Viata crestina pe teritoriul tarii noastre n prima jumatate a sec.

al V-lea


Alaturi de relatiile comerciale, de sistemul relatiilor de productie
asemanator celui romano-bizantin, legaturile culturale dintre tinuturile Dunarii de
Jos si diferitele centre bizantine n frunte cu Constantinopolul, au jucat n prima
jumatate a sec. al V-lea un prim rol n pastrarea continuitatii civilizatiei romano-
bizantine pe teritoriul tarii noastre. n acest context factorul principal a fost
Biserica crestina prin reprezentantii sai. Crestinismul gasise adepti pe teritoriul tarii
noastre, mai precis n provincia Scythia Minor, nca din primele secole dupa
Hristos. Cea mai buna dovada n acest sens o constituie nsusi faptul ca n
momentul n care Diocletian a dezlantuit crunta sa persecutie din anii 303-304, n
Dobrogea au "aparut numerosi crestini, cei mai multi din rndul soldatilor,
refuznd sa jertfeasca zeilor si sa participe la cultul mparatului". Cu acest prilej,
textele martirologiilor crestine nregistreaza un mare numar de martiri n mai multe
cetati din Scythia Minor[2].

Viata crestina din Scythia Minor de alta data poate fi reconstituita foarte bine nu
numai din actele martirice, dar si din numeroasele urme arheologice cu caracter
crestin, scoase la iveala n diferite parti ale Dobrogei. Vestigiile paleocrestine din
Dobrogea pot fi mpartite n: inscriptii funerare, obiect de cult si bazilici, toate
contribuind la cunoasterea vietii crestine n fosta provincie romana si apoi romano-
bizantina din Scythia Minor. Sunt cunoscute pna n prezent peste 70 de inscriptii
crestine din sec. IV-VI, mai ales pe monumente funerare. Mai mult de jumatate
provin de la Tomis, metropola provinciei, iar restul de la Histria, Callatis
(Mangalia), Axiopolis (Hinog, lnga Cernavoda), Tropaeum Traiani (Adamclisi),
Dinogetia (Garvan), Ulmetum (Pantelimon, jud. Constanta) etc. Aproape un sfert
dintre acestea sunt n limba latina, iar restul n limba greaca vorbita mai ales de
populatia din centrele urbane de pe tarmul Marii Negre. Dintre cele de limba
greaca amintim mai nti blocul de calcar cioplit n forma de masa, descoperit ntr-
o camera funerara din zona fostei gari Constanta. Blocul este rupt n doua bucati
mari, n sensul naltimii, avnd pe partea dinainte, n marginea proeminenta de sus,
textul unei inscriptii pe doua rnduri. Inscriptia este nchinata "fericitului Timotei",
probabil fostul episcop de Tomis din prima jumatate a sec. al V-lea, de catre un
oarecare Dinias, care fiind de curnd luminat prin Taina Botezului, a primit numele
Emanuel[3].

Crestinismul n Scythia Minor este atestat si de bazilici paleocrestine uneori
impozante, atestate n marile centre ca Tomis, Tropaeum Traiani, Callatis, Histria.
La Tomis au fost descoperite patru bazilici, dintre care una este cea mai mare din
Dobrogea, prevazuta cu altar, naos cu trei nave si pronaos; la Tropeum Traiani,
cetate ntemeiata de Traian, refacuta ulterior de Constantin cel Mare si Liciniu, au
fost descoperite cinci bazilici apartinnd secolelor V-VI. ntre bazilicile scoase la
iveala prin sapaturile argeologice de la Histria, se remarca bazilica cu cripta din
sec. V-VI, formata din narthex, trei nave separate prin doua rnduri de coloane si o
absida semicirculara, la rasarit corespunznd navei din mijloc.

Considerata drept o raritate nu numai pentru teritoriul Dobrogei, ci si pentru
ntreaga Peninsula Balcanica, bazilica paleocrestina de tip sirian descoperita la
Callatis se distinge de restul prin trei elemente: orientarea altarului spre sud, lipsa
absidei si plasarea laterala a atriumului si nu longitudinal, n continuarea naosului
sau a narthexului. Prezenta acestei bazilici de tip sirian la Callatis trebuie pusa n
legatura nu numai cu o eventuala influenta orientala, ci chiar cu prezenta unor
sirieni n acesta colonie greceasca din Scythia Minor. Trebuie precizat ca la toate
aceste cteva bazilici mentionate, s-au descoperit si felurite piese sculpturale
(capiteluri de coloane, placi de balustrada), toate decorate cu cruci, romburi si alte
motive ornamentale crestine[4]. Multimea bazilicilor ne arata clar ca n Scythia
Minor pulsa o intensa viata religioasa stimulata ndeosebi de influentele venite din
Imperiu. De asemenea, numeroasele edificii crestine nu puteau fi realizate fara
existenta unei organizari bisericesti temeinice. Astfel din punct de vedere ierarhic,
Biserica era condusa de un singur episcop cu resedinta la Tomis, capitala
provinciei. Episcopul de Tomis depindea direct de Bizant, fapt care a contribuit din
plin la ntarirea legaturilor culturale ntre metropola Scytiei si capitala Imperiului.

