Sistemul de guvernanta al Uniunii Europene a evoluat in 50 de ani ca reflectie a neo-

interguvernamentalismului. Este non-ierarhic, tip retea/networking si se pune in miscare prin

vointa statelor membre. Masurile cuprinse in Euro Plus Pact (Decizia Consiliului European din
24/25 martie 2011) si in Tratatul Fiscal modifica acest model. Guvernata europeana, desi nu
abandoneaza sistemul policentric/ tip retea, isi intareste controlul asupra statelor membre,
dobandind astfel puteri mai mari.
Intrucat confera Comisiei Europene competente partajate in politici fiscale si intareste jurisdictia
Curtii Europene de Justitie in controlul implementarii reglementarilor supranationale, Euro Plus
Pact si Tratatul Fiscal forteaza finalizarea constructiei unui stat federal la nivel european,
printr-o integrare pozitiva.
Masurile din Tratatul Fiscal si Euro Plus Pact trebuie corelate cu intentia statelor Uniunii
Europene de a introduce o taxa europeana ce va alimenta direct bugetul Uniunii incepand cu
2014. Ca atare, politica fiscala trece din sfera low politics in high politics devenind un
instrument principal ce permite consolidarea unui federalism de tip concurential, si o diminuare a
rolului statelor in economie.
Pentru ca este organizata in retea, guvernanta europeana depinde atat de constructia capacitatii
organismelor suprastatale ce functioneaza la nivelul Uniunii, cat si de constructia capacitatii
care se realizeaza in statele membre ale Uniunii. Prin urmare este important sa existe un anumit
tip de capacitate organizationala, o deschidere catre cooperare si retele in sectorul privat nu doar
in public, precum si de compatibilitate intre organizatii. Nu poate fi vorba de capacitate
organizationala de orice tip, ci de un anumit tip.
Constructia capacitatii poate este cel mai sensibil punct din sistemul de guvernanta europeana,
pentru ca intre statele membre exista mari diferente de organizare, in raport cu evolutia lor statala
si politica. Nu are legatura cu regulile formale.
Conceptul de construcie a capacitii desemneaz abilitatea organizaiilor publice i private de
a-i atinge obiectivele de dezvoltare, astfel nct comunitile locale i indivizii s-i dezvolte
propriile capaciti pentru a-i mbunti viaa.
Uniunea European nu utilizeaz aceast abordare, ci pe aceea de capacitate administrativ
care nu are propriu-zis un model. S-a construit doar un manual de evaluare pentru a masura
capacitatea administrativa (Common Assessment Framework CAF) in fiecare stat membru.
Tarile membre fie preiau mecanic aceasta abordare, fie si-au dezvoltat propriul model de
capacitate institutionala.
Exista diferene conceptuale intre constructia capacitatii si capacitate administrativa , cu
implicaii n programele de coeziune economic i social, precum i n evoluia sistemului de
guvernare la nivel european: organisme suprastatale ale UE i state agent (tari membre UE).
Construcia capacitii nu se limiteaz doar la dezvoltare organizaional interna, ci cuprinde att
instituii, cu sens de structuri de relatii care asigura ordinea economica si sociala, ct i
capacitatea indivizilor de a-i schimba condiia social, astfel nct acetia s se adapteze
permanent la schimbare. Abordarea n construcia capacitii este att inward, adic
orientare pe organizare intern, ct i outward, n sensul c entitatea este deschis ctre
exterior fa de prile interesate/stakeholders. Abordarea european este preponderent
inward. Construcia capacitii se bazeaz pe evaluare, cunoatere, leadership, aranjamente
instituionale i responsabilitate, pe cnd abordarea european a capacitii administrative se
bazeaz pe evaluare, cunoatere, management, adaptare instituional, responsabilitate.
Prin urmare, cele dou modele sunt pe nivele diferite si fac parte din generaii diferite de
evoluie instituional, prima avnd un orizont mai larg. Cele doua modele nu sunt insa
incompatibile.
Constructia capacitatii presupune un sistem de guvernanta in care reteaua este deschisa catre
actorii privati, in timp ce guvernarea europeana nu are aceasta deschidere. In guvernarea
europeana reteua exista intre organismele suprastatale si statele membre. Legaturile cu alte
nivele ale societatii sunt slabe. Poate ca nici nu are cum altfel in acest moment, ci doar in ipoteza
in care se redefinesc organismele suprastatale ale Uniunii Europene dupa modelul clasic de
impartire a puterilor (executiva, legislativa, judecatorerasca).
