adaugă mici puncte hemoragice perifoliculare. În pelagră (deficit de vitamină PP)

iniţial eritem dureros la nivelul tegumentelor expuse la soare, urmat de descuamare şi hiperpigmentare.

Ulterior, în stadiile cronice ca urmare a tulburărilor accentuate de troficitate, pielea devine aspră, cu fisuri, întâlnindu-se aspectul de „piele de crocodil” În hipovitaminoza B2 apare - dermatita seboreică - pielea este grasa, acoperită cu scuame cenuşii mai ales la nivelul feţei (aripile nasului, şanţurile nasolabiale, bărbie, regiunea intersprâncenară şi pe pleoape).

2. Mucoasele vizibile (bucală, linguală, gingivală, conjunctivală) se observă aspectul şi culoarea. La nivelul buzelor

- în hipovitaminoza B2 apare o inflamaţie dureroasă, fie pe toată întinderea sau numai la nivelul comisurilor (cheilita angulară - zăbăluţă) La nivelul mucoasei linguale

- în pelagră (hipovitaminoza PP) iniţial durere la nivelul vârfului limbii, apoi congestia papilelor (limba scarlatiniformă). Ulterior, apar zone denudate şi atrofice ce alternează cu zone cu fisuri şi ulceraţii (limbă în hartă geografică). În stadiul cronic prin atrofia papilelor - limba devine netedă şi lucioasa.

3

Igienă – Sănătatea Mediului

La nivelul mucoasei gingivale

- în hipovitaminoza C (scorbut) - tumefierea papilelor gingivale interdentare, însoţite de sângerări spontană sau la traumatisme minore. La nivelul conjunctivelor

- în carenţa de vitamină A – conjunctive uscate, senzaţie de corp străin în ochi. Pot să apară puncte albe sidefii pe conjunctiva bulbară (pete Bitot, formate prin acumularea de celule cheratinizate). În deficite avansate, modificările sunt severe ajungând şi la cecitate.

- în carenţa de vitamină B2 (riboflavină) apare hipervascularizaţie la nivelul conjunctivelor cu tendinţa de pătrundere a capilarelor în cornee.

3. Fanerele

În deficienţa proteică, părul îşi pierde luciul, devine mat, friabil. În carenţa de fier, unghiile sunt fragile, cu striuri longitudinale şi se aplatizează, iar în formele mai avansate pot ajunge concave (coilonichie).

4. Ţesutul celular subcutanat

se apreciază prin inspecţie şi se măsoară grosimea pliului cutanat.

5. Sistemul muscular

se apreciază tonicitatea, troficitatea, kinetică

modificări apar în deficite proteice şi vitamine E, D, B1, Fe

6. Pentru sistemul osos se examinează forma, mărimea şi proporţia/simetria diferitelor segmente ale corpului. Modificările cele mai frecvente sunt determinate de hipovitaminoza D şi de tulburările în aportul, absorbţia şi metabolizarea calciului şi fosforului. La copii apare rahitismul, cu deformarea oaselor sub influenţa greutăţii sau a tracţiunilor :

încurbarea membrelor inferioare

deformarea toracelui (torace evazat la baze, torace în carenă, stern escavat, mătănii costale)

deformarea coloanei vertebrale

a craniului (frunte olimpiană, craniotabes, bose frontale)

tumefierea extremităţilor oaselor lungi (semnul brăţării)

La adulţi apare osteomalacia, caracterizată prin diminuarea mineralizării oaselor care

devin poroase, friabile. Se manifestă prin :

dureri osoase

astenie fizică

tulburări de mers

deformări osoase

poate apărea surditatea (degenerarea oaselor urechii)

Dentiţia, este afectată în rahitism, în consumul exagerat de dulciuri, în hipovitaminoza C, în abateri de la limitele normale ale fluorului în apă şi alimente. Există un indicele CER - numărul dinţilor cariaţi, extraşi, reconstituiţi.

4

Igienă – Sănătatea Mediului

7. Sistemul neuroendocrin

În general, manifestări minore: parestezii linguale, la nivelul extremităţilor (în hipovitaminozele B1, B2, B12, PP, C şi carenţa de fier). Pot să apară şi manifestări grave:

polinevrita beri-berică şi demenţa din pelagră.

În carenţa de iod apare hipertrofia tiroidiană (guşa).

8.

Comportamentul psihic astenie fizică şi psihică, apatie, cefalee, insomnie, iritabilitate în diverse dezechilibrele nutriţionale.

III. Examenele de laborator

a. Determinarea numărului de hematii, a hematocritului şi a hemoglobinei.

Apar anemii hipocrome, microcitare în carenţa de fier şi proteine; anemii megalocitare normo-sau hipercrome în carenţa de vitamină B12 şi acid folic.

b. Dozarea proteinelor, lipidelor şi a fracţiunilor lipidice

c. Dozarea elementelor minerale in sânge şi urină

Ca, Fe, Mg, P, Fe

d. Dozări de vitamine (în sânge şi urină)

aceste dozări sunt dificile şi se preferă determinarea unor metaboliţi care, în cazul lipsei vitaminei care intervine în transformarea lor, se acumulează în sânge sau se elimină în urină

IV. Testele speciale

a. Proba hipervitaminemiei provocate şi testul de încărcare vitaminică

nu se fac pentru vitaminele liposolubile

dacă există carenţă, organismul reţine vitamina şi eliminările renale sunt reduse.

b. Test de apreciere a fragilităţii capilare (proba Rumpel – Leeds)

carenţă de vitamină C şi vitamină P.

c. Determinarea capacităţii de adaptare a ochiului la lumină slabă.

depinde de vitamina A şi, în mai mică măsură, de vitamina B2.

se determină timpul necesar pentru ca ochiul să recunoască o imagine slab luminată după ce în prealabil a fost expus la o lumină puternică.

d. Examenul radiologic

modificările osoase în rahitism şi osteomalacie.

se urmăresc punctele de osificare, gradul de opacitate osoasă şi deformările

5