Scaunul episcopal de la Tomis a beneficiat n prima jumatate a sec. al V-lea de
personalitati bisericesti marcante. Cel mai renumit a fost Teotim I, om de aleasa
cultura, admirat de contemporani pentru scrierile si viata sa, pentru atitudinea pe
care a avut-o n favoarea Sfntului Ioan Gura de Aur, la Constantinopol, unde
acesta era acuzat de origenism. Sozomen ne relateaza ca Teotim era admirat n
propria tara chiar de hunii din regiunea Dunarii, care nu se sfiau sa-l numeasca
pentru virtutile sale "zeul romanilor"[5]. Nu se cunoaste cu exactitate contextul n
care episcopul Teotim I a ajuns sa poarte legaturi cu patriarhul Constantinopolului,
Sfntul Ioan Gura de Aur. Se pare ca Teotim a secondat cu mult succes opera
misionara a Sf. Ioan n regiunile de la Dunarea de Jos. ntre cei doi a existat o
prietenie sincera demonstrata n pozitia pe care episcopul tomitan a avut-o fata de
uneltirile lui Teofil al Alexandriei. Acesta mpreuna cu Epifanie al Salaminei, l
acuza pe marele ierarh al capitalei Imperiului de origenism, sentinta careia unii i se
opuneau. Printre acestia era si Teotim, care s-a adresat lui Epifanie cu urmatoarele
cuvinte: "Eu Epifanie, nu vreau sa necinstesc pe acela care a adormit demult n
chip frumos si nu ndraznesc sa savrsesc o blasfemie, codamnnd lucruri pe care
cei dinaintea noastra nu le-au nlaturat, mai ales ca stiau ca n cartile lui Origen nu
se afla nici o nvatatura rea". Imediat a adaugat: "Cei ce spun acestea uita ca insulta
chiar textele sacre ale Sf. Scripturi, despre care trateaza aceste carti. Acestea a
raspuns lui Epifanie, Teotim cel vestit pentru evlavia si sfintenia vietii", precizeaza
Sozomen[6].

Succesorul lui Teotim I, Timotei a urmat exemplul predecesorului sau fiind citat
printre participantii la lucrarile Sinodului al III-lea Ecumenic de la Efes, semnnd
cele 12 Anatematisme ale Sfntului Chiril al Alexandriei, precum si sentinta de
condamnare a lui Nestorie. Tot pentru aceasta perioada mai trebuie amintiti:
episcopul Ioan, aprig adversar al nestorianismului si monofizismului si teologul Sf.
Ioan Cassian cel care a dat primele reguli monahale din Apus[7].

Cu tot acest dinamism, legaturile tarii noastre cu Imperiul romano-bizantin au fost
tulburate de prezenta popoarelor migratoare. Descoperirile arheologice de la
Sucidava au aratat ca ncepnd cu epoca marilor expeditii de jaf ale lui Attila,
cordonul strategic format de cetatile de pe malul nordic al Dunarii au avut mult de
suferit. S-a emis la un moment dat ipoteza lichidarii stapnirii romane nord-
dunarene n urma invaziilor din prima jumatate a sec. al V-lea. Distrugerea
Sucidavei este plasata n timpul domniei lui Teodosie al II-lea, probabil n
campania lui Attila din 447[8]. Reinstalarea si refacerea fortei militare bizantine la
Dunarea de Jos se va face dupa prabusirea Imperiului hunic din 454, dar mai ales
n urma politicii de refacere economica si de reconstructie initiata de mparatul
Anasstasius I (491-518). Astfel romanitatea nord-dunareana se va mentine,
subliniind pregnant concluzia fundamentala ca si Bizantul s-a aflat la baza originii
civilizatiei medievale romnesti de mai trziu.



[1] Dan Gh. TEODOR, Romanitatea carpato-dunareana si Bizantul n veacurile V-
XI d.Hr., Iasi, 1981, p. 7.

[2] Ion BARNEA, Octavian ILIESCU, Corina NICULESCU, Cultura bizantina n
Romnia, Bucuresti, 1971, p. 23.

[3] Mircea PCURARIU, Istoria Bisericii Ortodoxe Romne, vol. I, Bucuresti,
1980, p.145.

[4] Ioan BARNEA, Radu VULPE, Din Istoria Dobrogei, vol. II, Bucuresti, 1968,
p.456.

[5] Ioan G. COMAN, nsemnari asupra lui Teotim, episcop de Tomis, n G.B.,
XVI, nr. 1, 1957, p. 46-50; Iosif E. NAGHIU, Teotim, episcop de Tomis, n R.I.,
XXXI, 1945, p. 167-171.

[6] Cf. SOZOMEN, Istoria bisericeasca, VI, 26 citat de Ioan G. COMAN, Scriitori
bisericesti din epoca straromna, Bucuresti, 1979, p. 186.

[7] Niculae sERBANESCU, 1600 de ani de la prima marturie documentara despre
existenta Episcopei Tomisului, n B.O.R., LXXXVII, nr. 9-10, 1969, p. 966-1026;
Chadwick OWEN, John Cassian, Cambridge, 1968, 171p; H.I. MARROU, La
patrie de Jean Cassien, n Orientalia Chritiana Periodica, XIII, nr. 3-4, Roma, 1947,
p. 588-596.

[8] Vezi nota 103.