Poezia "Moartea caprioarei" se proiecteaza pe fundalul secetei cumplite de dupa

al doilea razboi mondial , care transforma peisajul terestru, vazut prin oc

hii unui copil stapanit de foame, in unul cu aspect desertic, selenar, de pe car
e se inalta flacari infernale: "Seceta a ucis orice boare de vant./ Soarele s-a
topit si a curs pe pamant./ A ramas cerul fierbinte si gol./ Ciuturile scot din
fantana namol./ Peste paduri tot mai des focuri, focuri,/ Danseaza salbatice, sa
tanice jocuri." Drama eului liric se declanseaza in momentul in care se a
nunta vanatoarea initiatica, prin care baiatul se va maturiza in mod cu totul ne
asteptat: "Ma iau dupa tata la deal printre tarsuri,/ Si brazii ma zgarie, rai s
i uscati./ Pornim amandoi vanatoarea de capre,/ Vanatoarea foametei in muntii
Carpati ./ Setea ma naruie. Fierbe pe piatra/ Firul de apa prelins din cismea
./ Tampla apasa pe umar. Pasesc ca pe-o alta/ Planeta, imensa, straina si grea."
Copilul traieste o coplesitoare experienta, orientata in sens initiatic prin mu
ltiple elemente ale poeziei. Senzatia este de lume suprareala, cu semne
ce pregatesc gradat, cu minutie, punctul culminant, dramatic, al vanatorii ritua
le, mitice. Asteptarea face parte din scenariu, intr-un loc de panda, langa izvo
are: "Asteptam intr-un loc unde inca mai suna,/ Din strunele undelor line, izvoa
rele./ Cand va scapata soarele, cand va rasari luna,/ Aici vor veni in sirag sa
s-adape/ Una cate una caprioarele." Natura, prefigurand momentul sacrilegiulu
i "oprit de lege si de datini", devine, in sufletul copilului, in corelatie cu a
cest taram pustiit, peisaj interior, care se extinde, prin proiectie empatica, a
supra intregului decor din afara: "Spun tatei ca mi-i sete si-mi face semn sa ta
c./ Ametitoare apa, ce limpede te datini!// Ma simt legat prin sete de vietatea
care va muri/ La ceas oprit de lege si de datini." In univers, clipa astrala a d
isparitiei fiintei se simte de departe: "Cu fosnet vestejit rasufla valea./ Ce-n
grozitoare inserare pluteste-n univers!/ Pe zare curge sange si pieptul mi-i ros
u, de parca/ Mainile pline de sange pe piept mi le-am sters!". Apropierea mortii
se repercuteaza la nivel cosmic, ca o forta acretionara, anticipand tulburarea
ordinii astrale: "Ca pe-un altar ard ferigi cu flacari vinetii,/ Si stelele uimi
te clipira printre ele./ Vai, cum as vrea sa nu mai vii, sa nu mai vii,/ Frumoas
a jertfa a padurii mele." Scena sacrificiului are reverberatii in strafun
durile firii, tulburand linistea monumentala a naturii: "Dar vaile vuira. Cazuta
in genunchi,/ isi ridicase capul, il clatina spre stele,/ il pravali apoi, star
nind pe apa/ Fugare roiuri negre de margele./ O pasare albastra zvacnise dintre
ramuri,/ Si viata caprioarei spre zarile tarzii/ Zburase lin, cu tipat, ca pasar
ile toamna/ Cand lasa cuiburi sure si pustii./ impleticit m-am dus si i-am inchi
s/ Ochii umbrosi, trist strajuiti de coarne,/ Si-am tresarit tacut si alb cand t
ata/ Mi-a suierat cu bucurie: - Avem carne!". in apa pe care copilul o bea se si
mte de la inceput fluiditatea mortii: "Spun tatei ca mi-i sete si-mi face semn s
a beau,/ Ametitoare apa, ce-ntunecat te datini!/ Ma simt legat prin sete de viet
atea ca e a murit/ La ceas oprit de lege si de datini.../ Dar legea ni-i desarta
si straina/ Cand viata-n noi cu greu se mai anina,/ Iar datina si mila sunt des
arte,/ Cand soru-mea-i flamanda, bolnava si pe moarte." Realitatea cruda a vieti
i determina aceste actiuni disperate de supravietuire ale individului, ca o nece
sitate de a ucide pentru a nu muri, intr-un lant trofic al existentelor ce se su
cced intr-o ordine prestabilita de un destin necrutator.