Abordarea limitata a constructiei capacitatii dublata de interesul statelor de a-si conserva
influenta in organismele suprastatale directioneaza guvernarea europeana catre o expansiune
excesiva a competentelor si implicit a reglementarilor. Astfel, se observa o dispersie de
competente alocate unui numar mare de organisme suprastatale. Chiar si in ultimii 3 ani, s-au
infiintat 4 organisme suprastatale numai pentru pietele financiare. Desi, unele erau necesare
(piata de capital si piata asigurarilor + pensii), altele au competente ce puteau fi incorporate
Bancii Central Europene. Inflatia de autoritati este de inteles. Sistemul european de guvernanta
tip retea are rolul de a permite schimbul de informatii, interoperabilitatea si corelarea actiunilor
in procesul decizional, astfel incat sa se diminueze asimetria informationala. Totodata, in
guvernarea tip retea totul se negociaza. Tine de natura acestui tip de guvernanta. De aceea, poate
si deciziile la nivelul Uniunii se iau mai greu. De exemplu, acordul asupra Greciei semnat de
curand este rezultatul unor lungi serii de negocieri.
In ceea ce priveste constructia capacitatii in statele membre ale Uniunii situatia sta cam la fel,
precum in organismele suprastatale. Unele state sunt mai evoluate institutional decat altele.
Aceasta situatie are implicatii in comunicare, cooperare, compatibilitate si in procesul decizional.
Statele agent (membre ale UE) cu o dezvoltare institiutionala slaba nu vor putea raspunde
adecvat deciziilor luate la nivelul organismelor suprastatale. Prin urmare, deciziile organismelor
Uniunii vor avea de suferit. Problemele de natura institutionala alimenteaza asimetria
informationala pe relatia principal (organisme suprastatale) agent (stat membru) mai cu seama in
politici unde exista competente partajate.
Cat priveste deciziile organismelor suprastatale, se constata o viteza lenta de propagare a
acestora, asa cum feed back-ul pare slab. In acest caz, nu mai este vorba de constructia
capacitatii organismelor suprastatale. Exista doua explicatii. Convergenta economica reala este
scazuta in aproape jumatate din statele Uniunii, iar acestea absorb greu socurile asimetrice. Pe de
alta parte, in multe state ale Uniunii Europene nu a aparut o claritate conceptuala in privinta
constructiei capacitatii si a federalismului concurential care sa le intareasca institutional. De
aceea, statele membre ale Uniunii care nu isi reformeaza institutiile primesc socul schimbarilor
structurale de la alte state, cu un cost pe masura capacitatii lor de raspuns si al timpului pierdut.
Statele Uniunii Europene au inca o marja de actiune in multe domenii, unde organismele
suprastatale nu au cum sa actioneze sau intervin mai putin (competente partajate).
Euro Plus Pact si Tratatul Fiscal nu doar forteaza statele membre la disciplina fiscala, ci le
stimuleaza sa-si dezvolte politicile care atrag capital financiar, uman si informational. Prin
urmare, Euro Plus Pact si Tratatul Fiscal intaresc federalismul concurential. Prin politici
proprii, fiecare stat al Uniunii se afla in competitie cu celelalte state in atragerea de capital. In
egala masura, in interiorul statelor exista o concurenta juridictionala, pentru ca fiecare stat
membru al unei federatii, regiune sau district/judet isi dezvolta propriile politici pentru atragerea
de capital si forta de munca. De exemplu, diminuarea barierelor administrative si taxarea sunt
doua instrumente care exprima aceasta concurenta juridictionala. Competitia intareste Uniunea.
Aceasta concuren jurisdicional este potenat de micarea liber a capitalului, mrfurilor,
serviciilor i a persoanelor, prevazut in Tratatele Europene. Concurenta jurisdicional poate fi
un motor de dezvoltare pentru guvernele inovative i un cost pentru cele care ateapt sprijin de
la guvernele centrale prin politici de redistribuie.
Prin urmare, statele i guvernele lor locale nu trebuie sa se rezume la alocarea fondurilor proprii
prin transferuri interguvernamentale sau la fondurile structurale.